Recunosc ca nu am veleitati de scriitor.

De talent nici nu se pune problema, ma pierd prea mult in detalii, ele ma ajuta pe vizual dar la scris si vorbit, imi aduc in fata unora dintre voi un mare minus! :p Si totusi... In nebunia lui fara de margini era si bun; cu toate cele, eu ma simteam ACASA. Nu imi placea sa ma simt chinuita, psihic vorbind, dar imi placea sa descopar; ce? pai eu credeam atunci ca mistere, apoi am crezut ca odata descoperite, pot ajuta ca nebunia lui sa treaca; m-am inselat. Sunt inca contrariata de sentimentele mele de atunci, nu de el, ca el au fost multi... ci de mine, caci eu am fost una si nu am inteles. Tindeam sa cred ca ma cunosc pana in adancuri. Eh, si daca ar fi vorba doar de obisnuinta, as recunoaste ca sunt slaba, si nu mi-ar fi rusine cu asta. Desi ratiunea mea imi spunea atunci, nu, nu si nu, inima ca de obicei s-a opus, de parca stia ceva ce eu nu stiu, dar mi-e clar: inima mea, e la fel de incapatanata ca mine. Asa am ales ce a vrut inima, si ratiunea sa suparat foarte tare, iar de rusine a stat mai mult ascunsa, vreme de cativa ani. In acesti ani, mi-a fost si bine, si rau, cred ca mai mult rau in unele momente si bine in cateva. In rest, s-au combinat ele cum au stiut mai bine, incat inima sa nu se simta asa ranita. Intr-un final, cum era de asteptat, si cum ratiunea mi-a spus de la bun inceput, inima mi-a fost sfasiata, din mai multe parti, in mai multe bucati; si am simtit sageti dupa sageti, cu mici pauze in care puteam sa respir normal. Biata de ea, inima, s-a adunat, bucata cu bucata si s-a lipit toata la loc; Atunci ratiunea nu i-a ras in nas cum i-ar fi facut inima ei. Cu timpul, ratiunea si inima mea, au devenit prietene bune, si de cate ori inima a fost zdruncinata, ratiunea a ajutat-o sa-si lipeasca bucatelele si mai bine. Acum inima, face mereu loc ratiunii, mi-a spus ca nu mai vrea sa fie ranita, si sta in spatele ratiunii, de fapt o tine strans de umeri si o mai inghioldeste cand si cand, dar ele sunt prietene! Apoi am invatat sa imi ingrop trecutul, nu foarte adanc, ca atunci cand inima sau ratiunea vor sa consulte vreun sertaras cu amintiri sa-l acceseze mai usor. As minti totusi daca as spune ca s-a pastrat totul intact, nu avea cum. Acum, cand vreau sa uit, sunt constienta ca voi uita bune si rele deopotriva. Iar cand voi vrea sa le accesez, inima si ratiunea vor avea de ales, sa duca din nou o lupta sau sa ramana prietene. De cate ori m-am uitat inapoi ratiunea a vrut sa consulte sertarasele cu cele rele, iar inima cu cele bune, iar impreuna au zis GATA si au decis! Nu stiu la voi cum functioneaza, dar la mine a mers asa, de fiecare data! Imi cer iertare daca s-au strecurat si ceva greseli de exprimare, gramaticale etc.