1.

Esenta dreptului

Ca orice fenomen , dreptul este unitatea unor laturi : -calitative -cantitative Determinarea conceptului de drept prin prisma categoriei filisofice de " esenta , continut si forma " , implica efortul de decelare , stabilire a trasaturilor si determinarilor calitative fundamentale ale dreptului , precum si efortul de sesizare a modalitatilor specifice de organizare interna si externa a continutului. In general , esenta unui fenomen reflecta unitatea laturilor , trasaturilor si raporturilor interne necesare , relativ stabile , care constituie natura interna , launtrica a fenomenului si il fixeaza intr - o clasa de fenomene. Din multitudinea determinarilor calitative ale dreptului se desprinde o calitate principala care exprima calitatea inregului . Aceasta este calitatea juridca a vointei si interesului , care prezideaza la aparitia normelor dreptului si care asigura un anumit echilibru in desffasurarea raporturilor interumane. Oricate modificari va suferi un sistem juridic , prin orice stari ar trece , acesta calitate va ramane neschimbata. n drept, rolul vointei are o dubla semnificatie : a) vointa generala a gruparilor sociale sau a intregii societati , determinata de anumite interese , care tinde sa se ofocilalizeze prin intermediul activitatii statale , creand dreptul statal ; b) vointa individuala manifestata in procesul aplicarii dreptului . Vointa este o categorie psihologica , reprezentand procesul psihic prin care se infrang anumite obstacole , prin actiuni orientate catre realizarea unui scop propus in mod constient , un efort voluntar in care se confrunta posibilitatile omului cu conditiile subiective si obiective . Cand se abordeaza esenta dreptului , nu se are in vedere acest sens al vointei individuale , ci se are in vedere vointa generala , ce se exprima in cutume sau legi , care tinde sa - si subordoneze vointa individuala avand la origine constiinta individualizata . Cuprinderea in drept a acestei vointe si exprimarea ei in forma oficiala se realizeaza in baza considerarii interesului fundamental al grupului sau ale societatii in ansamblu . . Ideea existentei unei asemenea vointe generale o intalnim in conceptia contractualismlui . In conceptia lui Rousseau - reprezentant de seama al contractualismului - vointa generala nu este suma tuturor vointelor , ci numai acelora care concorda in vederea realizarii contractului social .

Baza constructiei sale ramane vointa particulara ; dreptul , ca si statul , apare in conceptia lui Rousseau si a adeptilor sai , ca produse ale vointei , ca forme necesare ale vietii in comun . Eliminand unele exagerari datorate subiectivismului , voluntarismului social , care considera societatea ca un produs arbitrar al vointei si inteligentei umane , iar legislatia ca opera arbitrara a omului , intelegerea vointei generale care se difuzeaza prin ofocializare , gaseste real suport in conceptia clasica contractuala . In drept se exprima o atare vointa , iar acesta vointa nu este o simpla suma aritmetica a vointelor indivizilor , ci un tot organic care depaseste simpla sumare a vointei indivizilor si exprima pozitia si interesele generale ale grupurilor si structurilor sociale . Interesele grupurilor sociale fac ca acestea sa doreasca sa se stabileasca - dintre multitudinea de interese de multe ori opuse - o armonie in virtutea ideii de valoare . Nu este vorba de valoare ca entitate abstracta , ci ca valoare ce functioneaza dependent de sistemele morale si evolueaza in cadrul acestor sisteme . Pentru a - si conserva fiinta , societatea are nevoie de coordonarea activitatii individuale , in cadrul unei cooperar si al unei ordini privite ca si conditii minime de consens in promovarea unui scop colectiv ; de aceea , are dreptate Del Vechio cand considera legea ca fiind in acelasi timp gandire si vointa , fiindca inglobeaza o hotarare logica si un act de autoritate . Del Vechio considera ca , vointa generala - ca vointa a statului - este superioara vointei individuale si mai puternica decat ea , fiind pentru acesta o forma mai inalta a libertatii si o treapta superioara a spiritului , constituind esenta dreptului . Aceasta vointa generala , oficializata , devenita vointa juridica , exprimata in legi si aparata de stat , trebuie privita ca o unitate de momente sociale si psihologice . Vointa juridica se numara printre elementele componente ale constiintei juridice . Dar dreptul nu poate ramane doar in stare de vointa , ratiunea sa practica , legaturile sale intoriceste constituite cu interesele fundamentale ale oamenlilor , imprima dreptului trasaturi de eficienta mult mai pronuntate in comparatie cu alte sensuri normative ( ex : in comparatie cu cele morale ) . Perceptele dreptului isi gasesc concretizare in elementele de continut ale acestuia .

2. Continutul dreptului Continutul dreptului este constituit din ansamblul laturilor si conexiunilor , care dau expresia concreta vointei si intereselor sociale , ce reclama oficializarea si garantarea pe cala statala . Sub acest aspect , continutul dreptului impune esenta sa , dar nu se reduce la ea . Continutul este mai bogat , stufos , desi nu este atat de profund ca esenta , fiind mai apropiat de realitatile sociale in care dreptul isi duce existenta ; continutul este in acelasi timp mai mobil , insasi dinamica sa . Dinamica dreptului determina aprofundarea cunoasterii continutului dreptului in toata complexitatea sa si in explorarea conexiunilor , a legaturilor interne si externe , mai ales ale elementelor sale componente .

Continutul dreptului are ca legatura componenta doar sistemul normelor juridice . Ca elemente de continut ale dreptului , normele juridice se afla intr - o permanenta corelatie cu constiinta juridica , si prin aceasta cu ansamblul conditiilor vietii materiale si spirituale a societatii . Raportat la societate , dreptul apare ca un factor care organizeaza relatiile sociale , le da o finalitate in conformitate cu un interes public . Normele de drept - ca laturi ale continutului dreptului - infatiseaza in calitate de premise si conditii " sine qua non " ale ordinii , precum si ca instrumente de control social .

3. Forma dreptului

Continutul dreptului nu poae fi desprins de cel al formelor sale . Forma dreptului semnifica exprimarea organizarii interioare a structurii continutului . Ea desemneaza aspectul exterior al continutului , modul sau de exteriorizare . Forma dreptului are intotdeauna greutate sensului acestuia . Ea este a unui continut . Forma goala este o absurditate . Forma este legea de alcatuire , modul in care se leaga elementele care compun continutul dreptului . In perspectiva structulist - sistemica , dreptul este o structura , un organism integrator , functionand pe baza relatiei tot - parte ( parte - intreg ) . Din aceasta perspectiva se poate vorbi de o forma interna si una externa . Forma interna a dreptului este chiar interactiunea ramurilor dreptului ( sistemul dreptului ) gruparea normelor juridice pe institutii si ramuri ( ramura dreptului privat si cea a dreptului public ). Forma externa poate fi analizata din mai mule puncte de vedere : a) din punctul de vedere al modalitatii de exprimare a vointei legiuitorului , respectiv izvoarele dreptului b) din punctul de vedere al sistematizarii legislatiei - codofocari , incorporari etc.; c) din punctul de vedere al modalitatii de exprimare a normelor de drept in felurite acte ale organului de stat : legi , decrete , hotarari etc. In forma dreptului sunt cuprinse si procedeele specifice tehnicii juruduce , cum ar fi : conceptele , procedeele de conceptualizare , clasificarile , tiparele logice ale normelor juridice . Forma dreptului apare ca elementul sau intrinsec . Forma dreptului ajuta la intelegerea corecta a modului in care dreptul patrunde in tesatura raporturilor sociale , influentand conduita oamenilor si ocrotind nevoile sociale majore . Ea permite abordarea stiintifica a problematicii existentei in timp a unor permanente juridice constantele dreptului - elemente indispensabile oricarei legislatii .

4. Definirea dreptului In existenta sa milenara , dreotul a primit numeroase definitii ( redam doar cateva ) . Romanii au definit dreptul prin referirea la morala : " JUS EST ARS AEQUI ET BON " - " Dreptul este arta binelui si a echitatii " . Definitia este data de Celsius . In acesta acceptiune , dreptul nu se emancieaza fata da latura moralei , iar scopul sau era realizarea binelui moral . Realizarea echitatii implica respectarea principiilor : HONESTE VIVERE NEMINEM LEDERE SUUM CUIQUE TRIBUERE Definirea dreptului a pus indiscutie chiar natura dreptului . Este dreptul o realitate transcedentala care se impune ratiunii , sau , dimpotriva , este un ansamblu de fenomene sociale perceptibile prin experienta ? Raspunsul la aceste intrebari a framantat si a marcat inreaga evolutie a filosofiei juridice . La prima parte a inrebarii a dat raspuns scoala dreptului natural , chiar prin juristii ramani concepeau dreptul ca pe o realitate transcedentala . Cicero spunea : " Este o lege adevarata , dreapta , rationala , conforma cu natura , raspandita in toti , eterna . Aceasta lege nu este permis sa fie abrogata si nici nu se poate deroga de la ea . Nici nu este alta la Roma , alta la Atena , alta acuma , alta mai tarziu . Ci o singura lege si eterna , neschimbatoare , va carmui pe toti oamenii si in toate timpurile . " Conceptia dreptului natural a constituit pilonul gandirii juridice pana la sfarsitul secolului al XVIII - lea . Aceasta conceptie a fost dezvoltata in operele lui Grotius _ sfarsitul secolului al XVI - lea - inceputul secolului al - XVII - lea - este prezenta si la alcatuirea Codului Civil Francez . " Dreptul natural este un drept universal si imuabil , izvor al tutoror legilor pozitive " . Conceptia care a prezidat elaborarea Codului Civil Francez ( 1804 ) a fost de factura jus naturalista . Scoala istorica germana a dreptului - prima jumatate a secolului al - XIX - lea - reprezentata de Savigni si Pushta , a adus un punct de vedere nou , care a zdruncinat credinta in existenta unui drept natural , sustinand ca dreptul este un produs istoric , altfel nu s - ar putea explica diversitatea conceptiilor juridice si formelor de drept , diferite de la popor la popr si de la o epoca la alta . Problemele dreptului incep acum sa fie tratate din prespectiva istorica . Savigni spune ca " daca se cerceteaza care este obiectulin sanul caruia dreptul pozitiv isi are realitatea , se gaseste ca acest obiect este poporul " . Baza dreptului pozitiv isi gaseste realitatea in cinstiinta generala a poporului . El este produsul constiintei colective , al spiritului poporului : " Volks geist " .

Istoria dreptului este legata de istoria poporului " precum viata poporului se schimba de - a lungul veacurilor - spune Pushta - tot astfel dreptul , ramura a acestei vieti se schimba si el cu vremea , se dezvolta odata cu poporul caruia ii apartine si se adapteaza diferitelor sale faze de dezvoltare " . Totusi , scoala istorica n - a putut anihila complet ideea dreptului natural conceput mai tarziu ca drept rational , alcatuit din ideile conducatoare generale , desprinse din ratiunile impuse de justitie , echitate si bunul simt . Fata de modul de gandire jus - naturalist ( sau de explicatia si definirea acestui drept ) reactioneaza pozitivistii , in frunte cu Leon Duguit , care spunea : " Sistemul juridic al Declaratiei Drepturilor Omului si al Codului Napoleonian era bazat pe conceptia metafizica asupra dreptului subiectiv " . Sistemul juridic al popoarelor moderne tinde a se stabili pe constatarea faptului de functie sociala , impunandu - se indivizilor si grupurilor . Se elabora astfel un sistem nou de ordin realist care se opunea celui metafizic . In aceasta directie realista se inscrie si conceptia lui Shering ( jurist german din secolul al - XIX lea ) , care pune la baza dreptului interesul legal ocrotitor . " Dreptul - scrie Schering - este forma in care statul isi organizeaza prin constrangere , asigurarea conditiilor de viata ale societatii " . Profesorul american Berman , arata ca " dreptul este unul din cele mai profunde concepte ale civilizatiei pentru ca el ofera protectia contra tiraniei si anarhiei , unul din instrumeltele principale ale societatii , pentru coservarea vietii si ordinii , impotriva amestecului arbitrar in interesele individuale " . Profesorul Popa da urmatoarea definitie a dreptului : " Dreptul este ansamblul regulilor asigurate si garantate de catre stat , care au ca scop organizarea si disciplinarea comportamentului uman , in principalele relatii din societate , intr - un climat specific manifestarii coexistentei libertatilor , apararea drepturilor esentiale ale omului si justitiei sociale . "