Sunteți pe pagina 1din 8

Ca sa fii un om de afaceri de succes trebuie sa fii competitiv?

(despre competitivitate)

Atentie! Acest articol nu se adreseaza tuturor oamenilor. Unele persoane au nevoie sa isi dezvolte putin spiritul competitiv ca sa poata iesi din letargie, asa cum exista unele persoane hipercompetitive care au nevoie sa si-l reduca. Am crescut intr-un mediu ostil, asa ca am fost invatat cu lipsurile de mic. Am fost invatat ca, daca vreau sa supravietuiesc, trebuie sa lupt. A fost o mentalitate care mi-a folosit din plin si care, in timp, mi-a slefuit personalitatea. Cu aceasta lupta, care a insemnat de fapt capacitatea de a lua initiativa si de a actiona in directia in care voiam sa merg, a venit la pachet si un spirit hipercompetitiv. Nu neg ca nu mi-a folosit inclusiv aceasta caracteristica, pentru ca ea mi-a dat, deseori, puterea de a sta concentrat pe anumite detalii si de a deveni cu adevarat bun pe ce fac.

Articolul de astazi este dedicat hipercompetitivilor (si nu numai), pentru ca exista o cheie acolo care, folosita gresit, iti poate aduce multe dezavantaje pe termen lung.

Ca sa iti faci o idee despre ce inseamna hipercompetitivitate, pot sa iti spun, spre exemplu, de atitudinea pe care o aveam cand eram copil (si tanar, mai tarziu) la jocurile de fotbal pe care le aveam cu prietenii. Nivelul de testosteron era atat de crescut, incat nu mai percepeam, in ideea de individualitate, atat pe cei din echipa adversa, dar si pe cei din echipa mea. In functie de cat de bine jucam (asta insemna: daca eram pe cai si castigam sau nu), puteam sa am doi dusmani, pe niveluri diferite. Echipa adversa, pe care trebuia sa o inving, pe de o parte. Echipa proprie, in cazul in care nu se ridica la nivelul adversarilor. Eram pe un teritoriu cu doi inamici, de multe ori.

Acum, cand stau si imi aduc aminte, anumite situatii chiar erau hilare. Eram usor de provocat si cel din fata mea, de multe ori, ca sa ma atate, imi spunea de dinainte ca o sa pierd in ziua respectiva. Era nevoie doar de 1-2 schimburi de replici ca sa ii spun ca o sa castig in orice conditii si ca, de fapt, poate sa imi dea pe oricine in echipa mea, oricat de slab ar fi.

Daca as prezenta in altfel, ar suna frumos: nu imi pasa cu cine joc neaparat. Doar ca asta nu se intampla in ideea ca ma bucuram de joc si de oameni, ci in ideea ca sunt atat de bun ca ceilalti nici nu conteaza.

Trecand de 20 de ani, mi-am dat seama ca este ceva in neregula cand, dupa partidele de fotbal pe care le jucam cu prietenii, la berea de dupa eu eram suparat ca am pierdut si nu ma puteam bucura de miscarea pe care am facut-o, desi ceilalti erau cu totii veseli. Deseori supararea dura toata ziua respectiva, iar cateodata tinea chiar zile intregi. Pur si simplu imi aminteam inciudat ca ultima oara cand am jucat fotbal am pierdut.

Daca ar fi ramas doar pe spectrul inofensivului joc de fotbal saptamanal, ar fi fost ceva, dar atitudinea asta s-a transmis mai departe in absolut toate ariile vietii. Problema apare cand nu te mai poti opri din a fi competitiv si a vedea in jurul tau doar competitii, adversari si meciuri pe care sa le castigi. Pe de-o parte, repet, m-a ajutat pentru ca mi-a dat energia sa fac lucruri. Pe de alta parte am inceput sa ma comport prost cu oamenii din jurul meu atunci cand greseau. Am inceput sa transmit ca valoare organizationala in firmele pe care le aveam acelasi spirit competitiv, de multe ori unor persoane care aveau nevoie nu sa fie mai buni decat ceilalti, ci sa colaboreze mai bine. Iar de aici la sentimentul ca oamenii sunt de fapt de la sine inutilizabili si ca pana si ei imi reprezinta o competitie nu a fost decat un pas.

Daca, de multe ori, cu prietenii eram amuzant de felul meu cum incepeam sa ma agit, sa ma inflamez etc, pe parte de profesie, in afara de vanzari si contractari, unde eram bun (vedeam vanzarea ca pe o competitie in sine), pe parte de colaborare o duceam groaznic. Pentru un hipercompetitiv este doar o chestiune de timp pana ajunge la concluzia ca propria echipa nu este buna de nimic si ca doar el este garantul succesului.

Asta m-a facut inclusiv sa imi angajez oameni slabi in firma, inclusiv sa demonstrez celor buni ca sunt mai slabi ca mine (nu era bine nici asa, nici asa) si, mai tarziu, inclusiv sa ma asociez prost de cateva ori.

Spiritul competitiv m-a adus de multe ori la faze hilare inclusiv in interactiunile sociale pe care le aveam. Deseori, in anumite grupuri, ramaneam pasiv, cu gandurile mele, doar pana ajungeam in situatii de competitie. Orice joc care putea sa aiba un castigator si invinsi ma trezea. De la jocuri de poker cu prietenii in care aruncam cu chips-urile pe jos, pana la jocul mafia in care, daca pierdeam, prindeam o raca personala pe cel care ma facuse. De la replici de genul inca o data, daca pierdeam la un joc la care nu eram bun, pana la vanarea de competitori in discutii (esti bun la tenis? da bai, eu nu stiu sa joc prea bine, dar as vrea sa fac un meci cu tine meciul se termina doar in momentul in care ajungeam sa castig macar o data). Daca iei parte la un joc de societate, o sa vezi ca toata lumea se distreaza de obicei, in afara de aia cativa care il iau prea in serios.

A fost si este in mine latura asta (ca multe altele). Pana la urma, stiam jumatate de adevar. Oamenii de succes sunt hipercompetitivi si nu stiu sa piarda.

Steve Jobs a fost un asemenea om. Ajunsese sa devalorizeze pe oricine in propria lui firma care nu era angrenat suta la suta in competitia lui. Asta este comportament de hipercompetitiv. Povestile din jurul lui spun ca oamenii, cand il vedeau ca se urca in lift luau scarile (si invers), pentru ca era o sansa foarte mare ca sa intri intr-o conversatie cu el care sa te lase fara job. Cine folosea cuvantul imposibil in jurul lui era demis urgent. Toti partenerii pe care i-a avut la inceputul infiintarii Apple au disparut pe parcurs din aceeasi lipsa de competitivitate si, intr-un final, a fost inghitit de propria creatie. Board -ul propriei lui firme l-a demis din pozitia de CEO. Asta pentru ca nu mai avea niciun aliat, desi construise ceva bun pentru care ar fi trebuit apreciat la vremea respectiva si pe care putini oamnei ar fi putut sa il faca. Bill Gates, Steve Ballmer, Warren Buffet, Mark Zuckerberg si multi altii care au construit imperii nu au dus lipsa de hipercompetitivitate.

Cumva a ramas in constiinta noastra faptul ca oamenii de succes sunt competitivi, de multe ori la extreme. Care este insa cealalta jumatate de adevar?

In trainingurile de business pe care le-am tinut (pe ce inseamna start-up-uri), invariabil mi s-a revelat o teama foarte mare din partea cursantilor. Indiferent de directia pe care voiau sa porneasca, primul gand al unui incepator se ducea spre teama de competitie: Daniel, dar e competitie mare pe domeniul ales de mine.

Iar raspunsul pe care il dadeam lor sta la baza filozofiei acestui articol: In afaceri nu exista competitie, exista doar potentiali clienti!

Ideea de competitie ne este implantata de mici mentalitatea noastra, chit ca suntem de partea agresorilor (celor care vor sa castige tot timpul) sau a victimelor (celor care, inconstient de cele mai multe ori, au inteles ca ei de obicei pierd jocul). Cu toate astea competitivitatea iti aduce FOARTE MULTE DEZAVANTAJE: 1 Competitivitatea nu creste calitatea a ceea ce faci, doar nivelul de energie

In momentul in care lupti pentru un trofeu, devii din ce in ce mai putin atent la ceea ce faci, la echilibrul interior pe care il ai ca persoana (acel inner game care s -a nascut in tenis). Randamentul, din punct de vedere calitativ, de cele mai multe ori, scade brutal. Dispare creativitatea si starea de flux si actiunea in sine devine de multe ori mecanica. Focusul se muta dinspre inner spre outer, dispare brutal proactivitate si creste reactivitatea pe care o ai. 2 Ironic, o competitie o castigi in ciuda ei, nu datorita ei

Oamenii au campionii in minte, insa nu inteleg cu adevarat filozofia cu care ei vin adeseori, atunci cand au ajuns la maturitate. Ei vad doar pe cineva care invinge in mod repetat la competitie pe altii. In interviuri de cele mai multe ori o sa vezi ca diferenta nu este facuta de cat de constient esti de competitie si de adversar, ci dimpotriva, de cat de mult te poti detasa de aceste idei. O competitie o castigi cand faci abstractie aproape total de ea si de adversari. Cam asta este traducerea inner -game-ului, daca stai si te gandesti un pic.

3 Increderea in sine si motivatia pot avea mari fluctuatii Se merge pe filozofia o persoana castiga doar daca alte persoane esueaza.

Pentru asta ai nevoie de dovezi. Cand ai intrat in sistemul asta si nu ai sisteme de protectie, poti fi extrem de vulnerabil. Orice infrangere afecteaza stima de sine la cote alarmante mai ales la campioni. Se simt devalorizati, inutili, viziunea pe termen lung incepe sa se clatine. Orice serie de castiguri duce la sindromul infailibilitatii, care te duce in extrema cealalta, in care crezi ca nu ai niciun punct slab. Urmeaza o cadere in pregatire si lipsa de concentrare ce duc la un rezultat usturator. Sau poti ajunge sa te crezi infaibil si pe alte domenii ale vietii si sa ai parte de experiente extrem de dureroase. Este un cerc vicios in care echilibrul este foarte fragil. 4 Cu cat este mai complexa o situatie, cu atat mai prost lucrezi la ea intr-un mediu competitiv !

S-a demonstrat in nenumarate randuri, pe studii care aveau in vedere diferite arii, de la creativitate (arta) la productivitate. In scolile de arta cand s-a enuntat termenul de competitie si premiu, operele au iesit mediocre, comparandu-le cu operele care au fost facute in restul timpului de catre cursanti. Este ca si cum o mare parte din functiile creierului sunt suprimate si isi intra in rol creierul reptilian. Competitia pana la urma inseamna supravietuire, iar ca sa supravietuiesti nu ai nevoie de functii foarte complete. Trebuie sa stii sa fugi, sa te lupti, sa mananci, sa procreezi.

De asemenea, in marile companii (de tipul Google), au fost testate forme variate prin care sa creasca nivelul de productivitate. Cand vine vorba de productivitate, te gandesti pana la urma, macar intr-o mica masura, la o forma de competitie. Cand au fost testate programe care dezvoltau competitivitatea intr un fel sau altul in randul angajatilor, performanta scadea! Cand au fost testate programe care dezvoltau colaborarea si incurajarea propriei voci a fiecarui angajat, perfomantele cresteau.

Drept urmare, nu putine sunt astazi companiile care dau timp fix propriilor angajati (de obicei intre 15 si 20%!) in care ei au voie sa lucreze la orice proiect personal oricat de nebunesc ar parea, proiecte pentru care beneficiaza de resurse. De aici ies cele mai multe proiecte de succes ale companiilor respective, pentru ca o sursa infinit mai mare de motivatie s-au dovedit concepte precum autonomie, competenta, relationare si nu competitie si invingator.

5 Dispare capacitatea de a intelege celalalt punct de vedere

Este unul dintre cele mai mari dezavantaje pe care ti le aduce statutul de hipercompetitiv. Cand esti in competitie, ai un adversar pe care trebuie sa il invingi. Senzorialul creste foarte puternic (simturile), devii foarte constient de tine si de obiectivul tau, da a castiga. Devii reactiv, in cazul in care adversarul face o miscare. Dincolo de aspectele astea insa, gandirea binara de tipul eu-adversar te pune in judicativ puternic. Asta inseamna ca ii atribui un anumit set de atribute pe care cel din fata ta le are sau nu in mod real.

Nu mai intelegi sa gandesti din alta perspectiva decat a ta, de adversar. Nu intelegi diverse motivatii pe care cel din fata ta le poate avea, ganduri, cateodata chiar comportamente. Celalalt este un eu foarte distinct, mai ales ca, intr-un final trebuie sa il si invingi. Ca sa intelegi celalalt punct de vedere trebuie sa ai o bucatica din el. Nu poti avea o bucatica din cineva pe care vrei sa il suprimi.

Atentie! Asta nu se intampla numai in competitii. Pentru un hipercompetitiv capacitatea de relationare cu oamenii scade dramatic in special in viata lui sociala (cu prietenii, partenera de cuplu, copiii etc).

Stop

CE ADUCE ATUNCI COMPETITIVITATEA, DACA ITI POATE ADUCE ATAT DE MULTE NEPLACERI? Serios, tu ai vrea sa fii un om de succes si sa te regasesti si in cele 5 puncte de mai sus ?

Cealalta jumatate de adevar: competitivitatea iti da energie, iar energia este foarte importanta atunci cand vrei sa atingi succesul personal.

Ca orice forma de energie, ea poate fi controlata sau nu. Chiar si atunci cand nu controlezi aceasta energie, poti avea o forma de succes, cateodata destul de mare. Reciteste, pana la urma, paragraful despre Steve Jobs. Asta a fost viata lui ! Pana in punctul in care a fost inghitit de propria lui creatie. Cu Pera chiar aseara radeam pe tema asta, pentru ca din momentul in care a fost dat afara si pana in momentul cand a fost reprimit a avut nevoie de 10 ani (!) in care sa invete sa gestioneze aceasta energie. Iar in partea a doua a domniei, Steve a facut lucruri care vor ramane cu adevarat in istoria noastra (chit ca si inainte facuse lucruri remarcabile).

Intrebarile care se ridica de aici sunt urmatoarele: daca dispare motivatia data de competitie, cum o sa ma mai simt motivat sa fac ceea ce fac?

Aici a fost revelatia mea, pentru ca majoritatea oamenilor de succes intradevar au fost oameni puternic competitivit (sau care si-au dezvoltat aceasta latura pe parcurs). Ce au facut ei diferit ca sa nu traiasca o drama din lucrurile frumoase pe care le-au construit (adica sa nu ai cu cine sa te bucuri, desi faci lucruri incredibile)? Au transpus aceasta competitivitate la nivel de misiune personala. Au luat energia data de spiritul competitiv din planul fizic si au transpus-o in plan psihologic. Lui Steve i-au luat 10 ani ca sa inteleaga asta si sa se intoarca reinventat si uman la carma Apple, asta si datorita conjuncturilor.

Nu spune nimeni sa nu fii competitiv! Spun doar ca daca transpui aceasta competitivitate intr-o misiune care sa fie mai mare decat propria ta persoana, vor iesi lucruri incredibile din tine! Cate schimbari de mentalitate care te pot transforma din hipercompetitiv in om de actiune cu viziune:

1) Nu exista competitori, exista doar potentiali parteneri

Ceea ce vezi in oameni, exact acelasi lucru il vei primi de la ei. Cand te uiti la un om de calitate, care deja obtine rezultate, ca la un inamic, atunci vei avea doar doua variante: sa il infrangi sau sa fii infrant. Cand vei vedea in el un om alaturi de care poti construi lucruri si mai faine decat faceti singuri, sunt sanse sa iasa ceva cu adevarat maret in urma interactiunilor voastre.

2) Secretul succesului nu este sa infrangi pe ceilalti si competitia, CI SA II AJUTI !

Este contraintuitiv, dar atat de puternic mesajul asta. De-a lungul timpului in interiorul echipei mele avem diverse competitii in care ne mai angrenam. Pera mi-a dat lectia asta, pentru ca el o face natural. Este foarte competitiv, dar intr-un spirit extrem de constructiv. Replica lui este: Spune -mi cum pot sa te ajut ca sa ma intreci!. Logica este simpla: daca ma ajuta pe mine ca sa imi depasesc limitele, si el va avea un nou scop, mai inalt, pe care sa il atinga. Castigam amandoi.

Nu conteaza cine castiga ACUM. Conteaza ce ramane in urma ta. Iar daca pe parcurs ajuti pe cineva sa faca lucruri mai mari decat cele pe care le faci tu, ai toate sansele sa cresti si tu alaturi de el. Imagineazati ca exista o depunere de proiecte pentru o licitatie. Poti face proiectul tau cat de bine poti si ai o firma competitoare, careia ii lipseste o resursa pe care o ai tu. Stii ca daca i -o oferi, sunt sanse ca acea firma sa iti ia proiectul.

Daca ajuti firma respectiva sa fie mai buna ca tine, chit ca in proiectul respectiv poate castiga, chit ca nu, pe termen lung ti-ai castigat un partener de incredere. Imagineaza-ti ca faci asta si cu oameni si le dai incredere in ce vor sa faca. Ce ai prefera, spre exemplu? Sa fi fost cel care l-a batut pe Mark Zuckerberg (sau oricine alt om de top) intr-o competitie financiara oarecare? Sau cel care l-a ajutat sa castige? Daca esti in ultima categorie, se prea poate ca Tiriac sa iti fie prieten acum si sa ai numarul lui de telefon, desi in trecut nimic nu spunea ca o sa aiba cresterea asta. Ce semeni, aia culegi.

3) Oamenii sunt talente, nu tinte Am inteles mentalitatea asta foarte greu. De la hai sa ne comparam fortele sau eu sunt bun, tu esti prost, am inteles ca fiecare om are propria calatorie pe care o are d e parcurs cu el insusi. Iar daca eu inteleg asta, atunci scopul meu devine foarte simplu: sa fac tot ce pot, in scurta noastra interactiune, sa ii fac calatoria si mai faina. Am scris articolul asta pentru ca multi oameni fac confuzie puternica intre om de actiune si competitiv, si de cele mai multe ori spiritul de competitivitate nu te ajuta sa devii cu adevarat cea mai buna versiune a ta.

Cu drag,

Daniel Zarnescu