Sunteți pe pagina 1din 4

Semne si simptome:

Tulburarea de stres post-traumatic este o conditie anxioasa severa care se dezvolta dupa expunerea la
orice eveniment care determina trauma psihologica. Acest eveniment implicaamenintarea cu moartea
individului sau a altora, sau amenintarea integritatii fizice, sexuale sau psihologice, depasind
capacitatea de a procesa si face fata a individului. Ca efect al traumei psihologice, conditia este mai
putin frecventa si mai de durata decit raspunsul acut la stres, tulburare mai frecventa.
Simptomele de diagnostic cuprind re-experimentarea traumei originale prin cosmaruri si amintiri
violente, evitarea stimulilor asociati cu trauma si cresterea excitarii - cum ar dificultatea adormirii
sau mentinerii somnului, furia si hipervigilenta. Criteriile de diagnostic cer ca simptomele sa se
mentina mai mult de o luna si sa determine afectare semnificativa a functionarii sociale,
profesionale si in alte domenii.

Tulburarea de stres post-traumatica este clasificata ca o tulburare anxioasa, caracterizata de
experiente aversive legate de frica, comportamente si raspunsuri psihologice care se dezvolta
dupa expunerea la un eveniment traumatic psihologic. Manifestarile sale se mentin mai mult de 30
de zile, diferentiind-o de tulburarea de stres acuta. Are trei forme: acuta, cronica si cu debut tardiv.
Simptomele re-experimentarii traumei:
- amintiri intrusive, suparatoare ale traumei
- deja-vu: se comporta sau se simte ca si cum traieste trauma
- cosmaruri asupra traumei in sine sau alte lucruri infricosatoare
- sentimente de stres intens cind isi reaminteste evenimentul
- reactii fizice intense la amintirile traumei (palpitatii, respiratii rapide, greata, tensiune musculara,
transpiratii).
Simptome ale evitarii amintirii traumei:
- evitarea activitatilor, locurilor, gindurilor sau emotiilor care reamintesc de trauma
- inposibilitatea de a-si aminti aspecte importante ale traumei
- pierderea interesului fata de activitatile si viata normala in general
- sentiment de detasare fata de altii si izolare emotionala
- sentiment de viitor incert, limitat (nu se asteapta sa aiba o durata normala de viata, sa se
casatoreasca, sa aiba o cariera).
Simptome ale cresterii anxietatii si a excitarii emotionale:
- dificultate in a adormi sau a mentine somnul
- iritabilitate si crize de furie
- dificultatea atentiei
- hipervigilenta
- se simte mereu pe fuga, sare la orice zgomot.

Alte semne si simptome frecvente ale tulburarii de stres post-traumatic:
- furie si iritabilitate, vina, rusine sau autoblamare
- abuz de substante, sentimente de neincredere sau tradare
- depresie si neajutorare, ginduri suicidale
- sentimentul de a fi izolat, crampe musculare si dureri corporale.

Simptomele tulburarii la copii:
La copiii foarte mici simptomele stresului post-traumatic pot fi foarte diferite fata de cele ale
adultilor.
Acestea cuprind urmatoarele:
- frica de a fi separat de parinte
- pierderea aptitudinilor anterior castigate cum ar fi mersul la toaleta
- probleme ale somnului si cosmaruri fara un continut recunoscut
- joaca compulsiva in care se repeta aspecte sau teme ale traumei
- noi fobii si anxietati care par a nu fi legate de trauma, cum ar fi frica de monstri
- repetarea traumei prin jocuri, povesti sau desene
- crampe si dureri fara nici o cauza aparenta
- iritabilitate si agresivitate.

Abuzul de substante:
In timp, persoanele netratate sunt succeptibile la deterioarea relatiilor personale si de lucru si la
dezvoltarea abuzului de substante sau a dependentei. Se pare ca femeile au rate mai mari
dedependenta la cocaina decit barbatii, precum si pentru alcool. Aceste descoperiri arata
posibilitatea diferentelor legate de sex in patologia stresului post-traumatic.

Diagnostic:

Teste de laborator:
Nivelele de cortizol pot fi scazute, norepinefrina si epinefrina pot fi ridicate iar acitivitatea axei
hipotalamo-adrenalo-pituitare poate anormala la pacientii cu stres post-traumatic, totusi aceste
elemente sunt inca folosite doar pentru cercetare.
Opiaceele naturale care sunt produse de corp pentru a masca durerea in fata pericolului, pot fi la
nivele ridicate chiar si dupa ce pericolul a trecut. Acestea pot conduce la emotii ascunse si confuze
observate la aceste persoane.

Criteriile de diagnostic cuprind:
Expunerea la un eveniment traumatic:
Acesta trebuie sa implice pierderea integritatii fizice sau riscul de leziuni severe sau deces, al
individului sau altor persoane si raspunsul la eveniment care implica frica intensa, oroare sau
neajutorare sau la copii raspunsul trebuie sa implice comportament agitat sau dezorganizat.
Evenimentul trebuie sa determine simptome de stres semnificative la aproape oricine si se afla in afara
domeniului experientelor umane obisnuite.

Re-experienta persistenta:
Una sau mai multe dintre urmatoarele trebuie sa fie prezente la victima: amintiri bruste, cosmaruri
repetate, re-experimentarea subiectiva a evenimentului traumatic sau raspuns psihologic sau
fiziologic negativ intens la orice amintire obiectiva sau subiectiva a acestuia.

Evitarea si teama emotionala persistenta:
Aceasta implica un nivel suficient alevitarii stimulilor asociati cu trauma cum ar fi anumite ginduri sau
sentimente sau discutia despre eveniment:
- evitarea comportamentelor, locurilor sau a persoanelor care pot conduce la amintiri stresante
- incapacitatea de a-si aminti parti din eveniment sau implicarea diminuata in activitatile semnificative
ale vietii
- diminuarea capacitatii de a simti anumite emotii
- credinta ca viitorul individului va fi marcat intr-un anume fel, anormal fata de al altora.

Simptome persistente ale cresterii excitarii, care nu au fost prezente inainte:
Acestea sunt probleme ale raspunsurilor psihologice cum ar fi dificultatea de a adormi sau probleme
cu furia, concentrarea sau hipervigilenta.

Durata simptomelor peste o luna:
Daca toate criteriile sunt prezente dar nu au trecut 30 de zile, individul este diagnosticat cu tulburare
acuta de stress.

Afectarea semnificativa:
Simptomele raportate trebuie sa conduca la afectare sau stres clinic semnificativ ale majoritatii
domeniilor importante ale vietii, cum ar fi relatii sociale, activitati profesionale sau alte zone ale
functionarii.

Tratament:
Tratamente preventive:
Eliberarea psihologica: prima forma de tratament preventiv este cea a eliberarii psihologice. Aceasta
este cea mai folosita masura. Un motiv principal pentru aceasta metoda este relativa usurinta cu care
acest tratament poate fi administrat indivizilor, imediat dupa eveniment. Consta in interviuri care
permit persoanelor sa confrunte direct evenimentul si sa-si impartaseasca emotiile consilierului,
ajutind la structurarea amintirilor. Totusi, in timp ce acest tip de terapie este cel mai folosit este si cel
mai putin eficient.

Tratamentele psihobiologice:
Acestea sunt de succes, mai ales cele cu cortizol. Tratamentele psihobiologice tintesc modificarile
biologice care apar dupa evenimentul traumatic. Incearca sa modifice chimic formarea amintirilor si
invatarea. Cortizolul este frecvent scazut la peersoanele care sunt la risc de stres post-traumatic,
astfel prin cresterea nivelului de cortizol la normal s-a aratat reducerea excitarii post eveniment.

Terapia curenta:
Tratamentul cuprinde aborduri farmacologice si psihologice. Medicatia poate fi necesara pentru a
controla simptomele fiziologice care nu pot fi tolerate. Pentru adolescent si copii tratamentul este mai
mult psihoterapeutic. Acesta consta din terapia de grup, individuala si de familie, terapia cognitiva
comportamentala, terapia prin jocuri, terapia prin arta, controlul anxietatii, hipnoza si tehnici de
relaxare.
Tehnica de reprocesare si desensitizare a miscarilor globilor oculari are succes in ajutarea
supravietuitorilor diferitelor traume, cum ar fi violenta domestica, abuzul sexual, crima si razboiul.
Metoda implica psihoterapia care combina diferite aborduri terapeutice de stimulare ritmica pentru a
stimula mecanismele de procesare a informatiilor cerebrale.

Cum sa te ajuti singur?

Ce sa faci:
- continua-ti viata cit mai normal posibil
- revin-o la rutina obisnuita
- vorbeste despre ce s-a intimplat cu cineva de incredere
- incearca exercitii de relaxare
- intoarce-te la serviciu
- maninca si fa exercitii regulat
- reintoarce-te la locul unde a avut loc evenimentul traumatic
- pastreaza timp sa stai cu prietenii si familia
- fii atent cind conduci masina - atentia iti este diminuata
- fii mai atent in general-accidentele sunt mai frecvente in aceasta perioada
- vorbeste cu un doctor
- gindeste-te ca viata va fi mai frumoasa.

Ce sa nu faci:
-nu te blama singur pentru trauma-aceste simptome nu sunt un semn de slabiciune; sunt o reactie
normala, a oamenilor normali la experiente terifiante
- exprima-ti emotiile: daca ai dezvoltat simptomele impartaseste-le medicului pentru ca tratamentul
este eficient
- nu evita sa vorbesti despre ce s-a intimplat
- nu astepta ca amitirile sa dispara imediat
- nu astepta prea mult de la tine
- nu te izola de alte persoane
- nu consuma alcool, cafea sau alte substante
- nu te obosi extrem
- nu trece peste mesele de baza ale zilei
- nu pleca in vacante singur.

Prognostic:
Tulburarea de stress post-traumatica poate apare la orice virsta, incluzind copilaria.
Simptomele debuteaza de obicei in primele 3 luni de la trauma, desi poate exista o intirziere de
citeva luni sau chiar ani, inainte ca acestea sa apara. Frecvent persoana prezinta mai intiitulburarea
acuta de stres in imediata perioada de dupa trauma. Durata stresului post-traumatic, cu recuperare
completa la aproape 3 luni intervine la jumatate dintre persoanele afectate, multi avind simptome
pentru mai mult de 12 luni de la trauma. In unele cazuri evolutia estecaracterizata de aparitia si
disparitia simptomelor. Reactivarea simptomelor poate apare ca raspuns la reamintirea traumei
originale, stresorii vietii sau noi evenimente traumatice.Severitatea durata si proximitatea expunerii
unui individ la trauma sunt factori importanti ai dezvoltarii tulburarii. Afectiunea se poate dezvolta la
persoane fara nici un factor predispozant mai ales daca stresorul este extrem.
La pacientii care primesc tratament, durata medie a simptomelor este de 36 de luni, comparat cu 64
de luni pentru cei care nu primesc tratament. Totusi mai mult de o treime dintre pacientii care au
conditia nu se recupereaza niciodata. Factorii asociati cu un prognostic bun includ angajarea rapida in
tratament, sustinerea sociala precoce, evitarea retraumat izarii, functionare premorbida pozitiva
si absenta altor tulburari psihiatrice sau abuz de substante.