La moartea principelui tirbey

de Mihai Eminescu


Turnurile mic-n doliu a lor inimi de aram
i un nger cu-aripi negre, cu diadem de spini,
Cu cntarea-i plngtoare lumea mic, lumea cheam,
Precum mic vntu-n cntec faa mrii de senin.

i cu ochiul plin de lacrimi naiunea cea romn,
Care are-n mii de inimi sufletul ei tremurnd,
Vede cum prin nori se stinge stea cu flacr divin
i aude-n cer un tunet i un gemet pe pmnt...

A-ntristrii neagr-arip peste lume se ntinde,
Totul tace, cci durerea este mut ca un gnd,
Lumea azi nimic nu vede, ochiu-i nimic nu cuprinde,
Dect cursu-acelui astru ce se sparge p-un mormnt.

Cine-i acvila ce cade? Cine-i stnca ce se sfarm?
Cine-i leul ce nchide cu durere ochii si?
Cine-i tunetul ce moare umplnd lumea de alarm?...
Este domnul Romniei: Barbu Dimitrie tirbey!...