1

I. Actul administrativ: determinri conceptuale

. ntr-o accepiune extensiv, actul administrativ reprezint esena unui ntreg i complex proces
de decizie, un moment important n cadrul conducerii societii, care intervine n toate sectoarele
i domeniile de activitate social, politic, economic, juridic, cultural etc.
Prin esen, actele administrative constituie principala form juridic de realizare de ctre
puterea executiv a funciilor i sarcinilor sale. n mod special, vom sublinia c actul
administrativ face parte din categoria formelor concrete de realizare a activitii administraiei
publice productoare de efecte juridice. Adic activitate prin care se d natere, se modific sau
se sting raporturi juridice. Prin urmare, actul administrativ reprezint unul dintre principalele
izvoare ale raporturilor juridice de drept administrativ .
n baza acestor acte, organele administraiei publice, n limitele competenelor lor, reglementeaz
relaiile sociale, organizeaz sfera economic, cultural i social-politic a vieii societii,
asigur ordinea public i securitatea statului, apr drepturile i libertile cetenilor, interesele
organizaiilor de stat i obteti.
Prin regim juridic intelegem ansamblul regulilor de fond si de forma care dau particularitate
unor acte juridice in circuitul juridic.
II. Conditiile de valabilitate (cerinte) catre actele administrative.
Actele administrative au in vedere conditiile de valabilitate ale acestora (validitatea), elementul
central reprezentandu-l legalitatea, analizata diferit in doctrina in raport cu oportunitatea.
Legalitatea actelor administrative inseamna obligativitatea conformarii acestora dispozitiilor
constitutionale, legilor adoptate de Parlament, tuturor actelor normative care au o forta juridica
superioara.
Pentru a fi valabil, un act administrativ trebuie s ndeplineasc patru condiii:
(1) s fie emis de autoritatea competent i n limitele competenei sale,
(2) s fie emis n forma i cu respectarea procedurii prevzute de lege,
(3) s fie conform cu Constituia, legile i actele normative n vigoare,
(4) s fie conform cu interesul public urmrit de lege.

"Oportunitatea", potrivit doctrinei administrative occidentale, se regaseste chiar in puterea
discretionara de care dispune administratia, inteleasa ca acea marja de libertate, de apreciere,
lasata la latitudinea functionarului public de a alege intre mai multe cai posibil de urmat pentru a
ajunge la scopul stabilit de legiuitor.
Aprecierea legalitatii actelor administrative, se face prin raportarea actului in cauza la actul
juridic acesta, avand o forta juridica superioara, inclusiv legea, dar in ceea ce priveste aprecierea
caracterului oportun, un asemenea criteriu precis de referinta lipseste.


2

In doctrina postbelica, notiunea de oportunitate a fost considerata de unii autori ca fiind acea
caracteristica a actului juridic care defineste o trasatura specifica a acestuia numita si actualitate.
"Actualitatea" unui act juridic exprima deplina concordanta, in cadrul si in limitele legii, a
actului cu sarcinile care revin organelor administrative.
In doctrina romaneasca actuala, litera si spiritul Constitutiei, necesitatea asimilarii institutiilor
europene democratice in practica instantelor de contencios administrativ din tara noastra, duc la
concluzia ca indiferent cum privim oportunitatea in raport cu legalitatea, judecatorul in
contencios administrativ are dreptul sa verifice daca administratia publica nu a actionat abuziv,
contrar interesului public. Prin urmare, excesul de oportunitate va fi stabilit de judecator tocmai
prin raportare la scopul legii.
Conditiile de legalitate pentru actele administrative sunt foarte numeroase si variate, de multe ori
ele sunt prevazute expres pentru actul administrativ in cauza sau pentru categoria din care acesta
face parte. Aceasta situatie i-a determinat pe autorii de drept administrativ sa analizeze tipuri ale
conditiilor de legalitate, fie intr-o viziune sincronica, axata pe logica interna a sistemului
normativitatii, fie intr-o viziune diacronica, axata pe fazele procesului administrativ.
Prima viziune teoretica, citeaza opinia profesorului Romulus Ionescu, dupa care conditiile-tip de
legalitate se refera la: a) actul administrativ sa fie emis in baza si in executarea legii; b) actul
administrativ sa fie emis pe baza tuturor actelor organelor de stat care sunt superioare organului
administrativ emitent; c) actul administrativ sa fie emis de organul administrativ numai in
limitele competentei sale; d) actul administrativ sa fie conform scopului legii ca si al celorlalte
acte normative ale organelor superioare organului administrativ emitent; e) actul administrativ sa
respecte cerintele legale referitoare la forma sa; f) actul administrativ sa fie oportun.
Pentru cea de-a doua orientare teoretica, citam lucrarea profesorului Ilie Iovanas din 1977, cu
precizarea ca in aceasta lucrare, oportunitatea este inteleasa ca o conditie de valabilitate de sine
statatoare, care, la randul ei, poate fi determinata de o multime de criterii: a) momentul in care
este adoptat un act normativ; b) locul si conditiile concrete in care urmeaza sa se aplice actul
administrativ; c) mijloacele materiale si spirituale pe care le angajeaza decizia administrativa,
precum si al duratei in timp pe care o reclama aplicarea ei; d) conformitatea actului administrativ
cu conditiile generale de viata si de cultura; e) conformitatea actului administrativ cu scopul
legii.
Conditiile de legalitate ale actelor administrative se impart in doua categorii distincte: conditii
generale de legalitate si conditii specifice de legalitate, pe considerente de oportunitate.
1. In sfera conditiilor generale de legalitate retinem:
a) actul administrativ sa fie emis in conformitate cu dispozitiile constitutionale, cu legile
adoptate de Parlament, cu toate actele normative cu forta juridica superioara.
b) actul administrativ sa fie emis de autoritatea competenta si in limitele competentei sale.
c) actul administrativ sa fie emis in forma si cu procedura prevazute de lege.
1. In prima conditie generala de legalitate, conformitatea actului administrativcu
Constitutia, legile si celelalte acte normative cu forta juridica superioara, este vorba de un
principiu traditional, unanim recunoscut, aplicabil administratiei publice.


3

Avantajul consacrarii chiar din primul articol al Constitutiei, consta in faptul ca, pe langa o
obligatie fundamentala a cetatenilor, principiul suprematiei Constitutiei, se intemeiaza pe pozitia
sa supraordonata in varful piramidei sistemului juridic, generand supralegalitatea
Constitutionala, aplicabila intregului sistem, astfel incat legea insasi exprima vointa generala
numai cu respectarea normei constitutionale.
Este vorba despre obligatia care trebuie sa se regaseasca nu doar in comportamentul
persoanelor fizice, ci si in activitatea oricaror subiecte de drept public sau privat, de unde
necesitatea unui comportament constitutional din partea autoritatilor publice, a oricarui subiect
de drept public sau privat.
O precizare care se regaseste si in doctrina postbelica, si anume aceea ca, actul administrativ
sa fie emis nu numai cu respectarea textului legal, ci si a scopului urmarit de legiuitor, un act
care nu realizeaza acest scop, neputand fi considerat legal.
2. Conditia emiterii actului administrativ de autoritatea competenta si inlimitele
competentei sale este indisolubil legata de problema competentei autoritatilor administratiei
publice, privita ca ansamblul atributiilor stabilite de Constitutie sau de lege, ce confera drepturi
si obligatii pentru a desfasura in nume propriu si in realizarea puterii publice, o anumita
activitate de catre autoritatea respectiva.
Competenta reprezinta ansamblul drepturilor si obligatiilor ce revin unei autoritati a
administratiei publice sau unui functionar public pentru realizarea carora poate adopta sau emite
acte juridice administrative.
Competenta adoptarii sau emiterii de acte administrative este conferita prin lege si este
strans legata de o anumita functie. Ea ia nastere o data cu functia respectiva si exista chiar daca
aceasta functie nu este ocupata de o persoana.
Competenta poate fi: personala, materiala si teritoriala.
a) Competenta personala (calitatea persoanei) determina in mica masura si in putine cazuri
competenta autoritatii administratiei publice care adopta sau emite actul.
b) Competenta materiala determina, de regula, in cea mai mare masura, dreptul unei autoritati a
administratiei publice de a adopta sau emite un act administrativ.
c) Competenta teritoriala determina autoritatea administratiei publice de a adopta sau emite
actul administrativ de autoritate. Ea se pune numai cu privire la autoritatile locale, intrucat cele
centrale pot actiona valabil pe intreg teritoriul tarii. Autoritatile administratiei publice locale au o
competenta teritoriala limitata la unitatea administrativ-teritoriala in care functioneaza, potrivit
legii, ele nu vor putea emite acte juridice ale caror efecte sa se produca si sa fie obligatorii pentru
subiectii de drept din alte unitati administrativ-teritoriale.
Competenta adoptarii sau emiterii unui act administrativ constituie in acelasi timp un drept
si o obligatie a celui caruia ii este conferita.
Actele administrative, pentru a produce efecte juridice pe intreg cuprinsul tarii, trebuie sa fie
adoptate sau emise de Guvern ori de un organ de specialitate al administratiei publice centrale;
tot astfel, actele administrative care produc efecte juridice in cadrul unei unitati administrativ-
teritoriale (judet sau comuna), trebuie sa fie adoptate sau emise de organele administratiei


4

publice locale - consiliile judetene sau locale, presedintii consiliilor judetene ori de primarii
oraselor si comunelor sau de prefectii judetelor, de serviciile publice descentralizate in unitatea
administrativ-teritoriala in care aceste organe functioneaza, precum si serviciile publice
comunale, orasenesti si judetene.
Exercitarea unor atributii si adoptarea ori emiterea, in acest scop, a unor acte
administrative, cu nerespectarea competentei personale, materiale sau teritoriale atrage nulitatea
actelor respective.
3.Conditia referitoare la forma emiterii actului administrativ.
Inca din primele lucrari de drept administrativ din secolul al XIX-lea s-a impus teza dupa
care, actului de drept administrativ i se aplica o forma specifica, intelegandu-se atat aspectul
exterior, cat si aspectele interioare ale mecanismului adoptarii actelor administrative.
Autorii romani din perioada postbelica, au apreciat ca forma scrisa este un principiu al
regimului juridic al actelor administrative, fiind privita ca o dimensiune a legalitatii.
Actele administrative normative sunt elaborate intotdeauna in forma scrisa, Constitutia si
reglementarile legale in vigoare prevazand obligativitatea publicarii lor.
Actele administrative individuale sunt elaborate in forma scrisa, cu unele exceptii, cand ele
pot imbraca si forma orala in conditiile prevazute de lege. De exemplu, avertismentul, care este
cea mai usoara sanctiune contraventionala, acesta aplicandu-se oral, potrivit articolului 7 din
Ordonanta nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor. Conform acestei dispozitii
legale, avertismentul consta in atentionarea verbala sau scrisa a contravenientului asupra
pericolului social al faptei savarsite, insotita de recomandarea de a respecta dispozitiile legale.
Ori de cate ori legea prevede necesitatea formei scrise, aceasta va trebui considerata o
conditie de valabilitate a actului administrativ individual, independent de existenta unei dispozitii
care sa sanctioneze cu nulitatea lipsa formei scrise.
Asadar, consideram ca actele administrative, indiferent ca sunt acte normative sau individuale, ar
trebui sa fie emise in mod obligatoriu in forma scrisa, propunere care se regaseste si in proiectul
Codului de procedura administrativa, forma scrisa fiind prevazuta ca o regula a elaborarii actului
administrativ. Chiar si in perioada postbelica, a fost subliniata utilitatea formei scrise, profesorul
Romulus Ionescu argumentand ca aceasta este necesara din mai multe puncte de vedere: a)
pentru a i se putea cunoaste exact continutul; b) pentru a putea fi executat intocmai de catre toti
cei ce intra sub incidenta efectelor sale; c) pentru a se putea dovedi in caz de litigiu existenta si
efectele pe care trebuie sa le produca, servind astfel ca dovada; d) pentru a se putea stabili
legalitatea lui si a fi sanctionati cei care nu l-au respectat sau executat; e) pentru a se putea
realiza rolul sau educativ.
Prin urmare, ideea rolului educativ al actului administrativ nu numai ca nu trebuie abandonata, ci
dimpotriva, trebuie intarita cu ideea motivarii actului, cu ideea transparentei administratiei
publice, care sunt elemente ale dreptului la informatie al cetateanului roman, prevazut in articolul
31 din Constitutie.
In legatura cu forma actelor administrative, in doctrina postbelica, au fost identificate doua
categorii, preluate ca atare si de doctrina actuala.


5

O prima categorie o constituie conditiile de forma exterioara mai importante, a caror
nerespectare poate atrage nulitatea sau anulabilitatea actului administrativ precum: a) autoritatea
de la care emana; b) antetul autoritatii; c) data emiterii; d) data la care ar urma sa intre in vigoare,
daca este o data ulterioara publicarii (pentru actele normative) sau comunicarii (pentru actele
individuale); e) sigiliul (stampila) institutiei emitente; f) semnatura institutiei emitente, precum
si numarul sub care a fost adoptat sau emis.
O a doua categorie de cerinte o constituie conditiile de ordin tehnic, de redactare (de exemplu
recomandarea de a fi intrebuintati termeni tehnici cat este strict necesar) care au importanta mai
redusa, iar nerespectarea acestora nu atrage sanctiunea nulitatii.
Fiind vorba de cerinte exprimate prin norme de recomandare, datele problemei se schimba in
cazul in care legea, in primul, rand legea fundamentala impune un anumit limbaj, o anumita
terminologie. De pilda, referirea la autoritatile publice nu ar putea fi considerata corecta daca se
face prin expresii care schimba sensul si logica interna a edificiului constitutional, cum ar fi
"seful suprem al executivului", in loc de "Presedintele Romaniei" sau "Presedintele
Republicii".Un alt exemplu poate fi si elaborarea unui act de catre o autoritate a administratiei
publice in alta limba decat limba romana, el fiind considerat inexistent deoarece incalca
dispozitiile articolului 13 din Constitutie referitoare la limba oficiala a statului.


















6

III. Concluzii

Studierea esenei, trsturilor i particularitilor actului administrativ, ca mijloc principal de
realizare a activitii administraiei publice i a condiiilor de valabilitate a acestuia, ne-a permis
formularea urmtoarelor concluzii importante:

- Legalitatea actelor administrative, care presupune, n general, corespunderea acestora cerinelor
prevzute de lege i de alte acte normative, se distinge de categoria valabilitatea actelor
administrative, nelegnd prin ultima capacitatea actelor de a fi aplicabile, de a produce efecte
juridice. Respectiv, valabilitatea actelor administrative este determinat de dou condiii
principale: legalitatea i oportunitatea acestora, fiecare dintre ele presupunnd condiii distincte.
- Principalele condiii de legalitate ce necesit a fi respectate n procesul de elaborare i de
adoptare/emitere a actelor administrative snt: competena emiterii, condiiile de form i
procedur i conformitatea actelor cu coninutul legii.
- Din numrul cerinelor ce trebuie respectate n procesul de adoptare/emitere a actelor
administrative, importante se prezint a fi cerina motivrii actelor administrative i cea a
respectrii principiului transparenei n procesul administrativ. n acest sens, ar fi binevenit
reglementarea la nivelul Legii privind actele normative a obligaiei motivrii actelor
administrative, fiind concretizate anumite criterii i modificarea dispoziiilor din aceeai lege
care stipuleaz obligativitatea consultrii publice n procesul adoptrii actelor administrative n
vederea extinderii acesteia la toate categoriile de acte administrative.
- Nerespectarea condiiilor de legalitate a actelor administrative determin survenirea unor
consecine/sanciuni att fa de subiectul emitent, ct i fa de actele administrative n cauz.
Sub acest aspect, actele administrative pot fi sancionate cu anulabilitate, cu nulitate sau cu
inexisten, momente ce implic att producerea diferitelor efecte juridice, ct i desfurarea
unor proceduri distincte de constatare.