Funcionarea inimii

Procesele metabolice ce se desfoar n cardiomiocite sunt foarte complexe, deoarece inima se

contract i se relaxeaz ritmic toat via. Metabolismul acestor celule este aerob (consum
oxigen) i este asigurat de un numr foarte mare de mitocondrii (mitocondriile produc ATP care
este folosit de pompele din membran sau pentru contracie). Energia necesar funcionrii
inimii este asigurat de acizii grai, doar 20% din energie este asigurat de glucoz. 90% din
energia consumat de miocard este folosit pentru susinerea contraciei, iar restul de 10% pentru
transport activ prin pompele ionice.
n condiii de efort, inima rspunde prin creterea consumului de energie (i a consumului de
oxigen) i stimularea sintezei de proteine. Primele proteine contractile nou-sintetizate apar dup
20 de minute de efort. Rezultatul sintezei de proteine este hipertrofia cardiac este o metod de
adaptare a organismului la mediu, dar i n condiii patologice.
n condiii de hipoxie (lipsete oxigenul) inima nu mai reuete s i desfoare activitatea
normal. Cordul este un mare consumator de energie i oxigen, dar de-a lungul timpului i-a
dezvoltat cteva mecanisme ce pot compensa pentru o perioad scurt de timp lipsa oxigenului.
Hipoxia prelungit consum rezervele cordului i determin apariia leziunilor i a zonelor de
necroz infarct de miocard.
CIRCULATIA ARTERIALA - incepe in ventriculul stang, de unde pleaca artera
aorta, din care se desprind apoi arterele mari. Aorta prezinta trei portiuni: aorta
ascendenta, carja aortica si aorta descendenta cu doua segmente toracic si abdominal,
care se bifurca in arterele iliace comune, dreapta si stanga. Din carja aortica pornesc
trunchiul brahiocefalic care se imparte in artera subclaviculara dreapta si carotida
comuna dreapta, artera carotida comuna stanga si arterosubclaviculara
stanga. Carotidele iriga encefalul, organele fetei si gatului. Arterele subclaviculare se
continua cu arterele axilare bronhiale, artera radicala si ulnara, care formeaza cele doua
arcade pulmonare si arterele digitale, aceste artere iriga tesuturile membrelor
superioare.
Din partea toracica a aortei se desprind arterele esofagiene, bronsice si
intercostale, iar din partea abdominala ia nastere trunchiul celiac, din care
pornesc arterele: spenica, hepatica si gastrica stanga. Tot din aorta abdominala se
desprinde artera mezenterica superioara care iriga pancreasul, intestinul subtire si
colonul drept, artera mezenterica inferioara care iriga restul colonului si rectul, arterele
renale si arterele genitale care iriga rinichii, respectiv gonadele. Arterele iliace comune,
ramuri terminale ale aortei, se bifurca in iliaco interna, care iriga organele micului bazin,
si iliaco externa care iriga membrul inferior prin artera femurala, poplitee si arterele
tibiale si fibrilare care formeaza arcadele plantare din care se desprind arterele digitale.
In structura histologica a peretilor arteriali se disting trei tunici: tunica
interna este formata dintr-un endoteliu cu un strat subendotelial conjunctiv, bogat in
retele si lame elastice; tunica medie este constituita din lamele elastice concentrice si
fibre musculare atasate retelei elastice; tunica externa este formata din tesut conjunctiv
continand vase si nervi. Arterele mari (aorta si ramurile ei principale) sunt artere de tip
elastic in structura peretelui lor predominand tesutuluielastic. Arterele mici si arteriolele
au un perete gros fata de diametrul lumenului, care difera structural de cel al arterelor
mari prin faptul ca in tunica medie predomina fibrele musculare netede, avand dispozitie
circulara.
Circulatia sangelui in artere este asigurata de activitatea ritmica a cordului, dar
depinde si de structura peretilor arteriali, precum si de anumite proprietati ale sangelui
(vascozitate, etc). La fiecare sistola ventriculul stang propulseaza sub presiune, in aorta
si in arterele mari, o cantitate de sange. Ca urmare, peretii bogati in tesut elastic ai
acestor vase se destind pasiv, inmagazinand o parte din energia cinetica a jetului
sanguin. In diastola peretii arteriali, pe baza energiei acumulate anterior, revin la
dimensiunile de repaus, comprimand sangele, care, neputand refula in cord, din cauza
inchiderii alveolelor semilunare, este impins spre tesuturi. Elasticitatea arterelor mari,
adevarate 'cisterne de presiune',contribuie la realizarea unei scurgeri a sangelui intr-un
flux continuu la nivelul arterelor si capilarelor.
Valoarea presiunii arteriale este conditionata de o serie de factori ca: debitul
cardiac, rezistenta vasculara, volumul si calitatile sangelui, elasticitatea
peretilor vasculari.
Rezistenta vasculara periferica depinde de calibrul vascular si de vascozitatea
sangelui. In vasele cu calibru mare de rezistenta este scazuta, de aceea tensiunea
arteriala in artera branhiala, de exemplu este doar cu 5 mmHg. inferioaracelei aortice. La
nivelul arterioral presiunea sanguina se prabuseste brusc, ajungand la 35-
40 mmHg., din cauza cresterii enorme a suprafetei totale de sectiune a vaselor si a
scaderii vitezei de circulatie.
Rezistenta vasculara arteriolara poate fi modificata prin influente nervoase
si umorale, constrictia sau dilatatia arteriolelor putand modifica rapid nivelul tensiunii
arteriale sistemice.
- Volumul sanguin influenteaza, de asemenea, nivelul presiunii arteriale,
fapt dovedit de variatiile tensionale produse de hemoragii sau de transfuzii de sange.
- Vascozitatea sanguina modifica frecarea de peretii vasculari,
cresterea vascozitatii, incetineste fluxul sanguin prin artere si mareste
presiunea arteriala, iar scaderea vascozitatii are efecte contrarii.
- Elasticitatea peretilor vasculari care scade cu varsta, reprezinta un factor
important de care depinde rezistenta vasculara, aceasta crescand cu
scaderea elasticitatii.
Viteza de circulatie a sangelui in artere (0,5 m/s in aorta) scade lent in vasele
mari si scade intens in arteriole (ajungand la 0,5 m/s) datorita cresterii imense a
suprafetei totale de sectiune a acestui sector vascular si a cresterii frecariidatorita
micsorarii calibrului vascular.