Floare-albastra

Iar te-ai cufundat n stele

Si n nori si-n ceruri nalte ?
De nu m-ai uita incalte,
Sufletul vieii mele.

In zadar ruri n soare
Grmdeti-n a ta gndire
Si cmpiile Asire
Si intunecata mare;

Piramidele-nvechite
Urca-n cer vrful lor mare
Nu cta n deprtare
Fericirea ta, iubite !"

Astfel zise mititica,
Dulce netezndu-mi prul.
Ah ! ce spuse adevarul;
Eu am rs, n-am zis nimica.

"Hai la codrul cu verdea,
Und-izvoare plng n vale,
Stnca st s se pravale
In prpastia mrea.

Acolo-n ochi de padure,
Lnga bolta cea senin
Si sub trestia cea lin
Vom edea n foi de mure.

Si mi-i spune-atunci poveti
Si minciuni cu-a ta guria,
Eu pe-un fir de romani
Voi cerca de m iubeti.

Si de-a soarelui cldur
Voi fi roie ca mrul,
Mi-oi desface de-aur prul,
S-ti astup cu dnsul gura.

De mi-i da o srutare,
Nime-n lume n-a s-o tie,
Cci va fi sub plrie -
S-apoi cine treaba are !

Cnd prin crengi s-a fi ivit
Luna-n noaptea cea de var,
Mi-i inea de subsuoar,
Te-oi inea de dupa gt.

Pe crarea-n boli de frunze,
Apucnd spre sat n vale,
Ne-om da srutri pe cale,
Dulci ca florile ascunse.

Si sosind l-al porii prag,
Vom vorbi-n intunecime;
Grija noastr n-aib-o nime,
Cui ce-i pas c-mi eti drag ?"

Inc-o gur - i dispare.
Ca un stlp eu stau n lun !
Ce frumoas, ce nebun
E albastra-mi, dulce floare !

Si te-ai dus, dulce minune,
S-a murit iubirea noastr
Floare-albastr ! floare-albastr !.
Totui este trist n lume !