1)Puterea discretionara: libertatea de decizie si actiune a administartiei publice in limitele legii.

Aceasta marja de apreciere a administratiei publice nu este nelimitata ci se exercita in conditiile si

limitele stabilite prin lege. Dincole de aceste limite, administratia va actiona cu exces de putere care poate fi
cenzurat de instanta judecatoreasca competenta.
In doctrina germana se sustine ca locul administratiei in cadrul sistemului puterilor publice este dat
tocmai de sfera puterii sale discretionare, aceasta reprezentand fundamentul ideii potrivit careia administratia
publica este o functie autonoma. Administratia publica are o putere discretionara deoarece ii este aplicabil un
regim juridic exorbitant de la dreptul comun( dreptului comun ii este specific un regim juridic bazat pe
egalitatea de vointa juridica a partilor).
Regimul juridic aplicabil administratiei deroga de la dreptul comun in sensul ca foloseste ca metoda de
reglementare a relatiilor sociale decizia unilaterala bazata pe inegalitatea partilor in cadrul raportului juridic.
Asadar, administratia are acea putere exorbitanta de a-si impune vointa si in acelasi timp o putere
discretionara. Aceasta putere presupune posibilitatea recunoscuta a acesteia de a putea alege intre mai multe
posibilitati legale. Discretionar inseamna a te manifesta legal, in sensul de a putea alege intre mai multe
posibilitati pe care legea le confera.
Puterea discretionara nu se confunda cu arbitrariul care presupune depasirea granitelor conferite de
catre lege. Puterea discretionara este dreptul pe care il are acesta de a aprecia oportunitatea ca beneficiu
conferit de lege, aflat in puterea administratiei.

2) Dreptul administrativ: acea ramura a dreptului public ce reglementeaza relatiile sociale din sfera
administratiei publice precum si pe cele de natura conflictuala dintre autoritatile publice sau structurile
private, investite cu prerogative de putere publica, pe de o parte, si cei vatamati in drepturile lor prin actele
administrative ale acestor autoritati, pe de alta parte.
Din definitie rezulta ca dreptul administrativ reglementeaza in esenta 2 categorii de relatii sociale:
relatii din sfera administratiei publice fiind vorba, de fapt, de acele relatii sociale referitoare la aplicarea legii
precum si la prestarea in limitele legii a serviciilor publice (Administratia ACTIVA) si relatiile care privesc
solutionarea litigiilor dintre autoritatile publice si cei vatamati prin actele adminsitrative ale acestor
autoritati(Administratia CONTENCIOASA).

TRASATURI:
- ramura a dreptului public: dreptul administrativ urmareste, in general, ocrotirea interesul public;
- reglementeaza relatiile sociale dintre autoritatile publice dar si dintre acestea si particulari;
- in cadrul raporturilor de drept administrativ cel putin unul dintre participanti actioneaza in regim de
putere publica, ceea ce determina o pozitie de inegalitate intre parti.
Dreptul administrativ reprezinta acea ramura a dreptului public care cuprinde norme juridice ce
reglementeaza principalele raporturi din sfera administratiei publice.

Norma juridica este definita ca o regula de conduita generala, impersoanala, predictata de catre stat si
adusa la indeplinire, de regula, in mod voluntar si la nevoie, prin forta coercitiva a statului. Normativitatea
juridica reprezinta o compenenta a normativitatii sociale, ceea ce diferentiaza normele dreptului de normele
relatiilor etice, morale.
Normele de drept administrativ se caracterizeaza printr-o mare varietate, aceasta trasatura este
determinata de sfera vasta a administratiei publice aceasta cuprinzand domenii si sectoare de activitate
diverse.
Normele dreptului administrativ au caracter imperativ, alcatuind un regim juridic specific. De
asemenea, acestea au o mare mobilitate.
Mobilitatea normelor de drept administrativ este determinata de specificul administratiei publice,
caracterizata prin transformari rapide si permanente care impun schimbari corespunzatoare in domeniul
juridic.


IZVOARELE DREPTULUI ADMINISTRATIV

- in sens material: ansamblul factorilor de natura economica, sociala, politica, culturala, ideologica, care
determina aparitia si continutul normelor juridice.
- in sens formal: formele de exprimare, de exteriorizare ale normelor juridice in cadrul sistemului de
drept.
Dupa modalitatea de exprimare a normelor juridice, izvoarele sunt:
- scrise: actele juridice normative;
- nescrise: cutuma, jurisprudenta.
In statele care au optat pentru sistemul de drept romano-germanic, rolul preponderent revine izvoarelor
scrise, cutuma si jurisprudenta avand un rol subsidiar.
In statele care au optat pentru sistemul de drept anglo-sexon, jurisprudenta si cutuma au in continuare
un rol deosebit de important alaturi de legea scrisa.

Izvoarele formale ale dreptului administrativ: forme de exprimare, de exteriorizare a normelor de drept
administrativ, scrise sau nescrise.

I zvoarele dreptului administrativ roman

a. acte normative care imbraca forma legii: Constitutia, care ocupa o pozitie distincta in ierarhia
legilor, legile constitutionale, organice, ordinare.
b. Acte normative cu putere de lege: decrete-lege, adoptate pana in 1990, in masura in care mai sunt
in vigoare, cele mai multe au fost abrogate, ordonantele de Guvern.
c. Acte normative subordonate legii: hotararile de Guvern, actele ministerelor, ordinele prefectilor,
hotararile Consiliilor Judetene si Locale, dispozitiile primarilor si ale presedintilor consiliilor judetene.

I. Izvoare scrise
1. CONSTI TUTI A: este izvor al dreptului administrativ deoarece aceasta cuprinde dispozitii ce
reglementeaza relatii sociale din sfera administratiei publice. In acest sens pot fi retinute: prevederile din titlul
III referitoare la Presedinte, Guvern, Administratia Centrala de specialitate, Administratia Publica Locala, si
unele dispozitii ale titlului II referitoare la drepturile si obligatiile fundaentale(art 51, 52).
Aceste norme juridice au o dubla natura: de drept administrativ intrucat reglementeaza relatii sociale din
sfera administratiei publice si de drept constitutional intrucat sunt prevazute in Constitutie.
2. LEGI LE: constituionale, organice, ordinare- sunt izvoare ale dreptului administrativ numai in
masura in care reglementeaza relatii din sfera administratiei publice.
Legile constitutionale sunt izvoare ale dreptului administrativ numai daca cuprind norme de drept
administrativ. Ex: legea de revizuire a Constitutiei nr.429/2003 cuprinde dispozitii ce vizeaza institutia sefului
de stat, Guvernul, Administratia publica locala, contenciosul administrativ.
Dintre legile organice, unele constituie izvoare ale dreptului adminsitrativ: legea 90/2001 privind
organizarea si functionarea Guvernului si a ministerelor, modificata si completata ulterior, Legea 215/2001 a
administratiei publice locale, modificata si completata ulterior, Legea 554/2004 a contenciosului
administrativ.

Notiunea de lege organica poate avea urmatoarele semnificatii:
- lege care reglementeaza un domeniu de relatii sociale de o importanta deosebita;
- lege care se refera la organizarea si functionarea unor autoritati publice. In Romania, legile
organice au un domeniu de reglementare specific, strict delimitat de Constitutie si sunt supuse unei proceduri
specifice de adoptare, ceea ce le confera o pozitie distincta in ierarhia legislativa, situandu-se intre Constitutie
i legile ordinare.

3. Legile ordinare-dintre acestea reprezinta izvoare ale dreptului administrativ: legea 52/2003 privin
transparenta decizionala in administratia publica, Legea 571/2004 privind infiintarea, organizarea,
functionarea politiei comunitare, Legea 315/2004 privind dezvoltarea regionala in Romania.
Legile ordinare reprezinta regula in raport cu legile organice, acestea reglementand prin excludere orice
categorie de relatii sociale cu exceptia celor ce tin de domeniul legii organice; s-ar putea spune ca e vorba de
relatii sociale pe care constituantul nu le-a considerat atat de importante incat sa le treaca in domeniul de
reglementare al legii organice.

3. Ordonantele de Guvern: sunt expresia unei competente legislative delegate, fiind acea categorie
de acte normative prin intermediul carora, Guvernul, in anumite situatii si cu respectarea unor conditii,
reglementeaza relatii sociale ce tin de domeniul legii.
Ordonantele de Guvern pot fi simple/legale si de urgenta/constitutionale.
Ordonantele simple sunt adoptate intotdeauna in temeiul unei legi speciale de abilitare din partea
Parlamentului si nu sunt supuse, de regula, aprobarii Parlamentului;intervin numai in domeniul legii ordinare.
Ordonantele de urgenta intervin in situatii extraordinare a caror reglementare nu poate fi amanata, se
supun intotdeauna aprobarii Parlamentului; acestea pot interveni atat in domeniul legii ordinare cat si al legii
organice. De regula, ordonantele Guvernului sunt izvoare ale dreptului administrativ ceea ce nu exclude
posibilitatea de a fi izvoare si pentru alte ramuri de drept.

4. Actele internationale sunt izvoare ale dreptului administrativ in masura in care sunt respectate
cumulativ 3 conditii:
- au fost ratificate potrivit dispozitiilor constitutionale;
- sunt de aplicabilitate directa:cuprind dispozitii susceptibile sa reglementeze in mod direct relatii
sociale concrete;
- reglementeaza relatii sociale din sfera administratiei publice.

Ex: Carta Europeana a autonomiei locale
Conventia Europeana a Drepturilor Omului
Tratatul de Aderare a Romaniei la Uniunea Europeana.

5. Actele normative subordonate legii: hotararile Guvernului, actele administratiei ministeriale si
extraministeriale, actele autoritatilor administrative centrale autonome, actele adminsitratiei publice locale-
sunt emise/ adoptate in vederea punerii in executare a prevederilor legale. Asadar, au forta juridica inferioara
legii, ca act al Parlamentului.
Este vorba despre acte administartive care pot avea, dupa caz, caracter normativ sau individual. Toate
aceste categorii de acte administrative constituie izvoare ale dreptului administrativ numai daca au caracter
normativ.

O discutie se impune referitor la calificarea decretelor Presedintelui Romaniei ca izvoare ale dreptului
administrativ. In acest sens s-au conturat 2 opinii:
- decretele prezidentiale au intotdeauna caracter individual- acestea nu pot fi izvoare ale dreptului
administrativ;
- desi, de regula, decretele prezidentiale au caracter individual, in exercitarea anumitor atributii ale sale,
Presedintele Romaniei ar putea emite si decrete cu caracter normativ: declararea mobilizarii totale/ partiale a
fortelor armate, respingerea agresiunii armate, instituirea starii de asediu/urgenta.






II. I ZVOARE NESCRI SE

1. Obiceiul juridic/cutuma:o practica sociala indelungata recunoscuta ca regula de conduita
obligatorie. Pentru a fi in prezenta cutumei, trebuie intrunite 2 conditii:

a. conditia obiectiva/materiala: presupune degajarea unei reguli de conduita dintr-o practica sociala
indelungata si constanta.
b. Conditie subiectiva/psihologica: se refera la formarea convingerii atat din partea membrilor
grupului social, cat mai ales din partea puterii de stat, asupra caracterului obligatoriu al acestei reguli de
conduita.
Exista doua modalitati prin care statul confera obiceiului caracter juridic:
- autoritatile statale competente stabilesc in cuprinsul unor acte normative, situatiile in care se
recunoaste caracetrul obligatoriu al obiceiului;
- instantele judecatoresti, cu prilejul solutionarii diferitelor cauze identifica existenta unei reguli
obisnuielnice si recunosc caracterul obligatoriu al acesteia.

2. J urisprudenta/practica judiciara: totalitatea hotararilor, solutiilor pronuntate de catre instantele
judecatoresti de toate gradele. In sistemele de drept de tip romano-germanic, desi se recunoaste importanta
jurisprudentei in dezvoltarea dreptului, se considera, in general, ca aceasta nu este izvor de drept, plecandu-se
de la premisa ca rolul instantelor este de a aplica legea la cazuri concrete si nu de a crea norme juridice.

Hotararile judecatoresti solutionand litigii concrete, cuprind, in general, dispozitii de speta si nu reguli
de conduita generala, insa regulile de conduita generala si obligatorie se degaja dintr-o jurisprudenta constanta
a instantelor judecatoresti fara a fi consacrata ca atare intr-un text scris.
In Romania, desi se spreciaza ca jurisprudenta instantelor de contencios administrativ dobandeste o
importanta tot mai mare, aceasta nu e recunoscuta in mod oficial ca izvor al dreptului administrativ.

3. Doctrina juridica in sens de cercetare stiintifica este ansamblul opiniilor de specialitate dintr-un
anumit domeniu de activitate. Doctrina juridica: analizele, investigatiile, interpretarile specialistilor asupra
fenomenului juridic(stiinta juridica).

In prezent, desi doctrina juridica nu constituie izvor de drept, aceasta poate in concret sa exercite o
anumita influenta atat asupra autoritatilor competente , sa edicteze norme juridice cat si asupra instantelor
judecatoresti constituindu-se intr-o importanta sursa de inspiratie.


STRUCTURA NORMEI DE DREPT ADMI NI STRATI V
Normele de drept adminsitrativ: acea categorie de norme juridice ce reglementeaza raporturile sociale ce
apar intre autoritatile administratiei publice in realizarea sarcinilor executive intre acestea si particulari.
Structura normei juridice imbraca doua aspecte:
1. structura interna, logico-juridica
2. structura externa, tehnico-legislativa/juridica.
Structura interna cuprinde: ipoteza, dispozitia, sanctiunea.

I poteza normei juridice de drept administrativ: acel element al normei juridice care stabileste
imprejurarile, conditiile in care se aplica dispozitia precum si subiectele la care aceasta se refera. Ipoteza
normei de drept adminsitrativ este, de regula, mai dezvoltata intrucat necesitatea realizarii interesului public
impune, adeseori, precizarea detaliata, riguroasa a imprejurarilor in care se prescrie o anumita conduita
subiectelor vizate.
Dupa modul de determinare, ipotezele se impart in: strict/absolut determinate si relativ determinate.
- Ipotezele strict determinate: imprejurarile in care se aplica dispozitia sunt conturate cu precizie;
- Ipotezele relativ determinate: imprejurarile in care se aplica dispozitia sunt prevazute generic.

Dispozitia: continutul, fondul normei juridice-indicand conduita prescrisa subiectelor care se afla in
imprejurarile prevazute de ipoteza. Dispozitia normei de drept administrativ este imperativa deoarece relatiile
sociale din sfera adminsitratiei publice intervin in procesul de realizare a puterii publice.
Dupa modul de determinare, dispozitiile sunt: strict/absolut determinate si relativ determinate.

Dispozitia strict determinata: drepturile si obligatiile subiectelor vizate sunt stabilite in mod precis,
detaliat;
Dispozitia relativ determinata: drepturile si obligatiile ce revin subiectelor vizate nu sunt precis
formulate-se prevad variante sau limite ale conduitei urmand ca subiectul sa aleaga una dintre ele sau, dupa
caz, in cadul limitelor stabilite, sa aleaga conduita dorita.
In principiu, dispozitiile strict determinate fundamenteaza competenta legala a autoritatilor
adminsitratiei publice in timp ce dispozotiile relativ determinate confera autoritatii publice o anumita putere
discretionara.
Dupa caracterul conduitei prescrise, dispozitiile normelor de drept administrativ sunt:
A. imperative
B. permisive

Dispozitia imperativa: subiectilor li se impune o anumita conduita de la care acestia nu se pot abate.
Dispozitiile imperative sunt de doua feluri: onerative si prohibitive.
Dispozitia onerativa impune subiectilor se realizeze o anumita actiune.
Dispozitia prohibitiva obliga subiectele vizate la inactiune.

Dispozitia permisivia: subiectelor vizate li se confera libertatea de a alege conduita de urmat.

3.Sanctiunea: consecintele nerespectarii dispozitiei normei juridice.

Dupa gradul de determinare: sanctiuni strict determinate si relativ determinate.

Sanctiunea strict determinata : este precis stabilita, organul competent sa o aplice neavand nici o marja
de apreciere in ce priveste determinarea in concret a sanctiunii.
Sanctiunea relativ determinata gradul de precizie al formularii este mai scazut, ceea ce permite
organului competent sa stabileasca sanctiunea concreta dintr-un cadru mai larg intre anumite limite.

Dupa criteriul formelor raspunderii administrative care se realizeaza prin aplicarea sanctiunilor
normelor de drept administrativ se distinge intre:
A. Sanctiuni administrativ disciplinare: mustrare, destituirea din functie
B. Sanctiuni contraventionale: amenzi, servicii in folosul comunitatii
C. Sanctiuni administrativ patrimoniale: obligarea la despagubiri

Dupa cum textul legal prevede una sau mai multe urmari nefavorabile:
A. Sanctiuni unice prevede o singura consecinta nefavorabila
B. Sanctiuni multiple doua sau mai multe consecinte nefavorabile






RAPORTUL DE DREPT ADMINISTRATIV

Notiune si trasaturi

Raportul juridic o relatie sociala reglementata de norme juridice
Raportul juridic de drept administrativ - o relatie sociala reglementata de norme de drept administrativ

Premisele fundamentale ale existentei raportului de drept administrativ sunt:
A.norme juridice de drept administrativ
B.subiecte
C.fapte juridice administrative

Dintre aceste premise rolul determinant revine normei de drept administrativ deoarece:
- nu se poate vorbi de raporturi juridice in lipsa unei norme juridice;
-norma de drept determina subiectele, continutul raportului de drept administrativ precum si
imprejurarile in care acesta se declanseaza, se modifica;
Raportul de drept administrativ este principalul mijloc de realizare al normei de drept administrativ,
motiv pentru care se sustine ca acesta reprezinta norma de drept administrativ in actiune.

Trasaturi:
-cel putin unul dintre subiectele raportului de drept administrativ apare ca purtator al autoritatii publice;
-sunt raporturi de putere reglementate de normele dreptului administrativ.

Elemente constitutive:

1.Subiectele raporturilor de drept administrativ participantii la aceste raporturi, care apar ca titulari
de drept si obligatii.
In cadrul raporturilor de drept administrativ este investit cu prerogative de putere publica: organul
administratiei publice,o institutie publica, o alta autoritate publica care desfasoara o activitate de natura
administrativa, o structura nestatala autorizata sa functioneze si sa presteze o activitate de interes public;
celalalt subiect poate fi tot un organ al administratiei publice, o autoritate publica din sfera altei puteri sau un
particular.
Subiectele investite cu autoritate publica au capacitate juridica speciala, adica nu pot participa la orice
raporturi de drept administrativ, ci numai la acele raporturi necesare pentru realizarea competentei lor.

2. Continutul raportului de drept administrativ-ansamblul drepturilor si obligatiilor ce revin subiectelor
acestor raporturi.

3. Obiectul raportului juridic de drept administrativ- acele actiuni si inactiuni ce se realizeaza in
sfera administratiei publice fiind prin natura lor foarte numeroase si diverse. Este vorba despre diferite actiuni
si inactiuni ale subiectelor raporturilor de drept administrativ(de executare a actelor juridice, a unor lucrari de
prestari de servicii publice, de control, de coordonare, de indrumare).

CLASIFICARE
Existenta normei juridice si a subiectelor raportului juridic nu este suficienta pentru nasterea unui raport
juridic. Scanteia acestuia este reprezentata de faptul juridic ca manifestare de vointa sau imprejurare
generatoare a raportului juridic.
Dupa criteriul pozitiei subiectului raportului juridic in cadrul raportului de drept administrativ:
A. raporturi de subordonare
B. raporturi de colaborare

A. Raporturi de subordonare- pozitie de inegalitate intre subiecte, subiectul supraordonat dispunand cu
privire la conduita celuilalt subiect subordonat, in consecinta, nasterea acestor raporturi este determinata, in
principiu, de vointa unilaterala a organului supraordonat.
- subiectul supraordonat este, de regula, o autoritate a administratiei publice, dar poate fi si o alta
autoritate publica sau o structura nestatala autorizata sa desfasoare activitati in regim de putere publica;
- subiectul subordonat poate fi fie purtator al autoritatii publice sau un simplu particular(PF,PJ). In acest
context se va face distinctia intre:
- raporturi de subordonare care se formeaza in institutiile administratiei publice: intre autoritati, organe,
institutii publice din sfera administratiei publice;
- raporturi de subordonare care se stabilesc intre un subiect care apartine sistemului administratiei
publice si un subiect aflat in afara acestui sistem(particular).

In ceea ce priveste raporturile de subordonare care se formeaza in institutiile administratiei publice,
se face mai departe distinctia intre subordonarea administrativa in sens organic si cea in sens functional.
Subordonarea organica organul subordonat depinde organic sub toate aspectele activitatii sale de
organul ierarhic superior. Prerogative:
- dreptul de infiintare si organizare a autoritatii inferioare;
- dreptul de a conduce, indruma si coordona activitatea organelor subordonate;
- dreptul de numire a conducatorilor autoritatii subordonate;
- dreptul de control general al activitatii cu posibilitatea de anulare a actelor;
- dreptul de a trage la raspundere prin aplicarea unor sanctiuni administrativ-disciplinare.

Subordonarea functionala evoca ideea de activitate in sensul ca organul subordonat nu depinde in
totalitate de organul supraordonat, ci numai cu privire la anumite aspecte ale activitatii sale. Subordonarea
functionala este limitata, deci, sub doua aspecte:
1. subordonarea functioanala nu vizeaza intreaga activitate a oragnului subordonat, ci numai
anumite aspecte ale acestuia, deci exercitiul anumitor atributii;
2. subordonarea functioanala cuprinde numai anumite elemente ale subiectelor organice:
- dreptul de indrumare si coordonare a activitatii organului subordonat;
- sprijinirea organelor subordonate in vederea realizarii atributiilor;
- dreptul de supraveghere permanenta a activitatii.

B.Raporturi de colaborare- subiectele se afla pe pozitie de egalitate juridica, nasterea, modificarea sau
stingerea acestora fiind determinate de vointa ambelor subiecte. Asemenea raporturiapar, de regula, in sfera
administartiei publice intre autoritati publice care actioneaza impreuna, fiecare exercitandu-si competenta in
vederea realizarii unui scop comun.
Raporturile de colaborare se pot stabili si intre un subiect din sfera administratiei publice si unul din
afara acestui sistem.

Alaturi de cele doua categorii de raporturi de drept adminsitrativ evocate anterior unii autori incearca
sa fundamenteze si o a treia categorie de raporturi de participare care se caracterizeaza, in esenta, prin aceea
ca subiectele participa la exercitarea unor atributii pe care legea le da in competenta unui organ colegial, fata
de care subiectul in cauza, se afla, de regula, in raporturi de subordonare. Aceste categorii de raporturi sunt
privite, in prezent, cu rezerve de unii specialisti.
De asemenea, in doctrina, s-au conturat si alte categorii de raporturi de drept administrativ:
- raporturi juridice de utilizare a serviciilor publice: subiectele active actioneaza in calitatea lor de
servicii publice infiintate pentru realizarea unor activitati cu caracter prestator;
- raporturi de natura procesuala ce privesc solutionarea conflictelor juridice dintre autoritatile
administartiei publice si alte structuri administrative sau particulare.


Actul administrativ, ca produs de baz al administratiei publice, reprezint o
varietate a actului juridic cu privire la noiunea de act va trebui s avem n vedere faptul c i pot
fi atribuite 2 sensuri: un sens de act, ca manifestare de voin juridic productoare de consecine
juridice (sensul de negotium) i un sens de instrumentum care se refer la actul juridic ca
nscris.
Actul administrativ este intrumentul fundamental cu ajutorul cruia administraia public
i ndeplinete prerogativele de dispiziie, dar i de prestaie.

Trsturi sprecifice actului administrativ
actul administrativ este un act juridic, adic produce modificri n ordinea
juridic, d anatere sau stinge aporturi juridice;
ca act juridic, actul administrativ reprezint un fapt juridic, izvor al raporturilor
juridice de drept administrativ;
actul administrativ, ca act juridic, poate mbrca uneori forme specifice fiind
vorba de refuzul manifest al administraiei de a soluiona un drept sau tcerea
administraiei prin care, n fapt, pretenii justificate nu sunt satisfcute;
uneori, lipsa manifestrii de voin n sensul unor drepturi conferite de lege
reprezint ea nsi o atitudine capabil s produc consecine juridice, reprezint
un act administrativ. Legea contenciosului administrativ sancioneaz i mpotriva
tcerii, a refuzului manifest al administraiei. Competena conferit administraiei
trebie neleas ca drept al acesteia, dar i ca obligaie. De aceea tcerea
administraiei nseamn n fapt manifestarea unei voine cu consecine juridice.
Aadar, actul administrativ, ca act juridic, poate s mbrace forma unei
manifestri exprese de voin i uneori forma refuzului sau al tcerii
administraiei publice;
actul administrativ reprezint o manifestare unilateral de voin. Ca manifestare
unilateral de voin juridic actul administrativ trebuie neles ca exprimnd
atitudinea unei singure pri, ca exprimnd voina unei pri a raporturilor juridice
impus celeilalte pri a acestuia. Cu alte cuvinte, actul administrativ ca
manifestare unilateral de voin nu trebuie neles numai ca exprimnd voina
unei singure persoane; uneori actul administrativ poate s fie rodul mai multor
voine individuale concordante. Este cazul actelor adoptate de entiti
administrative clegiale: actul consiliului;
voina juridic cuprins n actul administrativ este supus unui regim juridic
specific. Actele administrative se supun unor regului de form i fond specifice ...
regimul juridic administrativ. Aceste reguli se refer la pregtirea emiterii,
emiterea actelor, adoptarea acestora sau la executarea actelor administrative;
actul administrativ este emis n temeiul i pentru realizarea puterii publice
transpus n lege. Actele administrative sunt instrumente de baz concrete, prin
care administraia public i ndeplinete prerogativele. Prin intermediul actelor
administrative se realizeaz aciunile de dispoziie i, uneori, aciunile de prestaie
care dau coninut administraiei publice;
actul administrativ are un caracter executoriu. Actele administrative sunt
executorii din oficiu. Ele pot fi puse n aplicare ca atare nefiind necesar
investirea lor cu vreo formul executorie de ctre vreo instan. Acetele
administrative pot fi aplicate aa cum sunt ele emise sau adoptate din momentul
intrrii lor n vigoare;



O prim comparaie actul administrativ i lege, reprezint manifestri unilaterale de
voin. Nici legea nu este rezultat al negocierii dintre pri. Numai c, legea reprezint
principalul instrument juridic prin care i exprim voina., puterea legiuitoare n stat, n timp ce
actul administrativ este instrumentul de realizare a puterii executive.
Fora juridic atribuit legii este superioar celei a actului administrativ. Legea
reglementeaz primar relaii sociale, n timp ce actul administrativ are ntotdeauna un caracter
secundum legem, prin el organizndu-se executarea sau executndu-se n concret dispoziiile
legii.
Regimul juridic aplicabil celor 2 categorii juridice este diferit. Legea se proiecteaz, este
emis, adoptat, pus n aplicare dup reguli constituionale sau dup regulamentele celor 2
camere ale parlamentului; actul administrativ parcurge proceduri specifice de elaborare, emitere,
adoptare, aplicare prevzute n lege.
O a doua comparaie actul administrativ i hotarrea judectoareasc. Ambele acte
reprezint o manifestare unilateral de voin, juridic, numai c, prin hotrrea judectoreasc
se nfptuiete puterea judectoreasc n stat, iar prin actul administrativ se nfptuiete puterea
administrativ
Hotrrea judectoreasc este actul juridic prin care se soluioneaz litigii n faa
instanei, litigii ntre particulari ori intre acte de putere. Puterea judectoreasc reprezint o
decizie de spe, are un caracter individual, ea soluionnd un litigiu determinat, n timp ce
actele administrative pot avea uneori caracter normativ, pot cuprinde norme generale i
impersonale. Puterea judectoreasc trebuie investit cu formule executorie.
O a treia comparaie actul administrativ i contractul. Contractul este o convenie
realizat ntre dou sau mai multe pri, ea fiind instrumentul prin care se realizeaz instrumente
ale particularilor. Contractul este un act bilateral, o dubl manifstare de voin, este supus unui
regim juridic de drept comun, de drept privat i nu de drept public cum este actul administrativ.
Contractul este legea prilor, are fora pe care acestea doresc s i-o ofere. Contractul
comun realizeaz interesele particularilor i nu scopurile administraiei i a intereselor generale
pe care administraia le promoveaz.

Clasificarea actelor administrative

Pentru a clasifica actele administrative utilizm urmtoarele criterii:

1. dup ntinderea efectelor juridice produse:
- acte individuale = reprezint aplicarea normei generale la o situaie concret,
determinat.
- acte normative = cuprind norme cu caracter general impersonal aplicabile n
numr nedeterminat de cazuri.
2. dup coninutul acestora:
- acte administrative prin care se stabilesc drepturi i obligaii determinate
pentru diverse persoane;
- acte administrative prin care se creaz un statut deteminant unei
persoane;
- actele administrative de sancionare a unor abateri de la normele legale (
actul prin care agentul administraiei constant o contravenie, identific
persoana responsabil i propune / aplic saniunea legal);
- acte administrative jurisdicionale sunt cele prin care administraia
soluioneaz litigii generate de actele proprii (soluioneaz n sfera
administraiei financiare = litigii privind actele de impunere fiscal);
Administraia i constituie o jurisdicie special prin care , dup reguli i o procedur
cvasi-judiciar soluioneaz litigii.
Procedura de emitere a unor astfel de acte, ca actul de soluionare a litigiului, se bazeaz
pe contradialitate, presupune o oarecare dezbatere, iar actul emis se bucur de stabilitate. Acest
act se bucur de stabilitate, poate fi modifiat numai de instane.
3. dup criteriul emitentului:
- actele administrative ale guvernului (hotrri de guvern)
- actele administraiei ministeriale (decizii, instruciuni, ordine ale
minitrilor)
- acte administrative la nivelul statului n teritoriu (prefectul emite ordine,
serviciile deconcentrate ale ministerelor emit decizii, etc)
- acte administrative n sfera administraiei locale (hotrrile consiliilor
judeene, oreneti, municipale, comunale; dispoziii emise de ctre primar,
etc.).
4. dup numrul manifestrilor de voin pe care actul administrativ le cuprinde:
- acte care cuprind o singur manifestare de voin (hot. De guvern)
- acte complexe - actele rezultat al manifestrii unui concurs al competenelor;
actul prin care 2 ministere adot norme metodologice.


n cazul actelor administrative avem n vedere condiiile de valabilitate/validitate
ale acestora, elementul central reprezentndu-l legalitatea care este analizat n
mod diferit de doctrin n raport cu oportunitatea. Astfel, pot fi identificate dou
curente:
Curentul de gndire susinut de coala de la Cluj - conform cruia
legalitatea este calificat ca o condiie de valabilitate a actelor
administrative, alturi de oportunitate
Curentul de gndire susinut de coala de la Bucureti conform cruia
oportunitatea este ea nsi o condiie de legalitate
A.Iorgovan definete legalitatea (doar a actelor administrative, s.n.) ca fiind
obligativitatea conformrii actelor administrative cu dispoziiile
constituionale, cu legile adoptate de Parlament i cu toate actele normative
ce au o for juridic superioar. Pe de alt parte, oportunitatea, precizeaz
doctrina occidental, se regsete chiar n puterea discreionar de care
dispune administraia i const n acea marj de libertate, de apreciere
lsat la latitudinea funcionarului public de a alege ntre mai multe ci
posibil de urmat pentru a ajunge la scopul stabilit de legiuitor.
n ceea ce privete condiiile de legalitate ale actelor administrative, acestea
sunt extrem de numeroase i variate, fiind de multe ori prevzute expres pentru
actul administrativ n cauz sau pentru categoria din care acesta face parte.


Forma i procedura emiterii actelor administrative

Actului administrativ i se aplic o form specific nelegndu-se att aspectul
exterior ct i aspectele interioare ale mecanismului adoptrii sale.
Astfel, actele administrative nu sunt, n principiu, consensuale, datorit caracterului
lor de acte autentice, acte emise n numele i cu autoritatea statului, n realizarea puterii
publice.
Actele administrative normative sunt elaborate ntotdeauna n form scris,
Constituia i reglementrile legale n vigoare prevznd obligativitatea publicrii lor.
Actele administrative individuale sunt elaborate de regul, n form scris, cu unele
excepii cnd ele pot mbrca i forma oral n condiiile prevzute de lege. Spre
exemplu, avertismentul, cea mai uoar sanciune contravenional, se aplic i oral,
potrivit art.7 din Ordonana Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al
contraveniilor. Astfel, conform acestei dispoziii legale, avertismentul const n
atenionarea verbal sau scris a contravenientului asupra pericolului social al faptei
svrite, nsoit de recomandarea de a respecta dispoziiile legale.
Ori de cte ori legea prevede necesitatea formei scrise, aceasta va trebui socotit o
condiie de valabilitate a actului administrativ individual, independent de existena unei
dispoziii care s sancioneze cu nulitatea lipsa formei scrise.
n doctrina postbelic, condiia formei scrise pentru actele administrative a fost privit
ca o dimensiune a legalitii.

Astfel, n raport de momentul emiterii actului administrativ, condiiile
procedurale se pot delimita n trei categorii: anterioare, concomitente i
ulterioare emiterii actului:
o Operaiunile procedurale anterioare emiterii actului administrativ sunt activiti
care nu produc ele nsele efecte juridice, dar care premerg elaborarea
actului productor de efecte juridice.
Dintre aceste operaiuni procedurale putem aminti: expertize, referate, studii, date
statistice, sesizri, propuneri, anchete, procese-verbale, dri de seam, dezbateri
publice, rapoarte etc., ns, probleme teoretice i practice ridic avizele i acordul
prealabil.
Avizele reprezint opiniile pe care o autoritate a administraiei publice le solicit altei
autoriti a administraiei publice ntr-o problem sau mai multe pentru a se informa i a
decide n cunotin de cauz.

o Dintre operaiunile procedurale concomitente emiterii actului, cel mai des ntl-
nite n practic i analizate n doctrin sunt: cvorumul, majoritatea cerut de
lege pentru adoptarea actului i motivarea.
Primele dou operaiuni procedurale concomitente au n vedere doar organele
colegiale din administraia public, cum sunt: Guvernul, consiliile locale i consiliile
judeene, i nu organele unipersonale ca de exemplu, primarul, prefectul etc.
Cvorumul presupune numrul de membri, raportat la totalul membrilor unui organ
colegial, care trebuie s fie prezeni pentru ca deliberrile acestuia s fie valabile.

o condiiile procedurale ulterioare emiterii actului administrativ cele mai
frecvente sunt: comunicarea sau publicarea, aprobarea, confirmarea i
ratificarea. Acestea au valoare juridic diferit, nu numai de la o categorie la
alta, dar chiar n cadrul aceleiai categorii.
Comunicarea reprezint operaiunea prin care autoritatea emitent a unui act
administrativ individual l aduce la cunotina celui cruia actul i se adreseaz.
Publicare reprezint operaiunea prin care un act administrativ ce conine reguli
generale i impersonale, avnd deci un caracter normativ, este adus la cunotina
cetenilor fie prin imprimare, fie prin afiare ntr-un loc public sau prin alte mijloace de
difuzare scris.
Aprobarea este de regul privit ca o manifestare de voin a unui organ superior prin
care se declar de acord cu un act deja emis de un organ inferior, act care, fr
aceast manifestare de voin ulterioar lui, nu ar produce conform legii, efecte juridice.
Autorizaia, n acest caz, reprezint actul administrativ emis de autoritile
administraiei publice competente prin care se permite solicitantului desfurarea unei
anumite activiti, prestarea unui serviciu sau exercitarea unei profesii

Efectele juridice al actelor administrative

Actele administrative, ca orice acte juridice, dau natere, modific sau sting
raporturi juridice, deci produc efecte juridice.
Prin urmare, prin efectele juridice ale actelor administrative nelegem drepturile i
obligaiile care iau natere, se modific sau nceteaz prin intermediul acestor acte.
n doctrina postbelic s-a susinut c fora juridic a actului administrativ
este identic cu a altor acte unilaterale ce eman de la organele statului n
realizarea puterii de stat, dar este inferioar forei juridice a legii.
Potrivit doctrinei actuale, fora juridic a unui act administrativ este dat de locul pe
care l ocup organul emitent n sistemul organizrii administraiei publice precum,
i de natura organului respectiv.
Actele administrative au o for juridic diferit ntre ele nsele, n
concordan cu principiul ierarhiei actelor normative. Dar, chiar ntre actele
administrative emise de aceeai autoritate administrativ exist deosebiri cu
privire la fora lor juridic, n raport cu efectele lor juridice.
Astfel actele administrative individuale urmeaz a fi conforme actelor normative,
actele de administraie special urmeaz a fi conforme celor de administraie
general, iar actele aplicabile ntr-o unitate administrativ-teritorial urmeaz a fi
conforme celor aplicabile pe ntreg teritoriul n cadrul cruia este competent
organul care le-a emis.
n principiu, actele administrative produc efecte juridice pentru viitor, fiind
active i nu retroactive. De la aceast regul exist i unele excepii, cum ar fi:
actele administrative cu caracter retroactiv adic acele acte care constat existena
sau ntinderea unor drepturi i obligaii ce au luat natere anterior

n ceea ce privete ntinderea efectelor juridice produse de actele
administrative, trebuie fcut distincie intre actele administrative normative care n
principiu produc toate categoriile de efecte, fiind i izvoare ale dreptului i actele
administrative individuale care se prezint n principiu ca fapte juridice ce dau natere
la raporturi de drept administrativ, dar i la alte categorii de raporturi.