1

ARISTOTEL (384-322 .e.n.)

POETICA
FRAGMENTE (I-XXIII)
CUPRINS
I. Imita(ia, esen( a poeziei yi a celorlalte arte. Felurite soiuri de poezie, dup mijloacele cu ajutorul crora
realizeaz imita(ia
II. Felurite soiuri de poezie, dup obiectele imitate
III. Felurite soiuri de poezie, dup chipul cum realizeaz imita(ia
IV. Originea natural a poeziei, mpr(irea n poezie ,serioas" si ,hazlie". Dezvoltarea ramurii
,serioase": epopeea yi tragedia. Evolu(ia tragediei.
V. Defini(ia comediei. Obryia yi dezvoltarea ei n compara(ie cu tragedia. Deosebiri ntre tragedie yi
epopee.
VI. Defini(ia tragediei. Elementele din care e alctuit, nsemntatea lor respectiv.
VII. Cel dinti element al tragediei: subiectul sau mitul. Subiectul trebuie s fie ntreg yi de o oarecare
ntindere.
VIII. Unitatea subiectului.
IX. Subiectul trebuie s oglindeasc universalul. Compara(ie ntre poezie yi istorie. Cele mai frumoase
subiecte.
X. Subiect simplu yi subiect complex.
XI. Elementele subiectului complex: peripe(ia, recunoayterea, elementul patetic.
XII. mpr(irile cantitative ale tragediei: prologul,episodul, exodul, cntul corului.
XIII. Sfaturi n legtur cu strnirea sentimentelor de mil yi fric. Eroul tragic.
XIV. Tragicul brutal yi tragicul artistic. Feluritele chipuri de a strni emo(ia tragic.
XV. Al doilea element al tragediei: caracterele.
XVI. Despre feluritele chipuri de recunoaytere folosite de autorii tragici.
XVII. Sfaturi dramaturgilor n legtur cu crea(ia tragic.
XVIII. Despre intrig yi deznodmnt. Despre deosebirea de structur a tragediei si a epopeii. Despre cor.
XIX. Alte elemente ale tragediei: graiul yi judecata.
XX. Elementele graiului: litera, silaba, particula de legtur, numele, verbul, flexiunea, propozi(iunea.
XXI. Numele: feluritele lui specii, din punctul de vedere al exprimrii poetice. Metafora.
XXII. Caracterele graiului: exprimare poetic,exprimare comun.
XXIII. Epopeea. Elemente comune cu tragedia. Se deosebeyte de istorie.


2
I

Mi-e n gnd s vorbesc despre poezie n sine si despre Ielurile ei; despre puterea de nrurire a Iiecruia
din ele; despre chipul cum trebuie ntocmit materia pentru ca plsmuirea s Iie Irumoas; din cte si ce Iel de
prti e alctuit, asijderi despre toate cte se leag de o asemenea cercetare, - ncepnd, cum e Iiresc, cu cele de
nceput.
Epopeea si poezia tragic, ca si comedia si poezia ditirambic, apoi cea mai mare parte din mestesugul
cntatului cu Ilautul si cu cithara sunt toate, privite laolalt, niste imitatii. Se deosebesc ns una alteia n trei
privinte: Iie c imit cu mijloace Ielurite, Iie c imit lucruri Ielurite, Iie c imit Ielurit - de Iiecare dat altIel.
Cci dup cum, cu culori si Iorme, unii izbutesc s imite tot soiul de lucruri (cu mestesug nvtat, ori
numai din deprindere), dup cum multi imit cu glasul, tot asa si n artele pomenite: toate svrsesc imitatia n
ritm si grai si melodie, Iolosindu-le n parte ori mbinate. Cntul cu Ilautul, ori cu cithara - si, la Iel cu ele, si
altele, cte vor mai Ii avnd aceeasi nrurire, cum e cntul cu naiul - Iolosesc doar ritmul si melodia; arta
dntuitorilor numai ritmul Ir melodie: cci si acestia, cu ritmuri turnate n atitudini, imit caractere, patimi,
Iapte.
Ct priveste arta care imit slujindu-se numai de cuvinte simple ori versiIicate, - Iie Iolosind mpreun
mai multe Ieluri de msuri, Iie unul singur, - pn astzi n-are un nume al ei. Cci n-avem termen care s
mbrtiseze deopotriv mimii unui SoIron ori Xenarhos si dialogii socratici, nici imitatia svrsit n versuri de
trei msuri, n versuri epice, n versuri elegiace si altele la Iel. Atta doar c oamenii, legnd numele metrului de
cuvntul care exprim ideea de creatie (ro noiciv) i numesc pe unii creatori de versuri elegiace, pe altii creatori de
versuri epice, chemndu-i ,creatori" (,poeti"), nu pentru imitatia pe care o svrsesc cu totii, ci pentru comuna
Iololosire a versului; nct, de-ar trata cineva n versuri chiar un subiect medical ori de stiint a naturii, nc i s-ar
zice la Iel, dup datin, cu toate c Homer si Empedocle n-au nimic comun aIar de Iaptul de a Ii scris n versuri,
si cu toate c unuia i se d pe drept numele de poet, ct vreme celuilalt i s-ar potrivi mai bine cel de naturalist.
Tot astIel, dac cineva ar svrsi imitatia amestecnd Iel si Iel de msuri, precum Hairemon n al su Centaur, -
poem alctuit din toate Ielurile de msuri, - si acestuia tot poet ar trebui s i se spun.
n legtur cu cele de pn aci, acestea ar Ii dar deosebirile ce se cuvin Icute. Mai sunt ns unele arte ce
se slujesc de toate mijloacele nsirate nainte, - vreau s zic ritm, melodie si msur,- cum Iac poezia ditirambic,
poezia nomilor, tragedia si comedia; se deosebesc ns ntre ele prin aceea ca unele le Iolosesc pe toate odat,
altele pe rnd.
Acestea sunt, cred eu, deosebirile dintre arte, n ce priveste mijloacele cu care svrsesc imitatia.
II
Cta vreme cei ce imit imit oameni n actiune, iar acestia sunt de Ielul lor virtuosi ori pctosi (doar mai
toate Iirile dup aceste tipare se mpart, deosebindu-se ntre ele Iie prin rutate, Iie prin virtute), personajele
3
nchipuite vor Ii ori mai bune ca noi, ori mai rele, ori la Iel cu noi, cum Iac si pictorii: se stie doar c Polygnotos
nItisa pe oameni mai chipesi, Pauson mai urti, Dionysios asa cum sunt aievea. E limpede, prin urmare, c
Iiecare din imitatiile amintite va pstra aceste deosebiri si va Ii alta dup Ielul obiectului pe care-l imit, cum am
artat. n dans, n cntul cu Ilautul, n cntul cu cithara, dar si n imitatia vorbit - versuri ori proz nentovrsit
de muzic - se constat aceleasi diIerente. Homer, bunoar, nchipuie pe oameni mai buni, CleoIon asa cum sunt,
Hegemon Thasianul, nscocitorul parodiilor, si Nicohares, autorul Deiliadei, mai ri. Asijderi si n ce priveste
ditirambii si nomii, - cineva putnd realiza imitatia n Ielul lui Argas, ori al lui Timotheos, ori al lui Filoxenos, n
Ciclopii lor. Prin aceasta se si desparte de altminteri tragedia de comedie: una nzuinid s nItiseze pe oameni
mai ri, cealalt mai buni dect sunt n viata de toate zilele.


III

Mai exist, pe lng acestea, o a treia deosebire, dup chipul cum se svrseste imitatia Iiecrui lucru,
ntr-adevr, cu aceleasi mijloace si aceleasi modele, tot imitatie este si cnd cineva povesteste - sub nItisarea
altuia, cum Iace Homer, ori pstrndu-si propria individualitate neschimbat - si cnd nItiseaz pe cei imitati n
plin actiune si miscare. Cum am spus-o de la nceput, trei deosebiri cunoaste asadar imitatia: de mijloace, de
obiect, de procedare, nct, ntr-o privint, ai zice c SoIocle e un imitator de Ielul lui Homer, - pentru c amndoi
imit Iirile alese, - iar ntr-alta, de Ielul lui AristoIan, ct vreme si unul si cellalt imit Iiinte n miscare si
actiune. Asta ar Ii si pricina, spun unii, pentru care scrierile acestea se si numesc ,drame": pentru c imit oameni
ce stau s svrseasc ceva. Si nu de alta dorienii si nsusesc si tragedia si comedia. Cu nscocirea comediei se
Ilesc megarienii, - cei din partea locului, pretinznd, chipurile, c s-ar Ii ivit pe vremea cnd la ei era crmuire
democratic, si cei din Sicilia, sub cuvnt c poetul Epiharm, care a trit cu mult nainte de Hionides si de
Magnes, era de-al lor; iar cu tragedia, unii dorieni din Peloponez. Ca dovad, se Iolosesc de cteva cuvinte. Cci,
se pretinde, satelor din preajma cettilor ei le zic kcuoi, ct vreme atenienii le spun opuoi; iar comedienii nu si-
ar trage numele de la verbul kcuociv (,a merge n procesiune"), ci de la rtcirea lor prin keu i, goniti, cum se
vedeau, de la oras. Mai zic iarsi c la ,a Iace" ei spun oav, iar atenienii nammciv. Cam acestea ar Ii de spus
despre deosebitele Ieluri ale imitatiei, cte si ce Iel sunt anume.
IV

In general vorbind, dou sunt cauzele ce par a Ii dat nastere poeziei, amndou cauze Iiresti.
Una e darul nnscut al imitatiei, sdit n om din vremea copilriei (lucru care-1 s deosebeste de restul
vietuitoarelor, dintre toate el Iiind cel mai priceput s imite si cele dinti cunostinte venindu-i pe calea imitatiei),
iar plcerea pe care o dau imitatiile e si ea resimtit de toti. C-i asa, o dovedesc Iaptele. Lucruri pe care n natur
4
nu le putem privi Ir scrb, - cum ar Ii nItisrile Iiarelor celor mai dezgusttoare si ale mortilor, - nchipuite cu
orict de mare Iidelitate ne umplu de desItare. Explicatia, si de data aceasta, mi se pare a sta n plcerea
deosebit pe care o d cunoasterea nu numai nteleptilor, dar si oamenilor de rnd; att doar c acestia se
mprtsesc din ea mai putin. De aceea se si bucur cei ce privesc o plsmuire: pentru c au prilejul s nvete
privind si s-si dea seama de Iiece lucru, bunoar c cutare nItiseaz pe cutare. Altminteri, de se ntmpl s nu
Iie stiut dinainte, plcerea resimtit nu se va mai datora imitatiei mai mult sau mai putin izbutite, ci desvrsirii
executiei, ori coloritului, ori cine stie crei alte pricini.
Darul imitatiei Iiind prin urmare n Iirea Iiecruia, si la Iel si darul armoniei si al ritmului (se vede doar
bine c msurile sunt simple mprtiri ale ritmurilor), cei dintru nceput nzestrati pentru asa ceva, desvrsindu-si
putin cte putin improvizatiile, au dat nastere poeziei. Aceasta s-a mprtit dup caracterele individuale ale
poetilor, Iirile serioase nclinnd s imite isprvile alese si Iaptele celor alesi, iar cele de rnd pe ale oamenilor
neciopliti: gata s compun din capul locului stihuri de dojan, precum ceilalti cntri si laude. De vreo oper din
acestea musctoare, a unui poet dinainte de Homer, nu se pomeneste, mcar c poeti trebuie s Ii existat multi. De
la Homer ncoace ns nu lipsesc, cum ar Ii Margites al acestuia si altele la Iel, n care si Iace aparitia si metrul
adecvat, pn astzi numit iambic, dup deprinderea de a-si arunca unul altuia ntepturi astIel compuse
(louiciv). In Ielul acesta, dintre cei vechi, unii ajungeau autori de poeme eroice, altii de poeme satirice.
Asa cum s-a dovedit poet mare n genul serios (n care singur el a lsat n urm-i nu numai compuneri
Irumoase, ci adevrate imitatii dramatice), Homer a Iost si cel dinti care a Icut s se ntrevad aspectul viitor al
comediei, turnnd n Iorme dramatice nu invectiva, ci comicul, ntr-adevr, n raport cu comedia, Margites e ceea
ce-s tragediile Iat de Iliada si de Odiseea.
De cum si-au Icut aparitia tragedia si comedia, cei din Iire nclinati spre una sau cealalt din aceste
Iorme ale poeziei au pornit s scrie, unii, comedii n loc de versuri iambice, altii, tragedii n loc de epopei, ca
unele ce erau mai ample si mai pretuite dect maniIestrile anterioare. Ct priveste Iaptul de a sti dac pn astzi
tragedia si-a dobndit ori ba pe de-a-ntregul caracterele-i proprii, - Iie judecat n sine, Iie prin prisma
reprezentrilor n teatru, - aceasta-i alt ntrebare.
Ivit dar din capul locului pe calea improvizrilor (ca si comedia de altminteri: una multumit
ndrumtorilor corului de ditirambi, alta celor de cntece licentioase, din cele ce, pn n zilele noastre, mai
struie prin multe cetti), tragedia s-a desvrsit putin cte putin, pe msura dezvoltrii Iiecrui nou element
dezvluit n ea, pn cnd, dup multe preIaceri, gsindu-si Iirea adevrat, a ncetat s se mai transIorme.
Cel ce, pentru ntia oar, a sporit numrul actorilor de la unul la doi, a redus partea corului si a dat
dialogului rolul de cpetenie, a Iost Eschil; SoIocle a ridicat numrul actorilor la trei si a introdus decorul scenic,
n ce priveste ntinderea, pornit de la subiecte mrunte si de la un stil hazliu, explicabil prin obrsia ei satiric,
ntr-un trziu a cstigat gravitate, iar metrul, din tetrametru trohaic, a ajuns trimetru iambic. La nceput se Iolosea
tetrametrul trohaic, pentru c poezia tragic era un simplu cor de satiri si pentru c acest metru i ddea un mai
5
accentuat caracter de dant. Cnd dialogul si-a Icut aparitia, natura singur a gsit metrul potrivit: se stie doar c,
dintre toate msurile, iambul e cel mai apropiat de graiul obisnuit. Dovad, Iaptul c n vorba de toate zilele
spusele noastre alctuiesc de cele mai multe ori versuri iambice, iar hexametri rareori si numai cnd ne deprtm
de tonul convorbirii. Despre numrul episoadelor si despre podoabele treptat adugate Ieluritelor ei prti, dup
traditie, s zicem c am vorbit: altminteri, a le cerceta pe Iiecare n parte, ar Ii treab Ir sIrsit.

V

Asa cum am mai spus-o, comedia e imitatia unor oameni neciopliti; nu ns o imitatie a totalittii
aspectelor oIerite de o natur inIerioar, ci a celor ce Iac din ridicol o parte a urtului. Ridicolul se poate dar deIini
ca un cusur si o urtime de un anumit Iel, ce n-aduce durere nici vtmare asa cum masca actorilor comici e urt
si Irmntat, dar nu pn la suIerint: TransIormrile prin care a trecut tragedia, ca si numele celor ce le-au
svrsit, ne sunt cunoscute; evolutia comediei, dac n-a Iost luat n seama de la nceput, a czut n uitare. Abia
ntr-un trziu s-a gndit magistratul s acorde autorilor de comedii corul de care aveau nevoie; nainte, cei ce
ddeau asemenea spectacole o Iceau din propriul lor ndemn. Dup ce comedia si-a dobndit oarecum nItisarea
proprie, au nceput s se pomeneasc si poetii comici propriu-zisi. Cine a introdus Iolosinta mstilor, ori a
prologului, cine a Iixat numrul actorilor si toate celelalte amnunte, nu se stie. Deprinderea de a compune
subiecte comice vine ns de la Epiharm si Formis. nceputul l-a Icut dar Sicilia. Dintre atenieni, cel dinti care,
prsind invectiva iambic, a prins s trateze teme cu caracter general si s nchege subiecte a Iost Crates.
Epopeea se apropie de tragedie ntru att c este, ca si ea, imitatia cu ajutorul cuvintelor a unor oameni
alesi; se deosebesc ns prin aceea c metrul de care se slujeste epopeea e uniIorm, iar Iorma, narativ. Tot astIel,
n privinta ntinderii.
Faptul c tragedia nzuieste s se petreac, pe ct se poate, n limitele unei singure rotiri a soarelui, sau
ntr-un interval ceva mai mare, iar epopeea n-are limit n timp, constituie si el o deosebire, mcar c la nceput o
egal libertate domnea n una ca si n cealalt.
Dintre prtile lor constitutive, unele sunt aceleasi la amndou, altele proprii tragediei; de aceea, cine stie
s spun despre o tragedie dac-i bun ori rea, stie si despre epopei. Cci elementele epopeii se ntlnesc si n
tragedie; ale tragediei ns nu se ntlnesc toate n epopee.

VI

Despre poezia care imit n hexametri, ca si despre comedie, va Ii vorba mai trziu; deocamdat s
vorbim de tragedie, Icnd s decurg deIinitia naturii ei din cele spuse pn aci. Tragedia e , asadar, imitatia unei
actiuni alese si ntregi, de o oarecare ntindere, n grai mpodobit cu Ielurite soiuri de podoabe osebit dup Iiecare
6
din prtile ei, imitatie nchipuit de oameni n actiune, ci nu povestit, si care strnind mila si Irica svrseste
curtirea acestor patimi. Numesc ,grai mpodobit" graiul cu ritm, armonie, cnt; si nteleg prin ,osebit dup
Iiecare din prtile ei" Iaptul c unele din acestea constau numai din versuri, iar altele au nevoie si de muzic.
Cum imitatia, care e tragedia, e svrsit de oameni n actiune, un prim element al ei va Ii neaprat
elementul scenic; urmeaz apoi cntul si graiul prin mijlocirea crora se realizeaz imitatia. Prin ,grai nteleg
alctuirea verbal a versurilor; prin ,cnt", ceva a crui nrurire e toat exterioar.
n acelasi timp, imitatia de care ne ocupm Iiind imitatia unei actiuni, realizat de ctiva eroi, iar acestia
deosebindu-se n ochii nostri dup caracterul si judecata Iiecruia (elemente dup care, ndeobste, se cntresc
Iaptele individuale), urmeaz c pricinile actiunilor sunt dou, caracterul si judecata, si c, la rndul lor, actiunile
hotrsc Iericirea ori neIericirea oamenilor. Imitatia actiunii este ceea ce constituie subiectul oricrei tragedii (cu
alte cuvinte, mbinarea Iaptelor ce o alctuiesc); caracterul, ceea ce ne d dreptul s spunem despre eroi c sunt
asa sau altminteri; judecata, ceea ce ngduie vorbitorilor s dovedeasc ceva ori s enunte vreo prere.
n chip necesar, Iiece tragedie va avea dar sase prti, ce slujesc s-i determine Ielul, si acestea sunt:
subiectul, caracterele, limba, judecata, elementul spectaculos si muzica. Dou din ele sunt mijloace prin care se
realizeaz imitatia, unul e chipul cum aceasta are loc, trei sunt obiecte ale ei; aIar de ele, altele nu mai sunt.
De aceste prti nu putini poeti s-au slujit n creatiile lor -dac se poate spune - ca de niste Iorme speciale
ale genului; ntr-adevr, n ntregul ei, deIinitia tragediei mbrtiseaz elemente scenice asa cum mbrtiseaz
caractere, subiect, vorbire, muzic si judecat. Mai nsemnat ntre ele e totusi mbinarea Iaptelor,
pentru c tragedia nu-i imitarea unor oameni, ci a unei Iapte si a vietii, iar Iericirea si neIericirea decurg din Iapte,
telul Iiecrei vietuiri Iiind realizarea unei Iapte, ci nu a unei calitti. Asa se si Iace c oamenii sunt ntr-un Iel sau
altul dup caracterele lor, dar Iericiti sau neIericiti dup isprvile Iiecruia. Asa se si Iace c cei ce svrsesc
imitatia n-o Iac ca s ntruchipeze caractere, ci mbrac cutare sau cutare caracter ca s svrseasc o Iapt sau
alta. Faptele si subiectul se dovedesc a Ii astIel rostul tragediei, iar rostul e mai nsemnat ca toate. De altminteri,
tragedie Ir actiune nici n-ar putea Ii; Ir caractere, ns, s-a mai vzut. Doar tragediile celor mai multi dintre
dramaturgii recenti sunt lipsite de caractere, si acelasi lucru se poate spune, n general, despre Ioarte multi poeti.
n rndurile pictorilor, nu alta e situatia lui Zeuxis Iat de Polygnotos: cel din urm Iiind un excelent pictor de
caractere, iar arta lui Zeuxis lipsit de nsusiri morale. Cine s-ar apuca, asadar, s pun laolalt o seam de tirade
oglindind caractere - Iie ele orict de desvrsite sub raportul expresiei si al ideilor - nu va izbuti nici pe departe
s dezlntuie emotia tragic, de care se va apropia mai curnd o tragedie stngace n aceste privinte, dar nzestrat
cu subiect si cu mbinare de Iapte.
Mai trebuie apoi adugat c principalele mijloace cu care tragedia nrureste suIletele - peripetiile sau
rsturnrile de situatii si scenele de recunoastere - sunt prti ale subiectului. O dovad n acelasi sens ar mai Ii si
Iaptul c nceptorii n ale poeziei ajung mai curnd stpni pe expresie, ori mesteri n zugrvirea caracterelor,
dect n mbinarea ntmplrilor (stngcie aproape general la vechii autori). Se poate dar spune c subiectul e
7
nceputul si, oarecum, suIletul tragediei; pe urm vin caracterele. (Ceva asemntor se observ si n cazul picturii,
n care, oricte culori ar pune cineva laolalt, n-ar izbuti s dea privitorului atta desItare ct cel mai simplu
desen necolorat.) Cci tragedia e imitarea unei actiuni, si numai n msura n care c imitarea unei actiuni e si
imitarea celor ce o svrsesc.
Al treilea element pomenit, judecata, e darul de a spune vorbe avnd legtur cu o situatie dat si potrivite
cu ea. n cuvntrile obisnuite, acest dar e rodul unei pregtiri speciale, politice sau retorice. (Cei vechi puneau pe
eroii lor s cuvnteze ca n adunrile obstesti, cei de azi, ca niste retori.) Caracter, n schimb, este ceea ce vdeste
o atitudine sau scopurile pe care - ori de cte ori situatia nu-i limpede - eroul le urmreste sau le evit. N-au, prin
urmare, caracter, cuvntrile n care nu-i de ajuns de lmurit ncotro se ndreapt sau de ce se Iereste vorbitorul.
Dimpotriv, ntlnim judecat n spusele prin care se dovedeste c un lucru exist ori nu exist, sau se proclam o
idee general.
Al patrulea dintre elementele cercetate e graiul cuvntrilor. Cum am mai spus-o, nteleg prin ,grai"
exprimarea cu ajutorul cuvintelor, aceeasi n esenta ei, Iie ca-i vorba de versuri, Iie c-i vorba de proz.
Dintre cele rmase, muzica e cea mai de seam podoab. Ct priveste elementul spectaculos, mcar c
atrgtor, e si cel mai putin artistic, si cel mai strin de natura poeziei. Doar puterea de nrurire a tragediei nu
atrn de reprezentare, nici de actori; si, iarsi, pentru pregtirea eIectelor de scen, mestesugul decoratorului e
mai potrivit dect al poetului.

VII

Dup ce am lmurit cele de pn aci, s cercetm ce Iel trebuie s Iie mbinarea Iaptelor, de vreme ce subiectul e
cel dinti si cel mai de seam element al tragediei. Asa cum am stabilit, tragedia e dar imitarea unei actiuni
complete si ntregi, avnd o oarecare ntindere; cci s-ar putea vorbi si de un ntreg lipsit de ntindere.
ntreg e ceva ce are nceput, mijloc si sIrsit. nceput e ceea ce, prin natura lui, nu urmeaz n chip necesar
dup nimic, dar care, mai curnd sau mai trziu, e urmat neaprat de altceva. SIrsit, dimpotriv, e ceea ce
urmeaz obisnuit dup altceva, Iie n virtutea unei necesitti, Iie a unei deprinderi, si dup care nu mai urmeaz
nimic. Mijloc, ceea ce urmeaz dup ceva si e, la rndu-i, urmat de altceva. Pentru ca subiectele s Iie bine
ntocmite, se cade dar ca nici s nu nceap, nici s sIrseasc la ntmplare, ci s tin seam de principiile artate.
Fiint sau lucru de orice Iel, alctuit din prti, Irumosul, ca s-si merite numele, trebuie nu numai s-si
aib prtile n rnduial, dar s Iie si nzestrat cu o anumit mrime, ntr-adevr, Irumosul st n mrime si ordine,
ceea ce si explic pentru ce o Iiint din cale aIar de mic n-ar putea Ii gsit Irumoas (realizat n-tr-un timp
imperceptibil, viziunea ar rmne nedeslusit), - si nici una din cale aIar de mare (n cazul creia viziunea nu s-ar
realiza dintr-o dat, iar privitorul ar pierde sentimentul unittii si al integrittii obiectului, ca naintea unei
lighioane mari de zece mii de stadii). Asa cum e nevoie, prin urmare, ca trupurile si Iiintele nsuIletite s Iie de o
8
oarecare mrime, - iar aceasta s Iie lesne perceptibil, - tot astIel subiectele trebuie s aib si ele o oarecare ntin-
dere, - o ntindere lesne de cuprins cu gndul. Ct priveste limitele acestei ntinderi, - n raport cu conditiile
reprezentatiilor dramatice, ori cu capacitatea de simtire a publicului, - Iixarea lor nu tine de regulile artei; cci
dac nevoia ar cere s se joace o dat o sut de tragedii, e limpede c li s-ar msura durata cu clepsidra, cum se
zice c se Icea pe vremuri. O limit decurgnd din Iirea lucrurilor ar Ii urmtoarea: sub raportul ntinderii, o
tragedie e cu att mai Irumoas cu ct e mai lung, Ir s nceteze a rmne inteligibil. Sau, ca s ntrebuintez o
deIinitie simpl, limit potrivit a ntinderii unei tragedii e cea indispensabil pentru ca, n desIsurarea
nentrerupt a ntmplrilor cerut de asemnarea cu realitatea sau de progresiunea lor necesar, s se treac de la
o stare de Iericire la una de neIericire, sau de la una de neIericire la alta de Iericire.
VIII
Subiectul nu-i unul, cum si nchipuie unii, ntruct priveste un singur personaj. Doar multe si nenumrate
sunt ntmplrile putnd s se iveasc n viata cuiva, Ir ca, din unele din ele, s rezulte o unitate; si tot astIel
Iaptele unui om sunt multe, Ir ca laolalt s alctuiasc o singur actiune. De aceea gresit mi se par a Ii procedat
poetii cnd s-au apucat s scrie, care o Herakleid, care o Theseid, ori alte poeme de soiul acesta, cu gndul c
dac Herakles a Iost unul, o oper despre el va Ii si ea neaprat unitar. Homer, n schimb, care exceleaz n attea
alte privinte, pare a Ii vzut bine si aci, ajutat Iie de o practic artistic deosebit, Iie de talentul su Iiresc, ntr-
adevr, compunnd Odiseea, nu s-a gndit s cuprind n ea toate ptaniile eroului, - Iaptul de a Ii Iost rnit pe
muntele Parnas, bunoar, ori simularea nebuniei la adunarea ostilor, ntmplri a cror legtur nu era de ajuns
de strns pentru ea una s urmeze celeilalte n chip necesar ori numai verosimil, -ci a compus-o n jurul unei
singure actiuni, n ntelesul dat de noi cuvntului, si asijderi si Iliada.
Asa precum n celelalte arte imitative imitatia e una ori de cte ori obiectul ei e unul, tot asa si subiectul,
ntruct e imitatia unei actiuni, cat s Iie imitatia unei actiuni unice si ntregi, iar prtile asa Iel mbinate ca prin
mutarea din loc a uneia, ori prin suprimarea ei, ntregul tot s rezulte schimbat ori tulburat. Cci nu poate Ii socotit
parte a unui ntreg ceea ce - Iie c e, Iie c nu e - n-aduce cu sine o deosebire vizibil.
IX
Din cele spuse pn aci reiese lmurit c datoria poetului nu e s povesteasc lucruri ntmplate cu
adevrat, ci lucruri putnd s se ntmple n marginile verosimilului si ale necesarului. ntr-adevr, istoricul nu se
deosebeste de poet prin aceea c unul se exprim n proz si altul n versuri (de-ar pune cineva n stihuri toat
opera lui Herodot, aceasta n-ar Ii mai putin istorie, versiIicat ori ba), ci pcntru c unul nItiseaz Iapte aievea
ntmplate, iar cellalt Iapte ce s-ar putea ntmpla. De aceea si e poezia mai IilozoIic si mai aleas dect istoria:
pentru c poezia nItiseaz mai mult universalul, ct vreme istoria mai degrab particularul.
A nItisa universalul nseamn a pune n seama unui personaj nzestrat cu o anumit Iire vorbe si Iapte
cerute de aceasta, dup legile verosimilului si ale necesarului: lucru ctre care si nzuieste poezia, n ciuda
numelor individuale adugate. Particular, n schimb, e ceea ce a Icut ori ptimit Alcibiade, de pild.
9
Faptul e de ajuns de dovedit n comedie, unde autorii nu dau personajelor numele alese dect dup ce si-au cldit
intriga cu ntmplri verosimile, renuntnd s mai compun, ca poetii iambici de pe vremuri, pe seama unui
individ sau altul.
In tragedie, autorii sunt tinuti s Ioloseasc numele transmise de traditie, pentru motivul c ce-i cu putint
e lesne de crezut. Cte nu s-au ntmplat, nu ni se par nici cu putint; cte s-au ntmplat, ns, e evident c-s cu
putint, altminteri nu s-ar Ii ntmplat. Chiar si n tragedii se pot totusi ntlni, n unele, cte un nume-dou
cunoscute, iar celelalte plsmuite, n altele nici att, ca n Anteul lui Agathon, n care intriga si personajele sunt
deopotriv nscocite, Ir ca pentru aceasta s desIete mai putin. Nu n orice mprejurare trebuiesc dar cutate
subiectele oIerite de traditie, n jurul crora se brodeaz de obicei tragediile. Ar Ii si ridicol, ct vreme cele
cunoscute nu-s nici ele cunoscute dect ctorva, si totusi i desIat pe toti.
Din cele ce preced, reiese dar lmurit c plsmuitorul care e poetul cat s Iie mai curnd plsmuitor de
subiecte dect de stihuri, ca unul ce-i poet ntruct svrseste o imitatie, iar de imitat imit actiuni. Chiar de i s-ar
ntmpla, ns, s-si cldeasc opera pe lucruri petrecute, n-ar Ii totusi din aceast pricin mai putin poet: doar
nimic nu opreste ca unele din ntmplrile petrecute s Iie asa cum era verosimil si posibil sa se petreac, si, din
acest punct de vedere, cel ce le imit se poate numi plsmuitorul lor.
Dintre subiectele si intrigile neizbutite, cele mai putin izbutite sunt cele episodice. Numesc ,episodic"
subiectul n care episoadele nu se leag unul de altul dup criteriul verosimilului, nici dup acel al necesarului.
Poetii prosti compun asemenea subiecte din propria lor vin, cei buni de hatrul actorilor, ntr-adevr, tot cutnd
s compun tirade declamatorii si ntinznd subiectul peste Iire, nu o dat sunt nevoiti s rup continuitatea
Iaptelor.
Tragedia, iarsi, neIiind simpla imitatie a unei actiuni ntregi, ci a unor ntmplri n stare s strneasc
Irica si mila, acestea si vor vdi puterea de nrurire mai mult si mai mult atunci cnd se vor desIsura mpotriva
asteptrii, dar decurgnd totusi unele din altele, n Ielul acesta, minunarea asculttorului va Ii mai mare dect n
Iata unor Iapte petrecute de capul lor si la ntmplare. Se stie doar c, din Iaptele ntmpltoare, singure acelea ni
se par minunate, cte ne las impresia c s-ar Ii petrecut cu socoteal: ca atunci, bunoar, cnd, n Argos, statuia
lui Mitys a ucis pe omul vinovat de moartea lui Mitys, czndu-i n cap n timp ce o privea. Asemenea lucruri,
ntr-adevr, nu par a se petrece la ntmplare. Fr gres, asadar, intrigile astIel construite sunt cele mai bune.
X
Subiectele sunt unele simple, altele complexe, asa cum, de Ielul lor, sunt si actiunile imitate de subiecte.
Numesc ,simpl" actiunea al crei deznodmnt se realizeaz Ir rsturnri de situatii si Ir recunoasteri, dup o
desIsurare nentrerupt si unitar, n conditiile artate; si complex, pe cea al crei deznodmnt e determinat de
o recunoastere, de o rsturnare de situatie, sau de amndou. Si recunoasterea si rsturnarea de situatie trebuie s
rezulte ns din alctuirea subiectului, asa Iel ca si una si cealalt s decurg din Iaptele petrecute nainte, Iie n
chip necesar, Iie verosimil. Cci e departe de a Ii totuna daca un lucru decurge din altul, ori numai vine dup el.
10
XI

Peripetia sau rsturnarea de situatie e o schimbare a celor petrecute n contrariul lor, precum s-a artat, si
aceasta, spunem noi, n marginile verosimilului si ale necesarului. Ca n Oedip, unde cel ce vine s nveseleasc
pe rege si s-1 scape de teama legturii cu maic-sa, dnd pe Iat adevrata-i identitate, obtine rezultatul
potrivnic; sau n Lvnceu, unde eroul e dus la moarte, nsotit de Danaos, care vrea s-i ia viata, si unde din
desIsurarea evenimentelor se ntmpl s moar cel din urm si s scape cel dinti.
Cum o arat numele, recunoasterea e o trecere de la nestiint la stiint, n stare s mping Iie la dragoste,
Iie la dusmnie personajele sortite Iericirii ori nenorocirii. Cea mai izbutit recunoastere e cea nsotit de o
rsturnare de situatie, cum se ntmpl n Oedip. Mai sunt ns si altIel de recunoasteri: ceva n Ielul artat se
poate petrece si cu lucruri nensuIletite sau ntmpltoare, si tot recunoastere e si de cte ori cineva Iace ceva ori
nu-1 Iace. Cea mai adecvat subiectului, ca si actiunii, e ns cea pomenit: o asemenea recunoastere, nsotit de
rsturnare de situatie, va strni ntr-adevr, Iie mila, Iie Irica, - iar tragedia e tocmai imitarea unor actiuni n stare
s inspire aceste sentimente, - ba chiar si neIericirea ori Iericirea eroilor vor atrna de situatii de Ielul acesta.
Ct vreme recunoasterea adevrat e o recunoastere ntre persoane, se poate ntmpla ca numai una s
recunoasc pe cealalt (cnd e bine lmurit cine e aceasta din urm), ori ca situatia s cear recunoasterea
amndurora. IIigenia, bunoar, se Iace cunoscut lui Oreste prin trimiterea scrisorii; ca s-l cunoasc ns si ea, e
nevoie de o alt recunoastere.
Dintre elementele subiectului, dou urmresc asadar acest scop: peripetia si recunoasterea; al treilea e
elementul patetic. Despre peripetie si recunoastere a Iost vorba; elementul patetic e o Iapt distrugtoare si
dureroas, de Ielul mortilor nItisate pe scen, al chinurilor, al rnirilor si altora la Iel.
XII
Am vorbit mai nainte despre acele prti ale tragediei ce trebuie tinute drept elementele ei constitutive; sub
raportul cantitativ, mprtirile de sine stttoare n care se subdivide sunt: prologul, episodul, exodul, cntul
corului, - la rndul lui mprtit n parodos si stasimon. Aceste mprtiri sunt comune tuturor tragediilor; proprii
ctorva sunt cntecele actorilor n scen si cntecele actorilor laolalt cu corul (kommoi).
Prologul e acea parte bine deIinit a tragediei care preced intrarea corului (parodos); episod, partea bine
deIinit a tragediei cuprins ntre dou cnturi complete ale corului; exod, partea bine deIinit a tragediei dup
care nu mai urmeaz nici un cnt al corului.
Din interventiile corului, parodos e prima maniIestare a corului ntreg, stasimon un cnt al corului n alt
ritm dect anapestic si trohaic, kommos o jelanie a corului nsotit de actori.
Prtile tragediei ce trebuie Iolosite ca elemente constitutive, le-am nsirat nainte; sub raportul cantitativ,
mprtirile de sine stttoare n care se subdivide sunt cele artate aci.
XIII
11
Ce trebuie avut n vedere si ce trebuie evitat n alctuirea subiectelor, asijderi n ce chip poate Ii atins eIectul
tragediei, - sunt chestiuni ce se cuvin lmurite ca urmare a celor spuse pn aci.
Structura celei mai bune tragedii trebuind s Iie nu simpl, ci complex, si ea nssi imitatia unor
ntmplri n stare s strneasc Irica si mila, - trezirea lor e doar propriul acestui Iel de imitatie, - e evident, n
primul rnd, c nu trebuie s nItiseze oameni de isprav trecnd de la o stare de Iericire la una de neIericire, cci
asa ceva n-are darul s strneasc Irica, nici mila, ci repulsia. De asemenea, nici pe nemernici trecnd de la o stare
de neIericire la una de Iericire; din toate cazurile cu putint, acesta e cel mai potrivnic emotiei tragice, neavnd
darul s provoace nici unul din sentimentele cuvenite: nici pe cel de omenie, nici mila, nici Irica.
De alt parte, nu trebuie s nItiseze nici pe vreun pctos nevoie mare cznd din Iericire n nenorocire.
O asemenea intrig multumeste, e drept, sentimentul omeniei; e strin ns n aceeasi msur si de mil si de
Iric, ntr-adevr, una o resimtim pentru cel czut n nenorocire Ir vin, cealalt pentru cel la Iel cu noi (mila
pentru omul Ir vin, Irica pentru cel la Iel cu noi), asa c o ntmplare de Ielul artat nu va Ii nici nduiostoare,
nici nIricostoare. Ceea ce rmne e o Iire ntre acestea amndou. Cineva ce nici nu se deosebeste de ceilalti
prin virtute ori dreptate, nici nu ajunge n nenorocire din rutate sau josnicie, ci din pricina unei greseli; pe
deasupra, om cu vaz si bunstare, precum Oedip si Tieste, ori alti brbati vestiti din neamuri ca ale lor.
O intrig bine nchegat trebuie s Iie, prin urmare, simpl mai degrab dect dubl, asa cum se pretinde.
Mai trebuie iarsi ca schimbarea de situatii s nu duc de la nenorocire la Iericire, ci dimpotriv de la Iericire la
nenorocire, si nu din pricina unei josnicii nnscute, ci a unei greseli mari, svrsite Iie de un om cum a Iost vorba,
Iie de unul mai bun, mai curnd dect de unul mai ru. Dovad, ceea ce s-a si ntmplat cu tragedia. Dintru-nti,
autorii nItisau tot Ielul de subiecte; n vremea noastr tragediile cele mai izbutite au ca subiect isprvile ctorva
Iamilii, cum sunt cele ce se povestesc despre Alcmeon, Oedip, Oreste, Meleagru, Tieste, TeleIos si toti ceilalti,
crora le-a Iost dat s ndure ori s svrseasc ceva cumplit.
Tragedia cea mai desvrsit, n teorie, e cea construit n jurul unei astIel de intrigi. Cei ce nvinuiesc pe Euripide
c nu Iace, altIel n tragediile lui, sIrsite, de cele mai multe ori, cu o nenorocire, repet greseala celorlalti. Cum
am mai spus-o, o asemenea procedare e bun, si dovada cea mai evident o constituie Iaptul c pe scen si la
ntrecerile dramatice tocmai acestea se dovedesc cele mai tragice, cnd sunt jucate cum trebuie. Ct priveste pe
Euripide, chiar dac celelalte amnunte nu le ticluieste bine, se arat a Ii cel mai tragic dintre poeti.
A doua n ordinea calittii - cea dinti, dup prerea unora e tragedia nzestrat, ca Odiseea, cu o ndoit
desIsurare de Iapte, sIrsind n chip potrivnic pentru cei buni si pentru cei ri. Pare a Ii cea dinti din pricina
slbiciunii publicului, poetii Iiind deprinsi s se lase nruriti si s lucreze dup gustul privitorilor. In realitate,
desItarea pe care o da un asemenea spectacol, departe de a Ii desItarea tragic, e mai curnd o desItare proprie
comediei. Numai n comedie personajele cele mai dusmane, cum ar Ii Oreste si Egist, prsesc la urm scena
mprietenite, Ir ca vreunul s moara de mna celuilalt.
XIV
12

Asadar, n suIletul privitorului, Irica si mila pot Ii strnite prin artiIicii scenice; mai pot Ii ns strnite si de simpla
nlntuire a Iaptelor, ceea ce-i preIerabil si demn de un poet mai talentat. Intr-adevr, intriga trebuie asa Iel
nchegat nct, chiar Ir s le vad, asculttorul ntmplrilor s se nIioare si s se nduioseze de cele petrecute:
cum ar Ii cazul cu cine s-ar multumi sa asculte povestea lui Oedip. Cellalt Iel de a ajunge la acest rezultat - pe
calea spectacolului - e si mai putin artistic si conditionat de mijloacele puse la dispozitie de choreg. Ct priveste
pe cei ce, pe calea spectacolului, nu urmresc s provoace spaima, ci numai senzatia unei grozvii, n-au nici o
legtur cu tragedia: desItarea pe care trebuie s-o cerem unei tragedii nu poate Ii, ntr-adevr, orice Iel de
desItare, ci numai cea care-i e proprie. Datoria poetului Iiind s provoace desItarea cu ajutorul unei imitatii n
stare s strneasc mila si Irica, e limpede c aceasta trebuie obtinut din nlntuirea Iaptelor.
Din cte ntmplri se pot grupa mpreun, s cercetm care anume au darul s par cumplite si care
nduiostoare. Actiuni de Ielul acesta trebuie s se desIsoare neaprat Iie ntre prieteni, Iie ntre dusmani, Iie ntre
oameni ce nu-s ntre ei nici prieteni, nici dusmani. Cnd un dusman ntreprinde ori numai se gndeste s
ntreprind ceva mpotriva unui dusman, situatia n-are nimic nduiostor, - aIar de Iaptul nsusi al suIerintei. La
Iel si cnd e vorba de indiIerenti. Cnd ns lovitura cade ntre Iiinte dragi una alteia, - cum ar Ii un Irate care-si
ucide ori are de gnd s-si ucid Iratele, ori un Iecior pe taic-su, ori mama Iiul, ori Iiul pe mam, sau cine stie ce
alt Iapt de Ielul acesta, - acestea-s situatiile ce trebuie cutate. Nu e cazul, prin urmare, s se schimbe ceva n
subiectele legendare, cum ar Ii uciderea Clitemestrei de ctre Oreste, ori a EriIylei de ctre Alcmeon. Poetul e
dator s nscoceasc singur situatii noi, dar s stie s si Ioloseasc n chip Iericit datele traditiei. Ce se ntelege
prin ,n chip Iericit", o spunem lmurit n cele ce urmeaz.
Un Iel de a aduce la ndeplinire o Iapt - Iolosit de scriitorii de pe vremuri -e cnd personajele svrsesc
ce au de svrsit cu bun stiint si n cunostint de cauz: precum Medeea, pe care Euripide a nItisat-o
omorndu-si copiii. Se mai poate iarsi ca unul s Iac un ru Ir s stie cui l Iace, si abia pe urm s-si dea
seama de legtura cu presupusul dusman, ca Oedip al lui SoIocle. Fapta acestuia se petrece n aIara actiunii
propriu-zise; ceva asemntor se poate ns ntmpla si n cadrul tragediei, cum Iace Alcmeon n piesa lui
Astydamas, ori Telegonos n Odiseu rnit. Osebit de acestea, mai e un al treilea caz: cnd, pe punctul de a svrsi
din nestiint o Iapt ireparabil, eroul si d seama nainte de a o Ii svrsit.
AIar de acestea, alt situatie nu-i. Cci un lucru se Iace ori nu se Iace, cu stiint ori Ir stiint. Prost,
ntre toate, e cazul eroului care n cunostint de cauz si pune n minte s svrseasc ceva, apoi renunt. O
asemenea situatie e penibil, Ir s Iie si tragic, din lipsa elementului dureros. Nu-i vorb, nici nu prea Iace
nimeni asa, dect n rare mprejurri: Hemon, bunoar, n Antigona, Iat de Creon.
Al doilea e cazul cnd eroul svrseste ceva, cu stiint ori Ir. ntre acestea, mai bun e situatia celui care
Iptuieste Ir s stie mpotriva cui, si-si d seama dup ce a Iptuit, pe de o parte pentru c n-are n ea nimic
respingtor, pe de alta pentru c recunoasterea e un element impresionant. Cea mai bun e ns ultima: ca n
13
Cresfonte, unde Merope e pe punctul s-si ucid Iiul, dar n-o Iace, ci-1 recunoaste; ori n Ifigenia, unde sora st
s-si omoare Iratele; ori n Helle, unde Iiul si recunoaste mama tocmai cnd se pregtea s-o predea.
Din aceast pricin - cum am mai spus-o - tragedii nu se pot scrie dect cu isprvile a Ioarte putine
Iamilii, ntr-adevr, n cutarea de situatii tragice, ntmplarea mai curnd dect mestesugul i-a Icut pe poeti s
introduc n subiectele tratate momente de acestea. Ca urmare, s-au vzut nevoiti sa caute anume acele Iamilii n
care se petrecuser astIel de ntmplri.
Despre nlntuirea Iaptelor, ca si despre chipul cum trebuie s Iie subiectele, s-a spus ns de ajuns.
XV
n legtur cu caracterele, patru sunt lucrurile ce trebuie tinute n seam. Unul - cel mai important, - e c
trebuie s Iie alese. Se va putea vorbi de caracter dac, asa cum am artat, vorba ori Iapta eroului oglindesc o
atitudine; de un caracter ales, dac atitudinea e si ea aleas. Aceast calitate se ntlneste la personaje de orice
categorie: aleas poate Ii si o Iemeie, si chiar un rob, mcar c Iemeia e mai curnd o Iiint inIerioar, iar robul pe
de-a-ntregul netrebnic.
A doua calitate de avut n vedere e potrivirea. Exist o Iire brbteasc: nici brbtia ns, nici cruzimea
nu se potrivesc cu Iirea Iemeii. treia e asemnarea, care e altceva dect Iaptul de a atribui unui caracter cele
dou trsturi artate nainte. A patra e statornicia. Chiar dac obiectul imitatiei ar Ii s Iie nestatornic, si sa
nItiseze acest soi de Iire, nc trebuie nItisat statornic n nestatornicia lui. Pild de caracter josnic, creat astIel
Iar trebuint, e Menelau n Oreste; de caracter nevrednic si nepotrivit, tnguirea lui Odiseu n Scila si tirada
Melanipei; de nestatornicie, Ifigenia in Aulis, unde eroina rugtoare din primele scene e altIel dect mai pe urm.
n zugrvirea caracterelor, ca si n nlntuirea Iaptelor, ceea ce trebuie s urmreasc poetul e verosimilul
sau necesarul: asa Iel ca spusele sau Iaptele unui personaj dat s Iie determinate de verosimilitate sau de nevoie, si
iarsi o Iapt s urmeze dup alta dup criteriul verosimilului sau al necesarului. Evident c, la rndul lui,
deznodmntul intrigii trebuie s se datoreze caracterelor eroilor, si nu unei interventii divine, ca n Medeea, ori n
episodul ntoarcerii grecilor din Iliada. Interventia divin trebuie Iolosit numai pentru ntmplri petrecute n
aIara desIsurrii actiunii, ori nainte de nceperea ei, - ce nu-i e dat omului s cunoasc, - sau pentru ntmplri
viitoare, trebuind a Ii prorocite si vestite: chipurile, unde recunoastem zeilor darul de a vedea totul. In nlntuirea
Iaptelor, nu trebuie de altminteri s-si Iac loc nici un element irational; iar dac da, numai n aIara actiunii, cum e
interventia irationalului n Oedipul lui SoIocle.
De vreme ce tragedia e imitarea unor oameni mai alesi ca noi, trebuie urmat pilda bunilor portretisti,
care, silindu-se s dea modelelor nItisarea particular Iiecruia, le Iac totusi mai Irumoase, mcar c
asemntoare. La Iel si poetul, nevoit s imite oameni mniosi, ori usuratici, ori cu cine stie ce alte cusururi n
Iirea lor, trebuie s-i nItiseze cum sunt, si totusi mai de soi, asa cum au Icut cu Ahile, Agathon si Homer.
La toate acestea trebuie luat aminte si, pe deasupra, la greselile mpotriva simtirilor n chip necesar trezite
de poezie; cci si mpotriva lor se pctuieste, nu o dat. Despre ele, ns, s-a vorbit de ajuns n scrierile noastre
14
publicate.

XVI

Ce e recunoasterea, am spus-o nainte; Ielurile ei sunt cinci. Cea dinti, si cea mai putin artistic,
ntrebuintat de cei mai multi din lips de inventivitate e recunoasterea prin semne; Dintre acestea, unele sunt din
nastere, - precum ,lancea purtat de Feciorii-Gliei", ori ,stelele" nscocite de Karkinos n Tieste, - altele
dobndite, la rndul lor mprtite n semne dobndite pe trup, - de Ielul cicatricelor, - si din aIar, cum ar Ii slbile
ori recunoasterea din Tvro, nlesnit de o covat.
Folosirea acestor semne e si ea cteodat mai izbutit, cteodat mai putin. In cazul lui Odiseu, bunoar,
mcar c recunoscut dup aceeasi cicatrice, altIel e recunoscut de doic si altIel de porcari: pentru c semnele
anume artate spre ncredintare si recunoasterile de acest tip sunt mai putin artistice; artistice sunt numai cele
decurgnd din nssi desIsurarea actiunii, ca n scena Bii.
A doua categorie e constituit de recunoasterile nscocite de poet, lipsite si ele de art, tocmai din aceast
pricin. Exemplu, chipul cum n Ifigenia eroina recunoaste pe Oreste. ntr-adevr, ea se Iace cunoscut cu ajutorul
scrisorii; n schimb, cuvintele rostite de el sunt mai curnd dorite de autor dect impuse de situatie. O asemenea
procedare se apropie de greseala pomenit, cci Oreste ar Ii putut tot att de bine purta cu el si ceva semne
exterioare. (Asijderi si ,glasul suveicii", n Tereul lui SoIocle.).
A treia categorie e prilejuit de amintire, pe calea simtmintelor trezite de vederea unui lucru sau altul,
cum se ntmpl n Ciprienii lui Dikaiogenes, unde eroul izbucneste n plns, la vederea icoanei, ori n povestea
lui Alcinou, unde, la auzul cntretului, Odiseu lcrimeaz si el, aducndu-si aminte: ceea ce si Iace s Iie
recunoscuti amndoi.
A patra categorie e datorit unei judecti, ca n HoeIore: ,cineva semnnd cu mine a venit; nimeni nu
seamn cu mine dect Oreste; Oreste trebuie s Ii venit". Recunoastere pe calea judectii e si a Ifigeniei lui
Polyidos SoIistul; era doar natural ca Oreste s se gndeasc: ,sora mea a Iost jertIit, acum mi-e dat s Iiu jertIit
si eu". Asijderi n Tideul lui Theodectes, unde tatl se poate plnge c, venit s-si mntuiasc Iiul, e pe cale s-si
piard viata. Si tot asa n Fineide, unde, la vederea locului, Iemeile si nteleg soarta: ,aici ne-a Iost ursit s
murim, de aceea am Iost aduse aici". Tot un Iel de recunoastere e si cea mpletit cu o socoteal gresit din partea
spectatorilor, ca n Odiseu vestitor mincinos. Intr-adevr, Iaptul c Odiseu e singur n stare sa ncordeze arcul, si
nimeni altul, e o plsmuire a poetului si ipoteza pe care se ntemeiaz drama (mcar c eroul se laud a putea
recunoaste un arc pe care nu-1 mai vzuse); a o d ns drept adevrat, pentru simplul motiv c n Ielul acesta
eroul s-ar Ii putut Iace cunoscut, e un rationament gresit.
Dintre toate, cea mai bun e recunoasterea decurgnd din ,nssi nlntuirea Iaptelor, cnd surprinderea e
provocat de ntmplri usor de crezut, ca n Oedipul lui SoIocle, ori n Ifigenia; n care e natural ca eroina s
15
voiasc a trimite o scrisoare. Singure recunoasterile de acest Iel n-au nevoie de nscociri de-ale poetului, de
semne si de slbi. In rndul al doilea, vin cele pe calea judectii.

XJII
n alctuirea intrigilor, ca si n elaborarea verbal a Iiecrui rol, e nevoie ca poetul s-si nItiseze naintea
ochilor, ct mai bine, cele ce ncearc s compun. Numai n Ielul acesta, vznd Iiece lucru cu cea mai deplin
limpezime, ca si cum s-ar aIla n mijlocul actiunii, va putea gsi cele de cuviint si se va Ieri mai lesne de greseli
potrivnice. Dovad, nvinuirea adus lui Karkinos, n a crui pies AmIiaraos iesea (prea curnd?) din templu, din
nebgarea de seam a poetului, care nu cntrise de ajuns eIectul asupra privitorilor: la reprezentare acestia s-au
suprat si piesa a czut. Mai trebuie iarsi ca poetul s-si desvrseasc opera cutnd a-si nsusi, n msura
posibilului, atitudinile personajelor, ntr-adevr, darul de a misca n cel mai nalt grad nu-1 au dect cei ce,
mprtsind dispozitia Iireasc a creaturilor lor, se las stpniti de patima Iiecreia: singur cel tulburat izbuteste
s tulbure cu adevrat si pe altii, si singur cel mnios sa-i mnie. De aceea darul poetic mi se pare la locul lui mai
curnd n indivizii armonios nzestrati dect n exaltati; Iiindc cei dinti sunt Icuti s se adapteze oricrei
situatii, ct vreme ceilalti sunt iesiti din Iire.
Ct priveste subiectele, Iie c vor Ii Iost tratate si de altii, Iie nscocite pentru ntia oar, trebuie Iixate
nti n liniile lor generale si numai n urm mprtite n episoade si ampliIicate. Ce nsemneaz a privi un subiect
n linii generale, o poate arta pilda IIigeniei: o Iat tnr, pe punctul de a Ii jertIit, dispare tainic dinaintea
sacriIicatorilor si, slsluit n alt tar, unde datina cere ca strinii s Iie jertIiti Zeitei, ajunge s capete sarcina de
sacriIicatoare. Dup o vreme, se ntmpl ca Iratele ei s vin acolo (Iaptul c porunca de a se duce i era dat de
un zeu pentru un motiv special, cum si n ce scop anume, sunt n aIar de subiect). Ajuns pe acele meleaguri, si
prins, n clipa cnd s Iie jertIit e recunoscut - Iie n Ielul nchipuit de Euripide, Iie n Ielul nchipuit de Polyidos -
dup aceea c spune, n mod cu totul Iiresc: ,nu numai sorei mele i-a Iost dat s Iie jertIit, ci si mie", de unde i se
trage mntuirea. O dat liniile generale Iixate si numele gsite, rmn de lucrat episoadele n parte. Acestea
trebuie adaptate individualittii eroilor, curn ar Ii, n cazul personajului Oreste, episodul nebuniei din pricina
creia e prins si al mntuirii prin puriIicare.
n tragedie episoadele sunt scurte; n epopee, tocmai ele i asigur lungimea. Subiectul Odiseei, bunoar,
nu-i deloc lung. Un om rtceste printre strini ani ndelungati, singur si pndit de Poseidon. La el acas treburile
merg asa Iel c petitorii i prpdesc avutul, iar Ieciorul si vede zilele amenintate. Btut de toate vnturile, ajunge
la capt, se las recunoscut de ctiva credinciosi, cade asupra vrjmasilor, se mntuie si pe ei i nimiceste.
Subiectul propriu-zis e acesta; restul sunt episoade.
XVIII
n Iiece tragedie o parte e constituit de intrig si o parte de deznodmnt, ntmplrile petrecute n aIara
actiunii - de multe ori chiar unele din cadrul ei - alctuiesc intriga; restul e deznodmnt. nteleg prin urmare.prin
16
intrig partea de la nceputul actiunii pn unde soarta personajelor se schimb n bine sau n ru; iar prin
deznodmnt, partea de la nceputul schimbrii pn la sIrsit. In Liceneul lui Theodectes, bunoar, intriga e
alctuit din ntmplrile petrecute nainte, din prinderea copilului si dovedirea printilor; deznodmntul ncepe
cu nvinuirea de omor si merge pn la sIrsit.
Tragediile sunt de patru Ieluri, cte sunt si prtile de care am vorbit: tragedia complex, al crei miez e
alctuit, ntreg, dintr-o rsturnare de situatie si o recunoastere; tragedia patetic, de tipul celor brodate pe
suIerintele unor Aias sau Ixion; tragedia de caracter, cum ar Ii Ftiotidele si Peleu; cea de-a patra, tragedia-
spectacol, gen Fetele lui Forkis, Prometeu, sau cele a cror actiune se petrece n Hades.
Datoria celui ce scrie e s ncerce s realizeze toate aceste elemente, sau, dac nu, mcar pe cele mai
multe si mai importante, mai cu seam Iat de chipul cum sunt clevetiti poetii astzi, cnd, pentru c s-au gsit
scriitori excelenti ntr-un gen sau altul, se cere unuia singur s-i ntreac n ce avea Iiecare mai bun. Drept e iarsi
c nici un alt element nu ne ngduie s spunem despre o tragedie c ar Ii, oii nu, la Iel cu alta, cum ne ngduie
subiectul: si anume, cnd intriga si deznodmntul amndurora sunt la Iel. Multi poeti se pricep s nnoade
intriga, dar o dezleag prost, ct vreme amndou aceste aptitudini se cuvin puse de acord.
Cum am mai spus-o de multe ori, poetul e dator s tin minte c nu-i e ngduit s dea tragediei o
structur de epopee, - vreau s spun n care se mpletesc mai multe subiecte, - cum ar Ii cnd cineva s-ar apuca s
pun n scen ntreg subiectul Iliadei. n poezia epic, multumit ntinderii, Iiecare parte si dobndeste
dezvoltarea cuvenit; n cea dramatic, rezultatul e cu totul potrivnic asteptrilor. Dovad Iaptul c toti cti si-au
luat ca subiect ntreaga Cdere a Troiei (si nu numai episoade izolate, ca Euripide) sau povestea Niobei (altIel de
cum a tratat-o Eschil), ori au avut parte de cdere, ori sunt reprezentati Ir succes. Doar si Agathon din aceast
singur pricin s-a vzut respins.
n tragediile cu peripetii, ca si n cele cu actiune simpl, poetii pot obtine eIectul dorit pe calea minunrii
spectatorului: stare de spirit prielnic deopotriv emotiei tragice si omeniei. Aceast conditie e realizat de cte
ori un personaj viclean si plin de rutate, ca SisiI, e pclit; ori unul viteaz dar nelegiuit e biruit. AstIel de
ntmplri pot Ii, la urma urmei, chiar verosimile. Cum zice Agathon: ,de multe ori e verosimil s se ntmple si
lucruri neverosimile".
Corul trebuie socotit si el, ca oricare din eroi, un element al ntregului; trebuie, prin urmare, s ia parte la
actiune nu ca n piesele lui Euripide, ci ca n piesele lui SoIocle. La poetii mai noi, buctile cntate de el n-au mai
mult legtur cu subiectul dect cu oricare alt tragedie; de aceea se si cnt ca simple interludii, dup pilda dat
nti de Agathon. E, ns, vreo deosebire ntre a pune s se cnte asemenea bucti de umplutur si a trece dintr-o
tragedie n alta Iie tirade izolate, Iie chiar episoade ntregi?
XIX
S-a vorbit, asadar, despre celelalte elemente constitutive ale tragediei; rmne s ne ocupm de grai si de
cugetare.
17
Ceea ce ar Ii de spus despre cugetare si are locul n crtile de retoric, pentru c o asemenea preocupare
se apropie mai mult de acea disciplin. Tin de cugetare toate cte se svrsesc obisnuit cu ajutorul graiului, printre
care se numr: dovedirea si respingerea dovezii, trezirea emotiilor (mila, Irica, mnia si altele la Iel), -pn si
mestesugul de a spori sau micsora nsemntatea unui lucru.
E limpede, prin urmare, c si n elaborarea actiunii dramatice - de cte ori nevoia cere s se strneasc
sentimentele de mil si Iric, ori s se creeze iluzia nsemnttii sau a verosimilittii -suntem tinuti s ne slujim de
aceleasi principii. Cu aceast singur deosebire c, n acest din urm caz, eIectele trebuie s se produc Ir
deslusiri de nici un Iel, ct vreme n cellalt datoria de a le obtine incumb vorbitorului, pe calea vorbei si ca o
urmare a vorbei. Care ar mai Ii, ntr-adevr, rolul cuvnttorului, dac lucrurile ar prea plcute Ir interventia
cuvntului?
Din cte ar Ii de spus n legtur cu graiul-, un aspect al cercetrii e constituit de modurile vorbirii, a cror
cunoastere tine de domeniul declamatiei si al celor ce stpnesc acest mestesug; ei nvat ce-i porunca, ce-i ruga,
ce-i expunerea, amenintarea, ntrebarea, rspunsul si toate cte vor mai Ii Iiind. Din aceast pricin, Iie c va Ii
cunoscnd, ori ba, aceste lucruri, nu se poate ridica mpotriva poetului nici o nvinuire meritnd s Iie tinut n
seam. Cci cine ar putea lua de bun vina pe care Protagora i-o gseste lui Homer, cnd l mustr c n vorbele:
,Cnt, Zeit, mnia...", cu gndul c nalt o rug, n-a Icut dect s porunceasc? (A porunci, zicea el, e a pune
n vedere cuiva s Iac sau s nu Iac ceva.)
Iac de ce subiectul acesta se cuvine lsat la o parte, ca unul ce nu tine de poetic, ci de altceva.

XX
Elementele graiului, n ntregul lui, sunt urmtoarele: litera, silaba, particula de legtur, numele, verbul,
Ilexiunea si propozitia.
Litera e un sunet indivizibil, - nu orice Iel de sunet ns, ci unul putnd intra n alctuirea unui sunet
inteligibil. Indivizibile sunt doar si sunetele scoase de dobitoace, si totusi nici unul nu merit, dup mine, numele
de liter. De Ielul lor, literele sunt vocale, semivocale si mute. Vocala e cea care are sunet perceptibil Ir o
punere n miscare a buzelor si a limbii; semivocal, cea care are sunet perceptibil rezultat dintr-o punere n
miscare a buzelor si a limbii, precum L si P; mut, cea care, chiar cu o punere n miscare a buzelor si a limbii,
singur tot nu constituie un sunet, dar care unit cu o vocal sau semivocal devine perceptibil, cum ar Ii I si A.
Literele se mai deosebesc ntre ele dup nItisrile luate de gur, dup Jocurile unde sunt produse, dup calitatea
de aspirate sau tenue, dup lungime sau scurtime, dup cum sunt acute, grave sau medii: particularitti a cror
cercetare amnuntit si are locul n lucrrile de metric.
Silaba e un sunet lipsit de nteles, alctuit dintr-o mut si o liter cu sunet. Grupul IP, bunoar,
reprezint o silab, Iie Ir A, Iie nsotit de A, ca n IPA. Precizarea diIeritelor lor deosebiri tine si ea de metric.
Particula de legtur e un sunet lipsit de nteles, care nici nu mpiedic nici nu nlesneste constituirea unui
18
sunet cu nteles din mai multe alte sunete; Icut s Iie asezat la sIrsit sau la mijloc, dar neputnd Ii
ntrebuintat la nceputul unei propozitii de sine stttoare: de pild, u/v, p:oi, o/. Sau un sunet lipsit de nteles,
care din mai multe sunete cu nteles are darul s Iac un singur sunet cu nteles: cum ar Ii ui, acpi si celelalte.
Numele e un sunet compus, nzestrat cu nteles, neimplicnd nici o indicatie de timp, ale crui prti n-au
nteles prin ele nsele, n cazul celor duble, nu ne slujim de elementele lor componente ca si cum ar mai avea
nteles propriu. AstIel, n numele Theodoros (,druit de Dumnezeu"), partea care nsemneaz ,dar" nu mai are
nici un nteles al ei.
Verbul e un sunet compus, nzestrat cu nteles, implicnd o indicatie de timp, ale crui prti n-au prin ele
nsele vreun nteles, la Iel cu ale numelor, ntr-adevr, ,om" sau ,alb" nu exprim idcea de ,cnd", n schimb,
,merge" sau ,a mers" ne las sa ntelegem, unul c e vorba de timpul prezent, altul de trecut.
Flexiunea priveste Iie numele, Iie verbul. Ea slujeste s exprime, cnd relatii de Ielul ,al acestuia" ori
,acestuia" si asa mai departe, cnd dac-i vorba de unul sau mai multi, ca n exemplele ,om", ,oameni", cnd
Ielurile de rostire, - din punctul de vedere al ntrebrii ori al poruncii, de pild, ntr-adevr, ,a mers?" sau ,mergi!"
reprezint astIel de Ilexiuni ale verbului.
Propozitia e un sunet compus, nzestrat cu nteles, dintre ale crei prti unele si au ntelesul n ele nsele,
cum ar Ii, n propozitia ,Cleon merge", numele Cleon. (Nu orice propozitie e Iormat, ntr-adevr, din nume si
verb; uneori, cum ar Ii n deIinitia omului, e ngduit propozitiei s Iie si Ir verb; chiar si atunci ns, mcar o
parte, tot si are ntelesul ei.)
Propozitia poate Ii una n dou chipuri: Iie c priveste un singur lucru, Iie multumit legturii ce uneste
ntre ele mai multe propozitii. Iliada, bunoar, e una pe calea legturilor; deIinitia omului, pentru c priveste un
singur obiect.

XXI
Numele sunt de dou Ieluri: simple si duble. Simple numesc pe cele cenu-s constituite din elemente avnd
un nteles, precum yq (,pmnt"). Din cele duble, unele sunt constituite dintr-o parte cu nteles si alta Ir
(cunoscnd c distinctia nu se aplic elementelor cuvntului compus), altele numai din prti cu nteles. Ar mai Ii
apoi numele triple, cvadruple si multiple, cum sunt multe din cele ntrebuintate de massalioti, de pild
Hermokaikoxanthos.
Orice nume mai poate Ii iarsi obstesc sau provincialism, sau metaIor, sau podoab, sau plsmuit, sau
lungit, sau scurtat sau stricat.
Consider obstesc numele ntrebuintat de toat lumea; provincialism, pe cel ntrebuintat numai de cte unii.
E evident, prin urmare, c un nume poate Ii n acelasi timp si obstesc si provincialism; nu ns pentru aceiasi
oameni. livuvov, de pild, ,lance" n dialectul cipriotilor, e pentru ei un cuvnt obstesc; pentru noi, un
provincialism..............
19
MetaIora e trecerea asupra unui obiect a numelui altui obiect, Iie de la gen la spet, Iie de la spet la spet,
Iie dup analogie.
Ce vreau s spun prin trecerea de la gen la spet, se poate ntelege din exemplul: ,aci mi-a stat corabia",
ntr-adevr, ,a sta ancorat" e unul din Ielurile de a sta. Pild de trecere de la spet la gen e: ,mii de isprvi
Irumoase svrsit-a Odiseu", unde ,mii" are ntelesul de ,multe" si e Iolosit de poet n locul termenului care
nsemneaz ,multe". De la spet la spet sunt trecerile: ,suIletul lundu-i-l cu bronzul" si ,tind cu bronzul
nenduplecat", n care pentru ,a lua", poetul ntrebuinteaz ,a tia", iar pentru ,a tia", ,a lua", amndou cu
ntelesul de ,a ridica" ceva.
Trecerea dup analogie e de cte ori, ntr-o serie de patru termeni, cel de al doilea se gseste cu cel dinti
n acelasi raport cu al patrulea Iat de cel de al treilea, n acest caz, n locul celui de al doilea se va putea
ntrebuinta al patrulea si, n locul celui de al patrulea, al doilea. Cteodat, poetii mai adaug si termenul la care se
reIer cuvntul nlocuit prin metaIor. Ca s dau o pild, cupa e pe lng Dionysos cum e scutul pe lng Ares.
Poetul va putea dar numi cupa ,scutul lui Dionysos" si scutul ,cupa lui Ares". Sau, tot asa, btrnetea ntr-o viat
e ceea ce-i seara ntr-o zi. Se va putea dar spune, n loc de sear, ,btrnetea zilei" sau, cum Iace Empedocle,n
loc de btrnete, ,seara vietii" sau ,amurgul vietii".
Pentru cte unul din termenii analogiei se poate ntmpla s nu existe un nume al lui, propriu, si metaIora
totusi s se Iac. A mprstia smnta, bunoar, se zice ,a semna"; pentru ,a mprstia vpaia soarelui" nu
exist cuvnt. Cu toate acestea, ideea se gseste cu soarele n acelasi raport ca semnatul Iat de smnt, de aceea
se si spune: ,semnnd dumnezeiasca vpaie".
Acest soi de metaIore mai pot Ii Iolosite si altminteri: atribuind, anume, unui obiect oarecare numele
metaIoric, dar tgduin-du-i unele din calittile lui speciIice. Ca si cnd cineva, vorbind despre scut, i-ar zice nu
,cupa lui Ares", ci ,cupa Ir vin".....
(...)
XXII
Darul cel mai de pret al graiului e s Iie limpede, Ir s cad n comun. Cu adevrat limpede e cel ce
Ioloseste numai cuvinte obstesti; din pcate, tocmai acesta e si comun, cum o arat poezia lui CleoIon si a lui
Sthenelos. n schimb, nobil si deprtat de uzul obstesc e graiul presrat cu termeni strini: denumire prin care
nteleg provincialismele, metaIorele, cuvintele lungite si tot ce se deprteaz de uzul obstesc. Daca cineva s-ar
apuca totusi s compun ceva numai cu asemenea elemente, rezultatul ar Ii o enigm ori un barbarism. Enigm,
cnd n-ar Iolosi dect metaIore; barbarism, dac s-ar restrnge la provincialisme. Doar caracteristica metaIorei
tocmai asta este: c exprim lucruri cu noim punnd laolalt absurditti (procedare imposibil n vorbirea
obisnuit, dar ngduit de metaIor), ca n versul: ,vzut-am om lipind cu Ioc bronz pe spetele altuia" si altele la
Iel. Cnd compunerea nu-i alctuit dect din provincialisme, avem barbarism.
Concluzia e c graiul trebuie s Iie oarecum rezultatul unui amestec al tuturor acestor elemente. Unele, -
20
ca provincialismele, metaIorele, podoabele si toate celelalte amintite, i vor ngdui s evite banalitatea si
vulgaritatea; Iolosirea cuvintelor obstesti i va da claritate. La dobndirea clarittii, ca si la evitarea banalittii, nu
putin pot contribui si lungirile, scurtrile si schimbrile aduse cuvintelor: Iaptul de a Ii altIel dect n vorbirea
comun -deprtate de nItisarea lor normal - are ntr-adevr darul s nlture banalitatea; n acelasi timp, n
msura n care mai pstreaz cte ceva din Iormele obisnuite de exprimare, nu lipseste nici claritatea.
(...)
XXIII
Trecnd acum la imitatia n Iorm de poveste versiIicat, e evident, n primul rnd, c subiectele pe care
le trateaz trebuie s aib aceeasi alctuire dramatic pe care o au subiectele tragediilor: s poarte asupra unei
singure actiuni, ntregi si complete, avnd un nceput, un mijloc si un sIrsit, pentru ca - una si ntreag, ca orice
organism - s poat produce desItarea care-i e proprie. Evident, iarsi, c alctuirea subiectelor poeziei epice nu
poate Ii aceeasi ca a subiectelor istoriei, n care, n mod necesar, expunerea nu e a unei actiuni, ci a unei epoci,
mai exact a tuturor evenimentelor petrecute nluntrul unei epoci n legtur cu unul sau mai multe personaje,
orict de ntmpltor ar Ii raportul n care s-ar gsi unul Iat de celelalte. Asa cum biruinta naval de la Salamina
si nIrngerea carthaginezilor n Sicilia s-au petrecut cam n aceeasi vreme, Ir s Ii nzuit ctusi de putin spre
acelasi tel, tot astIel, ntr-o serie de ani succesivi, un eveniment se poate cteodat produce dup altul, Ir ca din
ele s rezulte o unic urmare. Cei mai multi poeti nu Iac totusi altIel. Iac de ce, asa cum am mai spus-o, comparat
cu ceilalti, Homer se arat mester desvrsit si n aceast privint: pentru c nu se apuc s povesteasc rzboiul
ntreg, mcar c va Ii avut si el un nceput si un sIrsit. (Subiectul ar Ii Iost, de buna seam, prea vast si anevoie de
cuprins dinlr-o singur privire). Chiar de ntindere msurat, de altminteri, n-ar Ii Iost mai putin complicat de
varietatea ntmplrilor. In Iorma n care s-a oprit, poetul si-a ales ca subiect o singur parte a rzboiului, iar de
multe din celelalte se slujeste ca de simple episoade; n Ielul acesta, catalogul corbiilor si alte asemenea episoade
i dau prilej s-si varieze poemul. Ceilalti poeti, n schimb, preIer s-si aleag un singur personaj, o singur
perioad si o singur actiune n mai multe prti, ca autorul Cipriilor si al Micii Iliade. Asa se Iace c, din Iliada si
din Odiseea, abia de se pot scoate o tragedie sau dou din Iiecare, ct vreme din Ciprii se pot scoate multe, iar
din Iliada cea Mic mai bine de opt: Judecata armelor, Filoctet, Neoptolem, Eurvpvlos, Odiseu ceretor,
Lacedemonienele, Cderea Troiei, - n sIrsit Intoarcerea corbiilor, Sinon si Troienele.
Traducere D.M.Pippidi
Text reprodus dup Aristotel, 12345678 Edi(ia a III-a, Ed. IRI, Bucureyti, 1998, pp. 65-107
NOT: 1. Semnul ABBBC n textul de mai sus indic pasaje existente n textul original (vezi edi(ia citat mai sus sau
altele), dar omise deliberat n acest text de lucru.
2. Semnul .............. apar(ine textului original yi indica pasaje pierdute din text.
3. Acest document este 5D62EF348 creat ca text de sprijin pentru studen(i n cadrul seminarului. Pentru o
variant complet, cu note yi comentarii, vezi edi(ia citat sau altele.