Formarea constiintei istorice

Constiinta istorica se naste din incercarea de a construi identitatea unui popor, a unei natiuni, prin raportare la alte popoare,
la alte natiuni. Cateva dimensiuni specifice acestei raportari sunt: situarea in timp si in spatiu, evenimentele istorice, limba,
cultura si civilizatia, mentalitatile.
Incepand cu secolul al XVI-lea, preocuparile privitoare la felul in care romanii se inscriu in cursul istoriei apar in
documente scrise in limba slavona. Acest interes se dezvolta datorita contactelor pe care cei preocupati de formatia lor
intelectuala incep sa le aiba cu alte culturi si alte civilizatii. Primul roman care afirma, in lucrarea sa Hungaria (1!"#, scrisa in
limba latina, ori$inea romana si unitatea limbii si a poporului roman este savantul umanist Nicolaus Olahus. Pasul important
este facut in acest domeniu de cronicarii moldoveni, cei care la mi%locul secolului al XVII-lea si inceputul secolului al XVIII-lea,
scriind in limba romana, pun bazele istorio$rafiei si care, de asemenea, sunt considerati a avea merite in crearea unui stil
literar. &crierile lor au ecou si in 'ara (omaneasca, unde apar alte cronici care continua efortul de reconstituire a istoriei mai
indepartate sau mai recente. Dimitrie Cantemir se detaseaza ca un istoric savant, acoperind, prin scrierile sale, atat spatiul
universal, cat si cel auto)ton. Intentia autorului este de a elabora o descriere completa a trecutului poporului sau.
*.+o$alniceanu incepe sa editeze, in 1,-!, Letopisetele Tarii Moldovei si indruma pro$ramul revistei Dacia literara catre
formarea unei literaturi nationale, pentru care tema istoric este esentiala. .e-a lun$ul timpului, constiinta identitar $enereaza
polarizari ( in perioada interbelica # sau se supune ideolo$icului ( in perioada comunista apar teorii deformate despre ori$inile
si vec)imea romanilor #.
&crierile istorice cele mai cunoscute sunt:
Analele / scrieri istorice in care sunt inre$istrate, an cu an, intamplarile importante din viata unui popor0
Cronicile ( letopisete ) lucrari istorice mai frecvente in 1vul *ediu, care cuprind inre$istrari cronolo$ice a
evenimentelor sociale si politice0
Cronografii scrieri de factura istorica, incepand cu facerea lumii, si care se bazeaza pe izvoare istorice, dar si pe
le$ende populare0
Secolul al XV-lea si al XVI-lea / cronici in limba slavona:
cronici de curte prin care se fi2eaza memoria unei colectivitati conduse de un voievod0
au circulat numai in manuscris0
primele te2te inc)e$ate narativ, care depasesc modelul enumerativ si sec al analelor0
primele forme de consemnare a istoriei prin prezentarea cronolo$ica a evenimentelor mai importante ale fiecarui an0
primele au fost scrise in *oldova ( anonime, la porunca lui &tefan cel *are #0
ori$inalele nu s-au pastrat, ci doar mai multe copii identificate dupa locul in care au fost $asite0
cronici despre *i)ai Viteazul0
la acestea se adau$a cronici in versuri scrise in limba $reaca0
Secolul al XVII-lea
cronici scrise in limba romana in *oldova: Letopisetul Tarii Moldovei de 3ri$ore 4rec)e, continuat de *iron Costin
si Ion 5eculce0
cronici in limba polona, in versuri si in proza, scrise de *iron Costin0
o istorie a moldovenilor scrisa de *iron Costin0
cronici anonime muntene0
cronici de autor din 'ara (omaneasca0
Aceste letopisete sunt un fel de pomelnice, notand sumar nume de voievozi si anii de domnie ai acestora. Istoria domniilor
de dupa moartea lui &tefan cel *are este continuata de cronicile slavonesti ale calu$arilor *acarie (odata cu acesta apar in
istorio$rafia romana cronicile cu caracter memorialistic #, 1ftimie si Azarie - care au ca model scrierile bizantine /
caracterizandu-se printr-o e2primare cautata, ne$li%and uneori claritatea si e2actitatea evenimentelor.
In secolul al XVIII-lea, apar cronici in limba romana care incearca sa recupereze trecutul. Cronicarii au avut revelatia
necesitatii unei disocieri intre faurirea evenimentului istoric si consemnarea lui ca modalitate de conservare a trecutului.
Pentru cultura noastra, cronicile au o importanta deosebita, si anume:
Istorica / pun bazele istorio$rafiei romanesti, abordand probleme le$ate de ori$inea latina a poporului si a limbii
noastre, de continuitatea si de unitatea poporului roman0
Lingvistica sunt o sursa insemnata de cunoastere a unei etape din evolutia limbii romane0
Literara ofera forme incipiente ale prozei noastre artistice0
1. Scrisul reprezinta una dintre solutiile de memorare a trecutului, alaturi de memoria orala. In secolele al XVI-lea si al XVII-
lea, la curtile domnesti se elaboreaza primele documente scrise ale istoriei,consemnarea evenimentelor fiind orientata spre
faptele eroice ale voievozilor. &crierile despre identitatea istorica sunt initiate de domnitori si incredintate slu%itorilor de
cancelarie, de obicei calu$ari deprinsi cu scrisul. Interesati sa transmita posteritatii dovezi ale trecerii lor prin lume si ale
vitre$iilor pe care le-au infruntat, principii romani isi scriu numele in cronici, dar le lea$a si de construirea bisericilor.
6. Istoriografia incepe opera de consemnare a istoriei romanesti la sfarsitul secolului al XV-lea la curtea domneasca a
*oldovei, in timpul lui &tefan cel *are, iar in secolul al XVI-lea initiativa se re$aseste si in 'ara (omaneasca. .eocamdata,
numele celor care se indeletnicesc cu aceasta activitate nu se pastreaza, ei avand doar rol de scribi. Cu timpul, anonimatul
este depasit, iar initiativa trece din spatiul oficial al curtii domnesti in cel neoficial, particular, fiind preluata de boierii carturari.
&e produce astfel o individualizare atat a perspectivei, cat si a stilului, ceea ce conduce la apropierea istorio$rafiei de
literatura si scrierea primelor pa$ini literare.
Istoriografia in limba romana s-a nascut o data cu ridicarea noii boierimi intre secolele al XVI-lea si al XVII-lea, ca o
consecinta a renuntarii la uzul limbii slavone in actele de cancelarie si a tendintei marilor feudali de a subordona puterea
domneasca. 4n rol insemnat in dezvoltarea istorio$rafiei, mai ales a celei moldovenesti, l-a %ucat umanismul tarziu al scolilor
din Polonia. Ideea apartenentei poporului roman si a limbii sale la $inta latina, aceea a ori$inii comune si a le$aturilor de
neam si limba intre toti romanii trebuie puse pe seama influentei umanismului. Acelasi curent literar si cultural a influentat
stilul cronicarilor, oferindu-le modele de intocmire si redactare savanta a letopisetelor. Asadar, istoria unui neam este
purtatoarea unor valori educative si scrierea ei devine o responsabilitate inte$ral asumata.
Cronica este scrierea istorica in care sunt consemnate in ordine cronolo$ica evenimentele dintr-o anumita perioada, dupa
surse diverse, atat scrise, cat si orale. In spatiul medievalitatii romanesti, denumirea ei este de letopiset si limba de e2presie
este la inceput slavona, limba oficiala, de cancelarie, preluata din mediul bisericesc care o consacrase ca limba a culturii
scrise. &tefan cel *are este promotorul acestei actiuni, continuate ulterior si de alti domnitori, pentru ca in secolele
urmatoare sa devina opera de autor, atat in *oldova, cat si in 'ara (omaneasca.
CRONICA / tipolo$ie in functie de autor sau initiator:
cronica domneasca este cronica oficiala, intocmita sub directa suprave$)ere a domnului care a avut initiativa ei si este
e2presia punctului de vedere oficial0
cronica de autor este cronica intocmita de un invatat laic, e2ponent al clasei sociale cu acces la instructie, care are
initiativa de a fi2a in scris evenimentele importante din istoria neamului sau0
cronica anonima este un tip de cronica al carei autor nu este cunoscut0 cercetarile intreprinse asupra acestor cronici,
incepand cu secolul al XIX-lea, au permis diferite ipoteze privind paternitatea lor0 pentru a desemna presupusul autor, se
foloseste formula 7 atribuita lui8.