10

Inedit
Aa v place istoria?
Trdri celebre din istoria Romaniei (II)
Cum ar fi aratat oare istoria fara tradatori si tradari? De la
Burebista la Mihai Viteazul si pana la Tudor Vladimirescu, istoria
noastra e presarata cu evenimente tragice, in care rolul principal
a fost jucat de personaje fara scrupule care, prin josnicele lor
fapte, auschimbat mersul istoriei si soarta romanilor.
1. Petru Cercel, frumosul aventurier din Apus.
2. Mihai Viteazul: puternicul si temutul voievod al
celor trei tari romanesti.
3. Lunga domnie si tragica prabusire a lui Constantin
Brancoveanu
4. Tradati pentru rasplata: Horea, Closca si Crisan.
5. Alexandru Ipsilanti, omul pe care Tudor
Vladimirescu n-ar fi trebuit sa si-l faca aliat.
Scurta
si palpitanta cariera voievodala a acestui print neobisnuit,
aparitie insolita in galeria domnitorilor care s-au perindat
pe tronul Munteniei, s-a sfarsit cu o incercare de fuga. De
scapat a scapat cu viata, pentru moment , dar tradarea
insotitorilor sai - propriile sale garzi, in care avusese
deplina incredere - i-a retezat sansele de a recapata
domnia. Instalat pe tronul Tarii Romanesti in 1583, dupa
ce castigase "cursa" pentru domnie invingandu-si
potrivnicul - pe Mihnea, zis mai apoi Turcitul - Petru
Cercel si-a inceput "mandatul" sub auspicii bune. Si-a
asezat curtea la Targoviste, a investit in imbunatatiri
edilitare si infrumusetari arhitecturale ale orasului, a adus
cu el un suflu de Renastere occidentala si totul parea sa
prevesteasca o epoca de liniste si progres. Dar datoriile
facute pentru a procura banii cu care isi cumparase tronul
l-au determinat sa puna biruri mari, care au impovarat
poporul, iar ciocnirea dintre conceptiile sale moderne,
occidentale si traditionalismul boierilor autohtoni l-au
facut sa intre in conflict cu acestia. In 1585 - dupa mai
putin doi ani de domnie -, afland ca urma sa fie mazilit,
Petru Cercel si-a adunat averea stransa si a pornit spre
Transilvania. Dar a fost tradat chiar de oamenii din escorta
sa: acestia i-au furat bogatiile, iar fugarul, lipsit de sprijin,
a fost arestat si inchis. Cativa ani mai tarziu, dupa ce
evadase din inchisoare, a "candidat" din nou pentru
domnie dar, lipsit de sprijin, a pierdut competitia in
favoarea fostului sau inamic, Mihnea, care, sprijinit de
ambitioasa lui mama, a izbutit sa domneasca, in total, de
trei ori, iar dupa ultima mazilire, pentru a scapa cu viata, a
trecut la mahomedanism, ramanand in istorie sub porecla
de MihneaTurcitul.
In vara anului 1600, puterea lui
Mihai Viteazul ajunsese la apogeu: el stapanea acumtoate
cele trei trei tari romanesti, iar aceasta izbanda il facuse pe
cat de celebru, pe atat de respectat in Europa. Cu atat mai
tragica pare prabusirea sa, cu cat a venit foarte curand
dupa acest moment de glorie. Dupa opinia istoricului
Constantin C. Giurescu, "Cauzele caderii lui Mihai au
fost, pe de o parte, rascoala nobililor ardeleni si
intelegerea lor cu generalul imperial Basta, pe de alta
parte, dusmania polonilor." Generalul Basta era
comandantul armatelor germane ale imparatului Rudolf al
II-lea de Habsburg, stapanitorul Sfantului Imperiu Roman
de Neam Germanic (un ansamblu de teritorii din Europa
centrala, reunite Interesat de o alianta cu Mihai Viteazul in
vederea apararii impotriva expansiunii spre vest a
Imperiului Otoman, imparatul Rudolf a dat, initial, ajutor
militar voievodului in actiunile acestuia de extindere a
stapanirii sale peste cele trei tari romanesti. Nu a vrut,
insa, sa il recunoasca drept domn al Ardealului, dorind sa
pastreze pentru sine acest teritoriu si sa-i acorde lui Mihai
Viteazul doar functia de guvernator. In 1601, dupa mai
multe neintelegeri si reconcilieri - de forma - cu generalul
Basta, dupa mai multe confruntari cu nemesii unguri din
Ardeal, se punea din nou problema stapanirii acestui
teritoriu. Si, aici, Mihai Viteazul a fost prins - si a devenit
victima - in jocul de interese al marilor puteri si al
reprezentantilor acestora. Iata cum s-au succedat
evenimentele, dupa descrierea aceluiasi mare istoric citat
mai sus:
"La Turda, Mihai hotari sa-si desparta armata de aceea a
lui Basta; voia sa plece mai degraba la Fagaras, spre a-si
vedea sotia si copiii. Aceasta despartire insemna insa
pentru domnul nostru libertatea de initiativa. Basta, care
stia ca imperialilor le convenea mai mult o stapanire
directa asupra Ardealului, iar nu prin intermediul unei
personalitati atat de puternice, deci greu de maniat, cum
era aceea a lui Mihai, se hotari sa impiedice - prin orice
mijloace - o asemenea libertate. In zorii zilei cand
voievodul trebuia sa plece spre Fagaras, la 9/19 august
1601, el trimise un detasament de trei sute de germani si
valoni, acestia din urma comandati de ofiterii Jacques
Beauri si Mortague. Aveau ordin sa-l aresteze pe Mihai,
iar daca se opune, sa-l ucida. Asa se si intampla. Intrand
in cortul domnului, Beauri ii spuse: "esti prins". Mihai
rosti un singur cuvant: "ba", si dadu sa puna mana pe
sabie. In aceeasi clipa insa, un valon il impusca, un al
doilea ii strapunse pieptul, altii il lovira cu halebardele".
Si astfel, printr-un asasinat marsav, s-a incheiat scurta si
glorioasa cariera de domn si cuceritor a lui Mihai care a
lasat, totusi, in urma, o imensa speranta: aceea ca unirea
celor trei tari romanesti e un fapt realizabil. Aveau sa
treaca mai mult de trei veacuri pana sa se intample din nou
dar, in tot acest timp, nadejdea a fost hranita si de faptul ca,
odinioara, cineva aratase ca se poate.
. Una dintre cele mai lungi domnii din
istoria Valahiei, cea a lui Constantin Brancoveanu,
domnie intinsa pe 25 de ani, s-a sfarsit in chip groaznic, cu
mazilirea, torturarea si ucidera domnitorului de catre turci
- care, totusi, ii fagaduisera domnia pe viata - si aceasta in
urma intrigilor viclene ale propriilor sale rude.
Brancoveanu a avut o domnie cu putine lupte, datorita, in
cea mai mare parte, diplomatiei sale gratie careia a reusit
mult timp sa pastreze un echilibru sanatos intre pretentiile
turcilor - cei de care depindea mentinerea lui pe tron - si
interesele Apusului crestin, care dorea sa-si extinda
influenta spre Rasarit.
Jongland abil cu relatiile diplomatice cu toate marile
puteri care ii amenintau tara, platind turcilor ceea ce ii
cereau, dar cultivand si relatiile cu vestul, Brancoveanu a
reusit sa mentina Tara Romaneasca intr-o stare de
stabilitate politica remarcabila. Dupa 1699, cand turcii,
multumiti de acesta stare de lucruri si de generozitatea
voievodului, i-au acordat domnia pe viata - un privilegiu
rar - parea ca nu mai are a se teme de nimic. Pana in 1714 a
avut parte de o epoca tihnita, in care a putut cladi palate si
lacase de cult, a putut sprijini artele, invatamantul si
stiintele si si-a putut creste copiii in liniste. Dar toate
acestea s-au sfarsit in chip tragic, ca urmare a mai multor
intamplari in care chiar oameni inruditi cu domnitorul au
savarsit fapte care i-au grabit caderea. Un boier ruda cu el,
spatarul Toma Cantacuzino, fara stirea si permisiunea
domnitorului, ii ajutase pe rusi in razboiul acestora cu
turcii (1711), lucru care ii suparase pe acestia din urma si ii
facuse sa-l suspectezea pe domn de necredinta fata de ei.
O alta ruda, unchiul sau, stolnicul Constantin
Cantacuzino, ravnind sa-l puna pe tron pe propriul sau fiu
Stefan, a uneltit la Poarta, tesand intrigi care i-au alcatuit
domnului o reputatie proasta in ochii turcilor. Iar acestia,
desi ii dadusera domnuia "pe viata", n-au ezitat sa-si
incalce promisiunea: l-au mazilit, ispititi pesemne si de
marea avere pe care voievodul o adunase in timpul lungii
sale domnii. Brancoveanu, pe atunci in varsta de 60 de ani,
si cei patru fii ai sai au fost adusi la Stambul si inchisi.
Turcii l-au torturat pe batranul voievod pentru a afla unde-
i sunt bogatiile apoi, la data de 26 august 1714,
Brancoveanu a fost decapitat, dupa ce turcii il silisera sa
asiste la executia celor patru fii. I-a urmat la tron Stefan
Cantacuzino, asa cum dorise (si uneltise) tatal acestuia
dar, dupa cum scrie Nicolae Iorga: "Ca o rasplata
dumnezeiasca, i-a venit aceeasi pieire silnica, dupa doi ani
singuri de domnie. Fu gatuit in temnita la Constantinopol,
impreuna cu tatal sau foarte batran. "
Inceputa in noiembrie 1784, in satul Curechiu
(Hunedoara), rascoala lui Horea, Closca si Crisan,
miscare cu caracter national si social, iscata ca o reactie a
iobagilor romani din Ardeal, disperati de situatia lor
economica si sociala tot mai greu de suportat, s-a incheiat
dupa foarte scurt timp, la sfarsitul lunii decembrie a
aceluiasi an, cand cei trei conducatori au fost prinsi si
executati. Pe capetele lor se pusese cate un premiu de 300
de galbeni; totusi, sustinuti de majoritatea oamenilor din
popor - constienti de faptul ca li se aparau interesele -, ei n-
au putut fi capturati de autoritatile austro-ungare altfel
decat prin tradare. S-au gasit cativa tarani care, ispititi de
bani, au ajutat la capturarea celor trei, care stateau ascunsi,
in vreme ce preotii romani care se raliasera miscarii
umblau prin sate pentru a aduna banii necesari pentru ca
Horea sa se poata duce din nou - pentru a cincea oara - la
Viena, spre a pleda cauza iobagimii romane in fata
imparatului austro-ungar, Iosif al II-lea. La 27 decembrie
1784, cativa tarani s-au apropiat de Horea si Closca -
acestia stateau ascunsi intr-o coliba de crengi, in codrul
Scoragetului, din Muntii Gilaului - si, pretinzand ca
umbla dupa vanat, au fost primit in coliba de cei doi. La un
semnal, s-au napustit asupra lor, i-au legat si apoi i-au
predat autoritatilor. Tot prin tradare a fost capturat, la 30
ianuarie 1785, si Crisan. Aurmat judecata, apoi executia
lui Horea si a lui Closca printr-o pedeapsa extremde cruda
- tragerea pe roata. Trupul lui Crisan, care se sinucisese in
inchisoare, a fost zdrobit in acelasi fel. Si totusi, sacrificiul
lor n-a fost zadarnic - un exemplu paradoxal de revolta
care, desi infranta, va aduce totusi, macar in parte,
schimbarile pe care le-a urmarit. In anul urmator
rascoalei, 1785, printr-un act solemn datat 22 august si
promulgat de imparatul Iosif al II-lea, in Ardeal a fost
desfiintata iobagia.
Moartea
lui Tudor Vladimirescu si infrangerea revolutiei conduse
de el, in 1821, s-au datorat tradarii de catre cei cu care se
aliase, eteristii condusi de Alexandru Ipsilanti. Eteria,
organizatie europeana dedicata eliberarii crestinilor - si
indeosebi a grecilor - de sub stapanirea otomana - a avut
filiale in multe tari ale Europei, iar in Tara Romaneasca
influenta ei s-a manifetstat cu precadere in evenimentele
asociate revoltei din 1821. Dorind sa contribuie la
eliberarea Valahiei de sub apasatoarea vasalitate fata de
Inalta Poarta otomana si sa o scape de flagelul domniilor
fanariote, Tudor Vladimirescu a imbratisat idealurile
Eteriei si a incheiat o intelegere cu conducatorul acesteia,
Alexandru Ipsilanti. Se bizuiau pe sprijinul Rusiei;
aceasta, insa, a dezaprobat miscarea. In plus, organizarea
armatei eteriste lasa mult de dorit; trupele nedisciplinate
ale lui Ipsilanti au jefuit pe drum multe gospodarii,
starnind nemultumirea populatiei romanesti. Intelegerea
dintre Alexandru Ipsilanti - devenit epitrop general al
Eteriei - si Tudor Vladimirescu, conducatorul miscarii in
Tara Romaneasca, prevedea ca Ipsilanti - dupa ce trecuse
prin Moldova si Muntenia - sa iasa din tara cu trupele sale,
pentru a nu starni o reactie dura si o interventie armata din
partea turcilor. Dar, cand a devenit evident ca Ipsilanti nu
era un conducator si un aliat de nadejde, conflictul intre
cei doi a ajuns atat de grav, incat Alexandru Ipsilanti a
hotarat sa se descotoroseasca de Tudor Vladimirescu,
printr-un complot. Prin tradare, Tudor Vladimirescu - pe
care poporul il numea deja "domnul Tudor", - a fost ridicat
de la Golesti si apoi asasinat laTargoviste.