0 evaluări0% au considerat acest document util (0 voturi)
19 vizualizări4 pagini
Vladimir Vladimirovici Putin s-a născut în 1952, la Leningrad, în prezent, Sankt Petersburg. Preşedintele rus a copilărit într-o clădire cu aparatamente de lux, constuită în secolul al XIX-lea. După Revoluţia din 1917 însă, imobilul a fost naţionalizat şi apartamentele au fost oferite muncitorilor de la fabricile din oraş. Părinţii lui Putin s-au mutat acolo în 1944 şi au împărţit apartamentul de la etajul al cincilea cu încă două familii. Nu exista lift, chiuveta şi aragazul erau pe coridor şi, de cele mai multe ori, apa caldă lipsea. Tânărul Vladimir şi alţi băieţi de vârsta lui obişnuiau să vâneze şobolanii de
Vladimir Vladimirovici Putin s-a născut în 1952, la Leningrad, în prezent, Sankt Petersburg. Preşedintele rus a copilărit într-o clădire cu aparatamente de lux, constuită în secolul al XIX-lea. După Revoluţia din 1917 însă, imobilul a fost naţionalizat şi apartamentele au fost oferite muncitorilor de la fabricile din oraş. Părinţii lui Putin s-au mutat acolo în 1944 şi au împărţit apartamentul de la etajul al cincilea cu încă două familii. Nu exista lift, chiuveta şi aragazul erau pe coridor şi, de cele mai multe ori, apa caldă lipsea. Tânărul Vladimir şi alţi băieţi de vârsta lui obişnuiau să vâneze şobolanii de
Vladimir Vladimirovici Putin s-a născut în 1952, la Leningrad, în prezent, Sankt Petersburg. Preşedintele rus a copilărit într-o clădire cu aparatamente de lux, constuită în secolul al XIX-lea. După Revoluţia din 1917 însă, imobilul a fost naţionalizat şi apartamentele au fost oferite muncitorilor de la fabricile din oraş. Părinţii lui Putin s-au mutat acolo în 1944 şi au împărţit apartamentul de la etajul al cincilea cu încă două familii. Nu exista lift, chiuveta şi aragazul erau pe coridor şi, de cele mai multe ori, apa caldă lipsea. Tânărul Vladimir şi alţi băieţi de vârsta lui obişnuiau să vâneze şobolanii de
Vladimir Vladimirovici Putin s-a nscut n 1952, la Leningrad, n prezent, Sankt
Petersurg! Pre"edintele rus a copilrit ntr-o cldire cu aparatamente de lu#, constuit n secolul al $%$-lea! &up 'evolu(ia din 191) ns, imoilul a *ost na(ionalizat "i apartamentele au *ost o*erite muncitorilor de la *aricile din ora"! Prin(ii lui Putin s-au mutat acolo n 19++ "i au mpr(it apartamentul de la eta,ul al cincilea cu nc dou *amilii! -u e#ista li*t, c.iuveta "i aragazul erau pe coridor "i, de cele mai multe ori, apa cald lipsea! /0nrul Vladimir "i al(i ie(i de v0rsta lui oi"nuiau s v0neze "oolanii de pe casa scrii! Bunicul su a gtit pentru Lenin i pentru Stalin Spiridon %vanovici Putin, unicul actualului lider rus, a *ost uctar "i a lucrat la casa de vacan( 1orki, unde Vladimir Lenin "i-a petrecut ultima parte a vie(ii, relateaz 2u**ington Post! &up moartea lui Lenin, Spiridon %vanovici a continuat s gteasca pentru so(ia acestuia, -ade,da 3rupskaia! 4lterior, a lucrat n mai multe ocazii pentru un alt lider sovietic, %osi* Stalin! &atele despre genealogia lui Putin sunt incomplete, nee#ist0nd prea multe in*orma(ii despre unica sa patern, sau despre vreunul dintre strunici! Vladimir a avut doi *ra(i mai mari, pe care nu i-a cunoscut niciodat! 4nul dintre ei a murit la scurt timp dup na"tere, n timp ce al doilea a decedat n timpul asediului Leningradului, rpus de di*terie! Deine centura neagr la judo, de la 18 ani /0nrul Putin a nceput s practice samo, 5n.r. aprare fr arme, n rus6 o *orm de arte mar(iale, la v0rsta de 1+ ani! La scurt timp, s-a alturat unui clu unde se preda "i se practica ,udo, unde l-a cunoscut pe 7natoli 'ak.lin, antrenorul "i mentorul su, care avea s-i *ie aproape toat via(a! Putin a o(inut centura neagr la ,udo la v0rsta de 18 ani "i a a,uns 9aestru al Sportului n amele discipline! 7 *ost campion regional at0t la samo, c0t "i la ,udo "i, n prezent, de(ine centura neagr : dan la karate k;okus.in "i la ,udo! <Dac nu m apucam de sport, cine tie ce a fi ajuns !udo este o filo"ofie #e n$a s-i respeci pe cei mai n $%rst dec%t tine i s-ie respecii ad$ersarii &u e pentru cei sla'i<, spunea pre"edintele rus! (ra fascinat de crile i filmele cu spioni Putin cite"te cu plcere clasicii ru"i, n special /olstoi, =e.ov "i 1ogol! 7preciaz, n sc.im, "i romanele "i *ilmele despre spiona,! Pelicula sa pre*erat rm0ne <S.c.it i mec.< 5n.r.Sabie i scut6, o ecranizare a romanului cu acela"i nume, cu Vladimir >asov "i Stanislav L;us.in n rolurile principale! Putin era un *an al persona,ului 9a# ?tto von Stirlitz, erou principal al romanelor lui %ulian Semionov "i al ecranizrilor ulterioare! Stirlitz a *ost interpretat de Viaceslav /i.onov n celerul serial 17 clipe ale unei primveri, o miniserie /V n dousprezece pr(i! <)e m uimete cel mai mult @la spiona,A este felul n care efortul unui om poate s o'in mai mult dec%t poate reali"a o armat ntreag<, spunea Putin! *oia s lucre"e n +,B nc de la 1- ani Bn 19:8, la 1: ani, t0nrul Putin s-a prezentat la sediul 31>-ului din LeningradCSankt Petersurg, cu dorin(a de a se nrola! 7 *ost re*uzat, din cauz c serviciul nu accepta voluntari "i nu anga,a dec0t persoane cu studii superioare sau care "i-au satis*cut stagiul militar! La sugestia o*i(erului cu care a discutat, Vladimir Putin a urmat cursurile Dacult(ii de &rept din Leningrad, dup asolvire nrol0ndu-se n 31>! 7 *ost ini(ial repartizat la departamentul =ontraspiona, "i in*orma(ii interne, dup care a *ost mutat la =ontrain*orma(ii e#terne, *iind deta"at la &resda, n 1ermania de Est! Putin s-a retras din activitate, n 1991, cu gradul de locotenent-colonel, dup aproape 1) ani petrecu(i n 31>! .u'ete animalele i i ia c%inii la nt%lniri Putin de(ine o *emel de larador retriever negru, pe nume 3oni, pe care a primit-o de la Serg.ei Foigu, ministrul pentru situa(ii de urgen( "i un cionesc srccian, numit >u**;, un cadou din partea *ostului prim-ministru ulgar, >oiko >orisov! 3oni a devenit *aimoas dup ce o editur ruseasc a pulicat o carte de pove"ti pentru copii cu numele ei, dar, mai ales, dup ce Vladimir Putin a luat-o la o nt0lnire cu 7ngela 9erkel, despre care se "tie c se teme de c0ini, dup ce a *ost mu"cat n copilrie! Pre"edintele i-a druit cancelarului 1ermaniei un c0ine de ,ucrie, al cu negru, care are o les scurt legat de g0t! *or'ete fluent lim'a german Putin a nceput s studieze german, n 19:+, la 12 ani, dup orele de curs de la "coal! &up spusele pro*esoarei sale, Vera 1urevici, care a devenit "i o prieten de *amilie a so(ilor Putin, t0nrul Vladimir avea aptitudini nnscute pentru limi strine! Fi-a continuat studiile la "coala secundar numrul 281, diriginta sa, 9ina %udi(kaia, spun0nd despre el c avea o nclina(ie ctre "tiin(ele umaniste! Putin a continuat s-"i per*ec(ioneze cuno"tin(ele n cadrul 31>, iar anii petrecu(i n '&1 "i *aptul c *osta lui so(ie, Liudmila, a *ost pro*esoar de german, dup 199G, l-au a,utat s voreasc *luent aceast lim! Pre"edintele rus vore"te "i englez, dar "i suedez, dup spusele lui Serg.ei %vanov, "e*ul administra(iei preziden(iale! <Dei @PutinA nu este un filolog, aprecia" ling$itii i lim'ile strine<, spune %vanov! /i-a anunat di$orul n timpul unui spectacol de 'alet Vladimir Putin "i-a anulat prima logodn, din motive necunoscute, cu pu(in timp naintea nun(ii, c0nd toate aran,amentele erau pregtite, inclusiv inele, roc.ia "i costumul! <A fost una dintre cele mai dificile deci"ii din $iaa mea<, a spus Putin, <dar era mai 'ine s sufr atunci, dec%t s suferim am%ndoi dup aceea<! 7 cunoscut-o pe Liudmila S.kreneva, student la Dacultatea de Dilologie din LeningradCSankt Petersurg, unde studia spaniol "i *rancez, n 198G! S-au cstorit n 198H "i au locuit mpreun, n 1ermania, din 1985 p0n n 199G! Liudmila Putina a devenit, ulterior, pro*esoar de lima german! &up ascensiunea pro*esional a lui Vladimir Putin, rela(ia lor s-a deteriorat "i, n 2G1H, ntr-un interviu pe care l-au dat dup primul act al aletului La Esmeralda, la care asistau, au anun(at c divor(eaz! <(ste o deci"ie comun 0ractic, nu ne $edem niciodat 1iecare are $iaa lui<, spunea atunci pre"edintele! Liderului rus i-au *ost atriuite de ctre pres diverse rela(ii, dup despr(irea de so(ia sa, de la o aventur cu *osta spioan 7nna =.apman, p0n la o presupus cstorie cu gimnasta 7lina 3aaieva, ns Putin nu a con*irmat niciunul dintre zvonuri! (ste un cretin-ortodo2 de$otat -scut n perioada de glorie a 4niunii Sovietice, stat ateu, cu tendin(e anti-teiste, Putin nu a *ost o persoan religioas n copilrie! /atl su mprt"ea convingerile partidului unic, dar mama sa era credincioas, a"a c a .otr0t s l oteze n secret! Bn timp, se pare c Putin "i-a sc.imat prerea, dup cum el nsu"i relateazI <3naintea unei $i"ite n .srael, mama mi-a dat cruciulia de la 'ote" s o sfinesc Am pus-o la g%t i nu am mai dat-o jos de atunci<, spune el, care ndeamn ru"ii s revin la valorile credin(ei "i condamn cstoriile ntre persoane de acela"i se#, pe care le compar cu o <credin( n Satana<! 3i ascunde fiicele Vladimir "i Liudmila Putin au dou *iice mpreun, 9aria, nscut n 1985, n Leningrad, n prezent Sankt Petersurg "i Ekaterina, care s-a nscut la &resda, un an mai t0rziu! Detele au crescut n 'epulica &emocrat 1ermania "i au urmat apoi cursurile Fcolii 1ermane de la 9oscova! =on*orm unor surse, cele dou au continuat s studieze la 7cademia de Dinan(e din 9oscova, n timp ce al(ii spun c ar *i nv(at la 4niversitatea de Stat din Sankt Petersurg! &e"i *etele apar(in genera(iei te.nologiei "i a %nternetului, nu au conturi cunoscute pe re(elele sociale, iar pozele lor au aprut at0t de rar, nc0t proail nici nu ar *i recunoscute de ru"ii de r0nd, relateaz /.e -eJ Kork /imes! Se spune c Ekaterina ar *i avut o rela(ie cu un t0nr sud-coreean, Koon Loon-Jon, *iul unui anga,at la amasada =oreei de Sud la 9oscova, n timp ce 9aria ar *i mritat cu omul de a*aceri olandez Lorrit Daassen, care ocup o *unc(ie important la 1azprom! )ultul personalitii4 0utin supereroul Putin "i-a construit o imagine de supererou, nu numai prin enzile desenate Superputin, ale cror persona,e principale sunt pre"edintele "i primul-ministru 9edvedev, ci prin atitudinea mac.ist "i prin .o;-urile cu care se m0ndre"te! Pre"edintele rus "i-a demonstrat ailit(ile n a conduce numeroase ve.icule "i a *ost *otogra*iat pilot0nd avioane militare, coor0nd cu un sumersiil n ad0ncurile lacului >aikal, zur0nd cu planorul, co-pilot0nd un avion pentru stingerea incendiilor, conduc0nd o ma"in de curse, un tren "i un camion, *c0nd ra*ting, not0nd n apele unui r0u sierian, merg0nd pe motociclet sau clrind! 7parent, lui Putin i plac activit(ile n natur, pentru c actualul "e* al statului a *ost surprins tranc.iliz0nd un tigru sierian, pescuind, g.id0nd un stol de cocori ali, c0ntrind "i msur0nd un urs polar, sau mont0nd un dispozitiv de eco-loca(ie unei alene cenu"ii! Pre"edintele este, n acela"i timp, o persoan sensiil, cu nclina(ii artistice, *iind cunoscut *aptul c i place s c0nte la c.itar "i la pian "i s picteze! Lui Vladimir Putin i place s practice mai multe sporturi "i a *ost de multe ori surpins merg0nd pe sc.iuri, patin0nd, merg0nd pe iciclet sau ,uc0nd adminton ori .oc.ei pe g.ea(, pe l0ng inecunoscuta lui pasiune pentru artele mar(iale!