Lui Monica ii era frica de intuneric si nu-i placea sa stea singura.

Uneori fratele ei,

Emil, ii juca tot felul de feste ca sa o sperie. Trebuie sa ii treaca frica asta, se
gandea el, si daca o voi speria des, o sa ii treaca prcis. Dar strigatele si plansetele
Monicai dovedeau ca era departe sa-i treaca. Intr-o zi dupa o astfel de scena, tatal
intreba pe Emil daca lui ii era teama de ceva.
- Nu .. adica ba da. Mi-e frica de viespi, raspunse Emil.
- Si crezi ca daca cineva va arunca pe tine o gramada de viespi o sa-ti treaca
frica?
- Bine, dar viespii iti pot face rau, pe cand intunericul nu-ti face nici un rau.
- Atunci spune-i Monicai ca intunericul nu-i face rau, incerca sa o convingi cu
rabdare, dar nu o speria.
Apoi intorcandu-se spre Monica ii spuse:
- Curajul adevarat vine de la Dumnezeu. Cand suntem in pericol, trebuie sa ne
incredem in Dumnezeu, ca El se va ingriji de noi si ne va ajuta.
Seara, cand mama s-a dus sa o sarute pe Monica in pat, aceasta a rugat-o:
- Vrei sa stai cu mine putin?
- Da, raspunse mama.
La zece minute dupa ce lumina s-a stins , mama intreba:
- Dormi Monica?
- Nu, murmura ea.
- Ti-e frica?
- Nu.
- De ce?
- Pentru ca esti cu mine, raspunse Monica,
- Dar nu ma vezi, e intuneric. De unde stii ca sunt aici?
- Mi-ai promis ca stai cu mine asa ca stiu ca esti aici.
- Vezi Monica, spuse mama, tu L-ai primit pe Domnul Isus ca Mantuitor
personal si El a spus sa nu-ti fie teama pentru ca El nu te va parasi niciodata.
El nu minte. Chiar daca nu-L putem vedea, putem crede ceea ce a spus. Stim
ca e cu noi pentru ca ne-a promis lucrul acesta.
- Vreau sa cred ceea ce-mi spui, dar
- Daca Dumnezeu a creat muntii si marea si tot universal oare nu poate El
ingriji de noi?
- Ba da poate. Voi incerca, mamico, du-te!