Mecanisme Europene de Promovare Si Protectie A Drepturilor Omului

1
Mecanisme europene de promovare si

protectia a drepturilor omului
Sectiunea I Notiunea protectiei
internationale a drepturilor omului
Drepturile omului, sub aspect international,
sunt drepturile subiective individuale,
esentiale pentru existenta, demnitatea,
libertatea, egalitatea, fericirea si libera
dezvoltare a fiintei umane, consacrate si
garantate prin normele dreptului
international public.
Dpdv terminologic, actele juridice
internationale utilizeaza, pentru desemnarea
acestor drepturi subiective esentiale, mai
multe expresii :
- Drepturi ale omului in: Carta
Organizatiei Natiunilor Unite, Declaratia
universala a drepturilor omului, Pactul
international relativ la drepturile civile si
politice, Conventia europeana a drepturilor
omului, Carta Organizatiei Statelor
Americane, Conventia americana relativa a
drepturilor omului, Cartea africana a
drepturilor omului si popoarelor ;
- Drepturi fundamentale (ale omului, ale
fiintei umane) in: Carta Organizatiei
Natiunilor Unite, Pactul international relativ
la drepturile civile si politice, Tratatul
privind Uniunea Europeana, Carta
Organizatiei Statelor Americane, Conventia
americana relativa la drepturile omului,
Carta africana a drepturilor omului si
popoarelor ;
- Drepturi esentiale ale omului in:
Declaratia americana a drepturilor si
indatoririlor omului ;
- Drepturi si libertati (ale omului) : - in:
Declaratia universala a drepturilor omului,
Pactul international relativ la drepturile
civile si politice, Pactul international relativ
la drepturile economice, sociale si culturale,
Conventia europeana a drepturilor omului,
Conventia americana relativa la drepturile
omului, Carta africana a drepturilor omului
si popoarelor ;
- Drepturi si libertati fundamentale ale
omului in: Statutul Consiliului Europei ;
2

- Drepturi ale omului si libertati
fundamentale in: Carta Organizatiei
Natiunilor Unite, Conventia europeana a
drepturilor omului, Carta sociala europeana,
Carta sociala europeana revizuita ;
- Libertati fundamentale in: Conventia
europeana a drepturilor omului.
Drepturile omului, consacrate si garantate
international, sunt drepturi ale fiintei umane,
adica drepturi individuale. Ele nu se
confunda cu alte notiuni din dreptul
international public, si anume drepturile
popoarelor si drepturile minoritatilor, care
sunt drepturi colective. Totusi, intre aceste
institutii exista anumite legaturi. Astfel,
civile si politice si Pactul international
relativ la drepturile economice, sociale si
culturale, cele doua tratate internationale in
materia drepturilor omului cu caracter
general si cu vocatie universala, debuteaza
cu un articol identic, referitor la dreptul
popoarelor de a dispune de ele insele. De
asemenea, Carta africana a drepturilor
omului si popoarelor prezinta
particularitatea de a fi o sursa juridica
internationala care consacra si garanteaza nu
numai drepturi ale omului, dar si drepturi ale
popoarelor.
Unele documente internationale in materia
drepturilor omului consacra si institutia
obligatiile omului, sub diverse denumiri :
obligatii ale individului, obligatii ale
persoanelor, obligatii ale omului, raspunderi
ale indivizilor. Astfel, Declaratia universala
a drepturilor omului, Pactul international
relativ la drepturile civile si politice si Pactul
international relativ la drepturile economice,
sociale si culturale afirma existenta
obligatiilor indivizilor. Aceeasi afirmare
este facuta, sub denumirea de obligatii ale
persoanelor, de Conventia americana
relativa la drepturilor omului, iar, sub
denumirea de raspunderi ale indivizilor, de
Declaratia Natiunilor Unite asupra dreptului
si responsabilitatii indivizilor, grupurilor si
organelor societatii de a promova si proteja
drepturile omului si libertatile fundamentale
3

recunoscute universal. Alte acte
internationale nu se multumesc doar sa
afirme existenta acestor obligatii, ci le
enumera si le reglementeaza expres.
Reglementarea unor obligatii ale omului
este facuta prin Declaratia americana a
drepturilor si obligatiile omului, iar a unor
obligatii ale individului prin Carta africana
a drepturilor omului si popoarelor.
Traditional, drepturile omului sunt
clasificate in 2 categorii :
- drepturile civile si politice
- dreptiurile economice, sociale si culturale.
Drepturile civile si politice sunt libertatile
individuale clasice. Ele s-au nascut in
dreptul intern si sunt primele care au aparut
la nivelul dreptului intern, fiind consacrate
prin declaratiile de drepturi ale revolutiilor
burgheze. Ulterior, ele au pastruns si in sfera
dreptului international. Fiind prima
categorie de drepturi ale omului, dpdv
cronologic, aceste drepturi sunt considerate
ca alcatuind categoria drepturilor din prima
generatie. Drepturile civile si politice sunt
drepturi de inspiratie liberala. Traditional ele
sunt libertati negative, presupunand o
obligatie de abtinere din partea statului,
constand in faptul de a nu le incalca. Treptat
insa, aceste drepturi dobandesc si o
dimensiune pozitiva, statul fiind obligat sa ia
masuri si sa presteze servicii pentru a
asigura respectarea lor, inclusiv de
particulari. Fara a neglija drepturile
economice, sociale si culturale, statele
democratice capitaliste pun accentul pe
respectarea drepturilor civile si politice.
Drepturile economice, sociale si culturale
asigura participarea individului la viata
economica, sociala si culturala. Nasterea lor
este legata de dezvoltarea capitalismului. Ele
au aparut tot in dreptul intern, penetrand
apoi si sfera internationala. Fiind ulterioare,
ca nastere, drepturile civile si politice, ele
sunt considerate drepturi de generatia a
doua. Drepturile economice, sociale si
culturale sunt drepturi de inspiratie
socialista. Aceste drepturi presupun obligatii
pozitive din partea statului. In general, ele
4

sunt drepturi-program, consacrand obligatii
de diligenta ale statelor, iar nu obligatii de
rezultat, realizarea drepturilor depinzand de
nivelul de dezvoltare economica atins de
fiecare stat. Din acest motiv, drepturile
economice, sociale si culturale, spre
deosebire de drepturile civile si politice, nu
au, in special la nivel international, un
caracter justitiabil. Uneori, este greu de ales
intre apartenenta unui anumit drept la
categoria drepturilor civile si politice si
apartenenta la aceea a drepturilor
economice, sociale si culturale. Statele
comuniste dau preferinta afirmarii
drepturilor economice, sociale si culturale,
pentru a masca situatia drepturilor civile si
politice.
Exista si opinii care recunosc existenta si a
unei alte categorii de drepturi ale omului,
drepturile de solidaritate, precum si dreptul
la dezvoltare, dreptul la pace, dreptul la
dezarmare, dreptul la un mediu sanatos. Spre
deosebire de drepturile civile si politice si de
drepturile economice, sociale si culturale,
aceste drepturi au aparut direct la nivel
international. Ele sunt considerate drepturi
de generatia a 3-a.
Drepturile de solidatitate sunt drepturi de
inspiratie tiermondista, dorinta a lumii a
treia de a deplasa obiectul atentiei de la
situatia precara atat a drepturilor civile si
politice, cat si a drepturilor economice,
sociale si culturale, punand accentul pe
solidaritatea internationala. Includerea
drepturilor de solidaritate in categoria
drepturilor omului este contestat in doctrina,
pe motivul ca acestea sunt vagi sub aspectul
continutului si nu este clar nici cine sunt
titularii drepturilor (fiind greu de spus daca
sunt drepturi individuale ori drepturi
colective, apartinand statelor sau comunitatii
internationale), nici cine sunt titularii
obligatiilor corelative (statele, un grup de
state, comunitatea internationala).
Insasi numerotarea categoriilor de drepturi
este criticata de literatura de specialitate.
Astfel, se sustine ca aceasta numerotare,
care este cronologica, devine inselatoare. Se
5

induce ideea ca prima categorie (care
contine, in fond cele mai importante drepturi
ale omului) ar apartine istoriei protectiei
internationale a drepturilor omului,
sugerandu-se ca, ajungandu-se la a treia
generatie de drepturi, primele doua sunt dj
respectate, poate chiar depasite. Aparent, s-
ar putea aprecia ca exista o ierarhizare a
acestor drepturi, in care cele din ultima
generatie sunt si cele mai importante. De
asemenea, se deplaseaza accentul de la
drepturile individuale spre dimensiunea
colectiva, aspect care poate insemna insasi
negarea libertatilor individuale.
Protectia internationala a drepturilor
omului este o mare institutie a dreptului
international public, constand in ansamblul
normelor juridice internationale de
consacrare si garantare a drepturilor omului.
Dreptul international al drepturilor
omului.
Este esential de subliniat ca drepturile
omului nu sunt conferite, acordate, de
normele juridice internationale in materie, ci
ele sunt numai recunoscute, afirmate de
acestea. Drepturile omului sunt esentiale
pentru fiinta umana si ele decurg direct din
existenta fiintei umane, din demnitatea
omului, independent de formalizarea lor
juridica internationala. Normele
internationale nu fac decat sa consacre si sa
garanteze drepturile omului, indisociabile de
acesta.
Sectiunea II Trasaturile protectiei
Protectia internationala a drepturilor omului,
ca institutie a dreptului international public,
prezinta anumite trasaturi specifice, care o
particularizeaza in raport cu acesta.
Trasaturile specifice ale protectiei
internationale a drepturilor omului sunt :
- caracterul recent al protectiei internationale
a drepturilor omului ;
- excluderea competentei nationale exclusive
in materia drepturilor omului si limitarea
suveranitatii statului prin consacrarea si
garantarea internationala a drepturilor
omului ;
6

- crearea unui regim international de ordine
publica si excluderea regulii reciprocitatii in
materia drepturilor omului ;
- subsidiaritatea consacrarii si garantarii
internationale a drepturilor omului fata de
consacrarea si garantarea lor la nivel intern ;
- aplicabilitatea directa a normelor
internationale in materia drepturilor omului
in dreptul intern ;
- superioritatea normelor internationale in
materia drepturilor omului fata de normele
dreptului intern ;
- garantarea drepturilor omului prin
intermediul unor tribunale internationale
specializate ;
- locul important al surselor internationale
jurisprudentiale referitoare la drepturile
omului ;
- pozitia particularului de subiect al dreptului
international al drepturilor omului.
A. Caracterul recent al protectiei
Protectia internationala a drepturilor omului
este o institutie juridica noua a dreptului
international public, cu o vechime de numai
o jumatate de secol. In raport cu alte
institutii ale dreptului international, precum
dreptul diplomatic sau dreptul consular,
protectia internationala a drepturilor omului
este extrem de tanara.
In dreptul intern, protectia drepturilor
omului are, in unele state, o existenta de mai
multe secole. In schimb, in planul dreptului
international, norme juridice privind
protectia drepturilor omului apar abia in a
doua jumatate a sec. XIX-lea.
Pana la al doilea razboi mondial insa, nu se
poate vorbi de o institutie distincta a
dreptului international public, si anume
protectia internationala a drepturilor omului,
deoarece normele juridice internationale in
materia drepturilor omului sunt extrem de
putine si au caracter sectorial. Astfel, exista
reglementari internationale referitoare la
drepturile omului numai in 4 domenii. In 2
dintre ele, si anume, dreptul international
umanitar si interzicerea sclaviei si a
traficului de persoane, norme internationale
7

sunt edictate inca din secolul trecut. Ele se
multiplica in numar si lor li se adauga, dupa
primul razboi mondial, reguli internationale
in inca 2 materii, protectia lucratorilor (in
cadrul Organizatiei Internationale a Muncii)
si protectia minoritatilor nationale (in cadrul
Societatii Natiunilor). Numarul redus di
aplicabilitatea sectoriala a acestor norme fac
ca ele sa apartina preistoriei protectiei
internationale a drepturilor omului.
Violarile grave, masive si sistematice ale
drepturilor omului, comise de unele state la
nivel intern, inainte si in timpul celui de-al II
razboi mondial, au determinat o pozitie
comuna a statelor in cadrul societatii
internationale, in sensul ca protectia
drepturilor omului nu mai poate fi lasata
exclusiv in competenta, cu caracter
discretionar, a statelor, ci se impune si o
cooperare internationala in materie.
Momentul nasterii protectiei internationale a
drepturilor omului este reprezentat de
adoptarea la 10 decembrie 1948, la Paris, de
Adunarea Generala a Organizatiei Natiunilor
Unite, printr-o rezolutie, a Declaratiei
universale a drepturilor omului. Este primul
text international cu caracter general si
vocatie universala in materia drepturilor
omului, chiard aca Declaratia nu este un
tratat international, ci numai un act
international de soft law.
Dpdv geografic, protectia internationala a
drepturilor omului evolueaza pe 2
dimensiuni, cea universala si cele
regionale.
La nivel international universal, putem vorbi
de 2 etape in evolutia protectiei drepturilor
omului :
- Etapa declaratorie (debutand cu adoptarea
Declaratiei universale a drepturilor omului) ;
- Etapa conventionala (marcata de cele 2
tratate internationale in materia drepturilor
omului, cu caracter general si cu vocatie
universala, Pactul international relativ la
drepturile civile si politice si Pactul
sociale si culturale, adoptate in anul 1966 si
intrarea in vigoare in anul 1976)
8

Chiar inainte de adoptarea si intrarea in
vigoare a celor 2 Pacte, in cadrul
Organizatiei Natiunilor Unite au fost
adoptate unele tratate internationale
sectoriale referitoare la drepturile omului,
proces care, ulterior, s-a amplificat.
La nivel international regional, apar si se
dezvolta 3 sisteme de consacrare si garantare
a drepturilor omului :
- Sistemul european ;
- Sistemul interamerican ;
- Sistemul african.
In prezent, protectia internationala a
drepturilor omului este o institutie juridica
evoluata, dispunand de o larga paleta de
surse, institutii si proceduri internationale de
consacrare si garantare a drepturilor omului.
B. Excluderea competentei nationale
excluzive in amteria drepturilor omului si
limitarea suveranitatii statului prin
consacrarea si garantarea internationala
a drepturilor omului
Aparitia si dezvoltarea protectiei
internationale a drepturilor omului, deci
cooperarea in plan international a statelor in
aceasta materie, face ca problema drepturilor
omului sa nu mai reprezinte un domeniu de
competenta nationala exclusiva, rezervat
numai suveranitatii statale, inteleasa in mod
absolut si discretionar.
Esenta intregului mecanism de consacrare si
garantare internationala a drepturilor omului
consta in acceptarea de state a faptului ca
drepturile omului nu mai pot fi lasate la
discretia fiecarui stat in parte, care sa poata
actiona in deplina libertate, intr-un domeniu
pe care si-l rezerva total. Dimpotriva,
constiente de necesitatea reducerii riscului
unor violari grave, masive si sistematice ale
dreptulrilor omului la nivel intern, sub
acoperirea unei suveranitati statale absolute,
statele au convenit sa coopereze la nivel
international pentru a asigura promovarea si
respectarea drepturilor omului.
In acest fel, statul nu mai dispune de puteri
absolute asupra indivizilor alati sub
jurisdictia sa. Dimpotriva, el este obligat sa
respecte drepturile acestora, consacrate prin
9

norme internationale. Suveranitatea statului
este astfel limitata de normele juridice
internationale in materia drepturilor omului,
pe care statul este obligat sa le respecte.
Suveranitatea statului trebuie sa constituie
temei pentru protejarea drepturilor omului,
iar nu pentru incalcarea lor. Este important
de remarcat faptul ca, in acest domeniu,
limitarea suveranitatii unui stat nu face in
favoarea altui stat, ci in favoarea indivizilor
si a drepturilor acestora. Suveranitatea
statului se opreste acolo unde incep
drepturile omului, consacrate si garantate
prin norme juridice internationale.
Asa cum statueaza Tribunalul Penal
International pentru fosta Iugoslavie intr-o
hotarare pronuntata in anul 1995, ar fi o
parodie de drept si o tradare a nevoii
universale de justitie daca notiunea de
suveranitate ar putea fi utilizata cu succes
impotriva drepturilor omului .
Prin urmare, in material drepturilor omului
exista o imbinare a dreptului international si
a dreptului intern pentru consacrarea si
garantarea acestora, de unde si necesitatea
stabilirii unor relatii intre cele 2 tipuri de
norme juridice prezente.
C. Crearea unui regim international
de ordine publica si excluderea regulii
reciprocitatii in materia drepturilor
omului.
Prin tratatele internationalein materia
drepturilor omului, statele se obliga in
principal nu intre ele, ci fata de indivizi
beneficiari ai normelor internationale si
titulari ai drepturilor consacrate si garantate
precum si fata de comunitatea
internationala in ansamblul ei. De aceea,
drepturile omului nu sunt in principal o
chestiune contractuala, casare sa priveasca,
potrivit principiului relativitatii acetelor
juridice, numai partile la aceste tratate,
adica statele.
Dimpotriva, drepturile omului sunt o
chestiune obiectiva, care intereseaza in egala
masura indivizii, statele si comunitatea
internationala. Nici la nivel intern, nici in
plan international, statul nu poate actiona
10

discretionar in domeniul drepturilor omului,
ci el este tinut sa respecte anumite norme
juridice internationale. Se naste astfel o
ordine publica internationala in materia
drepturilor omului, care se impune statelor,
si de a carei respectare sunt interesate toate
statele, precum si indivizii si comunicatea
internationala.
Multe dintre drepturile omului nu sunt
consacrate exclusiv prin normele
internationale conventionale, ci, in acelasi
timp, si prin norme internationale cu
caracter cutumiar. In plus, normele
internationale care consacra cele mai
importante drepturi ale omului precum
protectia vietii impotriva arbritariului,
reprimarea genocidului, interzicerea scaviei,
interzicerea discriminarii rasiale sau dupa
sex, interzicerea torturii, interzicerea muncii
fortate, protectia impotriva disparitiilor
fortate, garantarea regulilor fundamentale
ale unui proces judiciar au dobandit
valoare de jus cogens, fiind norme
imperative ale dreptului international public,
cu forta juridica superioara, de la care nu se
poate deroga prin norme dispozitive.
La nivel international, pentru respectarea
drepturilor sale, este recunoscut victimei
dreptul de a sesiza un organ international,
fiind vorba de o actiune individuala,
justificata pe existenta unui interes propriu.
Distinct insa, cum la nivelul comunitatii
internationale, in materia drepturilor omului,
nu exista un Minister Public care sa vegheze
la respectarea ordinii publice internationale
in acest domeniu, statele sunt cele care au
dreptul la o actiune populara, un stat
sesizand un organ international impotriva
unui altui stat, care incalca drepturile
omului, in absenta oricarui interes propriu al
statului autor al sesizarii si a oricarei legaturi
de cetatenie intre el si victima (situatia
deosebindu-se astfel radical de protectia
diplomatica acordata de stat propriilor
cetateni, care este o institutie clasica a
dreptului international public). Exista si
situatii in care respectarea ordinii publice
11

se asigura prin dreptul la o actiune sociala in
fata organelor internationale, recunoscut
organizatiilor neguvernamentale, precum si
prin dreptul unor organe internationale de a
se autosesiza sau de a sesiza alte organe
internationale competente.
Intrucat tratatele internationale in materia
drepturilor omului nu creeaza in primul rand
drepturi si obligatii intre statele parti la
acestea, ci in principal ele creeaza drepturi
pentru indivizi si obligatii ale staelor fata de
acestia si fata de comunitatea internationala,
regula reciprocitatii nu functioneaza in cazul
acestor tratate. Principiul reciprocitatii isi
are temeiul in ideea de contract, in
consensualismul pe care il presupun in
general tratatele internationale, cu
consecinta exceptiei de neexecutare, dar
acest temei nu este principal in cazul
tratatelor internationale in materia
drepturilor omului. Prin urmare, un stat este
obligat sa respecte normele internationale
conventionale privind drepturile omului,
chiard aca un alt stat parte la acelasi tratat
international nu o face, fara sa poata opune
exceptia de neexecutare, in temeiul regulii
reciprocitatii.
Conventia cu privire la dreptul tratatelor,
adoptata la Viena in anul 1969, prevede ca
dispozitiile sale, referitoare la stingerea unui
tratat sau la suspendarea aplicarii lui, ca
urmare a violarii substantiale a lui de una
dintre parti, nu se aplica dispozitiilor
referitoare la protectia persoanei umane,
continute in tratate cu caracter umanitar.
D. Subsidiaritatea consacrarii si
garantarii internationale a drepturilor
omului fata de consacrarea si garantarea
lor la nivel intern
Atat sub aspectul consacrarii, cat si sub cel
al garantarii drepturilor omului, nivelul
international de protectie reprezinta numai
un standard minimal. De la acest nivel
international de baza, statele nu pot, in plan
intern, sa deroge in jos , dar o pot face
in sus , asigurand o protectie sporita a
drepturilor omului la nivel national.
12

Normele internationale privind drepturile
omului contituie cel mai mic numitor comun
la care au putut ajunge statele cu sisteme
politice si sociale interne extrem de diferite.
De aceea, si sistemele regionale, datorita
unei aproprieri mai mari a pozitiei statelor,
sunt in general mai perfectionate decat
sistemul universal. Pornind de la nivelul
international minimal, statele pot si trebuie
sa realizeze o consacrare si garantare
superioara a drepturilor omului prin dreptul
intern.
Dpdv al consacrarii drepturilor omului,
tratatele internationale in materia drepturilor
omului contin, ca o cauza de stil, o norma
conform careia dispozitiile respectivului
tratat nu permite suprimarea sau limitarea
drepturilor omului care sunt dj sau vor fi
consacrate la nivel superior prin norme
juridice interne sau prin alte norme juridice
internationale.
Daca dreptul intern consacra la un nivel
superior un anumit drept al omului, violarea
acestuia poate atrage in mod diferit
raspunderea juridica in plan intern si la nivel
international. Astfel, o incalcare de o mai
mica gravitate, care poarta exclusiv asupra
normei interne superioare, dar care nu atinge
nivelul international minimal, duce exclusiv
la o raspundere juridica interna. In schimb, o
violare grava, care depaseste si limita
internationala minimala, angajeaza nu numai
raspunderea interna a celor vinovati, dar si
raspunderea internationala a statului.
Subsidiaritatea se manifesta si sub aspectul
garantarii drepturilor omului. Principalul rol
in acest sens revine statelor, ele sunt cele
chemate in primul rand sa respecte
drepturile omului si sa intervina atunci cand
acestea au fost violate. Structurile
inernationale intervin numai in mod
subsidiar, in ultima instanta, atunci cand
mecanismele statale au fost
nesatisfacatoare. Dpdv al protectiei
raspunderea internationala apartine
statelor.
13

Subsidiaritatea procedurilor internationale
de protectie a drepturilor omului in raport cu
cele interne se exprima, printre altele, in
regula obligativitatii parcurgerii prealabile
complete a cailor interne inainte de sesizarea
unui organ international, precum si in
posibilitatea pe care o au partile unui litigiu
international privind violarea drepturilor ode
a rezolva cauza in mod amiabil, daca aceasta
rezolvare asigura respectarea drepturilor
omului. Scopul principal al structurilor
internationale de garantare a drepturilor
omului nu este sanctionarea statelor
vinovate, ci respectarea drepturilor omului,
adica restabilirea drepturilor incalcate si
repararea prejudiciilor suferite de victima.
E. Aplicabilitatea directa a normelor
internationale in materia drepturilor
omului in dreptul intern
Traditional, dreptul international public este
un drept al relatiilor dintre state, el
neinteresand direct subiectele din ordinea
juridica interna. De aceea, normele
internationale nu au aplicabilitate directa in
dreptul intern.
Situatia de principiu este diferita in cazul
protectiei internationale a drepturilor
omului. Intrucat normele juridice
au ca beneficiari indivizii, in general acestea
sunt direct aplicabile in dreptul intern.
Aplicabilitatea directa in dreptul intern
(caracterul self executing) este o trasatura
caracteristica a protectiei internationale a
drepturilor omului.
Caracterul direct aplicabil normelor
(problema punandu-se, in special, pentru
normele conventionale) depinde de elemente
atat interne, cat si internationale.
Dpdv intern, tratatele internationale
(inclusiv acelea in material drepturilor
omului) sunt direct aplicabile numai in
statele care, in ceea ce priveste raporturile
dintre dreptul international si dreptul intern,
consacra sistemul monist, iar nu si in statele
care practica dualismul.
14

Din perspectiva dreptului international,
aplicabilitatea directa a normelor
internationale conventionale referitoare la
drepturile omului in dreptul intern depinde
de 2 elemente.
In primul rand, prin natura ei, norma trebuie
sa fie susceptibila de aplicare directa.
Aceasta presupune, pe de o aprte, ca norma
sa fie precisa si completa. De aceea, in
general pot fi aplicabile direct normele care
consacra drepturi civile si politice, iar nu si
cele purtand asupra drepturilor economice,
sociale si culturale, care sunt norme-
program, continand angajamente ale statelor
de a lua masuri la nivel intern, aplicabilitatea
lor depinzand tocmai de normele juridice
interne adoptate de state. Pe de alta parte,
normele internationale conventionale sunt
susceptibile, prin natura lor, de
aplicabilitatea directa daca din continutul
tratatului international rezulta clar intentia
statelor parti de a conferi aplicabilitate
directa normelor sale, tratatul respectiv
adresandu-se direct indivizilor, iar nu
statelor. Spre exemplu, art. 1 din Conventia
europeana a drepturilor omului contine
obligatia statelor de a respecta drepturile
omului : I naltele partile contractante
recunosc oricarei persoane tinand de
jurisdictia lor drepturile si libertatile
definite in titlul 1 al prezentei Conventii .
In al doilea rand, norma respectiva trebuie sa
fie in vigoare. Aceasta inseamna ca statul in
cauza si-a exprimat consimtamantul de a fi
legat din punct de vedere juridic prin acel
tratat, ca aceasta a intrat in vigoare, atat cu
caracter general, cat si pentru acel stat, si ca
norma respectiva nu a facut obiectul unei
rezerve, respectiv, daca este cazul, a fost
aleasa ca dispozitie aplicabila.
In temeiul caracterului direct aplicabil al
normelor internationale, indivizii devin
beneficiari de drepturi direct din normele
internationale in materie, obligatorii pentru
statul respectiv, fara a mai fi nevoie ca acel
stat sa consacre respectivele drepturi si
printr-un act normativ intern. Indivizii pot
invoca drepturile izvorate din normele
15

internationale direct aplicabile in fata
autoritatilor publice interne, inclusiv a
instantelor judecatoresti.
Indeplinirea conditiilor interne si
internationale pentru aplicabilitatea directa
in dreptul intern a normei internationale se
verifica, in fiecare caz in parte, de
autoritatile si jurisdictiile nationale in fata
carora acea norma internationala este
invocata.
In plan intern, normele internationale in
materia drepturilor omului, direct aplicabile,
au atat un efect vertical, cat si unul
orizontal. Efectul vertical se produce fata
de stat si de autoritatile publice, acestea
avand o obligatie negativa de abtinere, de a
nu incalca drepturile omului. Efectul
orizontal se manifesta in raporturile dintre
particulari, si particularii fiind obligati sa
respecte drepturile omului, iar el da nastere,
in sarcina statului, unei obligatii pozitive, de
a asigura, prin prestatii pozitive, respectarea
drepturilor omului.
F. Superioritatea normelor
internationale in materia drepturilor
omului fata de normele dreptului intern
Problema pozitiei normelor internationale in
materia drepturilor omului fata de cele
interne se pune in mod distinct in plan
international si la nivel intern.
I n planul dreptului international,
jurisdictiile internationale afirma constant si
clar superioritatea normelor internationale,
inclusiv in materia drepturilor omului, fata
de normele dreptului intern, indiferent de
natura acestora, deci inclusiv fata de
normele constitutionale. Un act sau fapt
contrar unei norme internationale privind
drepturile omului este sanctionat la nivel
international, chiar daca el, din punct de
vedere al dreptului intern, este legat si
constitutional. Solutia la nivel international
este absolut independenta de modul in care
respectivul stat reglementeaza, la nivel
intern, chestiunea raportului dintre normele
internationale si cele nationale.
I n planul dreptului intern, chestiunea este
mai delicata si ea depinde exclusiv de
16

dispozitiile constitutionale si legislative ale
fiecarui stat. Evident, problema pozitiei in
dreptul intern a normelor internationale in
materia drepturilor omului nu se pune decat
in statele care practica sistemul monist si
care recunsoc aplicabilitatea directa a
acestora si numai normele care indeplinesc
si conditiile internationale pentru a fi direct
aplicabile.
Astfel, reglementarile interne, in special cele
constitutionale, stabilesc pentru tratatele
fie o pozitie supraconstitutionala, fie o
pozitie infraconstitutionala si
supralegislativa, fie o pozitie legislativa. In
general insa, normele internationale privind
drepturile omului au macar o pozitie
supralegislativa, ceea ce permite afirmarea
principiului superioritatii lor fata de dreptul
intern si la nivel national.
In raport cu dispozitiile normative interne,
autoritatile nationale, in special instantele
judecatoresti, solutioneaza eventualele
conflicte dintre un tratat international in
materia drepturilor omului si dispozitiile
legislative si chiar constitutionale nationale.
Insa, superioritatea normelor internationale
relative la drepturile omului fata de normele
juridice interne, indiferent ca problema se
pune in plan international sau la nivel intern,
trebuie corelata cu principiul subsidiaritatii
consacrarii internationale, al nivelului
minimal asigurat de aceasta. O norma
internationala are superioritate asupra uneia
de drept intern si o inlatura de la aplicare
numai daca este mai favorabila. Dimpotriva,
o norma interna mai favorabila nu inlatura
de la aplicare o norma internationala mai
resctictiva, prin invocarea superioritatii
normei internationale, deoarece norma
internationala are caracter subsidiar,
constituind doar la nivelul minimal de
protectie, de la care ea insasi permite expres
statelor sa deroge printr-o protectie sporita a
drepturilor omului la nivel intern.
Prin urmare, din corelarea principiilor
superioritatii normelor internationale in
materia drepturilor omului si subsidiaritatii
17

lor in raport cu dreptul intern, rezulta solutia
conform careia, in caz de conflict intre o
norma internationala privind drepturile
omului si o norma juridica interna, se aplica
intotdeauna, la nivel international, cat si la
nivel intern, norma mai favorabila,
indiferent ca aceasta este cea internationala
sau cea interna.
G. Garantarea drepturilor omului
prin intermediul unor tribunale
internaitonale specializate
Garantarea internationala a drepturilor
omului se realizeaza nu numai prin organe
internationale nejudiciare, ci, in primul rand,
prin tribunale internationale specializate in
materia drepturilor omului. Aceastea au ca
obiect protejarea drepturilor omului si
sanctionarea statelor care au incalcat aceste
drepturi.
In prezent, exista 2 asemenea tribunale,
Curtea Europeana a Drepturilor Omului
si Curtea Interamericana a Drepturilor
Omului. Dupa intrarea in vigoare a
tratatului corespunzator, va fi infiintata si
Curtea Africana a Drepturilor Omului si
Popoarelor.
Tribunalele internationale specializate in
domeniul drepturilor omului nu exista decat
la niveluri regionale, iar nu si la nivel
international universal, deoarece la nivel
regional aproprierea pozitiilor statelor a
permis acceptarea unei asemenea institutii,
fapt deocamdata imposibil la nivelul intregii
societati internationale.
H. Locul important al surselor
internationale jurisprudentiale
referitoare la drepturile omului
Datorita prezentei unor organe internationale
specializate in protectia drepturilor omului,
inclusiv a celor judiciare, un rol extrem de
important in cadrul protectiei internationale
a drepturilor omului, alaturi de sursele
conventionale, apartine surselor
jurisprudentiale.
Un sens extrem de larg al notiunii de
jurisprudenta internationale in materia
drepturilor omului, incluzand practica
tuturor organelor internationale cu atributii
18

de garantare a drepturilor omului, fie ele
judiciare, parajudiciare, quasi-judiciare sau
nejudiciare. Evident, rolul cel mai important
revine jurisprudentei tribunalelor
internationale specializate in materia
drepturilor omului.
Dispozitiile tratatelor internationale
privitoare la drepturile omului nu poti fi
corect intelese si aplicate in afara
jurisprudentei create, pe baza lor, de
organele internationale de protectie a
drepturilor omului. Jurisprudenta acestora
interpreteaza si, daca este cazul, chiar
completeaza normele conventionale.
In acest mod, se creeaza un bloc de
conventionalitate, in care se integreaza, cu
forta juridica obligatorie, normele
internationale conventionale si normele
internationale jurisprudentiale
corespunzatoare.
I. Pozitia particularului de subiect al
dreptului internationale al drepturilor
omului
In mod traditional, particularul (fie ca este
vorba de un individ, fie de un subiect
colectiv de drept privat intern) nu este
subiect al dreptului international public.
Acesta se adreseaza numai statelor si
organizatiilor internationale, subiectele
clasice ale raporturilor juridice
internationale.
Situatia este diferita in cazul protectiei
Astfel, normele internationale in domeniu se
adreseaza direct indivizilor si le creeaza in
mod direct drepturi, acestia devenind titulari
de drepturi direct in temeiul normelor
juridice internationale. Ei pot invoca aceste
drepturi direct in fata organelor interne si
internationale, inclusiv a jurisdictiilor.
In acelasi timp, particularii participa la
raporturile juridice internationale, cel putin
la cele cu caracter procedural privind
respectarea drepturilor omului, alaturi de
state. Astfel, particularii sunt parte la
proceduri internationale de garantare a
drepturilor omului, incluziv (sau in special)
la proceduri cu caracter jurisdictional, iar
19

uneori au direct dreptul de a sesiza aceste
organe internationale. Situatia cea mai
favorabila pentru particulari exista in
sistemul de protectie a drepturilor omului
creat in cadrul Consiliului Europei, de
in forma amendata prin Protocolul nr. 11,
unde Curtea Europeana a Drepturilor
Omului are jurisdictie obligatorie,
particularul este parte la procedurile in fata
ei, el poate sesiza direct instanta
internationala si se afla, dpdv procesual, pe
o pozitie de egalitate cu statul.
Prin urmare, sub aspectul protectiei
particularul este un participant la raporturile
juridice internationale, in calitate de titular
de drepturi subiective izvorate din normele
juridice internationale, adica este subiect al
dreptului international.
Evident, particularul este un subiect minor
al relatiilor internationale, principalul actor
al acestora ramanand statul, in temeiul
suveranitatii sale.
Partea II - Sursele Internationale de
Consacrare si Protectie a Drepturilor
Omului
Sursele internationale de consacrare si
protectie a drepturilor omului (izvoarele
formale) sun formele de exprimare a
normelor juridice care consacra si
garanteaza, in planul dreptului international
public, drepturile omului
Sursele internationale de consacrare si
protectie a drepturilor omului se clasifica
in :
- Surse conventionale ;
- Surse cutumiare ;
- Surse jurisprudentiale ;
- Alte surse.
In cadrul surselor internationale de
consacrare si protectie a drepturilor omului,
trebuie sa remarcam, in primul rand,
numarul si varietatea foarte mari ale
izvoarelor conventionale.
In al doilea rand, subliniem importanta
deosebita pe care o au sursele
jurisprudentiale. Datorita existentei multor
20

organe internationale specializate in materia
protectiei drepturilor omului, fie ele cu
caracter judiciar, parajudiciar, quasi-judiciar
sau nejudiciar, practica acestora, pe baza
tratatelor internationale a caror respectare o
asigura, constituie un important izvor la
omului. Practic, sursele conventionale nu
pot fi intelese si aplicate decat in lumina
jurisprudentei dezvoltate pe baza lor.
In al treilea rand, protectia internationala a
drepturilor omului se particularizeaza si
printr-o densitate mare de surse cu valoare
de soft law.
Capitolul I Sursele internationale
conventionale de consacrare si protectie a
drepturilor omului
Tratatele internationale in materia
drepturilor omului pot fi clasificate dupa mai
multe criterii.
Dpdv al legaturii lor cu domeniul drepturilor
omului, distingem :
Tratate internationale specializate in
materia drepturilor omului : tratate care
contin numai norme de consacrare a
drepturilor omului (norme de drept
material) ; tratate care contin numai
norme de garantare a drepturilor omului
(norme de drept institutional si procedural) ;
tratate care contin atat norme de
consacrare, cat si norme de garantare a
drepturilor omului.
Tratate internationale care au legatura cu
domeniul drepturilor omului : tratate
constitutive ale unor organizatii
inernationale care au in obiectul lor de
activitate si problematica drepturilor
omului ; tratate conexe materiei drepturilor
omului.
Avand in vedere criteriul continutului lor
material, tratatele internationale
specializate in materia drepturilor omului se
pot clasifica in:
Tratate internationale generale: tratate
internationale care au in vedere toate
drepturile omului; tratate international care
au in vedere toate drepturile civile si
politice; tratate international care au in
21

vedere toate drepturile economice, sociale
si culturale;
Tratate international specializate: tratate
internationale specializate pentru anumite
drepturi ale omului; tratate internationale
specializate pentru anumite categorii de
persoane protejate.
Dupa sfera geografica de aplicare, tratatele
inernationale specializate in material
drepturilor omului se impart in:
Tratate internationale cu vocatie
universala (tratatele internationale adoptate
in cadrul ONU si al institutiilor specializate
din sistemul Natiunilor Unite);
Tratate international regionale (tratate
international adoptate in cadrul
organizatiilor international la nivel regional
European, Interamerican si African).

Sectiunea I Tratatele internationale
specializate in materia drepturilor omului
A. Tratate internationale cu valoare
generala
Tratatele internationae cu vocatie
universala si cu valoare generala sunt:
- pactul international relativ la drepturile
civile si politice, adoptat la 16 Dec. 1966,
prin Rezoltuia Adunarii Generale a ONU, si
intrat in vigoare la 23 martie 1976 ;
- protocolul facultativ referitor la Pactul
politice, adoptat la 16 Dec. 1966, prin
Rezolutia Adunarii Generale a ONU si intrat
in vigoare la 23 martie 1976 ;
- al doilea Protocol facultativ la Pactul
politice, vizand abolirea pedepsei cu
moartea, adoptat la 15 Dec. 1989, prin
Rezolutie a Adunarii Generale a ONU la cea
de-a 44-a sesiune a acesteia ;
- Pactul internaitonal relativ la drepturile
economice, sociale si culturale, adoptat la
16 Dec. 1966, prin Rezolutia Adunarii
Generale a ONU si intrat in vigoare la 3
Ianuarie 1976.
B. Tratatele internationale universale
specializate
22

Principalele tratate inernationale cu vocatie
universala si cu caracter specializat sunt :
- Conventia privind sclavia, semnata la
Geneva, la 23 septembrie 1926, si intrata in
vigoare la 9 martie 1927 ; amendata prin
Protocolul de amendare a Conventiei
privind sclavia, prin Rezolutia 794 din 23
octombrie 1953 si intrat in vigoare la 7 Dec.
1953 ;
- Conventia pentru prevenirea si
reprimarea crimei de genocid, adoptata de
Adunarea Generala a ONU, prin Rezolutia
260A din 9 Dec. 1948, si intrata in vigoare
la 12 Ianuarie 1951 ;
- Conventia pentru reprimarea traficului
cu fiinte umane si a exploatarii prostitutiei
semenilor, adoptata de Adunarea Generala
a ONU, prin Rezolutia 317 din 2 Dec. 1949,
deschisa spre semnare la 21 martie 1950, si
intrata in vigoare 25 iulie 1951 ;
- Conventia privind statutul refugiatilor,
adoptata la 28 iulie 1951 si intrata in vigoare
la 22 aprilie 1954 ; completata prin
Protocolul privind statutul refugiatilor,
intrat in vigoare la 4 octombrie 1967 ;
- Conventia asupra drepturilor politice ale
femeii, adoptata de Adunarea Generala a
ONU, prin Rezolutia 640 din 20 Dec. 1952,
si intrata in vigoare la 7 iulie 1954 ;
- Conventia suplimentara cu privire la
abolirea sclaviei, traficului cu sclavi si a
institutiilor si practicilor analoage sclaviei,
adoptata la 30 aprilie 1956, de Conferinta
plenipotentiarilor, potrivit Rezolutiei 608 a
Consiliului Economic si Social al ONU, si
intrata in vigoare la 30 aprilie 1957 ;
- Conventia asupra cetateniei femeii
casatorite, adoptata de Adunarea Generala a
ONU, prin Rezolutia 1040 din 29 ianuarie
1957, si intrata in vigoare la 11 august
1958 ;
- Conventia privind consimtamantul la
casatorie, varsta minima pentru casatorie
si inregistrarea casatoriilor, adoptata de
Adunarea Generala a ONU, prin Rezolutia
1763A din 7 noiembrie 1962, si intrata in
vigoare la 9 Dec. 1964 ;
23

- Conventia internationala asupra
eliminarii tuturor formelor de discriminare
rasiala, adoptata de Adunarea Generala a
ONU, prin Rezolutia 2160A din 21 Dec.
1965, si intrata in vigoare la 4 Ianuarie
1969 ;
reprimarii si eliminarii crimei de apartheid,
adoptata de Adunarea Generala a ONU, prin
Rezolutia 3068 30 noiembrie 1973, si intrata
in vigoare la 18 iulie 1976 ;
- Conventia asupra eliminarii tuturor
formelor de discrimare fata de femei,
adoptata la 18 18 Dec. 1979, deschisa spre
semnare la 1 martie 1980 si intrata in
vigoare la 3 septembrie 1981 ;
- Conventia contra torturii si a altor
pedepse sau tratamente crude, inumane
sau degradante, adoptata de Adunarea
Generala a ONU, prin Rezolutia 39/46 din
10 Dec. 1984, si intrata in vigoare la 26
iunie 1987 ;
- Conventia relativa la drepturile copilului,
adoptata la 20 noiembrie 1989 si intrata in
vigoare la 2 septembrie 1990 ;
protectiei drepturilor tuturor lucratorilor
imigranti si a membrilor lor de familie,
adoptata de Adunarea Generala a ONU in
anul 1990, si care nu a intrat in vigoare ;
- Conventia privind lupta impotriva
discriminarii in domeniul invatamantului,
adoptata de Conferinta Generala a ONU
pentru Educatie, Stiinta si Cultura, la 14
Dec. 1960, si intrata in vigoare la 22 mai
1962 ;
- Conventiile in materie adoptate in cadrul
Organizatiei Internationale a Muncii.
C. Tratate inernationale regionale cu
valoare generala
Tratatele internationale la nivel regional si
avand o valoare generala sunt :
- Conventia pentru apararea drepturilor
omului si a liberatilor fundamentale
(Conventia europeana a drepturilor omului),
adoptata la 4 noiembrie 1950 si intrata in
vigoare la 3 septembrie 1953 ; ea a fost
amendata sau completata prin 11 Protocoale,
24

dintre care 6 sunt protocoale de amendare
(din care 1 nu a intrat si nu va intra in
vigoare), iar 5 sunt protocoale aditionale
(din care 1 este abrogat) ;
- Protocolul aditional la Conventia pentru
apararea drepturilor omului si a libertatilor
fundamentale (Protocolul aditional nr. 1),
adoptat la Paris, la 29 martie 1952, si intrat
in vigoare la 18 mai 1954 ; este un protocol
aditional ;
- Protocolul nr. 2 atribuind Curtii Europene
a Drepturilor Omului competenta de a da
avize consultative, adoptat la Strasbourg, la
6 mai 1963, si intrat in vigoare la 21
septembrie 1970 : este un protocol de
amendare ;
- Protocolul nr. 3 la Conventia europeana
pentru apararea drepturilor omului si a
libertatilor fundamentale, care modifica
art. 29, 30 si 34 din Conventie, adoptat la
Strasbourg, la 6 mai 1963 si intrat in vigoare
la 21 septembrie 1970 : este un protocol de
amendare ;
liberatilor fundamentale recunoscand
anumite drepturi si libertati, altele decat
cele figurand dj in Conventie si in primul
Protocol aditional la Conventie, adoptat la
Strasbourg la 16 septembrie 1963 si intrat in
vigoare la 2 mai 1968 ; este un protocol
aditional ;
libertatilor fundamentale, care modifica
art. 22 si 40 din Conventie, adoptat la
Strasbourg la 20 ianuarie 1966 si intrat in
vigoare la 20 decembrie 1971 ; este un
protocol de amendare ;
libertatilor fundamentale privind abolirea
pedepsei cu moartea, adoptat la Strasbourg
la 28 aprilie 1983 si intrat in vigoare la 1
martie 1985 ; este un protocol aditional ;
libertatilor fundamentale, adoptat la
25

Strasbourg la 22 noiembrie 1984 si intrat in
vigoare la 1 noiembrie 1988 ; este un
protocol aditional ;
libertatilor fundamentale, adoptat la Viena
la 19 martie 1985 si intrat in vigoare la 1
ianuarie 1990 ; este un protocol de
amendare ;
libertatilor fundamentale, adoptat la Roma
la 6 noiembrie 1990 si intrat in vigoare la 1
octombrie 1994 si abrogat la 1 noiembrie
1998 ;este un protocol aditional ;
libertatilor fundamentale, adoptat la Bale la
25 martie 1992 ; el nu a intrat in vigoare si
nici nu va mai intra in vigoare, in urma
amendamentelor operate prin Protocolul nr.
11 ; este un protocol de amendare ;
- Protocolul nr. 11 la Conventia pentru
apararea drepturilor omului si libertatilor
fundamentale, vizand restructurarea
mecanismului de control stabilit prin
Conventie, adoptat la Strasbourg la 11 mai
1994 si intrat in vigoare la 1 noiembrie
1998 ; este un protocol de amendare ;
- Carta sociala europeana, adoptata la
Torino la 18 octombrie 1961 si intrata in
vigoare la 26 februarie 1965 ; ea a fost
amendata sau completata prin 3 Protocoale,
din care 2 sunt protocoale aditionale (ambele
in vigoare) ai 1 este protocol de amendare
(care nu a intrat in vigoare) ; es este
inlocuita progresiv de Carta sociala
europeana revizuita, intre statele care si-au
exprimat consimtamantul de a fi legate prin
noua Carta ;
- Protocolul aditional la Carta sociala
europeana, adoptat la Strasbourg la 5 mai
1988 si intrat in vigoare la 4 septembrie
1992 ; este un protocol aditional ;
- Protocolul purtand amendarea Carte
sociale europene, adoptat la Torino, la 21
octombrie 1991, si care nu a intrat in
vigoare ; este un protocol de amendare ;
26

- Protocolul aditional la Carta sociala
europeana prevazand un sistem de
reclamatii colective, adoptat la Strasbourg
la 9 noiembrie 1995, si intrat in vigoare la 1
iulie 1998 ; este un protocol aditional ;
- Carta sociala europeana revizuita,
adoptata la Strasbourg la 3 mai 1996, si
intrata in vigoare la 1 iulie 1999, ea
inlocuieste, pentru statele care devin parti,
Carta sicoala europeana (inclusiv Protocolul
de amendare dina nul 1991) si Protocolul
aditional din 1988 ; Protocolul aditional din
1995 continua sa se aplice ca protocol
aditional la Carta sociala europeana
revizuita ;
- Conventia americana relativa la drepturile
omului, adoptata la San Jose, Costa rica, la
22 noiembrie 1969, la Conferinta
specializata interamericana asupra
drepturilor omului, organizata sub egida
Organizatiei Statelor Americane, si intrata in
vigoare la 18 iulie 1978 ; ea este completata
prin 2 protocoale aditionale ;
- Protocolul aditional la Conventia
americana relativa la drepturile omului
referitor la drepturile economice, sociale si
culturale, semnat la San Salvador la 17
noiembrie 1988, la cea de-a 18-a sesiune
ordinara a Adunarii Generale a Organizatiei
Statelor Americane, si intrat in vigoare la 16
noiembrie 1999 ; este un protocol aditional ;
- Protocolul aditional la Conventia
americana relativa la drepturile omului
referitor la abolirea pedepsei cu moartea,
adoptat la Asuncion, Paraguay, la 8 iunie
1990, la cea de-a 20-a sesiune ordinara a
Adunarii Generale a Organizatiei Statelor
Americane, si intrat in vigoare la 28 august
1991 ; este un protocol aditional ;
- Carta africana a drepturilor omului si
popoarelor, adoptata la Nairobi, la 27 iunie
1981, de cea de-a 18-a Conferinta a Sefilor
de Stat si de Guvern a Organizatiei Unitatii
Africane si intrata in vigoare la 21
octombrie 1986 ; este completata de un
protocol aditional (care nu a intrat in
vigoare) ;
27

- Protocolul relativ la Carta africana a
drepturilor omului si popoarelor privind
crearea unei Curti Africane a Drepturilor
Omului si Popoarelor, care nu a intrat in
vigoare ; este un protocol aditional.
D. Tratate internaitonale regionale
specializate
Principalele tratate internationale la nivel
regional si avand un caracter specializat
sunt :
- Conventia europeana cu privire la
statultul juridic al muncitorului migrant,
adoptata in cadrul Consiliului Europei la 24
noiembrie 1977, si intrata in vigoare la 1
mai 1983 ;
- Conventia pentru protejarea persoanelor
fata de prelucrarea automatizata a datelor
cu caracter personal, adoptata in cadrul
Consiliului Europei la 28 ianuarie 1981, si
intrata in vigoare la 1 octombrie 1985 ;
- Conventia europeana pentru prevenirea
torturii si a pedepselor sau tratamentelor
inumane sau degradate, adoptata in cadrul
Consiliului Europei la Strasbourg la
246noiembrie 1987, si intrata in vigoare la 1
februarie 1989 ; amendata prin 2 protocoale
(nici unul dintre acestea nu este in vigoare) ;
pentru prevenirea torturii si a pedepselor
sau tratamentelor inumane sau
degradante, adoptat in cadrul Consiliului
Europei la Strasbourg la 4 noiembrie 1993,
si care nu a intrat in vigoare ; este un
sau tratamentelor inumane sau
degradante, adoptat in cadrul Consiliului
si care nu a intrat in vigoare ; este un
- Carta europeana a limbilor regionale sau
minoritate, adoptat in cadrul Consiliului
si care a intrat in vigoare la 1 martie 1998;
- Conventia-cadru pentru protectia
minoritatilor nationale, adoptata in cadrul
Consiliului Europei la Strasbourg la 1
28

februarie 1995, si care a intrat in vigoare la 1
februarie 1998;
- Conventia pentru protectia drepturilor
omului si a demnitatii fiintei umane fata de
aplicatiile biologiei si ale medicinei
Conventia asupra drepturilor omului si
biomedicina, adoptata in cadrul Consiliului
Europei la Oviedo la 4 aprilie 1997, si care a
intrat in vigoare la 1 decembrie 1999; este
completata de un protocol aditional (care nu
a intrat in vigoare) ;
- Protocolul aditional la Conventia pentru
protectia drepturilor omului si a demnitatii
fiintei umane fata de aplicatiile biologiei si
ale medicinei, privind interdictia clonarii
fiintelor umane, adoptat in cadrul
Consiliului Europei la Paris la 12 ianuarie
1998, si care nu a intrat in vigoare; este un
protocol aditional ;
- Acordurile de la Shengen, semnate de
unele state ale Uniunii Europene, la 14 iunie
185 si la 19 iunie 1990 ;
- Conventia interamericana pentru
prevenirea si reprimarea torturii, adoptata
in cadrul Organizatiei Statelor Americane,
semnata la Cartagena de Indias, Columbia,
la 9 decembrie 1985, si intrata in vigoare in
anul 1987 ;
- Conventia interamericana asupra
prevenirii, sanctionarii si eliminarii
violentei contra femeii Conventia de la
Belem do Para , adoptata in cadrul
Organizatiei Statelor Americane, semnata la
Belem de Para, Brazilia, la 9 iunie 1994 ;
- Conventia Organizatiei Unitatii Africane
guvernand aspectele specifice ale
problemelor refugiatilor in Africa, adoptata
in cadrul Organizatiei Unitatii Africane, in
anul 1974;
- Carta Africana a drepturilor si bunastarii
copilului, adoptata in cadrul Organizatiei
Unitatii Africane, in anul 1990.
Sectiunea a II-a Tratatele internaitonale
care au legatura cu domeniul drepturilor
omului
A. Tratatele international constitutive
ale unor organizatii international
29

Principalele tratate international care
constituie organizatii international
interguvernamentale care au in obiectul lor
de activitate si problematica drepturilor
omului sunt:
- Carta Natiunilor Unite, semnata la San
Francisco, la 26 iunie 1945, si intrata in
vigoare la 24 octombrie 1945; Statutul
Curtii I nternationale de J ustitie, anexa si
aprte intgegranta a CArtei Natiunilor Unite ;
- Constitutia Organizatiei I nternationale a
Muncii ;
- Conventia Organizatiei Natiunilor Unite
pentru Educatie, Stiinta si Cultura ;
- Statutul Consiliului Europei, semnata la
Londra, la 5 mai 1949, si intrat in vigoare la
3 august 1949 ;
- Tratatul instituind Comunitatea
Economica Europeana, devenit tratatul
instituind Comunitatea Europeana, semnat
la Roma, la 25 martie 1957, si intrat in
vigoare la 1 ianuarie 1958 ; Actul Unic
European, semnat la Luxemburg, la 17
februarie 1986 si la Haga la 28 februarie
1986, si intrat in vigoare la 1 iulie 1987 ;
tratatul asupra Uniunii Europene, semnat
la Maastricht, la 7 februarie 1992, si intrat in
vigoare la 1 noiembrie 1993 ; Tratatul de
modificare a TRatatului privind Uniunea
Europeana, Tratatelor instituind
Comunitatile Europene si anumitor acte
conexe, semnat la Amsterdam, la 2
octombrie 1997, si intrat in vigoare la 1 mai
1999 ;
- Carta Organizatiei Statelor Americane,
adoptata la Bogota, Columbia, in anul 1948
si intrata in vigoare in anul 1951 ; ea a fost
amendata prin : Protocolul de la Buenos
Aires, dina nul 1967 ; Protocolul de la
Cartagena de Indias, dina nul 1985 ;
Protocolul de la Washington, dina nul 1982 ;
Protocolul de la Managua, sin anul 1993 ;
- Carta Organizatiei Unitatii Africane,
adoptata la Addis Abeba, Etiopia, la 25 mai
1963.
B. Tratatele internationale conexe
materiei drepturilor omului
30

Principalele tratate internationale coneze
materiei drepturilor omului sunt :
- Acordul general privind privigiile si
imunitatilor Consiliului Europei, adoptat la
Paris, la 2 septembrie 1949, si intrat in
vigoare la 10 septembrie 1952 ; este
completat de 6 protocoale aditionale ;
- Al 2-lea Protocol aditional la Acordul
general privind privigiile si imunitatile
Consiliului Europei, adoptat la Paris, la 15
decembrie 1956, si intrat in vigoare la
aceeasi data ; a devenit caduc la 1 noiembrie
1999, in urma incetarii existentei Comisiei
Europene a Drepturilor Omului ;
general privind privilegiile si imunitatile
Consiliului Europei, adoptat la Paris, la 16
decembrie 1961, si intrat in vigoare la
aceeasi data ; este inlocuit de cel de-al 6-lea
Protocol aditional, intre stratele care au
devenit parte la acesta din urma ;
Consiliului Europei, adoptat la Strasbourg,
la 18 iunie 1990, si intrat in vigoare la 1
noiembrie 1991; partial a devenit caduc, la
noiembrie 1999, si partial este inlocuit de cel
de-al 6-lea Protocol aditional, intre statele
care au devenit parte la acesta din urma ;
Consiliului Europei, adoptat la Strasbourg,
la 5 martie 1996, si intrat in vigoare la 1
noiembrie 1998 ;
- Acordul european privind persoanele care
participa la procedurile in fata Comisiei si
Curtii Europene ale Drepturilor Omului,
adoptat la Londra, la 6 mai 1969, si intrat in
vigoare la 17 aprilie 1971 ; a devenit partial
caduc, la 1 noimebrie 1999, in urma incetarii
existentei Comisiei Europene a drepturilor
Omului, si partial este inlocuit cu noul
Acord european, intre statele care au devenit
parte la acesta din urma ;
- Acordul european privind persoanele care
participa la procedurile in fata Comisiei si
Curtii Europene ale Drepturilor Omului,
adoptat la Strasbourg ; la 5 martie 1996, si
31

intrat in vigoare la 1 ianuarie 1999 ; el
inlocuieste, intre statele parti, dispozitiile
din vechiul Acord european.
Capitolul al II-lea Sursele internationale
cutumiare, sursele internationale
jurisprudentiale si alte surse
internationale de consacrare si protectie a
drepturilor omului
Sectiunea I Sursele internationale
cutumiare de consacrare si protectie a
drepturilor omului
In dreptul internaitonal public, cutuma
(obiceiul juridic) reprezinta o sursa de
drept, constand intr-o practica indelungata,
constanta si repetata, considerata ca fiind
obligatorie dpdv juridic de subiectele
dreptului internaitonal public. Cutuma are
2 elemente : elementul material (constand
in practica indelungata, constanta si
repetata) si elementul psihologic
(considerarea acestei practici ca fiind
obligatorie de subiectele dreptului
international public).
In materia protectiei internationale a
drepturilor omului, anumite norme juridice
au intrat in domeniul cutumiar.
Exemplificam cu protectia unor drepturi ale
omului precum : interzicerea scaviei,
interzicerea genocidului, interzicerea
apartheidului, interzicerea discriminarii
rasiale, egalitatea dupa sexe, interzicerea
muncii fortate, interzicerea torturii,
respectarea regulilor fundamentale ale unui
proces judiciar.
Aceste norme juridice nu au numai o valoare
conventionala, ci si o valoare cutumiara.
Dobandind o valoare cutumiara, aceste
norme juridice sunt obligatorii si se impun,
in calitate de cutuma internationala in
materia drepturilor omului, si statelor care
nu sunt parte la tratatele internationale
continand respectivele norme juridice si
consacrand respectivele drepturi ale omului.
O particularitate a protectiei internationale a
drepturilor omului este data de raportul
dintre cutuma si textele declaratorii sau
programatorii, cu valoare de soft law,
constand in actel cu caracter intern si
32

valoare de recomandare, in materia
drepturilor omului, adoptate de organe
interne ale organizatiilor internationale (in
special declaratii ale Adunarii Generale a
ONU). Aceste acte declaratorii contribuie
la nasterea unor cutume internationale in
domeniul drepturilor omului. Aparitia
cronologica a celor 2 elemente ale cutumei
internaitonale este inversata, deoarece,
prin adoptarea actului declarator, se naste
intai elementul psihologic al cutumei,
urmat, in timp, de o practica indelungata,
constanta si repetata, adica de elementul
material.
Sectiunea a II-a - Sursele internationale
jurisprudentiale de consacrare si
protectie a drepturilor omului
Jurisprudenta internationala reprezinta o
importanta si bogata resursa a protectiei
Multe tratate internationale, pe langa
consacrarea drepturilor omului, contin si
dispozitii referitoare la garantarea acestora,
instituind structuri institutionale si proceduri
referitoare la garantarea acestora, instituind
structuri internationale si proceduri de
protectie a drepturilor omului consacrate in
respectivele tratate. In acest fel, organele
creaute au rolul de a asigura dispozitiile
inscrise in respectivele surse conventionale,
elaborand o jurisprudenta care face corp
comun cu textul interpretat.
In multe cazuri, interpretarea si aplicarea
corecta a normelor conventionale nu sunt
posibile decat in lumina jurisprudentei
dezvoltate pe baza acestora. In acest fel,
rolul jurisprudentei internationale ca izvor
formal al protectiei internationale a
drepturilor omului este din ce in ce mai
important.
Pentru a desemna una dintre sursele
internationale ale protectiei drepturilor
omului, termenul jurisprudenta trebuie
inteles intr-un sens extrem de larg, ca,
referindu-se la solutiile, cu caracter juridic,
pronuntate de organele internationale cu
atributii in materia drepturilor omului (fie
ele specializate sau nu), indiferent de
33

caracterul acestora de organe judiciare,
parajudiciare, quasi-judiciare sau
nejudiciare.
Jurisprudenta internationala in materie, sursa
a protectiei drepturilor omului, poate fi
clasificata dupa 2 criterii :
In functie de sfera competentelor
organelor de la care emana, distigem :
- Jurisprudenta organelor specializate in
materia drepturilor omului ;
- Jurisprudenta altor organe care, potrivit
competentelor lor, intervin si in domeniul
drepturilor omului;
Avand in vedere natura organului de la
care provine, se poate clasifica in aceasta
jurisprudenta in:
- Jurisprudenta judiciara;
- Jurisprudenta parajudiciara;
- Jurisprudenta quasi-judiciara;
- Jurisprudenta nejudiciara.
Jurisprudenta judiciara a organelor
specializate in material drepturilor
omului provine de la tribunalele
international in material drepturilor omului,
si anume Curtea Europeana a Drepturilor
Omului si Curtea interamericana a
Drepturilor Omului, carora li se va adauga,
dupa infiintarea ei, si Curtea Africana a
Drepturilor Omului si Popoarelor.
Jurisprudenta parajudiciara a organelor
specializate in material drepturilor
omului este jurisprudenta organelor care
functioneaza intr-un system alaturi de o
curte internaitonala specializata. A fost cazul
Comisii Europene a Drepturilor Omului,
inainte de incetarea existentei acesteia la 1
noiembrie 1999, precum si a fostelor
atributii pe fond ale Comitetului Ministrilor
al Consililui Europei, este in prezent cazul
Comisiei Interamericane a Drepturilor
Omului si va fi, in viitor, cazul Comisiei
Africane a Drepturilor Omului si
Popoarelor, dupa crearea Curtii Africane a
Drepturilor Omului si Popoarelor.
Jurisprudenta quasi-judiciara a
organelor specializate in materia
drepturilor omului este generate de organe
nejudiciare, dar independente si functionand
34

dupa o procedura quasi-judiciara. Exemplul
cel mai elocvent este reprezentat de
Comiteul Drepturilor Omului, organ creat de
civile si politice.
Jurisprudenta nejudiciara a organelor
specializate in materia drepturilor omului
provine de la acele organe cu atributii in
garantarea drepturilor omului, dar care fie
nu sunt organe compuse din membri
independent, fie nu utilizeaza (sau utilizeaza
intr-o maniera extrem de rudimentara)
proceduri jurisprudentiale.
Jurisprudenta organelor nepecializate in
materia drepturilor omului este
importanta, in special, prin jurisprudenta
judiciara, provenind de la tribunalele
international care nu au ca rol principal
protectia drepturilor omului. Este vorba de
Curtea Internationala de Justitie, de Curtea
de Justitie a Comunitatilor Europene si de
tribunalele penale internationale ad hoc
(Tribunalul International pentru fosta
Iugoslavie si Tribunalul International pentru
Rwanda), carora li se va adauga, dupa
intrarea in vigoare a tratatului sau
constitutiv, si Curtea Penala Internationala.
In toare sursele jurisprudentiale, cel mai
important loc il ocupa jurisprudenta Curtii
Europene a Drepturilor Omului. Curtea
Europeana a Drepturilor Omului este primul
tribunal international specializat in materia
drepturilor omului care a fost infiintat. In
prezent, in urma unei evolutii continue a
statutului sau, ea are jurisdictie obligatorie
asupra statelor parti la Conventia europeana
a drepturilor omului (care, in prezent, sunt
toate statele membre ale Consiliului
Europei), iar particularii au acces direct
pentru a sesiza instanta cu o plangere
impotriva statului despre care pretind ca este
autor al unei violari a drepturilor omului.
Jurispridenta Curtii Europene s Drepturilor
Omului este extrem de bogata si de densa,
ea interpretand, explicand, si daca este
cazul, completand dispozitiile Conventiei
europene a drepturilor omului si ale
Protocoalelor la aceasta.
35

Dispozitiile Conventiei europene a
drepturilor omului nu mai pot fi interpretate
si aplicate decat cu referire sistematica la
jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor
Omului. Sistemul de protectie a drepturilor
omului este creat prin acest mecanism in
cadrul Consililui Europei este un sistem
mixt, care imbina elementul de drept
continental (bazat pe cod, pe legea scrisa,
adica pe sursa conventionala, Conventia
europeana a drepturilor omului si
Protocoalele la aceasta) si elementul de
drept anglo-saxon (bazat pe precedentul
judiciar, adica pe sursa jurisprudentiala,
Omului). S-a format, astfel, un bloc de
conventionalitate, format din 2 elemente,
Conventia europeana a drepturilor omului si
Protocoalele la aceasta, pe de o parte, si
Omului, pe de alta parte, ambele elemente
avand forta juridica obligatorie si
constituind o sursa de drept.
Sectiunea a III-a Alte surse
internationale de consacrare si protectie a
drepturilor omului
In afara de sursele conventionale, cutumiare
si jurisprudentiale, exista si alte izvoare
formale ale protectiei internationale a
drepturilor omului. Aceste alte surse
internationale pot fi clasificate dupa 2
criterii :
In functie de forta lor juridica, distingem
intre :
- Surse internationale cu forta juridica
propriu-zisa (hard law) ;
- Surse internationale de soft law.
Dupa modul lor de adoptare, aceste surse
internationale se impart in :
- Acte interne adoptate de organe ale unor
organizatii internationale ;
- Acte cu caracter politic si juridic.
Din combinarea celor 2 criterii, retimen
existenta a 3 categorii de alte surse ale
omului :
36

organizatii internationale, cu forta juridica
propriu-zisa ;
organizatii internationale, cu caracter
declarator sau programator (soft law) ;
- Acte cu caracter politic si juridic (soft
law).
A. Actele interne adoptate de organe
ale unor organizatii internationale, cu
forta juridica propriu-zisa
Actele interne adoptate de organe ale unor
organizatii internationale, cu forta juridica
propriu-zisa, sunt actele prin care se creeaza
organe subsidiare ale unor organizati
internationale, se atribuie competente unor
organe ori se stabilesc proceduri de protectie
a drepturilor omului in fata unor organe ale
organizatiilor internationale.
Cu caracter de exemplu, indicam :
- Rezolutia Adunarii Generale a ONU 428
din 14 decembrie 1950, prin care se dopta
Statutul Inaltului Comisariat al Natiunilor
Unite pentru Refugiati ;
- Rezolutia Adunarii Generale a ONU
48/141 din 20 decembrie 1993, prin care se
creaza postul de Inalt Comisar al Natiunilor
Unite al Drepturilor Omului ;
- Statutul Tribunalului International pentru
fosta Iugoslavie, adoptat de Consiliul de
Securitate al ONU la 25 mai 1993, cu
modificarile ulterioare ;
- Statutul Tribunalului International pentru
Rwanda, adoptat de Consiliul de Securitate
al ONU la 8 noiembrie 1994;
- Rezolutia Consililui Economic si social al
ONU 1503 din 27 mai 1970, prin care se
stabileste procedura de examinare a
comunicarilor referitoare la violarile
drepturilor omului si a libertatilor
fundamentale de Comisia Drepturilor
Omului ;
- Rezolutia Consililui Economic si social al
ONU 1985/17 din 28 mai 1985, prin care a
fost creat Comitetul Drepturilor Economice,
Sociale si Culturale ;
- Rezolutia Comisiei Drepturilor Omului a
ONU 20 din 1980, prin care se infiinteaza
37

Grupul de lucru asupra disparitiilor fortate
sau involuntare al Comisiei Drepturilor
Omului ;
- Rezolutia Comisiei Drepturilor Omului
1991/42, aprobata prin Rezolutia Consililui
Economic si Social 1991/243 din 31 mai
1991, prin care se creeaza Grupul de lucru
asupra detentiei arbitrare al Comisiei
Drepturilor Omului ;
- Decizia 104 EX/3.3 a Consililui Executiv al
UNESCO, referitoare la examinarea
comunicatiilor primite de UNESCO, privind
cazurile si problemele de violare a
drepturilor omului care tin de comeniul de
competenta al acestei organizatii
internationale ;
- Rezolutia 1200 (1999) a Adunarii
Parlamentare a Consiliului Europei privind
alegerea judecatorilor la Curtea Europeana a
Drepturilor Omului, adoptata la cea de-a 32
sedinta, in data de 24 septembrie 1999 ;
- Directiva nr. 558 (1999) a Adunarii
procedura de numire a candidatilor la Curtea
Europeana a Drepturilor Omului la nivel
national, adoptata la cea de-a 32 sedinta, in
data de 24 septembrie 1999 ;
- Recomandarea 1429 (1999) a Adunarii
procedura de numire a candidatilor la Curtea
Europeana a Drepturilor Omului la nivel
national, adoptata la cea de-a 32 sedinta, in
data de 24 septembrie 1999 ;
- Regulile adoptate de Comitetul Ministrilor
al Consiliului Europei in vederea aplicarii
art. 32 al Conventiei europene a drepturilor
omului, aprobate la cea de-a 181 reuniune a
delegatilor ministri din iunie 1969, cu
amendamentele ulterioare ; vor deveni
caduce in urma solutionarii tuturor cauzelor
aflate pe rolul Comiteului Ministrilor inainte
de reforma operata prin Protocolul nr. 11 la
Conventia europeana a drepturilor omului ;
- Regulile adoptate de Comitetul Ministrilor
al Consililui Europei referitoare la aplicarea
art. 54 indice 1 al Conventiei europene a
drepturilor omului, aprobate la cea de-a 245-
38

a reuniune a delegatilor ministri din
februarie 1976 ;
- Rezolutia Comitetului Ministrilor al
Consililui Europei (99) 50 asupra
Comisarului Drepturilor Omului al
Consiliului Europei, adoptata la 7 mai 1999,
la cea de-a 104 sesiune, desfasurata la
Budapesta ;
- Recomandarea Comitetului Ministrilor al
Consililui Europei nr. R (2000) 2 catre
statele membre asupra reexaminarii sau
redeschiderii anumitor cauze la nivel intern
in urma hotararilor Curtii Europene a
Drepturilor Omului ;
- Regulamentul Curtii Europene a
Drepturilor Omului, adoptat de aceasta, la 4
noiembrie 1998, si intrat in vigoare la 1
noiembrie 1999.
Partea a III-a
Sectiunea I Sistemul institutional de
consacrare si protective a drepturilor
omului in cadrul Organizatiei Natiunilor
Unite (ONU)
Organizatia Natiunilor Unite (ONU) este
principal organizatie international
interguvernamentala cu caracter universal.
Tratatul constitutive al acestei organizatii
international este Curtea Natiunilor Unite.
Inca din preambulul Cartei, statele parti
(Noi, popoarele Natiunilor Unite) se
declara hotarate, intre altele, sa apere
generatiile viitoare de flagelul razboiului
care, in timpul unei vieti de om, a creat
umanitatii suferinte de nespus, sa proclame
din nou credinta lor in drepturile
fundamentale ale omului, in demnitatea si
valoarea persoanei umane, in egalitatea in
drepturi a barbatilor si a femeilor, ca si a
natiunilor, mari si mici, sa favorizeze
progresul social si instaurarea unor conditii
mai bune de viata intr-o libertate mai mare
si, in acest scop, sa practice tolerant, sa isi
asociee eforturile pentru a realize in
consecinta aceste proiecte.
Intre scopurile ONU, art. 1 par. 3 din Carta
indica realizarea cooperarii internationale
pentru rezolvarea problemelor internationale
de ordin economic, social, intelectual sau
39

umanitar, dezvoltand si incurajand
respectful drepturilor omului si al
liberatilor fundamentale pentru toti, fara
deosebire de rasa, sex, limba sau religie.
Realizarea acestui scop ONU, se realizeaza,
in principal, prin activitatea de consacrare si
prin aceea de garantare a drepturilor omului,
activitatea de consacrare a drepturilor
omului incluzand atat elaborarea de tratate
international, cat si adoptarea de acte interne
cu valoare de recomandare. Fara a negliza
activitatea de garantare a drepturilor omului,
ONU a avut, in mode vident, un succes mai
mare in activitatea de consacrare, rezultand
o cantitate mare de texte internationale
(conventionale si declaratorii) in amterie.
Aceasta se datoreaza, in special, reticentelor
manifestate de multe state de a fi susupe
unui control international in materia
respectarii drepturilor omului.
Structurile institutionale care sesfasoara
activitati sunt de 2 tipuri : organe interne
ale ONU si organe conventionale.
A. Organe interne ale ONU avand
competente in domeniul drepturilor
omului
Sistemul de organe interne ale ONU pot fi
clasificate dupa mai multe criterii, dintre
care, pentru problema care ne intereseaza,
prezinta importanta 3.
Dpdv al specializarii in materia drepturilor
omului, distingem: organe care, in cadrul
rolului lor, au si competente in amteria
drepturilor omului, fara ca acestea sa fie
exclusive; organe specializate in material
drepturilor omului.
Sub aspectul pozitiei in sistem, exista:
organe principale; organe subsidiare.
Dpdv al temeiului normative al crearii lor,
organelle interne ale ONU se clasifica in:
organe create prin Carta ONU; organe create
prin acte interne ale altor organe ale ONU.
Prezentarea sistemului organelor interne ale
ONU implicate in consacrarea si garantarea
drepturilor omului va avea ca principal
criteriu specializarea lor in materie.

40

a.Organe care nu au competente exclusive
in material drepturilor omului
Organele interne ale ONU care, in cadrul
rolului lor, au si competente in material
drepturilor omului, fara ca acestea sa fie
exclusive, sunt organelle principale, si
anume: Adunarea Generala, Consiliul de
Securitate, Consiliul Economic si Social,
Consiliul de Tutela, Curtea Internationala de
Justitie si Secretariatul.
1.Adunarea Generala
Adunarea Generala este organ principal al
ONU, compus din reprezentantii tuturor
statelor membre, care isi desfasoara
activitatea in sesiuni.
Adunarea Generala poate discuta orice
chestiune sau afacere intrand in cadrul
Cartei sau raportandu-se la puterile si
functiile oricarui organ ONU (deci, inclusiv
in materia drepturilor omului) si, sub rezerva
rolului Consililui de Securitate intr-un
diferend, poate formula asupra acestor
chestiuni sau afaceri recomandate statelor
membre si/sau Consililui de Securitate (art.
10 din Carta ONU).
Adunarea Generala provoaca studii si face
recomandari, intre altele, in vederea
dezvoltarii cooperarii internationale in
domeniile economic, social, al culturii
intelectuale si al educatiei, al sanatatii
publice si facilitarii pentru toti, fara
distinctie de rasa, sex, limba sau religie, a
exercitarii drepturilor omului si a libertatilor
fundamentale.
De asemenea, Adunarea Generala primeste
si studieaza rapoartele altor organe interne
ale ONU, care privesc inclusiv domeniul
drepturilor omului.
Adunarea Generala dezbata si adopta tratate
inernationale in materia drepturilor omului.
In egala masura, ea creeaza organe ad hoc
pentru supravegehrea justitiei drepturilor
omului.
2. Consiliul de Securitate
Consiliul de Securitate este organ principal
al ONU, compus din 15 membri (5 membri
permanenti China, Franta, Regatul Unit,
Rusia si SUA si 10 membri nepermanenti,
41

alesi pentru o perioada de 2 ani de Adunarea
Generala), cu activitate permanenta.
Consiliul de Securitate ii revine principalul
rol in reglementareanpasnica a diferendelor
si in actiunea de caz de amenintare contra
pacii, de ruptura a pacii sau de act de
agresiune. In exercitarea acestui rol, in
ultimii ani Consiliul de Securitate a decis ca
violarile grave, masive si repetate ale
drepturilor omului pot constitui o
amenintare contra pacii, care sa reclame
interventia sa, potrivit dispozitiilor Cartei
ONU.
In egala masura actiunea trupelor ONU de
mentinere a pacii, in baza rezolutiilor
Consiliul de Securitate, comporta si o
dimensiune privind drepturile omului pe
teren.
In temeiul competentelor sale, Consiliul de
Securitate a decis crearea, ca organe
subsidiare ale sale, a Tribunalelor penale
inernationale ad hoc pentru foata Iugoslavie
si pentru Rwanda, pentru sanctionarea
genocidului, crimelor contra umanitatii si a
crimelor de razboi. De asemenea, Consiliul
de Securitate a creat, ca organe subsidiare
ale sale, comisii de ancheta sau de experti
privind situatia drepturilor omului.
3.Consiliul Economic si Social
Consiliul Economic si Social este organ
principal al ONU, compus din 54 de
membri, alesi fiecare de Adunarea Generala
pentru o perioada de 3 ani, reinnoindu-se cu
cate o treime in fiecare an.
Intre atributiile sale, Consiliul Economic si
Social
Poate face recomandari in vederea asigurarii
respectarii efective a drepturilor omului si a
libertatilor fundamentale pentru toti (art. 62
par. 2 din Carta ONU).
De asemenea, Consiliul Economic si Social,
in domeniile sale de competenta, deci,
inclusiv in materia drepturilor omului, poate
pregati proiecte de tratate internationale si
poate convoca desfasurarea de conferinte
internationale. El coordoneaza activitatea
institutiilor specializate din sistemul
Natiunilor Unite, si in domeniul drepturilor
42

omului, in temeiul acordurilor incheiate cu
acestea.
Consiliul Economic si Social
Poate crea organe subsidiare in domeniile
sale de competent, intre care o comisie
pentru progresul drepturilor omului, a carei
existent este prevazuta expres in art. 68 din
Carta ONU.
4. Consiliul de Tutela
Consiliul de Tutela este organ principal al
ONU, compus din statele care administreaza
teritorii sub tutela, membrii permanenti ai
Consiliului de Securitate, precum si un
numar egal de alte state membre ONU, alese
pentru mandat de 3 ani de Adunarea
Generala.
Consiliul de Tutela are atributii in
supravegherea regimului international de
tutela pentru teritoriile plasate sub acest
regim. Intre scopurile esentiale ale regimului
de tutela figureaza incurajarea respectarii
fundamentale pentru toti, fara deosebire de
rasa, sex, limba sau religie (art. 76 lit. c).
In exercitarea functiilor sale, Consiliul de
Tutela, sub autoritatea Adunarii Generale:
- Examineaza rapoartele prezentate de
autoritatile insarcinate cu administrarea
teritoriilor sub tutela ;
- Primeste petitii si le examineaza in
consulare cu aceste autoritati ;
- Efectueaza vizite periodice in teritoriile
sub tutela ;
- Ia masuri necesare, potrivit acordurilor de
tutela.
5.Curtea Internationala de Justitie
Curtea international de Justitie este organ
principal al ONU, cu caracter judiciar. Ea
functioneaza pe baza Statutului sau, parte
integranta a Cartei ONU, la care sunt parti in
mod automat toate statele membre ale ONU,
precum si alte state.
Curtea international de Justitie are atributii
contencioase si consultative, iar jurisdictia
sa este facultativa, iar cererile de avize
consultative pot fi formulate de organele
ONU si de institutiile specializate din
sistemul Natiunilor Unite.
43

In exercitarea atributiilor sale, atat
jurisdictionale, cat si consultative, Curtea
Internationala de Justitie a avut ocazia sa
statueze si in materia drepturilor omului.
6. Secretariatul
Secretariatul este organ principal al ONU,
compus din functionari international si
condus de secretarul general.
Pe langa rolul sau adminsitrativ, secretarul
general al ONU indeplineste si un rol
important politic si diplomatic, inclusiv in
domeniul drepturilor omului.
b. Organe specializate in materia
drepturilor omului
1. Comisia Drepturilor Omului
Comisia Drepturilor Omului este un organ
subsidiar al Consiliului Economic si Social,
infiintat de acesta in temeiul Cartei ONU.
Existenta sa este prevazuta in art. 68 din
Carta ONU, care dispune ca se instituie, de
Consiliul Economic si Social, o comisie
pentru progresul drepturilor omului.
Comisia Drepturilor Omului este cel mai
important organ al ONU, specializat in
material drepturilor omului.
Ea este un organ cu caracter politic, fiind un
organ interguvernamental, compus din
reprezentantii statelor, desemnati de
Consiliul Economic si Social (53 de delegati
guvernamentali).
Comisia Drepturilor Omului dispune de mai
multe tipuri de organe subsidiare.
Primul organ este Subcomisia pentru
promovarea si protejarea drepturilor
omului (denumita anterior Subcomisia de
lupta impotriva masurilor discrimiantorii si
de protectie a minoritatilor), formata din 26
de experti individuali.
Exista, fara caracter permanent si un
Comitet special, insarcinat cu efectuarea
unei anchete in procedura de analiza a
comunicarilor particularilor vizand violarile
flagrante si sistematice ale drepturilor
omului compus din personalitati
independente, numite de Comisia
Drepturilor Omului cu agrementul
guvernului statului interesat.
44

O alta categorie de organe subsidiare este
reprezentata de grupurile de lucru. Intre
acestea se disting Grupul de lucru asupra
disparitiilor fortate sau involuntare, creat
printr-o rezolutie a Comisia Drepturilor
Omului, si Grupul de lucru asupra
detentiei arbitrare, creat printr-o rezolutie
a Comisia Drepturilor Omului, aprobata
printr-o rezolutie a Consiliului Economic si
Social.
Comisia Drepturilor Omului, ca si organele
sale subsidiare, utilizeaza, ca proceduri
pentru asigurarea respectarii drepturilor
omului :
- Controlul prin rapoarte ;
- Controlul pec alea comunicarilor
individuale ;
- Controlul pec alea anchetelor.
2. Comisia Conditiei Femeii
Comisia Conditiei Femeii este un organ
subsidiar al Consiliului Economic si Social,
infiintat de acesta in temeiul Cartei ONU.
Comisia este un organ cu caracter politic,
fiind un organ interguvernamental, compus
din reprezentantii statelor, desemnati de
Consiliul Economic si Social (45 de experti
guvernamentali).
3. Comitetul Drepturilor Economice,
Sociale si Culturale
Comitetul Drepturilor Economice, Sociale si
Culturale este un organ subsidiar al
Consiliului Economic si Social, infiintat de
acesta in temeiul Cartei ONU, printr-o
rezolutie a sa.
Culturale este un organ independent. El este
compus din 18 experti, care isi indeplinesc
functiile cu titlu individual.
Culturale este competent in domeniul
drepturilor omului consacrate de Pactul
sociale si culturale. Acest PAct este singurul
dintre tratatele internationale principale cu
vocatie universala, adoptate in cadrul ONU,
care nu creeaza un organ conventional
pentru a asigura respectarea dispozitiilor
sale. Pentru a suplini aceasta carenta,
45

Consiliul Economic si Social a creat
Culturale, ca organ subsidiar al sau. Dupa
modelul organelor conventionale insa,
acesta este un organ independent, iar nu unul
compus din reprezentantii statelor.
Procedura de control a respectarii drepturilor
omului de Comitetul Drepturilor
Economice, Sociale si Culturale este aceea a
rapoartelor.
4. Inaltul Comisariat al Drepturilor
Omului
Inaltul Comisariat al Drepturilor Omului
este o structura interna a Secretariatului
ONU. El a aparut din fuziunea, in anul 1997,
a Biroului Inaltului Comisar al Drepturilor
Omului si Centrului pentru Drepturile
Omului.
Capitolul al II-lea sistemele
institutionale regionale de consacrare si
protectie a drepturilor omului
Distinct de sistemul institutional
international universal de consacrare si prote
ctie a drepturilor omului si in
complementaritate fata de acesta,
functioneaza si sisteme institutionale
internationale regionale de consacrare si
protectie a drepturilor omului. Sub aspectul
garantarii drepturilor omului, daca
structurile institutionale internationale
universale au menirea de a a sigura apararea
drepturilor omului consacrate prin normele
juridice internationale cu vocatie universala,
rolul structurilor institutionale internationale
regionale este, in primul rand (dar nu
exclusiv) apararea drepturilor omului
consacrate prin instrumente juridice
regionale.
In prezent, exista 3 sisteme institutionale de
consacrare si protectie a drepturilor omului
la nivel regionale :
- Sistemul regional european ;
- Sistemul regional interamerican ;
- Sistemul regional african.
Sistemele regionale de protectie a
drepturilor omului sunt mai eficiente, in
general, decat sistemul universal. Explicatia
aceste caracteristici consta in existenta unui
46

numar mai mic de state parti si a unei
solidaritati sporite intre acestea (sub aspect
politic, cultura, economic, juridic), ceea ce
permite atat edictarea de norme
internationale regionale care asigura
consacrare la un nivel superior a drepturilor
omului, cat si instituirea de structuri
internationale regionale de protectie sporita
a drepturilor consacrate prin aceste
instrumente regionale. Sub acest al doilea
aspect, sistemele regionale sunt superioare
celui universal prin existenta cate unui organ
jurisdictional de protectie a drepturilor
omului, si anume a unui tribunal
international specializat in materia
drepturilor omului.
Precizam ca, in prezent, exista si
functioneaza Curtea Europeana a Drepturilor
Omului si Curtea Interamericnaa a
Drepturilor Omului. Crearea Curtii Africane
a Drepturilor Omului si Popoarelor este
prevazuta intr-un tratat internationale la
nivel regional africa, semnat si aflat in curs
de ratificare de statele contractante, dar care
nu a intrat inca in vigoare.
Vom analiza succesiv cele 3 sisteme
institutionale de consacrare si protectie a
drepturilor omului cu caracter regional.
Accentul va fi pus, sub aspectul naturii
activitatii, pe dimensiunea de protectie a
drepturilor omului, iar sub aspect geografic,
evident pe prezentarea sistemului regional
european.
Sectiunea I Sistemul institutional de
consacrare si protectie a drepturilor
omului la nivel regional european
Sistemul institutional de consacrare si
protectie a drepturilor omului la nivel
regional european prezinta anumite trasaturi
particulare, atat in raport cu sistemul
universal, cat si cu celelalte sisteme
regionale.
Dpdv cronologic, este primul sistem
international de protectie a drepturilor
omului care a aparut, originile sale aflandu-
se in deceniile 5 si 6 ale secolului 20.
Dpdv al modului de protectie a drepturilor
omului, este cel mai eficient sistem, el
47

bazandu-se, in principal, pe Curtea
europeana a Drepturilor Omului, tribunal
international cu jurisdictie obligatorie pentru
statele parti si la care individul are acces
direct.
In acelasi timp, sistemul regional european
se caracterizeaza prin complexitatea sa, el
functionand in cadrul a 3 organizatii
internationale distincte : Uniunea europeana,
Consiliul Euroepi si Organizatia pentru
Securitate si Cooperare in Europa. In acest
fel, sistemul european este construit sub
forma cercurilor concentrice, avand ca
nucleu dur statele membre ale Uniunii
Europene, iar ca zona periferica statele care
sunt membre numai ale OSCE.
Toate cele 15 ( in realitate sunt 21) state
membre ale Uniunii Europene sunt si
membre ale Consiliului Europei si ale
OSCE, astfel incat se asigura consacrarea
drepturilor omului [rin instrumentele
juridice si accesul la structurile institutionale
de protectie dincadrul tuturor celor 3
organizatii internationale. Pentru statele care
nu sunt membre ale Uniunii Europene, dar
fac parte dintre cele 41 sde state membre ale
consiliului Europei, sfera de consacrare si de
protectie a drepturilor omului include numai
Consiliul Europei si OSCE. In sfarsit, pentru
statele care nu sunt decat membre ale OSCE,
consacrare si protectia drepturilor omului
sunt foarte slabe, numai in cadrul acestui
cerc periferic.
Prezentarea sistemelor institutionale
regionale europene de consacrare si
protectie a drepturilor omului va fi facuta de
la nucleul dur spre exterior, deci incepand cu
Uniunea Europeana si terminand cu OSCE.
Dintre cele 3 organizatii internationale, cea
care este clar specializata in materia
drepturilor omului si care dispune de
instrumentele juridice de consacrare si de
structurile institutionale de aparare a
drepturilor omului cele mai perfectionate
este Consiliul Europei. De aceea, accentul
va fi pus pe prezentarea structurilor
institutionale de protectie a drepturilor
omului din cadrul Consiliului Europei.
48

A. Sistemul instituional de consacrare
si protectie a drepturilor omului incadrul
Uniunii Europene
Uniunea Europeana este o structura
organizationala internationala cu caracter
interguvernamental, la nivel regional
european. Desi personalitatea sa juridica
internationala si calitatea de organizatie
internationala sunt, inca, subiect de
controversa in literatura de specialitate,
credem ca Uniunea Europeana poate fi
calificata ca fiind o organizatie
internationala interguvernamentala, avand
propria sa capacitate juridica internationala,
chiard aca prezinta anumite particularitati,
rezultat al faptului ca este vorba de o
constructie evolutiva, al carei desen
institutional este inca in curs.
Uniunea Europeana se compune din 3
piloni, unul institutional si doi de cooperare
interguvernamentala, cu precizarea ca
frontiera dintre ele nu este rigida. Pilonul
institutional este constituit din 3 organizatii
internationale propriu-zise :
- Comunitatea Europeana (fosta Comunitate
Economica Europeana, inainte de intrarea in
vigoare a Tratatului asupra Uniunii
Europene) ;
- Comunitatea Europeana a Carbunelui si
Otelului ;
- Comunitatea Europeana a Energiei
Atomice.
Aceste 3 Comunitati Europene dispun de un
sistem comun de organe. Ceilalti 2 piloni ai
Uniunii europene sunt domeniile de
cooperare interguvernamentala :
- Cooperarea in amteria politicii externe si de
securitate comuna ;
- Cooperarea in materia justitiei si a
afacerilor interne.
De asemenea, Uniunea Europei Occidentale,
organizatie international distinct, cu
character politic si military, face parte
integranta din dezvoltarea Uniunii
Europene.
Initial, Comunitatile Euroepene nu aveau
competent decat (aproape) excluziv in
domeniul economic, deci nu si in material
49

drepturilor omului. Treptat, prin alrgirea
domeniului de actiune si prin sporirea
competentelor decizionale, Uniunea
Europeana nu a mai putut sa se
dezintereseze de problema drepturilor
omului, aceasta devenind in present, prin
evolutia conjugal a dreptului comunitar
conventional, derivat si jurisdictional, un
element central.
Tratatele constitutive ale Comunitatilor
Euroepene nu recunoasteau decat libertati de
natura economica, in acord cu natura acestor
organizatii internationale. Prin tratate
ulterioare, problema drepturilor omului in
general apare mentionata in drepturl
comunitar originar.
Astfel, Actul Unic European prevede, in
preambul, ca statele membre sunt decise sa
promoveze impreuna democratia, bazandu-
se pe drepturile fundamentale, recunsocute
in constitutiile si legile statelor membre, in
Conventia pentru apararea drepturilor
omului si a libertatilor fundamentale si in
Carta sociala europeana, in special
libertatea, egalitatea si justitia sociala.
Tratatul asupra Uniunii Europene confirma,
in preambul, atasamentul statelor membre la
principiile libertatii, democratiei si
respectarii drepturilor omului si a
libertatilor fundamentale, precum si al
statului de drept. In art. F par. (2), aflat in
titlul I Dispozitiile comune , se prevede
ca Uniunea Europeana respecta drepturile
fundamentale, asa cum au fost garantate in
Conventia europeana pentru apararea
fundamentale, semnata la Roma la 4
noiembrie 1950, si asa cum rezulta din
traditiile constitutionale commune ale
statelor member, toate acestea fiind
considerate principia generale ale dreptului
comunitar. Prin art. J.1 par. (2) liniuta finala,
aflat in titilul V Dispozitiile privind
politica externa si de securitate comuna, se
prevede ca obiectiv al politicii externe si de
securitate comune dezvoltarea si
sonsolidarea democratiei si a statului de
drept, precum si respectarea drepturilor
50

omului si alibertatilor fundamentale. In art.
K2 par. (1), situat in titlul VI Dispozitiile
privind cooperarea in domeniile justitiei si
afacerilor interne , se stabileste ca, in
domeniile care sunt chestiuni de interes
comun in materie de justitie si afaceri
interne, problemele respective sunt tratate in
conformitate cu Conventia europeana pentru
apararea drepturilor omului si a libertatilor
fundamentale din 4 noiembrie 1950, precum
si cu Conventia privind statultul refugiatilor
din 28 iunie 1951. De asemenea, prin art. B
alin. 1 liniuta 3, plasat pe titulu I
Dispozitiile comune , se include intre
obiectivele Uniunii Europene intarirea
protectiei drepturilor si interesele cetatenilor
statelor membre prin isntituirea unei
cetatenii a Uniunii, iar prin art. G, lit. C,
aflat in titlul II Dispozitiile care aduc
modificari Tratatului instituind Comunitatea
Economica Europeana in vederea instituirii
Comunitatii Europene , se modifica
Tratatul instituind Comunitatea Economica
Europeana (devenind Tratatul instituind
Comunitatea Europeana), incluzandu-se art.
8 art. 8 E, alcatuind partea a doua
Cetatenia Uniunii , care consacra drepturi
ale cetatenilor Uniunii Europene.
Tratatul de modificare a Tratatului privind
Uniunea Europeana, Tratatelor instituind
Comunitatile Europene si anumitor acte
coneze adauga un nou alineat la preambulul
Tratatului asupra Uniunii Europene, potrivit
caruia statele parti confirma atasamentul lor
la drepturile sociale fundamentale, astfel
cum sunt definite in Carta sociala
europeana, semnata la Torino la 18
octombrie 1961, si in Carta comunitara a
drepturilor sociale fundamentale ale
lucratorilor din 1989. Se modifica si art. F
par. (1) din tratatul asupra Uniunii
Europene, stipulandu-se ca Uniunea este
fondata pe principiul libertatii, al
democratiei, al respectului drepturilor
omului si libertatilor fundamentale, precum
si al statului de drept, principii care sunt
comune statelor membre. De asemenea, se
prevede sporirea competentelor curtii de
51

Justitie a Comunitatilor Europene in materia
protejarii drepturilor fundamentale si
extinderea acestei competente , in anumite
conditii, si la pilonul a 3-lea al Uniunii
Europene, cooperarea in matere de justitie si
in afaceri interne.
Acordurile de la Schengen au in vedere
dreptul la libera circulatie intre statele parti.
Evolutia protectiei comunitare a drepturilor
omului a fost puternic influentata de
jurisprudenta Curtii de Justitie a
Comunitatilor Europene. De multe ori,
dreptul comunitar originar nu a facut altceva
decat sa formalizeze conventional solutiile
statuate dj pe calea pretoriana.
Cu caracetr general, Uniunea Europeana are
o activitate mai redusa in consacrarea (cel
putin prin tratate internationale) a drepturilor
omului si mult mai bogata in apararea
acestora ( in special prin activitatea Curtii de
Justitie a Comunitatilor Europene).
Potrivit dreptului comunitar originar,
organele comunitare care au cimpetente
exprese in protectia drepturilor
fundamentale sunt:
- Parlamentul European;
- Curtea de Justitie a Comunitatilor
Europene;
- Ombudsmanul.
1. Parlamentul European
Parlamentul European este una dintre
institutiile celor 3 Comunitati Europene,
campus din reprezentantii popoarelor
statelor reunite in Comunitati, alesi prin vot
univerasal direct.
In material protectiei drepturilor omului,
Parlamentul European este competent in
ceea ce priveste petitiile adresate de cetatenii
Uniunii Europene. Orice cetatean al Uniunii
Europene si orice persoana fizica sau
juridical, cu resedinta sau sediul statuar intr-
un stat membru, are dreptul de a se adresa
Parlamentului European, individual sau in
asociere cu alti cetateni sau cu alte persoane,
o petitie asupra unui subiect care tine de
domeniile de activitate ale Comunitatilor
Europene si care il priveste in mod direct.
52

Aceasta competenta a Parlamentului
European este introdusa in Tratatul
instituind Comunitatea Europeana prin
Tratatul asupra Uniunii Europene.
2. Curtea de Justitie a Comunitatilor
Europene
Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene
este una dintre institutiile celor 3 Comunitati
Europene, compusa din 15 judecatori si
asistata de 8 avocati generali.
Prin jurisprudenta sa, curtea de Justitie a
Comunitatilor Europene a a vut un rol
esential in protectia drepturilor
fundamentale. Ea a statuat ca respectarea
drepturilor fundamentale face parte din
principiile generale ale dreptului comunitar,
al caror respect ea il asigura.
3. Ombudsmanul
Ombudsmanul este un organ al
Comunitatilor Europene, creat de Tratatul
asupra Uniunii Europene, prin modificarea
Tratatului isntituind Comunitatea
Europeana.
Ombudsmanul este desemnat de Parlamentul
European. El este numit dupa fiecare alegere
a Parlamentului European, pe perioada
legislaturii. Mandatul sau poate fi innoit.
Ombudsmanul poate fi destituit de Curtea de
Justitie A cominitatilor Europene, la cererea
Parlamentului European, daca nu mai
indeplineste conditiile necesare exercitiului
functiilor sale sau se aflain culpa grava.
Parlamentul european stabileste statutul si
conditiile generale de exercitare a functiilor
Ombudsmanului, cu avizul Comisiei si cu
aprobarea Consiliului, care hotaraste cu
majoritate calificata.
Ombudsmanul isi exercita functiile in
deplina independenta. In indeplinirea
indatoririlor sale, el nu solicita si nu accepta
instructiuni de la vreun organism. Pe durata
funciilor sale, Ombudsmanul nu poate
exercita nici o alta activitate profesionala,
fie ea remunerata sau neremunerata.
Ombudsmanul este competent pentru
cazurile de administrare defectuoasa in
activitatea institutiilor sau organelor
comunitare, cu exceptia Curtii de Justitie si a
53

Tribunalului de Prima Instanta, aflate in
exercitiul functiunilor jurisdictionale.
In fiecare an, Ombudsmanul prezinta un
raport Parlamentului European in legatura
cu rezultatul anchetelor sale. Modalitatile
procedurale de exercitare a functiilor sale
sunt nejurisdictionale. El actioneaza fie in
urma unei plangeri, fie din oficiu, si are
competente de ancheta.
B. Sistemul institutional de
consacrare si protectie a drepturilor
omului in cadrul Consiliului Europei
Consiliul Europei este principala organizatie
internationala interguvernamentala la nivel
regional european care are, ca atributie
principala consacrarea si apararea
drepturilor omului.
Tratatul constitutiv al acestei organizatii
internationale este Statului Consiliului
Europei. In preambulul acestui tratat, se
arata ca statele parti isi reafirma atasamentul
lor pentru valorile spirituale si morale care
sunt mostenirea comuna a popoarelor lor si
sursa reala a libertatii individuale, libertatii
politice si a statului de drept, principii care
formeaza baza oricarei democratii autentice.
Potrivit art. 1, scopul Consiliului Europei
este de a reliza o mai mare unitate intre
membrii sai pentru salvgardarea si realizarea
idealurilor si principiilor care sunt
mostenirea lor comuna si pentru facilitatea
progresului lor economic, social, acest scop
fiind promovat prin organele Consiliului
Europei prin discutarea chestiunilor de
interes comun si prin incheierea de acorduri
si adoptarea unor actiuni comune in
domeniile economic, social si cultural,
stiintific, juridic si administrativ, precum si
prin salvgardarea si respectarea pe mai
departe a drepturilor si libertatilor
fundamentale ale omului. Calitatea de stat
membru al Consiliului Europei, potrivt art.
3, este legata de acceptarea de asceasta a
principiilor statului de drept si a principiului
in virtutea caruia fiecare persoana aflata sub
jurisdictia sa trebuie sa se bucure de
drepturile si libertatile fundamentale ale
omului, precum si de angajamentul de a
54

colabora, in mod sicer si efectiv, la
realizarea scopului Consiliului Europei.
Statutul Consiliului Europei, prevede, in art.
8, sanctiuni pentru incalcarea inmod grav a
obligatiilor de membru prevazute la art. 3.
Aceste sanctiuni sunt: suspendarea
drepturilor de reprezentare; cererea facuta
de Comitetul Ministrilor de a se retrage din
Consiliul Europei; incetarea calitatii de
membru al Consiliului Europei, prin decizia
Comitetului Ministrilor.
Consiliul Europei are o remarcabila
activitate in domeniul drepturilor omului,
atat in ceea ce priveste consacrarea acestora,
prin acte conventionale si declaratorii, cat si
in ceea ce priveste protejarea acestora.
In materia drepturilor omului, distingem :
organe care au, in cadrul competentelor lor
generale, si atributii in acest domeniu;
organe specializate in material drepturilor
omului.
a. Organe care nu au competente
exclusive in material drepturilor omului
Organele Consiliului Europei care nu au
competente exclusive in materia drepturilor
omului, dar care intervin in acest domeniu,
in cadrul competentelor lor generale, sunt
organele principale ale organizatiei, si
anume : Comitetul Ministrilor, Adunarea
Parlamentara, Secretariatul.
1. Comitetul Ministrilor
Comitetul Ministrilor este organ principal al
Consiliului Europei, compus din ministrii
afacerilor extrene ai statelor membre.
Reuniunile Comitetului Ministrilor pot avea
loc si la nivelul delegatiilor ministrilor.
In domeniul consacrarii drepturilor omului,
Comitetul Ministrilor incheie tratate
international so formuleaza recomandari.
In material asigurarii respectarii drepturilor
omului, Comitetul Ministrilor a adoptat o
procedura de monitorizare, cu character
confidential. Totodata, Comitetul Ministrilor
are competent de a aplica sanctiunile
prevazute de Statutul Consiliului Europei
impotriva statelor care incalca in mod grav
principiile organizatiei.
55

De asemenea, el are atributiile prevazute de
Conventia europeana a drepturilor omului.
Astfel, in cadrul vechiului sistem, anterior
intrarii in vigoare a Protocolului nr. 11 la
Conventie, Comitetul Ministrilor acea un
dublu rol: pe de o parte, solutionarea
litigiilor privind violarea drepturilor omului,
in cazul in care nu era sesizata Curtea
Europeana a Drepturilor Omului ; pe de alta
parte, supravegherea executarii hotararilor
curtii Europene a Drepturilor Omului si a
propriilor decizii privind litigiile referitoare
la cazurile de incalcare a drepturilor omului.
In prezent, dupa intrareain vigoare a
Protocolului nr. 11 la Conventie, Comitetul
Ministrilor a pastrat numai competenta de
organ executional al hotararilor Curtii
Europene a Drepturilor Omului.
Comitetul Ministrilor are si atributii in
materia Cartei sociale europene, al
Protocoalelor la aceasta si al Cartei sociale
europene revizuite.
De asemenea, Comitetul Ministrilor are
atributii si in vederea asigurarii respectarii
drepturilor omului consacrate printre alte
tratate internationale adoptate in cadrul
Consiliului Europei : Conventia europeana
sau tratamentelor inumane sau degradate ;
Conventia europeana cu privire la statutul
juridic al muncitorului migrant ; Conventia-
cadru pentru protectia minoritatilor
nationale ; Conventia europeana a limbilor
regionale sau minoritate ; Conventia pentru
protejarea persoanelor fata de prealucrarea
automatizata a datelor cu caracter personal.
Comitetul Ministrilor dispune si de organe
subsidiare specializate in amteria drepturilor
omului formate din reprezentanti ai statelor :
Comitetul Director pentru Drepturile
Omului si Comitetul DH-PR (Comitetul de
experti pentru ameliorarea procedurilor de
protectie a dreptruilor omului, denumit
anterior Comitetul de experti pentru
ameliorarea procedurii Conventiei europene
a drepturilor omului), cel de-al 2-lea organ
subsidiar fiind subordonat primului.
2. Adunarea Parlamentara
56

Adunarea Parlamentara (denumita in
Statutul Consiliului Europei Aduanrea
Consultativa, ea insasi decizand sa isi
schimbe denumirea) este organ principal al
Consiliului Europei, compus din
parlamentari ai statelor membre.
Sub aspectul consacrarii drepturilor omului,
Adunarea Parlamentara formuleaza
recomandari privind incheierea de tratate
internationale si adopta acte cu caracter
declarator.
In ceea ce priveste respectarea drepturilor
omului, Adunarea PArlamentara poate
dezbate si formula recomandari asupra
oricarei probleme. De asemenea, din anii
90, Adunarea Parlamentara a adoptat
tehnici de control, constand in insarcinarea
comisiilor sale de a supraveghea respectarea
de state a angajamentelor asumate si a
intocmi si a-i prezenta rapoarte publice.
Adunarea PArlamentara poate adresa
recomandari si poate sanctiona
nerespectarea persistenta a acestor
angajamente, prin suspendarea drepturilor
delegatiei parlamentare ale statului in cauza.
Adunarea Parlamentara are atributii exprese
in materia Cartei sociale europene, a
Protocoalelor la aceasta si a Cartei sociale
europene revizuite, precum si a Conventiei
europene pentru prevenirea torturii si a
pedepselor sau a tratamentelor inumane sau
degradante si Cartei europene a limbilor
regionale sau minoritate.
In cadrul comisiilor Adunarii Parlamentare
exista Comisia problemelor juridice si ale
drepturilor omului.
3. Secretariatul
Secretariatul este un organ principal al
Consiliului Europei, care asista Comitetul
Ministrilor si Adunarea Parlamentara. Este
este condus de secretarul general, desemnat
de Adunarea Parlamentara, la recomandarea
Comitetului Ministrilor.
In materia drepturilor omului, in temeiul art.
52 din Conventia europeana a drepturilor
omului, secretarul general are putere de
ancheta, solicitand explicatii statelor parti
asupra manierei in care dreptul intern
57

asigura aplicarea efectiva a dispozitiilor
Conventiei.
Potrivit dispozitiilor din Carta sociala
europeana, din Protocoalele la aceasta si din
Carta sociala europeana revizuita, secretarul
general are atributii in procedura de control
privind drepturile consecrate de aceste
tratate international.
Totodata, secretarul general are competente
si in cadrul altor tratate adoptate de
Consiliul Europei : Conventia-cadru pentru
protectia minoritatilor nationale, Carta
europeana a limbilor regionale sau
minoritate, Conventia pentru protectia
drepturilor omului si a demnitatii fiintei
umane fata de aplicatiile biologiei si ale
medicinei - Conventia asupra drepturilor
omului si biomedicina.
b. Organe specializate in material
drepturilor omului
In cadrul Consiliului Europei, exista 2 tipuri
de organe specializate in materia dpreturilor
omului.
Primul tip este reprezentat de un organ
subsidiar al Consiliului Europei, creat, in
temeiul puterilor conferite de Statutul
Consiliului Europei, de Comitetul
Ministrilor, si anume Somisarul Drepturilor
Omului.
Al doilea tip de organe sunt organelle
conventionale, create prin tratate
international distinct. Distingem: organe
create de Conventia europeana a
drepturilor omului; organe create de Carta
sociala europeana, Protocoalele la aceasta
si Carta sociala europeana revizuita;
organelle create de alte tratate adoptate in
cadrul Consiliului Europei.
Conventia europeana a drepturilor omului a
creat initial 2 organe, Comisia Europeana a
Drepturilor Omului si Curtea Europeana a
Drepturilor Omului. In prezent, dupa
reforma operata prin
Protocolul nr. 11 la Conventie, singurul
organ pecializat ramas este Curtea
Europeana a Drepturilor Omului.
Carta sociala europeana, Protocoalele sale si
Carta sociala europeana revizuita au creat,
58

ca organe specifice, Comitetul de Experti
Independenti (initial, Comitetul de Experti)
si Comitetul Guvernamental (initial,
Subcomitetul Comitetului Social
Guvernamental).
Conventia europeana pentru perevenirea
torturii si a pedepselor sau tratamentelor
inumane sau degradante creeaza Comitetul
european pentru Prevenirea Torturii si a
Pedepselor sau Tratamentelor Inumane sau
Degradante.
Conventia europeana cu privire la statutul
juridic al muncitorului migrant prevede
existenta unui Comitet Consultativ.
Conventia-cadru pentru protectia
minoritatilor nationale a infiintat un Comitet
Consultativ.
Carta europeana a limbilor regionale sau
minoritate prevede un Comitet de Experti.
Conventia pentru protejarea persoanelor fata
de prelucrarea automatizata a datelor cu
caracter personal stabileste existenta unui
Comitet Consultativ.
Conventia pentru preotectia drepturilor
omului si a demnitatii ffintei umane fata de
aplicatiile biologiei si ale medicinei
Conventia asupra drepturilor omului si
biomedicina prevede competente in acest
domeniu pentru Comitetul Director pentru
Bioetica.
In general, toate aceste structuri
institutionale specializate in amteria
drepturilor omului au exclusiv atributii
pentru garantarea drepturilor omului. Exista
insa si organe care combina rolul de
garantare cu acela de promovare a
drepturilor omului (Comisariatul Drepturilor
Omului, Comitetul Guvernamental, referitor
la Carta sociala europeana, Protocoalele la
aceasta si Carta sociala europeana revizuita;
Comitetul Consultativ, referitor la Conventia
europeana cu privire la statutul juridic al
muncitorului migrant ; Comitetul
Consultativ, referitor la Conventia
europeana cu privire la statutul juridic al
muncitorului migrant ; comitetul
Consultativ, referitor la Conventia pentru
protejarea persoanelor fata de prelucrarea
59

automatizata a datelor cu caracter personal ;
Comitetul Director pentru Bioetica).
Toate aceste organe pot fi clasificate, dpdv
al competentei materiale, in organe cu
competenta generala (Comisarul Drepturilor
Omului ; fosta Comisie europeana a
Drepturilor Omului si Curtea Europeana a
Drepturilor Omului pentru drepturile civile
si politice ; Comitetul de Experti
Independenti si Comitetul Guvernamental
pentru drepturile economice si sociale) si
organe cu competenta specializata (toate
celelalte).
Sub aspectul naturii acestor organe, unul
este organ judiciar (Curtea Europeana s
Drepturilor Omului), unul a fost parajudiciar
(Comisia Europeana a Drepturilor Omului),
iar celelalte sunt organe nejudiciare. Dintre
organele nejudiciare, unele sunt organe
independente, iar altele sunt organe compuse
din reprezentanti ai statelor.
1. Comisarul Drepturilor Omului
Comisarul Drepturilor Omulu este un organ
subsidiar al Consiliului Europei, creat de
Citetul Ministrilor, in temeiul competentelor
recunsocute acestuia de art. 16 si art. 17 din
statutul Consiliului Europei.,
Crearea acestui organ a fost decisa la cea de-
a 2-a Reuniune de varf a sefilor de stat si de
guvern ai statelor membre ale Consiliului
Europei.
Comisarul Drepturilor Omului este infiintat
printr-o rezolutie a Comitetului Ministrilor
al Consiliului Europei.
Comisarul Drepturilor Omului este un organ
nejudiciar, insarcinat sa promoveze educarea
si sensibilizarea asupra drepturilor omului
asa cum rezulta din intrumentele Consiliului
Europei, precum si recpectarea lor.
Comisarul Drepturilor Omului este ales de
Adunarea Parlamentara, cu majoritatea
voturilor exprimate, de pe o lista de 3
candidati stabilita de Comitetul Ministrilor.
Statele membre pot propune candidaturi
printr-o scrisoare adresata secretarului
general al Consiliului Europei. Candidatii
trebuie sa fie resortisanti ai unui stat
membru al Consiliului Europei. Candidatii
60

trebuie sa fie eminente peronalitati europene
de cea mai inalta moralitate, posedand o
competenta recunsocuta in domeniul
drepturilor omului, cunoscute pentru
atasamentul lor la valorile Consiliului
Europei si posedand autoritatea personala
necesara pentru a ase achita inmod eficace
de sarcinile revenind Comisarului
Drepturilor Omului.
Mandatul Comisarului Drepturilor Omului
este de 6 ani si nu poate fi reinnoit. Pe
durata mandatului, Comisarul Drepturilor
Omului nu poate exercita nici o activitate
incomaptibila cu exigentele de
disponibilitate cerute de o activitate
exercitata cu norma intreaga.
Comisarul Drepturilor omului isi exercita
functiile in deplina independenta si cu
impartialitate.
Functiile Comisarului Drepturilor Omului
sunt :
- Promoveaza, in statele membre, educatia si
sensibilizarea asupra drepturilor omului ;
- Contribuie la promovarea respectarii
effective si la deplina exercitare a drepturilor
omului in statele member;
- Furnizeaza consultatii si orice informatii
privind protectia drepturilor omului si
prevenirea incalcarii drepturilor omului ;
pentru contactele cu publicul, Comisarul
Drepturilor Omului, in masura posibilului,
utilizeaza si coopereaza cu structurile
drepturi ale omului din statele membre,
iar acolo unde astfel de structuri nu exista,
Comisarul Drepturilor Omului incurajeaza
crearea lor ;
- Favorizeaza actiunea ombudsmanilor
nationali sau a celorlalte institutii similare,
acolo unde exista ;
- Identifica eventualele insuficiente in
dreptul si in practica statelor membre in ceea
ce priveste respectarea drepturilor omului
asa cum rezulta din instrumentele
Consiliului Europei, incurajeaza aplicarea
efectiva a acestor norme de statele membre
si le ajuta, cu acordul lor, in efoturile vizand
remedierea unor astfel de insuficiente ;
61

- Adreseaza, daca aprecieaza oportun, un
raport asupra oricarei chestiuni specifice
Comitetului Ministrilor sau Adunarii
Parlamentare si Comitetului Ministrilor ;
- Raspunde, in modul pe care il considera
corespunzator, la cererile formulate de
Comitetul Ministrilor sau de Adunarea
Parlamentara, atunci cand aceste organe
actioneaza in indeplinirea sarcinii lor de a
veghea la respectarea normelor Consiliului
Europei in materia drepturilor omului ;
- Supune un raport anual Comitetului
Ministrilor si Adunarii Parlamentare ;
- Coopereaza cu alte institutii internationale
pentru promivarea si protectia drepturilor
omului, evitand orice dublare inutila in
desfasurarea activitatilor.
Comisarul Drepturilor Omului restecta
competentele organelor de control create in
cadrul conventiei europene a drepturilor
omului sau a altor instrumente ale
Consiliului Europei referitoare la drepturile
omului si exercita alte functii decat cele
indeplinite de acestea.
Comisarul Drepturilor Omului tine cont de
dorintele exprimate de Comitetul Ministrilor
si Adunarea Parlamentara in ceea ce priveste
activitatile Comisarului Drepturilor Omului.
Comisarul Drepturilor Omului se bucura, in
exercitarea functiilor sale, de privilegiile si
imunitatile prevazute in art. 40 din Statutul
Consiliului Europei si in acordurile incheiate
in baza acestui text.
Mijloacele procedurale de actiune ale
Comisarului Drepturilor Omului au caracter
nejurisdictional. El nu poate sesiza cu
plangeri individuale, iar activitatea sa nu
poate da nastere nici unui sistem general de
rapoarte din partea statelor membre.
2.Comisia Europeana a Drepturilor
Omului (aspecte istorice)
Comisia Europeana a Drepturilor Omului a
fost un organ al Consiliului Europei, creat
insa nu prin Statutul Consiliului Europei, ci
prin Conventia europeana a drepturilor
omului. Ea a incetat sa existe la 1 noiembrie
1999, adica la un an dupa intrarea in vigoare
a Protocolului nr. 11 la Conventie.
62

in formsa sa initiala, prevedea crearea
Comisiei Europene a Drepturilor Omului, ca
organ al Consiliului Europei, cu caracter
independent, cu natura parajuridiciara, cu
activitate nepermanenta, actionand impreuna
cu Curtea Europeana a Drepturilor Omului
si comitetul Ministrilor si avand rol de filtraj
al litigiilor privind violarea drepturilor
omului.
Comisia Europeana a Drepturilor Omului
este instituita, alaturi de Curtea Europeana a
Drepturilor Omului, de Conventia europeana
a drepturilor omului, pentru asigurarea
respectarii angajamentelor statelor parti.
Exista vorba de un organ cu competenta
materiala generala si cu competenta
teritoariala limitata la nivel regional
european.
Dpdv istoric, ideea unei Conventii europene
a drepturilor omului, aplicata de o curte in
fata careia sa aiba acces particularii, este
prezenta la Congresul europei, tinut intre 8
si 10 mai la Haga, la initiativa Comitetului
Internationale al Miscarilor pentru Unitatea
Europeana. In Mesajul catre europeni,
adoptat la sedinta plenara finala,
participantii la congres declara in special ca
doresc o Carta a drepturilor omului,
garantand libertatile de gandire, de reuniune
si de exprimare, ca si liberul exercitiu al
unei opozitii politice, precum si o Curte a
Justitiei capabila sa aplice sanctiunile
necesare pentru asigurarea respectarii Cartei.

Mecanisme Europene de Promovare Si Protectie A Drepturilor Omului

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Mecanisme Europene de Promovare Si Protectie A Drepturilor Omului

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

1

Mecanisme europene de promovare si

S-ar putea să vă placă și