Titlu*

Intro sau capitolul 1

29 aprilie 2014, marti dupa-amiaza. Bogdan, un baiat care inca nu si-a dat seama ca a trecut
de varsta adolescentei. Are 23 de ani impliniti si inca asteapta majoratul. Nu are problem psihice,
doar ca ii place sa creada ca timpul trece mai greu decat pare. Prefer sa fie tanar si sa ignore grijile si
problemele care pe unii ii pun la pamant. Are prieteni care au inteles ca imbatranesc, si nu prea le-a
picat prea bine. E inca la facultate, desi nu prea a mai fost de mult, si nici nu stie daca o va mai
termina vreodata. Nici nu prea ii place profilul pe care l-a ales in urma cu trei ani, dar de cand s-a
angajat, parca nu mai are timp nici sa iasa in parc cu rolele, chiar daca nu are.
Planuri noi in fiecare zi. Salariul parca nu mai vine. Banii parca nu isi mai au rostul. De ceva
timp se gandeste cum ar fi daca intr-o zi banii si-ar pierde valoarea. Sa nu mai fie Euro, Dolari, Lei, sau
celelalte monede. Cum ar fi daca s-ar plati cu fericire; sau cu zambete. Atunci ar fi cel putin bogat.
Bancile nu ar mai exista, ar fi imprumuturi de fericire. Asta fiind doar o idee din miile sau milioanele
care ii vin in cap zilnic.
Iubeste ploaia, dar nu ii plac zilele innorate, ii place zapada, dar aproape uraste iarna. E
indragostit de natura, dar se simte in elementul lui intre zgarie-nori. Un om complex dar relativ
simplu, care poate fi definit intr-un cuvand sau poate o carte. Nu incerc sa il fac sa para The one
sau ceva, dar cam asa s-ar descrie si el daca l-ati intreba. Incearca sa faca oamenii fericiti, chiar daca
el nu radiaza in fiecare zi. Dar are si zile mai proaste, ca orice om. Sta intr-o zona destul de verde a
Bucurestiului, dar exista si locuri in care vezi fete triste ca la metrou. Bogdan, desi nu prea ii place sa
ii se spuna asa, o sa ii fac in ciuda si o sa incerc sa il enervez. Nu prea are timp sa citeasca, dar cumva
isi face timp sa scrie cate ceva. E cam ciudat, dar sunt sigur ca va fi indragit de multi. Nu ii place cum ii
sta cu barba, dar are mai tot timpul, probabil e lenes.
Dupa o zi stresanta de munca, tot isi face timp sa bine-dispuna pe cineva, sau sa isi streseze
prietenii, care il cunosc foarte bine. Dar nimeni nu s-a plans pana acum de atitudinea lui aproape
schizofrenica. Este foarte ambitios in anumite privinte, si daca ar lucra putin la lista de prioritati, ar fi
in revista Forbes. Dar cum spuneam, e cam lenes.
O sa il mai descriu pe parcurs. S-a angajat, si-a facut treaba cat a putut de bine, nu s-a plans
chiar daca restul planuiau o revolutie. Si-a platit o mare parte din datorii, si in curand v-a scapa de
toate, si isi va putea manageria banii mult mai usor. Si mai ales timpul, desi in ultima perioada nu
prea a stiut ce inseamna timp liber.
Timpul: e o treaba relativa. De unii privit prin ochi de copil, pentru altii, si nu ma refer la
oamenii batrani, este un dusman. Dar si dinozaurii cred ca putea fi imblanziti, asa ca se poate ajunge
la un comun acord, incat sa fie bine pentru ambele tabere.
Bogdan, cel putin pana acum, nu prea a avut nimic de zis, si din cauza ca e un inceput de ceva
ce inca nu stiu sigur ce va fi. Cert e ca eu un inceput. Iar un inceput deschide cai, usi, sau cum vreti sa
le spuneti.
E timpul sa ii il prezint un pic si din punct de vedere fizic. Nu e special in niciun fel. E cum zic
englezii average, adica mediu, cam din toate privintele. Undeva la 70 de kilograme, inaltimea 1.76,
atletic din fire. Nu prea a mai facut sport, dar totusi vizual, e in stare buna, ca sa zic asa. Se tunde
relativ scurt de obicei, are perciunii un pic mai lungi, si parul brunet. Inca mai poate sa faca 20 de
flotari fara probleme, sau sa alerge unu, doi kilometri. E biciclist innascut, bine, nu s-a nascut pe
bicicleta, dar il completeaza, pare o prelungire a corpului. Un fel de cyborg daca vreti. <vorbesc la
plural, ca poate v-a citi asta cel putin o persoana >
Sa revenim la viata lui. Programul de la serviciu e dupa cum ar spune unii colegi, flexibil, dar
nu prea pare. Inainte de munca nu prea exista viata; exista somn! Iar dupa program in afara de
internet nu prea sunt alternative. Obositor, si fizic, si psihic, dar pentru moment e bine asa cum e.
Sunt zile bune in care isi face treaba mai bine decat oricine altcineva. Cand se misca de parca a facut
supradoza de Duracell, si zile in care numai munca mai lipsea pentru a fi ziua proasta perfecta.
Partea buna e ca sunt colegii care mai aduc culoare in peisajul in tonuri de gri. Sefii au si ei zile lor, ca
orice om. Nu poti condamna pe nimeni. Toti suntem oameni, avem nevoi, asteptari si dorinte. Clientii
sunt total diferiti, si par mereu la extreme. Mai sunt si cai de mijloc, dar sunt mai mult in extreme. E
atat de interesant sa iti faci o idee despre o persoana, cand tot ce stii despre ea este numele, sectorul
in care sta, si cumparaturile.
-Azi la munca, eram atat de entuziasmat ca o sa plec acasa, si o sa imi aduc bicicleta, incat,
toata ziua numai la asta m-am gandit. Incercam sa explic, cand vine ziua de salariu, si am spus numai
prostii, gen: joi e 1 mai, urmeaza vineri, apoi sambata e duminica si abia saptamana viitoare o sa
avem bani. Si asta e doar un exemplu. Credeti-ma. Pot mai mult, muult mai mult. A mai fost si tura
de noapte, care a fost epica. O sa va povestesc intr-o zi..
-Cu facultatea nu stau prea bine. Profesorii nu vor sa inteleaga ca un om inafara de
educatie mai are nevoie si de resurse pentru a trai. Nu poti plati la supermarket cu foile de la curs.
Si nici nu le poti vinde. Desenatul din pauze sau chiar din timpul cursurilor, nu te pot face pictor, sau
arhitect. Plus de asta mai vor sa fie si platite absentele sau restantele. Cine sa-i inteleaga?
Dar totusi, o sa o termin! Am prezentat azi un proiect, vor mai fi si altele. Trec toate, si o sa
ma descurc. Sunt sigur de asta, ca sunt baiat mare. Daca ar trebui sa schimb ceva, in momentul de
fata as schimba doar peisajul. M-am cam saturat de oamenii care ne conduc. In rest totul e in
tonuri de roz.
Vorbeam cu colegii de la facultate despre problemele tarii noastre.. se pare ca nu sunt
singurul iritat de situatia actuala. Dar trecand peste toate, prefer aici decat in Uganda, sau mai stiu eu
unde. Stiu ca in Turcia, internetul este restrictionat, sunt multe chestii inca ilegale, deci, se poate
mult mai rau. Incerc sa privesc partea plina a paharului gol. O vorba pe care o spun mereu cand
simt ca sunt la pamant.
-Si uite-ma. Tot aici. Aceeasi munca la care toti iti cer maximul si apoi nu sunt multumiti de
tine, unde clientii te trateaza ca pe sclavi. Sau poate erau doar teste. Sau sunt doar paranoic. Speram
la o avansare, sau macar o prelungire de contract, cel putin pe o perioada nedeterminata. Dar se
pare ca am asteptari prea mari. Lasa ca doar unul e Bobo. Asa imi spun doar prietenii. Si asa imi mai
spun eu din cand in cand. Cand incerc sa ma automotivez. Trist.
Oare este momentul sa vorbesc despre hobby-urile mele? Fuck it. Sunt dependent de
adrenalina. E clar. Am aflat asta cand am sarit prima data de la doi metri si ceva si nu am patit nimic.
Sau cand am trecut prima data pe rosu. Mai ales cand sunt in trafic, cu bicla sau masina, si vezi
mortii care pleaca la cateva secunde dupa ce s-a facut verde. De parca ar trai doua mii de ani, si nu
ar avea rost sa se grabeasca. De ce sa pierzi atata timp in trafic cand viata e atat de scurta? Nu zic sa
treci pe rosu, sau sa alergi printre masini, dar nici sa dormi. Si spun asta desi sunt un lenes convins.
Prefer sa dorm inca zece minute, si sa ma grabesc tot drumul, cu gandul ca o sa intarzii, decat sa
pierd trei secunde la fiecare stop, semafor, cedeaza trecerea sau mai stiu eu ce. Cand ies cu bicla prin
traficul aproape imposibil de Bucuresti, imi amintesc de filmul Premium rush care m-a marcat.
Incep sa cred ca a fost o idee proasta sa il revad, acum ca am bicla aici. Nu de alta, dar ala era doar un
film, chiar daca stiu ca mesagerii pe doua roti, fac asta ca sa traiasca, eu nu prea ar trebui sa-mi risc
viata chiar in halul asta. Dar nu prea am ce face. Sunt dependent de adrenalina, dupa cum spuneam.
Inca mai merg cu trenul, desi ar trebui sa-mi permit mai mult. Dar pot zice ca am evoluat. Am trecut
de la Regio, la InterRegio. Diferenta aproape nesesizabila, dar se poate numi evolutie.
O intamplare, daca ii pot spune asa; s-a intamplat acum cateva zile Venisem de la munca,
obosit si vai de mine, iar Isabelle m-a intrebat daca vreau sa iesim la o plimbarica cu bicicletele. Desi
era seara. Noapte chiar. Normal ca nu puteam rata o iesire cu bicla, chiar daca renuntasem la
transportul in comun in acea zi. Ma dureau muschii de la picioare, erau incordati si abia puteam
cobori scarile. Dar un Bobo nu se fereste de provocari. Cam asa mi-am trait toata viata, si uneori am
regretat, dar asta o sa va povestesc alta data. Am acceptat invitatia, si in timp ce faceam dus, m-am
gandit ca ar fi mai ok sa iesim in club. Indiferent ca a doua zi intram de serviciu la 6:30, si avand in
vedere ca fac un pic peste o ora pana la munca, pe la ora cinci trebuia sa plec de acasa. Si cum o
noapte in club se termina dimineata, nu prea era ok, ca nu aveam timp sa dorm. Fuck it, again! Am
sunat-o pe Isabelle, si a fost de acord. Ea era libera. Era vineri seara. Peste o ora eram acolo. Muzica,
oameni ce se distrau m-am tot uitat in jur, cam toata seara, era imposibil sa nu recunosc pe cineva.
Macar dupa fata, daca numele nu mi-l amintesc. Am dansat cel putin toata noaptea, shot-uri de
tequila, bere, si ce mai aveau baietii de la bar. Sunt tanar, sunt student, muncesc, si abia luasem
salariu. Cui ii pasa? Traim si maine, dar hai sa traim acum! era un vers intr-o melodie, care mi-a
ramas in minte. Sunt multe chestii care imi raman in minte si imi contureaza viata, involuntar. Ca de
fiecare data, dupa salariu, sau cand am bani, in loc sa tin de ei sa nu ajung sa cer bani imprumut, sau
la cateva zile dupa ce iau banii, sa ajung sa cer o tigare ca nu mai am bani nici de paine. Dar decat
toata viata sclav, mai bine o zi rege! Nu vreau sa instig sau ceva, dar ma gandesc ca daca ar face
macar jumatate din oamenii de la metrou ca mine, nu ar mai fi asa tristi.
Si apropo de tristete. Am o colega la munca, care se vaita de fiecare data cand o vezi. Are o
expresie a fetei de parca este condamnata sa munceasca acolo pe viata. Frate! Daca nu-ti place
cauta-ti altceva. Daca nu-ti gasesti, cauta ceva in ceea ce faci care sa-ti placa, orice, oricat de mic ar fi,
sa te faca fericit. Nu te gandi in fiecare secunda ca nu-ti place ceea ce faci. Efectul placebo, minte-te
ca-ti place, si dupa o saptamana, o luna, sase luni, o sa ajungi sa fii convins ca iti place! Nu ii inteleg
pe unii. Nu zic ca e jobul de vis pentru mine, dar nici nu il tratez ca pe o sentinta.
Am auzit ca urmeaza sa recruteze oameni pentru stagiul militar obligatoriu. Nu stiu prea
multe despre asta, dar daca scap de facultate, ma imbrac in camuflaj. Sau ma fac mesager pe bicla.
Oricum riscurile sunt cam tot acolo. Daca nu esti impuscat, esti lovit de un baietzash de cartier cu
BMW-ul lui taica-su. Riscuri sunt peste tot, asa ca macar sa fac ce-mi place.
Ma vaitam ca nu mai sunt pasare de noapte de cand m-am angajat. Vraja! Bufnita tot bufnita
ramane, indiferent de colivie! Acum e ora 5:16 si eu nu am somn. Asa ca nu e nicio chestie.
Cand eram mai mic si m-au intrebat ai mei ce vreau sa ma fac cand voi fi mare, le-am spus ca
vreau sa fiu om. Atunci o ziceam la caterinca, dar ei ziceau ca e mare lucru. Am ramas la aceeasi
parere doar ca acum am inteles si eu ce inseamna. Si da! Aveau dreptate. Este mare lucru. Cand am
mai crescut mi-am promis sa fac ceva, nu conteaza ce, dar sa fiu cunoscut. Chit ca o sa spal podele,
dar sa fiu cel mai bun in ceea ce fac. Sa auda lumea de mine. Sa stie toti ca era un Bobo odata care
spala podele asa cum nimeni nu era in stare s-o faca. Inca nu am ajuns la nivelul asta. Nici nu spal
podele, dar nici nu sunt cunoscut. In afara de colegii de munca, si de facultate, prieteni, tovarasii care
sunt ca raia, si cunostinte, nu prea ma cunoaste lumea.
Acum sunt in concediu. Un concediu pe care mi l-am luat cam aiurea. Stiam ca trebuie sa fac
multe proiecte pentru facultate. Stiam ca trebuie sa ma prezit pe la cursuri si sa ma lingusesc pe la
profi, dar am aflat ca saptamana asta nu se face mai nimic. Asa ca tot ce-mi ramane de facut e sa
profit ca nu am de ce sa profit. Sa fac ceea ce stiu cel mai bine. Nimic! Sa stau in pat, sa ma uit la
filme toata ziua si sa dorm. Aveam nevoie de asta, dar zilele astea libere trebuiau sa aibe un scop
caritabil. O sa o zic asa cum am mai zis-o. Fuck it!
Dar daca maine as sti ca mor, singurul regret ar fi ca stiu cand o sa mor. Sunt fericit cu ce am
chiar daca nu prea am nimic. Sunt cam vag in detalii, dar nici nu prea am ce spune. Sper ca partea
asta a fost destul de motivationala pentru multi dintre voi care aveti nevoie de ceva, sau cineva sa va
deschida ochii ca soarele rasare chiar daca esti singur, chiar daca nu ai bani, chiar daca fosta era
naspa, si ca nu v-a iubit. Simplu: Fuck it!