Capitolul II

Au trecut cateva zile. Pot spune ca sunt chiar saptamani de cand n-am mai scris nimic. Am fost cam
ocupat. Ce sa zic. Am o viata foarte agitata. In afara de munca si mici distractii nu prea mai pot face
nimic. Cel putin nimic memorabil. Si totusi, nu sunt genul care sa aibe o viata monotona si
plictisitoare. Se tot intampla chestii, marunte dar se intampla. Obisnuiam sa mai ies cu bicla prin oras.
Cum am mai spus. Saptamana trecuta, nu mi-am notat data, asa ca nu stiu cu exactitate, nici nu
vreau sa fiu foarte precis, ca nu sunt la o lucrare de licenta la Fizica Cuantica, asa ca Fuck It! In fine,
aveam 20 de minute sa ajung in centru. Alin, chiar daca nu i-am cerut acordul sa ii folosesc numele
real, nici nu o sa i-l cer vreodata, imi spunea ca nu am timp sa ajung. Timpul trecea. Ma gandeam
daca sa mai stau si sa imi scuip plamanii in trafic sau sa am si timp sa mai respir.
AMR: 19 minute. Stai sa vad cu ce ma imbrac. Mi-am luat niste pantaloni scurti, fie vorba intre noi,
proasta alegere, ca erau blugi si erau cam strimti, si nu prea ma puteam misca. Cred ca au fost facuti
doar pentru iesit in parc cu berea in mana. Nu stiu.. apoi tricoul, primul din sifonier. De fapt cred ca a
fost al doilea, dar ca idee. Nu l-am ales eu. Era acolo pe raft si tot zicea: Pick me, pick mee!! si nu
ma puteam opune dorintei lui arzatoare de iesit in oras.
17 minute. Cam atat mi-a luat si sa scriu paragraful ala. Eram gata de drum. Trebuia doar sa cobor un
etaj cu Blonda pe scari. Am ajuns afara. Trag de blugi in sus sa pot ridica un pic piciorul si sa il arunc
peste cadrul rigid. Imi pun castile, dau play si Ciauless! . Am fugit.
Timpul trece incet, incet. Ajung pe strada unde masinile stateau la semafor. Avantaj eu, ii dau blana,
trec pe rosu si incep sa imi iau viteza. Ma ajung intr-un final soferii oripilati de faptul ca mie nu prea
imi pasa de semafoare si aglomeratie. Erau cam tafnosi, si am ales sa nu ma tin de nicio masina. Plus
ca abia plecasem, si eram odihnit, inca aveam energie, deci hai sa rupem asfaltul. Inca o intersectie
aglomerata. Cam aceleasi masini la stop. Bine, nu prea am avut timp sa verific, pentru ca eram deja
pe partea cealalta. De acum deja nu mai stiu cat era ceasul. Nu m-a mai intresesat. Tot ce conta era
sa imi analizez bine traseul si toate denivelarile de pe drum. Am ajuns intr-un final pe o pista de
biciclete care era ocupata de copii si fete cu role, sau oameni cu bicle care mergeau la consum.
Slalom, slalom, trec printre ei, apoi un grup de vreo 10 persoane mergeau in formatie perfecta de
linie si ocupau tot trotuarul. Am tot sperat sa imi faca loc. Nu aveam de intentia sa opresc pentru
nimic in lume. Transpiratia imi picura de pe nas, pe coarne. Reusesc sa gasesc un mic spatiu printre ei
pe unde pot sa ma strecor la peste 40 km/h. Am trecut de aia, dar urmau altii. Astia si mai
nesimtiti. Am pus frana spate, osciland in stanga si in dreapta cu speranta ca se vor grupa un pic.
Nicio sansa. Frana fata, stoppie, apoi iar pe doua roti, frana spate, derapez un pic, si trec. Am reusit
sa ii sperii si pe acestia.
Urmatorul obstacol: Trecere de pietoni. Trafic intens, si chiar trebuia sa ma opresc. Fuck it! La
fel: frana spate, alunec, apoi frana fata si stoppie. Ma aliniez perfect la start langa adversar. Un
batranel cu bicicleta, care se uita speriat la mine. Se elibereaza strada si am taiat-o.
Din nou pe strada. Aceleasi masini oprite bara la bara in trafic. Acelasi Bobo care alerga
printre masini ca in Premium Rush. Aveam doua ganduri in cap: sa ma feresc de oglinzi si mainile
paroase si transpirate de taximetristi scoase pe geam si sa apuc sa evit orice usa ce s-ar putea
deschide in fata mea. Am mai intalnit biciclisti, care faceau acelasi lucru, dar au cam ramas in urma.
Cred ca ei chiar tineau la viata lor.. Fuck it! Si stang, si drept, si stang si masini oprite si politisti pe
motoare blocati in trafic, si eu care ma grabeam. Aveam timp limita ceea ce ma motiva. Cam tot
drumul m-am ferit de oglinzi. Am stat un pic la plasa la un autobus, dar cand l-am ajuns si am vrut sa
ma tin de el, a ajuns in statie. Fara odihna pentru mine. Mergem mai departe, pe barba mea.
Scot telefonul sa vad ora. 18:03. Am intarziat trei minute. Spanac! Il sun pe Luci, sa ii zic ca am ajuns
dar el inca era la facultate. Zicea ca mai dureaza. Ok. Hai pana la Kammy! Singura panica era ca iar
aveam target. Trebuia sa ajung in cealalta parte a Bucurestiului. Ora de varf, si multe masini. Hai sa
cautam un magazin, ca am nevoie de hidratare. Merg usor printre pietoni, o statie de metrou. Niciun
magazin. Ok. Mergem mai departe.
Am intrebat doi politisti pe unde trebuie sa merg, imi explica si se uita urat la mine. M-au
intrebat daca vreau sa pedalez pana acolo. Stiam ce ma asteapta dar ei nu se asteptau la asta. Hai sa
mergem. Usor prin intersectie, incercand sa scap viu dintre masinile mari si in viteza. Prind o
intersectie, ma uit in spate si vad ca toti stateau la semafor. Asta e momentu! . si du-te Dica! Apas
din greu pe pedale, si kaboom! Nu stiam ce s-a intamplat.
Stiu doar ca nu mai atingeam pedalele. Ma dezechilibrasem grav, si n-aveam nici cea mai
mica idee ce s-a intamplat. Nu mai puteam pedala. Ma chinui sa ajung pe marginea strazii, ca se
facuse semaforul verde. Poate daca era strada libera as fi cazut, dar ma speriasem de atatea masini
ce veneau drept spre mine. Panica, panica!!
Cand am ajuns la mal, las bicla sa cada, si incep sa evaluez daunele. Lipsa piele pe tibia
stanga, o zgarietura care incepea sa se umfle, deasupra gleznei drepte, lant cazut, lipsa pedala
dreapta, si degetul mare de la piciorul drept ma durea de muream. Ma asez confuz pe bordure, si ma
uit la grasii in uniforma de vis--vis, care radeau de mine. Poate au slabit cateva kilograme. M-am
uitat iritat la ei si s-au intors cu spatele. Au continuat sa rada. Nu a venit nimeni sa ma intrebe daca
sunt ok, sau ce s-a intamplat. Am stat sa-mi trag sufletul, si apoi m-am dus sa imi recuperez piesa
lipsa de pe strada.
Hai inapoi spre Luci, dar de data asta pe jos. Schiopatam. Incet, incet au inceput sa se resimta
ranile de la picioare. Incepea sa apara si sangele. Murdar si transpirat ma strecuram cu greu printre
pietoni.
De ce sunt toti atat de indiferenti? Eram prin parc si am vazut o fata cu bicicleta care a cazut
exact in fata mea. M-am oprit si am intrebat-o daca o pot ajuta cu ceva. Alta data era un tip cu bicla
cu rotile in sus si am oprit iar. Si nu e la modul ca soferii se ajuta intre ei, si nu au treaba cu baietii
care-si risca dintii pe doua roti! Si nici nu ne menajeaza in niciun fel, desi ei sunt protejati de o tona
de metal. Noi avem curajul, decizia de moment si 10-15 kilograme de metal, sub noi. Acum o sa sara
toti cu replici de genul: De ce nu porti casca, manusi, si protecii pentru coate, genunchi si toate
cele?! , De ce mai pedalezi daca risti sa mori oricand?. Pentru ca pot si vreau!
Pentru ca nu vreau sa traiesc o viata plictisitoare, cand pot trai o parte din viata plina de adrenalina si
endorfine!

Desi am decis sa nu folosesc limbaj de mess imaginati-va niste smiley faces printre randuri.
Hahahahaa!
Sunt ciudatel. Fuck It! Conteaza ce-mi place mie.