Terapia cognitiv-comportamentalã se bazeazã pe principiul cã sentimentele, gândurile si actiunile sunt

interdependente, respectiv ele se influenteazã reciproc.

În cadrul terapiei cognitiv-comportamentale, pacientii sunt învãtati sã recunoascã patternurile afective,

cognitive si comportamentale ce le înrãutãtesc simptomele. Odatã pattern-ul recunoscut, tehnicile cognitiv-
comportamentale pot fi folosite pentru „a întrerupe ciclul“ prin modificarea rãspunsului cognitiv sau
comportamental.

Terapia cognitiva se concentreaza asupra gandurilor automate si a schemelor.

Gandurile automate sunt acelea care apar imediat ce apare un anumit stimul (de exemplu, suna
telefonul si primul gand este “S-a intamplat ceva grav!”). Ele sunt specifice si concrete, considerate
plauzibile si sunt specifice unei anumite persoane.
Schemele sunt niste complexe sau unitati de ganduri si credinte pe baza carora un individ isi
planifica si isi conduce viata. Gandurile automate sunt derivate din scheme si sunt mai usor de
identificat intr-o perioada scurta de timp. De aceea, terapia cognitiva de scurta durata se
concentreaza mai mult asupra gandurilor automate, iar cea de lunga durata asupra schemelor.

Identificarea gandurilor automate se face atat in timpul sedintelor de psihoterapie, cat si intre
sedinte, prin intermediul unor jurnale pe care pacientul este sfatuit sa le tina. Odata identificate
aceste ganduri automate, terapeutul si pacientul incep sa caute erorile din acestea.
Erorile de gandire pot fi clasificate in trei erori majore si patru distorsiuni specifice.
Erorile majore sunt: polarizarea, personalizarea su suprageneralizarea.
Distorsiunile specifice sunt abstractizarea selectiva, diminuarea, inferenta arbitrara si
catastrofizarea.
Polarizarea se refera la tendinta de a vedea toate lucrurile ca fiind ori bune, ori rele.
Personalizarea – tendinta de a vedea totul in jur ca avand legatura cu persoana noastra.
Suprageneralizarea – tragerea unor concluzii exagerate.
Abstractizarea selectiva – concentrarea pe un detaliu si ignorarea contextului.
Diminuarea – incapacitatea de a accepta laudele celorlalti.
Inferenta arbitrara – a sari direct la concluzii, fara a lua in calcul toate datele.
Catastrofizarea – a te gandi la ce e mai rau, a exagera impactul negativ al unei situatii.

Odata identificate aceste erori de gandire, terapia cognitiva incearca sa le “darame” si practic sa
impiedice clientul sa mai aiba ganduri automate. Pentru a realiza acest lucru, terapeutul este cat se
poate de activ, ofera analogii, da exemple din propria-i experienta, foloseste umorul. Uneori,
terapeutul propune pacientului tot felul de experimente menite a testa validitatea gandurilor
automate.

Ultima etapa a terapiei este aceea de a genera modalitati alternative de a gandi. De exemplu, daca
un pacient face adesea eroarea de gandire numita personalizare, alternativa o reprezinta
modalitatea de gandire numita decentrare, adica perceprea evenimentelor ca neavand nici o
legatura cu persoana pacientului. La final, pacientul este invatat sa continue si dupa terminarea
terapiei identificarea si corectarea gandurilor automate. Se face o evaluare finala si eventual se mai
stabilesc una-doua sedinte de control la intervale mai mari de timp.

O varianta mai usor de suportat a expunerii treptate la stimulul conditionat este desensibilizarea
sistematica. Mai intai pacientul invata diverse tehnici de relaxare. Apoi se face o lista a situatiilor
care il sperie, de la cel mai putin la cel mai mult. De exemplu, teama de paianjeni. Cel mai putin
sperie gandul la un paianjen. Apoi poza unui paianjen. Ceva mai mult sperie un paianjen vazut la
televizor. Si mai mult sperie un paianjen viu inchis intr-un borcan. Cel mai mult sperie un paianjen
viu tinut in palma. Terapeutul cere apoi clientului sa se gandeasca la un paianjen si in acelasi timp
sa aplice tehnicile de relaxare invatate mai devreme. Dupa ce pacientul s-a relaxat, i se cere apoi
sa priveasca poza unui paianjen si din nou sa se relaxeze. Si tot asa. In cele din urma, pacientul va
reusi sa fie relaxat in timp ce tine un paianjen in palma – practic e vindecat de fobia sa de paianjeni.

O alta tehnica bazata pe conditionarea clasica este terapia aversiva in care are loc asocierea unor
stimuli neplacuti cu stimulii placuti dar nocivi. De exemplu, unui barbat care doreste sa se lase de
fumat i se cere ca de fiecare data cand doreste sa aprinda o tigara sa isi provoace mai intai o
oarecare durere sau sa dea mai intai cu aspiratorul prin toata casa. Dupa un timp, dorinta de a
fuma se va asocia cu durerea sau oboseala si, in consecinta, va scadea in timp.

2. Conditionarea operanta. Se refera la faptul ca, in general, comportamentul nostru este

influentat de consecintele acestuia: daca un anumit comportament are niste consecinte placute sau
benefice pentru noi, vom avea tendinta de a repeta acel comportament. Daca are consecinte
negative, neplacute, frecventa comportamentului respectiv va scadea. Tehnicile comportamentale
bazate pe operarea conditionata identifica mai intai comportamentele nedezirabile sau problematice
ale unui individ, cauta apoi sa inteleaga care sunt consecintele pozitive care intretin aceste
comportamente si, in final, incearca sa schimbe ceva astfel incat sa nu mai apara acele consecinte
care intaresc comportamentul nedorit. De exemplu, o mama se plange ca nu se intelege deloc cu
copilul ei de 4 ani. Ori de cate ori acesta doreste ceva, face un scandal teribil, striga, sparge, se
agita foarte mult. Intrebata ce face in asemenea situatii, mama a spus ca incearca sa nu faca pe
plac copilului dar ca, in cele din urma, aproape intotdeauna cedeaza nervos si ii face pe plac
copilului. In acest caz, mama trebuie sa inteleaga ca acest comportament nedorit al copilului este
consecinta faptului ca mama il “incurajeaza”, intrucat copilul a invatat ca de fiecare data cand face
scandal, in cele din urma primeste ceea ce doreste (consecinta benefica ce incurajeaza
comportamentul nedorit). Asftel de tehnici se pot folosi insa si in terapia cu adulti, prin intelegerea
modului in care comportamentele nedorite sunt incurajate de consecinte favorabile, adesea
inaparente.

O alta metoda bazata pe conditionarea operanta este recompensarea. Aceasta se foloseste mai
ales in spitalele de psihiatrie cu pacientii gravi bolnavi, a caror comportament poate fi influentat
daca li se ofera ceva ce ei isi doresc ori de cate ori se comporta asa cum trebuie.