CAPITOLUL 1.

TIINA ECONOMIC I CALITATEA ORGANIZRII VIEII ECONOMICE

Economia ca tiin. Locul ei n tiinele sociale;

tiina economic const din ansamblul coerent de noiuni, idei, teorii i doctrine
prin care sunt reflectate in planul gandirii actele, faptele i comportamentele economice,
din judecile de valoare asupra acestora, precum i din tehnicile, metodele i procedeele de
msurare, evaluare, gestionare i de stimulare a activitilor economice.
Economia contemporan se autonomizeaz mai ales prin modul de abordare a
activitilor economice, prin premisele adoptate i concluziile pe care le formuleaz.
Domeniul ei nu se poate contura prin secionri verticale sau orizontale in realitatea
economic.
Microeconomia este acea ramur a tiinei economice care studiaz unitile economice
individuale, structurile i comportamentele lor (gospodrii individuale, firme, bnci, administraii
etc.), precum i interrelaiile dintre aceste uniti elementare.
Macroeconomia este acea ramur a tiinei economice care cerceteaz mrimile globale
dintr-o economie, numite agregate, interdependenele dintre diferitele variabile globale ale
economiei i sistemul economic al unei ri in totalitatea sa.
Economia pozitiv evideniaz ceea ce este in economie, cum se prezint aceasta i ceea
ce se poate intampla dac va avea loc un anume eveniment (endogen sau exogen), dac se vor
produce anumite acte i fapte economice, naturale, tehnico-tiinifice, politice, culturale etc.
Economia pozitiv pune diagnosticul la starea economiei i prognozeaz dezvoltarea ei
viitoare cu ajutorul unor instrumente ale analizei economice.
Economia normativ arat cum ar fi bine s se desfoare activitile economice i ce ar
trebui fcut pentru ca procesele economico-sociale s se incadreze in normalitate.
Economia normativ apreciaz activitile din perspectiva realizrii unei uniti benefice
intre mediul economic i cel natural, intre eficiena economic i echitatea social, intre
interesele colectivitii umane pe termen scurt i cele pe termen lung etc..
Sistemul metodologic al economiei
Pe baza unui proces complex, indelungat, s-a constituit un sistem metodologic al tiinei
economice format, in principal, din: unitatea inducie-deducie; principiul caeteris paribus;
unitatea analiz - sintez; unitatea dintre metoda istoric i cea logic de analiz economic;
unitatea analiz calitativ - analiz cantitativ etc.
Unitatea inducie-deducie reprezint o cale de cercetare economic i de expunere a
rezultatelor cercetrii care implic multe din celelalte tehnici i instrumente.
Inducia este modul de a raiona trecand de la particular la general, de la fapte la
generalizri teoretice. Este operaiunea intelectual de cunoatere a esenei sau a principiilor
plecand de la observarea atent a fenomenelor, faptelor i actelor economice.
Deducia realizeaz operaiunea intelectual de inelegere a unor manifestri sau
fenomene, plecand de la principiul (legea) sau esena acestora. Este modul de a cerceta economia
trecand de la general la particular.
Trebuie fcut precizarea c nu-i vorba de dou metode - una inductiv - i alta deductiv
- i cu atat mai puin se pune problema opoziiei dintre ele.
Principiul caeteris paribus pleac de la premisa c unele elemente ale analizei
economice sunt stabile, in timp ce altele sunt variabile. Acesta este o aplicare a principiului
logicii, conform cruia interpretarea evoluiei fenomenului se face prin recunoaterea unui
punct stabil de referin. De regul, sunt considerate stabile acele elemente care pot fi
cuantificate matematic.
Abstracia tiinific este o alt component a metodologiei economiei. Caracterul
complex al economiei i posibilitile limitate ale fiecrui cercettor (fie chiar echipe de
cercetare) fac necesar inaintarea in trepte pe drumul dificil al cercetrii. Cercettorul ii
concentreaz atenia, de fiecare dat, asupra unui aspect spre a-l analiza, fcand abstracie de
celelalte aspecte (a cror existen ii este cunoscut). Cunoaterea uneia sau alteia din laturile
realitii economice se concretizeaz intr-un simbol lingvistic o noiune, un concept.
Unitatea dintre analiz i sintez.
Analiza inseamn descompunerea, dezmembrarea fenomenului, procesului de cercetat in
elementele sale componente i cercetarea fiecreia dintre acestea, ca pri necesare ale intregului.
Sinteza presupune unirea elementelor analizate separat in cadrul intregului unitar, legat prin
resorturi interne (cauzale sau funcionale).
Unitatea dintre metoda istoric i cea logic de analiz economic.
Metoda istoric inseamn reflectarea, descrierea i fixarea faptelor i evenimentelor, aa
cum s-au petrecut ele in timp.
Cercetarea logic este aceea care presupune trecerea de la abstract la concret, preluand
din procesul istoric real numai ceea ce este esenial i constituie verigi necesare.
Cercetarea logic este istoria degajat de elementele intampltoare, fr a fi rupt de
realul economiei.
Unitatea analizei cantitative i calitative. Pornindu-se de la premisa c realitatea insi
se caracterizeaz printr-o asemenea unitate, cercetarea trebuie s in seama de conexiunile
dintre actele i faptele economice, de aspectul calitativ al lor, dar i de msura i intensitatea
acestora, de aspectul lor cantitativ.
Modelarea matematic (reproducerea schematic a unui proces economic sub forma
unui sistem linear sau analog, in scopul studierii modului de desfurare a procesului i
fenomenului real) constituie o treapt important in ridicarea de la abstract la concret, in
realizarea efectiv a unitii analizei calitative i cantitative. din economie.
Cunoaterea economic specializat const din refleciile efectuate de persoane care slujesc
acest domeniu i care dispun (gestioneaz profesional) de instrumente adecvate de
cercetare a problemelor economice i de expunere a rezultatelor cercetrilor i
descoperirilor lor.
Curentele de gandire economic sunt mai cuprinztoare decat colile corespunztoare.
Conturarea unui curent de gndire economic se realizeaz in funcie de
capacitatea diferiilor autori de a percepe problemele majore din timpul lor i de a le
explica profesional, respectiv dup nivelul teoretic al explicaiilor fundamentate i
eficiena practic a propunerilor de politic economic pe care le fac pe aceast baz.
Principalele curente de gndire economic
Gandirea economic se inscrie in contextul istoriei economice, reflectand strile economiei i
dinamica acesteia. Pe de alt parte, economitii i curentele de gandire economic au influenat
realitatea social-economic pe care au reflectat-o i au cutat s o impulsioneze spre progres i
prosperitate. Patru au fost principalele curente de gandire economic: clasicismul, marxismul,
neoclasicismul, keynesismul.
a) Clasicii: fondatorii tiinei economice.
In cadrul istoric al industrializrii, al trecerii la capitalismul industrial, autorii clasici au
cercetat sursele avuiei in aceste condiii i valoarea bunurilor create. Pentru economitii clasici,
legile economiei de pia, ca i legile fizicii, relev forele naturale reglate de o man
invizibil. Piaa i liberul schimb asigur in mod natural eficacitatea produciei, satisfacerea
nevoilor din ce in ce mai numeroase ale indivizilor, ca i dinamica societii in ansamblul ei, cu
condiia s nu fie perturbat de interveniile discreionare ale statului. Repartiia avuiilor,
creterea produciei i creterea demografic se armonizeaz prin liberul schimb, ale crei virtui
se extind i la schimburile internaionale.
*0 Primul dintre marii clasici este Adam Smith (1723 - 1790), economist scoian,
considerat unanim printele economiei politice. In anul 1771, el public opera Avuia naiunilor,
natura i cauzele bogiei naiunilor, in care el analizeaz, pentru prima dat in mod tiinific
revoluia industrial cu aspectele: organizarea produciei, progresul tehnic, dinamica industriei,
necesitatea schimbului. Adam Smith vede in munc sursa valorii i in diviziunea muncii un
multiplicator al eficienei.
*1 David Ricardo (1772 - 1823), economist englez, in lucrarea sa devenit clasic
Principiile economiei politice i ale impunerii (1817), analizeaz repartiia veniturilor (salariu,
profit, rent funciar). Contribuia cea mai important a lui D. Ricardo const in teoria sa despre
avantajele comparative, cheie pentru analiza liberal in favoarea liberului schimb i a
specializrii internaionale.
*2 John Stuart Mill (1806 - 1873), economist englez, autor al lucrrii Principiile
economiei politice (1848), in care el dezvolt teoria schimburilor internaionale in spiritul
concepiei lui David Ricardo.
*3 Thomas R. Malthus (1766 - 1834), autor englez, a elaborat celebra lucrare Eseu
cu privire la principiul populaiei (1798), in care el preconizeaz suprimarea oricrei forme de
ajutor pentru familiile srace. El a formulat o lege specific a populaiei.
*4 Jean Baptiste Say (1767 - 1832), economist francez, autor al Tratatului de
economie politic, s-a pronunat impotriva oricrui dirijism perturbator al echilibrului natural al
pieelor. Legea debueelor, formulat de Say, proclam c produsele se schimb pe produse
i c moneda este neutr, avand doar o simpl funcie de intermediere a schimburilor.
b) Karl Marx i marxismul
*5 Karl Marx (1818 - 1883) i-a propus nu numai s interpreteze lumea, ci i s-o
transforme. Analizele sale economice se inscriu in contextul unui capitalism industrial nscut i
dezvoltat printr-o exploatare sistematic a forei de munc a salariailor muncitori. In concepia
sa, aceast opresiune nu putea lua sfarit decat intr-o alt organizare social-economic: societatea
comunist.
Opera sa major - Capitalul (patru volume) a inceput s fie publicat in 1867 (Capitalul,
vol. 1). In genere, concepia sa s-a dovedit a fi i s-a impus ca o critic a economiei politice
clasice.
Trei aporturi principale sunt de reinut din opera economic a lui K. Marx, i anume: cu
privire la valoare, referirile la contradiciile sistemului capitalist, privind lupta de clas.
K. Marx reia i dezvolt ideile lui Smith i Ricardo cu privire la munc ca origine (surs)
a valorii. Pe de alt parte, el caut s demonstreze c regimul proprietii private asupra
mijloacelor de producie permite capitalitilor care le posed s confite valoarea economic
creat de muncitori. Plusvaloarea obinut prin spolierea proletarilor este profitul intreprinderilor
capitaliste.
Pe baza contradiciilor sistemului capitalist, crizele sunt inevitabile in cadrul acestui
sistem. Muncitorii sunt o povar pentru capitaliti, care tind s le reduc in permanen salariile
(teza pauperizrii). Dar aceti muncitori pauperizai nu pot s asigure debueele necesare
comercializrii produciei. Criza amenin in permanen. Ca urmare, concurena din ce in ce mai
puternic antreneaz o tendin permanent de scdere a ratei profitului, de care sistemul nu va
putea scpa decat printr-o criz final.
Prin relaiile de producie capitaliste i deci de exploatare, societatea este segmentat in
grupri sociale cu interese antagoniste. Cei doi poli principali ai gruprilor sociale sunt: clasa
burghez exploatatoare i clasa proletariatului supus exploatrii. In concepia sa, doar revoluia
putea pune capt acestei situaii.
Prin aportul su teoretic, K. Marx spera s ajute la contientizarea procesului de exploatare i s
grbeasc astfel revoluia proletar.
c) Neoclasicii
Denumirea de neoclasici atribuit economitilor ce se inscriu in acest curent decurge
din faptul c ei au reluat ideile eseniale ale clasicilor i anume: economia de pia, libera
concuren i liberul schimb, intervenia limitat a statului in economie. Dar, aportul lor esenial
la dezvoltarea tiinei economice const in aceea c apreciaz fiecare individ ca actor economic
de baz, acesta fiind un reputat raional in cutarea unei satisfacii maximale sau a unui profit
maximal (Homo oeconomicus rationalis).
Prin jocul liber al fiecrui actor se asigur echilibrul ofertei i cererii pe diferitele piee i
cea mai bun afectare posibil a resurselor disponibile. Toate pieele fiind interdependente,
ofertele i cererile pe fiecare pia particip la realizarea echilibrului general, adic la realizarea
echilibrului de ansamblu al pieelor. Prin toate aceste contribuii teoretico-metodologice,
neoclasicii au fundamentat abordarea individual in economie, creand astfel microeconomia.
Cele trei lucrri care au marcat apariia microeconomiei i au pus bazele curentului de
gandire neoclasic sunt urmtoarele: Principii de economie politic (1871), autor Carl Menger
(1840 - 1921); Teoria economiei politice (1871), elaborat de William Stanley Jevons (1835 -
1882); Elemente de economie pur (1874), de Leon Walras (1834 - 1910).
Aceast gandire a fost dezvoltat i perfecionat de o seam de ali economiti cum sunt:
*6 Alfred Marshall (1842 - 1924), in lucrarea sa Principii de economie politic
(1890), el realizeaz o sintez sub semnul unitii de ansamblu intre gandirea clasic i cea
neoclasic marginalist. El unific in acest mod gandirea anglo-saxon cu cea continental.
Cariera sa de profesor universitar a fost strlucitoare, ceea ce l-a fcut pe J. M. Keynes s afirme:
Noi toi suntem elevii lui A. Marshall.
*7 Friedrich von Wieser (1851 - 1926), in lucrarea sa Theorie der gesellschaftlichen
Wirtschaft, se manifest in principal ca teoretician marginalist. El abordeaz relaia dintre
utilitate, valoare i raionalitatea organizrii economice. Marcat de experiena sa guvernamental,
Wieser acord prioritate utilitii sociale, fiind considerat unul dintre fondatorii economiei
publice.
*8 Eugen von Bohm - Bawerk (1851 - 1914), in lucrarea Capital i doband, a
elaborat o teorie original privind repartiia, plusvaloarea (profitul) fiind redus la doband. El a
introdus factorul timp in analiza economic i procedeaz la actualizarea valorii luand in
consideraie deprecierea viitoare i luand in calcul cotitura produciei, care reprezint capitalul.
*9 Vilfredo Frederico Pareto (1848 - 1923), in lucrrile Manual de economie
politic (1906) i Curs de economie politic (1896), fundamenteaz teoria echilibrului general,
tiina economic a bunstrii i teoria optimului economic (optimul Pareto). Toate aceste
fundamentri au la baz sistemul de preuri, prin care se maximizeaz satisfaciile tuturor
actorilor economici.
d) John Maynard Keynes (1883 - 1946) i keynesienii
Publicarea lucrrii majore a lui Keynes Teoria general a ocuprii mainii de lucru, a
dobanzii i a banilor (1936), scris in plin criz economic, marcheaz inceputul unui nou
curent de gandire economic, ce va fi numit revoluia keynesian.
Departe de a respinge economia de pia, John M. Keynes i-a propus, dimpotriv, s
aduc un pic de oxigen i s salveze cat mai repede o economie in grav dificultate.
Am reinut aici doar cateva din aporturile decisive ale lui Keynes la dezvoltarea tiinei
economice.
*10 Moneda - susine el - nu poate fi neutr. Rolul ei nu se reduce la cel de simplu
lubrifiant al schimburilor. Moneda influeneaz puternic nivelul preurilor, nivelul
produciei i nivelul ocuprii.
*11 Actorii economici nu pot fi perfect raionali, inclusiv in ceea ce privete
anticiprile lor, deoarece viitorul rmane totdeauna incert.
*12 Funcionarea economic este animat de o logic proprie care depete suma
comportamentelor individuale. Aceast logic poate fi ineleas prin analiza
macrocantitilor (agregatelor) caracteristice unei economii. In acest sens, J. M.
Keynes este considerat drept fondatorul macroeconomiei i gandirea sa a fost
determinant in crearea contabilitii naionale.
*13 Economia de pia nu poate asigura echilibrul economic doar prin virtuile
singulare ale liberalismului. In particular, ocuparea deplin nu poate apare ca singur
rezultat al forelor pieei. Intervenia statului este necesar pentru reglarea cererii
globale i pentru a o aduce la un nivel compatibil cu ocuparea deplin. Acest mod de
intervenionism a inspirat cea mai mare parte a politicilor economice in perioada 1945
- 1970.
Motenirea lui J. M. Keynes s-a bucurat de o larg difuzare, ceea ce a determinat pe unii
exegei ai si s susin c, intr-un fel sau altul, toi economitii din perioada postbelic au fost i
au rmas keynesieni.
Merit a fi nominalizai urmtorii motenitori i continuatori ai lui Keynes: Henry Roy
Harrod (1900 - 1978) i Nicholas Kaldor (1908 - 1986) pentru crearea i propagarea modelelor
de cretere pe termen scurt; Michel Kalecki (1899 - 1970) pentru aportul su la fundamentarea
teoriei cererii efective i a multiplicatorului investiiilor; Joan Robinson (1903 - 1983) pentru
analiza condiiilor concurenei imperfecte.
Continuitatea in contemporaneitate a curentelor de gandire economic. Aceste patru tipuri
de analiz nu sunt succesive; un anume curent nu apare doar atunci cand altul dispare; ele
coabiteaz parial. Exist in zilele noastre un curent clasic i unul neoclasic, muli autori se
consider marxiti, iar alii se incadreaz in keynesism. De cele mai multe ori curentele de
gandire respective sunt calificate i apreciate prin prefixul neo (neokensian, neomarxist,
neoclasic - curent care reia o parte din analiza clasic de la sfaritul secolului al XIX-lea -,
neoliberal etc.).

coala clasic
Economia clasic s-a creat sub inflena filozofiei iluministe i a doctrinei ordinii naturale.
Analizele economitilor clasici nu s-au concentrat cu precdere pe forele cererii i ofertei, ci pe
crearea i distribuirea veniturilor.
Unul dintre principalele elemente ale teoriei economice clasice il reprezint funcionarea
automat a pieelor prin auto-reglare.
Principalele prescripii de politic economic se regsesc n doctrina laissez-faire
considerat deopotriv coal de gndire economic i politic potrivit creia problemele
economice pot fi rezolvate datorit tendinei naturale ctre echilibru- tendin inerent sistemului
liberei iniiative.
Fundamentele teoretice ale liberalismului economic se regsesc n Avuia Naiunilor 1776
scrisa de Adam Smith.
Ctre sfritul sec XIX, ideea autoreglrii economiei s-a extins i s-a constituit economia
neoclasic; reprezentani: Friedrich von Hayek, Ludwig von Mises, se susine c mecanismele
de pia sunt suficient de puternice s nving ocurile externe i s conduc rapid economia
ctre un echilibru general.
Elementul central al economiei neoclasice l constituie Legea lui J ean Baptiste Say-
oferta creaz propria cerere (n acest caz nu ar mai fi posibile crizele de supraproducie).
Modelul neoclasic a evoluat pn n anii `30. Teoria neoclasic nu a mai putut explica
natura i cauzele crizei, nefiind m posibilitatea de a oferi politici corective.
Macroeconomia Keynesian
J.M. Keynes i constituirea macroeconomiei moderne
(Keynes- fondatorul intervenionalismului statului n economie)
Criza anilor 30 a pus n eviden limitele principiului laissez-faire. Teoria general a lui
Keynes reprezint o critic a gndirii clasice i neoclasice, i creaz o construcie teoretic nou
care n numele liberalismului politic propune politici economice active.
Teoria lui Keynes marcheaz o ruptur fa de economia liberal i fa de modul su
concurenial-tradiional. Teoria lui Keynes demonstreaz c echilibrul macroeconomic nu
echivaleaz automat cu valorificarea deplin a factorilor de producie.
Contribuiile majore ale Keynesismului pot fi evideniate pe 3 planuri:
- promovarea unui nou set de concepte n analizele macroeconomice;
- instituirea unui management guvernamental al economiei;
- propunerea unor prescripii de natur economic (sau politico-economic) regsite sub
denumirea de management al cererii.
Pentru aceasta Keynesismul este considerat prima coal modern de macroeconomie.
Keynes propune analiza economiei n integralitatea sa, respectiv ca economie agregat.
Aceast ramur a economiei este cunoscut ca macroeconomie, n cadrul creia se evideniaz
rolul cererii agregate ca element principal n determinarea nivelului omajului.
Teoria Keynesist asigur un fundament teoretic raional pentru intervenia Guvernului.
Se consider c numai intervenia statului poate, prin creterea cererii globale efective
(consum+ investiii) s conduc la ocuparea deplin a forei de munc.
Modelul utilizat de Keynes l-a reprezentat economia nchis (adic fr flux-reflux din
exterior), teoria sa fiind valabil pe termen scurt.
n esen, Keynesismul reprezint doctrina interveniei statului n caz de recesiune sau
stagnare, oferindu-i acestuia o nou legitimitate- noi competene, reglarea activitii economice
(valabil in perioada ulterioar crizei).
Concepia economic a lui Keynes, cel mai mare economist al sec XX a fost larg
promovat de rile capitaliste dezvoltate.
Pn la jumatatea anilor 70 (cei 30 de ani glorioi- cum ziceau francezii)- se nregistreaz
performane macroeconomice caracterizate prin niveluri nalte i stabile de cretere i de ocupare
a forei de munc. Ca urmare a apariiei stagflaiei, teoria keynesist nu mai ofer soluii
adecvate, sunt create condiiile pentru trecerea la o nou coal de gndire economic:
MONETARISMUL.