In actul I, decorul infatiseaza sala mare a palatului Pietro Gralla, interior de

mare lux si rafinament, intr-o dupa-amiaza tarzie a obositului secol al XVIII-lea.

Aici, contele incearca sa mimeze, folosind corabii in miniatura, scenariul viitoarei batalii
navale, pe care avea s-o conduca, in urmatoarele zile, cu scopul de a-i nimici pe piratii
care atacau orasul.
Alaturi de Gralla se afla uriasul Nicola (un slujitor si camarad credincios) si frumoasa
Alta - sotia contelui.
„Jocul strategic" trezeste amintirea altor batalii la care Pietro Gralla si Nicola
participasera de-a lungul anilor, pe multe mari ale lumii.
Fiecare dintre cei doi evoca, prin retrospectiva, momente din existenta furtunoasa a lui
Gralla, fost sclav, apoi corsar si devenit, prin meritele sale, comandant al flotei venetiene.
De trei ani, acest om neinfricat se stabilise la Venetia si se casatorise cu Alta, fosta
actrita, facand din dragostea lor un ideal al iubirii absolute.
Acum, inaintea unei lupte decisive, Gralla trece prin mari nelinisti, din pricina ca vasele
venetiene se aflau la reparat, tunarii nu erau pregatiti, iar capitanii de corabii erau prinsi
in marele carnaval al orasului si cu totul nepasatori.
Unul dintre acestia - Marcello Mariani (Cellino) - fusese chiar chemat de Gralla, in
palatul sau si soseste imbracat intr-un costum plin de zorzoane - marca a nepotrivirii
dintre aparenta si esenta.
Infuriat de facilitatea acestui vlastar nobil, si, mai ales, de inadecvarea lui la functia de
capitan de nava, Gralla il supune unor observatii usturatoare si-1 sileste sa demisioneze.
Cellino fusese insa, cu zece ani in urma, marea iubire a Altei, absolutul ei spulberat prea
curand. Sosirea lui in casa cuplului Gralla va tulbura echilibrul dintre soti, cu consecinte
majore: Alta trimite o servitoare sa-i stabileasca o intalnire, pentru a doua zi, cu Cellino.
Decorul actului al II-lea este interiorul unui chiosc izolat pe mare, timpul actiunii fiind a
doua noapte dupa revederea dintre Cellino si Alta.
Aflata parca in transa, femeia se comporta ca o halucinata, aruncand in mare cheia
chioscului si pumnalul lui Cellino.
Incercarea ei de a-1 retine pe cel pe care-1 mai iubea, trezeste spaima tanarului si ii releva
toata lasitatea.
Ingrozit de perspectiva intalnirii cu sotul Altei si prins ca intr-o capcana, Cellino taxeaza
cuvintele calde ale femeii drept o „sminteala" si se gandeste sa fuga pe fereastra.
Cand slujnica anunta ca Pietro Gralla soseste cu barca, Alta il scoate pe Cellino in afara
zidului, pe un brau de piatra si-si primeste sotul.
Comandantul traise deja o mare deziluzie, intrucat consiliul celor zece (care conducea
Venetia) ii luase functia si i-o acordase celui mai bun prieten al lui Gralla.
Acum venise la sotia lui ca la singurul lucru bun care ii ramasese.
Observand nelinistea Altei este cuprins de o banuiala confirmata prin prezenta, pe masa,
a doua cupe de sampanie.
In aceeasi stare febrila, femeia ridica pumnalul asupra lui Gralla care se ofera, cu dispret,
mortii, dezgolindu-si inima. Acesta este momentul culminant al dramei.
In actul al III-lea, actiunea se petrece la douazeci de zile dupa aceasta intamplare in
acdasi palat descris la inceput.
Pietro Gralla si Alta joaca sah, dar amandoi sunt devastati sufleteste si nu se mai pot
controla.
In interiorul unui timp amortit, tulburat doar de ruga Altei de a fi ucisa, se petrec doua
mici intamplari.
Prima o constituie vizita inchizitorului de stat, insotit de un medic, pentru a cerceta
imprejurarile in care fusese injunghiat Gralla.
Neclintit, contele declara ca a fost o tentativa de sinucidere si o obliga pe Alta sa declare
la fel.
Cea de a doua intamplare o constituie sosirea lui Cellino, total transformat si gata sa
plateasca pentru raul pe care il provocase.
Intelegand, abia acum, valoarea morala a lui Gralla, tanarul ii cere sa-i devina ucenic, ba
chiar sa-1 ajute in organizarea unei revolte impotriva conducerii Venetiei.
Pentru Pietro Gralla este insa prea tarziu si acesta pleaca in lume, sau, poate, in cautarea
altui absolut (deznodamant grav).