Colegiul Național „Calistrat Hogaș”

Florea Gabriela
Clasa a 11-a E

ACT VENEȚIAN
REZUMAT PE ACTE ȘI SCENE

Actul I
Acţiunea se petrece la Veneţia. Decorul reprezintă sala cea mare a palatului lui Pietro Gralla.
Aplecat asupra navelor, Pietro Gralla analizează situaţia, încercând să stabilească o strategie, ajutat de
servitorul său devotat, Nicola.

Scena I
Pietro Gralla, fost corsar, ridicat la rangul de pregăteşte o strategie navală, ajutat de Nicola, care
manevrează vasele miniaturale după indicaţiile stăpânului. Alta, soţia lui Pietro, care asistă la acest joc de
strategii navale, vrea să afle dacă în realitate se potrivesc aceste tactici imaginate cu miniaturi. Întrebarea
ei, îi dă lui Gralla prilejul să-şi amintească izbânzile repurtate în diverse bătălii şi medaliile primite drept
răsplată de la papă şi de la conducători de state. Acum Gralla se pregătea să dea prima lui bătăile pentru
Veneţia, fiind chemat special „la comanda flotei”.
În toţi cei 14 ani cât stătuseră aici, Gralla fusese comandant, cu două excepţii, deoarece era „prea
aspru cu echipajul” şi nu admitea sub nici o formă „neascultarea”. În cei trei ani de căsătorie, Alta nu-l
văzuse niciodată atât de preocupat, nu numai ziua, ci şi noaptea.
Alta este foarte îngrijorată şi se teme pentru viaţa soţului ei, atunci când află că el urmează să plece
la luptă în ziua următoare, amintindu-şi cum îl cunoscuse. Alta află cu surprindere că Nicola fusese
căsătorit pe când avea 20 de ani, cu o fată din satul lui, pe care o ucisese sălbatic deoarece o prinsese cu
iubitul ei. Judecătorii îl achitaseră, dar el nu se iertase niciodată şi trecuseră de atunci „18 ani, 7 luni şi 23
de zile”.

Scena II
Intră cavalerul Marcello Mariani, spunând că fusese chemat de Pietro Gralla. Întrebat cine este,
cavalerul răspunde infatuat că este descendent din familia Mariani. Buimăcit de primirea jignitoare,
Cellino devine cu totul penibil, întrucât nu ştie nimic despre echipajul său, nici măcar nu văzuse vreodată
fregata în cei şase ani de când era comandant şi nu-şi aminteşte nici măcar numele secundului care se
ocupase de corabie în tot acest timp. Cellino fusese plecat trei ani la ambasada veneţiană din Franţa, iar de
doi ani era ataşatul Dogelui şi nici nu se gândea să comande nava în apropiatul război.
Ferm şi intransigent, Gralla îi cere să-şi dea demisia de la comanda fregatei „Velocitta”, dar
Cellino refuză indignat, considerând că i se cuvine acest grad deoarece familia lui avea merite deosebite în
istoria Veneţiei. Furios la culme, Gralla îl jigneşte spunându-i „cap de berbec frezat” Dispreţuindu-l
pentru laşitate, Pietro îl ameninţă că dacă a doua zi nu va veni să-şi ia funcţia în primire, îl va aduce în
lanţuri, de oriunde s-ar afla, apoi îl provoacă la duel. Cellino este îngrozit, refuză să se bată cu Pietro,
apoi, ameninţat că îi vor fi tăiate urechile şi nasul, îşi scrie demisia.
Pietro continuă să-l dispreţuiască, arătându-i că singurele lui merite sunt cele câştigate de familia
lui, acuzându-l că este necinstit şi superficial, că un tânăr ar trebui să fie puternic şi să nu accepte
compromisuri, să fie preocupat de valorile esenţiale ale vieţii. Scuza lui Cellino, aceea că trăieşte şi el
asemenea tinerilor patricieni din Veneţia.

Scena III
Nicola aduce o colivie, în care se află închis un porumbei, fapt ce îl enervează peste măsură pe
Pietro. Cellino consideră că în Veneţia domneşte numai „teroarea inchizitorilor şi legea plăcerii” şi că
Colegiul Național „Calistrat Hogaș”
Florea Gabriela
Clasa a 11-a E

fiecare este doritor să guste din toate plăcerile vieţii, prilej pentru Pietro să expună, cu ajutorul lui Nicola
care sunt bucuriile adevărate ale vieţii, vorbindu-i despre toate satisfacţiile pe care le oferă situaţiile limită,
înfruntarea cu pericolul, izbânzile pentru care ai luptat ca toată energia şi cărora ţi-ai închinat întreaga
viaţă, considerând că tinerii patricieni nu au plăceri, ci numai pofte.

Scena IV
Marchiza Caratesta, cumnata Dogelui, venise să-l ia pe Cellino, pentru că trebuia să meargă
împreună la operă. Indignat la culme de neruşinarea femeii, care voia să se afle că Cellino este „sigisbeul”
(curtezan al unei doamne, cavaler care servea o doamnă) ei, Pietro află că şi marchizul Caratesta este, la
rândul lui sigisbeul contesei Cariguani. Spre stupoarea lui Gralla, Cellino îi explică în continuare faptul că
acestea sunt regulile iubirii şi ale bunelor maniere la Veneţia, cărora trebuie să li se supună cu toţii.
Gralla dispreţuieşte ideea că femeia este considerată un fel de trofeu pentru bărbaţi. El îi relatează
apoi lui Cellino că porumbelul din colivie poartă un bilet de dragoste trimis de o femeie care spune că-l
iubeşte şi-i trimite mereu răvaşe amoroase, ajungând chiar ca soţiei lui să i se facă milă de această
necunoscută ce pare atât de nefericită că Gralla nu răspunde sentimentelor ei.

Scena V
Intră Alta şi când îl vede pe Cellino, reacţia ei este de uimire şi nu-şi poate lua ochii de la el. Soţul
ei îl prezintă ca pe un cuceritor celebru, despre care el nu crede că ar putea iubi vreodată cu adevărat, că
nu este „în stare să iubească”. Cellino, încurcat şi parcă mai umilit decât până acum, ar vrea să plece,
spunând că ei doi nu trăiesc „în aceeaşi lume”, aşa că Pietro nu are cum să-l înţeleagă.

Scena VI
Rămaşi singuri, Pietro îi reaminteşte soţiei sale despre discuţia pe care o avuseseră la Padova în
casa profesorului Delatti. Pietro consideră că „deasupra tuturor celorlalte femei” se afla Alta, soţia lui,
care are meritul că reuşise să-i descopere iubirea.

Scena VII
Rămasă singură, Alta are o privire halucinată, este foarte agitată şi tulburată. Cheamă servitoarea,
pe care o întreabă dacă îl văzuse pe tânărul cavaler. Servitoarea îi destăinuie că-l cunoaşte pe Cellino. Alta
o trimite să-l caute pe Cellino şi să-i spună că a doua zi dimineaţa să vină într-un anume loc, unde el s-o
urmărească fără să spună nimic.

Actul II
Acţiunea se desfăşoară în chioşcul izolat, aflat pe mare, al lui Pietro Gralla, în care se află un divan
larg şi cărţi într-o bibliotecă, altele deschise pe scaunele mici.

Scena I
Alta urcă scările trăgându-l de mână pe Cellino, care este neplăcut impresionat de pustietatea
acestui loc, dar femeia este emoţionată, îşi scoate inelul şi-l aruncă în mare. Cellino îşi aminteşte de Alta
pe când era tânără, dar acum îl părea mult mai frumoasă şi atrăgătoare. Totuşi se teme de soţul ei, despre
care ştia că în urmă cu doi ani îl ucisese pe Galambero numai pentru că nu-l făcuse loc pe stradă.
Cellino observă cu mirare cărţile şi este uimit că. Mai mult decât atât, el remarcase că la
spectacolul de teatru numai ei doi erau atenţi la ceea ce se întâmpla pe scenă, ceilalţi spectatori vorbeau,
îşi făceau vizite reciproce în loji şi produceau gălăgie. Alta îşi aminteşte de dragostea lor care se
Colegiul Național „Calistrat Hogaș”
Florea Gabriela
Clasa a 11-a E

consumase cu ani în urma la Zara, iar Cellino este nedumerit cum de o actriţă atât de talentată ca ea
părăsise scena, mai ales că era admirată de toţi bărbaţii din Veneţia.
Alta îşi aminteşte de iubirea lor trecută, de la care se scurseseră zece. El vrea să o îmbrăţişeze, să o
mângâie, mai ales că se grăbeşte ca să participe la un bal, la care venea toată lumea bună din Veneţia. Alta
îl respinge cu dispreţ, spre dezamăgirea lui.
Cellino este speriat şi pentru că l-ar putea găsi acolo contele Pietro Gralla, dar Alta tocmai acest
lucru urmăreşte şi de aceea încuiase uşa şi nu-l lasă să plece. Ea îl transformase pe Cellino, în toţi aceşti
ani, într-un ideal bărbătesc, iar acum constată, dezgustată; că este laş şi nemernic, fiind înnebunit de frica
lui Pietro.
Cellino intenţionează să iasă pe geam şi să înoate până la Arsenal, dar Alta este cuprinsă de groază
la gândul că el ar putea să moară şi-i mărturiseşte că ar înnebuni dacă lui i s-ar întâmpla ceva. Îi spune,
apoi, că soţul ei plecase cu flota la luptă şi că nu avea cum să se întoarcă în seara aceea şi-i declară că-l
iubeşte la fel de mult.
Alta îi cade în genunchi, regretând că-l chinuise minţindu-l că îl ţinea acolo ca să-l găsească Gralla
şi să-l omoare. Cellino nu mai înţelege nimic din comportarea ei. El o întreabă ironic dacă îi dă voie să o
sărute, dar ea sare bucuroasă să-l îmbrăţişeze.
Alta vrea să afle dacă în tot acest timp se gândise vreodată la ea şi Cellino îi mărturiseşte că toți
bărbaţii din Veneţia o admirau şi el ar fi dorit s-o strângă în braţe, mai ales că era râvnită de toţi cei care o
vedeau. Amândoi se dezlănţuie într-un joc al iubirii pătimaşe, ea îl sărută cu disperare, şoptindu-i cuvinte
drăgăstoase.

Scena II
Servitoarea îşi strigă alarmată stăpâna, anunţând-o că vine Pietro Gralla. Alta îl sfătuieşte să iasă
pe fereastră şi să stea pe brâul de zid aflat în exteriorul chioşcului. Cellino iese la timp, deoarece imediat
intră agitat Pietro Gralla.

Scena III
Alta este nedumerită pentru faptul că el nu plecase cu flota la luptă împotriva piraţilor, aşa cum
plănuise. Pietro îi relatează cum, la şedinţa Consiliului, el nu se mai putuse stăpâni şi-l acuzase pe
proveditorul general al Arsenalului, Danielo, că risipise 24 de milioane de ţechine destinaţi refacerii flotei,
apoi îl pălmuise. Ca urmare, Pietro Gralla fusese destituit şi înlocuit la comandă cu prietenul său, Elmo.
Dezamăgit de trădarea lui Elmo, care-i fusese ca un frate, lui Pietro îi rămăsese numai Alta. Ea este
agitată şi-i propune să se plimbe împreună cu gondola pe canal toată noaptea, ca să uite dezamăgirile.
Pietro este impresionat de grija ei, însă refuză să plece, deoarece are nevoie de reculegere şi nicăieri nu se
simte mai bine decât în chioşcul lor ascuns, ferit de agitaţia Veneţiei. Alta îşi pierde cu totul cumpătul,
devine suspect de neliniştită, ceea ce stârneşte bănuielile lui Pietro, care o întreabă dacă fusese cineva
acolo.
Alta neagă înfricoşată şi insistă să iasă la plimbare, însă Pietro bănuieşte că îl minte şi îi
mărturiseşte că o iubeşte atât de mult, cum nimeni nu iubise vreodată în Veneţia. Ea încearcă să-l
amăgească, să-l atragă spre ea pentru a-i înfige pumnalul în spate, însă el întoarce tocmai atunci capul şi
vede mâna ei ridicată, gata să lovească. Privind-o dispreţuitor, Pietro se întoarce cu faţa către ea, îşi
dezveleşte pieptul şi-i arată locul în care să-l străpungă. Alta înfige pumnalul, apoi îl priveşte pe Cellino,
care, după ce a sărit în cameră, iese repede, fericit că a scăpat. Alta rămâne cu faţa descompusă şi cu
mantia lui Cellino pe braţe.

Actul III
Colegiul Național „Calistrat Hogaș”
Florea Gabriela
Clasa a 11-a E

Acţiunea acestui act se petrece la douăzeci de zile de la întâmplările precedente. Pietro, cu pieptul
bandajat, stă într-un jilţ mare şi joacă şah cu Alta, mutând piesele cu mâna stângă.

Scena I
Pietro este palid, foarte obosit şi concentrat la joc, iar Alta, chinuită de remuşcări, îi potriveşte
pernele, apoi îi spune că doreşte ca el să se facă bine ca s-o omoare cu mâna lui. Alta insistă să o ucidă,
însă Pietro ripostează cu răceală în glas, spunându-i că dacă este vorba de femeia care i-a fost nevastă,
aceea „e moartă demult”.

Scena II
Nicola îi raportează lui Pietro faptul că Marcello Mariani nu este de găsit nicăieri. Alta vrea să afle
pentru ce îl caută soţul ei pe Cellino, dar acesta îi răspunde cu severitate că ea are calitatea de infirmieră şi
nu o priveşte ce intenţii are el.

Scena III
Nicola anunţă că venise inchizitorul de stat împreună cu un medic. Pietro refuză categoric să-i
primească şi atunci aceştia îi trimit un bilet, prin care îi solicită o declaraţie asupra împrejurărilor în care s-
a produs rănirea. Gralla scrie că încercase să se sinucidă, fiind dezamăgit din cauza destituirii de la
comanda flotei. Trebuind să scrie şi ea o declaraţie, Alta mărturiseşte că încercase să-l, cerând să fie
judecată şi pedepsită în conformitate cu legea. Pietro rupe hârtia şi îi dictează el ceea ce trebuie să declare,
prin care susţine varianta lui de sinucidere
Pietro Gralla se simte învins pentru că este nevoit, pentru prima oară în viaţă, să recurgă la
minciună, fapt ce îl face să se simtă umilit. Ceea ce îl frământă cel mai mult şi-l chinuie peste măsură pe
Pietro este adevărul, dorinţa lui de a afla motivul real pentru care Alta îl preferase pe acel tânăr şi o roagă
cu înfrigurare să-i explice sincer simţămintele ei.
Femeia nu ştie ce să spună şi Pietro încearcă s-o ajute ca să se lămurească. El presupune mai întâi
că poate nu-i plăcea din punct de vedere fizic, şi o roagă să-i spună adevărul oricât de dureros ar fi acesta.
Poate că diferenţa de 15 ani care este între ei face din el „un om sfârşit pentru dragoste” şi el se
comportase în tot timpul căsniciei lor ca „un caraghios fudul”. Dacă acesta ar fi motivul adevărat, atunci el
ar trebui să-şi analizeze comportamentul, pentru că ar însemna că şi în alte situaţii se poartă „ridicol şi
nătâng”. Alta respinge cu fermitate ambele lui presupuneri, spre amărăciunea lui Pietro, deoarece dacă şi-
ar fi descoperit un neajuns fie fizic, fie ca bărbat, ar fi renunţat pentru totdeauna la dragoste.

Scena IV
Nicola intră cu o colivie, desface biletul de la piciorul porumbelului şi-l dă stăpânului. Acesta îl
citeşte şi constată că femeia respectivă ştie în amănunt tot ceea ce se întâmplă în casa lor.

Scena V
Alta este chinuită privindu-şi soţul suferind atât de mult. Pietro îi mărturiseşte că în el s-a creat un
gol imens. Pietro este chinuit de mustrări de conştiinţă, întrebându–se cum putuse să se înşele atât de grav
asupra femeii pe care o iubise cu toată fiinţa lui, fără rezerve. De aceea, acum trebuie să-şi asume toate
consecinţele acestei greşeli de neiertat de a face din ea un ideal de iubire absolută.
Pietro conştientizează faptul că fusese atât de orgolios, încât confundase valoarea adevărată cu
falsul, şi se întreabă cu amărăciune cum putuse să vadă în ea o femeie inteligentă, unică.

Scena VI
Colegiul Național „Calistrat Hogaș”
Florea Gabriela
Clasa a 11-a E

Nicola are o expresie uluită, de parcă ar fi văzut o arătare şi-l anunţă pe Gralla că Cellino venise
singur şi dorea să fie primit.

Scena VII
Cellino este îmbrăcat sobru, într-o mantie neagră, fără perucă, având o expresie răvăşită. El a venit
la Pietro Gralla ca să suporte consecinţele faptelor săvârşite. El îi mărturiseşte lui Cellino că-l dispreţuieşte
profund pentru stilul lui de viaţă, dar nu-l consideră vinovat pentru să se lăsase sedus de nevasta lui.
Cellino nu ştia că-l căutase şi venise din proprie iniţiativă. Pietro consideră că el are dreptul să
obţină satisfacţie pentru a-şi salva onoarea, oferindu-se să lupte, cu mâna stângă.
Cellino consideră că o luptă cu Pietro este în defavoarea lui, propunând să se dueleze cu Nicola. Abia
atunci va socoti că umilinţa lui va fi fost ştearsă. Pietro îl previne că Nicola „este într-adevăr un mare
meşter al spadei”. Cu toate acestea, cavalerul doreşte să se lupte cu Nicola.
Pietro Gralla îl cheamă pe Nicola şi acesta este de acord să se dueleze cu Cellino chiar acolo, în
sala mare a palatului. Cei doi încrucişează spadele şi când Cellino este uşor rănit, Gralla opreşte lupta şi
Nicola îi bandajează braţul. Tânărul îşi exprimă dorinţa să trăiască în preajma contelui Gralla.
Alta plânge în tăcere, iar Pietro este surprins de declaraţia lui Cellino. Cu toate acestea, Cellino
insistă să fie primit ca un învăţăcel, angajându-se să-i fie credincios şi punându-i viaţa la picioare, să
dispună de ea cum va dori. Tânărul ceruse înapoi comanda fregatei „Vellocitta” şi participase la o bătălie
cu piraţii. Cellino are pentru prima oară satisfacţia de a fi putut descoperi un om atât de deosebit
Pietro respinge aceste aprecieri spunându-i că se înşeală, că toate izbânzile lui de până acum
fuseseră doar din întâmplare, deoarece acum este convins că nu poate cunoaşte oamenii şi adevărata lor
valoare.
Cellino nu crede că femeile sunt complicate, numai că nu trebuie să li se dea prea multă importanţă
şi să nu fie luate în serios. Ele sunt incapabile să iubească, suferă numai când sunt părăsite. Cellino îl
consolează pe Pietro Gralla spunându-i că umblase prea mult pe mare şi nu avusese prilejul să cunoască
femeile, de aceea prima pe care a întâlnit-o i s-a părut că este femeia ideală.
De altfel, Cellino căuta şi el femeia perfectă, numai că era conştient că ea nu se află „într-o singură
fiinţă, ci e risipită în toate femeile”. Femeile trebuie să ocupe un loc minor în viaţa unui bărbat, astfel încât
acesta să se simtă mereu liber pentru a putea face lucruri importante cu adevărat. Alta, care tăcuse până
acum şi primise fiecare gând al lor ca pe o palmă, mărturiseşte că greşise îngrozitor, dar numai din iubire
şi din dorinţa de a aduce bucurii.
Se hotărâse să plece definitiv din Veneţia, îl reţinuse numai nevoia de a-şi cere iertare. Nicola îşi
anunţă stăpânul că totul este pregătit pentru plecare şi este chemată Alta. Cellino îl roagă să-i permită să
meargă cu el.
Gralla îl refuză, motivând că vrea să rămână o vreme singur, ca să încerce să se restabilească şi să
se regăsească. Rămânând singur cu Alta, îi spune că va continua să fie soţia lui şi că poate lua din palat tot
ceea ce va voi atunci când se va hotărî să plece. Alta înţelege că totul este pierdut pentru ea, se frânge de
durere şi-l întreabă dacă nu-i pare rău că o socotea moartă.
Răspunsul lui Pietro este ferm, el nu se poate amăgi cu năluci. Nu-şi poate ierta faptul că se
înşelase atât de cumplit în privinţa ei. Nicola anunţă că totul este pregătit de plecare şi-i pune stăpânului
său pelerina de călătorie pe umeri, care pleacă fără să se uite înapoi. Alta, privindu-l plecând, se
prăbuşeşte moale pe podeaua.