Colegiul Național Calistrat Hogaș

Clasa a XI-a E
Florea Gabriela
Spumă Alexandra
Gherasim Cosmina

CÂND ÎNSUȘI GLASUL

DE MIHAI EMINESCU

Poezia Când însuşi glasul, este un sonet al cărui autor este Mihai Eminescu. Opera a fost
publicată pentru prima dată în revista „Convorbiri literare”, numărul din 1 octombrie, anul 1879.
Este considerată drept o adevărată capodoperă a liricii eminesciene, remarcându-se ritmul și
muzicalitatea incontestabilă ce caracterizează această lucrare.
O trăsătură specifica a romantismului este reprezentată de tema poeziei, iubirea, care
poate fi încrucișată cu tema visului, visul fiind o evadare din lumea reală, către o altă lume
perfecționistă. De asemenea, iubirea scoate la iveală mai multe amintiri dintre poet și persoana
iubită, sentimentul predominant fiind dorul, dar pe de altă parte și renunțarea.
Importanța acordată sentimentelor este o altă trăsătură ce face posibilă încadrarea
sonetului în romantism. Eul liric creează un scenariu al apropierii dintre cei doi iubiți, care să
aibă la bază dovada de iubire ideală, nu doar o iluzie. Eternitatea iubirii, dar și a suferinței este
exprimată în ultimul vers: Pe veci pierduto, veșnic adorato. Între cei doi se interpune o barieră
grea, dar sentimentele nu mor, iar iubirea devine sinonimă cu veșnicia, trecând peste orice
obstacol.
În concluzie, poezia Când însuși glasul este o idilă între eul liric și imaginea iubitei
pierdute, care întruchipează, de fapt, pierderea unui ideal. Acest ideal reprezintă împlinirea ființei
umane prin iubire, întrucât acesta este sentimentul care ne apropie cel mai mult de divinitate,
permițându-ne să ne depășim propria condiție.