Sunteți pe pagina 1din 2

COMENTARIU - Suflete tari

Jucata in 1922, la Teatrul National din Bucuresti, Suflete tari" este o drama de idei alcatuita din trei acte insumand douazeci si sase de scene. Suflete tari", de Camil Petrescu, se incadreaza in specie prin structura specifica genului dramatic si princonflictul dintre idealul iubirii absolute si realitate. In intentia autorului, lucrarea reprezinta o replica la romanul Rosu si negru" de Stendhal, dar cu o modificare esentiala: in locul tacticii pe care Julien Sorel o utilizeaza luni intregi, pentru a o cuceri pe domnisoara de la Mole, eroul lui Camil Petrescu, izbuteste in numai 40 de minute, sa castige iubirea inaccesibilei Ioana Boiu. Deosebiti total sunt si protagonistii celor doua opere: ... doream sa creez (...) un erou cu totul opus celui din roman, nu un ambitios rece si calculat, caci nu ma interesa in primul rand un caracter, ci dimpotriva un chinuit al revelatiilor in constiinta" (Camil Petrescu). Continutul si personajele dramei ar putea fi analizate pornind tot de la cele doua metafore specifice autorului: a jocului ielelor si a patului procustian. Cea dintai apare chiar in prologul lucrarii, dupa indicatiile de regie care descriu cadrul actiunii. In biblioteca vechii case a boierului Matei Boiu-Dorcani, tanarul Andrei Pietraru sta pe un scaun, examinand un revolver. La un moment dat, tanarul bibliotecar are viziunea unor figuri fantomatice, care se incheaga din vazduh, parca intr-o hora de iele. Din discutia" acestor intrupari eterate reiese dragostea pe care Ioana Boiu (fiica boierului) i-ar purta-o lui Andrei, aceas ta fiind absolutul intrezarit de tanar si pe care el il cauta ca un lunatic. Sub semnul acestui prolog sta intreaga actiune a dramei, plasata in Bucuresti, in anii 1913-1914; cadrul desfasurarii intamplarilor este casa lui Matei Boiu-Dorcani, cladire veche, cu ziduri groase ca de cetate, in stilul Universitatii vechi". In acest interior aflat in afara timpului curgator, personajele traiesc intr-un plan ideal, urmarind, fiecare, o himera, de parca ar fi vazut jocul ielelor"; pedepsit sa ramana fixat intr-o idee si traind dureroase revelatii, fiecare dintre eroi devine un suflet tare" capabil sa treaca peste orice obstacol pentru a si-o realiza. Cel dintai suflet tare" este Andrei Pietraru. Intelectual cu mari perspective in lumea universitara, acesta rupe logodna cu nepoata lui Sinesti, de dragul iubirii absolute pentru inaccesibila Ioana Boiu. Atras in apele statute ale timpului din casa mosierului, Andrei Pietraru este, de sase ani, bibliotecar-secretar al batranului, renuntand la cariera si la viata personala si urmarindu-si ca un halucinat idealul. Intr-o zi, un fost coleg de scoala (Culai) il viziteaza, aducand, in timpul stagnant al casei boierului, parfumul tare al realitatii. Incercarea lui de a-I readuce pe Andrei Pietraru la viata ne-mistificata, se loveste de incrancenarea cu care tanarul isi apara himera: E si asta o boala ca celelalte. Unii mor de cancer, altii de tuberculoza... (Surazand, cu un calm groaznic:) Eu voi muri pentru ca am avut nenorocirea s-o cunosc pe domnisoara Ioana Boiu." Insultat, la teatru, de catre printul Bazil Serban (pretendent la mana Ioanei), Andrei il provoaca la duel, relevand un curaj vecin cu nebunia. Jignita in mandria ei aristocratica, Ioana Boiu intervine intre cei doi, pe considerentul ca un print nu se poate bate cu un servitor"; chiar ea ii cere scuze lui Andrei, in numele lui Bazil, din dorinta de a-si apara casta de atingerea" claselor de jos. Indus in eroare de aceasta interventie (pe care o considera izvorata din iubirea pentru el), Andrei se hotaraste sa-si dezvaluie sentimentele; si cum alternativa iubirii absolute nu era decat moartea, tanarul decide ca, pana la miezul noptii, sa-i sarute mana Ioanei sau sa se impuste. Confruntarea dintre cei doi (actul al II-lea, scenele 3 si 5) reprezinta ciocnirea a doua suflete tari" care ar fi trebuit sa iasa din patul procustian" al conventiilor sociale si sa se uneasca in absolut. Cuvintelor calde ale lui Andrei (care invoca viata sacrificata pe altarul iubirii), Ioana le opune o ironie rece, necrutatoare si superioara. Ca si alti eroi ai aceluiasi autor, Pietraru are, dintr-o data, revelatia ingustimii spirituale si afective a fiintei iubite si-i striga, in fata, adevarul: Stii dumneata cine e ridicol dintre noi doi, domnisoara? Ei bine, dumneata esti binecrescuta, culta, manierata, iar eu sunt aici adevarat ca viata insasi". Sosirea lui Matei in camera Ioanei ii face complici pe cei doi tineri (Andrei asteptand, ascuns, plecarea batranului). Sleita sufleteste si avand relevatia meritelor lui Andrei, Ioana devine o alta persoana, de parca s-ar fi contopit cu stra-moasa Suzana Boiu: ea accepta iubirea plebeului Pietraru, asa cum, altadata, Suzana se maritase cu un haiduc impresionata de curajul lui.

Peste catva timp. cand Ioana cere ca legatura lor sa fie normalizata, Andrei \ orbeste cu batranul Matei (actul III, scenele 3-5). Matei Boiu-Dorcani este si el un suflet tare". infatisat ca un barbat de aproape saptezeci de anicu o privire absenta, nepamanteana", Matei traise, dupa moartea unicului sau fiu, cu nostalgia reinvierii clasei boieresti si cu durerea ca neamul sau (important in istoria tarii) se va stinge. Mangaierea sa era gandul ca Ioana s-ar putea casatori cu un print, pastrand astfel locul familiei in aceasta istorie. Este de inteles, in aceste circumstante, atitudinea lui dura fata de Andrei, pe care-1 considera un vanator de zestre". Discutia lor nu schimba insa esenta lucrurilor, iar batranul, avand revelatia unui caracter pe care-1 socotea urat, pleaca definitiv la mosia Dorcani. Deznodamantul este insa altul: surprinzandu-1 pe Andrei in timp ce-si lua ramas-bun de la Elena, Ioana se considera inselata. Pentru a-i dovedi ca nu are dreptate, Andrei se impusca,asumandu-si ultimul absolut. In versiunea finala, tanarul nu moare insa, ceea ce este anulat fiind sentimentul lui anterior:Pe dumneata te-am ucis in mine... Esti moarta... mai moarta decat daca n-ai fi existat niciodata ". Cel de-al treilea suflet tare" este Ioana Boiu. Supranumita Jupanita", ea este descendenta a trei logofeti si a patru spatari si-si poarta, cu mandrie, frumusetea si cultura istorica solida. Aroganta si rece, legata de tara ei si facandu-si un model din Suzana Boiu, Ioana este un personaj memorabil. Si ea a vazut jocul ielelor" in umbra ilustra a stramoasei, si ea a trait in afara realitatii, in aerul de gheata al trecutului si ea a fost prizoniera timpului oprit din casa parinteasca. Pentru o clipa, drumul ei s-a intretaiat cu acela al lui Andrei - un alt chinuit al idealului, despartindu-se apoi, pentru totdeauna. Se releva astfel alte trasaturi ale speciei: personajele sunt puternic individualizate, iar deznodamantul este grav. Pe de alta parte, conflictul interior, ca si trairile launtrice ale personajelor (incertitudinea, dezamagirea, chinul, revelatia adevarului) fac din Suflete tari" o drama de idei.

Finalul operei Ca in toate operele comilpetresciene sinuciderea este finalul si nu ca un simbolism stupefiant ci ca un exemplu de rigoare funebra caracterizata de pesimismul autorului. Impus tuturor personajelor cu care se joaca asemenea destinului care la randul sau s a jucat candva si cu el.Andrei nu gaseste alta solutie decat regresia caracteristica timpului modern luandu si adio de la o lume amestecata cu un rigorism macabru ce forteaza spre extremale mortii.Desi iubirea neimplinita din cauza unei singure scene ramasa adanc intiparita in imaginatia bolnava a unei iubite patetica si adultera Andrei celebreaza cultul mortii printr-o puternica expansiune spirituala in propria constiinta bolnava impacand asadar destinul umil al sau si moartea esentei celorlalte personaje Conflictul Conflictul personajelor se deruleaza pe o bana manjita de propria drama.Personaje marcante si marcate devenite umbre reflectate in semintunericul propriilor constiinte se amesteca intre ele sperand astfel sa detaseze daca nu fiinta lor de destin carcasa materiala de focul pesimismului ce ia adus in astfel de situatii.Deci cele doua planuri existentiale pe care se manifesta conflictul interior are ca rezultat efectul conflictului exterior. Citate de critica Monologand rareori, de nu chiar niciodata, personajele dramaturgiei lui Camil Petrescu nu reusesc totusi vreodata sa dialogheze cu adevarat. <<Mesajele>> lor par sa nu fie auzite de cei carora le sunt destinate ori sunt inregistrate si interpretate aiurea, infidel, alterat. Sunt personaje care nu comunica. Mircea Iorgulescu, Camil Petrescu a fost nu numai un dramaturg, ci si om de teatru, interesat de tehnicile regizorale si actoricesti, de folosirea diverselor limbaje scenice in arta spectacolului. Limbajele scenice sunt modalitatile de expresie folosite in arta spectacolului. Mircea Iorgulescu, Daca Camil Petrescu ar fi folosit un optimist operele lui ar fi fost un esec asemenea personajelor sinucigase.. Simion