Sunteți pe pagina 1din 5

Suflete tari

De Camil Petrescu
Drama este o specie a genului dramatic n proz sau versuri, n care se prezint personaje puternice, cunoscnd conflicte interioare i aflate n opoziie cu fore superioare lor, care tind s le distrug. Acestea (dramele) pot fi istorice (B.S.Delavrancea Apus de soare, R.P.Hasdeu Rzvan i vidra), psihologice (Camil Petrescu Suflete tari, Jocul ielelor) sau sociale. Drama "Suflete tari" de Camil Petrescu a avut premiera in anul 1922, dar a fost publicata abia in 1925.

Semnificatia titlului
Titlul piese de teatru, Suflete tari, este o metafor care se refer la cele trei personaje din Utopia, Andrei, Ioana i Matei. Fiecare personaj i urmrete idealul cu perseveren i este gata s fac orice sacrificiu pentru a-l atinge. Metafora desemneaz puterea moral a personajelor, tria de caracter a acestora i orgoliul omului superior pentru care nu exist abatere de la ideal.

Tema dramei
Tema o constituie drama de constiinta a personajului principal, izvorata dintr-un conflict complex si puternic in planul ideilor absolute, pe care, dintrun orgoliu nemasurat, eroul se incapataneaza sa le aplice in realitatea concreta cu care sunt incompatibile. Destinul nefericit al personajului este determinat de luciditatea prin care-si asuma esecurile, de opacitatea fata de orice solutie reala, de refuzul de a abandona lumea ideilor pure, de obstinatia de a aplica in societatea concreta iubirea absoluta, ce se dovedeste imposibila la nivelul unor clase sociale antagonice.

Constructia discursului dramatic


Textul dramatic este structurat in 3 acte impartite la randul lor in scene,acesta fiind construit sub forma schimbului de repliciintre personaje.Modul principal de expunere este dialogul , iar autorul isi face simtita prezenta prin intermediul indicatiilor scenice.

Precizarea conflictelor
Primul conflict apare chiar din prologul piesei, cand Andrei Pietraru, un tanar de treizeci de ani, bibliotecar de sase ani in casa aristocratului Matei BoiuDorcani, se imagineaza admirat si iubit de fiica acestuia, Ioana. Actul I prezinta realitatea: el este cel care o iubeste fara a indrazni sa-i marturiseasca, sufocat de distanta sociala si de gandul ca s-a ratat. Astfel, Pietraru renuntase la o logodna avantajoasa, cu fiica unui profesor universitar, isi abandonase studiile si se multumise doar cu simplul statut de bibliotecar pentru a fi in preajma femeii iubite. Prietenul sau, Culai, incearca sa-l readuca la realitate, sa spulbere iluzia in care eroul traieste de sase ani, propunandu-i sa se intoarca impreuna in locurile natale. Mai mult decat atat, Culai ii demonstreaza ca Ioana Boiu nu-l considera decat un simplu servitor, pe care nu merita sa-l ia in seama. in finalul actului I, Andrei Pietraru isi propune o solutie extrema si promite ca se va sinucide daca pana la miezul noptii nu va reusi sa sarute mana femeii iubite. In actul al II-lea, el ii marturiseste Ioanei sentimentele tainuite atata vreme. Confruntarea celor doi se incheie cu victoria lui Andrei care castiga iubirea si pretuirea Ioanei. In actul al III-lea, Andrei se dueleaza cu printul Bazil Serban din cauza unui incident minor petrecut la teatru, Pietraru ranindu-l grav pe print. Conlictul secundar este reprezentat de marturisirea iubirii fata de Ioana tatalui acesteia, Matei Boiu-Dorcani. Se va confrunta insa cu prejudecatile aristocratului, care il crede un simplu vanator de zestre. Andrei infrunta jignirile lui Matei Boiu-Dorcani, devenind violent, acuzator; in aceasta confruntare, aristocratul este cel invins. Un alt conflict secundar este scena de duiosie si recunostinta, in care Andrei o saruta pe Elena, fata din casa, care, dandu-si seama ca dragostea ei pentru acesta este imposibila, decide sa se retraga la mosia Dorcani, pentru a-i tine de urat lui Matei. Scena este surprinsa de Ioana, care se arata implacabila fata de Andrei, crezandu-se inselata. Pentru a-si dovedi nevinovatia, Andrei

incearca sa se sinucida, dar reuseste doar sa se raneasca. In final, Pietraru se va retrage la tara, la Valeni, alaturi de Elena si de Culai.

Momentele subiectului
Continutul dramei ar putea fi analizat pornind tot de la cele doua metafore specifice autorului: a jocului ielelor si a patului procustian. Cea dintai apare chiar in prologul lucrarii, dupa indicatiile de regie care descriu cadrul actiunii.

Expozitiunea: In biblioteca vechii case a boierului Matei Boiu-Dorc;

cladire veche, cu ziduri groase ca de cetate, in stilul Universitatii vechi". din Bucuresti, in anii 1913-1914, tanarul Andrei Pietraru sta pe un scaun, examinand un revolver. La un moment dat, tanarul bibliotecar are viziunea unor figuri fantomatice, care se incheaga din vazduh, parca intr-o hora de iele.

Intriga Din discutia" acestor intrupari eterate reiese dragostea pe care


Ioana Boiu (fiica boierului) i-ar purta-o lui Andrei, aceasta fiind absolutul intrezarit de tanar si pe care el il cauta ca un lunatic. In acest interior aflat in afara timpului curgator, personajele traiesc intr-un plan ideal, urmarind, fiecare, o himera, de parca ar fi vazut jocul ielelor"; pedepsit sa ramana fixat intr-o idee si traind dureroase revelatii, fiecare dintre eroi devine un suflet tare" capabil sa treaca peste orice obstacol pentru a si-o realiza.

Actiunea propriu-zisa: Cel dintai suflet tare" este Andrei Pietraru.

Intelectual cu mari perspective in lumea universitara, acesta rupe logodna cu nepoata lui Sinesti, de dragul iubirii absolute pentru inaccesibila Ioana Boiu. Atras in apele statute ale timpului din casa mosierului, Andrei Pietraru este, de sase ani, bibliotecar-secretar al batranului, renuntand la cariera si la viata personala si urmarindu-si ca un halucinat idealul. Intr-o zi, un fost coleg de scoala (Culai) il viziteaza, aducand, in timpul stagnant al casei boierului, parfumul tare al realitatii. Incercarea lui de a-l readuce pe Andrei Pietraru la viata ne-mistificata, se loveste de incrancenarea cu care tanarul isi apara himera: E si asta o boala ca celelalte. Unii mor de cancer, altii de tuberculoza... (Surazand, cu un calm groaznic:) Eu voi muri pentru ca am avut nenorocirea s-o cunosc pe domnisoara Ioana Boiu." Insultat, la teatru, de catre printul Bazil Serban (pretendent la mana Ioanei), Andrei il provoaca la duel, relevand un curaj vecin cu nebunia.

Jignita in mandria ei aristocratica, Ioana Boiu intervine intre cei doi, pe considerentul ca un print nu se poate bate cu un servitor"; chiar ea ii cere scuze lui Andrei, in numele lui Bazil, din dorinta de a-si apara casta de atingerea" claselor de jos. Indus in eroare de aceasta interventie (pe care o considera izvorata din iubirea pentru el), Andrei se hotaraste sa-si dezvaluie sentimentele; si cum alternativa iubirii absolute nu era decat moartea, tanarul decide ca, pana la miezul noptii, sa-i sarute mana Ioanei sau sa se impuste. Confruntarea dintre cei doi (actul al II-lea, scenele 3 si 5) reprezinta ciocnirea a doua suflete tari" care ar fi trebuit sa iasa din patul procustian" al conventiilor sociale si sa se uneasca in absolut. Cuvintelor calde ale lui Andrei (care invoca viata sacrificata pe altarul iubirii), Ioana le opune o ironie rece, necrutatoare si superioara. Ca si alti eroi ai aceluiasi autor, Pietraru are, dintr-o data, revelatia ingustimii spirituale si afective a fiintei iubite si-i striga, in fata, adevarul: Stii dumneata cine e ridicol dintre noi doi, domnisoara? Ei bine, dumneata esti binecrescuta, culta, manierata, iar eu sunt aici adevarat ca viata insasi". Sosirea lui Matei in camera Ioanei ii face complici pe cei doi tineri (Andrei asteptand, ascuns, plecarea batranului). Sleita sufleteste si avand relevatia meritelor lui Andrei, Ioana devine o alta persoana, de parca s-ar fi contopit cu stra-moasa Suzana Boiu: ea accepta iubirea plebeului Pietraru, asa cum, altadata, Suzana se maritase cu un haiduc impresionata de curajul lui. Peste catva timp. cand Ioana cere ca legatura lor sa fie normalizata.

In punctul culminant, Andrei orbeste cu batranul Matei (actul III,


scenele 3-5). Matei Boiu-Dorcani este si el un suflet tare". infatisat ca un barbat de aproape saptezeci de anicu o privire absenta, nepamanteana", Matei traise, dupa moartea unicului sau fiu, cu nostalgia reinvierii clasei boieresti si cu durerea ca neamul sau (important in istoria tarii) se va stinge. Mangaierea sa era gandul ca Ioana s-ar putea casatori cu un print, pastrand astfel locul familiei in aceasta istorie. Este de inteles, in aceste circumstante, atitudinea lui dura fata de Andrei, pe care-1 considera un vanator de zestre". Discutia lor nu schimba insa esenta lucrurilor, iar batranul, avand revelatia unui caracter pe care-1 socotea urat, pleaca definitiv la mosia Dorcani.

Deznodamantul este insa altul: surprinzandu-1 pe Andrei in timp ce-si lua


ramas-bun de la Elena, Ioana se considera inselata. Pentru a-i dovedi ca nu are dreptate, Andrei se impusca,asumandu-si ultimul absolut. In versiunea finala, tanarul nu moare insa, ceea ce este anulat fiind sentimentul lui anterior:Pe dumneata te-am ucis in mine... Esti moarta... mai moarta decat daca n-ai fi existat niciodata ".