I.L.

Caragiale este un scriitor obiectiv, preocupat de realitatea

exterioara si de societatea contemporana lui, de aceea se opreste cu
interes asupra politaiului orasului ce intruchipeaza servilismul.

Pentru a contura trasaturile de caracter ale personajului,

dramaturgul foloseste mijloace ale caracterizarii indirecte, desprinde din
fapte, gesturi, limbaj, atitudini si din nume.

Ghita Pristanda este tipul slugarnicului, prezent in piesa de la

inceputul pana la sfarsitul acesteia in momentele cheie ale actiunii. Prozic
si practic, stie ca trebuie sa iti slujeasca stapanul, pe Stefan Tipatesc -
prefectul orasului, si are o eticheta sustinuta de interes: ,,Famelie mare,
renumeratie mica, dupa buget!”

Servilismul sau este umil, dar el se conduce in viata dupa principiul

nevestei: ,,Ghita, Ghita, pupa-l in bot si-i papa tot, ca satulul nu crede la al
flamand!”

Lipsit de demnitate, cauta sa fie in relatii bune cu Nae Catavencu pe

care il linguseste fara jena, dupa ce anterior il arestase abuziv din ordinul
prefectului: ,,Eu gazeta dumnevoastra o citesc ca Evenghelia, totdeauna…”

Pristanda incearca sa intre in gratiile lui Catavencu in eventualitate

in care i-ar putea reusi santajul, dar il si apreciaza pentru calitatile sale
politice.

Dupa cum singura afirma, este unealta docila a lui Tipanescu,

Trahanache si a Zoei - ,,omul nostru” dupa cum se exprima prefectul: ,,Al
dumneavostra coane Fanica, si al coanei Joitichii, si al lui conu Zaharia…”

Pristanda asculta orbeste de ordinal stapanilor sai si ajunge chiar sa

incalce legea atunci cand il aresteaza fara motiv pe Catavencu: ,,curat
violare de domitiliu, dar umflatil!”

Pentru a-si servi stapanii ii spioneaza pe cei din partidul de opozitie

(asculta, din strada, ce se vorbeste in casa lui Catavencu), obtine venituri
ilicite din afacerea cu steagurile (trebuie sa arboreze in oras 44 de
steaguri, iar el pune doar vreo 14-15), iar Tipatescu ii trece cu vederea
aceste nereguli, atata timp cat ii este supus.

In Zoe o cunoaste pe adevarata stapana, deoarece cunoaste

autoritatea ei fata de Tipatescu si Trahanache. E gata sa suporte orice
consecinta atunci cand il trimite pe Tipatescu nejustificat la telegraf:
,,Am mintit…stiu ca o sa ma ocarsca, o sa ma bata… dar lasa sa ma
ocarasca, sa ma bata… Nu e el mai-marele meu?”

Dupa cum el insusi declara, este ,,scrofulos la datorie” daca aceasta

ii aduce foloase.

El deformeaza neologismele al caror sens nu il intelege si foloseste

cuvinte si expresii populare sau regionale (,,bampir’’, ,,catindrala”,
,,famelie’’, ,,scrofulos’’) si are ticuri verbale care frizeaza prostia
(cuvantul ,,curat” alaturat altor structuri: ,,curat murdar”, ,,curat condei”,
,,curat violare de domitiliu”, ,,curat constitutional”). Aceasta repetare a
vorbelor stapanilor dovedeste dorinta lui servila de a le intra in gratii, dar
si caracterul rudimental al gandirii lui.

Pristanda este viclean, stiind cum sa profite de pe urma stapanilor

sai, sa le speculeze slabiciunile si situatiile delicate in care acestia se
afla. El se afla in doua ipostaze - de profitor si de persoana de pe urma
careia se profita.

Este profitor deoarece stie cum sa obtina anumite foloase in urma

actiunilor pe care le intreprinde (afacerea cu steagurile), dar si stapani
profita pe urma lui.

El descopera ca Nae Catavencu se afla in posesia scrisorii, il

aresteaza pe acesta si ii mijloceste astfel intalnirile cu Zoe si tot Ghita
pune la cale incaierarea de la sfarsitul intrunirii. Este singurul care stie
de relatia dintre Tipatescu si Zoe, caracterizandu-l elocvent pe acesta:
,,mosia mosie, functia fonctie, coana Joitica coana Joitica: trai neneaco
pe banii lui Trahanache.”
 I.L.Caragiale este un creator de tipuri al literaturii romane,
evidentiind prin numele personajelor sale nu numai o trasatura dominanta,
ci un intreg caracter. Numele Pristanda vine de la un dans popular
moldovenesc numit ,,pristandaua” ce se joaca la strigatele unui conducator
batandu-se pasul intr-o parte si in cealalta, insa fara a se urni undeva.
Astfel, numele personajului este de o forta majora in caracterizarea sa,
sustinand siretania si pendularea lui Ghita intre un superior si altul.

Personajele lui I.L.Caragiale, inclusiv Ghita Pristanda, se vad si se

aud atat de bine, incat cititorul se consituie pe tot parcursul lecturii in
spectator.