Caracterizarea personajelor la “O scrisoare pierduta” de Ioan Luca

Caragiale

Ca dramaturg, I.L. Caragiale nu se remarcanuma prin arta compozitiei, a structurii

conflictelor, ci si prin talentul exceptional in ceea ce priveste realizarea personajelor,
prin care “ face concurenta starii civile”. Caragiale a creat personaje vii,
representative pentru societatea timpului respective, fiecare avandu-si identitatea sa
bine prezentata, trasaturiile sale specifice, modul sau de a fi, de a gandi si de a se
exprima.
Personajele sale sun asadar tipuri umane, personaje de factura clasica, avand ca
dominanta o trasatura careia I se subordoneaza altei trasaturi, pentru ca personajele,
desi tipice, nu sunt realizate schematic, si sunt private in complexitatea lor. Astfel,
exista trasaturi commune si trasaturi individuale care se contopesc in realizarea
personajelor.
Stefan Tipatesc, prefectul judetului, este tipul junelui prin, al primului amorez.
Arogant, el traieste sentimental abandonarii unei cariere stralucite in favoarea
partidului. Tot odata, nu este lipsit de inteligenta, este instruit, dar este, de multe ori,
nestapanit, impulsive, devenind chiar violent, asa cum se intampla intr-una dintre
confruntarile cu Nae Catavencu. Aceste insusiri sunt evidentiate direct de Zaharia
Trahanache, care precizeaza ca este “bun baiat, cu carte, dar iute”. Asa se explica si
modul sau de exprimare nu se compara cu al altor personaje, folosind limbajul correct
al unu om instruit.

El este unul dintre stlapi puterii locale caruia ii apartine totul si de aceea face aluzie
incalcand legea si accepta compromisiuni. Administreaza judetul ca pe propria mosie, ii
ordona lui Pristanda s ail aresteze fara motiv pe Catavencu, caruia ii ofera apoi. In
schimbul scrisorii functii si chiar mosia “Zvaoiul”, cenzureaza corespondenta si opreste
depesele care nu ii conveneau. Aceasta postura a sa de a dispune de tot dupa bunul
plac este magistral caracterizata de Pristanda; “mosia mosie, functia fonctia,coana
Joitica coana Joitica”, opinie care pune in evidenta si moralitatea personajului.
Sties a il faca servile pe Pristanda caruia ii accepta micile”gainarii”, cum este cea cu
steaguriile: “decat tu nu esti baiat prost;o mai carpesti de ici,de colo;daca nu curge
pica…Las’ca stim noi!Si nu imi pare rau, daca sti sa faci lucrurile cuminte: mie imi place
sa ma serveasca functionarul cu tragere de inima…”
 Osceleaza intre dorinta de asccensiune politica si sentimentele fata de Zoe si,
dovedind luciditate dar la si insistentele acesteia, accepta mentinerea candidaturii lui
Catavencu. Defapt, el stapameste o adevarata arta a disimularii: fata de Trahanache
se preface ca nu stie nimic de scrisoare, fata de Farfuridii si Branzovenescu pozeaza
in victima, iar fata de Catavencu devine chiar violent, pentru a-l impresiona,
schimbandu-si apoi atitudinea.

Desi autorul ii reliefeaza defectele si viciile, acestea sunt in general umane si

personajul este privit in oarecare ingaduinta, neincadrandu-l in tagma politicienilor
demagogi si inculti. Ghita Pristanda, politaiul orasului este tipul servitorului, al omului
slugarnic. Replica lui “curat”, deventa un tic verbal, reliefeaza aceasta dominanta a
caracterului sau-serbilismul-si este tot odata o sursa a comicului de limbaj.
Servilismul sau este unul umil, dar Pristanda urmareste prin acest mod de comportare
niste avantaje, conducandu-se dupa principiul enuntat de sotia sa: “pupa-l in bot s-i
papa tot ca satulul nu crede la al flamand”. El este, dupa cum recunoaste, unealta
docila a celor trei-Tipatescu, Zoe si Zaharia-,”omu nostru”, cum spune prefectul:”Al
dumneavoastra, coane Fanica,si al coanei Joitichi, si al lui conu Zaharia…”
Pristanda asculta si executa orbeste ordinele stapaniilor, ajungand pana la incalcarea
legii atunci cand il aresteaza si il terorizeaza pe Catavencu, in ciuada protestelor
acestuia, sau atunci cand optine veniturii ilicite din afacerea cu steaguriile. Sefii sai
trec insa cu vederea acestor nereguli atat timp cat le serveste interesele si le este
supus.
In Zoe recunoaste adevarata stapana cunoscand autoritatea acesteia fata de
Tipatescu si fata de Zaharia Trahanache, dar doreste sa le intre in gratie si celorlalti.
De aceea, el este gata sa suporte orice consecinta, atunci cand il trimite nejustificat
pe Tipatesc la telegraf: “A mintit (…) Stiu ca o sa ma ocarasca, o s ama bata ca l-am
trimis la cai verzi pe pareti, dar lasa sa ma ocarasca, sa ma bata…Nu e mai-marele
meu?Nu e stapanul meu, de la care mannc pane eu si unsprezece suflete?”
Dupa cum el insusi declara, este “scrofulos la datorie”, dar el transforma datoria in
actiuni menite sa ii aduca anumite profituri.

In ciuda servilismului afisat fata de stapnii sai prin modul de adresare, prin modul de
a actiona etc, Pristanda este capabil s atradeze daca s-ar intampla ca Nae Catavencu
sa fie ales. De aceea se poarta slugarnic fata de acesta, ii declara ca-I citeste gazeta
ca pe “Evanghelie” si gandeste afirmativ: “Strasnic prefect ar fi asta!”.
Lipsa de cultura a lui Pristanda este evidenta caci el stalceste neologismele al caror
sens nu il intelege sau foloseste in exprimare cuvinte si expresii populare regionale.
   Politaiul nu este un ingenuu, asemena Cetateanului turmentat, dar nici o canalie ca
Nae Catavencu, cid oar un smecher care sties a profite de bunovointa interesata a
stapaniilor, sa le speculeze slabiciuniile si situatiile delicate in care acetsia se afla. El
se afla in dubla ipostaza:de profitor si de persoana care se profita. Este profitor
pentru ca sties a traga unele foloase din actiunile pe care le intreprinde, avand tacit si
consimtamantu stapaniilor. La randul lor, acestia profita de Pristanda si de serviciile
acestuia: el este cel care descopera ca Nae Catavencu se afla in posesia scrisorii, care
il aresteaza pe acesta si-I mijloceste intalniriile cu Tipatesc si Zoe. Totodata,
incaierarea de la sfarsitul actului al treilea este pusa la cale si regizata tot cu ajutorul
lui Pristanda.

Acest permanent du-te-vino, aceasta permanenta agitatie de colo pana colo, uneori
cu folos, alteori fara, este sugerata si de numele personajului care dnumeste un dans
popular.
Ce este interesant de sesizat la acest personaj este tocmai raportul sau cu prefetul
Tipatescu pus in evidenta inca din prima scena a comediei.Acesta este de subordonare,
determinat, in primul rand, de diferentele de statut social si manifestandu-se prin
atitudine, umor de adresare si limbajul folosit. Atitudinea lui Pristanda este de
supunere oarba, necondiionata, pe cand prefectul il priveste cu o superioritate
toleranta pentru ca stie ca are nevoie complicitatea lui.