BIOELECTRICITATEA

BIOELECTROGENEZA
-generarea activitatii electrice
(curenti, potentiale, campuri) in
celule si tesuturi
BIOELECTRICITATEA
STUDIAZA fenonemele electrice si, mai
general, electromagnetice ce au loc in
tesuturile biologice
ACESTE FENOMENE INCLUD:
comportarea tesuturilor excitabile ca surse de
semnale electrice (de curenti; de potentiale
electrice)
comportarea curentilor electrici si
potentialelor electrice din volumul conductor al
tesuturilor si organelor
raspunsul celulelor excitabile la
stimularea cu campuri electrice si
magnetice
proprietatile intrinseci
electromagnetice ale tesuturilor
impedantele electrice

Stiintele multidisciplinare care
implica fizica si tehnica alaturi de
stiintele vietii:
Biofizica- solutionarea problemelor
specifice fenomenelor biologice pe baza
conceptelor fizicii
Bioingineria- aplicarea tehnicii in
investigarea sistemelor biologice si in
dezvoltarea aparaturii medicale
Ingineria biomedicala -aplicarea in
biologie si medicina a instrumentelor si
metodelor ingineresti
Electronica medicala-ramura a ingineriei
biomedicale axata pe instrumentatia
electronica si pe metode electronice in
medicina
Biotehnologia-procesele tehnologice
bazate pe organisme vii (producatoare sau
modificatoare de substante utile)
Fizica medicala-studiul problemelor fizice
din medicina clinica

Stimularea electrica la nivel celular a sistemului
nervos central sau a placilor neuromusculare
(neuromotorii)
Defibrilarea electrica cardiaca
Controlul electric al ritmului cardiac (pace
making)
Stimulii reusesc activarea celulelor si
tesuturilor daca sunt supraliminari (au valori
peste valoarea pragului de excitabilitate
specific)
Stimulii subliminari (electrici sau magnetici)
sunt utilizati in terapie
La nivel celular membranele sunt principalele
structuri ce se caracterizeaza prin activitate
electromagnetica;

aceasta activitate consta in MENTINEREA unei
diferente de potential electric membranar de
70-90 mV in lipsa stimularii celulelor excitabile
sau/si in GENERAREA unui potential electric
membranar in urma actiunii stimulilor
rezultat al circulatiei transmembranare a
purtatorilor ionici de sarcina electrica ca urmare
a stimularii acestor celule (stimulare prin
intermediul mesagerilor chimici sau
impulsurilor nervoase).
Bazele moleculare ale fenomenelor de
bioelectricitate de la nivelul membranelor
celulare
se regasesc in
1. existenta dipolilor electrici la nivelul
proteinelor si lipidelor din structura membranelor
celulare precum si in

2. existenta ionilor liberi in mediile intra- si
extracelulare (in special cationi de sodiu, potasiu,
calciu, anioni de clor dar si altii cumsunt cationii
de magneziul etc.) si in

3. prezena anionilor macromoleculari,
nedifuzibili, din mediul intracelular.

Modelul structural
al membranelor se
bazeaza pe dublul
strat lipidic in care
sunt imersate
proteinele si
colesterolul=
modelul mozaicului
fluid
Structura unei membrane celulare-modelul
mozaicului fluid
Stimularea unei celule excitabile
(neuronala sau musculara) consta in
declansarea unor curenti ionici
transmembranari care circula prin
canalele ionice din membrana in sensul
gradientilor de concentratie existenti,
curenti capabili sa modifice potentialul de
repaus al membranei astfel se
genereaza potentialele de actiune care se
propaga prin volumele cu proprietati
conductoare neomogene (variabile de la
un punct la altul) si anizotrope (variabile
de la o directie la alta) ce constituie
tesuturile si organele.
Revenirea la starea de repaus este
consecinta transportului ionic prin
intermediul pompelor ionice
membranare care, cosumand energie
metabolica din rezervele celulare (de
exemplu moleculele de ATP), dirijeaza
ionii in sens invers gradientilor
electrochimici transmembranari
(gradient electric+gradient chimic).
Curentii ionici transmembranari
reprezentand fluxuri variabile de sarcini
electrice, campurile electrice
corespunzatoare sunt insotite de
campuri magnetice variabile.

Transport pasiv=influx de sodiu, sau calciu
precum si eflux de potasiu

Transport activ = eflux de sodiu sau calciu
sau influx de potasiu

Din punct de vedere energetic: la transportul pasiv
nu se consuma din energia metabolica dar la
transport activ se consuma (energia chimica din
moleculele macroergice de ex. de ATP-adenozin
trifosfat se transforma in energie mecanica)
Transport pasiv prin canale ionice (agregate
proteice)
Transport activ prin pompe ionice (agregate
proteice cu proprietati enzimatice)
Tendinta ionilor de sodiu (ca si de calciu) este de a intra
in celule
Tendinta ionilor de potasiu este de a iesi din celule

Depolarizarea si hiperpolarizarea electrica a
membranei
Transportul ionic prin membrana si
schimbarea starii de polarizare electrica a
membranei
V
m
=V
i
-V
e
(potentialul de membrana)
V
i
<o si V
e
>0 (V
i
, V
e
potentialele electrice la fata
interna si respectiv externa a membranei celulare
prin conventie)
Ex: V
i
=-120 mV si V
e
=-50 mV
V
m
=-120-(-50)=-120+50=-70mV
In stare de repaus V
m
este de -70-90 mV
Depolarizarea = scaderea lui V
m
pina la -20-40 mV
Se produce, de exemplu ca urmare a intrarii unor
sarcini pozitive sau/si iesirii unor sarcini negative
V=(1/4)xQ/R
R-raza sferei
(raza celulei)
Q- sarcina
electrica de pe
sfera
Contributii la potentialele electrice ale fetelor
membranei celulare
1. Ionii mici liberi (cationi ca Na
+
, K
+
, Ca
2+
si anioni
ca Cl
-
) si, deci, difuzibili
2. Anionii macromoleculari imobili din citoplasma
3. Moleculele dipolare din membrana (proteine si
capetele polare ale lipidelor)
- Distributia spatiala a lipidelor si proteinelor
membranare este asimetrica (de ex. un strat
lipidic este format din alte lipide decat al
doilea strat adica sunt dipoli electric diferiti)
Transportul ionic =cauza modificarii lui
V
m
=generarea unui potential de actiune
Acesta se poate propaga de-a lungul
celulei ca si intre celule
Toate structurile celulare, subcelulare
etc. ca si mediile apoase din organism
sunt bune conductoare de electricitate
Inregistrarea componentelor magnetice ale
activitatii creierului si inimii elimina problema
impedantelor dintre sursa de semnal si
dispozitivul de inregistrare extracorporal insa,
pe de alta parte, senzorii magnetici necesari
inregistrarii unei magnetocardiograme sau
magnetoencefalograme sunt mult mai
complecsi din punct de vedere tehnic.
Astfel ca biomagnetometria s-a dezvoltat
semnificativ abia in ultimele decenii, eforturile
corelate ale cercetatorilor din domeniul
biomedical conducand insa la rezultate
spectaculoase in diagnosticarea precisa a unor
afectiuni grave fapt de importanta majora
pentru abordarea schemelor de tratament
optime in fiecare caz in parte.