Si totusi,el nu banuieste nici acum,nu poate da la o parte perdeaua care-mi acopera

sufletul,ca sa stie ce rani sunt acolo,cat de mult aceasta izbucnire a mea e un istovitor si amar
pro domo.Nu-l las sa ma intrerupa macar.
Ce-i o iubire,ca sa o faci regula casnica? A se sterge pe picioare la usa..a nu-si insela
barbatul...asa cum vrea Dimiu.Cine ar putea respecta asemenea regulament de serviciu interior
al conjugalitatii?Dar infinit mai superficiala inca e formula lui Corabu.Cum?Se pot despartii
asa usor doi amanti?Un bandaj aplicat prea multe zile pe o rana si se lipeste de ea de nu-l poti
desface decat cu suferinte de neindurat...dar doua suflete care s-au impletit...au crescut apoi
laolalta? Daca admiti ca o casnicie e o asociatie pentru bunul trai in viata,e rusinos,fireste,sa
protestezi atunci cand e dizolvata.Dar cum sa primesti formula de metafizica vulgara ca
iubirea sufleteasca e o conjugare de entitati abstracte,care cand se desfac se regasesc in aceeasi
forma si cantitate ca inainte de contopire : doi litri de apa si sare,pusi la distilat,dau un litru
si jumate de apa si o jumatate de litru de sare;amesteci iar si iar ai doi litri de apa si sare?A
crede ca iubirea sufletelor e o astfel de combinare simplista inseamna,fireste,a discuta ca toata
lumea,prosteste...O femeie isi da sufletul si pe urma si-l reia intact.Si de ce nu? Are drept sa ia
inapoi exact cat a dat.
Fara sa vreau,infierbantat inca de propria mea izbucnire,de tot ce mocnisem in
suflet,strang furios bratul lui Orisan,care la inceput a incercat nedumerit sa ma intrerupa si
care acum,intelegand,ca la lumina unei torte,ca e vorba de sentimente refulate,sugrumate
indelunga vreme,tace,ascultandu-ma ,pe poteca luminata de luna,sub cerul inalt,aci,intre
culmi de munti.
O iubire mare e mai curand un proces de autosugestie...Trebuie timp si trebuie complicitate
pentru formarea ei.De cele mai multe ori te obisnuiesti greu,la inceput,sa-ti placa femeia fara
de care mai tarziu nu mai poti trai.Iubesti intai din mila,din indatorire,din duiosie,iubesti
pentru ca stii ca asta o face fericita,iti repeti ca nu e loial s-o jignesti,sa inseli atata
incredere.Pe urma te obisnuiesti cu surasul ei si vocea ei,asa cum te obisnuiesti cu un peisaj.Si
treptat iti trebuieste prezenta ei zilnica.Inabusi in tine mugurii oricaror altor prietenii si
iubiri.Toate planurile de viitor ti le faci in functie de nevoile si preferintele ei.Vrei succese ca
sa ai surasul ei.Psihologia arata ca au o tendinta de stabilizare starile sufletesti repetate si
ca,mentinute cu vointe,duc la o adevaata nevroza.Orice iubire e ca un monodeism,voluntar la
inceput,patologic pe urma.
Iti construiesti casa pentru o femeie,cumperi mobila pe care a ales-o ea,iti fixezi
deprinderile cum le-a dorit ea.Toate planurile tale de viitor pana la moarte sunt facute pentru
doi insi.A plecat de acasa si esti necontenit ingrijorat sa nu i se intample ceva...
Te strapunge ca un stilet orice aluzie despre ea si esti nebun de fericire cand,dupa greutati
materiale si umilinte uneori,ai izbutit sa-i faci o surpriza care s-o uimeasca de placere.Ei
bine,intr-o zi vine femeia aceasta si-ti spune ca toate astea trebuie sa inceteze pana maine la
ora 11:35,cand pleaca la gara.Shylock n-a avut curajul sa taie din spatele unui om viu exact
livra de carne la care avea dreptul,caci stia ca asta nu se poate.Totusi,femeia crede ca din
aceasta simbioza sentimentala,care e iubirea,poate sa-si ia inapoi numai partea pe care a
adus-o ea fara sa faca rau restului.Niciun doctor nu are curajul sa desparta corpurile celor
nascuti uniti,caci le-ar ucide pe amandoua.Cand e cu adevarat vorba de o iubire mare ,daca
unul dintre amanti incearca imposibilul,rezultatul e acelasi.Celalalt,barbat sau femeie,se
sinucide,dar intai poate ucide.De altminteri,asa e si frumos.Trebuie sa se stie ca si iubirea are
riscurile ei.Ca acei care se iubesc au drept de viata si de moarte unul asupra celuilalt.
Orisan nu vede ca-mi sunt ochii plini de lacrimi in intuneric,dar fara indoiala simte asta
din deznadejdea inmuiata a vocii mele.Tace,alaturi de mine,indelung,din delicatete...Abia
tarziu ma intreaba cu sfiiciune:
Suferi,Gheorghidiule?
Nu raspund nimic,caci as izbucni in hohote nervoase.Muschii fetei imi sunt contractati.
Ma duce apoi pana acasa.In prag,nu ma mai pot stapani.
Daca maine seara nu-mi da drumul pentru doua zile,dezertez.
Pleaca fara sa spuie o vorba,dar ghicesc in strangerea de mana o nedumerire,o prietenie
descurajata parca.

(Monolog
Stefan Gheorghidiu)