Kir Ianulea

“Zice că odată, acu vreo o sută şi nu ştiu cîţi ani, a dat poruncă
Dardarot, împăratul iadului, să s-adune dinainte-i diavolii, de la mare pîn’la
mic; ”.
Autorul ne introduce în cadrul aceastei opere prin descrierea cadrului, a
timpului şi a personajelor care participă la acţiunea nuvelei. Împreună cu alte
nuvele şi aceasta face parte din seria nuvelelor cu caracter fantastic deşi în
cuprinsul operei observăm că de fapt se impletesc fantasticul cu realul, respectiv
greutăţile vieţii de familie cu misiunea care trebuia dusă la bun sfârşit. În ochii
lui Dardarot cea care era vinovată de toate necazurile vieţii de familie era
femeia, si de aceea el s-a hotărît să-l trimită pe Aghiuţă, unul dintre draci.
Aghiuţă urma să primească o sumă mare de bani apoi să se transforme într-un
muritor, să se căsatorească şi să traiscă cu nevasta lui zece ani. După acest timp,
Aghiuţă trebuia să se prefacă că ar fi murit şi să se întoarcă că să istorisească
prin ceea ce trecuse ca om însurat. Sarcina nu era uşoară pentru că în tot acest
timp, zece ani, Aghiuţă trebuia să fie „supus la toate necazurile, slăbiciuniile şi
ticăloşiile oamenilor... la neştiinţă, la sărăcie, robie, prostie şi la mânie chiar,
rămânînd” să se apere de toate relele cum va şti el.
Aghiuţă şi-a luat sarcina în serios şi s-a prefăcut în chip de om, tocmai în
puterea vârstei şi s-a dus la Bucureşti pentru că acolo mai fusese el mai demult.
A tras la hanul lui Manuc şi acolo şi-a angajat un samsar căruia i-a dat sarcina
să-i cumpere toate cele necesare pentru a părea un om cu vază. Nu era foarte
greu pentru că avea banii necesari şi lucrul acesta s-a făcut foarte uşor. Apoi şi-a
găsit persoana potrivită pe kera Marghioala căreia i-a povestit o istorie ticluită a
identităţii sale. Povestea lui a fost uşor crezută de kera Marghioala, căreia kir
Ianulea i-a poruncit cu străşnicie să păstreze taina. „Zis şi făcut”, până seara şi
apoi în următorele două zile toţi ai casei, mahalaua întreagă, tot târgul... toată
lumea a ştiut istoria lui kir Ianulea bineînţeles fiecare adăugând la povestea
iniţială mai bine chiar decât kir Ianulea.
Încetul cu încetul şi-a făcut cunoştinţe, cărora le era foarte plăcut pentru
că avea un caracter frumos „fiindcă era un om deştept şi blând, cu multă ştiinţă
despre ale lumii, cu purtări alese şi, mai vârtos, cu dare de mână: levent şi
galantom, pătruns de filotimie şi hristoitie-într-un cuvânt, adevărat om de
omenie”.
Mulţi ar fi dorit să-l aibă de ginere dar lui îi plăcea de Acriviţa, fata cea
mare a lui Hagi Cănuţă, care ajunsese acum fără bani şi cu multe grijuri pe cap.
Nu după multă vreme dorinţa lui kir Ianulea s-a împlinit şi era de acum soţul
Acriviţei. După nuntă din blândă şi supusă ce era s-a schimbat într-o leoaică
făcând pe stăpâna casei. Toţi trebuiau să îi fie supuşi, bineînţeles şi kir Ianulea
pe care l-a încercat în toate felurile. La început făcea pe mofturoasa, pe supărata
iar mai apoi a început să fie risipitoare, geloasă fără să aibă motive. Toate
acestea le făcea cu un scop bine întemeiat-pentru ca kir Ianulea să-i fie supus şi
să facă din el ceea ce dorea dânsa. Cel mai reprezentativ moment din conflictele
vieţii de familie a fost atunci când la o petrecere în familie, Acriviţa a relatat
viaţa destrăbalată a unei prietene măritate, care urma să îi „spargă casa”.
Nemaiputând suporta această poveste imaginară kir Ianulea i-a luat apărarea
prietenei care nu era de faţă. Binenţeles că s-a iscat un scandal de care a aflat
toată mahalaua. Lui kir Ianulea i-a trecut repede supărarea însă Acriviţa a
început să privească cu alţi ochi, viaţa de familie, ca o afacere. Linguşindu-l pe
kir Ianulea îl prostea văzând cu ochii. A luat lucruriile cele mai de preţ din casă,
le-a dus la tatăl ei, şi a început să vândă din lucruriile de preţ din casă. Orbit de
dragostea falsă pe care i-o arăta soţia sa, Ianulea s-a lăsat manipulat de aceasta,
acceptând să dea din averea sa, fraţiilor şi suroriilor Acriviţei. Pentru că nu erau
experimentaţi în afaceri, cei doi fraţi ai Acriviţei, au rămas repede fără bani. Dar
şi averea lui kir Ianulea se terminase, aşa că nu a avut încotro decât să o ia la
goană de acasă, pentru că negustorii de la care împrumutase nişte bani, îl căutau
cu disperare pentru a-şi recupera banii.
Şi de data acesta norocul i-a surăs. A întălnit un om care l-a ascuns pentru
câteva momente şi astfel a scăpat de urma negustoriilor. Negoiţă, cel care făcuse
atât de mult bine lui Ianulea a fost răsplătit pentru fapta sa. După ce i-a spus
povestea vieţii sale, Ianulea s-a gândit să-l pricopsească pe Negoiţă. Au făcut un
plan care le-a mers de minune. Kir Ianulea fiind drac, chinuia femei, neveste sau
fete pe care Negoiţă urma să le descînte. Serviciul său era bine răsplătit de către
bărbatul femeii sau de părinţii fetei. Negoiţă s-a îmbogăţit şi trăia în huzur.
Într-o zi fiind chemat să descînte o tânără, Negoiţă a fost uimit cînd
duhul lui kir Ianulea i-a şoptit râzînd că nu-i mai este dator cu nici un serviciu,
pentru că îl pricopsise îndeajuns pe Negoiţă. Totodată l-a rugat să nu se mai ţină
de coada sa pentru ca s-ar putea să îi pară rău.
Negoiţâ n-a putut însă să se ţină de cuvânt, pentru că a fost chemat la un
caz pe care nu-l putea refuza. Fata măriei sale Vodă era chinuită de un duh rău,
şi numai Negoiţă era cel care o putea face bine. Vrând-nevrând Negoiţă a fost
adus la palat şi pus în faţa faptului împlinit. Duhul însă nu voia să asculte de
Negoiţă, şi după mai multe încercări, Negoiţă a fost umilit. Atunci nemaiştiind
ce să facă Negoiţă i-a sugerat lui Vodă să o aducă pe Acriviţa Ianuloaia. Atunci
fata lui Vodă auzind acestea s-a liniştit.
Viaţa lui Negoiţă a continuat. Cunoscând viaţa lui kir Ianulea cât şi
„simpatia” pe care o avea faţă de Acriviţa, Negoiţă a căutat-o pe Acriviţa şi a
găsit-o la casa tatălui ei trâind ca o văduvă jalnică. Fiind uimit de sărăcia în care
trăia i-a dăruit o sută de galbeni, viişoara de la Cuţitul de Argint şi pe deasupra
darul doftoritului.
Nuvela se încheie cu mulţumirea lui Manoli adresată lui Negoiţă. Mai
aflăm şi despre Ianuloaia care preluase meşteşugul lui Negoiţă. Cât despre
Aghiuţă ajuns la soborul demonilor, înaintea lui Dardarot, singura lui dorinţă
pentru că-şi îndeplinise cu bine misiunea a fost să nu-i mai vadă pe Acriviţa şi
pe Negoiţă în iad, pentru că viaţa cu ei pe pământ nu-i fusese deloc uşoară.