In timpul Republicii i al Imperiului

n timpul Republicii i, mai trziu, n timpul Imperiului roman, jurisconsulii i avocaii nu aveau o reglementare legal,
primii fiind amatori, iar ultimii fiind, tehnic, n ilegalitate.
[11]
Orice persoan se putea autointitula avocat sau expert n
drept, astfel c numai pe baza reputaia personale a acestuia, oamenii puteau s-l cread sau nu. Acest lucru s-a
schimbat odat cu legalizarea profesiei de avocat facut de Claudius. Odata cu inceputul Imperiului Bizantin, profesia
juridic a fost bine nfiinat, reglementat n detaliu i precis stratificat.
[12]
Centralizarea i birocratizarea profesiei a
fost aparent gradual la nceput, dar accelerat n timpul mpratului Hadrian.
[13]
De asemenea, jurisconsulii au intrat
n declin n perioada imperiului.
[14]

Conform lui Fritz Schulz, "n secolul patru lucrurile sau schimbat, iar avocaii romani au devenit avocai n adevratul
sens al cuvntului."
[15]
De exemplu, n secolul patru avocaii trebuiau s fac parte dintr-un barou de pe lang o
instant de judecat pentru a pleda n faa unui judector din cadrul acesteia. Ei puteau pleda numai la acea instan,
existnd i alte restricii (modificate n funcie de mprat) referitoare la numarul de avocai de pe lng o anumit
instan de judecat.
[16]
n anii 380, avocaii studiau dreptul ca materie suplimentar la retoric (de aceea reducndu-
se necesitatea pentru o clas separat de jurisconsuli); n anul 460, mparatul Leo a impus regula ca cei care vor s
fie admii n profesie s aduc o recomadare de la profesorii si; n secolul ase, pentru admitere n profesie era
cerut urmarea unui curs normal de drept de aproximativ patru ani .
[17]
Onorariul maximal impus de Claudius a rmas
n vigoare pe perioada Imperiului Bizantin, fiind evaluat la 100 solidi.
[18]
Desigur, acesta a fost serios eludat, fie prin
cereri de acoperire a cheltuielilor, fie prin tranzacii sub rosa barter
[18]
, ultima fiind chiar cauz de suspendare din
barou.
[18]

Notarii (tabelliones) au aprut in ultima perioada a Imperiului Roman. Ca i urmaii lor din perioada modern, acetia
erau responsabili de redactarea testamentelor, a actelor referitoare la transferul de proprietate i posesie, precum i
a contractelor.
[19]
Ei erau omniprezeni i aproape orice sat avea cte unul.
[19]
In perioada roman, notarii erau
considerai a fi inferiori avocailor i jurisconsulilor.
[19]
Notarii romani nu aveau pregtire n drept, acetia fiind
intelectuali mediocrii care au deprins tranzaciile mai simple.
[20]