Sunteți pe pagina 1din 12

Capitolul 9/A

1
Chemându-i pe cei doisprezece, le-a dat autoritate asupra
tuturor diavolilor şi puterea de a vindeca boli;
2
apoi i-a trimis să predice împărăţia lui Dumnezeu şi să-i
vindece pe cei bolnavi.
3
Şi le a spus: „Să nu luaţi nimic la drum: nici baston, nici
desagă, nici pâine, nici bani şi nici să nu aveţi câte două tunici
4
şi în orice casă intraţi, rămâneţi acolo şi de acolo să plecaţi.

5
Dacă unii nu vă primesc,
ieşind din cetatea aceea,
scuturaţi vă praful de pe
picioare ca mărturie
împotriva lor”.

6
Plecând, au străbătut fiecare sat, predicând
evanghelia şi săvârşind pretutindeni vindecări.
7
Irod tetrarhul a auzit despre toate cele întâmplate şi era
nedumerit pentru că unii ziceau: „Ioan a înviat din morţi”,
8
alţii: „S-a arătat Ilie”; iar alţii: „A înviat unul dintre profeţii
cei vechi”.
9
Atunci Irod a spus: „Pe Ioan eu l-am decapitat: cine este
dar acesta despre care aud atâtea?” Şi căuta să-l vadă.
10
După ce s-au întors, apostolii i-au povestit tot ceea ce au
făcut, iar el, luându-i cu sine, s-a retras într-o cetate numită
Betsaida.
11
Când au aflat mulţimile, au mers după el. El le a primit şi le-a
vorbit despre împărăţia lui Dumnezeu, vindecându-i pe bolnavi.
12
Începuse să se lase înserarea; atunci cei doisprezece s au
apropiat şi i au spus: „Dă drumul mulţimii pentru ca, mergând
prin satele şi ţinuturile dimprejur, să-şi găsească adăpost şi de
mâncare, pentru că suntem într-un ţinut pustiu”.
13
El însă le-a spus: „Daţi-le voi să mănânce”. Dar ei au
răspuns: „Nu avem decât cinci pâini şi doi peşti. Doar dacă ne
am duce noi să cumpărăm de mâncare pentru tot poporul
acesta!”

14
Erau cam cinci mii de bărbaţi. Atunci a zis discipolilor săi:
„Puneţi-i să se aşeze în grupuri de câte cincizeci!”
15
Ei au făcut astfel şi i-au aşezat pe toţi.
16
Atunci, luând cele cinci pâini şi cei doi peşti, a privit spre
cer, le-a binecuvântat, le-a frânt şi le-a dat discipolilor ca să
le pună înaintea mulţimii.
17
Toţi au mâncat şi s-au săturat şi au strâns din ceea ce a
rămas douăsprezece coşuri cu bucăţi.
18
Pe când se afla la o parte,
în rugăciune, iar discipolii erau
cu el, i-a întrebat: „Cine spun
mulţimile că sunt eu?”
19
Ei i-au răspuns: „Ioan
Botezătorul”, alţii „Ilie”, iar alţii
că „a înviat unul dintre profeţii
cei vechi”.
20
El le-a spus: „Dar voi cine
spuneţi că sunt?” Atunci,
răspunzând, Petru a zis:
„Cristosul lui Dumnezeu!”
21
Dar el le-a interzis cu
stricteţe să spună aceasta
cuiva,
22
zicând: „Fiul Omului trebuie să sufere multe, să fie respins
de bătrâni, de arhierei şi de cărturari, să fie ucis şi a treia zi
să învie”.
23
Apoi le spunea tuturor: „Dacă cineva vrea să vină după
mine, să renunţe la sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să mă
urmeze.
24
Căci cine vrea să-şi salveze
viaţa o va pierde, cine însă îşi va
pierde viaţa pentru mine acela o
va salva.
25
Aşadar, ce-i foloseşte omului
dacă a câştigat lumea întreagă,
dar se pierde sau se ruinează pe
sine?
26
Căci, dacă cineva se ruşinează
de mine şi de cuvintele mele, şi
Fiul Omului se va ruşina de el,
când va veni în gloria sa şi a
Tatălui şi a sfinţilor îngeri.
27
Adevărat vă spun: sunt unii
dintre cei de faţă care nu vor
gusta moartea până când nu vor
vedea împărăţia lui Dumnezeu”.

S-ar putea să vă placă și