Capitolul 18

1
Apoi le-a spus o parabolă referitor la datoria de a se ruga
întotdeauna şi de a nu se descuraja:

2
„Într-o cetate, era un
judecător care nu se temea de
Dumnezeu şi nu-i păsa de
oameni.
3
Şi mai era în cetatea aceea o
văduvă care venea la el şi-i
spunea „Fă-mi dreptate
împotriva duşmanului meu!”

4
Dar, mult timp, el nu a voit. Apoi şi a zis: „Deşi de
Dumnezeu nu mă tem şi de oameni nu-mi pasă,
5
pentru că nu mă lasă în pace, îi voi face totuşi dreptate
văduvei acesteia ca să nu vină şi să mă tot bată la cap”.
6
Iar Domnul a zis: „Aţi
auzit ce a spus
judecătorul nedrept!
7
Oare Dumnezeu nu
va face dreptate
aleşilor săi care strigă
zi şi noapte către el,
chiar dacă-i face să
aştepte?

8
Vă spun că le va face
dreptate îndată.

Dar, când va veni Fiul

Omului, va găsi oare
credinţă pe pământ?”
9
A mai spus această parabolă unora care se credeau drepţi
şi-i dispreţuiau pe alţii:
10
„Doi oameni au urcat la templu ca să se roage: unul era
fariseu, iar celălalt vameş.

11
Fariseul, stând în picioare, se
ruga în sine astfel: „Dumnezeule,
îţi mulţumesc că nu sunt ca
ceilalţi oameni: hrăpăreţi,
nedrepţi, adulteri, sau chiar ca
vameşul acesta.
12
Eu postesc de două ori pe
săptămână, dau zeciuială din
ceea ce câştig”.
13
Vameşul, în schimb, stând departe, nici măcar nu
îndrăznea să-şi ridice ochii spre cer. Îşi bătea pieptul zicând:
„Dumnezeule, îndură-te de mine păcătosul!”
14
Vă spun că a coborât la casa lui îndreptăţit mai degrabă
acesta decât celălalt; căci oricine se înalţă pe sine va fi
umilit, iar cel care se umileşte va fi înălţat”.
15
Îi aduceau şi copii ca să-i atingă; dar discipolii, când îi
vedeau, îi mustrau.
16
Atunci, Isus i-a chemat şi le-a spus: „Lăsaţi copiii să vină
la mine şi nu-i opriţi, căci împărăţia lui Dumnezeu este a
acelora care sunt ca ei.
17
Adevăr vă spun, cine nu primeşte împărăţia lui Dumnezeu
ca un copil nu va intra în ea”.
18
Odată, un om cu vază l-a
întrebat: „Învăţătorule bun, ce
trebuie să fac ca să
moştenesc viaţa veşnică?”
19
Isus i-a spus: „De ce-mi
spui bun? Nimeni nu este
bun decât numai Dumnezeu.
20
Cunoşti poruncile: Să nu
comiţi adulter! Să nu ucizi!
Să nu furi! Să nu dai mărturie
falsă! Cinsteşte pe tatăl tău şi
pe mama ta!”
21
El i-a spus: „Toate acestea
le-am păzit din tinereţe”.
22
Auzind aceasta, Isus i-a spus: „Îţi mai lipseşte un lucru:
vinde tot ce ai şi dă săracilor şi vei avea comoară în ceruri,
apoi vino şi urmează-mă!”
23
Dar el, auzind acestea, s-a întristat deoarece era foarte
bogat.
24
Văzând că s-a întristat, Isus a spus: „Cât de greu vor intra
în împărăţia lui Dumnezeu cei care au bogăţii!
25
Pentru că este mai uşor ca o cămilă să treacă prin urechea
acului, decât ca un bogat să intre în împărăţia lui Dumnezeu”.
26
Cei care l-au ascultat i-au spus: „Atunci, cine se poate
mântui?”

27
El le-a spus: „Ceea ce este imposibil la oameni este posibil
la Dumnezeu”.
28
Atunci Petru i-a spus:
„Iată, noi am lăsat toate şi
te am urmat”.

29
Iar el le-a spus: „Adevăr
vă spun: nu este nimeni
care să fi lăsat casă, sau
soţie, sau fraţi, sau părinţi,
sau copii pentru împărăţia
lui Dumnezeu
30
şi care să nu primească
cu mult mai mult în timpul
de faţă, iar în veacul viitor,
viaţa veşnică”.
31
Apoi, i-a luat pe cei
doisprezece şi le-a spus:
„Iată, urcăm la Ierusalim şi
se vor împlini toate cele
scrise de profeţi despre
Fiul Omului,

32
căci va fi dat pe mâna păgânilor şi va fi batjocorit, insultat
şi scuipat;
33
şi după ce-l vor fi biciuit, îl vor ucide, dar în ziua a treia va
învia”.
34
Însă ei nu pricepeau nimic din acestea; acest cuvânt era
ascuns pentru ei şi nu înţelegeau cele spuse.
 35
Pe când se apropia el de
Ierihon, un orb stătea pe
marginea drumului, cerşind
36
şi, auzind că trecea mulţimea,
a întrebat ce este.

37
I-au spus că trece Isus
Nazarineanul.

38
Atunci el a strigat: „Isuse, Fiul lui David, îndură-te de
mine!”
39
Cei care mergeau înainte îl certau ca să tacă, dar el striga
şi mai tare: „Fiul lui David, îndură-te de mine!”
40
Atunci Isus s-a oprit şi a poruncit să fie adus la el. Când
s-a apropiat, l-a întrebat:
41
„Ce vrei să-ţi fac?” I-a răspuns: „Doamne, să văd”.

42
Iar Isus i-a răspuns: „Vezi! Credinţa ta te-a mântuit”.
43
Îndată, orbul a început să vadă şi l-a urmat, preamărindu-l
pe Dumnezeu. Şi tot poporul care a văzut îl lăuda pe
Dumnezeu.