3.

Motivatia si disonanta cognitiva

Nevoia de-a ne mentine stima de sine la un nivel ct mai ridicat posibil este unul din principalii factori
motivatori ai actiunilor noastre. Multe din comportamentele pe care le realizam sunt directionate spre a
ne satisface propriilor noastre standarde de viata. De exemplu, daca ne consideram o persoana onesta si
buna, e foarte probabil sa realizam comportamente congruente cu aceasta convingere, chiar cnd
suntem neobservati, pentru ca dorim sa ne pastram o imagine despre noi nsine pozitiva. Daca ne
percepem capabili si inteligenti vom ncerca sa satisfacem situatiile care revendica un comportament
inteligent si capabil. Totusi uneori realitatea ne forteaza spre unele situatii, unde comportamentele si
convingerile noastre sunt n conflict cu imaginea pozitiva despre noi nsine, or n conflict cu alte
comportamente sau convingeri. De exemplu ntr-un episod, filmat cu camera ascunsa ntr-o cafenea, s-
au distribuit pachetele de zahar (care contineau o cantitate de zahar de trei ori mai mare dect cea
obisnuita) care nu se puteau deschide. Au fost filmati mai multi consumatori n timp ce ncercau sa
deschida pachetelele si care decideau n final, ca prefera cafeaua amara (la fel ca si vulpea din fabula lui
Esop, care sustine ca strugurii sunt acri, pentru ca nu putea sa ajunga la ei). Unul din consumatori dupa
un efort sustinut a reusit totusi sa deschida pachetelul de zahar. S-a uitat n jur si a varsat ntregul
continut n cafeaua sa. Un membru al echipei ce participa la experiment s-a apropiat si l-a ntrebat, de ce
a pus tot zaharul n cafea. Raspunsul prompt a fost ca, el prefera ntotdeauna cafeaua ndulcita astfel.
Acest subiect a raspuns unei situatii de disconfort, rationalizndu-si comportamentul sau straniu.
(Rationalizare este mecanismul defensiv prin care ncercam sa gasim justificari rationale, plauzibile
pentru comportamentele, gndurile, imaginile noastre indezirabile - penibile, obscene, traumatice).
Intentia din subsidiarul acestui raspuns era aceea de-a mentine o imagine de sine favorabila n fata
celorlalti si implicit n proprii lui ochi. n mod similar un elev care este prins copiind la un test, poate
ncerca sa-si justifice comportamentul (si chiar sa creada): 1) prin idei de genul "toti fac asta", sau 2)
prin faptul ca, profesorul a dat un test nejustificat de greu, asa ca el este ndreptatit sa recurga la un
asemenea comportament, or 3) neaga pur si simplu ca el a nselat n ciuda oricaror evidente.
Teoria psihologica care vizeaza comportamentele precum si explicatiile si scuzele utilizate n scopul
mentinerii unei imagini de sine pozitive se numeste teoria disonantei cognitive. (Festinger, 1957).
Aceasta teorie explica modul cum un individ determinat sa efectueze o conduita n contradictie cu
atitudinile sale si schimba opiniile n directia comportamentului realizat. Disonanata este o stare
psihologica, ce l determina pe individ sa realizeze modificari n universul sau cognitiv. Festinger sustine
ca doua cognitii (convingeri, atitudini, idei) sunt disonante daca una din ele decurge din inversul
celeilalte. Oamenii experientiaza tensiune si disconfort cnd o convingere este subminata de un
comportament inconsistent cu aceasta convingere. Importanta cognitiilor prezente, valoarea lor pentru
individ si numarul cognitiilor consonante si disonante prezente sunt responsabile de amplitudinea
disonantei.
Subiectul poate reduce disonanta si astfel sa rezolve disconfortul recurgnd la: 1) modificarea unui
element cognitiv disonant (convingere, atitudine) facndu-l consonant; sau reducerea importantei
acordata acelui element sau ignorarea lui; 2) schimbarea perceptiei; 3) schimbarea atribuirilor prin
justificari si scuze pentru comportamentul disonant; 4) schimbarea coportamentului. De exemplu
vegetarienii din ratiuni ideologice pot sa justifice purtarea de ncaltaminte din piele (care este simultan
inconsistenta cu valorizarea vietii animalului, dar consistenta cu nevoia lor de-a purta ncaltaminte
functionala si atractiva) invocnd argumentul ca, animalul a fost sacrificat oricum pentru carne, iar
pielea este un produs auxiliar. n acest caz nu ne intereseaza temeinicia argumentarii, ci modul cum
aceste persoane reusesc sa-si rezolve conflictul creat pe plan ideativ dintre un comportament
incongruent cu convingerile lor si aceste convingeri.
Disonanta cognitiva se situeaza strict ntr-u cadru intraindividual. Rezultatele lui Festinger si Carlsmith
(1959) au avut la baza ideea "acordului fortat". Prin "acordul fortat" se ntelege mprejurarea n care un
individ accepta sa efectueze un act cu care nu este de acord ( de exemplu sa scrie un text contra ideilor,
sa realizeze o sarcina penibila, plicticoasa). Acest acord este fortat n sensul n care peroana nu poate ,
de fapt, sa refuze dect cu greu sarcina ceruta. Autorii au solicitat unor subiecti sa descrie ntr- o
maniera atractiva o sarcina lunga si plictisitoare pe care tocmai au realizat-o ( de exemplu sa mute
anumite piese dintr-un loc n altul fara vreo finalitate). S-au creat doua situatii. n prima subiectii au fost
remunerati cu o suma mica pentru sarcina efectuata (1$), ia n cealalta cu o suma importanta (20$). S-a
constatat urmatorul efect: la ntrebarea "ct de mult va placut sarcina? Ct de interesanta vi s-a parut?",
primul grup de subiecti a descris sarcina ca fiind interesanta si placuta, iar celalalt grup recompensat cu
20$ a calificat-o drept plicticoasa. Explicatia pe care o da Festinger acestui efect paradoxal este ca: daca
subiectii din primul grup percepeau sarcina ca si plictisitoare, concluzia care se impunea logic era ca,
numai niste "fraieri" puteau sa-si piarda vremea ntr-un mod att de stupid, si asta pentru doar un dolar.
Pentru a evita aceasta concluzie devalorizanta au evaluat experienta parcursa, ca fiind una valoroasa si
chiar interesanta. Aceasta schimbare de atitudine apare cel frecvent n mod inconstient. Grupul de
subiecti care a fost recompensat cu 20$ au putut sa evalueze n mod onest sarcina, ca fiind
neinteresanta, pentru ca stiau ca au realizat-o n schimbul unei sume de bani.
Oamenii frecvent doresc asigurari asupra faptului ca alegerea facuta de ei, este cel mai bun lucru
pentru care puteau opteze. Un studiu realizat de Ehrilck (1957) arata ca nainte de a cumpara o masina
oamenii urmaresc n mod nediferentiat reclamele pentru toate tipurile de masini. n schimb dupa ce au
facut alegerea urmaresc doar reclamele pentru masina cumparata, cautnd reasigurari ca au facut cea
mai buna alegere, dintre cele posibile. Astfel evita producerea unei disonante determinata de reclamele
la masinile pe care nu le-au cumparat.
3.1 Relevanta disonantei cognitive pentru educatie
Teoria disonantei cognitive deseori poate fi aplicata n situatia n care elevii primesc feed- back-uri
neplacute asupra performantelor lor academice. De exemplu un elev care are note de noua si zece,
primeste un cinci la o lucrare. Acesta nota este inconsistenta cu propria lui imagine despre sine,
crendu-i o anumita stare de disconfort. Pentru rezolvarea acestei stari, pe de o parte decide sa nvete
mai mult, astfel ca situatia sa nu se mai repete vreodata,p e de alta parte, ncearca sa-si rationalizeze
obtinerea acestei note mici: "ntrebarile au fost ambigue, nu m-am simtit prea bine, profesorul nu ne-a
anuntat despre acesta lucrare, eu n-am insistat suficient, a fost prea cald n clasa si nu te puteai
concentra etc.". Aceste scuze l vor ajuta pe elev sa justifice primirea unei note proaste. Sa presupunem
totusi ca el primeste o serie de astfel de note. De data acesta va sustine ca lui nu i-a placut niciodata
acesta materie ("strugurii acrii"), ca profesorul face favoritisme n clasa fetele fiind preferate, or ca este
extrem de dificila acesta materie. Toate aceste scuze si schimbari de opinie sunt directionate pentru a
evita inconsistenta a doua idei, care pot creea un anumit sentiment de disconfort: "Eu sunt un elev
bun", si "Am fost nepregatit la acesta ora, si aceasta este greseala mea".