1

LEGI CONSTITUTIVE PENTRU MODELAREA

STRUCTURILOR METALICE SI DE BETON
2
GENERALITATI
Proiectarea rationala, din punct de vedere economic, a structurilor in
general alcatuite din metal sau beton armat, presupune acceptarea, in cazul
actiunilor seismice majore, a incursiunilor in domeniul post-elastic de comportare
a materialelor.
Metodele actuale de proiectare accepta determinarea eforturilor printr-un
calcul static elastic liniar in care fortele seismice se introduc conventional ca
forte orizontale statice. Acestea sunt determinate in ipoteza disiparii energiei
induse de seism prin incursiuni in domeniul plastic ale grinzilor in zonele de
imbinare cu stalpii, precum si la baza stalpilor. Deplasarile in cazul comportarii
post-elastice se obtin prin multiplicare cu inversul coeficientului de disipare .
Controlul formarii mecanismelor de cedare se realizeaza prin exprimarea
echilibrului global intre fortele statice seismice conventionale majorate
proportional si momentele capabile ultime din sectiunile in care se formeaza
articulatiile plastice.

3
In prezent sunt disponibile programe de calcul care evalueaza
comportarea neliniara a structurilor plane din bare la actiunea seismica
variabila in timp descrisa printr-o accelerograma.
Atingerea capacitatii plastice se considera prin formarea unor
articulatii plastice controlate prin curbe de interactiune moment - forta
axiala. Acest mod de abordare este evident simplist, potrivit unei activitati
curente de proiectare, dar limitat la structuri cu forma regulata in plan si pe
verticala. In cazul unei structuri cu o forma neregulata impusa de
considerente arhitectonice si functionale nu sunt disponibile in prezent
programe de calcul care sa permita analiza spatiala cu considerarea
comportarii neliniare la actiuni variabile in timp.

4

criterii de curgere si de cedare;
bazele teoretice ale teoriei plasticitatii in cazul materialelor cu comportare
ideal elasto-plastica;
expresiile matricii caracteristicilor fizice elasto-plastice de legatura intre
tensiuni si deformatii specifice pe baza criteriilor de curgere Tresca si von
Mises;
procedeele de rezolvare numerica a sistemelor de ecuatii neliniare (metoda
Newton-Raphson, metoda Newton-Raphson modificata, metoda quasi
Newton);
exemple de control in cazul unor probleme simple cu solutie cunoscuta din
teoria barelor.

CAPITOLELE PREZENTARII:
5
ROLUL PLASTICITATII IN INGINERIA STRUCTURALA
Proiectantii de structuri urmaresc de regula doua etape:
Definirea campului de forte interne (calculul eforturilor)
Stabilirea raspunsului materialului la aceste forte.
Primul pas implica o analiza a campurilor de tensiuni. Al doilea
necesita cunostinte privind proprietatile materialelor.
Teoria Elasticitatii considera o relatie liniara intre tensiuni si deformatii
specifice. Pentru ca teoria sa fie valabila, trebuie ca
o < o
p
, o
p
= o
c
/k
c

Structurile sunt corpuri complexe cu o stare de tensiuni spatiala.
Exista si tensiuni secundare ce apar in timpul procesului de fabricatie si
montaj. Combinarea tensiunilor initiale, secundare si concentrarile de
tensiuni pot conduce la depasirea limitei de elasticitate, ceea ce face
necesara studierea comportarii dincolo de limita elastica.

6
Teoria Plasticitatii reprezinta o extindere a teoriei Elasticitatii. Aceasta
furnizeaza informatii mai realiste privind raspunsul elementelor structurale.
Intelegerea rolului caracteristicilor relevante ale materialelor care definesc
raspunsul acestora la fortele aplicate este esentiala pentru un inginer.
Atat Teoria Elasticitatii cat si Teoria Plasticitatii sunt valabile si se
regasesc in natura. In cazul Teoriei Plasticitatii trebuie urmarite doua
aspecte:
stabilirea relatiilor intre tensiuni si deformatii specifice pentru un material
elasto-plastic cu consolidare sau cu degradare de rigiditate.
cunoasterea unor procedee numerice de rezolvare a ecuatiilor.

Teoria Plasticitatii se bazeaza pe un set de relatii intre tensiuni si
deformatii specifice pentru o stare complexa de tensiuni care pot descrie
comportarea post-elastica. Regulile de deformatie observate pentru metale
au fost confirmate de experimente. Recent, metodele Teoriei Plasticitatii au
fost extinse si la studiul comportarii materialelor geologice, cum sunt rocile,
pamantul si betonul.

7
MODELE DE COMPORTARE PENTRU MATERIALE IN FUNCTIE DE
LEGEA TENSIUNE-DEFORMATIE. CURBE REALE SI CURBE
SIMPLIFICATE

Legatura dintre vectorul tensiunilor o si vectorul deformatiilor
specifice c reprezinta legea constitutiva a materialului.
Pentru usurinta reprezentarii grafice a relatiei o - c se considera
pentru inceput cazul comportarii monoaxiale. Pentru intindere o
1
> 0 si
o
2
= o
3
= 0, iar pentru compresiune o
3
< 0 si o
2
= o
1
= 0.
Cele mai cunoscute curbe caracteristice o
1
- c
1
sau o
3
- c
3
vor fi
reprezentate prin modele tipice de comportare. Acestea se pot asocia
diferitelor materiale.

8

Modelul de comportare liniar-elastic se caracterizeaza printr-o relatie
liniara biunivoca intre tensiuni si deformatii, independent de timp. Starea de
tensiune si de deformatii este reversibila. Incarcarea si descarcarea se produc
dupa aceeasi dreapta.
Modelul liniar elastic
9
Se caracterizeaza printr-o relatie neliniara de forma o=E(o).c. Incarcarea si
descarcarea se produc dupa acelasi drum. Un caz particular il reprezinta
modelul biliniar. Modelul (b) corespunde comportarii pamanturilor si
umpluturilor. Modelul (c) caracterizeaza comportarea rocilor cu fisurare
orientata. Inainte de inchiderea fisurilor comportarea este descrisa de
constanta E
1
si dupa inchiderea fisurilor de constanta E
2
.
Modelul elastic neliniar
10

Relatia o - c nu mai este liniara si descarcarea nu mai are loc dupa
aceeasi curba cu incarcarea. Se accepta o lege de comportare liniara la
descarcare. Modelul pune in evidenta doua zone distincte de comportare:
A-B: zona de comportare elastic liniara (o < o
p
, comportare elastica cu
c = c
e
si o = E.c)
B-C: zona de comportare plastica (o > o
p
, comportare plastica cu
c = c
e
+c
p
)

Modelul elasto-plastic

11
Dupa depasirea limitei de proportionalitate o
p
apare fenomenul de
ecruisare. Aceasta indica o dependenta a tensiunilor din stadiul post-elastic
de deformatia plastica produsa.
In modelul elastic perfect plastic, deformatiile specifice sunt nedefinite
pentru o > o
p
. In cazul rocilor, modelul elastic perfect plastic introduce o
reducere a rezistentei in zona plastica, aceasta fiind o consecinta a pierderii
coeziunii.
In modelul elasto-plastic cu consolidare,

pentru o > o
p


12


Se caracterizeaza prin deformatii specifice plastice mult mai mari
decat cele elastice, c
p
>> c
e
. In consecinta, deformatiile elastice pot fi neglijate.

Modelul rigidplastic
13

In cazul acestui model se ia in considerare comportarea elastica a
materialului, la care se adauga si cresterea deformatiei in timp la efort constant
(denumita fluaj in cazul metalului si curgere lenta la beton).

Modelul vasco-elastic (Voight-Kelvin+resort elastic Hooke)

14
Material elasto-exponential cu consolidare

15
Material cu lege de comportare de tip Ramberg - Osgood

=
16
Sunt utilizate pentru proceduri incrementale


Legatura intre tensiuni incrementale si deformatii specifice incrementale:


Modulul tangent E
t
si modulul plastic E
p


17


Se considera un parametru de consolidare _ care va caracteriza diferitele
stadii de consolidare. Prin ipoteza, modulul plastic E
p
este o functie de acest
parametru:

E
p
= E
p
(_)

Lucrul mecanic plastic:



- deformatia plastica acumulata:

- incrementul deformatiei plastice efective:


18
Reguli de consolidare la incarcare - descarcare

BC > OA
Consolidarea independenta:
pentru o > 0
pentru o < 0
19

CRITERII DE CURGERE SI DE CEDARE

Spatiul tensiunilor Haigh-Westergaard
Reprezentare deosebit de utila in studiul Teoriei
Plasticitatii si criteriilor de rupere. Tensorul starii de tensiune o
ij

are sase componente distincte si independente, care ar putea fi
utilizate drept coordonate intr-un spatiu cu sase dimensiuni.
Aceasta reprezentare fiind dificila, cea mai simpla alternativa
este de a considera drept coordonate cele trei tensiuni
principale o
1
, o
2
, o
3
. Acest spatiu se numeste spatiul tensiunilor
Haigh - Wastergaard.
20
Fie o stare de tensiune exprimata prin o
1
, o
2
, o
3
si
reprezentata prin punctul P (o
1
, o
2
, o3). Vectorul de tensiune poate fi
descompus in doua componente,
Dar
,
si, conform relatiilor de mai sus,
Se obtine:
,
21
Dar
In aceasta reprezentare vectoriala, vectorul reprezinta deci
componenta hidrostatica, iar vectorul reprezinta componenta deviatorica
s
ij
a starii de tensiune exprimate in tensiuni principale.
Se considera proiectiile vectorului pe axele de coordonate o
i
pe un
plan deviatoric:
22








Considerand pentru






Inlocuindu-l pe se obtine:

s
2
+ s
3
= -s
1
23
Folosind identitatea:

si inlocuind pe cos u din relatia de mai sus rezulta:



Dar




Dar si

Inlocuind in relatia de mai sus se obtine:




J
2
= - (s
1
.s
2
+ s
2
.s
3
+ s
1
.s
3
)
s
1
= - (s
2
+ s
3
) J
3
= s
1
. s
2
. s
3
valoarea lui cos 3u este un
invariant in raport cu J
2
si J
3
24
O stare de tensiune (o
1
, o
2
, o
3
) se poate exprima prin (, , u). Acesti
parametri se vor calcula in conditiile date de functiile de cedare, curgere sau
rupere in spatiu.



Intr-o maniera similara se pot obtine ceilalti temeni ai tensorului deviatoric:






Relatiile sunt valabile daca



25


Deci tensiunile principale sunt:

26
Criterii de curgere independente de presiunea hidrostatica

Ccriteriul de curgere Tresca (1869) si criteriul de curgere von Mises
(1913) sunt utilizate foarte mult in cazul metalelor.
Criteriile de curgere definesc limita de comportare elastic liniara a unui
material sub o stare compusa de tensiuni si se pot exprima cu relatii de forma:
f (o
ij
, k
1
, k
2
..............) = 0
in care k
i
sunt constante de material (de exemplu o
0
sau t
0
, care reprezinta
limitele de curgere pentru solicitarile de intindere simpla si de forfecare pura).
Pentru materiale izotrope se poate scrie:
f (o
1
, o
2
, o
3
, k
1
, k
2
..............) = 0
sau
f (I
1
, J
2
, J
3
, k
1
, k
2
..............) = 0
sau
f (, , u, k
1
, k
2
..............) = 0
Bridgman a efectuat in 1950 experimente pe metale si a demonstrat ca
presiunea hidrostatica nu influenteaza apreciabil curgerea. In consecinta se
mai poate scrie:
f (J
2
, J
3
, k
1
, k
2
..............) = 0

27
Criteriul de curgere Tresca - stabilit in 1964. Aplicat la metale

Conditia pentru determinarea limitei de curgere:


Fie o
0
limita de curgere determinata experimental pentru solicitarea
axiala simpla. In acest caz se obtine



Pentru o stare de tensiuni exprimata in functie de tensiunile principale
se obtin urmatoarele relatii explicite:
In spatiu

28

In plan
29
Considerand o
1
> o
2
> o
3
, criteriul de curgere se exprima:






sau


sau



Presiunea hidrostatica nu influenteaza suprafata de curgere. Criteriul este
independent de I
1
sau de .

30
31
Criteriul de curgere von Mises - stabilit in 1913. Aplicat la metale


Conditia pentru determinarea limitei de curgere se exprima in functie de
tensiunile octaedrice:



Criteriul se exprima cu relatia:
f(J
2
) = J
2
- k
2
= 0
Fie o
0
limita de curgere determinata experimental pentru solicitarea
axiala simpla. In acest caz se obtine



Pentru o stare de tensiuni exprimata in functie de tensiunile principale
se obtine urmatoarea relatie:


Ecuatia obtinuta este ecuatia unui cilindru a carui intersectie cu planul
deviator este un cerc de raza .


k 2 =
32
La ambele criterii, k este limita de curgere la forfecare pura, o
2
= - o
1
.
Valorile acestui parametru sunt insa diferite conform celor doua criterii.
Raportul intre ele este:





In cazul criteriului von Mises, in planul o
x
-t
xy,
reprezentarea grafica
este elipsa de ecuatie

33

Criterii de cedare dependente de presiune

Caracteristicile suprafetei de cedare pentru un material
izotrop

Cedarea unui material este definita uzual prin termeni
dependenti de capacitatea de incarcare. Totusi, pentru modelul
perfect plastic, curgerea implica o cedare, deci limita de curgere
este deseori o limita de rezistenta.
Ca si in cazul criteriilor de curgere, o forma generala a
criteriilor de cedare poate fi data printr-o ecuatie avand pentru
materialele anizotrope forma:
f(o
ij
, k
1
, k
2
,............ ) = 0
Pentru materiale izotrope:
f(o
1
, o
2
, o
3
, k
1
, k
2
,.........) = 0
f(I
1
, J
2
, J
3
, k
1
, k
2
,...........) = 0
f(, , u, k
1
, k
2
,..............) = 0
34
Pentru materiale ductile, cum este metalul, curgerea este
independenta de presiunea hidrostatica. Comportarea multor materiale
nemetalice cum sunt terenul, rocile si betonul, depinde de nivelul presiunii
hidrostatice. Din acest motiv, I
1
si trebuie sa fie prezenti in criteriile de
cedare.
Forma generala a suprafetei de cedare,
f (I
1
, J
2
, J
3
) = 0
sau
f(, , u) = 0
in spatiul tridimensional poate fi descrisa printr-o sectiune cu planul
deviatoric si meridianele sale din planele meridiane. Sectiunea transversala
a suprafetei de cedare este curba de intersectie a acestei suprafete cu
planul deviatoric, care este perpendiculara pe axa hidrostatica cu =ct.

35
Criteriul Mohr - Coulomb (1900)

Acest criteriu poate fi considerat o generalizare a criteriului Tresca.
Ambele considera valoare tensiunii tangentiale maxime t
max
ca masura a
cedarii unui material. Totusi exista o diferenta. Criteriul Tresca considera t
k

o valoare constanta in timp ce criteriul Mohr Coulomb il considera ca o
valoare dependenta de o:


Functia f(o) se determina experimental.
Intr-o reprezentare grafica cu cercul lui Mohr, daca cercul de raza
maxima


este tangent la curba intrinseca f(o), inseamna ca s-a atins starea limita.

36
Cu alte cuvinte, criteriul lui Mohr depinde de tensiunea medie. Cea
mai simpla forma pentru curba intrinseca este o dreapta. Ecuatia acestei
drepte este cunoscuta ca ecuatia lui Coulomb (1773):


unde c este factorul de coeziune iar este unghiul intern de frecare. Acesti
doi parametri se determina experimental. Daca = 0, criteriul se reduce la
criteriul Tresca cu t = c si coeziunea devine egala cu t
k
de la forfecarea
pura.
37
38
Fie o
1
> o
2
> o
3
. Criteriul Mohr-Coulomb poate fi scris:


sau, rearanjand relatia,



Cu urmatoarele notatii:



se poate scrie:


Daca o
1
= 0 si o
3
= 0, atunci este vorba de o solicitare uniaxiala si se poate
pune in evidenta semnificatia numitorilor: reprezinta rezistenta la
compresiune, iar - rezistenta la intindere.

39
De multe ori este convenabil sa se introduca un parametru m



Cu aceasta noua notatie ecuatia poate fi scrisa:
pentru o
1
> o
2
> o
3

Considerand o
1
- o
3
= o
0,
, curbele de cedare in planul o
1
- o
2
pot fi trasate
pentru diferite valori ale lui m.
40







Se obtine:




sau



cu 0 s u s 60



(a)
Forma in spatiu a suprafetei de cedare necesita folosirea relatiilor:
41
Suprafata limita corespunde unei piramide hexagonale neregulate.
Meridianele sunt linii drepte si sectiunile printr-un plan t sunt hexagoane
neregulate. Sunt necesare numai doua caracteristici pentru a trasa acest
hexagon,
t0
si
c0
.

42
Inlocuind in relatia (a) = 0 si u = 0 se obtin
t0
si
c0
. Se procedeaza
analog si pentru = 0 si u = 60.





respectiv


43
O famile de curbe Mohr - Coulomb obtinute cu sectiuni transversale in
planul t, pentru diferite valori ale lui , este prezentata in figura de mai jos,
curbele fiind normalizate in raport cu . Hexagonul din planul o
1
- o
2
este
intersectia piramidei cu planul de coordonate o
3
= 0.


f
c
/
44
Daca , hexagonul va deveni hexagon regulat
si este identic cu ceea ce se obtine utilizand modelul Tresca. Pentru a obtine o
mai buna aproximatie cand apar tensiuni de intindere, de cele mai multe ori se
combina criteriul Mohr - Coulomb cu rezistenta maxima la intindere. Astfel se
obtine un criteriu cu trei parametri. Sunt necesare doua stari de tensiune pentru
a determina c si (doua solicitari) si numai una pentru a determina rezistenta
maxima de intindere.

f f m
c t
/ /
= = = 0 1
45
Acest criteriu este o modificare a criteriului von Mises. Influenta
presiunii hidrostatice privind cedarea este introdusa prin intermediul unui
termen suplimentar in expresia lui von Mises,


sau

unde o si k sunt constante de material.
Cand o = 0, ecuatia se reduce la criteriul von Mises.
Ecuatia in spatiul tensiunilor principale este un con circular drept.
Criteriul de cedare Drucker - Prager (1952)
46
Meridianul si sectiunea cu planul deviator:
47
Suprafata de cedare hexagonala asociata curbelor Mohr - Coulomb
este convenabila din punct de vedere matematic numai in problema in care
este evidenta suprafata folosita din cele sase. Daca aceasta informatie nu
este cunoscuta in avans, colturile hexagonului pot crea dificultati
matematice deosebite in obtinerea solutiei. Criteriul Drucker - Prager este o
aproximatie a criteriului Mohr Coulomb, care poate fi facuta prin potrivirea
laturilor pe con.
De exemplu, daca cercul Drucker - Prager este circumscris
hexagonului Mohr - Coulomb sau daca suprafetele coincid in lungul
meridianelor de compresiune
c,
unde u = 60, constantele o si k se obtin
functie de constantele c si :




48
Conul corespunzator constantelor de mai sus este circumscris piramidei
hexagonale si reprezinta o limita exterioara a suprafetei de cedare Mohr -
Coulomb. Pe de alta parte, conul interior care trece prin meridianul de
intindere
t,
unde u = 0, va avea constantele:






Totusi, aproximatia data prin conul interior sau exterior suprafetei de
cedare Mohr - Coulomb poate fi nepotrivita pentru cateva stari de tensiune.
O alta aproximatie poate fi facuta prin meridianul de forfecare si poate fi
mai potrivita. Criteriul Drucker - Prager pentru o stare de tensiune biaxiala
este reprezentat prin intersectia conului circular cu planul de coordonate
o
3
= 0. Curba de cedare se determina inlocuind in suprafata de cedare o
3
= 0.

49


sau:



ceea ce reprezinta ecuatia unei elipse.

50
o
max
s o
0

Ecuatia suprafetei de cedare: o
1
= o
o
, o
2
= o
o
, o
3
= o
o.

Deci suprafata de cedare este formata din trei plane perpendiculare pe
axele o
1
, o
2
si o
3
.

Criteriul tensiunii maxime de intindere (Rankine) 1876
Aplicabil in cazul materialelor fragile.
51
Cand se folosesc variabilele , si u sau I
1
, J
2
si u, suprafata de
cedare poate fi descrisa complet prin ecuatii in interiorul 0 s u s 60

52
Betonul, rocile, terenul au o buna comportare la compresiune. Sub incarcari
de compresiune are loc o confinare si, ca urmare, aceste materiale pot avea o
comportare ductila si cedare prin forfecare. Sub incarcari de intindere se observa o
cedare fragila si o foarte joasa rezistenta.
Deseori criteriul Rankine se combina cu criteriul Tresca sau von Mises
pentru a aproxima comportarea la rupere a unor astfel de materiale
Reprezentarea grafica corespunde la doua suprafete asociate la o cedare prin
forfecare la compresiune si prin intindere la intindere.

53
RELATIILE TENSIUNI-DEFORMATII PENTRU
MATERIALE PERFECT PLASTICE
Situatia in care deformatiile plastice se dezvolta sub camp
constant de tensiuni caracterizeaza comportarea perfect sau
ideal plastica.
Ipoteza comportarii perfect plastice a materialului simplifica substantial
analiza problemelor structurale si permite elaborarea unor modele simple si
directe, necesare stabilirii capacitatii portante a structurilor.
Comportarea unui material sub o stare complexa de tensiuni care
implica sase componente de tensiune si sase componente de deformatii
specifice nu poate fi reprezentata printr-o relatie liniara.
Diagrama o-c in cazul solicitarii monoaxiale
54

Limita domeniului elastic de comportare al unui material sub toate
combinatiile de tensiuni a fost definita ca o functie de curgere de forma
f(o
ij
, k) = F ( o
ij
) - k
Pentru un material ideal plastic functia de curgere se considera
invarianta si deci parametrul k ramane constant. In consecinta suprafata de
curgere este fixa in spatiu.
Limita elastica si functia de curgere
55

In situatia unei deformatii plastice continue, starea de tensiuni trebuie
sa ramana pe suprafata de curgere. Aceasta situatie se numeste
incarcare. In situatia unei stari de tensiune a carei reprezentare este in
interiorul suprafetei de curgere, nu se dezvolta deformatii plastice si toate
deformatiile incrementale vor fi elastice. Aceasta situatie se numeste
descarcare.
Se considera atingerea limitei plastice sub o stare de tensiuni o
ij

caracterizata printr-un vector (figura anterioara). Daca la aceasta stare de
tensiune se adauga o crestere incrementala a starii de tensiune do
ij
, pentru
un material ideal plastic la care dezvoltarea de deformatii plastice are loc
fara cresteri de tensiune, implica necesitatea ca incarcarea aditionala do
ij
sa
fie in planul tangent. Conditia se scrie sub forma



acesta fiind criteriul de incarcare.
Criterii de incarcare si descarcare
56
Criteriul asociat unei descarcari (asociat unor deformatii elastice) este:



Tensorul deformatiilor specifice totale incrementale se considera ca
fiind o suma de tensori ai deformatiilor specifice incrementale elastice si
plastice.


57
Regula de curgere este o apreciere cinematica necesara pentru
deformatii plastice. Componentele tensorului deformatiilor plastice
incrementale pot fi reprezentate geometric printr-un vector cu noua
componente in spatiul deformatiilor. Regula de curgere va decide directiile
vectorului deformatiilor plastice incrementale . In cazul comportarii
elastice, deformatiile elastice se pot obtine ca derivata energiei
complementare de deformatie, in raport cu tensorul o
ij
:



In 1928, von Mises a propus un concept similar de functie de potential
plastic, care este o functie scalara cu variabile tensoriale g(o
ij
). Ecuatia
curgerii plastice se poate scrie sub forma:



in care d - factor scalar pozitiv de proportionalitate, care este nenul numai
cand apar deformatii plastice.
Potentialul plastic si regula de curgere

d
ij
p
c

d
ij
p
c
58

Ecuatia g(o
ij
) reprezinta o hipersuprafata de potential plastic in spatiul
cu noua dimensiuni al tensiunilor. Cosinusii directori ai normalei la aceasta
hipersuprafata in punctul o
ij
vor fi proportionali cu componentele

Vectorul curgerii plastice este un vector liber in spatiul tensiunilor
cu directia normala la hipersuprafata potentialului plastic.


d
ij
p
c
59
Daca functia de curgere si functia potentialului plastic coincid, f = g.
Atunci
(*)

si curgerea plastica se dezvolta in directia normalei la suprafata de curgere.
Ecuatia (*) se numeste regula de curgere asociata deoarece curgerea
plastica este asociata cu criteriul de cedare.
Daca f = g, regula de curgere este neasociata. Von Mises foloseste
regula de curgere asociata pentru a obtine relatii intre tensiuni si deformatii
plastice pentru metale.
Regula de curgere asociata este valabila pentru materiale plastice
ireversibile, la care lucrul mecanic produs de deformatia plastica nu poate fi
recuperat.
Legea tensiuni-deformatii specifice a materialelor la care se aplica
regula de curgere asociata va rezulta ca o solutie unica. Aceasta regula
face posibila formularea ecuatiilor teoriei plasticitatii si prin considerarea
unor suprafete de curgere cu forme complexe.

60
Conditia de ireversabilitate a deformatiei plastice implica disiparea de
energie pozitiva intr-un ciclu. Ca o consecinta, suprafata de curgere trebuie
sa fie convexa iar deformatiile specifice plastice sunt normale la suprafata.
Conditia de normalitate garanteaza unicitatea solutiei. Aceste proprietati
generale se vor putea extinde si in cazul materialelor cu consolidare.

Proprietatea de convexitate a suprafetei de curgere si de
normalitate a regulii de curgere

Deoarece deformatiile plastice sunt ireversibile, lucrul mecanic asociat
acestora nu poate fi recuperat la descarcare. Aceasta inseamna ca lucrul
mecanic efectuat pentru o modificare a deformatiei plastice este
intotdeauna pozitiv.
Conditia de ireversibilitate va impune restrictii relatiilor intre tensiuni si
deformatii.
Proprietatea de convexitate, normalitate si unicitate
pentru materialul ideal elasto-plastic
61
62
Fie o stare de tensiune o
ij
*
in interiorul suprafetei de curgere. La o
crestere a incarcarilor exterioare starea de tensiune va urma drumul ABC
(figura a, slide 61) pana la atingerea starii de curgere. Pana in acest
moment, lucrul mecanic produs corespunde unor deformatii elastice. Sa
presupunem ca incarcarile exterioare mentin pentru un timp scurt starea de
tensiune o
ij
pe suprafata de curgere si se dezvolta deformatii plastice astfel
incat lucrul mecanic ce se produce este asociat numai acestora. Daca
incarcarile exterioare suplimentare dispar, starea de tensiune revine din
situatia o
ij
la situatia o
ij
*
. Drumul de descarcare CDE este elastic. Pentru
orice modificare a starii de tensiune in domeniul elastic, comportarea este
elastica si complet reversibila, indiferent de drumul parcurs de la o
ij
*
la o
ij
si
invers, iar energia consumata este recuperata. Lucrul mecanic plastic
produs de incarcarile exterioare pe ciclul incarcare - descarcare este un
scalar si corespunde produsului dintre o
ij
- o
i
*
j
si incrementul vectorului
deformatiilor specifice plastice. Cerinta ca acesta sa fie pozitiv implica:

63
Conditia exprimata prin produsul scalar de mai sus conduce la
necesitatea ca unghiul intre cei doi vectori sa fie s 90
O
.
- Suprafata de curgere sa fie convexa. Daca nu este indeplinita
aceasta conditie este contrazisa restrictia de mai sus, unghiurile rezultand >
90
O
(figura b, slide 61).
- Vectorul deformatiilor specifice incrementale, trebuie sa fie normal la
suprafata de curgere intr-un punct curent sau intre normalele la suprafetele
adiacente daca punctul este pe muchie (figura c, , slide 61).
Caracterul ireversibil al deformatiei plastice impune ca incrementul
lucrului mecanic plastic sa fie pozitiv.



Produsul scalar intre o
ij
si vectorul normal la hipersuprafata de curgere
este pozitiv. Multiplicatorul d trebuie sa fie pozitiv pentru ca dW sa fie
pozitiv, astfel incat conditia de ireversibilitate a deformatiei plastice sa fie
satisfacuta.


64
Suprafata de curgere are expresia:



ceea ce permite scrierea



F este o functie omogena de gradul n in tensiuni, la majoritatea
teoriilor de curgere aplicate pentru metale.


65

Se considera ca problema care se analizeaza admite doua solutii,
ambele corespunzand unei stari de incarcare data, dT
i
pe A
T
. Se considera
o variatie de deplasare du
i
pe A
u
si o modificare a fortelor masice dF
i
pe V.
Lucrul mecanic virtual, considerand campul de deplasari u
i
si
integrand pe V, va fi:

Unicitatea solutiei si conditia de normalitate
66
Considerand apoi o alta stare astfel incat dT
i
(c)
= dT
i
(b)
pe A
T
si
conditiile de continuitate exprimate in deplasari pe A
u
satisfacute:
du
i
(c)
= du
i
(b)
si dF
i
(c)
= dF
i
(b)
, prin scaderea ecuatiilor de echilibru
corespunzand celor doua situatii se poate scrie:


ceea ce impune ca integrantul sa fie nul.

Integrantul poate fi scris ca o forma patratica in tensiuni sau deformatii
specifice si este o forma patratica pozitiv definita. Pentru ca relatia sa fie
adevarata, trebuie ca Ado
ij
= 0 sau Adc
ij
= 0, ceea ce arata unicitatea
solutiei. Pentru deformatiile specifice elastice, conform legii lui Hooke
generalizate, Ado
ij
.Adc
ij
e
este pozitiv definit. Pentru produsul scalar
Ado
ij
.Adc
ij
p
, sunt posibile trei situatii:
Cazul 1: Ambele solutii sunt valabile in domeniul plastic. Cum ipoteza de
baza a considerat materialul ideal elasto-plastic, do
ij
(a)
, do
ij
(b)
si, respectiv,
A do
ij
trebuie sa fie in planul tangent la suprafata de curgere.
Cum este normal la suprafata de curgere, inseamna ca produsul
scalar Ado
ij
.Adc
ij
nu este negativ si este nul.
A d
ij
P
c

67
Cazul 2: Solutiile corespund unei descarcari si = 0. Rezulta ca dI este
pozitiv definit (dI = Ado
ij
.Adc
ij
).

Cazul 3: O solutie este asociata incarcarii do
ij
(a)
si dc
ij
P(a)
si alta corespunde unei
descarcari do
ij
(b)
si dc
ij
P(b)
. Atunci:


Cum vectorul do
ij
(b)
asociat unei descarcari va fi in interiorul suprafetei de
curgere, acesta va face un unghi obtuz cu dc
ij
P(b)
, normal la suprafata de curgere
f. Produsul scalar va fi deci , de unde rezulta:


ceea ce conduce la egalitatea celor doua solutii deoarece ordinea in care se
impun cele doua solutii nu trebuie sa afecteze semnul produselor . In
caz contrar, daca valorile celor doua solutii s-ar inversa, ar aparea o schimbare
de semn, ceea ce nu corespunde situatiei in care ambele solutii conduc la
atingerea domeniului plastic de comportare.
( )
0 d d d d
) b ( P
ij
a
ij
) b ( P
ij ij
> c o = c o A
A d
ij
P
c
d d
ij
b
ij
P b
o c
( ) ( )
< 0
A A d d
ij ij
P
o c
68


In analizele numerice ingineresti, cea mai uzuala este metoda
incrementala folosind rigiditatea tangenta. Relatiile constitutive obtinute nu
pot fi aplicate direct.
Incrementul deformatiei specifice totale se poate considera sub forma:


in care:


Dar

Relatii incrementale tensiuni - deformatii specifice
69
In final rezulta:



iar


Prin adunarea celor doua componente se obtine:



In aceasta relatie, d este un factor nedeterminat cu valoarea:
d = 0 daca f < 0 sau daca f = 0 si df < 0,
d > 0 daca f = 0 si df = 0.
Conditia ca starea de tensiuni o
ij
asociata atingerii curgerii, modificata
cu incrementul do
ij
, sa se afle pe suprafata de curgere se scrie:


70
Aceasta relatie implica:


Dar




Rezulta :


71
respectiv:






Termenul din paranteza reprezinta tensorul elasto - plastic sau
modulul tangent pentru un material ideal elasto - plastic.

72
Relatiile obtinute constituie cea mai generala formulare a ecuatiei
constitutive pentru un material ideal elasto - plastic. Se poate vedea ca
incrementul tensiunilor poate fi determinat unic prin functia de curgere f(o
ij
) si
prin incrementul deformatiei dc
ij
. Se poate observa de asemenea ca, daca
starea de tensiune este cunoscuta si incrementul deformatiei specifice este
prescris, incrementul tensiunilor poate fi determinat. Daca insa se cunoaste
starea de tensiune si se prescrie incrementul tensiunilor, atunci incrementul
deformatiei specifice asociat nu este unic determinat deoarece d depinde de
dc
ij
si deci este nedeterminat.

73
Pentru un material izotrop general, suprafata de curgere poate fi
scrisa sub forma: f ( I
1
, J
2
, J
3
) = 0



in care B
0
, B
1
si B
2
sunt:

Cazul general al materialului izotrop
s
ij
sunt componentele tensorului deviator al tensiunilor:




t
ij
sunt patratele componentelor tensorului deviator al tensiunilor
sau
74


Pentru cele trei criterii enuntate anterior, se pot obtine coeficientii B:

- criteriul von Mises: f = J
2
- k
2

B
0
= 0, B
1
= 1, B
2
= 0
- criteriul Drucker - Prager :




- criteriul Mohr - Coulomb :

Avand in vedere ca:

75
De asemenea:






Expresiile coeficientilor B se pot calcula din functia f si se obtine:



76
- Criteriul Tresca
Pentru alte criterii de curgere se vor obtine relatii similare.
77
In aplicatiile de element finit relatiile constitutive ale materialelor sunt
reflectate prin matricea de rigiditate a materialelor elasto plastice, :




reprezinta tensorul constantelor elastice pentru domeniul elastic de
comportare.



este tensorul constantelor asociat deformatiilor plastice considerand
modulul tangent de elasticitate.



C
ijmn
ep
78
Notand cu


se obtine:


Dar



Avand in vedere ca:
79
rezulta
80
Relatiile s-au obtinul tinandu-se seama de proprietatile simbolului lui
Kronecker o
ij
si de proprietatile inmultirii tensorilor.
Vectorii tensiunilor si deformatiilor specifice incrementale sunt:



iar vectorul asociat tensorului H este H
ij
= { H
x
, H
y
, H
z
, H
yz
, H
xz
, H
xy
}, in care:


81
Tensorul in forma matriceala devine:



in care, conform legii lui Hooke pentru materiale elastice liniare si izotrope,

82






Tinand cont de expresiile


se obtine:

83
FORMULAREA TEORIEI PLASTICITATII
IN METODA ELEMENTULUI FINIT

Conditia de echilibru poate fi exprimata la orice moment de incarcare -
descarcare folosind principiul lucrului mecanic virtual:



in care ou
i
si oc
ij
sunt deplasarile virtuale si deformatiile specifice virtuale.
In forma matriceala, ecuatia lucrului mecanic virtual se scrie:


in care:
(-)
84

In cazul analizei geometrice liniare sau in ipoteza micilor deformatii:
{c} = [B].{U}
si
{oc} = [B].{oU}
in care {U} este vectorul deplasarilor nodale si se poate exprima functie de
campul de deplasari acceptat {u}, prin {u} = [N].{U}, in care [N] este matricea
functiilor de interpolare a deplasarilor sau functia de forma.
Matricea [B] de legatura intre deformatiile specifice si deplasari are
expresia:
[B] = [L].[N]
in care [L] este matricea operatorului diferential, adica, avand in vedere
forma ecuatiilor geometrice in cazul general,
{c} = [L] . {u}




85
Inlocuind in relatia (-), se obtin ecuatiile de
echilibru care guverneaza mecanica mediilor
deformabile in ipoteza micilor deformatii:

sau [K]{U} = {R}, in care:
(+)
86
unde:
[K] = este matricea de rigiditate a structurii
[C] = matricea constantelor elastice
[R] = reprezinta vectorul fortelor nodale echivalente.
Intr-o analiza elasto-plastica, relatiile intre tensiuni {o} si deformatii
specifice {c} sunt neliniare,
{do}=[C
ep
]{dc}
si, prin urmare, relatia (-) este o ecuatie neliniara in functie de deplasarile
nodale {U}.
Pentru rezolvarea sistemului de ecuatii (-) se aplica metode iterative.
De altfel, relatiile constitutive elasto-plastice depind de istoria deformatiilor,
ceea ce impune ca pentru o variatie a incarcarii exterioare sa se obtina
variatii ale deformatiilor specifice si ale tensiunilor.





87
La un pas de incarcare m+1, incarcarea se exprima prin:
(m+1)
{R}=
(m)
{R}+
(m+1)
{AR}
Sa presupunem ca solutiile pentru
(m)
{U},
(m)
{o},
(m)
{c} sunt cunoscute
la un pas anterior, iar la pasul m+1 asociat cresterii {AR} a incarcarii vom
avea:
(m+1)
{U}=
(m)
{U}+
(m+1)
{AU}
(m+1)
{o}=
(m)
{o}+
(m+1)
{Ao}
Atunci ecuatiile (-) se pot scrie sub forma:
(m+1)
{F}=
(m+1)
{R}


sau:


Este necesara folosirea a doua tipuri de algoritmi pentru un increment
al deplasarilor {AU} si un increment al tensiunilor {Ao}. Primul tip se va
referi la rezolvarea ecuatiilor de echilibru neliniar. Al doilea se va referi la
determinarea tensiunilor incrementale {Ao} functie de defromatiile specifice
incrementale {Ac} depinzand de starea de tensiuni si de istoria deformatiilor.

88
Considerand ca starea de tensiuni {o} este o functie de deplasarile {U}
ecuatia (+) se poate scrie:
+(
(m+1)
{U}) =
(m+1)
{F(
(m+1)
{U})} -
(m+1)
{R}


Metodele iterative de tip Newton care se vor prezenta, constituie in
formularea in deplasari metode de iterare a echilibrului.

Algoritmi pentru rezolvarea ecuatiilor neliniare
89
Sa consideram ca la iteratia (i-1) s-a obtinut aproximatia deplasarilor
reale
(m+1)
{U},
(m+1)
{U}
i-1
.
Se dezvolta in serie Taylor functia reziduala +(
(m+1)
{U}) = 0 si,
neglijand termenii de ordin superior:


sau:


in care s-au facut notatiile:


si:
Metoda Newton - Raphson
90
Se poate observa ca:

in care:

matricea elasto - plastica asociata deplasarilor

matricea de rigiditate tangenta a structurii.

Algoritmul de integrare Newton- Raphson este:


i = 1, 2, ... n, ... pana la
atingerea convergentei

91
Metoda Newton - Raphson are o rata mare de convergenta si este
quadratic convergenta. Totusi trebuie retinut ca matricea de rigiditate
tangenta este factorizata si evaluata la fiecare pas al iteratiei, ceea ce
poate fi prohibit.
Pe de alta parte pentru un material perfect plastic sau cu degradare,
matricea de rigiditate tangenta poate deveni singulara sau neconditionata.
92
Aceasta metoda consista in folosirea unei rigiditati tangente constante
pentru toate iteratiile dintr-un pas de incarcare. Cu alte cuvinte, matricea de
rigiditate tangenta din pasul de incarcare (m+1), in iteratia (i - 1)
din interiorul acestui pas, coincide cu matricea de rigiditate tangenta
evaluata in pasul de incarcare anterior , m < m+1 si care se pastreaza
aceeasi pentru toate iteratiile din pasul respectiv. Daca , in
care este matricea de rigiditate initiala elastica corespunzatoare
primului pas de incarcare si care se pastreaza aceeasi pentru toti pasii, se
obtine metoda tensiunilor initiale.
In metoda Newton - Raphson modificata, matricea de rigiditate este
deci evaluata la inceputul fiecarui pas de incarcare si in timpul iteratiilor se
pastreaza constanta. De exemplu, pentru pasul (m+1) se obtine:


Schema de iteratie a metodei Newton - Raphson modificata se exprima
astfel:

Metoda Newton - Raphson modificata
( ) ( )
[ ]
m i
K
+ 1 1

[K]
(m)

[K] [K]
(0) (m)
=
( )
[ ]
0
K
93



apoi:


si:


Iteratiile i au loc pana cand criteriul de convergenta impus este
satisfacut. Pentru un sistem neliniar cu un grad de libertate, se reprezinta
grafic in figura urmatoare principiul acestei metode:

94
95
Metoda de integrare Newton - Raphson modificata implica putini pasi
pentru evaluarea si factorizarea matricii de rigiditate si prin urmare efortul
de calcul este mult redus.
Fata de metoda Newton Raphson, metoda Newton - Raphson
modificata converge insa mai incet, fiind necesare mai multe iteratii. In
situatia unui material cu deformatii degradabile metoda este foarte inceata.
Rata de convergenta nu depinde de numarul de pasi la care se
actualizeaza matricea de rigiditate. Daca se produce o modificare a
incarcarilor exterioare cum ar fi descarcarea, metoda nu conduce la
convergenta iteratiilor, cu exceptia cazului in care se actualizeaza matricea
pentru aceasta situatie.



96
Aceasta metoda este un compromis intre metoda Newton - Raphson si
metoda Newton - Raphson modificata. Metoda Newton - Raphson implica
evaluarea si factorizarea matricii de rigiditate a structurii la fiecare iteratie si, ca
urmare, un timp de calcul mai lung. Metoda Newton - Raphson modificata
pastreaza aceeasi matrice de rigiditate pentru toate iteratiile dintr-un pas de
incarcare si rata de convergenta este slaba. Spre deosebire de aceste doua
metode, metoda quasi -Newton angajeaza o matrice de ordin inferior la
actualizarea ulterioara a matricii de rigiditate, ceea ce reprezinta o
aproximare secanta a matricii . Metoda apartine clasei de metode
cunoscuta sub numele de metode cu actualizarea matricilor.
In cele ce urmeaza se prezinta o metoda de ordin 2, Broyden - Fletcher -
Goldfarb - Shanno (BFGS), folosita uzual cu algoritmul quasi - Newton (Bathe
1982).
Se definesc:
- incrementul deplasarii {o} ca:
- vectorul fortelor neechilibrate {R}si incrementul sau {}:

Metoda quasi Newton (QN)
( ) ( )
[ ]
m i
K
+ 1 1 1
( ) ( )
[ ]
m i
K
+ 1 1
97
astfel incat matricea actualizata satisface ecuatia quasi - Newton:


Pentru o matrice de rigiditate simetrica si pozitiv definita, formula de
recurenta a inversei matricii este:

in care [A] este matricea de modificare, cu expresia:

unde [I] este matricea unitate, de aceeasi dimensiune cu [K]. {V}
(i-1)
si {W}
(i-1)

sunt vectori exprimati in termeni de {o}, {R} si {}.
Procedura de iteratie pentru un pas de iteratie i (i = 1,2,.) este
compusa din doi pasi:
Pasul 1: Se evalueaza incrementul deplasarii:

( ) ( )
[ ]
m i
K
+1
si

Se obtine:
98
Calculul in acest pas implica produse vectoriale interne, produse
scalare de vectori si rezolvarea unui set de ecuatii liniare cu o matrice a
coeficientilor factorizata anterior.
Pasul 2: Calculul vectorilor de corectie {V}
(i)
si {W}
(i)
care se vor utiliza
in pasul urmator de iterare.




in care c
(i)
este un factor pentru modificarea matricii [A],



| | K
) m (
99
Pentru a se evita actualizari numerice nepotrivite, actualizarea va fi
facuta numai daca c
(i)
este mai mic decat o toleranta prestabilita (de
exemplu 10
5
).
G(x) este un produs de vectori:


In pasul al doilea este necesar calculul fortelor echivalente pentru
starea de tensiune ce corespunde deplasarilor. Aceasta iterare continua
pana cand se ajunge la o convergenta ceruta.
Pentru cazul unui sistem neliniar cu un grad de libertate procedura
este prezentata in figura urmatoare.

100
101
Efortul de calcul in procedura quasi-Newton pentru un pas de iterare
este mult mai mare decat in metoda Newton-Raphson modificata, dar mai
mic decat in metoda Newton-Raphson. Aceasta metoda are o convergenta
mai buna decat cea a metodei Newton-Raphson modificata, rata de
convergenta situandu-se intre o rata de convergenta liniara si una
quadratica. Matricea de rigiditate in aceasta metoda este mai putin
importanta decat in celelalte doua metode in care se folosesc matrici de
rigiditate actualizate. De fapt, matricea de rigiditate elastica initiala a
structurii poate chiar sa fie folosita pentru toti pasii incrementali, fara a
pierde din eficienta. Ca o consecinta, aceasta metoda este potrivita pentru
analiza solidelor elasto-plastice care prezinta consolidare si degradarea
deformatiilor sau pentru analiza solidelor perfect plastice. Nu apar dificultati
in caz de descarcare si este poate cel mai bun algoritm disponibil.

102

Se analizeaza cazul unei grinzi simplu rezemate cu sectiune
dreptunghiulara incarcata la mijlocul deschiderii cu o forta concentrata de
1440kN.
Dimenciunile generale sunt:
- lungimea grinzii: 6 m
- inaltimea sectiunii: 60cm
- latimea sectiunii: 10cm
Constantele elastice :
E = 2,1e6 daN/cm
2

E
t
= 2100 daN/cm
2

Limita de curgere = 2400 daN/cm
2

Pentru rezolvarea ecuatiilor de echilibru s-a folosit procedeul
incremental Newton-Raphson modificat.

EXEMPLU DE CONTROL
103
In figurile urmatoare se prezinta :
- configuratia geometrica, incarcarile si conditiile de margine
- diagrama deplasarilor la plastificarea sectiunii de mijloc
- diagramele
x
,
y
,
ech



Fata de solutia aproximativa din teoria calculului grinzilor in domeniul
plastic, in care formarea articulatiei plastice se realizeaza intr-o sectiune,
rezultatele obtinute prin MEF sunt intr-o buna concordanta. Astfel, pentru

P
pl
= 1440kN

v
pl
=5P
pl
l
3
/(162EI)=5x144000x600
3
(162x2100000x10x60
3
/12)=2.54cm
(2.233 cm cu MEF)
104
105
106
107
108