Marin Sorescu, Iona

Dramaturgia postbelica ofera un tablou divers, ilustrand pe de o parte eforturile

scriitorilor de a reorganiza limbajul si mesajul artistic in functie de cerintele contextului si pe de
alta parte indreptarea spre inovatiile teatrului european si universal.
Renuntarea la conventiile genului dramatic, estomparea granitelor dintre specii, dintre
comic, tragic si absurd, stilizarea conflictului, preferinta pentru parabola si dimensiunea
simbolica a personajelor marcheaza o redimensionare a conceptiei despre spectacol si a
relatiilor dintre instantele comunicarii dramatice.
Piesele lui Marin Sorescu se inscriu in tendintele de inovatie a textului dramatic, oferind
o viziune personala asupra conditiei umane si asupra teatrului. Trilogia "Setea muntelui de
sare" reinterpreteaza mituri consacrate ("Paraclisierul"-mesterul Manole, "Matca" - potopul,
mitul biblic al lui Iona). Metafora trilogiei sugereaza cautarea perpetua si nelinistea, aspiratia
spre absolut a fiintei.
Tragedie in 4 tablouri, piesa "Iona" se inscrie intre formele de manifestare ale teatrului
modern prin tema, compozitie, organizarea sub forma unui amplu monolog absurd in care
tragicul, comicul si grotescul se imbina in structuri dramatice si lirice. Tema conditiei umane
intr-un univers inchis se dezvolta ca o dezbatere despre libertate, despre sensul existentei,
reliefand incercarea individului de a-si recupera sinele.
Titlul operei stabileste o relatie directa cu mitul biblic al lui Iona. Acesta este inchitit de
un chit, intrucat, temandu-se sa propavaduiasca in cetatea Ninive cuvandul lui Dumnezeu, fuge
cu o corabie spre Tarsist. Dupa 3 zile si 3 nopti de pocainta si rugaciune este eliberat din
pantecele monstrului marin. Povestea sacra constituie insa, pentru Marin Sorescu, doar un
pretext, astfel incat Iona cel incghitit de Leviathanul biblic devine o victima a monstrului
solitudinii.
Formula dramatica pentru care a optat autorul se inscrie in tendintele teatrului modern
de a inlatura conventiile, observandu-se ca textul este structurat in 4 tablouri ce se inlantuie,
prin tehnica solilocviului, intr-un amplu monolog. Confruntarea omului cu destinul din teatrul
antic este redimensionata prin structuri ce imbina elemente expresioniste, existentialiste si
absurde, ce ilustreaza o desacralizare a mitului. Cele 4 tablouri surprind etapele unei experiente
de cunoastere, evidentiind ipostaze definitorii ale protagonistului, al carui eu se scindeaza in
mai multe voci: pescarul, ghinionistul, visatorul, captivul, arheul, ascetul si iluminatul.
Universul dramatic se construieste treptat, nu prin acumulare de fapte, ci prin
surprinderea situatiilor limita in care se afla personajul. Astfel cele 4 tablouri, organizate
simetric, se inlantuie intr-un monolog amplu. Inlaturarea conventiilor teatrului clasic se
concretizeaza in aceasta piesa prin disparitia conflictului exterior si prin plasarea actiunii in
planul parabolei. Fiecare tablou prezinta alt context in care se afla personajul, urmarind
avatarurile devenirii sale, de la stadiul de incontient la iluminare.
Tablouri (Cartea def 569-572)
Personaj (Cartea def 572-573)
In opinia mea, interpretarea moderna a mitului biblic, oferita de Marin Sorescu,
reliefeaz o noua viziune asupra condiiei omului i asupra lumii. Iona este pescarul care
triete viaa printr-o micare nencetat din pntecele unui pete n altul. Problematica
libertii este un motiv central, strns legat de tema major a speranei. A fi liber nseamn
pentru Iona a repune n discuie lumea lucrurilor prin intermediul fiinei.
n concluzie, piesa Iona aduce o nnoire radical n dramaturgia romneasc, lipsa
preciziei perioadei istorice, situarea in atemporal, demitizarea i tema cutrii eului ce
deplaseaz conflictul n planul interior al personajului, sitund opera n teatrul modern.