234 CARLOS CASTANEDA

modalitate artistica de a te separa de toate, raminind in acelai

timp parte integranta din toate.
- Nebunia controlata este o arta, a continual don Juan. O arta
foarte neplacuta i dificil de invatat. MulU vrajitori n-o au la
inima, nu fiindca ar fi ceva in neregula cu ea, ci fiindca cere
extrem de multa energie pentru a fi practicata.
Don Juan a recunoscut ca o practica cu con$tiinciozitate, desi
nu-i placea in mod deosebit, poate fiindca binefacatorul lui fu-
sese un adept inflacarat al ei. Sau poate fiindca personalitatea lui
- despre care afirma ca era in esenta vicleana i meschina - pur
i simplu, nu avea agilitatea necesara pentru practicarea nebuniei
controlate.
L-am privit surprins. El a tacut i m-a tintuit cu o privire
agalnica.
- Cind ajungem la vrajitorie, personalitatea noastra e deja
formata, a spus el, ridicind din umeri resemnat, i tot ce putem
face este sa practicam nebunia controlata i sa facem haz de noi
insjne.
M-a copleit un val de empatie i 1-am asigurat ca nu era
nicidecum meschin sau viclean.
- Dar asta-i firea mea, a insistat el.
Eu am afirmat cu tarie exact contrariul.
- Stalkerii care practica nebunia controlata cred ca, in
materie de personalitate, intreaga omenke se imparte in trei cate-
gorii, a spus el, zimbind, aa cum facea de fiecare data cind imi
intindea o cursa.
- E absurd, am protestat, Comportamentul uman este prea
complex pentru a-1 categorisi atit de simplu.
- Stalkerii spun ca nu sintem chiar atit de compleci pe cit
ne inchipuim, a replicat el, si ca fiecare dintre noi apartine uneia
dintre cele trei categorii.
Am ris, mai mult din nervozitate. In mod obisnuit, a fi luat
in gluma o astfel de aflrmatie, dar de aceasta data, fiindca aveam
mintea extrem de limpede i gindurile lucide, simteam ca vor-
bise serios.
- Vorbesti serios? 1-am intrebat cit mai politicos cu putinta.
- Cit se poate de serios, a raspuns, apoi a inceput sa rida.
PUTEREA TACERII 235
Risul lui m-a destins putin. El a continuat sa-mi explice sis-
temul de clasificare al stalkerilor. A spus ca oamenii din prima
categoric sint perfect! ca secretari, asistenji, insotitori. Ei au o
personalitate foarte mobila, dar mobilitatea nu le servete la
nimic. Cu toate acestea, sint serviabili, atenji, legati de casa,
suficient de inventivi, inzestrati cu simtul umorului, bine
crescuti, blinzi, delicati. Cu alte cuvinte, sint oamenii cei mai
amabili din lume, insa au un singur mare defect: nu pot
functiona singuri. Intotdeauna au nevoie de cineva care sa-i
indrume. Sub indrumarea altcuiva, oricit de complicate sau de
antagonists ar fi calea pe care ar trebui sa mearga, sint uluitori.
Singuri, sint sortiti pieirii.
Persoanele din cea de a doua categoric nu sint deloc agrea-
bile. Sint meschine, razbunatoare, invidioase, geloase, egoiste.
Nu vorbesc decit despre ele insei si, de regula, pretind ca ceilalti
sa se conformeze standardelor lor. Intotdeauna iau initiativa, dei
nu este convenabil pentru ele. Sint foarte incordate in orice
situatie i nu se relaxeaza niciodata. Sint nesigure si nu pot fi
niciodata multumite; cu cit sint mai nesigure, cu atit devin mai
dezagreabile. Defectul lor capital este ca ar fi gata sa ucida
numai sa conduca.
Oamenii din cea de a treia categoric nu sint nici amabili, nici
dezagreabili. Ei nu servesc pe nimeni i nu se impun in fata
nimanui. Sint mai curind indiferenti. Au o parere exaltata despre
ei in$ii, rezultata exclusiv din inclinatia lor catre visare i din
nazuinte. Daca se pricep grozav de bine la ceva, se pricep sa
atepte ca lucrurile sa se intimple. Asteapta sa fie descoperiti i
cuceriti, au o uimitoare uurinta de a crea iluzia ca ascund in ei
lucruri minunate, pe care promit intotdeauna sa le dez\'aluie, insa
n-o fac niciodata, fiindca, de fapt, nu ascund nimic.
Don Juan a adaugat ca el insus. i apartinea, fara indoiala, celei
de a doua categorii. Apoi mi-a cerut sa ma definesc pe mine
insumi, iar eu am inceput sa turui ca o moara stricata. Don Juan
s-a tavalit pe jos de ris.
M-a indemnat din nou sa ma definesc in functie de cele trei
categorii i, fara prea mare tragere de inima, am sugerat ca
puteam fi o combinatie din toate trei.
236 CARLOS CASTANEDA
- Nu-mi veni mie cu prostii i combinafii, mi-a replicat el,
continuind sa rida. Sintem fapturi simple, fiecare dintre noi
reprezinta unul dintre cele trei tipuri. Din cite imi dau eu seama,
tu apartii categoriei a doua. Stalkerii ii numesc pe acetia
terchea-berchea.
Am inceput sa protestez ca schema aceea de clasificare este
degradanta. Dar, chiar cind eram pe punctul de a ma lansa intr-o
lunga tirada, m-am oprit. Am comentat ca, daca este adevarat ca
exista doar trei tipuri de personalitate, atunci toti sintem pe viata
prizonierii celor trei categorii, fara nici o ansa de indreptare sau
de mintuire.
A recunoscut ca exact aceasta este situatia. Exista totui o
cale de mintuire. Cu multa vreme in urma, vrajitorii descoperisera
ca numai reflectarea noastra de sine se incadreaza intr-una dintre
cele trei categorii.
- Necazul cu noi este ca ne luam in series, a spus el.
Categoria in care se incadreaza imaginea noastra de sine con-
teaza numai datorita importantei noastre de sine. Daca n-ar fi
importanta de sine, n-ar conta deloc din ce categoric facem parte.
Eu voi ramine intotdeauna un terchea-berchea, a continuat
el, cutremurindu-se de ris. La fel i tu. Acum insa sint un
terchea-berchea care nu se ia in serios, spre deosebire de tine.
M-am aratat indignat. Am vrut sa-1 contrazic, dar n-am gasit
suficienta putere pentru asta.
Risul lui stirnea ecouri stranii in piata pustie.
Atunci a schimbat subiectul i a reluat miezurile de baza pe
care le discutase cu mine: manifestarile spiritului, lovitura spi-
ritului, viclenia spiritului, pogorirea spiritului, cerintele Intenfiei
i manevrareainre/7/i'e/. Le-a repetat, parca pentru a da memo-
riei mele ocazia de a le retine mai bine. Apoi a subliniat pe scurt
tot ce-mi spusese despre ele. Ca si cum m-ar fi facut, cu buna
tiinta, sa stochez toate acele informatii in intensitatea acelui
moment.
Am remarcat ca miezurile de baza continuau sa ramina un
mister pentru mine. Eram foarte nelinitit in privinta capacitajii
mele de a le intelege. Don Juan mi-a dat impresia ca era pe
punctul de a abandona subiectul, dar eu nu intelesesem deloc ce
voia sa spuna.