Sima Eduard Gabriel

Circuitul azotului in natura

Azotul este un element esential pentru existenta vietii in biosfera, deoarece este inclus in
structura tuturor proteinelor si a acizilor nucleici. Desi este prezent in natura in cantitati foarte mari, se
gaseste aproape invariabil in forme inaccesibile direct, plantelor si animalelor.
Circuitul azotului in natura se desfasoara pe parcursul a mai multor etape care implica
desfasurarea unor multiple activitati biochimice, unele au loc in anaerobioza iar altele in prezenta
oxigenului.
Aceste etape sunt:
fixarea N
2
;
amonificarea;
nitrificarea;
denitrificarea.

I. Fixarea azotului molecular se poate realiza pe cale abioticasi biotica.
Pe cale abiotica fixarea se realizeaza prin iradieri, descarcari electrice si prin intermediul
precipitatiilor.
Pe cale biotica fixarea azotului molecular este un proces lent si continuu prin care, sub
actiunea a peste 100 genuri de bacterii diferite, azotul gazos atmosferic este convertit la forme fixe
(NH
4
-
, NO
3
-
, NO
2
-
), care sunt folosite de plante si introduse in forme organice utilizand energia
obtinuta prin fotosinteza.
Bacteriile care participa la aceasta fixare au fost grupate astfel:
- bacterii fixatoare de N
2
libere aerobe;
- bacterii fixatoare de N
2
libere anaerobe;
- bacterii fixatoare de N
2
care traiesc in asociatie cu plantele.
In cazul celui de-al treilea grup in functie de relatia care se stabileste intre cei doi parteneri,
intalnim trei tipuri de simbioza:
simbioza Rhizobium - leguminoase;
simbioza Actinomicete - neleguminoase;
simbioza asociativa.

II. Amonificarea, consta in mineralizarea azotului proteic pana la NH
3
.

III. Nitrificarea cu cele doua trepte intermediare: nitritarea si nitratarea in care are loc oxidarea
NH
3
pana la nitriti respectiv nitrati.

IV. Denitrificarea este procesul prin care are loc reducerea azotului nitric pana la azot
molecular, incheindu-se in acest mod circuitul azotului.
Toate procesele desfasurate pe parcursul celor patru etape sunt mediate numai de bacterii, cu
exceptia unei etape premergatoare amoni 838c28i ficarii, proteoliza in care pot actiona si microfungii.
In timp ce in ecosistemele naturale, circuitul azotului este un proces echilibrat, in sensul ca
pierderile de azot din sol sunt compensate de procesele de fixare, in sistemele supuse procesului de
agricultura, pierderile depasesc ritmul de inlocuire.
Daca rezervele de azot din sol sunt limitate, fapt ce duce la aparitia unor frecvente dezechilibre
intre nevoia de azot si posibilitatea de a o satisface, din contra, rezerva de azot atmosferic, este
practic inepuizabila, calculele aratand ca aceasta ar putea asigura necesarul pentru cel putin 800.000
ani. Din pacate aceasta imensa cantitate este inaccesibila, direct, organismelor vii si mai cu seama
plantelor superioare.
In cursul ultimilor decenii datorita nevoilor crescande de hrana pentru o populatie in
permanenta dezvoltare, cantitatile de ingrasaminte chimice cu N
2
aplicate au crescut continuu. Desi o
Scoala Gimnaziala Nicolae Balcescu Ploiesti

perioada de timp, ingrasamintele chimice cu N au indreptatit sperantele rezolvarii si pe viitor a
satisfacerii nevoilor nutritive pentru populatie, criza energetica a ultimilor ani si aparitia unor efecte
secundare nedorite, a impus reconsiderarea acestei posibilitati.
Azotul atmosferic este convertit, industrial in NH
3
prin procedeul Haber. Reactia are loc la
temperaturi ridicate de cca. 500
o
C si la o presiune de 300-600 atmosfere, ceea ce presupune un
consum ridicat de energie de cca 22.000 kcal/kg.
In acelasi timp excesul de ingrasaminte chimice cu azot are efecte negative asupra mediului
si uneori asupra omului prin produsele vegetale pe care acesta le consuma.
Folosirea in doze excesive a azotului duce la spalarea acestuia si la imbogatirea in nitrati a
panzei de apa freatica care poate fi utilizata ca apa potabila sau in adapatul animalelor.
De asemenea, utilizarea intensiva a ingrasamintelor chimice duce la cresterea continutului
solului in unele elemente (Zn, Pb, Ni, Cr etc.) care anterior se gaseau in forme solubile doar ca urme.
Cresterea concentratiei acestora peste o anumita limita, avand efecte toxice asupra plantelor
si microorganismelor (Davidescu, 1974).
Datorita crizei energetice si efectelor secundare ale ingrasamintelor chimice cu N, o atentie tot
mai mare se acorda in ultimul timp mecanismelor naturale de fixare a azotului in sol si in special
fixarea biologica.
Prin procesele de fixare biologica sunt introduse in sol cantitati foarte mari de azot.
Microorganismele fixatoare de azot poseda un complex enzimatic denumit nitrogenaza capabil
sa activeze tripla legatura a moleculei de azot, care poate fi astfel redusa la amoniac.
Procesul se desfasoara la o temperatura relativ scazuta de 15-40
o
C frecvent intalnita in sol si
la presiune atmosferica normala.
In functie de numerosi factori, dar mai ales de planta de cultura, cantitatea de azot atmosferic
fixata biologic variaza intre limite foarte largi.
Legat de acest aspect, in anul 1971 Hank a sintetizat rezultatele din literatura de specialitate
pentru diferite ecosisteme, astfel:
- culturi de camp 7-28 kg N/ha;
- angiosperme si alte plante neleguminoase 7-114 kg N/ha;
- leguminoase 73-865 kg N/ha;
- padure 58-594 kg N/ha;
- pasuni 13-99 kg N/ha;
- ape 70-250 kg N/ha