NETE

a-i toamna, frunza-mprastiata,

ntul zvrle-n geamuri grele picuri;
citestiscrisori din roase plicuri
tr-un ceas gndesti la viata toata.

ndu-ti timpul tau cu dulci nimicuri,

vrea ca nime-n usa ta sa bata;
si mai bine-i, cnd afara-i zloata,
tai visnd la foc, de somn sa picuri.

u astfel ma uit din jet pe gnduri,

z la basmul vechi al znei Dochii;
ru-mi ceata creste rnduri-rnduri;

dat-aud fosnirea unei rochii,

moale pas abia atins de scnduri...
mni subtiri si reci mi-acopar ochii.

ani la mijloc si-mca multi vor trece

ceasul sfnt n care ne-ntlniram,
tot mereu gndesc cum ne iubiram,
ne cu ochi mari si mna rece.

na iar! Cuvinte dulci inspira-mi,

rea ta asupra mea se plece,
raza ei ma lasa a petrece
nturi noua smulge tu din lira-mi.

Tu nici nu stii a ta apropiere

Cum inima-mi de-adnc o linisteste,
Ca rasarirea stelei n tacere;
Iar cnd te vad zmbind copilareste,
Se stinge-atunci o viata de durere,
Privirea-mi arde, sufletul mi creste.

II
Cnd nsusi glasul gndurilor tace,
Ma-ngna cntul unei dulci evlavii
Atunci te chem: chemarea-mi asculta-vei?
Din neguri reci plutind te vei desface?
Puterea noptii blnd nsenina-vei
Cu ochii mari si purtatori de pace?
Rasai din umbra vremilor ncoace,
Ca sa te vad venind ca-n vis, asa vii!
Cobori ncet... aproape, mai aproape,
Te pleaca iar zmbind peste-a mea fata,
A ta iubire c-un suspin arat-o,
Cu geana ta m-atinge pe pleoape,
Sa simt fiorii strngerii n brata
Pe veci pierduto, vecinic adorato!

(1879, 1 octombrie)