Sunteți pe pagina 1din 3

Nobilul viciu

Adrian Paunescu

Cetatea peste mine se rstoarn,


n carnea mea i simt ntr-una biciul,
De este var sau de este iarn,
Femeia este singurul meu viciu.

Nici nu mi-e team, nici nu-mi este sil


De tot ce mpotriv mi se-ntmpl,
Orgolioas, dreapt sau umil
Femeia-mi ade venic lng tmpl.

O simt ca vulpe, ori ca pe-o tanagr,


Dar cel mai drag mi e acest exemplu,
Iubirea pentru-o trist capr neagr
Din care am facut rsf i templu.

tiu c mi-e viaa scurt, tiu c moartea


n fiece femeie st la pnd,
Dar fie de femei umplut cartea
De care viaa lumii e flmnd.

Nu mi-au plcut averi, nici vinuri bune


i n-am avut n rest nici un capriciu

Deertciune din deertciune


Femeia este singurul meu viciu.

Nu m-am btut n trguri sau rzboaie,


N-am vrut s fiu mperator sub stele,
Femeia care nu se ncovoaie,
Am njugat-o nebuniei mele.

i am arat cu ea mereu pmntul,


i-am semnat ogoare numeroase,
Nu i-am lsat pe buze nici cuvntul
Ca pe-un metal am resorbit-o-n oase.

E-adevrat c am iubit pe una,


E-adevrat tot ceea ce se zice,
Am cutat-o prin neant cu luna
E-adevrat c-a fost Euridice.

E-adevrat c-n geamul meu caisii


N-aveau puterea nici un an s steie
Ca ntr-un joc de-absurde artificii
i creanga lor mi mirosea femeie.

Motorul meu i-al lumii de aceea,


Motorul meu cuminecat cu biciul,
A fost femeia i-a rmas femeia,

Puterea mea i singurul meu viciu.

Ea m-a condus, eu am condus-o-n lume,


Am fost mereu un cuplu n deriv,
i chiar de nu i-am dat nimic din nume
Trecnd mereu, mi-a fost definitiv.

Iubirea mea nu a micat nici atri


i nici pmntul sub o-mbriare,
Dar lance cand a fost, cu ochi albatri,
Simeam c-n ochi privirea ei m doare.

De n-avea ran, i fceam eu ran,


S-i pot iubi supremul sacrificiu,
n faa ta, condiie uman,
Femeia este singurul meu viciu.