Lumea fascinanta a basmului nu poate ramne neexplorata de cel al carui har

nnascut si trage seva din filonul bogat al literaturii noastre populare, de aceea,
metamorfozat ntr-un "pacat de povestariu", cum se autodefineste, humulesteanul
Creanga altoieste pe tipare arhaice, consacrate, mladitele viguroase ale unui talent
autentic, dnd la iveala, modest, dar impecabil, un basm original, "cea mai ngrijita ca
forma si mai cu dragoste scrisa dintre toate povestile lui" (N. Iorga) - att de cunoscuta
"Povestea lui Harap-Alb".
Are ca sursa de inspiratie basmul popular, de la care autorul pastreaza motivele
narative tipice (superioritatea mezinului, calatoria, su 252h78c punerea prin viclesug,
ncercarea puterii n trei mprejurari diferite, izbnda, demascarea spnului, pedeapsa,
petitul, probele, casatoria), personajele (Craiul Verde-mparat, mparatul Ros, Harap-Alb
(Fat-Frumos), fata mparatului Ros (Ileana Cosnzeana, Spnul), ajutoarele venite n
sprijinul binelui,unele elemente magice (apa vie, apa moarta, cele trei smicele).
Formulele tipice inoveaza pentru basmul cult umanizarea fantasticului (fabulosului) prin
comportament, gestica, psihologia si limbajul personajelor (n basmul popular fantasticul
este antropomorfizat). Personajele fabuloase, supranaturale, se comporta, n general,
ca oamenii, nsa umanizarea lor este conventionala, abstracta, fara particularitati
psihice, sociale, nationale. Caracteristica lui Creanga este localizarea fantasticului. Prin
detalii realiste, lumea fabuloasa coboara ntr-un plan de existenta care poate fi localizat
geografic si istoric. Personajele se comporta taraneste si vorbesc moldoveneste.
Desi este un basm, prin nfatisarea att de taraneasca a lumii evocate, Povestea
Harap-Alb apare ca un mic roman de aventuri cu subiect fabulos. E vorba de un roman
fantastic, cu eroi supranaturali, carora autorul le mprumuta "o viata curat omeneasca, si
anume taraneasca; i amesteca cu desavrsire n mediul vietii de toate zilele din
Humulesti si-i trateaza pe picior de perfecta egalitate"(G. Ibraileanu, n Note si impresii)
Dupa cercetarea lui Lazar Saineanu "Povestea lui Harap-AIb" include, de altfel,
episoadele
(functiile)
esentiale
ale
unui
basm,
n
viziunea
lui
Propp: absenta, necesitatea plecarii eroului de acasa; nzestrarea cu unelte si
instrumente magice (fiul cel mic dobndeste hainele, armele si mai ales calul
nazdravan); interdictiade a trece peste podul cu ursul; ncalcarea ei de catre fiul cel
mic si curajos; deplasarea spatiala ntre doua mparatii; viclesugul (Spnul si nsala
victima si pune stapnire pe ea); sosirea incognito (personajele sosesc sub identitate
schimbata n mparatia lui Verde-mparat); pretentiile nentemeiate ale falsului erou;
ncercarile grele (ncercarile sunt trecute de erou); recunoasterea (eroul va fi dezvaluit
n cele din urma); demascareafalsului erou, n consecinta a Spnului; pedeapsa (falsul
erou este pedepsit); casatoria (eroul se casatoreste si se nscauneaza mparat).
Se pot distinge, n arhetipologia generala, mai multe trepte ale arhaitatii, dar n
basmul cult, si mai ales la Creanga, nu se mai atinge niciodata faza miticului autentic,
originar, cu ntmplari petrecute in illo tempore.Creatiei originare a lumii autorul i
adauga efortul de creatie propriu, vocatia sa demiurgica, impregnata cu o mare doza de
ironie si de umor fata de evenimente si personaje, acestea fiind, pe scara arhetipologiei
generale, atribute ale realismului. Satira, ironia, umorul sunt modalitati de desacralizare
a mitului, de nscriere a sa, daca nu n cotidian, ca n literatura realista, cel putin aici, n

povesti, ntr-o faza intermediara. n "Povestea lui Harap-Alb" mai greu este nceputul
actiunii, primii doi fii de crai chiar ratndu-l definitiv, ramnnd n timpul comun, comod,
aparent protejat al existentei. Pentru ei, spatiul se nchide, devine protector,
aventurile se realizeaza la dimensiuni reduse, primul esec ntorcndu-i
acasa. Regresiunea dimensiunilor este caracteristica esentiala a coborrii n timpul
prozaic. Faptul ca actiunea oscileaza ntre real si mitic sau ca ne aflam n aceasta
permanenta ambiguitate real-fantastic este demonstrat prin aceea ca personajele
umane respecta toate caracteristicile unor fiinte obisnuite: timpul lor trece repede, ei se
gndesc la descendenti, la substituti care sa le duca mai departe programul existential:
"Amu cica mparatul acela, aproape de batrnete, caznd la zacare, a scris carte fratinesau craiului...". Acesta este motivul nceperii aventurii si, prin ineditul ei, ce poate
schimba destine pamntene, impune si ncercarea initiatica pe care trebuie sa o
ndeplineasca cei trei fii de crai, pentru a deveni vrednici urmasi ai tatalui lor. Drumul
presarat cu primejdii devine proba initiatica, pentru a face alegerea ntre cei trei fii de
mparat. Numarul trei este, si acesta, ca n orice basm, magic: fiii de crai sunt trei, dar
numai al treilea are calitati superioare, fiind capabil de aventura, de a trece dincolo de
limitele realului. n plus, el estepredestinat, fapt dezvaluit de Sfnta Duminica: "...tie a
fost scris de sus sa-ti fie data aceasta cinste."
Basmul urmareste formarea unui tnar n contact cu experienta vietii.
ntmplarile prin care trece si ncercarile la care este supus sunt modalitati de formare a
trasaturilor lui dominante. Eroul trebuie sa ajunga mparat, dar nu nainte de a dovedi ca
merita. Drumurile si actiunile pe care le savrseste i reliefeaza vrednicia, curajul,
loialitatea, puterea, ntelepciunea; l nvata ce nseamna suferinta; i desavrsesc
cunoasterea oamenilor. Scopul este limpede sintetizat de unul din personaje: "Cnd vei
ajunge si tu odata mare si tare, i cauta sa judeci lucrurile de-a fir-a-par si vei crede celor
asupriti si necajiti, pentru ca stii acum ce e nacazul."
Ideea esentiala a povestii este astfel profund populara. Cnd stii "ce e nacazul"
nseamna ca te-ai
lovit de toate complicatiile vietii si prin aceasta ai devenit nu numai priceput, ci si moral,
pentru ca ai dobndit o scara a valorilor umane. n viziunea populara, viata instruieste,
dar mai ales educa. Ea este o scoala fara gres. Acesta este mesajul "Povestii lui HarapAlb", realizat din perspectiva umanismului popular si cu mijloacele folclorului romnesc.
Eroii din "Povestea lui Harap-Alb", desi unii dintre ei crai, mparati ori fiinte
supranaturale, se comporta si vorbesc aidoma oamenilor din popor. Astfel, cnd se
adreseaza celor trei fii ai sai, mustrndu-i pentru lipsa de curaj, Craiul nu se deosebeste
prin nimic de un taran sfatos si ntelept, aflat n mprejurari similare:
"- Ia spuneti-mi, rusinea unde-o puneti?" l ntreaba el pe feciorul mijlociu, cnd
acesta se-ntorsese din drum, speriat chiar de tatal sau mbracat n piele de urs. "Din trei
feciori cti are tata, nici unul sa nu fie bun de nimica? Apoi drept sa va spun, ca atunci
degeaba mai stricati mncarea, dragii mei. Sa umblati numai asa frunza frasinelului(...)
asta nu miroasa a nas de om"[1]

Facnd o paralela ntre lumea basmului si taranii din Humulestii lui Creanga,
Harap-Alb, un fel de Fat-Frumos din basmele populare, este viteaz, rabdator, generos,
curajos, inclusiv nesocotirea la nceput a sfaturilor tatalui (devenita intriga a povestii si
cauza a suferintelor ulterioare) angajat cu toata convingerea n lupta mpotriva raului si
mai ales este nzestrat cu arta de a-si face prieteni. El este mereu condus, sfatuit si
ajutat de o multitudine de simboluri ale binelui, numai astfel reusind sa treaca unele
probe, altele fiind depasite de bunii sai prieteni, personaje fabuloase de basm. Pe de
alta parte, Harap-Alb este flacaul supus initierii n experienta vietii catre maturizare,
supus ncercarilor sortii, din care tnarul trebuie sa devina apt a-si ntemeia o familie, sa
aiba capacitatea de a conduce, de a pastra un secret si de a-si tine cuvntul dat, adica
de a se putea integra n viata colectivitatii. Trecnd cu bine toate probele, flacaul se
nscrie n codul civilizatie taranesti, demonstrnd generozitate, bunatate, inteligenta,
tact, discretie, capacitatea de a ntretine o familie, valorificnd traditiile mostenite de la
strabuni (hainele, armele, calul tatalui sau).
Caracterul initiatic al basmului romnesc este dat de o suma de elemente, ntre
care cel mai important este eroul - Fat-Frumos, care moare si nvie si pentru care
sfrsitul basmului este o hierogamie (aplicarea se face pe treptele initierii eroului din
Povestea lui Harap-Alb).
n viziune umanista populara -care constituie izvorul umanismului lui Creangaomul nu respecta nsa toate fapturle naturii, ci numai pe cele nevinovate. Respectul lui
Harap-Alb fata de fapturile nevinovate ale naturii este unul dintre elementele cele mai
impresionante ale omeniei sale. Cnd se ntlneste pe pod cu o nunta de furnici, "el sta
oleaca si se sfatuieste cu gndul: sa trec peste dnsele, am sa omor o multime; sa dau
prin apa, ma tem ca m-oi neca cu cal cu tot. Dar tot mai bine sa dau prin apa, cum a da
Dumnezeu, dect sa curm viata attor gzulite nevinovate".
Numele personajelor constituie o particularitate a basmului lui Creanga deoarece
ele definesc trasatura dominanta de caracter (semne ale personalitatii umane) care-i
individualizeaza n mod sugestiv: "Setila" poate fi betivul satului; Flamnzila - taranul
lacom si mncau; "Ochila" - cel care vede tot peste gardurile oamenilor, oricum s-ar
ascunde acestia de ochii lumii ("care vede toate si pe toti altfel de cum vede lumea
cealalta, numai pe sine nu se vede ct e de frumusel"); "Gerila" care umbla si vara
nfofolit si se vaita de frig. Dar orice trasatura, fie ea si defect, ce domina omul de rnd
poate deveni la un moment dat benefica, "tot omul are un dar si un amar, si unde
prisoseste darul, nu se mai baga n sama amarul". Cei cinci nazdravani, ce numai fatosi
nu erau, s-au dovedit deosebit de vrednici si de toata lauda pentru devotamentul si
priceperea lor, pentru spiritual de colaborare si ntr-ajutorare.
Spnul nu are nume. Creanga l numeste n mod curent "Spnul", transformndul n nume propriu, cu valoare de simbol. n mentalitatea populara Spnul este simbolul
raului, viclean, nfricosator, agresiv si violent, avnd ca principiu de viata ideea ca "cea
mai mare parte a oamenilor sunt dobitoace care trebuiesc tinute n fru". Prin ntregul
sau comportament, spnul ilustreaza proverbul "Sa te fereasca D-zeu cnd se face
tiganul fecior de mparat", ca devine arogant, dictatorial, deoarece "frica pazeste
bostanaria" sau "cnd vezi ca mta face marazuri, s-o strngi de coada pna mannca

mere padurete". El simbolizeaza pe omul ajuns bogat prin viclesug si prin minciuni, care
dispretuieste munca, pe care nu-l respecta nimeni n satul lui, desi toti i stiu de frica.
Dar cnd vine momentul dezvaluirilor, oamenii sunt necrutatori, mai ales prietenii celui
persecutat n mod deosebit, ca n basm, unde calul este cel care-l pedepseste pe spn.
Daca n Amintiri din copilarie introduce nti numele eroilor, care prin nteles si
sonoritate hazlie, le sugereaza cu anticipatie caracterul, si numai dupa aceea l descrie,
n Povestea lui Harap-Alb, Creanga procedeaza invers: descrie nti "apucaturile" eroilor
si apoi le spune numele.
Dupa ce nfatiseaza "o dihanie de om, care se parpalea pe lnga un foc de
douazeci si patru de stnjeni de lemne si tot (.) striga ct l lua gura ca moare de frig" si
dupa ce adauga: "omul acela era ceva de spariet: avea niste urechi clapauge si niste
buzoaice groase si dabalazate", conchide: "Mai tartorule, (.) spune drept, tu esti Gerila?
Asa-i ca taci!... Tu trebuie sa fii, pentru ca si focul ngheata lnga tine, de arzuliu ce
esti.". Deci, dupa cum se vede, initial, nu numele sugereaza nfatisarea si caracterul
personajului, ci invers. Filzofia lui Creanga este filozofia poporului. Spnul ilustreaza
proverbul "fa-te frate cu dracu pna treci puntea", iar Harap-Alb - "unde nu-i cap, vai de
picioare". Solutia lor este "cine sapa groapa altuia cade el n ea", asa cum i s-a
ntmplat Spnului uzurpator si dusman de moarte al fiului de mparat. Ca si poporul,
Creanga gndeste mitic si epic. Moralist si psiholog, el nu uita natura umana nici n jocul
cel mai liber al fanteziei, mpinsa pna la fantasticitate.[2]
Un prim semn al perceperii personalitatii cuiva este cautatura, de aceea, la
binetele adresate de Spn lui Harap-Alb, acesta i raspunde printr-o formula plina de
subtilitate psihologica: "Buna sa-ti fie inima, cum ti-i cautatura". Cnd romnul zice ca
"haina l face pe om", sanctioneaza astfel orice ncercare de acoperire a "nuditatii"
spirituale ori de caracter cu un vesmnt fals.Comportamentul , "felul de a fi", gesturile,
modul de a vorbi sunt si ele o marca a personalitatii.
Singurele personaje negative din opera lui sunt acelea care contrazic natura, ca
de exemplu, omul spn sau omul ros. Fara a iesi din schemele basmului popular, fara a
inventa nimic esential, Creanga retraieste cu ingenuitate ntmplarile povestite. "Geniul
humulesteanului este aceasta capacitate extraordinara de a-si lua n serios eroii
(fabulosi sau nu, oameni sau animale), de a le retrai aventurile nerostite, slabiciuni, vicii,
tulburari si uimiri, adica de a crea viata." [3]
Creanga a fost un creator n sensul cel mai nalt al cuvntului. n simplitatea lui,
sta, de fapt, o imensa stiinta a vietii intuita n raporturile ei fundamentale. El stie totul
despre mersul anotimpurilor si despre rosturile gospodaresti ale omului de la tara,
cunoaste uneltele mestesugului si le numeste cu inepuizabila placere, stie unde sascunde ursul, dar si unde se tupileaza, ghemuita dupa luna, fata mparatului, prefacuta
n pasare nevazuta. El stie, mai cu seama, sa ne descopere tainitele sufletului popular.
Formulele tipice, mprumutate de Creanga din vorbirea populara, oralitatea si
spontaneitatea stilului sau dau culoare si autenticitate scenelor de viata descrise. Opera
lui depaseste sensibil basmul popular cu simbolurile lui traditionasle, ridicndu-se la o
semnificatie filozofica mai cuprinzatoare. [4]

Semnificatia titlului, numelui Harap-Alb reiese din scena n care spnul l

pacaleste pe fiul craiului sa intre n fntna. Fntna este prelungirea suprapamnteana
a axului vertical al lumii (axis mundi), iar arta fntnilor este arta sacra, de magie.
Initierea lui Harap-Alb (nume romnesc al Yin-Yang-ului, echilibrare perfecta), aflat n
vrful ierarhiei initiatice, l construieste sub semnul renasterii din catabaza fntnii, al
carui "pazitor de prag" este Spnul. Intrarea n fntna a eroului genereaza moartea
vechii individualitati profane si simetric va avea o noua regenerare prin atingerea cu
"apa vie", dar nu nainte de traversarea padurii-lume, plina de probe si de capcane.
Naiv, lipsit de exprienta si excesiv de credul, fiul craiului si schimba statutul din
nepot al mparatului Verde n acela de sluga a Spnului. Numele lui are sensul de "rob
alb", deoarece "harap" nseamna "negru, rob". Din porecla devine nume, pentru ca apoi
sa capete valoare de renume.
si respecta cuvntul dat, rod al unei solide educatii capatate n copilarie, de a fi
integru si demn, capabil sa-si asume vinovatia, cu toate urmarile ce decurg din faptul ca
nu urmase sfatul tatalui. Cea mai mare culpa a eroului pare sa fie necunoasterea
oamenilor. n acest sens, opera lui Creanga se constituie ntr-un original manual de
psiho-socio-pedagogie practica. Individul este un univers complex, contradictoriu,
amestec de bine si rau, asa cum este de fapt nsasi lumea. I-o spune lui Harap-Alb si
calul "Acum cred ca ma cunosti si de urt si de frumos, si de batrn si de tnar, si de
slab si de puternic".
Drumul reprezinta semnul aventurii, al evenimentului si deci al naratiunii, ca
ntmplare povestita. Tot din punctul de vedere al productivitatii narative a basmului,
drumul masoara si distanta dintre real si fantastic, dintre "Amu cica era odata ntr-o tara
un crai, care avea trei feciori..." si tarmurile populate de fiinte supranaturale, fabuloase,
teritorii aflate dincolo de capatul lumii. Omul pornit la drum devine drumet. ("Buna cale,
drumetule!", i se adreseaza Spnul lui Harap-Alb. Fiind "ratacit", trebuind sa reactioneze
la ntmplarile prilejuite de drum, "drumetul" capata valoare de erou, personajul avnd
ca nsotitor nedespartit calul (att ca interlocutor ct si calauza).
Parcurgerea unui drum are si o valoare simbolica, drumul fiind unul al formarii
unei personalitati care nu se formeaza dect pe coordonatele necesare ale
continuitatilor, ale nsusirilor si ducerii mai departe a unei experiente umane acumulate.
Acest fapt este sugerat si prin faptul ca drumul parcurs de Harap-Alb este acelasi pe
care-l strabatuse n tinerete si craiul, tatal acestuia. Tot simbolica este si ntlnirea celor
doi la pod, tatal si fiul, podul reprezentnd locul de jonctiune a doua drumuri, a doua
destine care se aseamana. Povestea lui Harap-Alb are nevoie de mai multe poduri: unul
leaga curtea craiului de cea a mparatului Verde, al doilea deschide calea catre
mparatul Ros. Podul, ca topos narativ, se completeaza cu alte elemente de semnificatie
naratologica apropiata: fntna, strmtorile si gradina, si ele deopotriva porti de trecere,
dar si initiatice. Necunoasterea drumului duce la ratacirea lui.
Probele la care l supune spnul sunt menite a-l deprinde pe flacau cu greutatile
vietii, cu faptul ca omul trebuie sa nvinga toate piedicile ivite n viata sa, pregatindu-l
pentru viitor, cnd va trebui sa-si conduca propria gospodarie si propria familie.

Momentul ntlnirii cu Spnul poate fi si el interpretat ca o modalitate specifica de

metamorfozare prin aceea ca unul preia rolul celuilalt. Aici se produce, pe de-o parte, o
renastere a lui Harap-Alb, de vreme ce el este rebotezat ("De-acum nainte sa stii ca te
cheama Harap-Alb; aista ti-i numele, si altul nu") dar, n acelasi timp, si nceputul
sfrsitului pentru Spn, n sensul ca n timp ce unul cstiga, celalalt pierde.
Metamorfozari sunt si cele cinci fiinte nazdravane care reprezinta ntruchipari ale
unor nevoi esentiale, cum sunt foamea, setea, securitatea fizica, orientarea si
adaptabilitatea.
Harap-Alb este ajutat mereu de cel mai bun prieten al sau, calul fabulos (care
suporta doua metamorfozari: prima, cnd dintr-un cal rapciugos devine unul tnar,
frumos, binenteles, ndurnd si el cele trei probe, a doua oara, ca personificare prin
dovedirea calitatilor de a gndi si a vorbi) si de Sfnta Duminica, cea care i daduse
primele sfaturi n evolutia maturizarii sale. Ea i apare lui Harap-Alb cu functionalitate
initiatica conform regulei basmului, de trei ori: prima data, cnd i spune solutia depasirii
impasului pentru a putea pleca la drum catre mparatul Verde, a doua oara, naintea
confruntarii cu ursul, pazitorul salatelor si a treia oara, pentru rapunerea cerbului cu
diamante n coarne.
Calatoria spre curtea mparatului Ros este un necontenit prilej de initiere a
flacaului, deprinznd acum nvatatura ca orice om, capatnd experienta mai ales n
cunoasterea speciei umane.
Umanitatea operei lui Creanga ramne totusi, n marea ei majoritate, "cu frica lui
Dumnezeu n inima", dar si cu speranta izbavirii.
Cele cinci personaje supranaturale ntlnite n drumul sau spre mparatul Ros, i
devin ajutoare de nadejde si-l ajuta n trecerea probelor. Harap-Alb are capacitatea
umana de a-si face prieteni adevarati, loiali, care sa-l ajute n orice mprejurare dificila a
vietii, acestia folosindu-si tocmai trasaturile dominante, devenite (la nevoie) adevarate
talente: "tot omul are un dar si un amar, si unde prisoseste darul nu se mai baga n
seama amarul" (Ochila). Priceperea lui Harap-Alb de a-si face prieteni buni vine dintr-o
filozofie straveche de viata, aceea ca omul nu poate trai de unul singur: "ca tovaras era
partas la toate, si la paguba si la cstig si prietenos cu fiecare pentru ca avea nevoie de
dnsii n calatoria sa la mparatul Ros". De asemenea, sufletul lui bun, dragostea
pentru albine (albina este simbolul spiritual al unei caste) si furnici l fac sa le ocroteasca
si sa le ajute atunci cnd le ntlneste n drumul sau, chiar daca pentru asta trebuie sa
treaca prin apa ori sa zaboveasca pentru a le construi un adapost. Sigur ca binele pe
care Harap-Alb l face se ntoarce atunci cnd el nsusi se afla n impas, craiasa
furnicilor si cea a albinelor salvndu-i de asemenea viata.
Ursul este socotit simbol al clasei razboinicilor detinatori ai puterii temporale, care
se manifesta agresiv fata de un centru spiritual. Agresivitatea ursului este indiciul net al
unora din acele revolte a inferiorului contra superiorului, a puterii contra autoritatii
spirituale. Nu ntmplator Craiul si ncearca fiii mbracat ntr-o blana de urs.

Cerbul, ale carui coarne ar fi o varianta a caducelui lui Hermes, este un simbol al
fluentei universale, masacrul capului ar fi sacrificial, abolirea timpului si spatiului, el este
astfel simbol al primenirii lumii, "Renovatio Mundi" o data la sapte ani, prin pierderea
pietrelor nestemate, n basmul lui
Creanga.
n aceasta etapa a initierii, Harap-Alb cunoaste dragostea pentru o fata, care
vine, din aceeasi lume cu el, pregatindu-l pentru casatorie, unul din reperele finale ale
devenirii sale. Probele de la mparatia fetei trimit spre ritualurile taranesti ale petitului,
ntre care nsotirea mirelui de un alai de tineri, trecerea lor prin foc, alegerea motivata a
miresei, ospatul oferit de gazda sunt tot attea ncercari la care l supune viitorul socru si
carora mirele trebuie sa le faca fata. Ultima proba la care l supune fata este, de data
aceasta, o demonstrare a calitatilor viitoarei sotii, care va sti sa aiba grija de barbatul ei,
sa-i stea aproape la bine si la rau, acest fapt fiind ilustrat atunci cnd ea i salveaza
viata, trezindu-l din morti cu smicele si apa vie. Aceasta ntmplare simbolizeaza ideea
ca acum Harap-Alb redevine el nsusi, fiu de crai, viitorul mparat care-si poate asuma
raspunderea nchegarii unei familii si conducerii unei gospodarii, ntruct experienta
capatata i confera statutul de adult pregatit pentru viata.
Caracterul oral al stilului lui Creanga si are izvorul n felul n care se unesc
cuvintele cu locutiunile tipice, n interiorul frazei, nct acestea par faurite pentru a fi
spuse, nu citite. Procednd asa, "Creanga restituie povestirea functiei ei estetice, care
este de a se adresa nu unor cititori, ci unui auditor capabil de a fi cucerit prin toate
elementele de sugestie ale graiului viu"(T. Vianu).
Analizata din acest punct de vedere, Povestea lui Harap Alb pare ntr-adevar
scrisa nu pentru a fi citita, ci spusa. Dealtfel, nsusi autorul are grija sa precizeze din
cnd n cnd ca el si spune povestea n fata unor ascultatori, pe care i simte mereu
prezenti, asemenea povestitorului popular, care e n largul lui numai atunci cnd se afla
n fata unui public ascultator: "dar ia sa nu ne departam cu vorba- exclama Creanga
chiar de la nceput- si sa ncep a depana firul povestii". Astfel de consideratii mai face si
alta data: "Dar iaca ce m-am apucat de spus. Mai bine va spuneam ca turturica
ajunsese la mparatul Verde..." , sau i roaga pe cititori, considerati mereu auditori, sa-l
asculte: "Ce-mi pasa mie? Eu snt dator sa spun povestea si va rog s-ascultati".
Oralitatea stilului este realizata, din punct de vedere artistic, prin numeropase
procedee. Unul din acestea l constituie folosirea interjectiei: hei, hei "... Hei, hei! Nu stiti
dumneavoastra ce poam-a dracului este Harap-Alb aista..."; na,na,na!: Na, na, na! Dapoi pentru vrednicia lui l-a dat tata"..."; mai, mai, mai!: "Mai, mai, mai! Ca multe-ti mai
vad ochii...". Anumite expresii tipice, extrase din vorbirea vie a poporului: " Ma rog, ce
mai la deal la vale? Asa e lumea asta, si de ai face ce-ai face ramne cum este...",
"toate ca toate", "vorba ceea", "de voie de nevoie", ; ori din repetarea pronumelui
personal tu n propozitii de felul acesta: "Nici tu sat, nici tu trg, nici tu nimica....". n alte
cazuri, oralitatea stilului lui Creanga izvoraste din folosirea de locutiuni adverbiale
formate din cuvinte rimate: "mort-copt" ("mort-copt trebuie sa te ieu cu
mine..."), ntrebuintarea dativului etic ("si odata mi ti-l nsfaca cu dinti de cap, zboara cu

dnsul n naltul ceriului si apoi, dndu-i drumul de-aclo, se face spnul pna jos praf si
pulbere") pentru a arata ca povestitorul sau cel care asculta participa sufleteste la
desfasurarea actiunii.
Foarte interesante, pentru mbogairea oralitatii stilului sunt cazurile n care dativul
etic consta din folosirea mpreuna a pronumelor neaccentuate de pers. I si a II-a,
totdeauna n ordinea mi, ti, constructia devenind mult mai expresiva, fiindca exprima, pe
de o parte, participarea sufleteasca la actiune a povestitorului ("mi"), pe de alta parte, a
cititorului, considerat mereu ca un ascultator ("ti"). "si odata mi ti-l nsfaca cu dintii de
cap, zboara cu dnsu n naltul ceriului..."sau "Ochila, el sireicanul mi ti-o vede si da de
stire lui Pasarila... .n felul acesta se creeaza o solidaritate ntre vorbitor si ascultator din
punctul de vedere al interesului lor fata de actiunile ntmplate.
"Creanga recurge extraordinar de des att la idiotisme, ct si la proverbe, cum
fac de obicei, si oamenii simpli, cnd folosesc un proverb. Procedeul seamana cu
citatele din limbajul stiintific: pentru a mari forta convingatoare a unei constatari sau
observatii personale, pentru a-i acorda o valoare oarecum generala, vorbitorul invoca
autoritatea unui for consacrat, n cazul proverbelor, autoritatea ntregii colectivitati
umane, care, fiind vesnica, "stie ce spune", deci nu poare gresi. ( proverbe propriu-zise:
"Vorba ceea: Paza buna trece primejdia rea", "Toata pasarea pe limba ei piere"; zicale:
"Vorba ceea: Golatatea nconjura, iar foamea da de-a dreptu", "Vorba ceea: Arde focu-n
paie ude"; citate: "s-apoi vorba ceea: iganul, cnd i-e foame, cnta; boierul se primbla
cu minile dinapoi, iar taranul nostru si arde luleaua si mocneste ntr-nsul"; "Dar
vorba ceea: Poti opri vntul, apa si gurile oamenilor?")"[5]
Sursele umorului n Povestea lui Harap-Alb sunt diverse fiind date de starea
permanenta de buna dispozitie a autorului, de jovialitatea, verva si placerea lui de a
povesti pentru a strni veselia "ascultatorilor": exprimarea poznasa, mucalita, ntr-o
siretenie a frazei la care este imposibil sa nu te amuzi ("si naltimei voastre gnd bun si
mna sloboda, ca sa ne dati ct se mai poate mai multa mncare si bauturica, zise
Setila, caruia i lasa gura apa; ca din mncare si bautura las daca ne-a ntrece cineva;
numai la treaba nu ne prea punem cu toti nebunii"); combinatii neasteptate de cuvinte
("Tare-mi esti drag!...Te-as vr n sn, dar nu ncapi de urechi..."), caracterizari pitoresti
cu ajutorul cuvintelor familiale : fata mparatului Ros este "o zgtie de fata", "un drac,
bucatica rupta din tata-sau din cap pna n picioare, ba nca si mai si"; ironia ("Ei, dragul
tatei, asa-i ca s-a mplinit vorba ceea: apara-ma de gaini, ca de cini nu ma tem").
Arta povestirii la Creanga nu este dominata de actiune, desi cititorul este surprins
de navala ntmplarilor. Scriitorul are ochi pentru ceea ce este particular, iar auzul lui
retine cu exactitate schimbul de cuvinte dintre oameni. Prin detalii particulare, Creanga
face ca basmul sa nu mai poata fi repovestit dect n pierdere. El trebuie citit ca opera
culta, individuala.
O alta trasatura a artei de povestitor a lui Creanga este tendinta de a dramatiza
actiunea prin dialog. La povestitorul popular, utilizarea dialogului este urmarea unei
optiuni ntre stilul indirect si cel direct. La Creanga, dialogul are functie dubla, ca la
teatru. Prin el se dezvolta actiunea si se caracterizeaza personajele, care traiesc si se

individualizeaza prin limbaj. Daca se ncearca transformarea n stilul indirect a unui

fragment din cearta lui Gerila cu ceilalti sau din dialogul ntregii cete cu mparatul Ros n
legatura cu ospatul promis, se reuseste reconstructia povestirii, dar nu se poate sugera
felul de a fi al personajelor dect venind cu explicatii suplimentare, inexistente n text.
Suprimat si refacut, "dialogul" si pierde din efect, devenind altceva. Sub acest aspect,
Creanga nu poate fi n nici un fel repovestit.
Fara ndoiala o capodopera, "Povestea lui Harap-Alb" este cel mai reprezentativ
basm al lui Creanga, nu pentru ca n el sunt cumulate majoritatea temelor, motivelor,
modalitatilor narative specifice basmului, ci pentru ca releva constiinta scriitoriceasca a
autorului, faptul ca opera literara este o plasmuire artistica a realitatii cu multiple valente
psihologice, etice si estetice.
n "Povestea lui Harap-Alb" Creanga a retopit structuri epice traditionale, ntr-un
stil puternic individualizat care poarta amprenta modernitatii. Dar elementele populare
nu exclud pe cele care confera povestirii o certa nota de originalitate.