Conformare și obediență

• Conformarea = proces de modificare a

comportamentului pentru a fi în acord cu normele
stabilite de societate, subcultură sau grup.
- Așa cum se întâmplă cu gusturile muzicale, multe dintre
lucrurile în care credem nu sunt adevărate sau corecte în
sens absolut, ci sunt doar lucruri pe care grupurile din
care facem parte le acceptă ca adevărate sau corecte;
- Interacțiunea în grup sporește conformarea;
- Opinia majorității/opinia grupului ne afectează judecățile
și modul de a evalua evenimentele și situațiile sociale;
- Grupurile au puterea de a influența indivizii, inclusiv în
sensul perpetuării ideilor false.
 Experimentul lui Solomon Asch
- Motivație: testarea percepției vizuale;
- Condiții ale experimentului: grupuri de mărimi diferite (între
2 și 15 participanți), în care un singur participant este
subiect al experimentului, ceilalți fiind complici;
- Obiectul experimentului: Subiecților li se arată 2 cartonașe:
Cartonașul A conține o singură linie verticală lungă, iar
Cartonașul B o linie verticală lungă și alte două linii
verticale vizibil mai mici. Subiecților li se cere să spună
care dintre cele trei linii de pe Cartonașul B are aceeași
înălțime ca linia de pe Cartonașul A;
- Rezultat: în 37% dintre situații, subiecții au fost de acord cu
răspunsul vădit greșit.
 Experimentele lui Stanley Milgram
- Motivație: efectele pedepselor asupra învățării;
- Condiții ale experimentului: subiectul are rolul de
„profesor” în relație cu un „student” care trebuie să
memoreze o listă de cuvinte;
- Obiectul experimentului: subiectului i se cere să aplice
șocuri electrice de intensitate crescătoare „studentului”, de
fiecare dată când acesta din urmă greșește un răspuns, fie
sub privirile experimentatorului, fie în prezența altor
„profesori”;
- Rezultat: 2/3 dintre „profesori” au continuat să aplice
șocuri electrice până la intensitatea „pericol maxim”, până
când au fost opriți de experimentator.
- În toate experimentele similare, între 61 și 66% dintre
subiecți sunt dispuși să provoace durere celorlalți dacă
li se cere acest lucru de către experimentator.
 Conformare și obediență
Conformare Obediență
Schimbarea comportamentală sub Schimbarea comportamentală sub
presiunea, de obicei indirectă, a presiunea directă și explicită a unei
unei majorități cantitative. majorități calitative (ex.: o persoană
cu autoritate).
1. De regulă, nu există diferențe de 1. Între „sursă” și „țintă” există
status social între „sursă” (membrii diferențe mari de status social,
grupului) și „țintă” (persoana prima fiind „înzestrată” cu autoritate
influențată). legitimă.
2. Intenția „sursei” nu este de a 2. Intenția „sursei” este aceea de a
modifica judecățile, atitudinile sau influența și controla supunerea
comportamentele altora. „țintei”.
3. Există un grad ridicat de 3. Comportamentul „sursei” nu este
similitudine între comportamentul similar comportamentului „țintei”.
„sursei” și comportamentul „țintei”.
 Înțelegerea conformării în grupurile mici
- Conformare informațională: atunci când obiectul judecății
este subiectiv sau ambiguu, conformarea este rezultatul
dorinței de a fi corecți;
• Indivizii vor accepta norma de grup atunci când nu sunt
siguri de informațiile pe care le dețin, când au dubii cu
privire la corectitudinea propriilor opinii.
- Conformare normativă: atunci când obiectul judecății nu
este ambiguu, conformarea apare ca rezultat al dorinței de a
fi acceptați în grup, de a nu fi considerați diferiți sau devianți:
• Conformare publică: acceptare publică, de suprafață a
influenței normative, fără a se schimba convingerile
profunde;
• Conformare privată: acceptare totală a influenței normative,
care duce inclusiv la schimbarea convingerilor profunde.
 Incluziune și ostracizare
- Oamenii sunt ființe sociale și se bazează unii pe alții
pentru supraviețuire. Deoarece indivizii depind de ceilalți
membri ai grupurilor din care fac parte, ostracizarea
(excluderea din grup) a fost întotdeauna costisitoare,
însăși supraviețuirea lor fiind dependentă de includerea în
grup;
- Oamenii au dezvoltat mecanisme psihologice care îi
determină să caute afilierea la grup și să evite
ostracizarea;
- Studii ce au analizat activitatea creierului utilizând
tehnologii bazate pe rezonanța magnetică (fMRI/functional
magnetic resonance imaging) au arătat că a fi ostracizat
activează aceeași regiune a creierului ca în cazul în care
indivizii experimentează o durere fizică.
 Când incluziunea costă iar
ostracizarea este răsplătită
- Condiția „pierdere” sau „excludere recompensată”:
jucătorii pierd 50 cenți de fiecare dată când ating
mingea; cu alte cuvinte, participanții câștigă atunci când
sunt excluși.
 Când incluziunea costă iar
ostracizarea este răsplătită
- Subiecții participanți în varianta „excludere recompensată” s-au
simțit răniți de excludere, deși au câștigat mai mulți bani fiind excluși
din joc;
- De ce? De-a lungul evoluției umane, excuderea a fost întotdeauna
costisitoare, iar includerea întotdeauna benefică;
- Prin urmare, creierul uman prezumă implicit și inconștient că
ostracizarea este dăunătoare, în vreme ce includerea este benefică.
• Deși grupurile nu au posibilitatea de a aplica pedepse formale pentru
nerespectarea normei de grup, excluderea reprezintă una dintre cele
mai puternice amenințări la adresa individului;
• Această formă de control social este eficientă în grupurile coezive,
însă teama de a fi respinși sau rușinea/jena de a fi considerați diferiți îi
fac pe indivizi să se conformeze chiar și în fața unor persoane pe
care nu le cunosc.
 Luarea deciziilor în grup
- În general, grupurile se străduiesc să ajungă la consens;
- În grupurile mari însă, consensul este dificil de atins, astfel
că se aplică regula majorității;
- În grupurile mici, numeroase studii arată tendința spre
convergența opiniilor în timp, deși această convergență nu
înseamnă întotdeauna o poziție de mijloc, ci poate fi una
extremă (riscantă) sau conservatoare;
-Uneori, poziția adoptată depinde de argumentele
persuasive ale unui/unor membri, însă adesea aceasta
este rezultatul cadrului normativ general al grupului, care
favorizează fie conservatorismul, fie riscul.
- Gândirea de grup (Groupthink)– se referă la situații în care
presiunea grupului este atât de mare încât determină
individul să renunțe la gândirea critică, ceea ce duce la
decizii proaste.
 Organizații
• Organizație complexă = organizație mare, formală, cu rețele
elaborate de statusuri (universități, guverne, corporații, biserici
etc.);
- Deși astfel de organizații au rolul de a asigura menținerea societății
și de a contribui la calitatea vieții cetățenilor, din cauza mărimii și
complexității lor nu pot oferi coeziune și satisfacție personală;
dimpotrivă, indivizii se simt adesea rotițe într-o mașinărie, iar acest
lucru nu este nicăieri mai adevărat decât în birocrații.
• Birocrația = tip special de organizație complexă, caracterizat de
reguli explicite și o structură ierarhică bine stabilită, toate
concepute pentru a maximiza eficiența;
- Deși în limbaj popular birocrația are, de regulă, o conotație
negativă (reglementări excesive, conformare rigidă, reguli inutile
etc.), în științele sociale birocrația este o organizație în care rolurile
fiecărui actor au fost planificate și stabilite cu atenție, pentru a
maximiza eficiența.
 Modelul ideal de birocrație
Caracteristici:
1. Diviziunea muncii – organizațiile birocratice angajează
specialiști pentru fiecare poziție, iar aceștia sunt responsabili
pentru sarcinile specifice; posturile și descrierea posturilor
specifică rolul fiecăruia și tipurile de activități;
2. Autoritatea ierarhică – pozițiile sunt aranjate ierarhic pentru ca
fiecare să se afle sub controlul poziției superioare è
organigrama sau lanțul comenzii;
3. Reguli și ordine – toate activitățile și operațiile sunt guvernate
de reguli și proceduri abstracte, care acoperă aproape orice
situație è standardizarea activității;
4. Relații impersonale – interacțiunile sunt ghidate de reguli și nu
de sentimente personale, cu scopul de a elimina favoritismul și
nepotismul;
 Modelul ideal de birocrație
Caracteristici:
5. Cariera, ocuparea unui post și calificările tehnice – candidații sunt
selectați în funcție de calificările tehnice (educație, experiență,
performanțe etc.); odată selectați, angajații ar trebui să avanseze
pe bază de merit, vechime, performanță;
6. Eficiență – organizațiile birocratice ar trebui să maximizeze
eficiența prin coordonarea activității unui mare număr de oameni în
scopul atingerii obiectivelor organizației.
Birocrațiile reale:
- De cele mai multe ori, anumite regulile nu sunt respectate pentru
că ele devin stufoase și acoperă aproape fiecare activitate în
detaliu (ex.: dacă poliția de frontieră/rutieră ar aplica regulile strict,
s-ar produce haos la frontiere/pe șosele);
- De regulă, se apelează la buna credință, presupunând că fiecare
își folosește capabilitățile pentru a face treaba cât mai bine.
 Critici aduse birocrației
1. Ritualism – anumite reguli sunt respectate chiar dacă nu contribuie la atingerea
obiecivelor pentru care au fost elaborate è regula devine un scop în sine și nu
un mijloc (ex.: respectarea cu strictețe a programului);
2. Alienare – accentul pus pe reguli, ierarhie și relații impersonale slăbește
coeziunea è control social redus, satisfacție personală și angajament minime;
3. Inegalitate structurală – birocrațiile concentrează puterea în mâinile câtorva
indivizi;
4. Macdonaldizarea societății – procesul prin care principiile unui restaurant fast-
food domină sectoare ale societății:
- Eficiență – sistemul de voce în loc de operatori poate fi ineficient pentru
client;
- Calculabilitate – nu se calculează impactul deciziilor asupra mediului sau
calității vieții clienților și angajaților;
- Predictibilitate și control – pot fi dezumanizante pentru clienți și angajați.
5. Ineficiență și rigiditate – supraviețuirea organizației devine mai importantă decât
atingerea obiectivelor; monopolizarea informației pentru menținerea controlului;
incapacitate antrenată – angajații sunt atât de specializați, încât sunt incapabili
să rezolve o urgență sau să vină cu soluții creative;
6. Discriminare și favoritism – angajarea și promovarea în carieră nu se bazează
pe merit, ci pe criterii subiective.