Cura cu CLOROFILA

27/07/2013 de lavinia

Sangele rosu se curata cel mai bine cu sange verde

In aceasta magie a vietii, a naturii, exista o substanta, una singura, care este cheia tuturor
transformarilor: clorofila. Descoperirea ei a revolutionat biologia, fiind decriptat astfel e
drept, doar partial - procesul prin care razele soarelui dau viata pamantului:
fotosinteza. Micile molecule de clorofila, uluitor de asemanatoare globulelor rosii - elementul
de baza al sangelui uman -, sunt temelia vietii pe aceasta planeta. Ele mentin in viata nu
numai plantele, ci (conform ultimelor descoperiri) si animalele.
Reflexul animalelor carnivore de a paste efectiv plante verzi are ca explicatie efectele
tamaduitoare ale clorofilei, care are si asupra organismului uman efecte benefice uluitoare.
Sangele verde, cum mai este numita aceasta substanta, ne dezintoxica organismul, ne regleaza
tranzitul intestinal, ne vindeca si ne alina ranile, incetineste procesul de imbatranire, ne
protejeaza impotriva radiatiilor cancerigene, precum si impotriva substantelor chimice nocive.
Pe masura ce studiile
biologice avanseaza, este pusa in evidenta o legatura uluitor de puternica, misterioasa, intre
om si aceasta substanta vitala. Se pare ca organismul uman este programat de la Dumnezeu sa
interactioneze intens cu acest elixir verde, care-i modifica in bine majoritatea proceselor
vitale.
Cea mai intensa actiune a clorofilei se exercita asupra sangelui uman, compensand carentele
in anumite minerale, ajutand la eliminarea toxinelor. Ideea populara ca o cura de urzica, de
leurda sau de spanac verde innoieste sangele si-a gasit astfel un suport
experimental extrem de serios. Oamenii de stiinta au cautat sa dezlege misterul
acestei interactiuni intre sangele plantei si sangele uman, lucru care nu este foarte usor. In
schimb, studiile lor au pus in evidenta o actiune cu
mult mai ampla a extractelor de clorofila, asa incat a prins contur ideea unei terapii cu
clorofila.
In ce consta terapia cu clorofila?

Consta pur si simplu in administrarea pe cale orala de extracte vegetale foarte bogate in
clorofila. Studiile efectuate in Statele Unite pe aceasta tema au avut rezultate exceptionale.
Clorofila declanseaza procese puternice de dezintoxicare, favorizeaza asimilarea si fixarea
mineralelor vitale, stopeaza infectiile. Aplicata extern, cicatrizeaza ranile si mareste viteza de
regenerare a tesuturilor. In prezent se estimeaza ca cine va reusi sa extraga, sa izoleze
clorofila si sa o faca accesibila in
alimentele de uz comun, acela va domina industria alimentara si chiar farmaceutica a
viitorului.
Cum pot fi obtinute extractele de clorofila?
Pentru a obtine extractele pentru o cura de primavara cu clorofila nu avem nevoie de o
aparatura prea sofisticata. Este foarte util sa avem un mixer electric, dar in absenta acestuia,
extractele de clorofila pot fi obtinute si manual. Iata cele doua metode de obtinere a
extractului de clorofila:
Metoda 1 cu ajutorul mixerului electric
Reteta pentru obtinerea unui pahar (200 ml) de extract de clorofila este urmatoarea: intr-un
vas de plastic se pune un manunchi de mladite verzi de plante (grosimea manunchiului este
cat sa poata fi cuprins intre degetul mare si aratator) si un pahar de apa plata sau apa de
izvor. Se marunteste planta foarte bine (vreme de 3-5 minute) cu ajutorul mixerului, dupa care
se filtreaza imediat printr-un tifon. Se consuma preparatul imediat dupa filtrare, asa incat sa
nu se oxideze.
Metoda 2 prin macerare
Aceeasi cantitate de mladite verzi se toaca marunt pe o planseta de lemn. Imediat dupa tocare,
planta este pusa cu tot cu suc intr-un pahar cu apa plata sau apa de izvor si se lasa la macerat
la temperatura camerei, vreme de sase ore, dupa care se filtreaza prin tifon. Dupa
filtrare, extractul obtinut se consuma imediat.
Ce fel de mladite verzi folosim?
Se folosesc numai tulpini de plante alimentare. Tulpinile plantelor pe care nu le cunoasteti sau
a caror provenienta este incerta nu vor fi niciodata folosite, deoarece pot avea efecte toxice
imprevizibile (fie datorita toxicitatii plantei in sine, fie datorita stropirii plantei cu substante
chimice, ingrasaminte etc.). Cu cat verdele plantei este mai intens, cu atat efectele sale vor fi
mai puternice, deoarece si continutul de clorofila va fi mai ridicat. Iata cateva plante frecvent
folosite in terapia cu clorofila:
- fire verzi de zarzavat: patrunjel sau telina, in anumite cazuri frunze de ceapa verde
sau usturoi;
- tulpini tinere de urzica sau frunze verzi de leurda ori papadie;
- mladite verzi, de circa 8 cm inaltime, de grau, orz sau ovaz;
- tulpini tinere de lucerna.
Cat dureaza si cum se face o cura cu clorofila?

De la bun inceput, trebuie spus faptul ca in ciuda aparentei simplitati a procedeului, efectele
sale asupra organismului sunt foarte puternice. Ca urmare, aceasta cura poate fi resimtita ca
un soc de catre organism, daca nu este pornita gradat. O cura standard cu clorofila dureaza12
zile si va decurge astfel:
- In prima zi de cura nu se va bea mai mult de un sfert de pahar (50 ml) de extract de clorofila,
care va fi luat in doza unica, pe stomacul gol, cu 30 de minute inainte mesei de dimineata.
- In a doua zi de cura se va dubla cantitatea de extract (100 ml), care va fi baut in doua
reprize, cu 30 de minute inaintea mesei de pranz si de seara.
- Intre ziua a treia si a unsprezecea se mareste doza cu cate un sfert de pahar pe zi (150 ml,
200 ml, 250 ml etc.), repartizandu-se in trei parti egale, luate cu 30 de minute inaintea celor
trei mese principale.
- In a douasprezecea zi se bea cate un pahar de extract de clorofila inaintea fiecarei mese. Este
de preferat ca in ultima zi de cura sa nu se consume altceva decat orez fiert si sarat dupa gust,
pentru ca efectele de dezintoxicare sa fie mai intense.
Efectele curei cu clorofila
Este un excelent mijloc de purificare in perioada de primavara, fiind usor de aplicat si extrem
de eficient. Cel mai rapid se va simti efectul de accelerare al tranzitului intestinal, ceea ce ce
va determina o binevenita eliberare a colonului de toxinele acumulate peste iarna.
Daca extractele vegetale sunt prea puternice pentru dvs. si va dau diaree, atunci le veti lua in
doze mai mici si veti bea in paralel ceaiuri de menta, coada-racului sau scoarta de stejar,
pentru a controla procesul.
Al doilea care va beneficia de pe urma curei cu clorofila va fi sangele. Tulburarile de
coagulare, anemia, carentele de calciu si magneziu vor fi rapid compensate de aceasta cura.
Hemofilia, chiar anumite forme de leucemie raspund foarte bine la aceasta forma de
tratament. Pielea este cea de a treia tinta a curei cu clorofila.
Acneea rebela, diferitele forme de alergie, sensibilitatea la infectii vor fi puse pe fuga cu
ajutorul tratamentului cu extracte verzi. Tenul va deveni curat si luminos, pielea va capata o
stralucire sanatoasa.
Gastritele si ulcerele de primavara se amelioreaza si ele cu ajutorul acestei cure. Folositi mai
ales extractele din plante aromatice blande (patrunjel, telina) si urzica (care este cicatrizanta si
antiacida),care vor proteja peretii stomacului si important vor combate bacteriile de la
acest nivel (inclusiv celebrul Helicobacter pilori). Astmul sau bronsita vor fi si ele ameliorate
de aceasta cura, deoarece clorofila inhiba si distruge bacteriile, favorizeaza procesul
respirator.
Astenia de primavara va fi combatuta, mai ales daca vom folosi plante mai amare (frunzele de
papadie sunt excelente), in timp ce starile de oboseala vor fi risipite de extractele verzi de
patrunjel si telina, adevarate tonice aromatice.
Ar fi pacat sa vorbim despre cura cu clorofila fara sa mentionam efectele sale exceptionale
pentru oamenii care lucreaza in mediu toxic, care sunt expusi la radiatii (cum ar fi cele ale
monitoarelor calculatoarelor, razele X ale aparatelor de analiza), care au avut sau au o hrana
cu multi aditivi sintetici sau cu multa carne. Clorofila protejeaza vasele de sange impotriva
sclerozarii, tine la respect infectiile bacteriene indiferent de localizare (chiar si pericardita
inflamatia muschiului cardiac a fost tratata cu succes cu acesta terapie).
Cui ii este recomandata cura cu clorofila?

Fireste, ca orice cura de primavara, si terapia cu clorofila este adresata practic tuturor
persoanelor, fie ele tinere sau in varsta. Desi este eficienta si in boala canceroasa ori in cele
tumorale benigne, cura cu clorofila este recomandata in special persoanelor sanatoase.
Periodic, mai ales la schimbarile de anotimp, organismul are nevoie de dezintoxicare,
iar clorofila este un mijloc sigur si eficient de purificare, care va asigura premisele unei stari
de sanatate excelente si a unei forme fizice si psihice maxime.
O a doua categorie careia i se adreseaza cura cu clorofila este aceeea a persoanelor care au
afectiuni cronicizate. Astmul si bronsitele (inclusv cele tabagice), hepatita cronica (inclusiv
fazele pre-cirotice si cirotice), reumatismul cronic si cel degenerativ, guta si multe alte
boli pot fi ameliorate si vindecate cu ajutorul extractelor verzi. Batranii si convalescentii,
adolescentii cu tulburari hormonale vor beneficia, de asemenea, de efectele reglatoare
exceptionale ale extractelor de clorofila.
De asemenea, obezitatea, inclusiv cea care apare pe fond de dezechilibru hormonal, raspunde
foarte bine la acest tratament, asociat cu o cura vegetarian-crudivora.
Cui ii este contraindicata cura cu clorofila?
Aceasta cura este contraindicata persoanelor cu diaree acuta, cu colita de fermentatie, precum
si celor al caror colon este foarte sensibilizat. Persoanele care au suferit operatii de by-pass
coronarian, care sufera de tromboza vor face aceasta cura numai la recomandarea si
sub supravegherea medicului.
In 1915, Dr. Richard Willsttter a primit premiul Nobel pentru descoperirea structurii chimice
a clorofilei, o retea de atomi de carbon, hidrogen, azot si oxigen inconjurand un singur atom
de magneziu. Cincisprezece ani mai tarziu, in 1930, Dr. Hans Fisher a primit premiul Nobel
pentru descoperirea structurii chimice a hemoglobinei, fiind surprins sa descopere ca aceasta
avea o structura asemanatoare cu a clorofilei.
Hemoglobina (alcatuita din hem si globina) este pigmentul care da culoarea rosie hematiilor
(eritrocitelor) din sange. Clorofila este pigmentul verde care da culoarea plantelor.Plantele pot
obtine tot necesarul de energie pe domeniile albastru si rosu ale spectrului vizibil. Oricum,
exista inca o mare parte a regiunii spectrale, intre 500-600 nm, in care foarte putina lumina e
absorbita. Lumina aferenta acestor benzi spectrale se afla in regiunea corespunzatoare culorii
verzi si, dat fiind ca aceasta e reflectata, plantele au culoarea verde. Clorofila absoarbe lumina
atat de puternic, incat mascheaza alte culori mai putin intense. Cateva dintre aceste culori mai
discrete (provenite de la moleculele unor substante precum carotenul si quercitina) se pot
evidentia toamna, atunci cand clorofila din frunze dispare, culoarea verde fiind inlocuita de
culorile portocalii si portocaliu-rosiatic date de carotenoide.
Un proces de importanta biologica majora in care clorofila este implicata 100% este
fotosinteza, procesul biologic prin care plantele, algele, protozoarele si unele bacterii
convertesc energia luminii solare in energie chimica. Energia chimica este utilizata pentru
reactiile de biosinteza, precum acelea de formare a glucidelor sau acelea de fixare a azotului
in aminoacizii care constituie materia prima de sinteza a proteinelor. In fine, putem spune ca
aproape toate organismele vii depind de energia produsa prin fotosinteza, aceasta fiind
esentiala in nutritia lor, ceea ce face din aceasta energie una capitala pentru viata de pe
Pamant. Evident,
se face referire la specificul de organisme autotrofe cazul animalelor si omului. Fotosinteza
este, de asemenea, responsabila si pentru biogeneza oxigenului care alcatuieste o mare parte
din atmosfera Pamantului.

COMPLECSI MOLECULARI AI CLOROFILEI

Clorofila si derivatii acesteia denumiti clorofiline (reprezentand saruri de sodiu si/sau de
cupru ale clorofilei) au capacitatea de a forma complecsi moleculari stabili cu anumite
substante chimice nocive, unele cu actiune cancerigena, precum hidrocarburile policiclice
aromatice gasite in fumul de tigara, unele amine heterociclice gasite in carnea prajita
si aflatoxina B1 (AFB1). Legatura dintre clorofila sau clorofiline si aceste substante cu
potential cancerigen se refera la capacitatea de curatire a acestora din urma din tractul
gastrointestinal cu ajutorul primelor, reducandu-se astfel cantitatea de subsante nocive care
ajunge la tesuturile susceptibile.
Clorofilinele sunt unele dintre substantele cu cel mai pronuntat caracter antioxidant care au
fost vreodata studiate. S-a demonstrat ca, substantele de tip clorofilina pot neutraliza in vitro
actiunea oxidantilor. Rezultate din studiile efectuate pe animale sugereaza faptul ca
suplimentarea dietei cu clorofila poate scadea stresul oxidativ indus de substantele
chimice carcinogene si de radiatii.
CLOROFILA, CLOROFILINELE SI PREVENIREA CANCERULUI
Studiile experimentale au pus in evidenta si activitatea anticancerigena a clorofilei si
clorofilinelor. Este cunoscut faptul ca oncogeneza (carcinogeneza), in majoritatea cazurilor,
este precedata de biotransformarea unor xenobiotice chimice in compusi carcinogeni
activi. Date rezultate din experimentele efectuate pe animale indica faptul ca toate
clorofilinele pot creste activitatea enzimelor cu actiune specifica in biotransformare.
O alta explicatie posibila pentru mecanismul anticancerigen al unor derivati ai clorofilei este
data de faptul ca acestia actioneaza ca si molecule interceptoare, blocand absorbtia
aflatoxinelor si a altor substante cancerigene prezente uneori in alimente. Cand clorofilinele
sunt administrate, experimental, impreuna cu un cancerigen, acestea actioneaza ca si molecule
interceptoare, formand complexe reversibile cu substanta cancerigena. Cercetarile confirma ca
derivatii clorofilei pot avea efect de interceptor in raport cu diversi cancerigeni testati.
CLOROFILINELE SI DETOXIFIEREA
Clorofilinele joaca, de asemenea, un rol important si in detoxifierea interna a organismului,
avand astfel importanta in mentinerea functiilor vitale si a sanatatii. Detoxifierea interna
reprezinta totalitatea proceselor care neutralizeaza, transforma si elimina substantele
nocive (daunatoare) din organism, prin unul sau mai multe din urmatoarele cai:
- respiratorie plamani, bronhii, trahee, laringe, faringe, sinusuri si nas;
- gastrointestinala stomac, ficat, vezica biliara, colon si intregul tract gastrointestinal;
- urinara rinichi, uretere, vezica urinara si uretra;
- tegumentara si glandulara glande sudoripare, sebacee si lacrimale;
- limfatica canalele limfatice si nodulii limfatici.
Ficatul
Sub raport functional, ficatul este unul dintre cele mai importante organe cu rol in detoxifierea
organismului. Glutationul, cel mai abundent compus sulfhidric din organism, are functia de a
chelata si detoxifia organismul. Astfel, metalele grele, cum ar fi mercurul si plumbul, se pot
combina cu glutationul. Odata complexul format, bila devine calea principala utilizata de

organism pentru excretia acestuia, reducandu-se astfel cantitatea de glutation disponibila. Mai
mult, celulele canceroase utilizeaza metionina din gluation pentru a se dezvolta si a prolifera.
Dependenta cancerului si a tumorilor de metionina pentru dezvoltare este o conditie
artificiala datorata unor tulburari pe caile metabolice de trans-sulfurare si trans-metilare.
Asadar, daca disponibilitatea metioninei este redusa, va fi afectata nu doar capacitatea
ficatului de a produce detoxifiere, dar va scadea si cantitatea disponibila de glutation pentru a
complexa anumite substante straine (xenobiotice chimice). Studiile au demonstrat ca
o deficienta de metionina poate, ea insasi, provoca aparitia cancerului hepatic, fara a mai fi
prezenta vreo substanta cancerigena si, de asemenea, au aratat faptul ca deficitul in metionina
permite metalelor grele sa produca efecte toxice.
Colonul
Este un segment al tractului digestiv, important in eliminarea xenobioticelor reziduale sau
chiar a unor metaboliti reziduali aflati in exces (e.g.: lipide, lipoproteine, etc.). Tesuturile
organismului nu pot elimina reziduurile atat timp cat colonul nu functioneaza normal.
Diversele aparate si sisteme ale organismului sunt dependente unele de altele. Cand colonul
functioneaza normal, organismul are asigurata eliminarea reziduurilor cu potential toxic din
toate tesuturile prezente in diverse aparate si sisteme. Reziduurile din colon, in cazul unor
tulburari functionale, pot conduce la disfunctiuni ale unor organe. Acest fapt este posibil prin
tranzitul diverselor substante nocive din colon. Colonul afectat creeaza diverticulite care se
prezinta ca mici buzunare ale peretelui colonului, cu continut de materii fecale. Daca acestea
stagneaza prea mult, pot ajunge in organism, cauzand ceea ce se numeste autointoxicare.
Aceste diverticule, de obicei, nu pot fi detectate in interiorul colonului prin colonoscopie.
Adesea, acestea pot fi localizate la exteriorul colonului, unde nu pot fi vizualizate. In aceste
diverticule (buzunare) viscerale specifice colonului se poate acumula puroi, sange si materii
fecale cu continut de substante nocive care pot tranzita in circulatia sanguina. In acest mod se
realizeaza o intoxicare a organismului. Cand organismul este intoxicat, in celule nu mai pot
accede nutrientii din sange, deoarece lichidul interstitial contine reziduuri
aduse de limfa. Substantele nocive sunt in acest caz eliminate in parte, prin rinichi, prin piele
(glande sebacee, glande sudoripare) si chiar prin glandele lacrimale.
Rinichiul
Principalul rol al rinichilor rezida in mentinerea constanta a volumului si compozitiei fluidelor
biologice si, in general, a homeostaziei biochimice si homeostaziei termice. Aceasta, in
conditiile in care factorii de mediu (alimentatia, temperatura, presiunea atmosferica)
variaza continuu. Prin rinichi se realizeaza indepartarea din organism a unor produsi
metabolici reziduali formati la nivelul celulelor si xenobiotice chimice sau derivati reziduali ai
acestora. Rinichiul detine mai putin
controlul cuantumului apei intracelulare din moment ce, daca acesta functioneaza in mod
adecvat, fiecare celula este in mare parte autonoma,
retinand ceea ce are nevoie si eliminand ce nu are nevoie, in fluidul extracelular. Rinichiul
retine metabolitii necesari si, chiar mai mult, permite libertatea de a face mici excese.
Aceasta inseamna ca rinichiul ne permite sa luam mai mult decat avem nevoie din
elementele vitale apa si sare, de exemplu excretand exact ceea ce nu folosim. In final,
putem spune ca rinichii conserva atat volumul lichidelor din corpul nostru, cat si compozitia
acestora. Chiar daca exista variatii in alimentatie, consum de lichide sau activitate fizica,
valorile specifice homeostaziei biochimice se mentin. Rinichiul functioneaza cu o precizie
de maxim 1% in circumstante extrem de variate. Daca rinichii cedeaza in situatii limita,

decesul are loc dupa cateva zile, datorandu-se in mare parte acumularii de produsi metabolici
si reziduali toxici, care pot provoca stop cardiac. Remarcabil este si faptul ca rinichiul se
poate adapta la tulburari morfofiziologice lente prin disfunctie, astfel incat
este posibila supravietuirea chiar si cu 5% din functionalitatea totala a acestuia. Rinichiul are
o rezistenta mai mare la boli decat (de exemplu) inima sau plamanii.
Sistemul limfatic
Cand substantele reziduale din celule sunt eliminate, acestea sunt transportate mai departe de
catre lichidele circulante ale organismului: sangele si limfa. Limfa are aceeasi compozitie cu
cea a sangelui, insa nu contine eritrocite. Fiecare celula din organism este scaldata de lichidul
interstitial, care contine substante provenite din
circulatia sanguina, alaturi de substante eliminate de celule. Aproximativ 90% din apa si
moleculele mici care intra in lichidul interstitial din circulatia sanguina sunt reabsorbite de
vasele sanguine locale. Celelalte 10%, din apa si moleculele mici ramase alaturi de proteine,
alte substante cu molecule mari si particule din lichidul interstitial sunt colectate intr-o retea
de vase capilare limfatice. Acestea conflueaza in vase mai mari care, in cele din urma, se
varsa inapoi in circulatia sanguina. Vasele limfatice contin valve mono-directionate care au in
structura tesut muscular ce pompeaza limfa prin aceste valve. In toate canalele limfatice
exista valve. In vasele limfatice mari, valvele sunt prezente la fiecare cativa milimetri, iar in
vasele limfatice mici, valvele sunt chiar mai apropiate. Imaginile in miscare ale vaselor
limfatice expuse arata ca, atunci cand acestea sunt umplute cu lichide, musculatura neteda din
peretiivaselor se contracta automat.
Mai mult chiar, fiecare segment al vaselor limfatice dintre doua valve succesive functioneaza
ca o pompa automata separata. Astfel, umplerea unui segment cauzeaza contractia, iar fluidul
este pompat prin valva catre urmatorul segment limfatic. Aceasta provoaca umplerea
segmentului urmator care, la randul sau, cateva secunde mai tarziu, se contracta.
Procesul continua pe tot parcursul sistemului limfatic pana cand lichidul este, in cele din
urma, golit inapoi in sistemul sanguin, din ductul toracic in vena cava, chiar sub clavicula.
Cand proviziile proaspete iau locul produsilor reziduali ai celulelor toxine, bacterii, virusi,
otravuri, etc celulele devin mai sanatoase si la fel si noi. Indepartarea proteinelor din spatiile
interstitiale este o functie absolut esentiala, fara de care am muri in 24 de ore. Cand sistemul
limfatic devine suprasaturat cu materii mucoide, se creeaza o presiune ce se resimte in
intregul organism. Incepe ca si o tensiune in muschi, ce devine o durere musculara o data
cu cresterea presiunii. Una dintre functiile febrei este aceea de a subtia mucusul limfatic,
imbunatatind abilitatea acestuia de a curge si de a trece
prin peretii colonului. Toate influentele cu rol in purificarea limfei reduc febra, prin scaderea
necesitatii de a utiliza acest mecanism pentru subtierea mucusului limfatic. Daca colonul nu
poate asigura rata necesara de purificare a limfei, atunci organismul utilizeaza ficatul pentru a
face acest lucru. Toxinele preluate de ficat sunt excretate ca si parte componenta a bilei. Cand
fluxul bilei devine excesiv, aceasta se aduna in stomac, avand ca rezultat aparitia senzatiei de
greata. Majoritatea
plantelor selectate in scop nutritional au rol in epurarea substantelor toxice din limfa, motiv
pentru care animalele mananca iarba atunci cand se simt rau.
Se poate deci vedea cu ce probleme se poate confrunta organismul atunci cand colonul nu
functioneaza normal. In acest caz, substantele reziduale sunt retinute in sistemul limfatic. Pe
masura ce acest proces continua, reziduurile se acumuleaza in tesuturile organismului, ducand

la aparitia bolilor. Acest proces poate afecta orice parte a organismului, deoarece sistemul
limfatic serveste toate celulele corpului.
Deoarece sistemul limfatic preia toxinele de la toate celulele organismului, functionarea
optima a acestuia este importanta pentru sanatatea intregului organism. Limfa este plina de
nutrienti pe care ii transporta la celule, de hormoni, de enzime. Leucocitele,
limfocitele, monocitele, anticorpii si alte celule sanguine sunt capabile sa se deplaseze pe
oriunde exista apa. Exact precum aerul din jurul corpului se afla in miscare constanta, lichidul
limfatic in care se scalda celulele se gaseste, de asemenea, in miscare continua. Celulele
sunt capabile sa functioneze mai bine daca lichidul limfatic este permanent reinnoit si contine
concentratii optime de hidrogen, oxigen, glucoza si alti nutrienti.
Din organism, anumite toxine se pot elimina si prin intermediul transpiratiei, in urma unor
activitati fizice intense sau a caldurii. Sinusurile si pielea noastra se pot constitui, de
asemenea, in cai de eliminare. Dar de ce este important sa asiguram buna functionare a
sistemelor de detoxifiere ale organismului? Deoarece noi toti suntem expusi zilnic la actiunea
unui numar mare de xenobiotice chimice (in limba greaca: xenos = strain; bios = viata).
Xenobioticele sunt substante ajunse in organism, care nu sunt produse in mod normal si nici
nu ar trebui sa fie prezente, sau substante care sunt prezente in concentratii mult mai mari
decat cele
uzuale. Printre xenobioticele chimice putem mentiona: aditivii alimentari, medicamentele,
diversii poluanti chimici prezenti in aer, apa si alimente, generati de activitatile industriale si
agricole s.a. adica substante pe care organismul uman nu le produce singur si nici nu ar
trebui sa fie prezente in corp ca si parte a unei diete normale. Pe langa xenobioticele chimice,
organismele umane sunt expuse si la xenobiotice fizice (radiatii cosmice sau terestre) si chiar
biologice (virusuri, bacterii, paraziti).
Efectele nocive ale xenobioticelor, indiferent de originea lor, depind de doza, frecventa sau
starea de agregare a acestora. Xenobioticele pericliteaza sanatatea umana daca nu sunt
transformate si eliminate. Un debut rapid al unor simptome acute poate fi produs de multe
pesticide si de unele medicamente, dar in general, majoritatea xenobioticelor cauzeaza efecte
negative pe termen lung, ducand la aparitia cancerului sau a altor boli. O mare parte din
simptomele comune generate de xenobiotice includ dureri de cap, oboseala, exces de mucus,
dureri, probleme digestive, simptome specifice alergiilor si sensibilitate crescuta fata de agenti
din
mediu cum ar fi chimicalele, parfumurile si sinteticele.
Organismul se debaraseaza de xenobiotice prin biotransformare. Adesea, in mod incorect,
acest proces este numit metabolizarea xenobioticelor. In general, biotransformarea are ca
rezultat conversia xenobioticelor liposolubile in metaboliti solubili in apa cu molecula mare,
care pot fi excretat, si in mod eficient.
Nutrientii si xenobioticele chimice absorbite din intestin sunt transportate la ficat printr-un
singur vas sanguin (vena porta). Daca accede in organism in cantitati mici o substanta straina,
poate fi transformata complet la nivelul ficatului, inainte de a ajunge in circuitul sanguin si la
alte organe (efectul primului pasaj). Xenobioticele inhalate sunt distribuite prin intermediul
circulatiei sanguine la ficat. In acest caz, doar o fractiune din doza este transformata in ficat
inainte de a
ajunge la alte organe. Enzimele hepatice sunt responsabile pentru biotransformarea

xenobioticelor, mai intai prin xenobiodegradare (prin reactii de oxido-reducere, de hidroliza)

si apoi prin xenobiosinteza.
CLOROFILINELE CA DEODORANT INTERN
Clorofilinele pot fi utilizate si ca deodorant intern. Observarea in anii 1940 si 1950 a faptului
ca clorofila are efecte deodorante aplicata pe ranile urat mirositoare, i-a facut pe clinicieni sa
administreze clorofila pe cale orala la pacientii cu colostomii si ileostomii pentru a
controla mirosul fecalelor. Cateva rapoarte de caz publicate indica faptul ca administrarea
orala a clorofilei scade, la o examinare subiectiva, mirosul urinei si fecalelor la pacientii cu
incontinenta.
CLOROFILINELE IN VINDECAREA RANILOR
Cercetarile efectuate in anii 1840 au indicat faptul ca solutiile de clorofiline incetinesc
dezvoltarea anumitor bacterii anaerobe in tuburile de testare si accelereaza vindecarea ranilor
produse experimental la animale, ducand la introducerea utilizarii solutiilor si unguentelor de
uz extern cu clorofila in tratamentul ranilor deschise, persistente la oameni. La sfarsitul anilor
1940 si in 1950, o serie de studii efectuate, in mare parte necontrolat, pe pacienti cu rani cu
vindecare lenta, precum ulcere vasculare si ulcere ischemice de presiune (de decubit), au
raportat ca aplicarea clorofilei de uz extern favorizeaza vindecarea mai eficienta
decat alte tratamente comune folosite. La sfarsitul anilor 1950, clorofilinele au fost adaugate
in unguentele cu continut de papaina si uree utilizate in tratarea ranilor, cu scopul de a reduce
inflamatia locala, de a favoriza vindecarea si de a controla mirosul.
Eficienta clorofilinelor sarurile de sodiu si/sau de cupru ale clorofilei - in vindecarea ranilor
a fost verificata de-a lungul timpului. Se pare ca clorofilinele sunt valoroase in special datorita
actiunii lor antiaglutinante si antiinflamatoare, ele permitand utilizarea continua si indelungata
a ingredientelor proteolitice, papain-ureea, care ar putea altfel cauza inflamatii si
hemaglutinari la nivelul capilarelor. Rezultatele clinice favorabile par a se datora faptului ca
unguentele proteolitice (cu continut de papaina, uree si clorofilina) elimina in intregime
tesuturile necrotice si alte impuritati, mentinand apoi circulatia si irigarea optima a zonei
respective, accelerand epitelizarea.
Un material primit pe mail, completat si trimis mai departe, catre voi, cu drag!