VULPEA SI ARICIUL

Tolstoi si Viziunea lui Asupra Istoriei

In memoria lui JasperRidley

O combinatie stranie intre creierul unui chimist englez

si sufletul unui indian budist. E. M. de Vogue
Este scris aici un rand care-i apartine poetului grec Archilochus in care spune:
Vulpea cunoaste multe lucruri, ariciul cunoaste un singur lucru, insa unul insemnat.
Oamenii invatati au au pareri diferite asupra interpretarii corecte a sensului obscur al acestor
cuvinte, care nu pot avea alt inteles, decit acela ca desi este inzestrata cu toate vicleniile ei,
vulpea este invinsa de singurul mod de aparare care este cunoscut de arici. Insa privite intrun sens figurat, aceste cuvinte pot fi fincarcate cu o semnificatie prin care marcheaza una
dintre cele mai adinci diferente care ii desparte pe scriitori si ganditori, tot asa cum acest
lucru se poate intampla in general si in cazul fiintelor omenesti. Pentru ca exista o imensa
prapastie, pe de o parte, intre cei care raporteaza totul la o singura viziune centrala, la un
sistem, mai mult sau mai putin coerent sau articulat, in clauzele in care ei inteleg, gindesc si
simt un singur principiu organizator, universal, in termenii in care are semnificatie tot ceea
ce ei sint sau pronunta si pe de alta parte, acestia care urmaresc teluri multiple, adesea
lipsite de legatura sau chiar contradictorii, iar daca sint conectate, acest lucru este realizat
cumva, doar intr-un mod de facto, prin unele cauze psihologice sau fiziologice, care nu sint
raportate unui principiu moral sau estetic. Cele din urma indruma viata, realizeaza actiuni si
intretin idei care mai degraba sint centrifuge decit centripete; gindirea lor este ravasita sau
difuza, miscindu-se pe mai multe niveluri, asediind esenta unor vaste varietati de experiente
si obiective in fata carora se gasesc ei insisi, fara a cauta in mod constient sau inconstient sa
le potriveasca in interior sau sa le excluda de acolo, toate neschimbate, atot-cuprinzatoare,
uneori auto-contradictorii si incomplete, alteori fanatice, intr-o viziune interioara unitara.
Primul tip de personalitati intelectuale si artistice apartine aricilor, cele din cea de-a doua
categorie, vulpilor; si fara a insista asupra unei clasificari rigide, putem spune in acest sens,
fara prea multa teama manifestata fata de posibilitatea contrazicerii, ca Dante apartine
primei categorii, iar Shakespeare celei de-a doua; Platon, Lucretius, Pascal, Hegel,
Dolstoievsky, Nietzsche, Ibsen, Proust, sint in grade diferite, arici; Herodot, Aristotel,
Montaigne, Erasmus, Moliere, Goethe, Puskin, Balzac, Joyce, sint vulpi.
Desigur, asemeni tuturor clasificarilor extrem de simpliste de acest fel, daca sint facute
presiuni, dihotomia devine artificiala, scolastica si in ultima instanta absurda. Dar daca nu
este de niciun ajutor serios criticismului, nici nu poate fi respinsa, ca fiind in intregime
superficiala sau frivola; la fel ca toate distinctiile ce intruchipa orice grad de adevar, ele ofera
o viziune pentru a privi si compara ceea ce se constituie intr-un punct de plecare catre o
investigatie autentica. In acest fel nu vom avea dubii asupra violentei contrastului dintre
Puskin si Dolstoievsky; iar discursul lui Dolstoievsky despre Puskin, ce-a fost incununat cu

castigarea unui premiu pentru elocventa si adincimea sentimentelor, rareori a fost apreciat
de orice cititor instruit, a fi unul menit sa puna in lumina geniul lui Puskin, ci mai degraba pe
cel al lui Dolstoievsky insusi, tocmai pentru modul pervers in care Puskin este infatisat o
vulpe vicleana, cea mai mare din secolul al XIX-lea ca fiind similara lui Dolstoievsky, care
nu este nimic altceva, decit un arici; pentru ca apoi sa il transforme pe Puskin, prezentrindu-l
intr-adevar intr-o lumina falsa, intr-un profet consacrat, purtatorul unui singur mesaj
universal, care a constituit intr-adevar centrul universului lui Dolstoievsky, dar care a fost
extrem de indepartat de sfera preocuparilor atit de variate proprii geniului nestatornic al lui
Puskin. Si intr-adevar, nu ar fi deloc absurd sa spui ca literatura Rusa este impartita intre
aceste doua figuri gigantice la un pol Puskin, la celalalt, Dolstoievsky; si ca principala
caracteristica a celorlalti scriitori Rusi poate fi determinata intr-un anumit grad, de cei care
gasesc ca este util sau potrivit sa-si puna astfel de intrebari, in relatie cu aceste mari genii
aflate in totala opozitie. Pentru a ajunge sa te intrebi in ce relatie se afla Gogol, Turghenev,
Cehov, Blok, in raport cu directiile deschise de Puskin sau Dolstoievsky, sau cele pe care in
orice caz le-au condus catre un criticism iluminat si fructuos. Insa cind vom ajunge la
Contele Lev Nicolaevici Tolstoi, si ne vom pune aceeasi intrebare in legatura cu el
interogindu-ne daca el apartine primei categorii sau celei de-a doua, daca este un monist sau
un pluralist, daca este in posesia unei singure viziuni sau poseda mai multe, daca opera sa
este format dintr-o singura substanta sau este compusa din elemente heterogene nu va
exista aici un raspuns clar sau imediat. Intrebarea nu pare deloc a fi una extrem de adecvata;
pentru ca ea pare sa aduca odata cu sine mai mult obscuritate decit cea pe care reuseste s-o
risipeasca. Cu toate acestea nu lipsa de informatie este cea care ne face sa sovaim; Tolstoi
ne-a impartasit mai multe despre sine, despre viziunea si atitudinea lui, decit oricare alt
scriitor Rus, aproape mai mult decit oricare alt scriitor European; arta sa nu poate fi numita
obscura in niciun sens normal; universul sau nu pastreaza niciun colt secret, ori intunecat,
povestirile lui sint luminate cu stralucirea razelor de lumina ale zilei; le-a explicat deslusit pe
fiecare dintre ele si chiar pe sine, si l-ea justificat motivatiile si a argumentat metodele prin
care au fost construite, mult mai articulat si cu o mai mare forta, claritate si luciditate, decit
oricare alt scriitor. Este el o vulpe sau un arici? Ce vom putea spune? De ce raspunsul la
aceasta intrebare pare in mod curios atit de dificil de descoperit? Este el mult mai
asemanator lui Shakespeare sau Puskin, mai mult decit lui Dante sau Dolstoievsky? Sau
este cu totul diferit fata de ambele categorii si tocmai de aceea intrebarea este fara raspuns,
tocmai pentru ca este complet absurda? Care este acel obstacol misterios cu care se
confrunta investigatia noastra?
Nu mi-am propus sa formulez in eseul de fata un raspuns la aceasta intrebare, de vreme ce
el nu include nimic mai mult decit o examinare critica asupra artei si sistemului de gandire al
lui Tolstoi, privit ca un intreg. Ma voi limita sa sugerez ca dificultatea poate fi datorata, cel
putin in parte, faptului ca Tolstoi insusi nu a fost in necunostinta de cauza asupra existentei
acestei problematici si a facut tot ce i-a stat in putinta sa falsifice raspunsul. Ipoteza pe care
doresc s-o prezint este aceea ca Tolstoi a fost prin natura o vulpe, dar s-a prefacut a fi un
arici; astfel talentul sau si realizarile pe care le-a implinit sint un lucru, iar credinta sa si prin
urmare interpretarile pe care le ofera realizarilor lui, alta; si in consecinta idealurile sint cele
care le-au condus si cele de la care geniul sau si-a tras credinta, intr-o interpertare sistematic
eronata, asupra a ceea ce el sau ceilalti faceau sau ar fi trebuit sa faca. Nu se poate plinge
nimeni ca si-a lasat cititorii nelamuriti cu privire la ceea ce el insusi a gindit pe seama acestui
subiect; viziunea lui asupra acestui subiect penetreaza dincolo de orice tip de scriere
discursiva jurnal, inregistrari obiter dicta, povestiri si eseurile autobiografice, tratate sociale
si religioase, criticism literar, scrisori apartinind corestondentei publice si particulare. Insa
confllictul intre ceea ce a fost si ceea ce a crezut nu se dezvaluie nicaieri intr-o lumina atit de
clara asa cum se infatiseaza in viziunea lui asupra istoriei, careia ii sint dedicate citeva dintre

paginile cele mai geniale si cele mai paradoxale. Acest eseu constituie o incercare de-a
tranzactiona cu doctrinele sale istorice si de-a lua in considerare cele doua motive pentru a
sprijini viziunea pe care el o sustine si citeva ditre sursele ei probabile. Pe scurt, este o
incercare de-a lua in serios atitudinea lui Tolstoi fata de istorie, tot atit de mult pe cit isi dorea
si el insusi, desi din citeva motive diferite, s-o ia in serios cititorii lui mai degraba pentru
lumina pe care o arunca asupra oamenilor de geniu, decit asupra soartei intregii omeniri.
II
Psihologia lui Tolstoi asupra istoriei, n-a reusit sa atraga atentia pe care o merita, indiferent
daca aici este vorba de interesul acestei viziuni, asa cum el este vazut prin ea insasi, sau ca
un fenomen in istoria ideilor, ori chiar ca un element in evolutia lui Tolstoi insusi. [1] Cei care
l-au tratat pe Tolstoi in primul rind ca nuvelist, si-au aruncat uneori privirea peste pasajele
istorice si filozofice imprastiate in Razboi si Pace, privindu-le in aceeasi masura, ca pe o
intrerupere perversa a povestirii, ca pe o responsabilitate regretabila fata de digresiunea
irelevanta, caracteristica acestui mare scriitor, insa excesiv de dogmatic, o metafizica
dezechilibrata, de casa, lipsita de un interes in sine, sau avind unul de mica importanta,
lipsita de orice valoare artistica si complet straina scopului si structurii unei opere de arta ca
atare. Atacul a fost condus de Turgenev, cel care a sustinut ca viata si opera lui Tolstoi sint
contradictorii, desi in ultimii ani, in mod liber si generos va recunoaste geniul sau ca scriitor.
In scrisorile catre Pavel Annenkov [2], Turghenev vorbeste despre 'sarlatanismul' lui Tolstoi,
despre dizertatia sa istorica, privita ca 'un siretlic', 'o farsa', menita a trage pe sfoara cititorul
naiv, introdus de catre un 'autodidact' in opera lui ca un substitut inadecvat pentru o
cunoastere autentica. El s-a grabit sa adauge in acest sens ca Tolstoi a nascocit uimitorul
sau geniu artistic; apoi l-a acuzat ca 'a inventat un sistem care pare sa rezolve totul intr-un
mod extrem de simplu; ca de exemplu, fatalismul istoric; doar ce incaleca pe calul lui de lem
si totul este rezolvat! Doar atunci cind atinge pamintul, asemeni lui Antaeus, isi recapata
adevaratele sale forte'. [3] Aceeasi nota rasuna din celebra si emotionanta invocatie trimisa
de Turghenev de pe patul de moarte vechiului sau prieten si inamic, in care acesta il implora
sa-si lepede mantia de profet si sa se reintoarca la adevarata sa vocatie -1 In scopul scrierii acestui eseu mi-am propus sa ma limitez aproape in intregime la filozofia si istoria explicita
continuta in Razboi si Pace si sa ignor, spre exemplu, Povestirile din Sevastopol, Cazacii, fragmentele din
nuvelele nepublicate cu privire la Decembristi si celelalte refletii risipite in diferite alte opere, pe acest subiect,
cu exceptia celor care poarta acea viziune ce este exprimata in Razboi si Pace.
2 Vezi E. I. Bogoslovsky, Turghenev o L. Tolstom (Tiflis, 1894), p.41; citat de P. I. Biryukov, L. N. Tolstoi:
biografia, editia a III-a. (Berlin,1921), vol.2, p. 48-9.
3 ibid.

cea a 'celui mai mare scriitor al pamintului Rusiei' [1]. In ciuda 'exclamatiilor de admiratie,
prilejuite de pasajele din Razboi si Pace, Flaubert este inspaimintat in mod egal; il se repete
et il philosophise', [2] avea sa scrie el intr-o scrisoare catre Turhenev, care i-a trimis versiunea
vestitei capodoperei tradusa in limba franceza, si care pina atunci era aproape necunoscuta
in afara Rusiei. In aceeasi nota caracteristica, prietenul si corespondentul intim al lui
Belinsky, filozoful negutator de ceai Vasily Botkin, care a fost incintat de Tolstoi, ii scria
poetului Afanasis Fet:
Specialistii literari au descoperit ca elementul intelectual al nuvelei este foarte slab, ca
filozofia asupra istoriei este triviala si superficiala, ca negarea influentei decisive a personalitatii
individuale asupra evenimentelor nu reprezinta nimic altceva decit o groaza de alte subtilitati

mistice, insa separat de asta, geniul natural al autorului este mai presus de orice disputa am dat
alataieri un dineu, Tyutchev a fost aici si am repetat ceea ce spun toti. [3]
Istoricii si specialistii militari contemporani, cel putin unul pe care l-a gasit el insusi in 1812,
[4] s-au plins indignati de inacuratetea faptelor; si in vreme ce marturiile contestate au
condus catre o influenta sau falsificare a detaliilor istorice de catre autorul operei Razboi si
Pace, [5] realizata in mod aparent cu o intentie deliberata, in deplina cunoastere a surselor
originale disponibile si in cunoscuta absenta a oricaror probe contrare -- fasificarea comisa
pare a nu fi facuta atit de mult in virtutea unui scop artistic, cit mai ales a unuia 'ideologic'.
Acest consens al criticismului istoric si estetic pare sa fi dat tonul la aproape toate
aprecierile de mai tirziu, cu privire la continutul 'ideologic' al operei Razboi si Pace;
Shelgunov este onorat cu cel putin un atac direct pentru chietismul sau social, pe care el il
numeste 'filozofia de balta'; ceilalti, in cea mai mare parte, fie ca din politete l-au ignorat,
1 Scrisoare catre Tolstoi din 11 Iulie 1883.
2 Se repeta si filozofeaza, Gustav Flaubert, Letteres inedites a Tourguenef (Monaco, 1946) p. 218.
3 A. A. Fet, Moi vospominaniya (Moscova, 1890) part. 2 p. 175.
4 Vezi critica severa a lui A. Vitmer, un istoric militar foarte respectat, in cartea sa 1812 god v 'Voine i mire' (St.
Petersburg, 1869), si tonul de indignare din notele critice contemporane ale lui A. S. Norov, A. P. Pyatkovsky si
S. Navalikhin. Primul a servit in campania din 1812 si in ciuda unor erori realizeaza un criticism de substanta.
Ultimii doi sint critici literari aproape fara niciun fel de importanta, insa par sa-si fi asumat sarcina dificila de-a
verifica unele dintre faptele relevante.
5 Vezi V. B. Shklovsky, Materyl 'I still v romane L'va Tolstogo' 'Voina I mir' (Moscova, 1928), in intregime, dar in
mod special cap. 7 si 8.

fie l-au tratat drept o ratacire caracteristica, pe care ei o trec in contul unei combinatii intre
bine cunoscuta tendinta ruseasca catre predica (si de aici ruina operelor de arta) cu
infatuarea pe jumatate coapta a ideilor caracteristice tinerilor intelectuali din tarile indepartate
de centrele civilizatiei. Este un noroc pentru noi faptul ca autorul este un mai mare artist
decit ginditor spune criticul Dimitry Akhsharumov, [1] si pentru mai mult de trei sferturi de
veac, acest sentiment a cunoscut ecou pentru cea mai mare parte dintre criticii lui Tolstoi,
deopotriva rusi si straini, pre-revolutionari si sovietici, 'reactionari' si 'progresisti', prin cei mai
multi dintre cei care au privit asupra lui in primul rind ca scriitor si artist si prin cei carora le-a
fost profet sau invatator, ori martir, sau asupra carora a avut o influenta sociala, sau pentru
care a reprezentat un 'caz' sociologic sau psihologic. Teoria lui Tolstoi asupra istoriei este de
un interes la fel de mic, plecind de la Vogue si Merezhkovsky, la Stefan Zweig si Percy
Lubbock, si mergind pina la Biryukov si E. J. Simmons, ca sa nu mai vorbim de oamenii
neinsemnati. Istoricii si ginditorii rusi au tendinta de-a etichita acest aspect al lui Tolstoi,
drept fatalism si se indreapta catre teoriile istorice mult mai interesante ale lui Leontiev si
Danielevsky. Criticii literari, inzestrati cu mai multa precautie sau umilinta, nu trec atit de
repede peste el, insa trateaza 'filozofia' cu un respect nervos; chiar si Derik Leon, care a
tratat viziunea lui Tolstoi asupra acestei perioade istorice cu o mai mare atentie decit
majoritatea biografilor sai, dupa ce si-a dat osteneala in favoarea reflectiilor lui Tolstoi in ceea
ce priveste fortelor care au dominat istoria, in mod particular, asupra partii secunde a
lungului epilog ce urmeaza sfirsitului partii narative a operei Razboi si Pace, procedeaza in al urma pe Aylmer Maude, prin a nu face nicio incercare, fie de-a evalua teoria, fie de-a o
asocia cu restul gindirii si vietii lui Tolstoi; pina chiar si atunci cind o parte atit de mare din ea
este de-o valoare aproape unica. [3]
1 Razbor 'Voini i mira' (St. Petersburg, 1868)p. 1-4.
2 eg. Profesorii Ilin, Yakovenko, Zenkovsky si altii.
3 Exceptie onorabila fac scriitorii rusi N. I. Karev, si B. M. Eichenbaum, la fel ca si carturarii francezi E. Haumant
si Albert Sorel. Dintre monografiile ce se preocupa de acest subiect cunosc doar doi de oarecare valoare.

Prima, Filozofiya istoriiL. N. Tolstogo, de V. N. Pertsev, in 'voina i mir': sbornik pamyati L. N. Tolstogo, ed. V.
P. Obninsky si T. I. Polner (Moscova, 1912), dupa ce aduc lui Tolstoi pe un ton moderat acuzele de
obscurantism, exagerare si inconsistenta, se retrag usor in generalitati inofensive. Cealalta, 'Filozofiya istorii v
romane L. N. Tolstogo, 'Voina I mir' de M. M. Rubinshtein, in 'Russkaya mysl' (iulie 1911), 78-103, este mult
mai laborioasa, insa in final pare pentru mine sa nu stabileasca in definitiv nimic.

(Judecata lui Arnold Bennett este extrem de diferita, la el am intilnit scris acest pasaj: Ultima
parte a Epilogului este impinzita de ideile bune ca taranul nu poate cistiga nimic din toata
truda lui. Si el este in principal interesat de Tolstoi ca profet si invatator, concentrindu-se
asupra ultimelor doctrine ale maestrului, stabilite dupa transformarea sa, atunci cind a incetat
sa se mai priveasca in principal ca scriitor si s-a stabilit singur in pozitia de invatator al
omenirii, intr-un obiect al veneratiei si pelerinajului. Viata lui Tolstoi este reprezentata normal
ca o cadere in doua parti distincte: prima incepe cu autorul capodoperelor nemuritoare, cea
de-a doua cu profetul renasterii sociale sau individuale; prima cuprinde scriitorul aristocrat,
dificil, cumva inaccesibil, framintarea nuvelistului de geniu; apoi inteleptul dogmatic,
pervers, exagerat, insa ce exercita o influenta extrem de vasta, in mod particular, in propria
sa tara o doctrina a lumii de-o importanta unica. Din timp in timp, este facuta incercarea dea urmari aceasta perioada tirzie prin primele radacini implantate in faza de inceput, care este
simtita a fi plina de presentimentele vietii de mai tirziu, ale auto-renuntarii; este aceasta
perioada ultima ce este considerata atit de importanta; aici sint analizate studiile filozofice,
teologice, etice, psihologice, politice, economice, tirzii ale lui Tolstoi, in toate aspectele lor.
Si cu toate acestea aici este cu siguranta un paradox. Interesul lui Tolstoi asupra istoriei si
problema adevarului istoric a fost o chestiune pasionala, aproape obsesiva, atit in perioada
de inainte, cit si in timpul cit a scris Razboi si Pace. Nu poate exista cineva care sa fi citit
acest jurnal si scrisori, sau intr-adevar, Razboi si Pace, care sa se indoiasca de faptul ca
insasi autorul a privit aceasta problematica, in orice caz, ca pe o inima a intregii materii
problema centrala in jurul careia este construita nuvela. 'Sarlatanism', 'superficialitate',
'slabiciune intelectuala' cu siguranta Tolstoi este ultimul scriitor caruia aceste epitete par sa
ii poata fi aplicate cumva: partinirea, perversitatea, poate aroganta ; auto-deceptia, lipsa
retinerii, insuficienta morala sau spirituala fata de toate acestea s-a aratat mai prevazator
decit insasi inamicii sai; insa esecul intelectual, lipsa puterii critice, tendinta catre
desertaciune, responsabilitatea de-a merge pe unele carari vadit absurde, doctrina
superficiala in detrimentul descriptiei realiste sau analizei de viata, infatuarea pe care o
poarta unele dintre teoriile la moda pe care Botkin si Fet ar fi putut cu toate acestea sa o
vada, chiar daca Tolstoi n-a putut-o intrezari aceste schimbari par de un grotesc
inacceptabil. In acest sens niciun om traitor in acest secol n-ar putea visa vreodata la o
negare a fortei intelectuale a lui Tolstoi,
desigur, frazele critice ar trebui mai bine lasate deoparte. Asa si vom proceda; doar Tolstoi nu poate fi
indepartat. A fost ceea ce el a scris pentru cartea 'Jurnalui lui Arnold Bennett', ed. Newman Flower, 3 volume
(Londra, 1932-1233), vol. 2 (1911-1921, p. 62.) Ca un effort inevitabil pentru a relatata viziunea lui Tolstoi
asupra istoriei celor ce variaza atit in zilua de mai tirziu, Marxisti Kautsky, Lenin, Stalin etc. ce apartin mai
degraba curiozitatilor politice ori teologice, decit curiozitatilor literaraturii.

a capacitatii sale inspaimintatoare de-a patrunde dincolo de orice masca conventionala, de

acest scepticism coroziv, in virtutea caruia Printul Vyazemsky a smolit Razboi si Pace cu
pensula netovshchina (negativismului)[1] si versiunii timpurii de nihilism pe care mai tirziu,
Vogue si Albert Sorel, in mod natural, le-o va atribui chiar lor. Uneori este cu siguranta ceva
gresit aici: respingerea violenta anti-istorica a lui Tolstoi si cu adevarat o respingere antiistorica a tuturor eforturilor de-a explica sau justifica actiunile sau caracterul omenesc, in
termenii cresterii sociale sau individuale, sau 'radacinile' din trecut; acestea, asezate una
linga alta, cu un interes asupra istoriei absorbit de-a lungul intregii vieti, conduc catre

rezultate artistice si filozofice ce au provocat asemenea comentarii defaimatoare din partea

criticilor destul de intelegatori si echilibrati de altfel, in mod obisnuit si cu siguranta aici se
gaseste ceva care merita intreaga atentie.
III
Interesul lui Tolstoi fata de istorie s-a manifestat inca devreme in viata sa. El nu pare sa se
fi ridicat de la un interes special fata de trecut ca atare, pe cit dintr-o dorinta de patrunde pina
la cauza primara, pentru a intelege cum si de ce se petrec lucrurile asa cum se intimpla si nu
intr-un mod diferit, dintr-o nemultumire fata de explicatiile obisnuite, care nu doar ca nu
gasesc cauza evenimentelor, ci lasa spiritul nelinistit, de la tendinta de-a pune la indoiala si a
plasa sub suspiciune si daca ar fi nevoie, de respingere a tot ceea ce nu raspunde deplin
intrebarii, de-a sapa adinc pina la radacinile fiecarei probleme, indiferent cit ar costa acest
lucru. Aceasta atitudine a continuat sa-i ramina caracteristica lui Tolstoi de-a lungul intregii
sale vieti si ea de-abia ce reprezinta un simplu simpom, fie de smecherie, ori de
superficialitate. Odata cu ea a sosit o dragoste incurabila fata de concret, de empiric, de
verificabil, si o neincredere instinctiva in abstract, impalpabil, supranatural pe scurt, o
tendinta timpurie catre o abordare stiintifica si pozitivista, dezagreabila romantismului,
formularilor abstracte, metafizice. Indiferent de situatia in care el s-a aflat, totdeauna a cautat
drumul cel mai anevoios pentru ca ceea ce putea fi strins si verificat prin intermediul unui
intelect normal, fara sa fie corupt de teoriile ce-au fost legate de ele, ori de alte mistere
lumesti, teologice, poetice si metafizice asemanatoare, despartindu-le astfel de realitatile
tangibile. A fost framintat de acele probleme finale care se infatiseaza tinerilor din fiecare
generatie despre bine si rau, despre originea si scopul universului si locuitorilor lui, despre
cauzele tuturor cite se intimpla; insa raspunsurile oferite de teologi si metafizicieni I s-au
parut absurde, fie doar si pentru ca cuvintele in care ei le-au formulat
1 P. A. Vyazemsky, 'Vospomianiya o 1812 god', Russkii arkhiv 7 (1869), coloanele 181-92, 01-016, in special
coloanele 187-7.

cuvinte ce nu purtau nicio referire aparenta la lumea de fiecare zi, lumea bunului simt comun,
cea de care el s-a agatat cu incapatinare chiar inainte de-a deveni constient de ceea ce
facea, ca fiind singura lume reala. Istoria, doar istoria, doar aceasta suma a evenimentelor
concrete in timp si in spatiu suma evenimentelor reale ale oamenilor reali in relatiile lor unul
cu celalalt si catre o a treia-dimensiune reala, experimentata, empirica, a unui mediu
inconjurator fizic acestea singure contin adevarul, materialul din care raspunsurile autentice
raspunsuri care sint necesare pentru nelinistile si framintarile lor si nu pentru anumite
simturi speciale ale facultatilor pot fi construite.

Tr. Cascarino