Sunteți pe pagina 1din 1

Debaraseaza-te de sentimentul neputintei

Nu se poate masura precum tensiunea arteriala, nu se vede la analize, dar am putea sa spunem ca
este dureros, desi multi oameni nici macar nu sunt constienti ca il poarta in interiorul lor. E mai
rau decat un virus, nu trece cu antibiotice si iti poate afecta viata zi de zi: vorbim de sentimentul
neputintei.

   Sentimentul acesta se naste brusc sau insidios dar, odata aparut, trece destul de greu. Se
manifesta ca neincredere, teama, ezitare, rusine, inhibitie, apatie, oboseala, dezinteres sau lipsa
de motivare. In spatele lor sta, insa, un singur lucru: ideea ca "nu sunt in stare sa fac ceva
anume", ca "nu pot". Desigur ca senzatia aceasta nu apare intotdeauna, ci doar din cand in cand,
in anumite contexte...insa e de ajuns!

   De ce e asa de important acest aspect? Pentru simplul motiv ca daca devii convins ca nu poti,
nu vei avea curajul de a te provoca sa-ti dovedesti contrariul, de teama esecului. Te vei afla in
situatia unei autoprofetii implinite si vei avea dreptate: ai devenit neputincios, pentru ca nu faci
nimic din ceea ce ti-ar putea dovedi ca, de fapt, poti!

   Asa ca te invit sa iti pui acest sentiment sub semnul intrebarii si descoperi daca vrei, cu
adevarat, sa traiesti in compania lui. In locul sau ai putea sa iti dezvolti sentimentul puterii,
singurul care ne poate da sansa unei paci a mintii si a sufletului. Ia-ti curajul de a face multe din
lucrurile pe care le-ai evitat pana acum! Nu spun, aici, ca trebuie sa te arunci orbeste sau te apuci
de ceva ce stii ca iti depaseste competenta de moment – in situatia aceasta e mai bine sa te
pregatesti corespunzator, mai intai. Nici nu zic sa te supraevaluezi sau sa subevaluezi
complexitatea unor sarcini. Dar spun ca trebuie, pas cu pas, mai incet sau mai repede, sa dezvolti
un sentiment al puterii interioare, al increderii in tine, al armoniei care te face sa ai acces la tot
ceea ce stii este valoros in mintea si sufletul tau.

   Asa ca, de sarbatori, iti doresc sa primesti sub bradut, in locul unor cadouri scumpe si fancy, un
cartonas pe care sa scrie, cu litere colorate: “AM INCREDERE CA POTI...semnat: Mos
Craciun”!  Daca vei reusi sa transpui aceasta propozitie in realitate, iti vei face cel mai minunat
dar, pe care n-o sa vrei sa-l schimbi pe tot aurul din lume.

   Carmen Todor

S-ar putea să vă placă și