1.

Statul
Poate dintre toate categoriile politice strans legate de economie cea mai
controversata este cea a statului.

1.1. Intelesuri traditionale

Folosind o formulare traditionala si foarte larga, statul reprezinta o chin-tesenta a
puterii politice, o adevarata personificare a acesteia. Tot intr-o ase-menea acceptiune,
Stiglitz defineste statul ca o organizatie ce are drept caracteristica esentiala puterea
de constringere. La aceasta se poate adauga ceea ce Theret numeste o forma
suprastructurala a intereselor economice si a coeziunii sociale si o entitate
organizationala speciala cuprinsa in arhitectura de ansamblu a unui mod de reglare a
sistemului economic si social.
Statul isi manifesta aceaste calitati prin omniprezenta sa in intreaga viata
economica si sociala, omniprezenta pe care Weber o sintetizeaza astfel. Pe de o parte,
statul furnizeaza colectivitatii nenumarate prestatii si adesea foarte costisitoare in
domenii la fel de variate. Pe de alta parte, statul intervine in mod continuu asupra
functionarii economiei de piata cu ajutorul masurilor de reglementari si financiare
pentru a fixa regulile de joc si a corija deficientele.
Desi statul are o mare importanta in fiecare economie, fiind mai mult decat un
agent economic, teoria economica este departe de a reda in mod satisfacator regulile
comportamentale ale acestuia care sa fie comparabile cu regulile folosite in predictia
actiunilor si comportamentelor altor agenti economici cum sunt consumatorii si
firmele.
Explicatii privind neglijarea studierii analitice si in forme adecvate a rolului
statului deriva din cateva fapte de necontestat subliniate de Buchanan astfel:
economia clasica, precum si cea marxista au considerat statul ca un element exogen
proceselor economice si ca un factor neproductiv; prin folosirea utilitati ca functie
obiectiv a politicilor economice ale statului, s-a idealizat si simplificat obiectivele
politice si s-a neglijat structura institutionala care sa oglindeasca realitatile; asezand
sub un reflector prea puternic teoria economica privata a lui A. Marshall, a ramas in
umbra teoria economiei publice in care este implicat statul; sub viziunea romantica a
statului - aceea de aducator de bine in economie sau aceea de despot binevoitor - rolul
acestei institutii nu a mai fost supus unei analize critice stiintifice de catre economisti
decat mult mai tarziu.
Semnul sub care a continuat cercetarea statului este cel de sorginte
antropomorfica potrivit careia el este considerat ca o persoana cu scopurile sale
proprii fara nici o relatie cu indivizii reali ce compun comunitatea.Statul actioneaza in
directia maximizarii propriei sale utilitati sau bunastari in care scop el manipuleaza
veniturile si cheltuielile guvernamentale potrivit ratonamentelor calcului marginal.
Evident, este o viziune pur intelectuala. Nimeni nu stie si nici nu va afla vreodata cum
arata o functie a bunastarii statului ca persoana, declara cu uimire Downs.

In ciuda acestor neajumsuri si neclaritati, totusi multe din cercetarile efectuate in

aceasta viziune au fost utile sub aspectul descifrarii structurii institutionale a statului.

1.2. Notiuni derivate

Exista o serie de notiuni legate de structura si activitatea statala si anume:
organizatii, reguli si agenti care au un inteles specific.
Organizatiile reprezinta structuri concrete - aparat administrativ,justitie, armata,
politie, partide politice etc, care au un caracter public sau politic, inzestrate cu putere
si autoritate, sau se afla in cursa pentru putere, fapt ce le deosebesc fata de cele
private - economice si sociale. Criteriile ce fac sa se deosebeasca intre ele cele doua
tipuri de organizatii - publice si private - constau, deci, in scopurile urmarite, in
mijloacele si mecanismele utilizate, precum si in principiile de organizare si de
functionare a acestora.
Regulile include toate elementele ce se refera la drepturi si obligatii, precum si la
procedurile si strategiile permisibile de a fi utilizate in procesul politic. Statul nu este
decat forma legiuita a vieti in comun - subliniaza P.P. Negulescu -,iar aceasta viata nu
este posibila fara anumite reguli de conduita pe care le-a stabilit intreaga experienta a
trecutului si pe care le fixeaza, traditiile, institutile si legile.
Regulile de baza sunt cuprinse in constitutie, precum si in legi si in norme scrise
nescrise.Aceste reguli reglementeaza organizarea si distribuirea puterii in stat,
procedurile de votare, regulile si strategiile legislative gradele permisibile de luarea si
executarea deciziilor si de influenta in cadrul mecanismului de functionare a
organizatiilor publice.
Agentii - reprezinta personalul existent in toate organizatiile politice care
actioneaza in directia initiativelor politice - de crestere sau de mentinere a puterii, de a
vota legile, de a realiza interesele personale si ale grupurilor.

1.3. Structuri institutionale si functii

Notiunea de stat poate fi definita prin prisma a doua caracteristici: organizationala
si funcionala.
A.Din perspectiva organizationala, statul reprezinta un set de institutii de
reglementare si de guvernare ce au menirea de a produce reguli, de a controla si de a
indruma sau regla.In raport cu alte institutii si cu societatea in ansamblu, statul
modern si democrat se caracterizeaza prin urmatoarele trasaturi fundamentale:
a) Reprezinta un set de institutii identificabile si recunoscute ca facand parte din
sfera publica spre deosebire de restul societati care face parte din sfera
privata;
b) Reprezinta suveranitatea sau puterea suprema, luand decizii pentru intregul
teritoriul tari, avand capacitatea sa realizeze anumite scopuri si fiind ultima
autoritate pentru toate legile si consolidand sustinerea regulilor prin sanctiuni
sau coercitie;

c) Isi extinde suveranitatea pe intreg teritoriul tari si la toti indivizi, in mod egal,
indiferent de pozitia sociala sau de pozitia oficiala in stat, deci inclusiv la cei
care elaboreaza si care aplica legile;
d) Are capacitatea de a colecta venetiuri banesti de la populatie prin impozite in
scopul de a finanta activitatile publice.
B.Din perspectiva functionala, exista doua moduri de abordare si de definire a
statului:
Primul mod defineste statul ca pe un set de institutii care are grija sa realizeze
anumite scopuri sau obiective. Aceasta se mai numeste ai abordarea ex ante.
Cel de-al doilea mod, numit abordarea ex post, defineste statul prin consecintele
pe care le pot avea dezvoltarea sau accentuarea unor functii ori institutii,ca de
exemplu, cele de mentinere a ordini sociale,cele de echilibrare a functiei pietei cu cea
de interventie a statului, cele de realizare a bunastarii, cele ale echitatii sociale, ale
economiei negociate etc. In acest mod de abordare statul este identificat cu acel set de
institutii sau modele de comportamente care aduc efectele, respectiv, ale caror
caracteristici principale se pot clasifica in urmatoarele directii: fie libertatea
individului,fie stabilizarea economica si sociala, fie echitate sociala, fie echilibru
dintre performanta economica si echitatea sociala.
Ideologiile politice au pus si pun accent deosebit pe ultimul mod de definire a
statului. In functie de efectele urmarite se pot determina si orienta politicile practice
si, in felul acesta, se poate face distinctie neta intre diferite orientari si dimensiuni ale
interventiei statului.

1.4. O noua abordare a statului

Critica personificarii statului
Cei care au atitudinea cea mai critica fata de vechiul concept al personificarii
statului sunt adeptii pluralismului liberal care militeaza pentru recunoasterea
diversitatii in teoriile si practicile sociale, politice si institutionale si sustin intaietatea
individului si libertatii acestuia in iterpretarea fenomenelor sociale si in directionarea
cercetarilor stintifice si practicii sociale si politice.
Dunleavy si OLeary releva existenta unui numar de trei argumente pe care
pluralistii le-au folosit in respingerea vechiului concept de stat organicist:
a) Pluralistii prefera sa foloseasca conceptul de guvern sau de sistem
guvernamental mai degraba decat cel de stat care le aminteste de conotatia pe
care acesta o are si anume, aceea de organizatie unificata, monoista si
centralizata opusa societatii civile, deci, care le aminteste de absolutism;
b) Pluralistii resping conceptul de stat ca parte a filozofiei politice normative
pentru a evita dezvoltarea si raspandirea conceptelor monolitice ce pot reanvia
ideologia si practica totalitara. In acest context conceptul de stat organicist
apare ca o simpla fictiune folosita de anumite grupuri pentru a le masca
interesele ascunse sub formularea generoasa si plina de candoare a interesului
public sau a ratiunii superioare de stat;

c) Pluralistii,atunci cand analizeaza sisteme politice, adreseaza intrbare cine are

puterea ? intr-o poliarhie si nu neaparat ce este statul ?. Perspectivele
pluralistilor despre stat - afirma Dunleavy si OLeary - sunt mai subtile decat
ar putea realiza ei insisi sau critici lor.
Tratarea statului, pe de o parte, ca o persoana respectabila care ar avea propria sa
functie de bunastare, iar, pe de alta parte, ca un monolit intr-o societate structurata pe
principii pluraliste apare nu numai ca o fictiune ci ca o contradictie in termeni.
Asemenea conceptii nu puteau fi acceptate o perioada prea indelungata. Pe plan
stiintific deja s-au creat conditiile de a discuta frontal si de a intensifica cercetarile
pentru a clarifica doua noi mari probleme: prima, de a depasi ideea stanjenitoare a
personificarii statului,si a doua, cea legata de lamurirea functiei sociale a
bunastarii. Pionieratul abordarilor si contributiile la clarificarea acestora o detin,
pentru prima, Buchanan, Samuelson, Margolis, Downs, iar pentru cea de a doua,
Bergson, Arrow, Downs, Buchanan etc.
Individualismul metodologic
Observand inconsistenta logica si faptica a personificari statului, Buchanan a
demonstrat inca din 1949 ca individul poate avea scopuri structurate sub forma unor
functii proprii de utilitate ori de bunastare iar nu o organizatie cum este statul.
In baza acestei observatii, Buchanan isi indreapta atentia in directia creaeii unei
punti de legatura intre calculul optiunii individuale si deciziile colective sau de grup,
plasand astfel individul, deciziile sale in procesul optiunii colective. Evident, in acest
caz nu este vorba de individualism ca o norma de organizare a activitatii sociale ci de
individualismul metodologic care inseamna -dupa cum subliniaza Buchanan incercarea de a reduce toate problemele organizarii politice la confruntarea individului
cu alternativele si la optiunea sa intre aceste alternative. Logica optiunii individului
devine partea centrala a analizei si nu trebuie loata nici o pozitie privind scopurile
finale sau criterile care ar trebui sa directioneze optiunea sa.
Statul nu reprezinta nimic prin el insusi, adica separat de indivizi, de
interesele lor. In legatura cu aceasta afirmatie pot aparea doua extreme: a.statul poate
fi un instrument in mana unui individ sau unui grup restrans de indivizi care sa-si
declare bunavointa fata de interesele cetatenilor; b.statul poate reprezenta un mijloc
pus la dispozitia cetatenilor prin care indivizi pot sa-si satisfaca anumite trebuinte in
mod colectiv cu bunuri publice pe care nu le poate oferi piata ci numai statul. In prima
ipoteza, statul, reprezentand un instrument in mana unui dictator sau a unei
oligarhii,exclude mecanismul politic al optiunilor individuale ale cetatenilor.In cea
dea doua ipoteza, statul - reprezentand un mecanism al functionarii unei societati
democratice pus in serviciul cetatenilor si condus dupa un set de reguli dinainte
convenite - implica prezenta individului cu optiunile sale rationale in procesul
optiunilor colective, precum si prezenta sa in ierarhiile administrative birocratice, in
procesul de votare si in cele guvernamentale, cu compartimente specifice fiecarei
pozitii mentionate.

2. Tipurile de stat dupa modurile de implicare in economie

Doctrinele politice, in procesul aplicarii lor un timp mai indelungat, isi pun o
puternica amprenta asupra structurilor de stat, definindu-le in tipuri distincte. Tipuri
de stat dupa functiile si rolul lor n economie
Dupa natura functiilor avute n diverse conditii istorice si dupa rolurile
ndeplinite, statele pot fi clasificate n urmatoarele patru tipuri fundamentale
(arhetipuri): protector - implicat n crearea si apararea cadrului legal si a institutiilor
de piata; productiv - implicat n activitati economice pentru a contracara neajunsurile
mecanismelor de piata; negociator (corporatist) - angajat n medierea si/sau
coordonarea compromisurilor n domeniul politicii economice; birocratic
(exploatator) - implicat direct n conducerea economiei, capatnd autonomie n
aceasta directie prin realizarea de obiective economice proprii n beneficiul
birocratiei.
Dupa o perioada de economie liberala clasica, n care statul era implicat doar n
crearea si protejarea institutiilor de piata si a unui sector public foarte limitat,
ncepnd din anii de dupa primul razboi mondial si mai cu seama din anii marii
depresiuni economice, guvernele s-au ndepartat de politicile economice liberale
clasice, ele intervenind n activitatile economice n cele mai diverse forme si pe scara
tot mai larga din doua cauze: neajunsurile n functionarea mecanismelor de piata si
necesitatea solutionarii unor probleme sociale, precum si satisfacerea unor
revendicari. Odata cu crearea economiei socialiste, statul s-a implicat total n activitati
economice prin birocratia care s-a nascut, crescnd autonomia acesteia si
transformnd nsasi natura economica a statului.
n secolul nostru, mai ales dupa primul razboi mondial, natura statului predominant protectoare - s-a schimbat n cea predominant productiva, negociatoare
si birocratica. Aceste tipuri evolueaza ntr-o directie sau alta n functie de fortele
politice care influenteaza viata economica si sociala si de rezultatele experimentelor
economico-sociale efectuate. De exemplu, n anii deceniului '90 asistam la trecerea
mai multor tari (foste socialiste marxiste) de la statutul birocratic spre cel productiv
sau spre cel negociator, iar n deceniile precedente am asistat la trecerea unor tari
dezvoltate de la statul negociator la cel productiv si invers, de la cel productiv la cel
negociator.
n viata economica reala nu se ntlnesc tipuri pure (ideale) de stat. Fiecare tip
real n parte mosteneste si mprumuta elemente de la celelalte tipuri. De aceea la toate
tipurile reale exista anumite suprapuneri de elemente ale celor patru arhetipuri.
Tipurile reale de stat si capata identitatea prin prezenta elementelor
predominante, la care se mai adauga prezenta, n diferite proportii, a unor fragmente
de elemente ale celorlalte tipuri de stat. n cele ce urmeaza vom analiza elementele
predominante ale celor patru tipuri ideale de stat.

2.1. Statul protector

n aproape toate studiile care abordeaza tema privind raportul dintre piata si
interventia statului se ia ca punct de reper bine-cunoscutul model concurential al lui
Adam Smith care se caracterizeaza prin urmatoarele postulate fundamentale: 1.
motivatia principala a actiunii individului este interesul sau propriu; 2. concurenta,
numita mna invizibila, dirijeaza ntreaga economie, alocnd resursele n mod optim
prin mecanismele pietei si transformnd interesul propriu al fiecaruia ntr-un bun
comun prin intermediul schimbului; 3. interventia guvernamentala minima reprezinta
cea mai buna politica pentru crearea avutiei unei natiuni si ea este facuta cu precadere
n scopul protejarii institutiilor de piata.
Modelul lui Smith a fost dezvoltat de John Stuart Mill si de Nassau Senior si
transformat ntr-un concept fundamental al politicii economice cunoscut sub
denumirea de laissez-faire si folosit pentru a argumenta si fundamenta minimizarea
interventiei guvernamentale n activitatea agentilor economici privati. Statul
intervenea doar pentru a crea cadrul necesar al unor relatii libere de piata si lipsite de
risc.
La o functionare a pietei dupa modelul concurentei perfecte, descris de
economistii clasici si neoclasici timpurii, statului nu-i revine dect rolul de a stabili
asa-numitele reguli de baza ale jocului sau cadrului legal necesar n care sa se
desfasoare toate tranzactiile economice n conformitate cu regulile concurentei si
cooperarii n economie. Acest rol decurge din contractul social fie impus prin forta,
fie obtinut prin consens social de definire, de consfintire si de aparare a firmelor si
dreptului de proprietate, de aparare a dreptului si libertatii individuale. Deci, n
calitatea sa de protector, statul are ca functii de baza producerea de reguli sau de
reglementari legale, de aparare a legilor si a ordinii n care se desfasoara viata
economica si sociala.

2.2. Statul productiv

Acest tip de stat este adecvat mai cu seama cerintelor doctrinelor neoliberale
deoarece el si propune sa adopte acel set de politici economice care sa realizeze cele
trei scopuri politice esentiale: libertatea individuala, eficienta economica si echitatea
sau justitia sociala.
Statul productiv se centreaza pe urmatoarele trei categorii mari de actiuni care
privesc economia: a.reconstructia si consolidarea insititutiilor de piata n cadrul carora
un loc aparte l are dreptul de proprietate; b.asigurarea functionarii mecanismelor de
piata pe baze concurentiale si nlaturarea neajunsurilor si obstacolelor ntmpinate;
c.aplicarea unei politici de redistribuire a venitului dupa principiul echitatii si a
egalitatii de sanse nsa n conditiile unei constrngeri impusa de asigurarea eficientei
si a dezvoltarii economice si sociale durabile.
Toate acestea necesita actiuni politice guvernamentale active si de o anumita
amploare. Modul defectuos n care functioneaza mecanismele de piata cere implicarea
statului n economie, ntr-o mare varietate de forme si de intensitati.

n cele ce urmeaza ne vom referi la cteva cazuri mai semnificative care sa puna
n evidenta necesitatea interventiei statului, mai ales pe linia compensarii rezultate din
functionarea defectuoasa a pietei, precum si pe linia realizarii echitatii.
a.Monopolul. Economiile de scara nseamna costuri unitare ale productiei
diminuate pe masura ce outputul firmei individuale creste. Aceasta nseamna: cu ct o
firma este mai mare, cu att ea realizeaza costuri mai scazute, ceea ce are ca efect
eliminarea din ramura a tuturor firmelor mai mici si cu costuri mai ridicate. Firma
ramasa n activitate, n calitate de monopol, odata ajunsa sa dicteze piata, va fixa
pretul pietei nu la nivelul costului marginal, ci deasupra acestuia, iar pentru a realiza
supraprofitul, ea va diminua productia (oferta) pentru a crea echilibrul cu cererea.
Statul trebuie sa intervina, n acest caz, prin legislatia antitrust, fie prin provocarea
concurentei externe sau a celei interne prin mentinerea altor firme n ramura, fie chiar
prin controlul pretului.
b.Externalitatile. Multe firme si anumite ramuri, prin activitatile desfasurate,
provoaca efecte negative sau pozitive nu numai n interiorul, ci si n exteriorul
firmelor si ramurilor respective ce afecteaza costurile si beneficiile altor agenti
economici, precum si ale populatiei. n cazul efectelor negative se impune ca statul sa
intervina prin reglementari legale si prin controale, oblignd firmele producatoare de
efecte sa ia masuri pentru reducerea sau eliminarea acestora si/sau pentru suportarea
daunelor produse de ele prin plata unor taxe compensatoare.
c.Bunurile si serviciile publice. n economie nu se produc anumite bunuri si
servicii din cauza ca pretul concurential nu poate acoperi costul n totalitatea sa.
Pentru asigurarea producerii lor, statul intervine fie prin crearea si administrarea
sectorului public, fie prin acordarea de subventii sau prin efectuarea de plati de la
buget n favoarea producatorilor. n aceste categorii se includ, de exemplu, mijloacele
de aparare nationala, anumite bunuri publice cum sunt apa, gazele, serviciile publice TV, scoli pentru pregatirea cadrelor la nivel national, sistemul de sanatate publica,
sistemul de cercetari teoretice si aplicative de interes general s.a. Bunurile si serviciile
publice sunt produse, de regula, n unitati proprietate publica. Exista unele bunuri si
servicii publice care se produc n unitati private. n acest caz, statul foloseste diferite
sisteme contractuale, inclusiv sistemul subventiilor pentru acoperirea tuturor
costurilor.
d.Informatiile si tranzactiile. Sistemul relatiilor de piata nu poate asigura un
sistem de informatie si de tranzactie eficient si ct mai complex pentru a mijloci
schimburile de bunuri si servicii. Multe schimburi, desi necesare, nu au loc, tocmai
din cauza lipsei de informatii si a costurilor ridicate de tranzactie. Interventia puterii
publice reprezinta o posibilitate de a solutiona asemenea probleme prin contributia sa
la organizarea si subventionarea unor retele de institutii si unitati specializate, cum
sunt burse de marfuri si de valori, agentii de informatii, expozitii, reglementarea
reclamelor comerciale. De asemenea, interventia publica vizeaza reducerea costurilor
de tranzactie prin reglementarea si garantarea respectarii contractelor, prin sprijinul
acordat somerilor pentru reconversia profesionala si gasirea locurilor de munca s.a.
Toate aceste interventii au efecte economice si sociale nete pozitive.

e.Redistribuirea veniturilor. Datorita diferentelor foarte mari ntre oameni n ceea

ce priveste averea mostenita si/sau acumulata, precum si datorita hazardului si a
diferentelor de pregatire profesionala si de nsusiri personale ale oamenilor, se creeaza
discrepante foarte mari n ce priveste marimea veniturilor. Relatiile de piata
favorizeaza adncirea acestor diferente: unii se mbogatesc fara efort iar altii saracesc,
se ruineaza, adncind astfel inechitatea sociala. Puterea publica si propune sa
atenueze inechitatile prin aplicarea unor politici de redistribuire a veniturilor folosind
sisteme de taxe si impozite progresive pe venit, precum si prin aplicarea unor politici
de subventii, reduceri de taxe, acordari de burse, aplicarea unor masuri de asistenta si
securitate sociala, prin acordari de pensii si ajutoare banesti sau/si n natura.
f.Dezechilibrele macroeconomice. Economiile de piata, n mod periodic, sunt
supuse unor seisme de proportii mai mari sau mai mici datorita acumularii treptate a
unor dezechilibre si tensiuni n cadrul sistemului economic, manifestate prin
subutilizarea fortei de munca si a capitalului, inflatie, penurie de resurse, dezechilibrul
balantei de plati, stagnarea economica. Deci, este vorba de recesiuni economice cu
caracter periodic ca efecte globale ale imperfectiunii mecanismelor de piata, ale
neajunsurilor structurii sistemelor de piata. Tratarea curativa prin redarea capacitatii
acestor sisteme de autoreglare nu se mai poate face apelnd la instrumente partiale (la
nivel microeconomic) ci la instrumente si tehnici de ansamblu (la nivel
macroeconomic). De cele mai multe ori, neajunsurile pietei rezida n defectiuni pe
linie de comunicare dintre diferiti agenti economice ce opereaza pe piata sau dintre
diferite compartimente ale vietii economice. Lipsa de comunicare la nivel micro se
transforma n dezechilibre dintre nevoi si resurse disponibile ce se cumuleaza la nivel
macroeconomic, exprimate n dezechilibre agregate macroeconomice (exemple de
dezechilibre rezultate din lipsa de comunicare: economii ex ante si investitii, cerere
efectiva si oferta etc.). nlaturarea neajunsurilor se realizeaza prin adoptarea unei
politici macroeconomice, avnd ca obiectiv pe termen scurt stabilizarea sau
restaurarea echilibrului dintre cerere si oferta agregate, utiliznd n acest scop ca
instrumente de politici monetare si fiscale: schimbarea volumului cheltuielilor
publice, modificarea ratei dobnzilor, ajustarea taxelor si tarifelor si a ratelor de
schimb, reglarea dinamicii salariilor.
Aceasta politica axata pe asa-numita economie nominala si poate atinge scopul
si pe termen mediu si lung numai daca va fi nsotita de actiuni guvernamentale de
coordonare a deciziilor economice pe planul economiei reale, prin crearea conditiilor
necesare de demarare si de sustinere a cresterii economice prin politici investitionale
si de ajustari structurale n cadrul economiei sectoriale.
Toate acestea sunt doar cteva exemple de situatii n care statul intervine si
trebuie sa intervina pentru a compensa beneficiile economice si sociale care ar fi
pierdute din cauza neajunsurile mecanismelor de piata. Deci, statul, prin interventiile
sale, trebuie sa recupereze pierderile pe care le-ar provoca societatii functionarea
defectuoasa a pietei. Sunt actiuni reparatorii pe care trebuie sa le faca n scopul
contracararii unor pierderi. Statul realizeaza acest obiectiv n masura n care el
reuseste sa dinamizeze agentii economici n ridicarea beneficiilor si sa-i sprijine n
realizarea acestor obiective. Numai n aceasta masura, prin interventiile sale, el si

pastreza natura productiva. Orice ncercare a statului de a se substitui agentilor

economici, diminundu-le aria de alegere si responsbilitatea de decizie va face ca el
(statul) sa-si piarda natura productiva.

2.3. Statul negociator

Acest tip de stat este adecvat mai cu seama doctrinelor socialiste democrate inclusiv social-democrate - care au ca scopuri politice fundamentale realizarea
justitiei si a pacii sociale n cadrul sistemului capitalist. Pentru aceste doctrine,
masurile ntreprinse pentru remedierea efectelor defavorabile generate de relatiile de
piata, desi sunt necesare, devin nsa insunficiente n perspectiva necesitatii realizarii
scopurilor politice mentionate. De aceea, prelund principalele obiective economice
neoliberale descrise mai sus, doctrinele socialiste democrate pun un anumit accent pe
dezvoltarea sectorului public n vederea sporirii productiei si distributiei bunurilor
supuse controlului de catre stat, precum si sporirea volumului redistribuirii veniturilor
si dezvoltarea retelelor de institutii pentru protectia sociala.
La toate acestea se adauga un complex nou de masuri si de institutii statale,
pentru solutionarea preventiva, pe calea negocierii, a conflictelor dintre grupurile de
producatori majori - munca si capital (grupuri de interes si organizatii private).
Tocmai acest nou complex de masuri si institutii - numit adeseori neocorporatism - da
statului functia noua de intermediere sau negociere.
n conditiile pluralismului politic - propriu liberalismului -, conflictele dintre
producatorii majori (munca si capital) se rezolva prin negocieri sau alte cai de catre
nsasi partile interesate, fara participarea statului ori cu participarea mai redusa a
acestuia. n conditiile neocorporatismului - propriu socialismului democrat, - statul si
asuma rolul important n solutionarea conflictelor dintre parti fara nsa a ncerca sa
generalizeze sau sa monopolizeze asemenea demersuri. Gradul de participare a
statului la solutionarea conflictelor este n functie de intensitatea acestei necesitati. n
aceasta privinta Coleman aduce urmatoarea precizare: cu ct mai intens este conflictul
dintre grupurile de producatori majori si cu ct mai important pentru economie este
sectorul unde are loc conflictul, cu att mai putin tolerant va fi statul pentru o solutie
pluralista liberala si cu att mai dornic si mai hotart va fi el pentru o solutie
corporatista (adica pentru participare la solutionare).
n analiza participarii statului la solutionarea conflictelor prin negocieri se au n
vedere: nivelul la care se realizeaza - central, ramura si local (centralizat si
descentralizat); tipul organizatiilor n conflict - ntre sindicate si patronat, ntre unitati
economice si diferite organizatii si asociatii sociale, profesionale si culturale;
problemele aflate n conflict - salarizare, conditii de munca, conditii de viata s.a.
n relatiile cu grupurile de interes semnificative si organizate (sindicate,
patronate), si cu alte organizatii, statul se afla n situatii diferite si anume:
- ca parte interesata n participarea la negocieri;
- ca parte neutra care participa n calitate de arbitru sau de moderator n procesele
de negocieri;

- ca parte care ncearca sa atraga grupurile de interes si organizatiile private n

realizarea unor prioritati politice guvernamentale.
Statul trebuie sa fie privit, n toate cele trei ipostaze mentionate mai sus, n
legaturile sale cu organizatiile economice si cu grupurile de interes organizate.
Politica economica urmata de stat prin aceste legaturi are n vedere, n final,
extinderea suportului sau acceptului acestor grupuri de interes fata de actiunile pe care
el (statul) le ntreprinde sau ar trebui sa le ntreprinda pentru a realiza anumite
obiective pe termen lung care, nsa, pe de o parte, cer costuri (eforturi) suplimentare
pe termen scurt pe seama unor grupuri de interes, iar pe de alta parte, asigura avantaje
suplimentare fie altor grupuri de interes, fie societatii n ansamblu.
Relatiile statului cu organizatiile economice si cu grupurile de interes pot fi
analizate sub doua aspecte. Primul se refera la mecanismul politic al grupurilor de
interes. Grupurile semnificative, organizate pot ncuraja sau pot frna si chiar bloca
ncercarile de a coordona actiunile de apropiere ori de aderare la prioritatile
guvernamentale: 1.pe calea exercitarii unor presiuni deschise; 2.pe calea exercitarii
unor influente date de pozitia pe care o au decidentii n economie, de tipul
managerilor, oamenilor de afaceri, proprietarilor sau patronilor (chiar fara ca acestia
sa fie constituiti n organizatii care sa-i reprezinte).
Al doilea aspect se refera la concertarea grupurilor de interes pentru a le nscrie
pe linia prioritatilor guvernamentale. Aceasta nseamna ca grupurile de interes
(sindicatele) sa accepte sacrificii pe termen scurt si locale, n schimbul unor avantaje
amnate si la nivel national. Cu ct grupurile de interes reusesc sa concerteze
revendicarile lor sectoriale n acord cu prioritatile guvernamentale, cu att nivelul de
concertare este mai nalt.
Din analiza succinta a celor doua aspecte privind relatiile statului cu organizatiile
economice si grupurile de interes rezulta ca aceste relatii sunt variabile n timp si
spatiu n functie de sistemul institutional economic si politic, de caracterul
mecanismelor politice ale grupurilor care actioneaza cu o forta mai mare sau mai
mica, precum si de gradul de concertare a acestora. Dintr-o combinatie a
mecanismelor politice cu concertarea grupurilor ca exista mai multe tipuri de modele
care descriu legaturile dintre stat si grupurile de interes. Daca mecanismul politic al
grupurilor de interes este nalt, deci, daca aceste grupuri sunt puternice din punct de
vedere politic, iar nivelul de concertare este, de asemenea, ridicat se realizeaza cu o
mare frecventa si intensitate negocieri ntre grupurile de interes nalt concertate si stat,
ceea ce ne determina sa afirmam ca, n acest caz, avem de-a face cu un model de
economie negociata, cunoscuta si un model neocorporatist de tip scandinav.
n cazul n care se realizeaza o combinatie ntre un mecanism politic nalt la
grupurilor de interes si o concertare (coordonare) cu un grad redus, apare un tip de
model cu trasaturi clasice, bazat pe oportunitati multiple ale grupurilor de interes pe
un fond concurential. Este un model pluralist de tip englezesc si american unde
grupurile de interes sunt divizate, iar coeziunea lor scazuta, ceea ce nu permite
realizarea unor relatii cu statul, bazate pe negocieri. Relatiile au un caracter puternic
concurential de piata.

n concluzie, dezvoltarea sectorului public, precum si cresterea rolului statului n

politica de redistribuire a veniturilor si n cea de concertare a negocierilor dintre
grupurilor de interes au contribuit la extinderea unui vast sistem institutional
coordonator la nivel central si local care dezvolta relatiile birocratice, adeseori
pernicioase, si mpiedica manifestarea liberei initiative a agentilor economici si
dezvoltarea pe baze competitionale a economiei.

2.4. Statul birocratic

Acest arhetip de stat apare n conditiile aplicarii doctrinei socialiste marxiste
care, preocupata n mod unilateral de justitia sociala si de egalitate, pledeaza pentru
sporirea la maxim a interventiei statului n economie, pentru generalizarea proprietatii
de stat asupra mijloacelor de productie prin desfiintarea celei private, pentru
organizarea conducerii economiei dupa principiul piramidal si, n fine, pentru
introducerea planificarii directiva n economia nationala. Aplicata n mai multe tari,
aceasta doctrina a reusit ca n numele justitiei sociale - libertate, egalitate, fraternitate,
- ca si al altor scopuri politice, sa aseze ntregul sistem institutional, ntregul
mecanism economic, precum si sistemul comportamental al personalului pe un mod
de organizare si de functionare bazat pe principii administrative birocratice.
Sistemul birocratic, ca forma de organizare insitutionala piramidala si de
comportament al personalului si al agentilor economici, este prezent si n societatile
dominate de alte doctrine dect cea marxista. Acest lucru rezulta din faptul ca
amplificarea fenomenului birocratic se realizeaza pe urmatoarele cai principale:
1. Expansiunea sectorului public n domeniul productiei de bunuri si servicii;
2. Implicarea directa a statului n procesele economico-sociale;
3. Coordonarea centralizata si gestionarea de catre administratia de stat a
economiei.
Fiecare din cele trei cai fac ca fenomenul birocratic sa mbrace aspecte si forme
de manifestare specifice si sa-si sporeasca proportiile. Scara de cuprindere si gradul
de intensitate a fenomenului birocratic devin tot mai mari, mai importante pe masura
ce se face trecerea de la o cale la alta.
Birocratia reprezinta un mod de organizare ierarhizata si un mecanism de functionare
a unor organizatii cu sarcini complexe pe baza regulilor administrative folosind ca
instrumente operationale: comenzi, dispozitii, instructiuni date de verigile superioare
celor inferioare, acestea din urma fiind obligate sa le execute.
Opusul birocratiei l reprezinta mecanismul de piata care nu mai presupune
organizarea ierarhica ci relatii libere contractuale orizontale stabilite pe baza de
interes, folosind instrumente economice -profitul, preturile, dobnda etc. Deci,
birocratia reprezinta o alternativa la mecanismul pietei. Aceasta alternativa este
determinata, pe de o parte, de specificul sectorului public si, pe de alta parte, de
dorinta fortelor politice socialiste (n special cele marxiste) de a controla mai amplu si
de a gestiona economia pentru realizarea unor scopuri politice si obiective economice
si sociale.

n ceea ce urmeaza vom arata pe scurt caile si cauzele amplificarii alternativei

sistemului birocratic care schimba nsasi natura statului: din productiva si
negociatoare n cea birocratica.
1.Expansiunea sectorului public productiv si cerintele coordonarii acestuia. Acest
sector cuprinde ntreprinderile de stat (cu capital de stat) care produc:
- bunuri publice care nu sunt destinate vnzarii catre populatie. Din aceasta
categorie de bunuri fac parte, de exemplu, apararea nationala, apararea proprietatii,
administrarea aplicarii legilor si programelor publice;
- bunuri private a caror productie fie are caracter de monopol natural, fie prezinta
importanta politica sau strategica si care sunt cumparate de populatie: serviciile
postale, telecomunicatiile, electricitatea, caile ferate, asigurarile, serviciile bancare si
de credit, administrarea unor resurse naturale ale solului si subsolului.
n sectorul de stat mai sunt cuprinse si acele ntreprinderi care procura bunuri
pentru nevoile publice produse de sectorul privat - furnituri pentru armata, alimente
pentru cantine si spitale etc.
n multe lucrari se afirma ca nu exista diferente notabile ntre ntreprinderile publice
de stat si cele private n ce priveste sistemele ierarhice de organizare si functionare n
interiorul lor. Montias descrie modul de a lua decizii n organizatii, indiferent de
sistemul de proprietate. Rolul si structura oricarei organizatii sunt codificate n reguli
scrise sau nescrise care stipuleaza diferitele posturi si pozitii sau roluri privind: cine
da ordine si cui se da oridine, cine ia decizii de nfiintare, de modificare si de lichidare
a organizatiei, cine decide platile, cine conduce organizatia s.a. Spre deosebire de
asociatiile libere, unde nici un membru nu poate da ordine, n organizatiile care
functioneaza dupa principiul ierarhic exista drept caracteristica esentiala autoritatea
sau puterea pe care o detin unii membri, autoritate derivata din dreptul de proprietate
(privata sau publica) de a lua decizii si de a da ordine si instructiuni verigilor
subordonate.
Tocmai aceasta trasatura confera superioritate organizatiei ce functioneaza pe
baza principiului ierarhic (vertical) n raport cu trasaturile asociatiei ce functioneaza
pe baza principiului orizontal. De aceea, forma organizatiei ierarhice a capatat o larga
raspndire att n economie, indiferent de sector (privat sau public), precum si n
administratia de stat.
Ceea ce face sa se deosebeasca nsa sectorul public de cel privat n ce priveste
extinderea sistemului birocratic se refera la ceea ce se ntmpla dincolo de
ntreprindere, n afara ei. n cazul ntreprinderilor private sistemul ierarhic este limitat
la nivelul unitatii, dincolo de aceasta, ea trecnd la relatii libere contractuale cu alte
unitati fara coordonare administrativa.
n cazul sectorului public nsa forma ierarhica de organizare, de regula, nu se
opreste la gardul ntreprinderii. Relatiile ierarhice se extind pe verticala - la ramura si
la economia nationala - extindere motivata de necesitatea atingerii scopurilor politice
doctrinare. Formele si necesitatea pe care le mbraca relatiile ierarhice sunt foarte
diferite de la un sistem doctrinar la altul. De exemplu, n economiile socialiste cu
comanda centralizata se creaza sisteme ierarhice de conducere administrativa la

nivelul ramurilor prin ministere, iar la nivelul macroeconomic prin comisie de

planificare, minister de aprovizionare si desfacere s.a. n felul acesta se multiplica
verigile de supraordonare n cadrul lantului ierarhic formal. Consecinta principala este
mutarea deciziilor si functiilor de comanda de la periferie la nivelul superior al
ierarhiei si, prin aceasta, centralizarea autoritatii administrative n cadrul sistemului
economic de ansamblu.
O organizatie n care deciziile sunt centralizate necesita un flux informational, de
asemenea, centralizat, fapt ce contribuie la sporirea autoritatii centrului dar si a
costurilor informatiei, precum si a altor costuri de tranzactie, sporire provocata n
special de cresterea rigiditatii sistemului caracterizata prin reactia cu mare ntrziere si
adeseori deformata a executiei fata de comanda din cauza multitudinii verigilor
intermediare, disparitia credibilitatii si initiativei la verigile inferioare, sporirea
volumului evidentei si a instructiunilor.
2.Implicarea directa a statului n procesele economico-sociale. n statul socialist
marxist ntreaga viata economio-sociala poate fi reprezentata ca o enorma piramida
sau ca o serie de piramide cu o culme comuna care le leaga. Sistemul piramidal de
organizare a economiei, utilizat n Romnia pna n 1989, poate fi considerat ca fiind
tipic marxismului fundamentalist cu implicarea directa a statului-partid n conducerea
economiei. Prin generalizarea proprietatii socialiste (de stat si de grup), prin
extinderea la limita a sistemului de planificare si a celui de raportare statistica, prin
contopirea multor functii de conducere din aparatul administratiei de stat cu cele de
partid, prin controlul exercitat de catre partidul unic al tuturor institutiilor si a
organizatiilor, practic, nici un segment al vietii sociale si economice nu a mai ramas n
afara comenzii centrale. Nu numai armata, politia, sanatatea si asistenta sociala ci si
justitia, nvatamntul, toate ramurile productiei materiale si serviciilor, inventiile,
cultura, artele, cultele, statistica, activitatea editoriala, presa chiar si fenomenele
demografice, toate acestea erau planificate si controlate la nivel central.
Deciziile semnificative care priveau asemenea domenii erau luate la vrf de catre
seful statului prin emiterea de decrete si prin indicatii iar masurile de zi cu zi erau
luate de catre guvern si de catre ministere si transmise unitatilor prin hotarri,
dispozitii si instructiuni.
ntr-un sistem economic centralizat mesajele pe verticala sunt extrem de
importante si contin un volum mare de informatii si foarte detaliate. Pe baza acestor
informatii se formuleaza decizii si se raporteaza modul cum au fost realizate aceste
decizii. De exemplu, mesajele venite de jos n sus pot contine starea economiei,
executarea directivelor date n trecut (prin plan sau ad-hoc), cereri pentru permisiuni
de a actiona ntr-o anumita directie si a rezolva o anumita problema ce prezinta
urgenta. Mesajele venite de sus n jos, de asemenea, detaliate pot contine dispozitii
sau directive specifice, instructiuni de a actiona ntr-o anumita directie sau o rezolva o
anumita problema.
ntr-un sistem foarte complex si de mari dimensiuni, cum este cel economic,
liniile de comunicare sunt foarte largi, deciziile luate la distanta, inclusiv cele cuprinse
n plan pot contine erori, iar conditiile economice, sociale si tehnologice reale pot

suferi schimbari fata de cele reale prevazute initial. ncercarea de a extinde sistemul
piramidal de conducere de la nivelul unei ntreprinderi la cel al economiei nationale
ca o alternativa la sistemul concurential de piata prin implicarea totala a statului la
conducerea sistemului economic s-a dovedit a fi un lucru prea temerar ce iese din
logica realitatilor si este extrem de costisitor.
3.Coordonarea administrativa a ntregului proces economico-social. Sporirea
interventiei statului n economie a provocat o crestere a gradului de birocratizare a
statului - ca forma specifica de activitate a administratiei de stat.
Desi literatura stiintifica, de obicei, prezinta birocratia ca pe o forma de
administratie publica dezirabila si necesara, atitudinea populara care reflecta
experiente personale adesea este foarte critica la adresa metodelor si performantelor
birocratiei. Literatura economica a nceput sa se ocupe destul de trziu de sectorul
administratiei de stat ca subiect de cercetare. Primul economist care s-a aventurat n
acest studiu, dupa expresia lui Niskanen, a fost Ludwig von Mises care a elaborat
prima lucrare pertinenta si patrunzatoare despre teoria birocratiei. El subliniaza
urmatoarele caracteristici ale activitatii birourilor ofertante de servicii administrative.
Birourile se specializeaza n oferte de servicii care nu pot fi destinate
schimbului valoric;
Birourile nu sunt unitati care sa aiba ca obiectiv profitul sau sa poata fi
conduse pe baza de calcul economic;
n absenta profitului, birourile sunt conduse prin reglementari si prin
monitorizari atotcuprinzatoare ale activitatilor n subordine.
Von Mises afirma, de asemenea, ca metodele si performanta birourilor nu pot fi
mbunatatite sau comparate n mod semnificativ cu cele ale organizatiilor
bazate pe profit. Totodata, el este de parere ca critica metodelor si
performantei birourilor este gresit directionata si ca singura cale de a reduce
caracteristicile indezirabile ale birocratiei este aceea de a reduce nsasi sfera
activitatilor guvernamentale.
Sistemul de organizare piramidal aplicat de administratia de stat n conducerea
economiei, da posibilitatea de a se generaliza asa-numitul comportament al
personalului de la esaloanele inferioare si medii de a nu-si asuma riscul. Acest fapt
ncurajeaza promovarea deciziilor la esaloanele superioare si extinderea sistemului de
a solicita aprobari pentru a ntreprinde actiuni. La toate acestea se mai adauga si
urmatorul fapt negativ. n cadrul sistemului privind relatiile dintre ntreprinderile
productive si administratia de stat coordonatoare are loc o diminuare la maxim a
responsabilitatii ntreprinderii pentru actiunile sale. n mod paradoxal nsa partea de
responsabilitate pe care o pierde agentul economic nu este preluata de stat sau de
aparatul birocratic. Ea se pierde complet, fapt ce se reflecta n slabirea constrngerilor
bugetare ale agentilor economici si, prin aceasta, n tolerarea risipei transpusa n
diminuarea dramatica a eficientei si n generalizarea penuriei de resurse.
Problematica interventiei statului n economie formeaza obiectul a numeroase
teorii economice si doctrine politice. Ele se ntind pe o arie foarte larga: de la cele

care resping sau minimizeaza rolul statului pna la cele care vad implicarea totala a
acestuia n conducerea economiei.
Timp ndelungat tensiunile cu care s-au purtat discutiile pe acest tarm, precum si
concluziile trase au fost afectate n buna masura de ambiguitatile sau chiar de
falsitatea unor argumente cu care sunt prezentate relatiile dintre elementul economic
si cel politic cum sunt, de exemplu: tendinta de a politiza excesiv fenomenele vietii
economice si, n locul unor analize obiective si oneste, mitizarea sectorului public si a
statului potrivit careia acesta din urma ar constitui ntruchiparea binelui si un adevarat
panaceu pentru orice suferinta a economiei. Tocmai aceasta a facut ca discutiile
privind interventia statului n economie sa aiba adeseori un caracter steril, o
ncarcatura exagerata, ori sa fie lipsita de argumente stiintifice si de realism.
Disjunctia scopurilor politice de metodele adoptate pentru atingerea lor a facut
posibila o atenuare a neajunsurilor mentionate si efectuarea unei analize
comparativepe baze stiifintice a platformelor doctrinare ale liberalismului clasic,
neoliberalismului, socialismului democrat si socialismului marxist, precum si a
arhetipurilor de stat - protector, productiv, negociator si birocratic - pe care se sprijina
doctrinele respective.
n acest context s-a constatat ca absenta actiunilor guvernamentale, desi asigura
libertate individuala, provoaca nsa anarhie si lasa sa se manifeste n mod liber
nedreptatile si neajunsurile pietei. Deosebit de semnificativ devine nsa faptul ca,
odata cu parasirea liberalismului si neoliberalismului, are loc o alunecare spre largirea
sectorului public si ntarirea pozitiei administratiei de stat n coducerea economiei
prin adoptarea unor institutii si forme de organizare cu un avansat continut colectivist
si acaparatoare de putere n detrimentul libertatii de optiune a individului si a
agentilor economici. Economia si societatea devin astfel tot mai dominate de monstrul
lui Hobbes ce paralizeaza initiativele individuale n numele egalitatii si a
promisiunilor, adeseori utopice, privind prosperitatea generala viitoare.
Fata de aceasta situatie, problema adevarata si serioasa catre care treabuie sa ne
concentram atentia - subliniaza Buchanan, mpartasind vederile lui Hobbes - este
aceea de a gasi acel spatiu unde sa trasam linia dintre prea mult guvern si prea multe
legi si prea putin guvern si prea putin legi. nsa atta timp ct vom pastra vechea
maniera de a vedea lucrurile, pe de o parte, numai neajunsuri n domeniul relatiilor de
piata, iar pe de alta parte, numai ntruchiparea binelui n domeniul relatiilor
guvernamentale, nu vom putea gasi acea linie de care amintea Buchanan. Trebuie,
deci, sa se porneasca de la premisa ca nu numai piata este imperfecta si are
neajunsurile sale. Aceeasi speta de oameni - nici mai buni si nici mai rai - activeaza si
pe piata si n organismele guvernamentale si n administratia de stat. Daca eroarea
reprezentantilor liberalismului clasic (Nozick, Hayek, Friedman) era aceea ca ei
vedeau piata perfecta iar politica guvernamentala imperfecta, eroarea reprezentantilor
socialisti (Lange, Lerner, Sweezy, Galbraith s.a.) era aceea ca ei vedeau lucrurile
tocmai invers - politica guvernamentala perfecta si piata imperfecta. n realitate a gasi
acea linie nu nseamna a face alegerea dintre piata imperfecta si politica
guvernamentala perfecta ori dintre politica guvernamentala imperfecta si piata
perfecta ci de a face combinatia pertinenta ntre relatiile de piata si politica

guvernamentala, stiind ca fiecare are aventaje, limite si dezavantaje sau laturi

pozitive si negative. Alegerea cardinala dintre piata si interventia statului - subliniaza
Wolf - priveste gradul n care pietele si politicile guvernamentale - fiecare cu
defectele lor - vor determina alocarea, folosirea si distribuirea resurselor n economie.
Ceea ce trebuie retinut nsa este faptul ca asemenea alegere nu este tocmai o problema
logica sau numai una ideologica. A trasa frontiere dintre piata si nonpiata - subliniaza
Miller si Estrin - este o chestiune de investigatie empirica si frontierele nsasi pot fi
schimbate pe parcurs, iar cteodata - subliniaza Winter - piata va functiona bine sub
anumite circumstante iar altadata, ntr-un set diferit de mprejurari, ea nu va lucra
bine. Alegerea cardinala nu se poate face prin improvizatii sau sub impulsul unor
ideologii sau al unor modele teoretice simplificatoare confectionate ad-hoc. Alegerea
trebuie sa se bazeze pe o analiza atenta, pe de o parte, a neajunsurilor mecanismului
de functionare a pietei subliniate de teoriile prointervetioniste (reprezentate de
keynesism, de teoria economica a bunastarii si de teoria economiei publice), iar, pe de
alta parte, a deficientelor sectorului public si a deciziei politice revelate de teoria
alegerii publice. Studiind contributiile teoretice ale economistilor care analizeaza, de
pe pozitii stiintifice (obiective), att insuficientele pietei ct si insuficientele
mecanismelor sectorului public ne putem face o imagine concreta asupra avantajelor
si limitelor celor doua optiuni cardinale si pot fi gasite combinatiile optime dincolo de
valul ignorantei si de valul ideologiilor.