Costache Negruzzi Pg 1 din 3

Costache Negruzzi

Alexandru Lapusneanul
Aparuta in 1840, in primu1 numar a1 revisitei "Dacia 1iterara", nuvela "Alexandru Lapusneanul" ilustreaza, in mod stra1ucit, inspiratia din istoria
nationala pe care M. Kogalniceanu o considera, alaturi de folc1or si de natura patriei, ca pe una dintre principalele surse ale unei literaturi originale (numarul unu
a1 revistei continea si programul romantismu1ui romanesc, in articolul "Introductia" care deschidea revista). In 1857, Negruzzi va retipari nuvela in volumul
"Pacatele tineretilor", in cadrul sectiunii "Fragmente isitorice", impreuna cu creatii1e in proza "Sobieski si romanii", "Regele Poloniei" si "Domnul Moldovei",
"Cantec vechi" si poemul epic "Aprodul Purice".
Model nu numai de stil, de vigoare epica de conceptii si de psihologie, "Alexandru Lapusneanul" este, totodata, un model pentru felul cum poate fi
prelucrat un text istoric intr-o creatie personala. Desi informatia istorica ("Cronica" lui Gr. Ureche si cea a lui Miron Costin) e mai sumara, Negruzzi realizeaza o
capodopera a nuvelisiticii romanesti. "Nuvela ar fi devenit o scriere celebra, ca si Hamlet, daca literatura romana ar fi avut in ajutor prestigiul unei limbi
universale. (...). Nu se poate inchipui o mai perfecta sinteza de gesturi patetice adanci, cuvinte memorabile de observatie psiho1ogica acuta, de atitudine romantica
si intuitie realisita" (G. Calinescu).
Tema nuvelei este politica de ingradire a marii boierimi de catre domnitor, in cea de-a doua domnie a lui Alexandru Lapusneanul (1564 - 1569).
Compozitia este de factura clasicisita: sobra, echilibrata,.intr-o arhitectonica organizata in patru capitole in care sunt prezentate liniar, cronologic patru
momente din cea de-a doua domnie a lui Alexandru Lapusneanul, si avand fiecare cate un moto (care exprima ideea epica ce corespunde unui punct culminant al
capitolului sau al nuvelei).
Subiectu1 nuvelei romantice urmeaza indeaproape continutul izvoarelor de inspiratie: "Cronica" lui Grigore Ureche si cea Miron Costin.
Primul tablou (cu motoul "Daca voi nu ma vreti, eu va vreu... ") zugraveste intoarcerea lui Alexandru Lapusneanul pentru a-si recuceri tronul.
Scriitorul plasmuieste intreaga convorbire dintre Alexandru si boierii trimisi de Tomsa: vornicul Motoc, postelnicul Veverita, spatarii Spancioc si Stroici. In maniera
clasicisita, nuvelisitul da fiecaruia o personalitate: Motoc e viclean; Veverita - un dusman neimpacat al lui Lapusneanul; iar Spancioc si Stroici - niste tineri ce fac
pasul acesta numai din iubirea de tara, pe care vor sa o fereasca de navala tatarilor si a altor straini.
In scena urmatoare, Motoc, ramas singur cu Lapusneanul (dupa ce ceilalti boieri, socotindu-se insultati de viitorul domn, au plecat), incearca sa-l
induplece pe Alexandru sa se desfaca de armata straina (Lapusneanul se intorsese in Moldova insotit de lefegii straini), fagaduindu-i ca toata Moldova va fi cu
dansul. Vazand ca viclesugul nu i se prinde, cere voie sa-l insoteasca pe noul voda in mersul lui spre Suceava. Caracterul lui Motoc este zugravit in linia psihologiei
date de cronicar. Pe Motoc il insarcinase Lapusneanul, in intaia sa domnie, sa prinda un boier tradator, dar Motoc trecuse de partea lui Despot, care lupta pentru
rasturnarea lui Lapusneanul, s, mai tarziu, el unelteste cu Tomsa pentru a rasturna pe Despot; era deci menit a juca rolul melodramatic de intrigant, pe care i l-a dat
Negruzzi.
Motoul, care constituie intriga nuvelei,este o parte din replica lui Lapusneanul data soliei lui Tomsa, care il avertizeaza ca nu e iubit de norod.
In al doilea tablou (avand moto: "Ai sa dai sama, Doamna") il gasim pe Lapusneanul domn, Din bun si omenos, cum fusese in prima lui domnie, el se
arata acum crunt si lesne varsator de sange. Se inconjoara numai de soldati straini; pentru a face pe placul turcilor arde toate cetatile afara de Hotin. Aparitia in sala
tronului - unde sinistrul domn chibzuia crimele abominabile (ingrozitoare) - a domnitei Ruxanda, fiica lui Petru Rares, contrasteaza prin gingasie cu "fiorosul
Lapusneanul (care este totusi o realitate istorica spre deosebire de sotia sa, care e o creatie a scriitorului). Caracterul se dezvaluie prin conflict si dialogul dintre cei
doi. Doamna nu mai poate suferi atata varsare de sange. Incotro se ducea, nu vedea decat varsare de sange si jale. Indreptandu-se spre dansa, lacrimile orfanilor si
ale vaduvelor cereau indurare. Se hotaraste, in sfarsit, sa faca un demers pe langa Voda Lapusneanul, ce se arata la inceput neinduplecat, parand apoi a se potoli, a se
linisiti (dupa ce facuse un gest necugetat de amenintare punand mana pe junghier) si ii fagaduieste ca de poimaine se va lasa de omoruri, dar ca pentru "maine" ii
pregateste un "leac de frica". Leacul nu e decat ospatul de la curtea domneasca, la care sunt macelariti patruzeci si sapte de boieri; scena se afla in capitolul III (care
are ca moto: "Capul lui Motoc vrem... ") si e realizata patetic, ca o drama plina de misicare.
Ducandu-se la bisierica, dupa sfarsirea liturghiei, Lapusneanul tinu o cuvantare "desantata" boierilor indemnandu-i la iubire si vestind inceputul unor
vremi de linisite. Ca semn al impacarii, el ii pofti la curte la ospat. Toti venira, afara de Spancioc si Stroici.
Desi conform "Letopisetelor Moldovei" Motoc, Veverita, Spancioc si Stroici murisera de mult pe pamantul strain al Poloniei, Negruzzi ii pastreaza in
viata pentru a da relief si mai puternic tablourilor din punctul culminant (macelul celor patruzeci si sapte de boieri si cumplita moarte a lui Motoc) si din
deznodamantul nuvelei (intoarcerea lui Spancioc si Stroici pentru a grabi si pecetlui moartea lui Lapusneanul).
Intreaga descriere a ospatului e plina de culoare locala (data de amanunte cu privire la asezarea mesei si ritualul de servire a oaspetilor cu mancaruri si
bauturi alese), iar scena incaierarii dintre ostenii platiti ai lui Lapusneanul si boierii care-si plateau scump moartea este de un dramatisim cutremurator. De aceeasi
intensitate este si scena razmeritei prin care scriitorul potenteaza punctul culminant, largindu-l pana in momentul in care Lapusneanul ii da "leacul de frica" promis
Ruxandei.
Macelul e in toi. Boierii vinovati si nevinovati, impreuna cu sugile lor, mor de loviturile crunte date de mercenarii domnitorului. Lapusneanul, alaturi de
Motoc - ingalbenit de spaima mortii, priveste si dialogheaza cu cinisim despre ce se intampla in sala de mese. Auzind zgomot in curte, targovetii - incitati de slugile
boierilor care s-au salvat sarind pe ferestre - se apropie sa vada ce se intampla. Oamenii vin in valuri si-si exprima, fiecare in felul sau, nemultumirile. Ce vor? Nici
ei nu stiu. Cand armasul intreaba la ce au venit, fiecare raspunde altceva. Cineva il zareste pe Motoc alaturi de Lapusneanul si deodata din multime se aude mai
intai numele boierului si apoi raspicat: "Vrem capul lui Motoc". Toti urmeaza ca la o comanda: "Capul lui Motoc vrem" Din nehotarati ce erau par acum foarte
hotarati. Sunt, parca, intr-un cuget, intr-o vointa. lar cand Motoc se zbatea sa scape de la o moarte sigura, dar mai ales cumplita strigand".. .nu-i asculta pe niste

Costache Negruzzi Pg 2 din 3

prosti, pe niste mojici..." Lapusneanul ii da acel vestit raspuns: ,,- Prosti, dar multi. . . ". Motoc fu aruncat in bratele multimii intaratate.
Capitolul IV (avand ca moto: "De ma voi scola pre multi am sa popesc si eu... ") corespunde finalurilor de tragedie shakespeariene ce infatiseaza
sfarsitul tiranilor. Lapusneanul moare, in cadrul sinistru al cetatii, otravit de Spancioc si Stroici, cu complicitatea doamnei Ruxanda si a mitropolitului Teofan.
Boierii, constransi sa se exileze, se reintorc implinindu-s razbunarea. Aici se afla deznodamantul: moartea lui Alexandru Lapusneanul. Acum se intorc din pribegia
lor de peste Nistru cei doi boieri tineri, Spancioc si Stroici, care silesc mana doamnei de a turna otrava in paharul cu apa cerut de domnitor. Spancioc desclesteaza
gura bolnavului chiar cu pumnalul pe care-l avea la indemana spre a-i varsa tot cuprinsul paharului (moartea lui Lapusneanul aminteste de moartea lui Ivan eel
Groaznic).
Adevarata drama in patru acte, nuvela concentrata in patru tablouri, pune in lumina expresiva personaje romantice care sunt conduse de ura si
razbunare.
Personajul principal al nuvelei este Alexandru Lapusneanul. Intreaga actiune porneste din vointa lui, iar aceasta, la randu-i, ii reflecta puternic
caracterul. Tradat prin uneltirile boierilor si silit sa-si piarda tronul in prima domnie, vine acum hotarat sa foloseasca orice mijloace spre a-si pastra domnia si a se
razbuna. Ezitand un moment si asteptand la Tecuci sa vada cum reactioneaza boierii fata de reintoarcerea lui la scaun, Lapusneanul ii raspunde vornicului Bogdan,
care-l insotea si privea cu optimism desfasurarea evenimentelor, ca ii cunoaste pe boierii moldoveni pentru ca a trait cu dansii.
Pentru a-si realiza planul de razbunare, Lapusneanul se comporta machiavelic: se casatoreste cu fiica lui Petru Rares pentru a simula legitimitatea (el
nefiind os domnesc) si pentru a dobandi popularitate ("ca sa trag a inimile norodului", in amintirea caruia traia vie figura luminoasa a fiului lui Stefan cel Mare); se
va folosi de Motoc spre a atrage asupra acestuia nemultumirea norodului; Le va promite boierilor impacare si-i va invita la masa cu gandul de a-i ucide.
A fost de ajuns sa-l intampine o solie cu incercarea de impotrivire ca planul nutrit de ani de zile sa se dezlantuie fara crutare si mania sa izbucneasca in
ochii ce "scanteiara ca fulger" atunci cand le declara inversunat: "daca voi nu ma iubiti, eu va iubesc pre voi si voi merge ori cu voia ori fara voia voastra".
Intelegand planul perfid al lui Motoc de a-l lipsi de ajutoare, Lapusneanul ii replica:- "Lupul parul schimba, iar naravul ba". Spancioc si Stroici i-au inteles vorbele
taioase rostite fara echivoc ("Voi mulgeti laptele tarii, dar au venit vremea sa va mulg si eu pre voi") ;si s-au pus la adapost. Numai Motoc crede c-ar putea sa-i mai
mearga uneltirile, de aceea a ramas pe langa domn care-i fagaduieste "ca sabia lui nu se va manji de sangele lui Motoc".
El stie ca Motoc e un tradator si un las, de aceea nu se increde in el si-si ingaduie sa-si bata joc de el imainte de a-l arunca prada razbunarii drepte a
poporului. Dar il pastreaza pe langa sine pentru ca are nevoie de o unealta perfida, de un intrigant ca el.
Alexandru Lapusneanul cunoaste psihologia oamenilor cu care are de-a face si poate sa diferentieze caracterele: "Veverita imi este vechi dusman, dar
inca niciodata nu s-a ascuns Spancioc este inca tanar, in inima lui este iubirea de mosie, imi place a privi semetia lui pre care nu se sileste a o arata; Stroici este un
copil, care nu cunoaste inca pe oameni, nu stie ce este imbunarea si minciuna; lui i se par ca toate paserile ce zboara se mananca. Dar tu, Motoace? invechit in zile
rele, deprins a te ciocoi la toti domnii... spune-mi, n-as fi un natarau de frunte, cand m-as increde in tine?"
Firea lui Lapusneanul e aspra, razbunatoare. o data pornit spre cruzime, e insetat de ea si nimic nu-l mai poate opri de a face rau. Pe Doamna Ruxanda
o vede ca pe o femeie fara personalitate, slaba, milostiva, care nu intelege rostul luptei impotriva boierilor. De Motoc isi bate joc si-si bate joc chiar de calugarii
care I-au popit la cererea lui. Nu respecta si nu crede in nimeni si in nimic.
Perfidia din scena discursului din biserica este sugerata prin expresia fetei si printr-un semn dumnezeiesc (pe care naratorul- neimplicandu-se in
garantarea autenticitatii celor relatate - Le prezinta ca fiind atribuite unei surse istorice nesigure sau zvonului public sugerat prin utilizarea formei arhaice "spun"
cu sensul "se spune" ): " Spun ca in minutul acela el era galben la fata ca racla sfantului ar fi tresarit."o anumita mimica sugereaza dezechilibrul pshic:
"Radea, muschii i se suceau in rasul acesta, si ochii lui hojma clipeau".Violenta si cruzimea lui Lapusneanul depasesc limitele normalului, personajul fiind
prezentat ca un sadic: ".. .ca sa nu uite dorul lui cel tiranic de a vedea suferinti omenesti, nascoci feluri de schingiuiri.Scotea ochi, taia maini, ciuntea si seca pe care
avea prepus insa presupusurile lui erau parelnice, caci nime nu cuteza a carti cat de putin."
Se teme numai de forta poporului, pentru ca isi da seama ca fara sprijinul maselor, el, domnitorul, nu se poate sustine (acesta este de fapt sensul
celebrei replici: "Prosti, dar multi"). Ca sa poata domni si plati tribut turcilor, domnul intelege ca are nevoie de sprijinul poporului, dar nu vede ca mijloacele alese crimele si schingiuirile - nu pot duce la distrugerea boierilor, ci dimpotriva la inversunarea lor in lupta. Cei ramasi in viata - ca Spancioc, Stroici, mitropolitul
Teofan (lui si tagmei preotilor si calugarilor le adreseaza amenintarea din capitolului IV - "De ma voi scula pre multi am sa popesc si eu"), vor continua sa-si apere
rangul si averea.
Retras in cetatea Hotinului, bolnav de lingoare (tifos) cere sa fie calugarit, dar isi revine din lesin si ameninta "de ma voi scula pre multi am sa popesc
si eu". "In delirul frigurilor, i se parea ca vede toate jertfele cruziei sale fioroases amenintatoare, ingrozindu-l si chemandu-l la judecata Dumnezeului dreptatii. In
desert se invartea in patul durerii, caci nu putea afla ragaz". Las, el priveste cu spaima moartea la care ii condamna cu atata usurinta pe altii.
In antiteza cu Lapusneanul apare figura doamnei Ruxanda, sotia domnitorului. Imaginea ei, simbol al bunatatii, iertarii, intelegerii si frumusetii este in
contrast cu caracterul dur tiranic, crud al sotului. Ea pare o fiinta nevinovata, suava, angelica. Este fiica, sora si sotie de domn, se imbraca somptuos, are o tinuta
aleasa. Este supusa, dar hotarata sa-si infrunte sotul incercand sa-l impiedice de la noi crime. E credincioasa, dar e in stare sa intinda paharul cu otrava cand e vorba
sa-si apere copilul.
Motoc - reprezentant al marii boierimi - este slugarnic, viclean si las. Fata de domn, e alaturi sau impotriva lui, dupa cum ii cereau interesele. Ca
Lapusneanul sa-l pastreze langa el, "Motoc ii saruta mana asemenea canelui care in loc sa muste linge mana stapanului care-l bate". In episodul macelului, Motoc
se dezvaluie mai respingator. Vornicul pandeste orice expresie de pe fata lui Lapusneanul, incercand in tot momentul sa-i fie pe plac. Privind la scena executiei
celor patruzeci si sapte de boieri, domnitorul radea, iar despre Motoc, Negruzzi noteaza: "iar Motoc, silindu-se a rade, ca sa placa domnitorului, simtea parul
zburlindu-i-se in cap si dintii sai clantanind". Motoc simuleaza tot timpul o stare sufleteasca asemenea domnitorului si incearca sa-l linguseasca. La intrebarea daca
a facut bine ca i-a omorat pe boieri scapand "tara de o asa raie", vornicul raspunde ca a "urmat cu intelepciune..." "eu de mult aveam de gand sa sfatuiesc pe maria
la aceasta, dar vad ca intelepciunea mariei tale au apucat mai-nainte, si ai facut bine ca i-ai taiat... ". Lasitatea lui atinge punctul maxim cand isi aude numele strigat

Costache Negruzzi Pg 3 din 3

de cei care-l cer pentru a-l condamna. Atunci se vaita, isi smulge barba, fagaduieste sa zideasca o biserica si-l implora pe domnitor sa nu-l lase pe mana norodului;
plangea, tipa si suspina; vrand sa se impotriveasca, racnea cit putea, se zbatea si astfel "ticalosul boier cazu in bratele hidrei acestei cu multe capete, care intru o
clipa il facu bucati". Targovetii (vezi prezentarea capitolului III), multumindu-se cu aceasta razbunare, se imprastiara.

Stilul este apropiat de cel al cronicilor,

scriitorul pastrand in mare parte lexicul arhaic pentru realizarea culorii locale si a atmosferei acelei vremi de secol sangeros XVI. Arhaismele se gasesc mai ales in
descrierea imbracamintei de epoca (zobon = haina lunga, vatuita; benisiel = haina cu manecile despicate; felendres = postav bun, stofa de calitate superioara).
Arta lui Negruzzi se vadeste si in schitarea unor personaje episodice. o singura replica este de ajuns ca sa scoata la lumina o. trasatura esentiala de
caracter. Astfel, siretenia mitropolitului Teofan, care ii sugereaza doamnei Ruxanda sa-si otraveasca sotul, fara a se implica el insusi si lasand sa cada toata
responsabilitatea asupra ei, este evidenta cand Teofan lasa sa se inteleaga ca Lapusneanul ar fi capabil sa-si puna in practica amenintarea de a-si ucide sotia si
copilul, prezentand apoi actul otravirii ca indeplinit, mitropolitul ii sugereaza doamnei necesitatea actului: "Crud si cumplit este omul acesta, fiica mea, Domnul
Dumnezeu sa te povatuiasca. lar eu ma duc sa gatesc pentru purcederea noastra cu noul nostru domn; si pre cel vechi, Dumnezeu sa-l ierte si sa te ierte si pre tine."
Romantismul nuvelei este sustinut de constructia personajelor: personajul central este amestec de tiranie si damnare, de demonic si spaima in fata
mortii, totul fiind pus sub semnul Destinului (ca la clasici). Tot ca expresie a romantismului este creata si antiteza angelic I demonic: "numai raportata la
umanitatea ei, putem intelege originile criminalitatii lui Lapusneanul" (D. Popovici).
Crima cere pedeapsa, iar fiul Ruxandei (amenintat de tatal sau) trebuie sa traiasca. Asa se explica acceptarea de catre "buna doamna" a rolului de "inger
al mortii".
In nuvela se imbina intr-o vesnica sinteza trasaturile clascisimului (echilibrul compozitiei, evolutia conflictului, mesajul - nuvela inchide idei si
categorii existentiale care o scot din limitele temporale, asigurandu-i perenitatea: Destin, Vina, Pedeapsa, Rascumparare; realizarea unor caractere, atitudinea
detasata a autorului), ale romantismului (antiteza angelic I demonic; culoarea de epoca: obiceiuri, imbracaminte, ospatul, sursa de inspiratie, personajul principal e
a1catuit din contraste tari, accentuarea unor trasaturi) si ale realismului (caracterul pictural al unor scene, imaginea multimii din capitolul al treilea - prima scena de
masa din literatura romana).
Lapusneanul ofera lumii ce-l inconjoara o masca bine compusa, spre care conduc aproape toate gesturile si replicile eroului: de la aparentul patriotism
afisat in replicile date boierilor, la comportarea parinteasca si tutelara fata de doamna Ruxanda si culminand cu acel moment de ipocrizie care este discursul din
biserica (adresat spre impacare boierilor si presarat cu formule din Biblie si cu rugaminti smerite de iertare). Aceasta disimulare e intrerupta in doua locuri: in scena
piramidei de capete si in cea a mortii domnitorului.
Sunt sesizabile urme ale unei viziuni a istoricului romantic, manifestate in comentariul autorului, care simte nevoia sa ne faca partasi unui adevar ce sar ascunde dincolo de realitatea faptei si a replicii: ca sa sece influenta boierilor si sa starpeasca cuiburile feudalitatii (Lapusneanul) "ii despuie de averi sub feluri
de pretexte, lipsndu-i cu chipul acesta" de singurul mijloc cu care puteau ademeni si corupe pe "norod" sau "vestea se imprastiase ca domnul se impacase cu
boierii; si boierii se bucurau de o schimbare ce le da nadejde ca vor putea ocupa iarasi posturi ca s"a adune noi avutii din sudoarea taranului" etc.
Aspectul politic al evenimentelor, plan profund si important, care ridica nuvela dincolo de nivelul unei simple intrigi aventuroase si romantice, este dat
de ura lui Lapusneanul impotriva boierilor care (si unii si altii) se confunda cu "tara" sau tin seama de opiniile si interesul ei, toti afisand principii sacre pe care de
fapt nu le respecta, ci le folosesc in interesul lor: tara serveste ca fond pentru toate actiunile eroilor, reprezentand insasi miza luptei pentru putere. Protagonisitii
folosesc adesea vorbe precum "poporul", "tara" (ca puncte importante de sprijin intr-o demagogie vizibila): ,,stiu ca tara m-asteapta bucuros" (Lapusneanul),
"Obstea ne-au trimis pe noi sa-ti spunem ca norodul nu te vrea, nici te iubeste" (Motoc),
"Vai de biata tara cand vom avea razboaie intre noi'\ "Voi mulgeti laptele tarii dar au venit vremea sa va mulg si eu pre voi".
Nuvela "Alexandru Lapusneanul", de Costache Negruzzi, deschide seria scrierilor de inspiratie istorica, de 1a nuvelele lui Odobescu ("Mihnea Voda cel
Rau" si "Doamna Chiajna") si pana la romanul istoric sadovenian.