Cinci pini

de I. Creanga

Cinci pni
de I. Creanga
Doi oameni, cunoscuti unul cu altul, calatoreau odata, vara, pe un drum. Unul av
ea n traista sa trei pni, si celalalt doua pni. De la o vreme, fiindu-le foame, pop
osesc la umbra unei rachiti pletoase, lnga o fntna cu ciutura, scoate fiecare pnile
ce avea si se pun sa mannce mpreuna, ca sa aiba mai mare pofta de mncare.
Tocmai cnd scoasera pnile din traiste, iaca un al treile drumet necunoscut i ajunge
din urma si se opreste lnga dnsii, dndu-le ziua buna. Apoi se roaga sa-i deie si l
ui ceva de mncare, caci e tare flamnd si n-are nimica merinde la dnsul, nici de und
e cumpara.
- Poftim, om bun, de-i ospata mpreuna cu noi, zisera cei doi drumeti calatorului
strain; caci, mila Domnului! unde mannca doi mai poate mnca si al treilea.
Calatorul strain, flamnd cum era, nemaiasteptnd multa poftire, se asaza jos lnga ce
i doi, si ncep a mnca cu totii la pne goala si a bc apa rece din fntna, caci alta uda
tura nu aveau. Si mannca ei la un loc tustrei, si mannca, pana ce gatesc de mncat t
oate cele cinci pni, de parca n-au mai fost.
Dupa ce-au mntuit de mncat, calatorul strain scoate cinci lei din punga si-i da, d
in ntmplare, celui ce avusese trei pni, zicnd:
- Primiti, va rog, oameni buni, aceasta mica multamita de la mine, pentru ca miati dat de mncare la nevoie; veti cinsti mai ncolo cte un pahar de vin, sau veti fa
ce cu banii ce veti pofti. Nu sunt vrednic sa va multamesc de binele ce mi-ati f
acut, caci nu vedeam lumea naintea ochilor de flamnd ce eram.
Cei doi nu prea voiau sa primeasca, dar, dupa multa staruinta din partea celui a
l treilea, au primit. De la o vreme, calatorul strain si-a luat ziua buna de la
cei doi si apoi si-a cautat de drum. Ceilalti mai ramn oleaca sub rachita, la umb
ra, sa odihneasca bucatele. Si, din vorba n vorba, cel ce avuse trei pni da doi le
i celui cu doua pni, zicnd:
- Tine, frate, partea dumitale, si fa ce vrei cu dnsa. Ai avut doua pni ntregi, doi
lei ti se cuvin. Si mie mi opresc trei lei, fiindca-am avut trei pni ntregi, si to
t ca ale tale de mari, dupa cum stii.
- Cum asa? zise celalalt cu despret! pentru ce numai doi lei, si nu doi si jumat
ate, partea dreapta ce ni se cuvine fiecaruia? Omul putea sa nu ne deie nimic, s
i atunci cum ramnea?
- Cum sa fie? zise cel cu trei pni; atunci as fi avut eu pomana pentru partea ce
mi se cuvine de la trei pni, iar tu, de la doua, si pace buna! Acum, nsa, noi am mn
cat degeaba, si banii pentru pne i avem n punga cu prisos: eu trei lei si tu doi le
i, fiecare dupa numarul pnilor ce am avut. Mai dreapta mparteala dect aceasta nu cr
ed ca se mai poate nici la Dumnezeu sfntul
- Ba nu, prietene, zise cel cu doua pni. Eu nu ma tin ca mi-ai facut parte dreapt
a. Haide sa ne judecam, si cum a zice judecata, asa sa ramie.
- Haide si la judecata, zise celalalt, daca nu te multumesti. Cred ca si judecat

a are sa-mi gaseasca dreptate, desi nu m-am trt prin judecati de cnd sunt.
Si asa, pornesc ei la drum, cu hotarrea sa se judece. Si cum ajung ntr-un loc unde
era judecatorie, se nfatoseaza naintea judecatorului si ncep a spune mprejurarea di
n capat, pe rnd fiecare; cum a venit ntmplarea de au calatorit mpreuna, de au stat l
a masa mpreuna, cte pni a avut fiecare, cum a mncat drumetul cel strain la masa lor,
deopotriva cu dnsii, cum le-a dat cinci lei drept multamita si cum cel cu trei pn
i a gasit cu cale sa-i mparta.
Judecatorul, dupa ce-i asculta pe amndoi cu luare aminte, zise celui cu doua pni:
- Si nu esti multumit cu mparteala ce s-a facut, omule?
- Nu, domnule judecator, zise nemultamitul; noi n-am avut de gnd sa luam plata de
la drumetul strain pentru mncarea ce i-am dat; dar, dac-a venit ntmplarea de-asa,
apoi trebuie sa mpartim drept n doua ceea ce ne-a daruit oaspetele nostru. Asa cre
d eu ca ar fi cu cale, cnd e vorba de dreptate.
- Daca e vorba de dreptate, zise judecatorul, apoi fa bine de napoieste un leu is
tuilalt, care spui c-a avut trei pni.
- De asta chiar ma cuprinde mirare, domnule judecator, zise nemultamitul cu ndraz
neala. Eu am venit naintea judecatei sa capat dreptate, si sa vad ca dumneta, car
e stii legile, mai rau ma acufunzi. De-a fi sa fie tot asa si judecata dinaintea
lui Dumnezeu, apoi vai de lume!
- Asa ti se pare dumitale, zise judecatorul linistit, dar ia sa vezi ca nu-i asa
. Ai avut dumneata doua pni?
- Da, domnule judecator, doua am avut.
- Tovarasul dumitale, avut-a trei pni?
- Da, domnule judecator, trei a avut.
- Udatura ceva avut-ati vreunul?
- Nimic, domnule judecator, numai pne goala si apa rece din fntna, fie de sufletul
lui a facut-o acolo, n calea trecatorilor.
- Dinioarea, parca singur mi-ai spus, zise judecatorul, ca ati mncat toti tot ca
unul de mult; asa este?
- Asa este, domnule judecator.
- Acum, ia sa statornicim rnduiala urmatoare, ca sa se poata sti hotart care cta pne
a mncat. Sa zicem ca s-a taiat fiecare pne n cte trei bucati deopotriva de mari; cte
bucati ar fi avut dumneata, care spui ca avusi doua pni?
- Sese bucati as fi avut, domnule judecator.
- Dar tovarasul dumitale, care spui ca avu trei pni?
- Noua bucati ar fi avut, domnule judecator.
- Acum, cte fac la un loc sese bucati si cu noua bucati?
- Cincisprezece bucati, domnule judecator.
- Cti oameni ati mncat aceste cincisprezece bucati de pne?

- Trei oameni, domnule judecator.

- Bun! Cte cte bucati vin de fiecare om?
- Cte cinci bucati, domnule judecator.
- Acum, tii minte cte bucati ai fi avut dumneata?
- Sese bucati, domnule judecator.
- Si cte ti-au mai ramas de ntrecut?
- Numai o bucata, domnule judecator.
- Acum, sa stam aici, n ceea ce te priveste de dumneta, si sa luam pe istalalt la
rnd. Tii minte cte bucati de pne ar fi avut tovarasul d-tale?
- Noua bucati, domnule judecator.
- Si cte a mncat el de toate?
- Cinci bucati, ca si mine, domnule judecator.
- Dar de ntrecut, cte i-au mai ramas?
- Patru bucati, domnule judecator.
- Bun! Ia, acus avem sa ne ntelegem cte se poate de bine! Vra sa zica, dumneata ai
avut numai o bucata de ntrecut, iar tovarasul dumitale, patru bucati. Acum, o bu
cata de pne ramasa de la dumneata si cu patru bucati de la istalalt fac la un loc
cinci bucati?
- Taman cinci, domnule judecator.
- Este adevarat ca aceste bucati de pne le-a mncat oaspetele dumneavoastra, care s
pui ca v-a dat cinci lei drept multamita?
- Adevarat este, domnule judecator.
- Asadar, dumitale ti se cuvine numai un leu, fiindca numai o bucata de pne ai av
ut de ntrecut, si aceasta, ca si cum ai fi avut-o de vnzare, deoarece ati primit b
ani de la oaspetele dumneavoastra. Iar tovarasul dumitale i se cuvine patru lei,
fiindca patru bucati de pne a avut de ntrecut. Acum, dara, fa bine de napoieste un
leu tovarasului dumitale. Si daca te crezi nedreptatit, du-te si la Dumnezeu, s
i las' daca ti-a face si el judecata mai dreapta dect aceasta!
Cel cu doua pni, vaznd ca numai are ncotro sovai, napoieste un leu tovarasului sau,
cam cu parere de rau, si pleaca rusinat.
Cel cu trei pni nsa, uimit de asa judecata, multameste judecatorului si apoi iese,
zicnd cu mirare:
- Dac-ar fi pretutindeni tot asemenea judecatori, ce nu iubesc a li cnta cucul di
n fata, cei ce n-au dreptate n-ar mai nazui n veci si-n pururea la judecata.
Corciogarii, porecliti si aparatori, nemaiavnd chip de traiu numai din minciuni,
sau s-ar apuca de munca, sau ar trebui, n toata viata lor, sa traga pe dracul de
coada

Iar societatea buna ar ramnc nebntuita.

SFRSIT