Publicat n Monitorul Oficial, Partea I nr. 372 din 20.05.2014.

- n vigoare de la

20.05.2014
1. Pe rol se afl soluionarea excepiei de neconstituionalitate a dispoziiilor art. 5 din Codul penal,
excepie ridicat din oficiu de nalta Curte de Casaie i Justiie - Secia penal n Dosarul nr.
5.714/118/2012 al aceleiai instane i care formeaz obiectul Dosarului Curii Constituionale nr.
264D/2014.
2. La apelul nominal lipsesc prile, fa de care procedura de citare este legal ndeplinit.
3. Cauza fiind n stare de judecat, preedintele Curii acord cuvntul reprezentantului Ministerului
Public, care pune concluzii de respingere ca nentemeiat a excepiei de neconstituionalitate, pentru
argumentele care vor fi expuse n continuare.
4. n susinerea punctului su de vedere, reprezentantul Ministerului Public relev cele dou opinii
existente n doctrin cu privire la modul de interpretare i de aplicare a legii penale mai favorabile
(global sau pe instituii autonome). De asemenea, face trimitere la jurisprudena Curii Constituionale,
a Curii Europene a Drepturilor Omului, precum i la jurisprudena Curii de Casaie din perioada
interbelic din anii 1970 i 1971. n ceea ce privete noiunea de lex tertia, aceasta are n vedere acele
situaii prin care condiiile unui fapt juridic sunt separate de efectele aceluiai fapt juridic, nu i
aplicarea unor legi diferite cu privire la instituii juridice diferite (fapte juridice diferite), dar n mod
unitar cu privire la condiiile de existen ale unei instituii i efectele acelei instituii. Aplicarea legii
penale mai favorabile n cadrul fiecrei instituii autonome nu contravine principiului legalitii, nu
este creat o lex tertia. Lex tertia apare atunci cnd sunt preluate condiiile de existen ale unei
instituii dintr-o lege, iar efectele aceleiai instituii sunt preluate dintr-o alt lege, respectiv atunci
cnd sunt combinate dispoziii de favoare din legi diferite n cadrul aceleiai instituii juridice.
5. n continuare, reprezentantul Ministerului Public arat c aplicarea legii penale mai favorabile
raportat la instituii autonome nu contravine conceptului de lege penal. Codul prevede n art. 173 c
prin lege penal se nelege orice dispoziie cu caracter penal cuprins n legi organice, ordonane de
urgen sau alte acte normative care la data adoptrii lor aveau putere de lege. Noiunea de dispoziie
cu caracter penal avut n vedere de legiuitor are sensul de prevedere penal, iar nu de element
component n structura normei juridice penale. Prevederea penal poate fi o dispoziie cu caracter
penal de parte special ce cuprinde actul de conduit interzis i sanciunea aplicabil pentru svrirea
acelui act. Prevederea penal poate fi orice dispoziie cu caracter penal dintr-o norm penal general
ce reglementeaz o instituie a dreptului penal, cum ar fi, de exemplu, concursul de infraciuni,
recidiva sau o cauz care nltur rspunderea penal. Dispoziiile cu caracter penal se pot regsi fie n
aceeai lege penal (de exemplu, Codul penal), fie pot fi cuprinse n diferite legi penale speciale.
Noiunea de lege penal nu privete n mod automat un ntreg act normativ care aduce att modificri
ale limitelor de pedeaps pentru o anumit infraciune, ct i modificri ale altor instituii, cum ar fi
concursul de infraciuni, recidiva, msuri de individualizare ale executrii pedepsei etc. Aadar,
unitatea privete dispoziia penal, iar nu ntreaga lege n cuprinsul creia se gsete acea dispoziie
penal.
6. n sfrit, se mai susine c instituiile autonome sunt instituiile al cror mecanism de aplicare
funcioneaz separat de ncadrarea juridic a faptei i/sau pedeaps i ale cror condiii de existen
sunt diferite de faptul juridic fa de care sunt apreciate ca fiind autonome. Efectele instituiilor
autonome nu sunt generate de acelai tip de fapt juridic. Operaiunea de aplicare a acestor instituii este
autonom n cadrul evalurii legii penale mai favorabile. Instituiile autonome presupun o etap
distinct de aplicare, ulterioar stabilirii ncadrrii i/sau pedepsei, necondiionat de ncadrarea ntr-o
anumit lege penal i/sau de pedeapsa ori limitele de pedeaps stabilite conform unei legi penale, n
cazul succesiunii de legi penale n timp. Modul n care legiuitorul concepe anumite instituii - separat
i necondiionat de ncadrare i/sau pedeaps - relev caracterul autonom al acestora (de exemplu, art.
9, art. 10, art. 15, art. 17, art. 22 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea n aplicare a Legii nr.
286/2009 privind Codul penal).
7. Ulterior dezbaterilor, reprezentantul Ministerului Public a transmis concluzii scrise prin fax.
C U R T E A, avnd n vedere actele i lucrrile dosarului, constat urmtoarele:

8. Prin ncheierea din 27 martie 2014, pronunat n Dosarul nr. 5.714/118/2012, nalta Curte de
Casaie i Justiie - Secia penal a sesizat Curtea Constituional cu excepia de neconstituionalitate a
dispoziiilor art. 5 din Codul penal, excepie ridicat din oficiu ntr-o cauz avnd ca obiect
soluionarea recursului n materie penal formulat mpotriva unei decizii penale pronunate la data de 8
mai 2013, deci anterior intrrii n vigoare a actualului Cod penal, prin care inculpata a fost condamnat
la pedepse cu nchisoarea pentru comiterea, n concurs real, a dou infraciuni de nelciune,
prevzute de art. 215 alin. 1-3 din Codul penal din 1969, i a unei infraciuni de fals, prevzut de art.
291 din acelai Cod penal.
9. n motivarea excepiei de neconstituionalitate nalta Curte de Casaie i Justiie susine c
prevederile criticate ncalc dispoziiile constituionale ale art. 61 referitor la Parlament ca unic
autoritate legiuitoare a rii, deoarece, dei dispoziiile art. 5 din Codul penal, care reglementeaz
aplicarea legii penale mai favorabile pn la judecarea definitiv a cauzei, sunt, n sine,
constituionale, apreciaz c, prin modul n care sunt interpretate i aplicate n practica organelor
judiciare, pot genera nclcri ale Legii fundamentale, ajungnd la combinarea de prevederi mai
favorabile din legi penale succesive, mprejurare de natur a conduce la crearea unei lex tertia. Astfel,
n vechea reglementare, tratamentul sancionator pentru infraciunea de nelciune era mai aspru,
respectiv nchisoare de la 3 la 15 ani, pe cnd n actualul Cod penal fapta respectiv prevzut de art.
244 alin. (1) i (2) este sancionat cu nchisoare de la 1 la 5 ani. Altfel spus, pornind de la tratamentul
sancionator din legea nou, care este mai favorabil n raport cu limitele speciale de pedeaps, n cazul
aprecierii legii penale mai favorabile pe instituii autonome, termenul de prescripie special a
rspunderii penale ar fi cel din vechiul Cod penal, anterior modificrii prin Legea nr. 63/2012, motiv
pentru care s-ar constata mplinit la data de 13 martie 2013, n timp ce, dac legea penal mai
favorabil ar fi aplicat n mod global, termenul de prescripie special ar fi cel prevzut de legea
nou, urmnd s se mplineasc abia la data de 13 septembrie 2015. Prin urmare, nalta Curte de
Casaie i Justiie va trebui s aleag una dintre cele dou modaliti de stabilire a legii penale mai
favorabile, care, n funcie de opiune, poate conduce fie la ncetarea procesului penal ca urmare a
intervenirii prescripiei speciale a rspunderii penale (pentru o fapt de nelciune comis la data de
13 septembrie 2005), fie la continuarea procesului penal.
10. De asemenea, n mod similar, se pune problema i n ce privete alegerea tratamentului
sancionator aplicabil pluralitii de infraciuni n forma concursului, n situaia n care instana ar
mbria o opinie sau alta.
11. n susinerea sesizrii se face trimitere la jurisprudena Curii Constituionale potrivit creia, dei
nalta Curte de Casaie i Justiie are competen exclusiv de a se pronuna asupra problemelor ce in
de interpretarea i aplicarea unitar a legii, n cazul n care un text legal poate genera interpretri
diferite, Curtea Constituional este obligat s intervin ori de cte ori asemenea interpretri aduc
atingere prevederilor fundamentale, aa cum este cazul i n spea de fa (a se vedea Decizia nr. 1.092
din 18 decembrie 2012 i Decizia nr. 1.470 din 8 noiembrie 2011). Pe de alt parte, Curtea a mai
stabilit c nu se pot combina prevederi din vechea i din noua lege, deoarece s-ar ajunge la o lex tertia,
care, n pofida dispoziiilor art. 61 din Constituie, ar permite judectorului s legifereze (a se vedea
Decizia nr. 1.470 din 8 noiembrie 2011).
12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, ncheierea de sesizare a fost
comunicat preedinilor celor dou Camere ale Parlamentului, Guvernului i Avocatului Poporului,
pentru a-i exprima punctele de vedere asupra excepiei de neconstituionalitate ridicate.
13. Avocatul Poporului apreciaz c excepia de neconstituionalitate este inadmisibil. Astfel, prin
aplicarea legii penale n timp se nelege ansamblul de norme juridice penale prin care se
reglementeaz aplicarea legii penale n raport cu timpul svririi infraciunii i cu timpul tragerii la
rspundere penal a celor ce au svrit infraciuni. Pentru determinarea legii penale mai favorabile
trebuie avute n vedere o serie de aspecte, determinarea nefiind un proces abstract, ci unul concret n
raport direct cu fapta comis i cu autorul ei. Aa fiind, stabilirea legii aplicabile poate fi fcut numai
de ctre instana de judecat, singura competent s decid cu privire la sensul, nelesul i modul de
aplicare a normelor criticate. Argumentele utilizate n motivarea excepiei privesc tocmai aplicarea i

interpretarea legii de ctre instanele de judecat nvestite cu soluionarea unor dosare avnd ca obiect
aplicarea legii penale mai favorabile, aspecte ce excedeaz controlului de constituionalitate.
14. n acest context, Avocatul Poporului face trimitere la deciziile nr. 1.470/2011 i nr. 543/2013 prin
care instana de contencios constituional a statuat c, din perspectiva raportrii la prevederile
Constituiei, verific constituionalitatea textelor legale aplicabile n interpretarea consacrat prin
recursurile n interesul legii. Or, pn la data emiterii punctului su de vedere, nalta Curte de Casaie
i Justiie nu s-a pronunat printr-un recurs n interesul legii n privina interpretrii i aplicrii
prevederilor art. 5 din Codul penal.
15. Preedinii celor dou Camere ale Parlamentului i Guvernul nu au comunicat punctele lor de
vedere asupra excepiei de neconstituionalitate.
C U R T E A,
examinnd ncheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul ntocmit de
judectorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituiei, precum i Legea nr. 47/1992, reine urmtoarele:
16. Curtea Constituional a fost legal sesizat i este competent, potrivit dispoziiilor art. 146 lit. d)
din Constituie, precum i ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 i 29 din Legea nr. 47/1992, s
soluioneze excepia de neconstituionalitate.
17. Obiectul excepiei de neconstituionalitate l constituie dispoziiile art. 5, cu denumirea marginal
Aplicarea legii penale mai favorabile pn la judecarea definitiv a cauzei, din Codul penal din 17
iulie 2009 (Legea nr. 286/2009), publicat n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I, nr. 510 din 24
iulie 2009, i care, potrivit art. 246 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea n aplicare a Legii nr.
286/2009 privind Codul penal, publicat n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I, nr. 757 din 12
noiembrie 2012, a intrat n vigoare la data de 1 februarie 2014, cu urmtorul coninut:
"
(1) n cazul n care de la svrirea infraciunii pn la judecarea definitiv a cauzei au intervenit una
sau mai multe legi penale, se aplic legea mai favorabil.
(2) Dispoziiile alin. (1) se aplic i actelor normative ori prevederilor din acestea declarate
neconstituionale, precum i ordonanelor de urgen aprobate de Parlament cu modificri sau
completri ori respinse, dac n timpul cnd acestea s-au aflat n vigoare au cuprins dispoziii penale
mai favorabile."
18. Curtea constat c ntre momentul sesizrii sale prin ncheierea din 27 martie 2014 i momentul
pronunrii prezentei decizii, nalta Curte de Casaie i Justiie - Completul pentru dezlegarea unor
chestiuni de drept n materie penal a pronunat Decizia nr. 2 din 14 aprilie 2014, publicat n
Monitorul Oficial al Romniei, Partea I, nr. 319 din 30 aprilie 2014, prin care a statuat c n aplicarea
art. 5 din Codul penal prescripia rspunderii penale reprezint o instituie autonom fa de instituia
pedepsei. Prin urmare, avnd n vedere rolul su de garant al supremaiei Constituiei, precum i
efectele juridice pe care aceast decizie le produce, conform art. 474 alin. (4) din Codul de procedur
penal, Curtea Constituional se va pronuna i asupra aspectelor ce in de compatibilitatea art. 5 din
Codul penal, n interpretarea dat de instana suprem, cu dispoziiile Legii fundamentale.
19. n motivarea excepiei de neconstituionalitate autorul susine c dispoziiile legale criticate ncalc
prevederile constituionale ale art. 61 alin. (1) referitor la Parlament ca unic autoritate legiuitoare a
rii.
20. Examinnd excepia de neconstituionalitate, Curtea constat c principiul activitii legii penale
presupune, ca regul general, aplicarea legii tuturor infraciunilor svrite n timpul ct aceasta se
afl n vigoare. Acest principiu este indisolubil legat de cel al legalitii, care reprezint o caracteristic
specific statului de drept, motiv pentru care legiuitorul constituant a statuat n art. 1 alin. (5) c "n
Romnia, respectarea Constituiei, a supremaiei sale i a legilor este obligatorie". n materie penal,
art. 23 alin. (12) din Legea fundamental consacr regula potrivit creia "Nicio pedeaps nu poate fi
stabilit sau aplicat dect n condiiile i n temeiul legii."

21. De la aceast regul sunt admise dou excepii, constnd fie n retroactivitatea, fie n
ultraactivitatea legii. Aceste excepii se aplic n situaiile de tranziie determinate de succesiunea
legilor penale, atunci cnd o infraciune este svrit sub imperiul legii penale anterioare ns
fptuitorul este urmrit penal, judecat ori execut pedeapsa sub imperiul noii legi penale. Problematica
aplicrii legii penale n situaiile de tranziie a determinat exprimarea a dou curente de opinie
diametral opuse: teza ultraactivitii legii vechi, potrivit creia n caz de tranziie se va aplica legea
existent n momentul svririi infraciunii, i teza retroactivitii legii n vigoare, potrivit creia n
caz de situaie tranzitorie se va aplica noua lege penal.
22. Deoarece niciuna dintre cele dou soluii nu era pe deplin echitabil, nu rspundea exigenelor
privind egalitatea de tratament juridic, literatura, practica judiciar i legislaia modern au impus o a
treia soluie juridic, cunoscut sub denumirea de principiul mitior lex, principiu potrivit cruia n
cazul situaiilor determinate de succesiunea legilor penale se va aplica legea penal mai favorabil.
Acest principiu a fost consacrat la nivel constituional n anul 1991, cnd legiuitorul constituant a
statuat prin art. 15 alin. (2) c "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepia legii penale mai
favorabile", iar odat cu revizuirea Legii fundamentale, tot prin art. 15 alin. (2), principiul a fost extins
i la faptele contravenionale, n sensul c "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepia legii penale
sau contravenionale mai favorabile".
23. n doctrina de specialitate i practica judiciar au fost exprimate dou opinii privind mecanismul
de aplicare a legii penale mai favorabile.
24. Potrivit primei opinii, legea penal mai favorabil se determin prin compararea legilor succesive,
stabilirea n concret a legii mai favorabile i, n final, aplicarea acesteia n ansamblu. Principiul care
fundamenteaz aceast orientare doctrinar i jurisprudenial este cel conform cruia legile se
compar, dar nu se combin.
25. Susinnd aceast soluie, doctrina i jurisprudena au relevat c o combinare a dispoziiilor mai
favorabile dintre dou legi succesive este hibrid i duce la crearea, pe cale judectoreasc, a unei a
treia legi (lex tertia), consecin inadmisibil, deoarece ar nsemna ca organele judiciare s exercite un
atribut care nu le revine, intrnd n sfera de competen constituional a legiuitorului. Acest punct de
vedere se sprijinea i pe un argument de text, respectiv art. 13 din Codul penal din 1969, care statua c,
n ipoteza n care de la svrirea infraciunii pn la judecarea definitiv a cauzei au intervenit una
sau mai multe legi penale, se aplic legea cea mai favorabil, subliniindu-se c este vorba de lege i
nicidecum de dispoziiile mai favorabile din legile succesive. De altfel, i actualul Cod penal a preluat
n art. 5 aceeai soluie potrivit creia "n cazul n care de la svrirea infraciunii pn la judecarea
definitiv a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplic legea mai favorabil", astfel
c raionamentul i pstreaz valabilitatea i raportat la dispoziiile legale n vigoare.
26. n acelai sens, i o parte a doctrinei recente a considerat c principiul "mitior lex" este greit
aplicat atunci cnd sunt combinate dispoziiile mai favorabile infractorului cuprinse n legile penale
succesive, cu rezultatul obinerii unei "lex tertia". Aceasta ntruct, prin selectarea i mbinarea
dispoziiilor penale mai blnde cuprinse n legile penale succesive, judectorul nu se limiteaz la
aplicarea legii penale, ci creeaz o lege penal proprie. Aadar, prin acest procedeu combinatoriu
judectorul i depete atribuiile sale i ptrunde nepermis n domeniul legislativului realiznd un
abuz de putere, astfel c nu exist niciun argument care s justifice mbinarea a dou sau mai multe
legi penale. n sfrit, se arat c o asemenea concepie nu se poate sprijini nici mcar pe una sau mai
multe dispoziii din legea de punere n aplicare a noului Cod penal, cu privire la care se afirm c ar
ngdui acest hibrid normativ, ntruct legiuitorul nu i poate transmite, prin niciun act normativ,
puterea sa legiuitoare n domeniul autoritii judectoreti, rezultatul unei asemenea combinri
neputnd fi dect n contradicie cu prevederile constituionale.
27. Potrivit celei de-a doua opinii, legea penal mai favorabil se determin prin raportare la fiecare
instituie care se aplic n mod autonom, astfel c, dac ncadrarea faptei s-a fcut dup una dintre legi,
care era mai favorabil, aceasta nu exclude aplicarea dispoziiilor din cealalt lege cu privire la
recidiv sau la concursul de infraciuni, dac acestea sunt mai favorabile. Se arat c, de pild,
concursul de infraciuni face parte dintre acele instituii juridico-penale (ca i prescripia, suspendarea

executrii pedepsei .a.) ale cror reguli se aplic, n cazul succesiunii de legi penale n timp, n mod
autonom, independent de ncadrarea juridic a faptelor dup legea nou sau dup cea anterioar.
28. Autorii acestei opinii susin c, fr a contesta c n perioada analizat au existat opinii favorabile
ideii de aplicare global a legii penale mai favorabile, acestea nu sunt de natur s contrazic afirmaia
potrivit creia doctrina majoritar (att numeric, ct i ca prestigiu) a fost i rmne fidel ideii de
aplicare a legii mai favorabile n mod distinct pentru fiecare instituie autonom.
29. Examinnd jurisprudena naltei Curi de Casaie i Justiie n materie, Curtea constat c,
pronunndu-se asupra unui recurs n interesul legii, nalta Curte de Casaie i Justiie a statuat c, "n
cazul faptelor svrite sub imperiul Legii nr. 87/1994 i al judecrii lor dup intrarea n vigoare a
Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea i combaterea evaziunii fiscale, pot beneficia de cauzele de
impunitate sau de reducere a pedepsei reglementate de art. 10 din aceast lege numai cei n sarcina
crora s-a reinut, prin aplicarea art. 13 din Codul penal, svrirea unei infraciuni fiscale prevzute
de art. 9 din Legea nr. 241/2005". Observnd i c, prin art. 16, Legea nr. 241/2005 a abrogat expres,
n totalitate, Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale, instana suprem a reinut c
principiul legii penale mai favorabile "impune aplicarea legii mai favorabile n ansamblu i nu doar
aplicarea unora dintre dispoziiile mai favorabile ale acelei legi. Ca atare, n raport cu principiul
menionat, nu se poate recurge la combinarea unei dispoziii mai favorabile dintr-o lege cu dispoziii
din alt lege, fiindc n acest fel s-ar ajunge, pe cale judectoreasc, la crearea unei a treia legi, ceea ce
nu ar fi ngduit" (Decizia nr. 8 din 21 ianuarie 2008, publicat n Monitorul Oficial al Romniei,
Partea I, nr. 866 din 22 decembrie 2008).
30. Contrar celor statuate anterior prin recursul n interesul legii menionat mai sus care reprezint o
soluie de principiu referitoare la problema aplicrii legii penale mai favorabile, recent, printr-o
hotrre prealabil, pronunat n baza prevederilor art. 475-477 din Codul de procedur penal, nalta
Curte de Casaie i Justiie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept n materie penal,
avnd de dezlegat problema de drept viznd aplicarea legii penale mai favorabile n cazul prescripiei
rspunderii penale, respectiv dac prescripia rspunderii penale reprezint o instituie autonom fa
de instituia pedepsei, a statuat c "n aplicarea art. 5 din Codul penal, [...] prescripia rspunderii
penale reprezint o instituie autonom fa de instituia pedepsei." n motivarea deciziei se arat c
"determinarea instituiilor care pot funciona autonom este o preocupare important n practica
judiciar penal actual datorit necesitii de a stabili modul de aplicare a legii penale mai
favorabile", precum i c "instituiile autonome sunt instituiile al cror mecanism de aplicare
funcioneaz separat de ncadrare i/sau pedeaps i ale cror condiii de existen sunt diferite de
faptul juridic fa de care sunt apreciate ca fiind autonome". Se mai statueaz c "Avnd n vedere c
efectele instituiilor autonome nu sunt generate de acelai tip de fapt juridic, instituiile enumerate mai
sus sunt autonome i ntre ele, nu doar fa de incriminare i sanciune". (Decizia nr. 2 din 14 aprilie
2014, publicat n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I, nr. 319 din 30 aprilie 2014).
31. Abordnd problema legii penale mai favorabile, Curtea Constituional a decis n practica sa c
prin aplicarea legii penale n timp se nelege ansamblul de norme juridice penale ce izvorsc din
raiuni de politic penal, prin care se reglementeaz modul de aplicare a principiului mitior lex n
raport cu timpul svririi infraciunii i cu momentul tragerii la rspundere penal a celor ce au
svrit infraciuni (Decizia nr. 841 din 2 octombrie 2007, publicat n Monitorul Oficial al Romnei,
Partea I, nr. 723 din 25 octombrie 2007). Totodat, determinarea legii mai blnde nu presupune o
activitate abstract, ci una concret, fiind indisolubil legat de fapta comis i de autorul ei (Decizia nr.
834 din 2 octombrie 2007, publicat n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I, nr. 727 din 26
octombrie 2007).
32. Pentru identificarea concret a legii penale mai favorabile trebuie avute n vedere o serie de criterii
care tind fie la nlturarea rspunderii penale, ori a consecinelor condamnrii, fie la aplicarea unei
pedepse mai mici. Aceste elemente de analiz vizeaz n primul rnd condiiile de incriminare, apoi
cele de tragere la rspundere penal i, n sfrit, criteriul pedepsei. n acest sens, Curtea
Constituional a statuat c "Determinarea caracterului mai favorabil are n vedere o serie de
elemente, cum ar fi: cuantumul sau coninutul pedepselor, condiiile de incriminare, cauzele care
exclud sau nltur responsabilitatea, influena circumstanelor atenuante sau agravante, normele

privitoare la participare, tentativ, recidiv etc. Aa fiind, criteriile de determinare a legii penale mai
favorabile au n vedere att condiiile de incriminare i de tragere la rspundere penal, ct i condiiile
referitoare la pedeaps. Cu privire la aceasta din urm pot exista deosebiri de natur (o lege prevede ca
pedeaps principal amenda, iar alta nchisoarea), dar i deosebiri de grad sau cuantum privitoare la
limitele de pedeaps i, evident, la modalitatea stabilirii acestora n mod concret." Ct privete
determinarea concret a legii penale mai favorabile, Curtea Constituional a statuat c "aceasta
vizeaz aplicarea legii, i nu a dispoziiilor mai blnde, neputndu-se combina prevederi din vechea i
din noua lege, deoarece s-ar ajunge la o lex tertia, care, n pofida dispoziiilor art. 61 din Constituie, ar
permite judectorului s legifereze" (Decizia nr. 1.470 din 8 noiembrie 2011, publicat n Monitorul
Oficial al Romniei, Partea I, nr. 853 din 2 decembrie 2011).
33. Prin urmare, conform jurisprudenei Curii Constituionale, instanele judectoreti pot dispune
aplicarea legii penale mai favorabile, n temeiul art. 5 din Codul penal, n intervalul cuprins ntre
momentul svririi faptei i momentul judecrii definitive. Aa cum nsi Constituia dispune n art.
15 alin. (2), Curtea observ c obiectul reglementrii, art. 5 din Codul penal, are n vedere "legea"
penal sau contravenional mai favorabil i nicidecum dispoziiile/normele penale mai favorabile.
34. Specific analizei efectuate de Curte n prezenta cauz este faptul c n discuie se pune problema
aprecierii legii penale mai favorabile prin compararea dispoziiilor a dou coduri penale, respectiv
Codul penal din 1969 i actualul Cod penal. Codurile se supun acelorai reguli generale ce guverneaz
raiunea, scopul, necesitatea oricrui sistem de drept, ns, spre deosebire de reglementrile
modificatoare punctuale, dispun cu privire la o tipologie larg de relaii sociale. Astfel, potrivit art. 18
din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnic legislativ pentru elaborarea actelor normative,
republicat n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, "n vederea
sistematizrii i concentrrii legislaiei, reglementrile dintr-un anumit domeniu sau dintr-o anumit
ramur de drept, subordonate unor principii comune, pot fi reunite ntr-o structur unitar, sub form
de coduri." Tocmai de aceea, n cazul proiectelor de coduri comisiile de specialitate vor ntocmi teze
prealabile care s reflecte concepia general, principiile, noile orientri i principalele soluii ale
reglementrilor preconizate.
35. Adoptarea noului Cod penal a fost impus din punct de vedere teleologic de raiuni a cror sorginte
public este dat att de reglementrile adoptate la nivelul Uniunii Europene pentru realizarea spaiului
comun de libertate, securitate i justiie, ct i de noua filosofie penal a statului romn. Din aceast
perspectiv, actualul Cod penal consacr o viziune diferit fa de vechiul Cod penal: dei au fost
preluate majoritatea faptelor penale ce se gseau i n reglementarea anterioar, pedepsele aplicabile
au fost semnificativ diminuate. ns, din analiza de ansamblu a dispoziiilor din noul Cod penal, se
poate constata existena caracterului mai favorabil a unor instituii din vechea reglementare, instituii
pe care doctrina le-a calificat ca fiind autonome. n aceast situaie se gsesc, de exemplu, suspendarea
executrii pedepsei sub supraveghere, concursul de infraciuni ori prescripia special. Astfel, pentru
suspendarea executrii pedepsei sub supraveghere, n actualul Cod penal este impus condiia
referitoare la pedeapsa aplicat care s fie de cel mult 3 ani, n timp ce potrivit Codului penal din 1969
pedeapsa aplicat putea s fie de 4 ani. De asemenea, n cazul concursului de infraciuni, n actualul
Cod penal se prevede c, atunci cnd s-au stabilit numai pedepse cu nchisoare, se aplic pedeapsa cea
mai grea, la care se adaug automat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, n timp
ce potrivit Codului penal din 1969 se aplica pedeapsa cea mai grea, care putea fi sporit pn la
maximul ei special, iar cnd acest maxim nu era ndestultor, se putea aduga un spor de pn la 5 ani.
Tot astfel, n situaia prescripiei, actualul Cod penal consacr n art. 155 alin. (4) mplinirea
termenului de prescripie, indiferent de numrul ntreruperilor, dac s-au depit cu nc o dat
termenele generale prevzute de art. 154, n timp ce n Codul penal din 1969, anterior modificrii
operate prin Legea nr. 63/2012, prescripia se socotea mplinit dac se depeau termenele generale
cu nc jumtate.
36. Fr a intra ntr-o analiz comparativ i punctual pe fiecare instituie de drept penal - analiz care
aparine prin excelen instanelor de drept comun, ntruct prin actualul Cod penal au fost diminuate
pedepsele, Curtea constat c raiunea avut n vedere de legiuitor a fost aceea de a impune un
tratament sancionator mai blnd pentru inculpaii care se afl la prima confruntare cu legea penal i

care, indiferent de forma de vinovie, comit o singur fapt penal, iar nu o pluralitate de infraciuni.
Alta este situaia inculpailor care persist ntr-un comportament antisocial prin svrirea mai multor
infraciuni, situaie n care legiuitorul a urmrit s instituie un tratament sancionator mai sever, al
crui rol preventiv const n descurajarea celor tentai s lezeze repetat valorile sociale ocrotite de
legea penal. De altfel, intenia legiuitorului rezult i din Expunerea de motive a Legii nr. 286/2009
privind Codul penal, potrivit creia, "ntr-un stat de drept, ntinderea i intensitatea represiunii penale
trebuie s rmn n limite determinate, n primul rnd, prin raportare la importana valorii sociale
lezate pentru cei care nfrng pentru prima oar legea penal, urmnd s creasc progresiv pentru cei
care comit mai multe infraciuni nainte de a fi definitiv condamnai i cu att mai mult pentru cei n
stare de recidiv. De aceea, limitele de pedeaps prevzute n partea special trebuie corelate cu
dispoziiile prii generale, care vor permite o agravare proporional a regimului sancionator prevzut
pentru pluralitatea de infraciuni."
37. Curtea consider c intenia legiuitorului nu trebuie i nu poate fi ignorat. O atare concluzie nu
neag principiul aplicrii legii penale mai favorabile care urmeaz a fi incident, ns nu prin
combinarea dispoziiilor din legile penale succesive, pentru c, n caz contrar, s-ar anula voina mai sus
relevat care are n vedere ansamblul de norme ce au fost integrate organic ntr-un nou cod i
nicidecum dispoziii ori instituii autonome. Altfel spus, n caz de tranziie, judectorul este inut de
aplicarea legii penale mai favorabile, n ansamblu, fapt justificat prin aceea c nu trebuie s ignore
viziunea fie preponderent represiv, aa cum este cazul Codului penal din 1969, fie preponderent
preventiv, aa cum este cazul actualului Cod penal. Soluia se impune pentru c nu poate fi nclcat
finalitatea urmrit de legiuitor cu ocazia adoptrii fiecrui cod n parte, deoarece nu ntmpltor cele
dou coduri, dei fiecare cu o concepie unitar proprie, au viziuni diferite asupra modului n care sunt
aprate valorile sociale de ctre legea penal.
38. mprejurarea c, anterior apariiei noului Cod penal, Curtea Constituional a sancionat punctual
un neles contrar principiului legii penale mai favorabile n cazul unor instituii de drept penal
material (a se vedea n acest sens Decizia nr. 1.092 din 18 decembrie 2012, publicat n Monitorul
Oficial al Romniei, Partea I, nr. 67 din 31 ianuarie 2013 - referitoare la prescripia special, Decizia
nr. 1.470 din 8 noiembrie 2011, publicat n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I, nr. 853 din 2
decembrie 2011 - referitoare la acordul de recunoatere a vinoviei) nu contravine argumentelor de
mai sus, deoarece, n acele decizii, norma mai favorabil s-a integrat n cuprinsul aceluiai act
normativ, nefiind modificat viziunea de ansamblu a reglementrii. Astfel, legea de modificare a
termenului de prescripie special (art. I pct. 3 din Legea nr. 63/2012) a fost ncorporat n legea de
baz (respectiv Codul penal din 1969), pierzndu-i identitatea i integrndu-se deplin n filosofia de
ansamblu a reglementrii existente. Situaia este n mod vdit diferit n cazul succesiunii n timp a
dou coduri penale, ntruct ntr-o atare ipotez se schimb opiunea puterii legislative cu privire la
nsi filosofia politicii penale. Aceast nou concepie nu putea nicidecum s aib n vedere
posibilitatea mbinrii dispoziiilor celor dou legi pentru a obine o a treia lege (lex tertia).
39. De altfel, Curtea European a Drepturilor Omului, ntr-o spe relativ recent, dei nu a menionat
in terminis acest lucru, a statuat c respectarea dispoziiilor art. 7 paragraful 1 din Convenia pentru
aprarea drepturilor omului i a libertilor fundamentale impun, n cazul legilor penale succesive,
alegerea global a legii penale mai favorabile. Astfel, prin Hotrrea din 18 iulie 2013, pronunat n
Cauza Maktouf i Damjanovic mpotriva Bosniei i Heregovina, paragraful 70, Curtea de la
Strasbourg, observnd c ambele coduri penale ce s-au succedat din momentul comiterii faptelor i
pn la judecarea definitiv (Codul penal din 1976 i Codul penal din 2003) "prevd game diferite de
pedepse pentru crime de rzboi", a constatat c a existat "posibilitatea real ca aplicarea retroactiv a
Codului din 2003 s fi fost n detrimentul reclamanilor n ceea ce privete impunerea pedepselor",
astfel c "nu se poate afirma c acetia au beneficiat, n conformitate cu art. 7 din Convenie, de
garanii efective mpotriva impunerii unei pedepse mai severe". Prin urmare, instana european a
hotrt, n unanimitate, c a fost nclcat art. 7 din Convenie, preciznd totodat c aceast hotrre
"trebuie neleas ca indicnd pur i simplu faptul c, n ceea ce privete stabilirea pedepselor,
reclamanilor ar fi trebuit s li se aplice dispoziiile codului din 1976 [n ansamblu, n.n.] i nu faptul c
ar fi trebuit s fie impuse pedepse mai blnde".

40. n soluionarea acelei cauze nu a fost pus n discuie o eventual mbinare a prevederilor din cele
dou coduri. Aceast abordare, care exclude posibilitatea combinrii dispoziiilor mai blnde din mai
multe legi succesive, este deplin argumentat ntr-una din opiniile concordante, formulate la hotrrea
sus-menionat, potrivit creia, "n mod logic, principiul aplicrii retroactive a celei mai favorabile legi
penale este corolarul principiului neretroactivitii legii penale mai severe. Dac o lege penal mai
sever nu se poate aplica n cazul actelor svrite nainte de intrarea sa n vigoare, atunci o lege
penal mai favorabil trebuie s se aplice actelor comise anterior, dar judecate ulterior intrrii sale n
vigoare. Dac legea penal mai sever ar continua s produc efecte dup ce a fost nlocuit cu o lege
penal mai favorabil, ar fi nclcat principiul separrii puterilor n msura n care instanele ar
continua s aplice legea penal mai sever, dei legiuitorul a modificat evaluarea sa privind gradul de
gravitate a comportamentului i gradul corespunztor de severitate a pedepselor aplicabile.[...] Curtea
a adoptat o poziie clar privind definiia lex mitior cu scopul aplicrii unor legi penale succesive: lex
mitior este legea cea mai favorabil acuzatului, innd seama de situaia acestuia, de natura infraciunii
i de circumstanele n care a svrit-o. Acest lucru nseamn c art. 7 paragraful 1 din Convenie
presupune o comparaie in concreto a legilor penale aplicabile cauzei acuzatului, inclusiv legea n
vigoare la momentul svririi infraciunii (vechea lege) i cea n vigoare la momentul judecrii (noua
lege) [...]. Hotrrea Scoppola nr. 2 arat c lex mitior trebuie s fie stabilit in concreto, adic
judectorul trebuie s confrunte fiecare lege penal aplicabil (cea veche i cea nou) cu faptele
specifice cauzei, cu scopul de a stabili care ar trebui s fie pedeapsa n cazul n care se aplic fie legea
veche, fie cea nou. Dup stabilirea pedepselor care rezult din legile aplicabile i n lumina faptelor
cauzei, trebuie s se aplice legea care este efectiv cea mai favorabil acuzatului."
41. n continuarea argumentaiei, se arat c, "pentru a stabili care este lex mitior n temeiul art. 7
paragraful 1 din Convenie, trebuie s se procedeze, de asemenea, la o comparaie global a regimului
represiv al fiecreia din legile penale aplicabile n cazul acuzatului (metoda comparaiei globale).
Judectorul nu poate efectua o comparaie regul cu regul (metoda comparaiei difereniate), alegnd
regula cea mai favorabil din fiecare din legile comparate. Dou motive sunt oferite n mod tradiional
n sprijinul acestei metode a comparaiei globale: n primul rnd, fiecare regim represiv are propria sa
logic, iar judectorul nu poate distruge aceast logic, amestecnd diverse reguli din diferite legi
penale succesive; n al doilea rnd, judectorul nu se poate substitui legiuitorului i s creeze un nou
regim represiv ad-hoc, alctuit din diverse reguli ce decurg din diferite legi penale succesive. Prin
urmare, art. 7 paragraful 1 din Convenie impune stabilirea lex mitior n mod concret i global".
42. Avnd n vedere considerentele expuse, Curtea Constituional constat c dispoziiile art. 5 din
actualul Cod penal, n interpretarea care permite instanelor de judecat, n determinarea legii penale
mai favorabile, s combine dispoziiile Codului penal din 1969 cu cele ale actualului Cod penal,
contravine dispoziiilor constituionale ale art. 1 alin. (4) privind separaia i echilibrul puterilor n stat,
precum i ale art. 61 alin. (1) privind rolul Parlamentului de unic autoritate legiuitoare a rii.
43. Potrivit art. 1 alin. (4) din Legea fundamental, "Statul se organizeaz potrivit principiului
separaiei i echilibrului puterilor - legislativ, executiv i judectoreasc - n cadrul democraiei
constituionale", iar potrivit art. 61 alin. (1) "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al
poporului romn i unica autoritate legiuitoare a rii."
44. Raportat la aceste prevederi constituionale, n jurisprudena sa, Curtea a statuat c prevederile
legale care guverneaz activitatea instanelor judectoreti i fixeaz poziia lor fa de lege, accept n
mod unanim c "atribuiile judectorului implic identificarea normei aplicabile, analiza coninutului
su i o necesar adaptare a acesteia la faptele juridice pe care le-a stabilit, astfel nct legiuitorul aflat
n imposibilitate de a prevedea toate situaiile juridice las judectorului, nvestit cu puterea de a spune
dreptul, o parte din iniiativ. Astfel, n activitatea de interpretare a legii, judectorul trebuie s
realizeze un echilibru ntre spiritul i litera legii, ntre exigenele de redactare i scopul urmrit de
legiuitor, fr a avea competena de a legifera, prin substituirea autoritii competente n acest
domeniu" (a se vedea Decizia Curii Constituionale nr. 838 din 27 mai 2009, publicat n Monitorul
Oficial al Romniei, Partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009).
45. Puterea judectoreasc, prin nalta Curte de Casaie i Justiie, are rolul constituional de a da unui
text de lege anumite interpretri, n scopul aplicrii unitare de ctre instanele judectoreti. Acest fapt

nu presupune ns c instana suprem se poate substitui Parlamentului, unica putere legiuitoare n stat,
dar implic anumite exigene constituionale ce in de modalitatea concret n care se realizeaz
interpretarea. n cazul dedus judecii, interpretarea dual a dispoziiilor art. 5 din Codul penal este
evident, ns, pentru argumentele expuse, una dintre interpretri contravine dispoziiilor care stabilesc
sfera de competen a puterii legiuitoare, consacrate de art. 61 alin. (1) din Constituie, cu consecina
nfrngerii separaiei i echilibrului puterilor n stat, prevzute de art. 1 alin. (4) din Legea
fundamental. Astfel, interpretarea potrivit creia legea penal mai favorabil presupune aplicarea
instituiilor autonome mai favorabile, este de natur s nfrng exigenele constituionale, deoarece, n
caz contrar s-ar rupe legtura organic dintre instituiile de drept penal aparinnd fiecrei legi
succesive, cu consecina direct a schimbrii coninutului i sensului actelor normative adoptate de
ctre legiuitor.
46. Curtea observ c noiunea de instituie autonom nu este reglementat n niciunul dintre cele dou
coduri penale i nici n legea de aplicare a actualului Cod penal. Aa fiind, chiar dac n limbajul
juridic curent utilizarea noiunii de instituie autonom pentru anumite categorii juridice este acceptat,
caracterul autonom al acesteia, astfel cum acesta este susinut n doctrin i practica judiciar,
presupune c ea are o existen de sine stttoare i nu depinde de ansamblul normativ n care este
integrat pentru a-i ndeplini finalitatea. Or, o atare concluzie este inadmisibil, ntruct nu se poate
reine c o norm din Codul penal care reglementeaz cu privire la o anumit instituie de drept penal
(recidiv, concurs de infraciuni, prescripie etc.) este independent de legea creia i aparine. Aceast
distincie are o deosebit importan pentru nelegerea conceptului de lege, pentru c numai aa se
poate oferi noiunii de "lege penal mai favorabil" un neles constituional.
47. Faptul c legiuitorul a definit n art. 173 din Codul penal noiunea de lege penal ca fiind "orice
dispoziie cu caracter penal cuprins n legi organice, ordonane de urgen sau alte acte normative
care la data adoptrii lor aveau putere de lege" nu echivaleaz cu mprejurarea c acele dispoziii sunt
legi, ci doar cu faptul c sunt norme distincte care aparin legii i au fora acesteia. Codul penal
constituie o lege unitar, asemenea norme fiind prevzute i n legile speciale care reglementeaz alte
relaii sociale, dar stabilesc, totodat, i fapte care constituie infraciuni (cum ar fi infraciunile
reglementate de legislaia vamal, fiscal etc.). Art. 1 alin. (1) din Codul penal stabilete c "Legea
penal prevede faptele care constituie infraciuni", motiv pentru care n absena unei incriminri nu se
poate vorbi de o lege penal. De aceea, nelesul noiunii de lege penal consacrat de art. 173 are n
vedere alte acte normative care prevd fapte ce constituie infraciuni, legiuitorul urmrind a face
legtura material dintre Codul penal i alte legi speciale care, dei nu sunt penale, reglementnd cu
privire la alt tip de relaii sociale, cuprind i dispoziii cu caracter penal. Calificarea caracterului penal
al acestor dispoziii le scoate din sfera domeniului principal de reglementare (fiscal, vamal etc.) cu
scopul de a nltura orice fel de obiecii potrivit crora faptele antisociale respective ar putea urma
numai regimul juridic respectiv, n acest mod fiind exclus o eventual sustragere de la rspunderea
penal. De altfel, dincolo de interpretarea acestui text, este de observat c acesta nu dispune cu privire
la aplicarea legii penale mai favorabile, exigenele acestui principiu fiind stabilite prin art. 5 din Codul
penal.
48. Avnd rolul de garant al drepturilor i libertilor ceteneti, Curtea Constituional nu poate
ignora i alte consecine de sorginte constituional, cum ar fi exigenele ce in de lipsa discriminrii
infractorului, fie ea, n acest caz, pozitiv, care nu numai c justific, dar impun aplicarea unui
tratament identic. Aceasta presupune c suspecii/inculpaii care au comis fapte sub imperiul legii
vechi, dar care vor fi judecai sub imperiul legii noi trebuie s aib, n funcie de legea mai favorabil,
o situaie juridic identic ori cu cei condamnai anterior potrivit legii vechi, ori cu cei ce vor svri
infraciuni potrivit legii noi, nefiind permis o a treia form de tratament sancionator ce combin
dispoziii din ambele coduri. Prin urmare, pentru a satisface cerinele constituionale ale art. 16 alin.
(1) potrivit crora "Cetenii sunt egali n faa legii i a autoritilor publice, fr privilegii i fr
discriminri", este interzis alternarea instituiilor de drept penal din cele dou legi, deoarece, n caz
contrar, n aplicarea legii penale mai favorabile s-ar crea o discriminare pozitiv cu consecina crerii
unui privilegiu pentru infractorul care este judecat n perioada de tranziie a legii.

49. Toate aceste argumente conduc la constatarea nclcrii dispoziiilor art. 1 alin. (4) i art. 61 alin.
(1) din Constituie, ntruct prin combinarea dispoziiilor penale din mai multe legi succesive se
creeaz, pe cale judiciar, o a treia lege care neag raiunea de politic penal conceput de legiuitor.
Avnd n vedere cele de mai sus, Curtea consider c numai interpretarea prevederilor art. 5 din Codul
penal n sensul c legea penal mai favorabil se aplic n ansamblul ei este singura care poate nltura
viciul de neconstituionalitate.
50. Potrivit jurisprudenei sale, Curtea a consacrat posibilitatea i obligaia sa de a interveni, ori de cte
ori este sesizat, n cazul n care un text legal poate genera interpretri de natur a aduce atingere
prevederilor constituionale. n practica sa recent, Curtea a statuat c, "fr a nega rolul constituional
al instanei supreme, a crei competen este circumscris situaiilor de practic neunitar, Curtea
Constituional reine c, n cazul n care un text legal poate genera interpretri diferite, este obligat
s intervin ori de cte ori acele interpretri genereaz nclcri ale prevederilor Legii fundamentale.
Constituia reprezint cadrul i msura n care legiuitorul i celelalte autoriti pot aciona; astfel i
interpretrile care se pot aduce normei juridice trebuie s in cont de aceast exigen de ordin
constituional cuprins chiar n art. 1 alin. (5) din Legea fundamental, potrivit cruia n Romnia
respectarea Constituiei i a supremaiei sale este obligatorie" (Decizia nr. 1.092 din 18 decembrie
2012, publicat n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I, nr. 67 din 31 ianuarie 2013).
51. Acest lucru este valabil i n ipoteza n care nalta Curte de Casaie i Justiie, n realizarea
atribuiilor constituionale prevzute de art. 126 alin. (3), a pronunat o decizie pentru interpretarea i
aplicarea unitar a legii cu ocazia soluionrii unui recurs n interesul legii. Prin aceasta instana de
contencios constituional nu intr n sfera de competen a naltei Curi de Casaie i Justiie, deoarece
"nalta Curte de Casaie i Justiie, n acord cu dispoziiile constituionale ale art. 126 alin. (3), are
competena exclusiv de a se pronuna asupra problemelor ce in de interpretarea i aplicarea unitar a
legii ori de cte ori practica judiciar impune acest lucru. Aa fiind, o decizie pronunat ntr-o astfel
de procedur nu poate constitui eo ipso obiect al cenzurii instanei de contencios constituional (a se
vedea Decizia nr. 409 din 4 noiembrie 2003, publicat n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I, nr.
848 din 27 noiembrie 2003). Cu toate acestea, mprejurarea c printr-o decizie pronunat ntr-un
recurs n interesul legii se d unui text legal o anumit interpretare nu este de natur a fi convertit
ntr-un fine de neprimire care s oblige Curtea ca, n pofida rolului su de garant al supremaiei
Constituiei, s nu mai analizeze textul n cauz n interpretarea dat de instana suprem (A se vedea
Decizia nr. 8 din 18 ianuarie 2011, publicat n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I, nr. 186 din 17
martie 2011). " (A se vedea Decizia nr. 854 din 23 iunie 2011, publicat n Monitorul Oficial al
Romniei, Partea I, nr. 672 din 21 septembrie 2011.)
52. De altfel, Curtea Constituional a stabilit c, "indiferent de interpretrile ce se pot aduce unui text,
atunci cnd Curtea Constituional a hotrt c numai o anumit interpretare este conform cu
Constituia, meninndu-se astfel prezumia de constituionalitate a textului n aceast interpretare, att
instanele judectoreti, ct i organele administrative trebuie s se conformeze deciziei Curii i s o
aplice ca atare" (Decizia nr. 536 din 28 aprilie 2011, publicat n Monitorul Oficial al Romniei, Partea
I, nr. 482 din 7 iulie 2011). De asemenea, "n interpretarea legii, instanele judectoreti, ntre care i
nalta Curte de Casaie i Justiie, trebuie s respecte cadrul constituional, iar sancionarea
depirii/nclcrii acestuia revine n exclusivitate Curii Constituionale" (a se vedea n acest sens
Decizia nr. 854 din 23 iunie 2011, precitat).
53. Aceleai raiuni subzist i n ce privete consacrarea unei anumite interpretri legale prin hotrri
prealabile pronunate n temeiul art. 475 i urmtoarele din Codul de procedur penal, deoarece i
aceste din urm norme sunt, n concepia legiuitorului, o reflexie a dispoziiilor constituionale ale art.
126 alin. (3) potrivit crora "nalta Curte de Casaie i Justiie asigur interpretarea i aplicarea unitar
a legii de ctre celelalte instane judectoreti, potrivit competenei sale." Or, capitolul VI al titlului III
din Codul de procedur penal instituie "Dispoziii privind asigurarea unei practici judiciare unitare"
care se poate realiza fie prin recursuri n interesul legii, fie prin hotrri prealabile pentru dezlegarea
unor chestiuni de drept. De aceea, coninutul normei juridice, n interpretarea dat prin aceste din urm
hotrri, este supus controlului de constituionalitate, asemenea interpretrilor date prin deciziile care
soluioneaz recursurile n interesul legii, aa cum s-a stabilit prin jurisprudena Curii Constituional

artat mai sus. n msura n care prin dezlegarea dat unor probleme de drept se atribuie unui text de
lege un anumit neles, instana de judecat, din oficiu, procurorul sau partea dintr-un proces care se
consider prejudiciat constituional de dispoziia legal respectiv n interpretarea statuat prin
hotrrea prealabil pot uza de invocarea excepiei de neconstituionalitate.
54. Curtea Constituional reafirm faptul c, potrivit dispoziiilor art. 147 alin. (4) din Legea
fundamental, "De la data publicrii, deciziile sunt general obligatorii i au putere numai pentru
viitor". n jurisprudena sa, Curtea a statuat, cu valoare de principiu, c fora obligatorie ce nsoete
actele jurisdicionale, deci i deciziile Curii Constituionale, se ataeaz nu numai dispozitivului, ci i
considerentelor pe care se sprijin acesta. Astfel, Curtea a reinut c att considerentele, ct i
dispozitivul deciziilor sale sunt general obligatorii i se impun cu aceeai for tuturor subiectelor de
drept (a se vedea, n acest sens, Decizia Plenului Curii Constituionale nr. 1/1995 privind
obligativitatea deciziilor sale pronunate n cadrul controlului de constituionalitate, publicat n
Monitorul Oficial al Romniei, Partea I, nr. 16 din 26 ianuarie 1995, Decizia nr. 1.415 din 4 noiembrie
2009, publicat n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, i Decizia
nr. 414 din 14 aprilie 2010, publicat n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I, nr. 291 din 4 mai
2010).
55. Astfel, indiferent de interpretrile ce se pot aduce unui text atunci cnd Curtea Constituional a
hotrt c numai o anumit interpretare este conform cu Constituia, meninndu-se astfel prezumia
de constituionalitate a textului n aceast interpretare, instanele judectoreti trebuie s se conformeze
deciziei Curii i s o aplice ca atare. De altfel, Curtea Constituional a statuat c, n ceea ce privete
determinarea concret a legii penale mai favorabile, "aceasta vizeaz aplicarea legii i nu a
dispoziiilor mai blnde, neputndu-se combina prevederi din vechea i noua lege, deoarece s-ar
ajunge la o lex teria, care, n pofida dispoziiilor art. 61 din Constituie, ar permite judectorului s
legifereze" (Decizia nr. 1.470 din 8 noiembrie 2011, publicat n Monitorul Oficial al Romniei, Partea
I, nr. 853 din 2 decembrie 2011). Prin urmare, orice alt interpretare pe care practica judectoreasc o
atribuie textului confer acestuia vicii de neconstituionalitate.
56. Totodat, Curtea observ c prin Decizia nr. 2 din 14 aprilie 2014, nalta Curte de Casaie i
Justiie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept n materie penal a decis c n aplicarea
art. 5 din Codul penal prescripia rspunderii penale reprezint o instituie autonom fa de instituia
pedepsei, conferind astfel articolului 5 din Codul penal, n interpretarea dat, valene neconstituionale.
Curtea constat c, odat cu publicarea prezentei decizii n Monitorul Oficial al Romniei, efectele
Deciziei nr. 2 din 14 aprilie 2014 a instanei supreme nceteaz n conformitate cu prevederile art. 147
alin. (4) din Constituie i cu cele ale art. 4771 din Codul de procedur penal.
57. De asemenea, Curtea reine c dispoziiile art. 5 alin. (2) teza nti, conform crora "Dispoziiile
alin. (1) se aplic i actelor normative ori prevederilor din acestea declarate neconstituionale [...] dac
n timpul cnd acestea s-au aflat n vigoare au cuprins dispoziii penale mai favorabile", nu sunt
incidente ca efect al pronunrii prezentei decizii, ntruct, n acest caz, Curtea nu declar
neconstituional o prevedere legal, astfel c nu se produc consecine asupra existenei normative n
ordinea juridic a prevederii supuse controlului, ci se stabilete doar, pe cale de interpretare, un unic
neles constituional al art. 5 din Codul penal.
58. Curtea constat c dispoziiile art. 5 din Codul penal sunt constituionale n msura n care nu
permit combinarea prevederilor din legi succesive n stabilirea i aplicarea legii penale mai favorabile
i nicio autoritate nu poate ignora nelesul constituional astfel stabilit.
Pentru considerentele expuse mai sus, n temeiul art. 146 lit. d) i al art. 147 alin. (4) din Constituie, al
art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) i al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUIONAL
n numele legii

D E C I D E:
1 Admite excepia de neconstituionalitate ridicat de nalta Curte de Casaie i Justiie - Secia penal
n Dosarul nr. 5.714/118/2012 i constat c dispoziiile art. 5 din Codul penal sunt constituionale n
msura n care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive n stabilirea i aplicarea legii
penale mai favorabile.
Definitiv i general obligatorie.
Decizia se comunic celor dou Camere ale Parlamentului, Guvernului i naltei Curi de Casaie i
Justiie - Secia penal i se public n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I.
Pronunat n edina din data de 6 mai 2014.

Monitorul Oficial nr. 372 din 20 mai 2014 a fost publicata Decizia nr. 265 din 6 mai 2014 a Curtii
Constitutionale referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 5 din Codul
penal
Prin Incheierea din 27 martie 2014, pronuntata in Dosarul nr. 5.714/118/2012. Inalta Curte de Casatie
si Justitie Sectia penala a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a
dispozitiilor art. 5 din Codul penal, exceptie ridicata din oficiu intr-o cauza avand ca obiect
solutionarea recursului in materie penala formulat impotriva unei decizii penale pronuntate la data de 8
mai 2013, deci anterior intrarii in vigoare a actualului Cod penal, prin care inculpata a fost condamnata
la pedepse cu inchisoarea pentru comiterea, in concurs real, a doua infractiuni de inselaciune,
prevazute de art. 215 alin. 13 din Codul penal din i 969, si a unei infractiuni de fals, prevazuta de art.
291 din acelasi Cod penal.
In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate Inalta Curte de Casatie si Justitie sustine ca prevederile
criticate incalca dispozitiile constitutionale ale art. 61 referitor la Parlament ca unica autoritate
legiuitoare a tarii, deoarece, desi dispozitiile art. 5 din Codul penal, care reglementeaza aplicarea legii
penale mai favorabile pana la judecarea definitiva a cauzei, sunt, in sine, constitutionale, apreciaza ca,
prin modul in care sunt interpretate si aplicate in practica organelor judiciare, pot genera incalcari ale
Legii fundamentale, ajungand la combinarea de prevederi mai favorabile din legi penale succesive,
imprejurare de natura a conduce la crearea unei lex tertia.
Astfel, in vechea reglementare, tratamentul sanctionator pentru infractiunea de inselaciune era mai
aspru, respectiv inchisoare de la 3 la 15 ani, pe cand in actualul Cod penal fapta respectiva prevazuta
de art. 244 alin. (1) si (2) este sanctionata cu inchisoare de la 1 la 5 ani.
Altfel spus, pornind de la tratamentul sanctionator din legea noua, care este mai favorabil in raport cu
limitele speciale de pedeapsa, in cazul aprecierii legii penale mai favorabile pe institutii autonome,
termenul de prescriptie speciala a raspunderii penale ar fi cel din vechiul Cod penal, anterior
modificarii prin Legea nr. 63/2012, motiv pentru care s-ar constata implinit la data de 13 martie 2013,
in timp ce, daca legea penala mai favorabila ar fi aplicata in mod global, termenul de prescriptie
speciala ar fi cel prevazut de legea noua, urmand sa se implineasca abia la data de 13 septembrie 2015.
Prin urmare, Inalta Curte de Casatie si Justitie va trebui sa aleaga una dintre cele doua modalitati de
stabilire a legii penale mai favorabile, care, in functie de optiune, poate conduce fie la incetarea
procesului penal ca urmare a intervenirii prescriptiei speciale a raspunderii penale (pentru o fapta de
inselaciune comisa la data de 13 septembrie 2005), fie la continuarea procesului penal.
De asemenea, in mod similar, se pune problema si in ce priveste alegerea tratamentului sanctionator
aplicabil pluralitatii de infractiuni in forma concursului, in situatia in care instanta ar imbratisa o

opinie
sau
alta.
11. In sustinerea sesizarii se face trimitere la jurisprudenta Curtii Constitutionale potrivit careia, desi
Inalta Curte de Casatie si Justitie are competenta exclusiva de a se pronunta asupra problemelor ce tin
de interpretarea si aplicarea unitara a legii, in cazul in care un text legal poate genera interpretari
diferite, Curtea Constitutionala este obligata sa intervina ori de cate ori asemenea interpretari aduc
atingere prevederilor fundamentale, asa cum este cazul si in speta de fata (a se vedea Decizia nr. 1.092
din 18 decembrie 2012 si Decizia nr. 1.470 din 8 noiembrie 2011). Pe de alta parte, Curtea a mai
stabilit ca nu se pot combina prevederi din vechea si din noua lege, deoarece s-ar ajunge la o lex tertia,
care, in pofida dispozitiilor art. 61 din Constitutie, ar permite judecatorului sa legifereze (a se vedea
Decizia nr. 1.470 din 8 noiembrie 2011).
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, incheierea de sesizare a fost comunicata
presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si
exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.
Avocatul Poporului apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate este inadmisibila. Astfel, prin
aplicarea legii penale in timp se intelege ansamblul de norme juridice penale prin care se
reglementeaza aplicarea legii penale in raport cu timpul savarsirii infractiunii si cu timpul tragerii la
raspundere penala a celor ce au savarsit infractiuni. Pentru determinarea legii penale mai favorabile
trebuie avute in vedere o serie de aspecte, determinarea nefiind un proces abstract, ci unul concret in
raport direct cu fapta comisa si cu autorul ei. Asa fiind, stabilirea legii aplicabile poate fi facuta numai
de catre instanta de judecata, singura competenta sa decida cu privire la sensul, intelesul si modul de
aplicare a normelor criticate. Argumentele utilizate in motivarea exceptiei privesc tocmai aplicarea si
interpretarea legii de catre instantele de judecata investite cu solutionarea unor dosare avand ca obiect
aplicarea legii penale mai favorabile, aspecte ce excedeaza controlului de constitutionalitate.
In acest context, Avocatul Poporului face trimitere la deciziile nr. 1.470/2011 si nr. 543/2013 prin care
instanta de contencios constitutional a statuat ca, din perspectiva raportarii la prevederile Constitutiei,
verifica constitutionalitatea textelor legale aplicabile in interpretarea consacrata prin recursurile in
[nteresul legii. Or, pana la data emiterii punctului sau de vedere, Inalta Curte de Casatie si Justitie nu sa pronuntat printr-un recurs in interesul legii in privinta interpretarii si aplicarii prevederilor art. 5 din
Codul penal.
Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constata ca principiul activitatii legii penale
presupune, ca regula generala, aplicarea legii tuturor infractiunilor savarsite in timpul cat aceasta se
afla in vigoare. Acest principiu este indisolubil legat de cel al legalitatii, care reprezinta o caracteristica
specifica statului de drept, motiv pentru care legiuitorul constituant a statuat in art. 1 alin. (5) ca In
Romania, respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor este obligatorie. In materie penala,
art. 23 alin. (12) din Legea fundamentala consacra regula potrivit careia Nicio pedeapsa nu poate fi
stabilita sau aplicata decat in conditiile si in temeiul legii."
De la aceasta regula sunt admise doua exceptii, constand fie in retroactivitatea, fie in
ultraactivitatealegii. Aceste exceptii se aplica in situatiile de tranzitie determinate de succesiunea
legilor penale, atunci cand o infractiune este savarsita sub imperiul legii penale anterioare insa
faptuitorul este urmarit penal, judecat ori executa pedeapsa sub imperiul noii legi penale. Problematica
aplicarii legii penale in situatiile de tranzitie a determinat exprimarea a doua curente de opinie
diametral opuse: teza ultraactivitatii legii vechi, potrivit careia in caz de tranzitie se va aplica legea
existenta in momentul savarsirii infractiunii, si teza retroactivitatii legii in vigoare, potrivit careia in
caz de situatie tranzitorie se va aplica noua lege penala.
Deoarece niciuna dintre cele doua solutii nu era pe deplin echitabila, nu raspundea exigentelor privind
egalitatea de tratament juridic, literatura, practica judiciara si legislatia moderna au impus o a treia

solutie juridica, cunoscuta sub denumirea de principiulmitior lex, principiu potrivit caruia in cazul
situatiilor determinate de succesiunea legilor penale se va aplica legea penala mai favorabila. Acest
principiu a fost consacrat la nivel constitutional in anul 1991, cand legiuitorul constituant a statuat prin
art. 15 alin. (2) caLegea dispune numai pentru viitor, cu exceptia legii penale mai favorabile, iar
odata cu revizuirea Legii fundamentale, tot prin art. 15 alin. (2), principiul a fost extins si la faptele
contraventionale, in sensul caLegea dispune numai pentru viitor, cu exceptia legii penale sau
contraventionale mai favorabile.
In doctrina de specialitate si practica judiciara au fost exprimate doua opinii privind mecanismul de
aplicare a legii penale mai favorabile.
Potrivit primei opinii, legea penala mai favorabila se determina prin compararea legilor succesive,
stabilirea in concret a legii mai favorabile si, in final, aplicarea acesteia in ansamblu. Principiul care
fundamenteaza aceasta orientare doctrinara si jurisprudentiala este cel conform caruia legile se
compara, dar nu se combina.
Sustinand aceasta solutie, doctrina si jurisprudenta au relevat ca o combinare a dispozitiilor mai
favorabile dintre doua legi succesive este hibrida si duce la crearea, pe cale judecatoreasca, a unei a
treia legi (lex tertia), consecinta inadmisibila, deoarece ar insemna ca organele judiciare sa exercite un
atribut care nu le revine, intrand in sfera de competenta constitutionala a legiuitorului. Acest punct de
vedere se sprijinea si pe un argument de text, respectiv art. 13 din Codul penal din 1969, care statua ca,
in ipoteza in care de la savarsirea infractiunii pana la judecarea definitiva a cauzei au intervenit una
sau mai multe legi penale, se aplica legea cea mai favorabila, subliniindu-se ca este vorba de lege si
nicidecum de dispozitiile mai favorabile din legile succesive. De altfel, si actualul Cod penal a preluat
in art. 5 aceeasi solutie potrivit careia In cazul in care de la savarsirea infractiunii pana la judecarea
definitiva a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplica legea mai favorabila, astfel
ca rationamentul isi pastreaza valabilitatea si raportat la dispozitiile legale in vigoare.
In acelasi sens, si o parte a doctrinei recente a considerat ca principiul mitior lex este gresit aplicat
atunci cand sunt combinate dispozitiile mai favorabile infractorului cuprinse in legile penale succesive,
cu rezultatul obtinerii unei lex tertia. Aceasta intrucat, prin selectarea si imbinarea dispozitiilor
penale mai blande cuprinse in legile penale succesive, judecatorul nu se limiteaza la aplicarea legii
penale, ci creeaza o lege penala proprie. Asadar, prin acest procedeu combinatoriu judecatorul isi
depaseste atributiile sale si patrunde nepermis in domeniul legislativului realizand un abuz de putere,
astfel ca nu exista niciun argument care sa justifice imbinarea a doua sau mai multe legi penale. In
sfarsit, se arata ca o asemenea conceptie nu se poate sprijini nici macar pe una sau mai multe dispozitii
din legea de punere in aplicare a noului Cod penal, cu privire la care se afirma ca ar ingadui acest
hibrid normativ, intrucat legiuitorul nu isi poate transmite, prin niciun act normativ, puterea sa
legiuitoare in domeniul autoritatii judecatoresti, rezultatul unei asemenea combinari neputand fi decat
in contradictie cu prevederile constitutionale.
Potrivit celei de-a doua opinii, legea penala mai favorabila se determina prin raportare la fiecare
institutie care se aplica in mod autonom, astfel ca, daca incadrarea faptei s-a facut dupa una dintre legi,
care era mai favorabila, aceasta nu exclude aplicarea dispozitiilor din cealalta lege cu privire la
recidiva sau la concursul de infractiuni, daca acestea sunt mai favorabile. Se arata ca, de pilda,
concursul de infractiuni face parte dintre acele institutii juridico-penale (ca si prescriptia, suspendarea
executarii pedepsei s.a.) ale caror reguli se aplica, in cazul succesiunii de legi penale in timp, in mod
autonom, independent de incadrarea juridica a faptelor dupa legea noua sau dupa cea anterioara.
Autorii acestei opinii sustin ca, fara a contesta ca in perioada analizata au existat opinii favorabile
ideii de aplicare globala a legii penale mai favorabile, acestea nu sunt de natura sa contrazica afirmatia

potrivit careia doctrina majoritara (atat numeric, cat si ca prestigiu) a fost si ramane fidela ideii de
aplicare a legii mai favorabile in mod distinct pentru fiecare institutie autonoma.
Examinand jurisprudenta Inaltei Curti de Casatie si Justitie in materie, Curtea constata ca,
pronuntandu-se asupra unui recurs in interesul legii, Inalta Curte de Casatie si Justitie a statuat ca, in
cazul faptelor savarsite sub imperiul Legii nr. 87/1994 si al judecarii lor dupa intrarea in vigoare a
Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale, pot beneficia de cauzele de
impunitate sau de reducere a pedepsei reglementate de art. 10 din aceasta lege numai cei in sarcina
carora s-a retinut, prin aplicarea art. 13 din Codul penal, savarsirea unei infractiuni fiscale prevazute
de art. 9 din Legea nr. 241/2005. Observand si ca, prin art. 16, Legea nr. 241/2005 a abrogat expres,
in totalitate, Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale, instanta suprema a retinut ca
principiul legii penale mai favorabile impune aplicarea legii mai favorabile in ansamblu si nu doar
aplicarea unora dintre dispozitiile mai favorabile ale acelei legi. Ca atare, in raport cu principiul
mentionat, nu se poate recurge la combinarea unei dispozitii mai favorabile dintr-o lege cu dispozitii
din alta lege, fiindca in acest fel s-ar ajunge, pe cale judecatoreasca, la crearea unei a treia legi, ceea ce
nu ar fi ingaduit (Decizia nr. 8 din 21 ianuarie 2008, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei,
Partea I, nr. 866 din 22 decembrie 2008).
Contrar celor statuate anterior prin recursul in interesul legii mentionat mai sus care reprezinta o
solutie de principiu referitoare la problema aplicarii legii penale mai favorabile, recent, printr-o
hotarare prealabila, pronuntata in baza prevederilor art. 475477 din Codul de procedura penala, Inalta
Curte de Casatie si Justitie Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie penala,
avand de dezlegat problema de drept vizand aplicarea legii penale mai favorabile in cazul prescriptiei
raspunderii penale, respectiv daca prescriptia raspunderii penale reprezinta o institutie autonoma fata
de institutia pedepsei, a statuat ca In aplicarea art. 5 din Codul penal, [] prescriptia raspunderii
penale reprezinta o institutie autonoma fata de institutia pedepsei. In motivarea deciziei se arata ca
determinarea institutiilor care pot functiona autonom este o preocupare importanta in practica
judiciara penala actuala datorita necesitatii de a stabili modul de aplicare a legii penale mai
favorabile, precum si ca institutiile autonome sunt institutiile al caror mecanism de aplicare
functioneaza separat de incadrare si/sau pedeapsa si ale caror conditii de existenta sunt diferite de
faptul juridic fata de care sunt apreciate ca fiind autonome.
Se mai statueaza ca Avand in vedere ca efectele institutiilor autonome nu sunt generate de acelasi tip
de fapt juridic, institutiile enumerate mai sus sunt autonome si intre ele, nu doar fata de incriminare si
sanctiune. (Decizia nr. 2 din 14 aprilie 2014, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.
319 din 30 aprilie 2014).
Abordand problema legii penale mai favorabile, Curtea Constitutionala a decis in practica sa ca prin
aplicarea legii penale in timp se intelege ansamblul de norme juridice penale ce izvorasc din ratiuni de
politica penala, prin care se reglementeaza modul de aplicare a principiului mitior lex in raport cu
timpul savarsirii infractiunii si cu momentul tragerii la raspundere penala a celor ce au savarsit
infractiuni (Decizia nr. 841 din 2 octombrie 2007, publicata in Monitorul Oficial al Romanei, Partea I,
nr. 723 din 25 octombrie 2007). Totodata, determinarea legii mai blande nu presupune o activitate
abstracta, ci una concreta, fiind indisolubil legata de fapta comisa si de autorul ei (Decizia nr. 834 din
2 octombrie 2007, publicata inMonitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 727 din 26 octombrie 2007).
Pentru identificarea concreta a legii penale mai favorabile trebuie avute in vedere o serie de criterii
care tind fie la inlaturarea raspunderii penale, ori a consecintelor condamnarii, fie la aplicarea unei
pedepse mai mici. Aceste elemente de analiza vizeaza in primul rand conditiile de incriminare, apoi
cele de tragere la raspundere penala si, in sfarsit, criteriul pedepsei.

In acest sens, Curtea Constitutionala a statuat ca Determinarea caracterului mai favorabil are in
vedere o serie de elemente, cum ar fi: cuantumul sau continutul pedepselor, conditiile de incriminare,
cauzele care exclud sau inlatura responsabilitatea, influenta circumstantelor atenuante sau agravante,
normele privitoare la participare, tentativa, recidiva etc. Asa fiind, criteriile de determinare a legii
penale mai favorabile au in vedere atat conditiile de incriminare si de tragere la raspundere penala, cat
si conditiile referitoare la pedeapsa. Cu privire la aceasta din urma pot exista deosebiri de natura (o
lege prevede ca pedeapsa principala amenda, iar alta inchisoarea), dar si deosebiri de grad sau cuantum
privitoare la limitele de pedeapsa si, evident, la modalitatea stabilirii acestora in mod concret.
Cat priveste determinarea concreta a legii penale mai favorabile, Curtea Constitutionala a statuat ca
aceasta vizeaza aplicarea legii, si nu a dispozitiilor mai blande, neputandu-se combina prevederi din
vechea si din noua lege, deoarece s-ar ajunge la o lex tertia, care, in pofida dispozitiilor art. 61 din
Constitutie, ar permite judecatorului sa legifereze(Decizia nr. 1.470 din 8 noiembrie 2011, publicata
inMonitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 853 din 2 decembrie 2011).
Prin urmare, conform jurisprudentei Curtii Constitutionale, instantele judecatoresti pot dispune
aplicarea legii penale mai favorabile, in temeiul art. 5 din Codul penal, in intervalul cuprins intre
momentul savarsirii faptei si momentul judecarii definitive. Asa cum insasi Constitutia dispune in art.
15 alin. (2), Curtea observa ca obiectul reglementarii, art. 5 din Codul penal, are in vedere legea
penala sau contraventionala mai favorabila si nicidecum dispozitiile/normele penale mai favorabile.
34. Specific analizei efectuate de Curte in prezenta cauza este faptul ca in discutie se pune problema
aprecierii legii penale mai favorabile prin compararea dispozitiilor a doua coduri penale, respectiv
Codul penaldin 1969 si actualul Cod penal. Codurile se supun acelorasi reguli generale ce guverneaza
ratiunea, scopul, necesitatea oricarui sistem de drept, insa, spre deosebire de reglementarile
modificatoare punctuale, dispun cu privire la o tipologie larga de relatii sociale.
Astfel, potrivit art. 18 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea
actelor normative, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010,
In vederea sistematizarii si concentrarii legislatiei, reglementarile dintr-un anumit domeniu sau dintro anumita ramura de drept, subordonate unor principii comune, pot fi reunite intr-o structura unitara,
sub forma de coduri. Tocmai de aceea, in cazul proiectelor de coduri comisiile de specialitate vor
intocmi teze prealabile care sa reflecte conceptia generala, principiile, noile orientari si principalele
solutii ale reglementarilor preconizate.
Adoptarea noului Cod penal a fost impusa din punct de vedere teleologic de ratiuni a caror sorginte
publica este data atat de reglementarile adoptate la nivelul Uniunii Europene pentru realizarea spatiului
comun de libertate, securitate si justitie, cat si de noua filosofie penala a statului roman.
Din aceasta perspectiva, actualul Cod penal consacra o viziune diferita fata de vechiul Cod penal: desi
au fost preluate majoritatea faptelor penale ce se gaseau si in reglementarea anterioara, pedepsele
aplicabile au fost semnificativ diminuate. Insa, din analiza de ansamblu a dispozitiilor din noul Cod
penal, se poate constata existenta caracterului mai favorabil a unor institutii din vechea reglementare,
institutii pe care doctrina le-a calificat ca fiind autonome.
In aceasta situatie se gasesc, de exemplu, suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere, concursul
de infractiuni ori prescriptia speciala. Astfel, pentru suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere,
in actualul Cod penal este impusa conditia referitoare la pedeapsa aplicata care sa fie de cel mult 3 ani,
in timp ce potrivit Codului penal din 1969 pedeapsa aplicata putea sa fie de 4 ani.
De asemenea, in cazul concursului de infractiuni, in actualul Cod penal se prevede ca, atunci cand s-au
stabilit numai pedepse cu inchisoare, se aplica pedeapsa cea mai grea, la care se adauga automat un
spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, in timp ce potrivit Codului penal din 1969 se
aplica pedeapsa cea mai grea, care putea fi sporita pana la maximul ei special, iar cand acest maxim nu
era indestulator, se putea adauga un spor de pana la 5 ani.

Tot astfel, in situatia prescriptiei, actualul Cod penalconsacra in art. 155 alin. (4) implinirea termenului
de prescriptie, indiferent de numarul intreruperilor, daca s-au depasit cu inca o data termenele generale
prevazute de art. 154, in timp ce in Codul penal din 1969, anterior modificarii operate prin Legea nr.
63/2012, prescriptia se socotea implinita daca se depaseau termenele generale cu inca jumatate.
Fara a intra intr-o analiza comparativa si punctuala pe fiecare institutie de drept penal analiza care
apartine prin excelenta instantelor de drept comun, intrucat prin actualul Cod penal au fost diminuate
pedepsele, Curtea constata ca ratiunea avuta in vedere de legiuitor a fost aceea de a impune un
tratament sanctionator mai bland pentru inculpatii care se afla la prima confruntare cu legea
penala si care, indiferent de forma de vinovatie, comit o singura fapta penala, iar nu o pluralitate
de infractiuni.
Alta este situatia inculpatilor care persista intr-un comportament antisocial prin savarsirea mai multor
infractiuni, situatie in care legiuitorul a urmarit sa instituie un tratament sanctionator mai sever, al
carui rol preventiv consta in descurajarea celor tentati sa lezeze repetat valorile sociale ocrotite de
legea penala. De altfel, intentia legiuitorului rezulta si din Expunerea de motive a Legii nr. 286/2009
privind Codul penal, potrivit careia, Intr-un stat de drept, intinderea si intensitatea represiunii penale
trebuie sa ramana in limite determinate, in primul rand, prin raportare la importanta valorii sociale
lezate pentru cei care infrang pentru prima oara legea penala, urmand sa creasca progresiv pentru cei
care comit mai multe infractiuni inainte de a fi definitiv condamnati si cu atat mai mult pentru cei in
stare de recidiva. De aceea, limitele de pedeapsa prevazute in partea speciala trebuie corelate cu
dispozitiile partii generale, care vor permite o agravare proportionala a regimului sanctionator prevazut
pentru pluralitatea de infractiuni.
Curtea considera ca intentia legiuitorului nu trebuie si nu poate fi ignorata. O atare concluzie nu
neaga principiul aplicarii legii penale mai favorabile care urmeaza a fi incident, insa nu prin
combinarea dispozitiilor din legile penale succesive, pentru ca, in caz contrar, s-ar anula vointa
mai sus relevata care are in vedereansamblul de norme ce au fost integrate organic intr-un nou
cod si nicidecum dispozitii ori institutii autonome.
Altfel spus, in caz de tranzitie, judecatorul este tinut de aplicarea legii penale mai favorabile, in
ansamblu, fapt justificat prin aceea ca nu trebuie sa ignore viziunea fie preponderent represiva,
asa cum este cazul Codului penal din 1969, fie preponderent preventiva, asa cum este cazul
actualului Cod penal.
Solutia se impune pentru ca nu poate fi incalcata finalitatea urmarita de legiuitor cu ocazia adoptarii
fiecarui cod in parte, deoarece nu intamplator cele doua coduri, desi fiecare cu o conceptie unitara
proprie, au viziuni diferite asupra modului in care surit aparate valorile sociale de catre legea penala.
Imprejurarea ca, anterior aparitiei noului Cod penal, Curtea Constitutionala a sanctionat punctual un
inteles contrar principiului legii penale mai favorabile in cazul unor institutii de drept penal material (a
se vedea in acest sens Decizia nr. 1.092 din 18 decembrie 2012, publicata in Monitorul Oficial al
Romaniei, Partea I, nr. 67 din 31 ianuarie 2013 referitoare la prescriptia speciala, Decizia nr. 1.470
din 8 noiembrie 2011, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 853 din 2 decembrie
2011 referitoare la acordul de recunoastere a vinovatiei) nu contravine argumentelor de mai sus,
deoarece, in acele decizii, norma mai favorabila s-a integrat in cuprinsul aceluiasi act normativ, nefiind
modificata viziunea de ansamblu a reglementarii.
Astfel, legea de modificare a termenului de prescriptie speciala (art. I pct. 3 din Legea nr. 63/2012) a
fost incorporata in legea de baza (respectiv Codul penal din 1969), pierzandu-si identitatea si
integrandu-se deplin in filosofia de ansamblu a reglementarii existente. Situatia este in mod vadit
diferita in cazul succesiunii in timp a doua coduri penale, intrucat intr-o atare ipoteza se schimba
optiunea puterii legislative cu privire la insasi filosofia politicii penale. Aceasta noua conceptie nu

putea nicidecum sa aiba in vedere posibilitatea imbinarii dispozitiilor celor doua legi pentru a
obtine o a treia lege (lex tertia).
De altfel, Curtea Europeana a Drepturilor Omului, intr-o speta relativ recenta, desi nu a mentionat in
terminis acest lucru, a statuat ca respectarea dispozitiilor art. 7 paragraful 1 din Conventia pentru
apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale impun, in cazul legilor penale succesive,
alegerea globala a legii penale mai favorabile. Astfel, prin Hotararea din 18 iulie 2013, pronuntata in
Cauza Maktouf si Damjanovi? impotriva Bosniei si Hertegovina, paragraful 70, Curtea de la
Strasbourg, observand ca ambele coduri penale ce s-au succedat din momentul comiterii faptelor si
pana la judecarea definitiva (Codul penaldin 1976 si Codul penal din 2003) prevad game diferite de
pedepse pentru crime de razboi, a constatat ca a existat posibilitatea reala ca aplicarea retroactiva a
Codului din 2003 sa fi fost in detrimentul reclamanti lor in ceea ce priveste impunerea pedepselor,
astfel ca nu se poate afirma ca acestia au beneficiat, in conformitate cu art. 7 din Conventie, de
garantii efective impotriva impunerii unei pedepse mai severe. Prin urmare, instanta europeana a
hotarat, in unanimitate, ca a fost incalcat art. 7 din Conventie, precizand totodata ca aceasta hotarare
trebuie inteleasa ca indicand pur si simplu faptul ca, in ceea ce priveste stabilirea pedepselor,
reclamantilor ar fi trebuit sa li se aplice dispozitiile codului din 1976 [in ansamblu, n.n.] si nu faptul ca
ar fi trebuit sa fie impuse pedepse mai blande.
Avand in vedere considerentele expuse, Curtea Constitutionala constata ca dispozitiile art. 5 din
actualul Cod penal, in interpretarea care permite instantelor de judecata, in determinarea legii
penale mai favorabile, sa combine dispozitiile Codului penal din 1969 cu cele ale actualului Cod
penal, contravine dispozitiilor constitutionale ale art. 1 alin. (4) privind separatia si echilibrul
puterilor in stat, precum si ale art. 61 alin. (1) privind rolul Parlamentului de unica autoritate
legiuitoare a tarii.
Raportat la aceste prevederi constitutionale, in jurisprudenta sa, Curtea a statuat ca prevederile legale
care guverneaza activitatea instantelor judecatoresti si fixeaza pozitia lor fata de lege, accepta in mod
unanim ca atributiile judecatorului implica identificarea normei aplicabile, analiza continutului sau si
o necesara adaptare a acesteia la faptele juridice pe care le-a stabilit, astfel incat legiuitorul aflat in
imposibilitate de a prevedea toate situatiile juridice lasa judecatorului, investit cu puterea de a spune
dreptul, o parte din initiativa. Astfel, in activitatea de interpretare a legii, judecatorul trebuie sa
realizeze un echilibru intre spiritul si litera legii, intre exigentele de redactare si scopul urmarit de
legiuitor, fara a avea competenta de a legifera, prin substituirea autoritatii competente in acest
domeniu (a se vedeaDecizia Curtii Constitutionale nr. 838 din 27 mai 2009, publicata in Monitorul
Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009).
Puterea judecatoreasca, prin Inalta Curte de Casatie si Justitie, are rolul constitutional de a da unui text
de lege anumite interpretari, in scopul aplicarii unitare de catre instantele judecatoresti. Acest fapt nu
presupune insa ca instanta suprema se poate substitui Parlamentului, unica putere legiuitoare in stat,
dar implica anumite exigente constitutionale ce tin de modalitatea concreta in care se realizeaza
interpretarea. In cazul dedus judecatii, interpretarea duala a dispozitiilor art. 5 din Codul penal este
evidenta, insa, pentru argumentele expuse, una dintre interpretari contravine dispozitiilor care stabilesc
sfera de competenta a puterii legiuitoare, consacrate de art. 61 alin. (1) din Constitutie, cu consecinta
infrangerii separatiei si echilibrului puterilor in stat, prevazute de art. 1 alin. (4) din Legea
fundamentala. Astfel, interpretarea potrivit careia legea penala mai favorabila presupune aplicarea
institutiilor autonome mai favorabile, este de natura sa infranga exigentele constitutionale, deoarece, in
caz contrar s-ar rupe legatura organica dintre institutiile de drept penal apartinand fiecarei legi
succesive, cu consecinta directa a schimbarii continutului si sensului actelor normative adoptate de
catre legiuitor.

Curtea observa ca notiunea de institutie autonoma nu este reglementata in niciunul dintre cele
doua coduri penale si nici in legea de aplicare a actualului Cod penal. Asa fiind, chiar daca in
limbajul juridic curent utilizarea notiunii de institutie autonoma pentru anumite categorii juridice este
acceptata, caracterul autonom al acesteia, astfel cum acesta este sustinut in doctrina si practica
judiciara, presupune ca ea are o existenta de sine statatoare si nu depinde de ansamblul normativ in
care este integrata pentru a-si indeplini finalitatea. Or, o atare concluzie este inadmisibila, intrucat nu
se poate retine ca o norma din Codul penalcare reglementeaza cu privire la o anumita institutie de
drept penal (recidiva, concurs de infractiuni, prescriptie etc.) este independenta de legea careia ii
apartine. Aceasta distinctie are o deosebita importanta pentru intelegerea conceptului de lege, pentru ca
numai asa se poate oferi notiunii de lege penala mai favorabila un inteles constitutional.
Faptul ca legiuitorul a definit in art. 173 din Codul penal notiunea de lege penala ca fiind orice
dispozitie cu caracter penal cuprinsa in legi organice, ordonante de urgenta sau alte acte normative
care la data adoptarii lor aveau putere de lege nu echivaleaza cu imprejurarea ca acele dispozitii sunt
legi, ci doar cu faptul ca sunt norme distincte care apartin legii si au forta acesteia. Codul penal
constituie o lege unitara, asemenea norme fiind prevazute si in legile speciale care reglementeaza alte
relatii sociale, dar stabilesc, totodata, si fapte care constituie infractiuni (cum ar fi infractiunile
reglementate de legislatia vamala, fiscala etc.). Art. 1 alin. (1) din Codul penal stabileste ca Legea
penala prevede faptele care constituie infractiuni,motiv pentru care in absenta unei incriminari nu se
poate vorbi de o lege penala. De aceea, intelesul notiunii de lege penala consacrat de art. 173 are in
vedere alte acte normative care prevad fapte ce constituie infractiuni, legiuitorul urmarind a face
legatura materiala dintre Codul penal si alte legi speciale care, desi nu sunt penale, reglementand cu
privire la alt tip de relatii sociale, cuprind si dispozitii cu caracter penal.
Calificarea caracterului penal al acestor dispozitii le scoate din sfera domeniului principal de
reglementare (fiscal, vamal etc.) cu scopul de a inlatura orice fel de obiectii potrivit carora faptele
antisociale respective ar putea urma numai regimul juridic respectiv, in acest mod fiind exclusa o
eventuala sustragere de la raspunderea penala. De altfel, dincolo de interpretarea acestui text, este de
observat ca acesta nu dispune cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile, exigentele acestui
principiu fiind stabilite prin art. 5 din Codul penal.
Avand rolul de garant al drepturilor si libertatilor cetatenesti, Curtea Constitutionala nu poate
ignora si alte consecinte de sorginte constitutionala, cum ar fi exigentele ce tin de lipsa
discriminarii infractorului, fie ea, in acest caz, pozitiva, care nu numai ca justifica, dar impun
aplicarea unui tratament identic.
Aceasta presupune ca suspectii/inculpatii care au comis fapte sub imperiul legii vechi, dar care vor fi
judecati sub imperiul legii noi trebuie sa aiba, in functie de legea mai favorabila, o situatie juridica
identica ori cu cei condamnati anterior potrivit legii vechi, ori cu cei ce vor savarsi infractiuni potrivit
legii noi, nefiind permisa o a treia forma de tratament sanctionator ce combina dispozitii din ambele
coduri. Prin urmare, pentru a satisface cerintele constitutionale ale art. 16 alin. (1) potrivit carora
Cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari, este
interzisa alternarea institutiilor de drept penal din cele doua legi, deoarece, in caz contrar, in aplicarea
legii penale mai favorabile s-ar crea o discriminare pozitiva cu consecinta crearii unui privilegiu
pentru infractorul care este judecat in perioada de tranzitie a legii.
Toate aceste argumente conduc la constatarea incalcarii dispozitiilor art. 1 alin. (4) si art. 61 alin.
(1) din Constitutie, intrucat prin combinarea dispozitiilor penale din mai multe legi succesive se
creeaza, pe cale judiciara, o a treia lege care neaga ratiunea de politica penala conceputa de
legiuitor. Avand in vedere cele de mai sus, Curtea considera ca numai interpretarea prevederilor art. 5

din Codul penal in sensul ca legea penala mai favorabila se aplica in ansamblul ei este singura care
poate inlatura viciul de neconstitutionalitate.
Totodata, Curtea observa ca prin Decizia nr. 2 din 14 aprilie 2014, Inalta Curte de Casatie si
Justitie Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie penala a decis ca in
aplicarea art. 5 dinCodul penal prescriptia raspunderii penale reprezinta o institutie autonoma
fata de institutia pedepsei, conferind astfel articolului 5 din Codul penal, in interpretarea data,
valente neconstitutionale.
Curtea constata ca, odata cu publicarea prezentei decizii in Monitorul Oficial al Romaniei,
efectele Deciziei nr. 2 din 14 aprilie 2014 a instantei supreme inceteaza in conformitate cu
prevederile art. 147 alin. (4) din Constitutie si cu cele ale art. 477 indice 1 din Codul de
procedura penala.
Astfel, Curtea Constitutionala a decis admiterea exceptiei de neconstitutionalitate ridicata de
Inalta Curte de Casatie si Justitie Sectia penala in Dosarul nr. 5.714/118/2012 si a constatat ca
dispozitiile art. 5 din Codul penal sunt constitutionale in masura in care nu permit combinarea
prevederilor din legi succesive in stabilirea si aplicarea legii penale mai favorabile.