UNIVERSITATEA BABE-BOLYAI CLUJ-NAPOCA

Centrul de Formare Continu i nv mnt

la Distan

Specializarea : Asisten Social

LECT. DR. DAN RUSU

PSIHOLOGIE SOCIAL

C.F.C.I.D

ANUL II

Cluj-Napoca
2013

1. Introducerenobiectuliproblematicapsihologie sociale
1. Obiectul iproblematicapsihologie sociale:
Scurt istoric. Constituirea psihologiei sociale ca i entitate tiin ific
2. Defini ii ale psihologie sociale
3. Problematica i principalele trsturi ale psihologie sociale
a. Caracteristicile psihologiei sociale
b. Problemele metodologice
4. Tendin e actuale

1. OBIECTULIPROBLEMATICAPSIHOLOGIEI SOCIALE

Exist situa ii n care rmnem total indiferen i fa de ceilal i:

O pereche, un brbat i o femeie, mbrca i foarte srccios, stau pe o banc n parc,

1

Figura alcoolicului de pe treptele bisericilor

Un protest studen esc,

Sute de studen i au protestat n fa a rectoratului, n Cluj
Mar i 02 octombrie 2007, 13:27

Peste 700 de studen i ai Universit ii Tehnice din Cluj-Napoca au protestat astzi, la ora 12.00, n
fa a rectoratului universit ii, mpotriva majorrii taxelor i a lipsei locurilor de cazare.
Studen ii cer men inerea taxelor de colarizare de anul trecut, semnarea contractului de studiu
pentru toat durata colarizrii, construirea unor cmine noi, pstrarea a 30 din venitul fiecrei
facult i la bugetul facult ii, mrirea burselor i posturi n plus la secretariat.
Protestarii au avut pancarte pe care scria "Nu suntem cifre, suntem oameni", "Taxe americane,
condi ii africane" sau "Uni i avem putere" i au scandat lozinci precum "Ole, ole ole ole,
secretara nu mai e", "Unde-s banii", "Nu tac", "Tata nu-i bancher, e numai inginer" sau "Noi de
aicea nu plecm, nu plecm acas, pn nu ne rezolvm i problema noastr".
Studen ii au demonstrat c sunt la fel de bine organiza i ca un sindicat, majoritatea dintre ei fiind
membrii Organiza iei Studen eti a Universit ii Tehnice (OSUT).
Preedintele acesteia, Bogdan Buta, a declarat astzi c dac nu se rezolv nici de data aceasta
problemele, studen ii iau n considerare continuarea protestelor, chiar i o nou pichetare a
cldirii rectoratului.
3

"Vom ncerca s ob inem astzi o ntlnire pentru a negocia i sperm ca n urma acestei ntlniri
s rezolvm toate aceste probleme ale studen ilor, s nu mai fim nevoi i s venim din nou n
strad. Am ncercat n repetate rnduri s gsim solu ii panice, ncepnd de la a strnge
semnturi, la a prezenta problemele logice, ns nu am fost asculta i", a declarat Buta.
Conducerea universit ii nu a fost prezent n sediul rectoratului astzi, deoarece se aflau la
nmormntarea unui profesor, cadru didactic al UTC.
Sursa: Realitatea TV

Un dosar penal i 140 de suporteri re inu i n urma violen elor de smbt de pe stadioane
Duminic 02 septembrie 2007, 21:15
Un suporter al echipei Politehnica tiin a Timioara s-a ales cu un dosar penal, iar al i patru au
fost amenda i cu 8.000 lei, dup incindentele dintre fani i jandarmi, care au avut loc smbt, la
Arad, naintea meciului cu UTA, transmite corespondentul NewsIn.
Potrivit celor declarate, astzi, de cpitan Lucian Neme, purttor de cuvnt n cadrul
Jandarmeriei Arad, pe numele unui suporterului din Timioara a fost ntocmit dosar penal pentru
c a rnit un subofi er jandarm. "Au fost aplicate patru amenzi contraven ionale n valoare de
8.000 de lei, pentru tulburarea ordinii i linitii publice la stadion. De asemenea, s-a mai constatat
o infrac iune de ultraj, cnd un suporter al echipei din Timioara a aruncat cu buc i de srm pe
care le-a rupt din gardul unei locuin e din apropierea stadionului i a rnit un subofi er la ochi i
la arcad. Pe numele acestui suporter s-a ntocmit dosar penal", a precizat Neme.
Ardenii i timiorenii i-au fcut deja un obicei s creeze incidente naintea meciurilor directe.
nainte de nceperea partidei UTA - Poli Timioara, cnd suporterii timioreni au ajuns la
stadionul echipei UTA a nceput o adevrat lupt de strad ntre cele dou galerii. n timpul
luptelor, mai mul i jandarmi i ziariti au fost lovi i cu pietre i buc i de lemne, iar dou maini
aflate n apropiere au fost distruse de suporterii violen i. Pentru aplanarea conflictelor, jandarmii
au intervenit n for , folosind i spray-uri lacrimogene.
Sursa: Realitatea TV

Cum pot fi explicate aceste situa ii i cum ele pot s devin obiectul de studiu al unei discipline
socio-umane?
Psihologia social reprezint ntlnirea fericit dintre psihic i social, dar mai ales dintre individ
i structurile socioculturale n care triete el.

a. Scurt istoric. Constituirea psihologiei sociale ca ientitatetiin ific

Partea de istorie pentru o disciplin reprezinta cartea ei de vizit.
Cartea de vizit desemneaz identitatea tiin ei i con ine defini iile sau punctele de reper.
Preistoria psihologiei sociale
Istoria psihologiei sociale ncepe oficial n 1908 dar ea se regasete n gndirea presocratic
(secolul al VII-lea :C. ).
Platon (427-347 .C.) accentul este pus pe stat n fa a individulului care se supune autorit ilor.

Aristotel (384-322 .C. ) natura uman este social prin esen a ei i care consider omul zoon
politikon i de la aceast realitate se construiesc rela iile interpersonale, familia, comunitatea i
statul.
Cele dou curente au dat natere la 2 orientri devine ulterior trad ionale: una de orientare
social care modeleaz experiena i conduita individului i celalat de orientare individualist
n care rolul proceselor psihice individuale este esenial iar socialul emerge de fapt din acesta.
Ideile lor formulate despre rela iile dintre oameni, societate i individ, iubire, prietenie,
invidie,deoasebirilepsihosocialedintrefemeieib rbat, constituie i astzi teme extrem de
interesante i domenii n care cercetrile nu au ncetat s caute explica ii i legit i.
Teorticienii Evului mediu, Toma dAquino, moralitii francezi: Voltaire, Roussseau, filosofii
germani: Kant, Hegel, pun n mare msur bazele cercetrii psihosocialului.
Gndirea social n care concep ia dominan ei socialului asupra individului este dominant este
imbog it conceptual de catre filosoful german Hegel (1770-1832). Pentru el statul este forma
suprem a societ ii dar i ncoronarea spritului social obiectiv iar indivizii sunt participan i activi
Gndirea hegelian a stat la baza dezvoltrii spiritului de grup sau a group mind.
n psihologia social exist dou curente principale care configureaz psihologiei sociale dou
tendin e de factur psihologic respectiv de una sociologic.
a.Orientarea psihologic
Aceasta situeaz individul n cadrul social, dar insist asupra substratului biologic, n primul rnd
fr s ignore condi ionarea social a mediului care i pune amprenta asupra tuturor proceselor
senzoriale i superioare. Con inuturile vie ii actorului social sunt determinate n mare msur de
cele ale societ ii n care triete. Schema de lucru a acestei orientri nseamn: subiect-mediu,
sau subiect individual-obiect. Psihologi sociali de origine psihologic Floyd Allport, Lewin,
Festinger, Asch ; Donald Campbell
b.Orientarea sociologic ofer prioritate aspectelor sociale, structurilor,
organizaiilor, i abia dup aceastea vizeaz aspectele psihice ale individului.

relaiilor,

Auguste Comte (1798-1857) propune termenul de sociologie care o consider tin a suprem care
compar culturile din perspectiva dezvoltrii lor sociale. Comte este socotit i printele
pozitivismului. Sistemul filosofic n care modeulul cunoaterii umane pornete de la stadiul
teologic, metafizic spre cel tiin ific. n ultimul stadiu fenomenele sunt reale i certe iar
cunoaterea lor implic constante i variabile spa io-temporale.
Emile Durkheim (1858-1917) este de fapt ntemeietorul sociologiei tiin ifice. Consider faptele
sociale independente i exterioare de contiin a individual. Reprezentrile colective dei se
formeaz din asocierea i interac iunea indivizilor ele difer n mod semnificativ de reprezentrile
individuale. Exist deci o relativ independen a socialului n aport cu individualul.

Studiul opiniei publice, reprezentrile sociale, agen ii de socializare: mass-media, coala, familia,
sunt elemente care provin din sociologie. Schema de lucru este subiectul-obiectul, unde cel dinti
nu este un individ ci o colectivitate sau grup, iar obiectul o valoare, norm, alt grup sau o
institu ie. Dintre psihologii sociali de origine sociologic : Mead, Goffman, French, Homans,
Bales.
n concep ia interacionalismului simbolic, individul este dependent de rela iile sociale cu
cellalt, pentru c i poate constitui, respectiv i poate ob ine, identitatea doar n aceste rela ii.
n men inerea acestor raporturi, individul are nevoie de strategii. Interac ionalismul statueaz c
n societate, ca textur a indivizilor care dispun de valori i norme i care intr n interac iune,
aptitudinile de adaptare se transmit la copii datorit procesului de socializare. Nimic nu este
mecanic, totul este influen at de context. n elesul sau semnifica ia care o dm unui eveniment
sau persoane, difer n func ie i de evolu ia calit ii rela iei cu acea pesoan. Societatea i
individul se modeleaz reciproc i permanent. Cunoaterea unuia implic cunoaterea celuilalt.
Distingem dou coli: coala de la Chicago, al lui G. Mead, care consider cercetarea modului
de construire a realit ii subiective n momentul dat, cea mai avansat metod de cunoatere,
refuznd totodat folosirea instrumentelor standard, iar coala de la Iowa, consider importante
rolurile sociale ale indivizilor i vd ca necesar folosirea unor metode standardizate de genul
testelor i chestionarelor consacrate.
Constituirea propriu-zis, a psihologiei sociale are loc undeva la sfritul secolului XIX i
nceputul sec. XX, i se caracterizeaz prin abordarea sistematica a comportamentelor umane i
se identific de fapt dou curente: psihologia popoarelor (Volkenpsychologie) i psihologia
multimilor. n ambele cazuri exist o concetrare asupra socialului iar ca metod de cercetare de
baz este utilizat observa ia.
n cazul Volkenpsycholgie obiectul de studiu l-a reprezentat limbajul, miturile, obiceiurile, adic
produsele interac iuni sociale. Reprezentan i de seama ar fi: Wilhelm Wundt, Hermann
Steinthal, Lazarus. Ultimii doi n 1860 editeaz prima revista: Zeitschrift fur Volkerpsychologie
und Sprachwissenshaft (Revista de psihologia popoarelor i lingvistic). .
n 1864 i 1871 apare termenul de psihologie social, ini ial n lucrrile lui Carlo Cataneo apoi n
cele ale lui Lindner. Psihologia social nsemna analiza individului n societate, adic o
psihologie a societ ii.
n 1896, Psihologia mul imilor pune n centrul aten iei spiritul de grup sau group mind. Gustave
Le Bon, cel mai important reprezentant al acestui curent, sus ine ideea comportamentului agresiv
al mul imii ca i consecin a spritului de grup.
Dup anul 1895, termenul reapare n scrierile lui Gabriel Tarde iar n 1896 public Studii de
Psihologie Social. n 1897 apare cartea lui Baldwin a crei tem este dezvoltarea moral i
social a copilului iar n 1901 Paolo Orano lanseaz volumul ntitulat Psihologia sociale.
Experimentele din cadrul psihologiei sociale au debutat cu Norman Triplett n 1898 profesor la
Universitatea din Indiana i au constat dn studii asupra modului n care subiec ii dintr-un grup i
imbunat esc performan ele n contrast cu situa iile n care activeaz singuri. Studiul s-a realizat
pe un grup de cicliti ale cror timpi i vitez a crescut sim itor n compara ie cu situa ia n care
8

alergau singuri. n perioada aceasta adic ntre 1890-1910 n SUA s-au constituit mai bine de 31
de laboratoare de psihologie experimnetal.
Primele lucrri de psihologie social apar n1908 semnate de sociologul american E.Ross
englezul William McDougall. Cartea lui Ross trateaz probleme ca: sugestibilitatea, imita ia,
moda, datina, spiritul de grup iar al lui McDougall: relaiile interpersonale n a cror explicare
recurge la instincte, emoii, fric, curiozitatea, instinctul gregar, patern, sexual, credine
religioase, structura caracterului. Toate sunt considerate propensiuni sau dispozi ii.
n 1924Allport Floyd public un tratat de psihologie social experimental iar n 1931 Murphy
i Murphy un volum numit Experimental Social Psychology. Sheriff n 1935 elaboreaz un
experiment ce viza formarea normelor de grup. n perioada urmatoare mai precis in 1938, Kurt
Lewin, Lippit i White public un experiment ce viza modul n care se modific comportamentul
de grup sub influen a stilului de leadership. n aceast direc ie sub conducerea lui Lewin din
1947 debuteaz un program de cercetare a dinamicii grupurilor care va contiuna i dup moartea
sa. Adorno i colaboratorii si public n anul 1950 un studiu asupra personalit ii autoritare.
Experimente deja clasice n psihologia social sunt cele realizate n 1951 de Asch asupra
conformismului iar Festinger i Carlsmith n 1953 asupra disonan ei cognitive. Se observ c
jumatatea secolului trecut este dominat de cercetri asupra influen elor grupurilor asupra
indivizilor, asupra trsturilor de personalitate, atitudinilor etc. De aici, din aceste teme pornesc
alte subiecte de cercetare care se refer la atrac ia personal, dragostea romantic, atribuirea,
supunerea la autoritate. n aceast perioad teroria disonan ei cognitive, elaborat de Leon
Festinger, ajunge s monopolizeze cea mai mare parte din aten ia cercettorilor. Urmeaz anul
1958, n care, cercetrile lui Fritz Heider, prin teoria atribuirii impune un curent care va fi mul i
ani n vog i va reprezenta n mare msur punctul de plecare pentru o abordare cognivitist a
psihologie sociale. n continuarea acestora vin experimentele lui Milgram asupra obedien ei din
1963 i cele din 1968 ale lui Latane i Darley asupra comportamentului de ajutorare n caz de
urgen . Institu ionalizarea psihologie sociale a debutat cu impunerea ca materie de studiu n
universitate iar apoi n 1966 se constituie European Association of Experimental Social
Psychology (EAESP) pentru ca peste 4 ani n 1971 s apar European Journal of Social
Psychology de fapt prima revist interna ional a psihologilor sociali.
Serge Moscovici actualizeaz conceptul de reprezentare colectiv elaborat de Durkheim i
relanseaz conceptul de reprezentri sociale, iar n paralel lucreaz la un proiect ce vizeaz
influen a minoritar. Dealtfel aceste lucrri for eaz reviste prestigioase ca i Journal of
Abnormal and Social Psychology s se divid n anul 1965 n dou curente: psihologie
patologice i psihologiei sociale. Cele dou curente vor duce la apari ia a trei reviste, cea de
psiholgie social fiind ournal of Personality and Social Psychology i ournal of
Experimental Social Psychology. n perioada urmtoare datorit subspecializrilor i a
tendin elor din psihologia social apar reviste extrem de specializate pe anmite domenii. Astfel
n 1971 apare Journal of Applied Social Psychology iar n 1975 Personality and Social
Psychology Bulletin.
Deoarece cogni ia social va fi ncepand din deceniul 8 una dintre
abordrile preferate ale psihologilor sociali, mai ales datorit a posibilit ii mbunt irii i
eliminrii neajunsurilor din teoriile lui Heider i Asch prin utilizarea metodelor i a conceptelor
de percep ie a pesoanei, stereotipurilor ale lui Eleanor Rosh, luarea deciziei sau schimbrilor de
atitudine, preluate din psihologa cognitiv, apare n anul 1982 revista Social Cognition.
9

ConstituireapsihologieinRomnia
n Romnia psihologia se constituie ca disciplina independenta, cu caracter experimental, imediat
dupa ce ea ncepe sa se dezvolte ca stiinta experimentala pe plan mondial. Pionierii psihologiei
experimentale din Romnia: E. Gruber, C. Radulescu-Motru, F. Stefanescu-Goanga, si fac
ucenicia n primul laborator de psihologie experimentala , al lui W. Wundt, nfiintat n 1879 la
Leipzig. Eduard Gruber este fondatorul primului laborator de psihologie experimentala din tara
noastra la Iasi n 1893.
ntemeietorul psihologiei experimentale din Romnia, a fost Fl. Stefanescu-Goanga (18811958), doctor n filozofie tot de la Leipzig cu teza "Cercetari experimentale cu privire la
tonalitatea afectiva a culorilor", sustinuta n 1911 la W.Wundt. Goanga a ocupat apoi catedra de
psihologie de la Universitatea din Cluj n 1919, pe lnga care a nfiintat, n 1921, un laborator,
transformat, n 1922, n celebrul "Institut de psihologie experimentala, comparata si aplicata". n
1926 ncepe primele cercetari experimentale, iar n 1927, data la care a procedat la primele
cercetari largi si intense. ncepnd din 1928, colaboratorii institutului sunt trimisi pentru
specializare, n strainatate, pentru studii aprofundate. Sub conducerea lui Stefanescu-Goanga, n
decurs de un deceniu, apar peste douazeci de volume n colectia "Studii si cercetari psihologice".
Aplicarea psihologiei la viata economica si sociala a nsemnat prestarea de servicii de psihologie
aplicata ntr-o serie ntreaga de domenii ale vietii publice: la Calea Ferata, la Posta si telegraf, n
armata, la Ministerul Justitiei, la Ministerul Sanatatii si Asistentei Sociale si Ministerul Muncii.
Rezultatul acestei activit i a reprezentat-o publicarea n anul 1929 aunei cercetri intitulate
"Selectionarea capacitatilor si orientarea profesionala" iar n 1940 "Masurarea inteligentei".
Domeniul aptitudinilor si a diagnozei a nsemnat centrul preocuprilor sale datorita implicatiilor
ei practice. Sub conducerea sa s-au format o serie ntreaga de psihologi romni: N. Margineanu,
Al. Rosca, A.Chircev, M. Beniuc, M. Peteanu si altii. Institutul de psihologie din Cluj a avut un
periodic propriu, "Revista de psihologie", precum si o colectie intitulata "Studii si cercetari
psihologice" si alta "Teste, chestionare, fise". Desi elev al lui W. Wundt, el nu s-a situat pe
pozitiile filozofice ale acestuia., sustinnd unitatea fiziologicului si a psihicului precum si
unitatea dintre organism si mediu, dar interactiunea dintre acestea era prezentata cu un accent
insuficient pe conditiile sociale ale existentei omului. Meritul deosebit al lui Stefanescu-Goanga
este de a se fi dedicat, pe plan stiintific, exclusiv psihologiei, pe care o concepea ca pe o stiinta de
sine statatoare, de a fi promovat mai ales ramura ei experimentala.
La Bucuresti, n 1906 C. Radulescu-Motru realizeaz Laboratorul de psihologie experimental,
iar de numele lui se leaga primele eforturi de la noi de a asigura psihologiei conditiile obiective
ale trecerii de la speculatia filozofica spre stiinta, de la compilatie spre cercetari originale.
Laboratorul devine un centru important de cercetari dupa 1929, cu aportul unor cercettori de
factur experimental ca i: I.M. Nestor, G. Zapan, G. C.Bontila, C. Georgiade, C. Zahirnic.
ncartealui C.Radulescu-Motru, "Curs de psihologie" (aparuta n 1923, editia a II-a 1929),
considera ca psihicul n toata complexitatea sa nu poate fi explicat numai prin notiuni biologice;
n explicarea faptelor de constiinta trebuie sa tinem seama n plus de intervetia unei noi serii de
conditionari si determinari ale mediului social:"psihogeneza si are radacinile n biogeneza, dupa
ale carei legi se explica diferentierea sensibilitatii, iar vrful si-l are n viata sociala, pentru
ntretinerea careia concura toate manifestarile constiintei individuale". Alte apari ii editoriale ar
fi: "Probleme de psihologie" aprut n 1898, "Curs de psihologie" din 1923 dar i studiile si
articolele de psihologie. Revistele nfiin ate nfiintat ar fi: "Studii filozofice"-care a aprut ntre
10

anii 1897-1919, "Revista de filozofie" ntre anii 1923-1943; "Revista de psihologie experimentala
si practica" aprut n 1931; "Analele de psihologie" ntre 1934-1943 i "Jurnalul de
psihotehnica" ntre 1937-1941. Orientarea care a avut-o a nsemnat eviden ierea legaturii ntre
procesele psihice cu cele fiziologice i a factorilor sociali asupra vietii psihice. A ncurajat si
sprijinit aplicarea psihologiei n diverse domenii de activitate cum ar fi: educa ie, industrie,
armata etc. pentru desfasurarea unor activitati permanente si adncite.

Spr deosebire de colegii si de la ClujiBucureti, Mihai Ralea nu a utilizat niciodata metoda

experimentala n activitatea sa din perioada 1923-1938, timp n care a fost profesor la
Universitatea din Iasi. Cu toate acestea a adus o contributie importanta la constituirea psihologiei
stiintifice n Romania, prin analize critice ale unor curente din psihologia vremii: behaviorism,
structuralism si prin orientarea psihosociologica din lucrarile publicate. Studii importante
publicate la Iasi mai importante sunt "Formarea ideii de personalitate- studiu de psihologie
genetica" (1924), "Problema inconstientului" (1925) "Asupra expresiei sociale a emotiilor". n
"Pragmatism si psihologie", Mihai Ralea critic psihologia pragmatista, comportamentista
americana i aduce aduce o contributie fecunda la adaptarea ct mai perfecta a omului modern la
complexul sau mediu". Aceasta "adaptare" la care se refera, nu are numai un caracter pasiv, ci si
activ. Ideea studierii psihologice a omului total, a omului concret, actionnd n contextul social
caruia i apartine, ideea dublei determinari, biologice si sociale, a personalitatii, ideea
conditionarii sociale a psihicului uman, a proceselor psihice superioare si a rolului activ al
individului n societate sunt cteva din contextele activitatii psihologice a lui Mihai Ralea,
activitate care a constituit o contributie deosebit de importanta n procesul de
scientifizare a psihologie romnesti. n "Ipoteze si precizari n stiinta sufletului"(1926), A
contribuit la crearea Institutului de psihologie al Academiei, a "Revistei de psihologie", la
nfiintarea Asociatiei Psihologilor din Romnia.
Acest perioada de mijloc n dezvoltarea psihologiei sociale mai cuprinde cteva orientri de
marc: psihanaliza, behaviorism i gestaltismul.
Concep ia Psihanalitic a lui Freud, structureaz psihicul uman din Id, Eu i Supraeul.
Behaviorismul reprezentat de Pavlov, Watson, Skinner, recurg la schema stimul-rspuns. i
fundamenteaz principiile i mecanismele nv rii.
Gestaltismul prin abordarea percep iei, fundamenteaz legitimitatea psihologiei sociale ca tiin
autonom, i deschide calea spre dezvoltarea psihologiei sociale cognitive.

2. Defini iialepsihologieisociale
Psihologia social este domeniul tiin ei care caut s n eleag natura i cauzele
comportamentului uman Baron & Byrne (1981).
Psihologia sociala are ca obiect de studiu comportamentul social. O definitie a ceea ce isi
propune psihologia sociala este furnizata de catre Baron & Byrne (1981) "psihologia sociala
11

studiaza modul in care comportamentul, sentimentele sau gandirea unui individ sunt influentate
sau determinate de comportamentul sau caracteristicile altora. Aceasta prezenta poate fi :
implicita, explicita sau imaginara" (cit.de Abric, 1994, p.11).

Breackwell & Rowett (1986) identifica patru nivele de analiza pentru studiul comportamentului
social:
Nivelul 1: analiza intrapsihica, ex. disonanta cognitiva;
Nivelul 2: procesele interpersonale, ex. perceptia altuia si atractia personala;
Nivelul 3: interactiunea intre individ din grup, ex. conformitate in grup, facilitati sociale;
Nivelul 4: relatiile intergrupe, ex. competitia, compararea intergrupe, schimbarile
intergrupe.
Cartwright consider aceea ramur a tiin elor sociale care ncearc s explice cum societatea
influen eaz cogni ia, motiva ia, dezvoltarea indivizilor i cum aceasta la rndul ei este
influen at de indivizi
Ilu consider: c vizeaz felul n care contextele micro, mezo i macrosociale afecteaz
con inutul proceselor psihice i comportamentale ale indivizilor i felul n care iau natere, se
structureaz sau se modific contextele socioculturale, n special cele micro i mezo prin
interac iunea mintal-emo ional i comportamental a acestora.
Abordarea personal , consider c psihologia social, vizeaz maniera n care individul i
societatea ncearc s se sincronizeze, din cauza unor defazri n procesul evolutiv societal sau
individual. Descoperile tehnicii uneori au fost cnd naintea imagina iei cnd n urma ei. Astfel:
multe dintre descoperiririle tehnicii au ramas n patrimoniul armatei i au fost cunoscute
publicului consumator abia dupa ani buni. Dar uneori ideile revolu ionare cum ar fi constituirea
Uniunii Europene au fost cu mult nainte de concretizarea ei.

3. Problematicaiprincipaleletr s turialepsihologiesociale
a. Caracteristicile psihologiei sociale
Abordarea psihologist-pozitiv, consider c psihologia social, de ine cteva caracteristici
importante:
tiin ificitatea, cu trimiteri att la metode ct i domeniile de cercetare care le vizeaz.
Centrarea pe studiul i explicarea comportamentelor sociale i individuale, care au loc n
contexte culturale specifice.
Studiul proceselor cognitive, memoria are un rol important n modul n care reac ionm la
diferite evenimente. Experien ele negative repetate cu o persoan, determin n cele din
urm ruptura cu acea persoan.
Acord o importan crescut factorilor de mediu fizic. Cldura, frigul, poluarea,
zgomotul, aglomera ia, gradul de iluminare, gradul de igien i confort, sunt factori
denumi i variabile ecologice, care influen eaz n mod direct psihicul i implicit
performan ele noastre.
12

Sesizeaz diferitele modificri n comportamentul unui cuplu, alegerea partenerului de

via , i de ce nu de sex. Conceptul de cuplu a suferit profunde muta ii. Apari ia cuplurilor
homosexuale, orientarea spre parteneri cu statut i pozi ie social, au produs muta ii
serioase n structura social.

b. Problemele metodologice
* Metoda de cercetare (gr. methodos) - mod, mijloc, cale de urmat intr-o actiune, respectiv o
cercetare de cunoastere a realitatii; este totodata si sistemul de reguli propus pentru o cercetare.
* Metoda cantitativa - metoda de cercetare bazata pe masurarea si cuantificarea datelor
obtinute; m.c. sunt utilizate cu precadere in statistica, sociologie si ramurile acestora.
* Metoda calitativa - mod nenumeric de culegere a datelor din mediul natural al subiectilor
investigati; informatiile astfel obtinute sunt mult mai bogate, mai ales asupra dezvoltarii
ontologice a subiectilor; m.c. au fost utilizate mai intai in studiile antropologice.
Observaia
Ancheta
Experimentul
Analiza corelaional. Daca n realitate exist rela ia cauz-efect. Violen a informa iile din BOP
Conduita etic i cod deontologic: nelarea, deconspirarea, riscuri minime.

4. Tendin eactuale:interdisciplinaritateaicaracterulpragmatic
Dei ini ial se gsea la linia de demarca ie a: psihologiei, sociologiei, antropologiei, astzi
psihologia social este o tiin de sine stttoare, cu un repertoriu tematic teoretic i de cercetare
foarte bogat. Totui aceast apropiere de disciplinele amintite a determinat apari ia unor cercetri
i orientri culturale. n acest sens se studiaz cultura marilor popoare (euro, american,
orietal,), a subculturilor dintr-o cultur, i contextele culturale cum influen eaz existen a i
dezvoltarea unor personalit i modale.
O mai mare aplicabilitate a no iunilor de psihologie sociale n domenii ca: cel juridic (n audierea
martorilor, reconstituiri), un rol imporant l joac atractivitatea i statul socio-economic al
victimelor respectiv al acuza ilor, vezi la hr uire sexual, escrocherii. Sntate (rela ia
bolnavului cu mediul spitalicesc, modificarea real iilor interpersonale n caz de boal),
informarea bolnavilor asupra efectelor nocive ale unei substan e asupra organismului, stresul
asupra sistemului imunitar, sesiunea produce stres si tulburri respiratorii. Marketingul (n
comer , dar i politic). Managementul organiza ional, satisfac ia n munc (depinde de
personalitate, consonan a conitiv, satisfac ia n munc, teoria echit ii n organizarea locurilor de
munc+Greenberg+schimbul de birouri. Conflictele de la locul de munc , negocierile
(experimentul lui Sheif de la Robber+s Cave cu 11 copii.
Cunoaterea mecanismelor de influen social, contribuie la influen area comportamentului
cumprtorilor dar i a electoratului. Psihologia social cognitiv: apeleaz la percep ia
subliminal.
13

2. PERCEP IASOCIAL
Perceia social este procesul prin care ncercm s cunoatem i s nelegem alte persoane
I.Comunicareanonverbal :limbajulnonverbal;
Comunicarea nonverbal: o baz a comunicrii;
Expresia facial
Contactul vizual;
Limbajul corpului;
Distana fizic;
Aplicaii practice ale limbajului nonverbal
II.Atribuirea:cumn elegemcauzelecomportamentuluicelorlal i
Teorii ale atribuirii: cum dm sens mediului social
Surse de erori n atribuire
Aplicaiile teorie atribuirii
III. Formareaimanagementulimpresiilordespreceilal i
Teoria cognitiv a formrii impresiilor
Managementul impresiilor sau arta de a arta bine
Cunoaterea mediului fizic, social i cultural implic utilizarea unor mecanisme cum sunt:
Comunicarea verbal;
Comunicarea paralingvistic;
Limbajul nonverbal;
Atribuirea;
Combinarea i sinteza informa iilor;
I.COMUNICAREANONVERBAL :LIMBAJULNONVERBAL;
Comunicarea verbal direct reprezint informa ia pe care cineva o spune, i cu acest prilej ne
putem forma o imagine despre ceea ce ea gndete, simte, ce atitudine are fa de ceilal i oameni
sau numai anumi i oameni, despre institu ii, evenimente politice sau culturale, sau cine se declar
a fi. Informa iile ob inute prin vorbire nu sunt ntotdeauna i reale, uneori oamenii pot s spun
lucruri mai pu in reale i mai pu in verificabile.
Comunicarea paralingvistic se refer la tonul, pauzele, fluen a, pe care emi torul le utilizeaz n
conversa ie. Acest gen de comunicare apar ine n mare parte comunicrii nonverbale, deoarece
modul n care se manifest nu transmite con inut lingvistic concret. Cele patru canale:
Expresia fe ei;
Contactul vizual;
Limbajul corpului;
14

 Distan a fizic;
Transmit informa ii care de multe ori trdeaz o contradic ie ntre limbajul verbal i gndurile
emi torului.
1.Expresiilefe eiexprim n mod manifest strile emo ionale ale interlocutorului. Cercettorii
identific 6 emo ii de baz, a cror manifestare apare nc dn copilrie:
Fericirea, bucuria
Surpriza
Suprarea, triste ea
Frica, ngrijorarea
Dezgustul
Furia
Exist nuan e pentru toate aceste emo ii, deoarece ele pot fi mai intense sau mai reduse ca
intensitate. Toate aceste emo ii se pot identifica relativ uor, deoarece oamenii disting uor ntre
emo ii negative i pozitive. Universalitatea biologic face ca oamenii s se manifeste specific
pentru diferite situa ii. Un context pozitiv i determin s se bucure sau s jubileze, pe cnd unul
negativ aduce triste ea i suprarea.
n cultura uman se impun anumite conduite prin care se oprim sau se impune un anumit mod de
manifestare afectiv ntr-un anumit context. Acestea poart denumirea de reguli de expunere. De
exemplu bie ii sunt nv a i de cnd sunt mici ca nu este frumos s plnga, sau s nu rdem de
persoane n vrst, sau ntr-un context oficial de situa ii comice.
2. Contatactul vizual, mai ales prin expresia i micrile ochilor, exprim tandre e, suprare,
triste e. Este binecunoscut faptul, c ochii sunt oglinda sufletului, de aceea multe persoane
prefer s-i ascund privirea n spatele ochelarilor de soare, s evite contactul vizual direct, sau
dinpotriv, s insiste cu privirea n explorarea interlocutorului.
Evitarea privirii are 2 explica ii: lipsa de interes, dispre , dezaprobare sau ruine, vinov ie,
timiditate pe de alt parte.
Privirea insistent are de asemenea 2 explica ii: iubire, pre uire, stim, simpatie, atrac ie, interes,
i mnie sau inten ii agresive.
Exist norme sociale care reglementeaz i controleaz modul n care contactul trebuie sau nu
trebuie folosit.
3. Limbajul corpului, ofer de multe informa ii importante pentru interlocutor.
Postura corporal , nseamn pozi ia i micrile corpului ca ntreg, informeaz despre starea
afectiv de moment dar i despre reac ii mai stabile care se declaneaz ntr-un anumit context.
Atitudinea care o exprim de fapt aceast postur are rol decisiv n rela iile interumane: cuplu,
prin i-copii, subordona i-ef, dar i n art: pictur, fotografii, film, teatru, pantomim. Sunt
exprimate prin gesturi, atitudini sau micri ale corpului, mesaje care sunt n elese peste secole,
(fe ele de pe picturile vechi sau icoane) n aproape toate culturile, (gesturile actorilor care dei
vorbesc o alt limb i receptorul citete titrarea, el n elege mesajul nonberbal, sau n filmele
mute din anii 30).
4.Distan afizic ,sau spa iul personal, cum l mai numete Hall (1966). Aceast expunere
senzorial permanent o mparte n:
15

- zon intim, 46 cm;

- zon personal, ntre 46 cm pn la 1,22 m;
- zon social, ntre 1,22 m i 3,66 m, folosit n negocieri;
- zona public, peste 3,66 m, folosit pentru cuvntri.
De multe ori aceste distan e depind de de o serie de factori: cealalt persoan, sexul axesteia,
tipul de rela ii, contextul, i nu n ultimul rnd largul auditoriu n fa a cruia vorbim. Ca urmare
nu putem spune neaprat ca exist o regul de fier, dar n general este bine s inem cont de ele, i
s vedem cnd ob inem consecin e pozitive.
Dac este important pentru noi o persoan de sex opus, vom cuta s jonglm cu aceste distan e
pentru a-i ctiga ncrederea, iar limbajul nonverbal al acesteia este de multe ori cel mai bun feedback de modul n care este interpretat demersul nostru.
5. Aplica ii practice ale limbajului nonverbal. Un job care implic activitatea cu oamenii:
medic, asistent social, agent de vnzri, actor, politician, cere i o expresivitate emo ional din
partea celor care o presteaz. Un politician expresiv care vars o lacrim cnd este judecat va
impresiona pozitiv, chiar dac nu va schimba verdictul, un agent de vnzri entuziast va convinge
mai uor un client dect unul posac, un medic zmbitor va avea mai mul i pacien i, la fel i un
asistent social.
ncerca i sa v gndi i la urmtoarele situa ii:
Un incident care va enervat; gndi i-v insistent la acest lucru
Un incident care va fcut s deveni i trist; gndi i-v insistent la acest lucru
Compara i comportamentul vostru n cele dou situa ii. Cum v-a i modificat pozi ia bra elor,
umerilor, a picioarelor sau a trunchiului?
1. Comunicarea n noul spaiul public
Definireaspa iuluipubliclaHabermas
Cum putem defini spatiul public?
Spatiul public - spatiu simbolic in care se opun si isi raspund discursurile in cea mai mare parte
contradictorii tinute de diferiti actori politici, sociali, religiosi, culturali, intelectuali care compun
societatea. Este o zona intermediara intre societatea civila si stat. Consecinta acestei extensiuni a
spatiului public este diminuarea rolului societatii civile si supradimensionarea comunicarii
politice (Dominique Wolton).
Noiunea de spaiu public constituie elementul conceptual de baz al analizei pe care Habermas o
realizeaz asupra relaiei dintre comunicarea de mas i democraie. Aceast analiz integreaz
urmatoarele concepte: opinia public, mass media i actorii politici.
Dup Habermas, spaiul public s-a constituit ca loc de mediere ntre societatea civil i stat, n
care se formeaz i se exprim opinia public. Prin spaiu public el inelege acea sfer n care
reunii ca public, cetenii trateaz neconstran i sub garania de a putea s se intruneasca si sa se
uneasca liberi, sa-si exprime si sa-si publice liber opinia lor asupra problemelor de interes
general. In cadrul acestei sfere publice se dezvolta o con tiin politica care cere puterii
16

reglementari legale ale functionarii relatiilor economice si sociale prin elaborarea unor legi cu
valabilitate generala si care actioneaza totodata ca opinie publica, ca unica sursa de legitimare a
acestor legi (Habermas,). Opinia publica avea deci dubla functie: legitimarea normelor publice,
a legilor si cea de instanta publica rationala de judecare si critica a puterii.
Insa spatiul public initiat si instituit de burghezie continea in germene elementele propriei
deformari, caci el nu se poate intinde la scara de masa fara a se perverti. Antagonismele sociale
impiedica opinia publica sa exprime si sa condenseze in chip rational interesul general. In
realitate, in cursul evolutiei societii moderne spatiul public va fi macinat de interesele
particulare si grupurile de presiune, de masificarea societatii, toate acestea fcnd imposibil
definirea i urmarirea rationala a unui interes general. Societatea de mas va produce
relativizarea dintre public i privat i va determina criza spaiului public.
Conceptul de spatiu public, oricat ar fi de contestat printre specialisti, rmane totusi un element
important n analiza comunicrii sociale. Politologi sau sociologi ai comunicarii au pus stpnire
pe acest concept si l-au mbogit (plecand de la conceptul de spatiu public teoretizat de
Habermas) aducandu-i doua modificari esentiale (apud Camelia Beciu, Politica discursiva):
1. sa accepte ideea ca spatiul public este un spatiu conflictual;
2. sa refuze sa recurga la o teorie manipulatorie a mass-media sau la o concepie pesimist i
unilaterala a consumului.
Din punctul de vedere al comunicarii, interesant este demersul lui Paul Beaud care scrie:
autonomizarea socialului il someaza pe fiecare s se considere un individ social, sa gaseasca n
social noi norme ale apartenentei, ale integrarii sale. Graie mai ales tiintelor umane, spatiul
public intra in fosta sfer privat, nlocuie te structurile tradiionale de socializare cu propriile
instrumente de comunicare.
Trebuie facut insa o distincie intre societatea civil i spaiul public (apud D. Wolton, Les
contradictions de la communication politique, in La communication, Etat des savoirs); daca
societatea civila este istoric anterioara na terii spatiului public i ii conditioneaza cel putin
teoretic aparitia, spatiul public traduce fenomenul de politizare a celei mai mari parti a
problemelor cu care se confrunta societatea, in sensul ca democratia face din aproape toate
problemele propriul obiect de confruntare si negociere.In acest context, putem defini spatiul
public drept spatiu simbolic in care se opun si isi raspund discursurile in cea mai mare parte
contradictorii tinute de diferiti actori politici, sociali, religiosi, culturali, intelectuali care compun
societatea. Este o zona intermediara intre societatea civila si stat. Consecinta acestei extensiuni a
spatiului public este diminuarea rolului societatii civile si supradimensionarea comunicarii
politice. (apud D. Wolton, op. cit.)
Aceasta reprezentare despre spatiul public sintetizeaza particularitatile mecanismului democratic
actual care functioneaza prin interactiunea dintre actorii sociali, comunicarea de masa si opinia
publica: se configureaza deci o noua dinamica sociala bazata pe interactiunea dintre putere, mass
media si opinia publica.
Comunicarea nnoie te radical formele dominrii sociale; o face ns discret i chiar fr ca
mediatorii care i gestioneaz dezvoltarea s fie con tieni ca ea aduce cu sine un nou mod de
exercitare a dominaiei sociale. Aceasta este diferit de propagand pentru c se dezvolt la
17

iniiativa celor mai diverse instituii sociale i nu implic doar acceptarea pasiv a opiniilor
emitorilor sau aderarea la ni te modele de comportament; ea este un catalizator al schimbrii
sociale, intrnd n mod necesar n interaciune cu indivizii i grupurile sociale crora li se
adreseaz; paradoxal, ea presupune o anumit participare din partea intelor pe care reu e te s
le defineasc cu o precizie din ce n ce mai mare. Comunicarea este asimetric i inegalitar, dar
nu poate fi unilateral.
Dac acceptm c este un puternic catalizator al schimbrii sociale, comunicarea nu ntlne te in
cale ni te elemente inerte: ea trebuie s in seama de reaciile celor crora li se adreseaz
(indivizi sau grupuri sociale); mai mult, ea implica o oarecare interactivitate.
Caracteristicile comunicrii n cmpul social sunt:
asimetria, rezultat al importanei crescnde a dispozitivelor comunicaionale folosite astzi de
cea mai mare parte a instituiilor sociale care i pun pe subiectii -; ceteni n situaie de
interaciune parial;
diversificarea modalitilor de exercitare (discurs argumentativ, discurs persuasiv, interactiv);
frmiarea n spaii care se juxtapun sau chiar se suprapun (comunicarea politic se suprapune
uneori cu cea public, comunicarea publicitar de asemenea);
o participare diferit in funcie de clas i grup social (acces la media n funcie de modalitile
de exercitare a controlului social)
tendina spre o anumit ntreptrundere cu viaa profesional precum i cu spaiul privat; n
acest sens, dispozitivele comunicaionale vor ajuta la compatibilizarea mi crii de individualizare
a practicilor sociale cu participarea la spaiul public).
n orice caz, complexitatea spaiului public de astzi este o invitaie la a-i intelege mai bine
marile articulari.
2. Percepia subliminal
Un mesaj subliminal este un semnal sau mesaj conceput s fie transmis sub limitele normale a
percep iei. De exemplu poate fi insesizabil gndirii contiente, dar accesibil subcontientului.
Cercetrile actuale nu au reuit nc s confirme existen a unui asemenea efect. Cu toate acestea
exist un numr de teorii care ar putea suporta modul de functionare posibil al unui asemenea
efect (dac ar exista).
Percep ia este un proces psihic senzorial complex. Const ntr-o prelucrare de informa ii primite
de individ prin organele sale de sim , mai simplu spus este o procesare de senza ii. J. Brunner i-a
publicat in anii 50 propriile studii asupra percep iei, eviden iind cu aceast ocazie rolul
determinant pe care l au factorii cognitivi n realizarea percep iei. De la Brunner ncoace
cercetrile asupra asimilrilor incontiente de informa ii s-au diversificat stimulate fiind i de
aplica iile diverse n psihoterapie i psihologia reclamei. Cu aceast ocazie s-a pus n eviden
existen a unor prelucrri incontiente de informa ie.
Percep ia subliminal echivaleaz cu fenomenul de subcep ie.[].Este vorba de o percep ie ce
nu atinge pragul contiin ei, dar a crei detec ie este atestat de un rspuns la un alt nivel, cum ar
fi rspunsul electrodermal sau, mai simplu, poten ialul evocat cerebral.

18

Cnd percep ia se desfoar cu contiin a perceperii i cnd este implicat i inten ia avem de-a
face cu un act perceptiv. Cnd ns percep ia se desfsoar n absen a inten iei, subcontient sau
incontient, ne aflm n prezen a unui fapt inperceptiv. Percep ia subliminal este deci un fapt
perceptiv i nu un act de percep ie, iar din punct de vedere procesual se constituie intr-un
mecanism automatic. Ori de cte ori putem spune c unii stimuli prezenta i sub limita
contientizrii individului i influen eaz gndurile, sentimentele sau ac iunile, avem de-a face cu
o percep ie subliminal. Aceasta era de altfel accep iunea ini ial a termenului, ulterior ea
extinzndu-se asupra tuturor situa iilor n care stimuli neobserva i sunt totui percepu i.
Procesarea incontient a caracteristicilor fizice ale stimulilor este un fapt ce nu mai poate fi pus
la ndoial, constituindu-se n ceea ce numim percep ie subliminal. Ideea in sine de percep ie
subliminal, i mai ales posibilitatea ca sentimentele, gndurile i/sau ac iunile oamenilor ar
putea fi influen ate prin intermediul unor stimuli percepu i dar nu i contientiza i, a strnit nc
de la apari ie multiple controverse si polemici. De-a lungul timpului au avut loc numeroase
experimente care obtineau - culmea! - rezultate contrare, ns aviditatea publicului dup
senza ional a primat, ajungndu-se in zilele noastre la ac iuni legislative de interzicere si
pedepsire a influen rii indivizilor prin intermediul mesajelor subliminale, la comercializarea de
casete audio-video cu mesaje subliminale, i la emiterea de norme i legi privitoare la aspectele
publicitare ale problemei. Problema n sine se reduce la a stabili dac prelucrrile incontiente de
informa ie au sau nu au consecin e vizibile asupra comportamentelor umane. n abordarea acestei
probleme Miclea propune discutarea a nc dou praguri senzoriale: unul obiectiv i unul
subiectiv:
Pragul senzorial obiectiv ar fi valoarea minim pe care ar trebui s o ating un stimul pentru a
pute fi recep ionat de catre organism, dar fr ca subiectul s fie contient de prezen a stimulului.
Singurele modificri care apar - de natur bioelectric - sunt insesizabile n planul contient al
subiectului.
Pragul senzorial subiectiv ar fi limita inferioar a valorii intansit ii stimulului pe care subiectul l
poate contientiza doar ca fiind prezent ,dar nu poate da alte detalii legate de natura stimulului
respectiv. Miclea mai spune c doar lund n considerare existen a pragului senzorial subiectiv se
poate concluziona existen a cu certitudine a percep iilor incontiente de informa ii.
Primele experimente privind natura percepiei subliminale
Interesul pentru aceast problematic nu este nou. El s-a manifestat nc de la sfritul sec. XIX
i nceputul sec. XX. n cadrul acestor studii cu adevrat de pionierat, subiec ilor li se prezentau
ntr-o manier fugitiv stimuli auditivi i vizuali, iar apoi erau pur i simplu ntreba i dac au
contientizat prezen a vreunui stimul. Exista posibilitatea, luat de altfel n calcul, ca subiec ii
doar s presupun c au vzut sau auzit ceva. Statistic s-a dovedit c cei crora li se prezentaser
ntr-adevr stimulii, ghiciser mai bine dect cei crora nu li se prezentase nimic. Ulterior au
urmat zeci i zeci de studii similare, iar ca o concluzie general s-a desprins faptul c o cantitate
destul de mare de informa i, capabil s ghideze decizii i ac iuni, este perceput chiar cnd
indivizii nu au experien a subiectiv a percep iei lor. O alt cale urmat de cercettori a fost aceea
privind stimulii inseparabili din punct de vedere perceptiv. Acetia depeau ca intensitate pragul
minim absolut, ns erau prezenta i n maniere care fceau foarte dificil, dac nu chiar
imposibil percep ia lor. Este vorba de o categorie nou de stimuli, anume cei foarte greu de
19

discriminat. Primele cercetri pe tema acestei categorii de stimuli au fost desfurate de

psihologul englez Anthohy Marcel n perioada anilor 70. Concluzia studiilor lui a fost c luarea
unei decizii ca urmare a ac iunii unui stimul este nlesnit (amorsat) dac stimulul urmeaz
imediat dup unul nrudit ca natur. Alte studii care au urmat aceeai direc ie nu au avut ns
rezultate asemnatoare cu ale psihologului britanic. Se putea totui afirma c dificultatea n a
discrimina un stimul de un altul nu afecteaz n toate cazurile i percep ia i interpretarea acelui
stimul. Explica ia prea c rezid n acele mecanisme aflate la limita dintre subcontient i
incontient de receptare si prelucrare a informa iilor senzoriale. Cel mai cunoscut i totodat cel
mai controversat caz rmne un aa-zis experiment desfurat n 1956 n Fort Lee, New Jersey n
Statele Unite. n acel an ar fi fost instalat ntr-un cinematograf drive-in din ora un proiector
special construit de ctre firma new york ez Subliminal Projection Co. Inc. pentru a difuza
mesaje subliminale n timpul rulrii unor filme de cinema. Coordonatorul proiectului, directorul
de marketing James Vicary, a raportat, ntr-un articol publicat un an mai trziu, c n urma
difuzrii de mesaje subliminale vizuale cu o durat de 3/1000 dintr-o secund o dat la fiecare 5
secunde n timpul filmului Picnic, ar fi ob inut rezultate spectaculoase n ceea ce privete
manipularea comportamentelor. Concret, n timpul filmului erau expuse mesajele Eat Popcorn!
respectiv Drink Coke!, adic Mnca i Popcorn! i Be i Coca-Cola!. Vicary afirma ntr-un
articol publicat n 1958 n revista Life, c experimentul a vizat un lot de 4500 de subiec i, pe o
perioad de ase sptmni i c n urma administrrii respectivelor mesaje vnzrile la popcorn
si la coca-cola ar fi crescut cu 57,7 respectiv cu 18,1. Dei condi iile experimentului precum
i modul de realizare erau destul de vag precizate, articolul i consecin ele sale au strnit polemici
i dispute vii. Se contura posibilitatea robotizrii i nrobirii fiin elor umane doar prin expunerea
la stimuli sibliminali. Pu ini au inut ns cont de interviul pe care acelai John Vicary l-a acordat
la c iva ani dup aceste evenimente revistei Advertising Age (1970) i n care afirma c de
fapt totul fusese o mistificare cu scopul de a salva compania de la falimentul care se ntrezrea.
Un alt cercettor - P. Wakins - a elaborat un experiment similar n 1973 pentru a testa concluziile
lui Vicary. El a expus un lot de subiec i aceluiai mesaj subliminal Drink Coke ca n
experimentul lui Vicary. La final el i-a rugat pe acetia sa spun ct de nseta i se sim eau, i
totodat s aleag dintr-o lung list de buturi (printre care figura i Coca-Cola) pe aceea care le
plcea cel mai mult. Fa de lotul de control senza ia de sete era de dou mai mare, dar Wakins
nu a nregistrat vreo preferin deosebit pentru Coca-Cola fa de alte buturi care erau prezente
pe list. R. Fowler a urmat o alt cale n cercetarea mesajelor subliminale. n 1981 el i-a axat
studiile pe mesajele subliminale alctuite dintr-un singur cuvnt. Dup expunere subiec ilor le
erau prezentate simultan, dou cuvinte dintre care unul nrudit semantic cu termenul prezentat
subliminal, iar cel de-al doilea fr nici o legtur cu acesta. Apoi li se solicita s-i dea cu
prerea care din cei doi termeni era inrudit ca semnifica ie cu termenul prezentat subliminal.
Peste 95 din subiec i au fcut asocieri corecte dovedind existen a unei procesri semantice
par iale a mesajului subliminal prezentat. Cu alte cuvinte, procesarea mesajului subliminal n
subcontient/incontient privete n principal categoria semantic din care face parte stimulul.
Dei cercetrile n privin a mesajelor subliminale auditive sunt deocamdat incomplete, se pare
c n cazul lor procesarea semantic a mesajului nu atinge nici mcar nivelul categoriei
corespunztoare.
Unii cred c fenomenul de percep ie subliminal mai apare i cu ocazia studierii unor pacien i
suferinzi de diferite leziuni ale creierului. Un exemplu e sindromul denumit Vedere Oarb. Cei
care sufer de aceast afec iune a creierului prezint leziuni la nivelul cortexului vizual, n urma
crora sunt deseori lipsi i de contiin a percep iei unor stimuli afla i n anumite regiuni ale
20

cmpului lor vizual. Dei ei pretind c nu percep nici unul din stimulii vizuali prezen i n aceast
zon oarb, sunt totui capabili s ghiceasc amnunte despre stimulul respectiv, cum ar fi
mrimea, forma ori direc ia de orientare. Acest fenomen nu poate fi pus numai pe seama adaptrii
unor zone ale scoar ei cerebrale pentru preluarea func iilor zonei lezate, deoarece subiec ii nu
prezint experien a contientizrii stimulului n zona oarb a cmpului lor vizual. nseamn c
informa iile despre natura stimulilor vizuali invizibili contiin ei ajung pe o alt cale n plan
contient.
Un alt sindrom care poate prezenta interes este prosopagnosia. Pacien ii sunt incapabili s
recunoasc fe e cu grad mare de familiaritate pentru ei. Dei sunt contien i c se uit la fa a unui
om, ei nu se pot pronun a asupra identit ii acelei persoane chiar dac o cunosc foarte bine. Cu
toate acestea unii dintre pacien i sunt capabili s indice pe unul dintre cele dou nume care le sunt
prezentate, i s-l asocieze n mod corect cu persoana pe care o au atunci n fa . Din nou
informa ii despre natura i con inutul unui stimul ptrund pe alt cale dect cea contient n
planul cunoaterii i interpretrii realit ii.
Aceste efecte se datoreaz modului n care scoar a cerebral proceseaz informa iile primite, fr
legtur cu aa-zisa percep ie subliminal.

Aplicaii ale utilizrii mesajelor subliminale n publicitate i psihologia reclamei

Principalele aplica ii ale utilizrii mesajelor subliminale se gsesc n psihologia reclamei. n
practic se asociaz un stimul subliminal cu unul supraliminal urmrindu-se poten area
impactului acestuia din urm. Este vorba de fenomenul de amorsaj. Se prezint imaginea unui
produs stimul supraliminal dublat de expunerea subliminal (mascat) a unui cuvnt,
imagini, simbol, etc., care are capacitatea de a crete nivelul de excita ie (de obicei se mareaz
pe excita ia sexual, tiut fiind c aceasta e cea mai intens) i cum sexul vinde orice mesajul
subliminal e de regul o imagine pornografic, un simbol cu semnifica ii sexuale profunde, sau,
mai simplu, cuvntul SEX pur i simplu. Se apreciaz c prin asocierea cu stimulul sexual
subliminal procesarea stimulului supraliminal este favorizat. Aceasta este metoda de influen are
direct. Metoda utilizat de Vicary era una de natur indirect pentru c mesajele nu erau asociate
cu nici un stimul supraliminal. O alt cale este prezentarea imaginii ntr-o manier distorsionat
sau modificat aa nct recunoaterea ei s fie imposibil la o percepere direct a ei. Ulterior,
mecanismele de prelucrare a informa iei aflate sub pragul contiin ei analizez i refac imaginea
relevndu-i adevratul sens. Dar poate c cea mai comun form de prezentare a unei informa ii
ntr-o manier subliminal este prezentarea repetat la nesfrit a aceleiai imagini, clip
publicitar, melodie, etc., ob inndu-se o saturare cu informa ie (amorsaj repetitiv). Este cazul
reclamelor repetate de mai multe ori pe zi la televizor sau la radio i pe care cei mai mul i dintre
noi le ignorm (sau cel pu in asta suntem tenta i s credem), al panourilor publicitare de pe
marginea drumurilor, al sloganurilor electorale, .a.m.d. Cu ct ntlnim mai des unul i acelai
stimul din categoriile men ionate suntem nclina i s-l investim cu tot mai mult imporan . Aa
c atunci cnd cineva ne vorbete de un produs oarecare pe care l-am avut tot timpul n aten ie
mul umit publicit ii i reclamei, ne vom da seama c produsul ne este foarte familiar i c
putem s spunem destul de multe lucruri despre el. Se nate ntrebarea dac oamenii ar putea fi
determina i s adopte anumite conduite de cumprtori obedien i. Rspunsul sugerat de studiile
de laborator este nu. Tot ce se poate induce este o clas de comportamente i nicidecum o
21

ac iune orientat ctre un scop precis. Cu alte cuvinte nu vom putea fi determina i s bem cocacola sau s mncm popcorn, dar este posibil s ni se induc senza ii de sete i de foame oarecum
artificiale. Acestea sunt rezultatele studiilor efectuate n laboratore, sub o supraveghere riguroas,
departe de al i factori perturbatori. Adevrul e c n lumea din afara laboratorului de cercetare,
exist o mul ime de al i stimuli majoritatatea supraliminali care perturb ac iunea stimulilor
sublimnali. Omul este o fiin care se orienteaz preponderent dup stimulii supraliminali.
Acetia din urm beneficiaz de un suport energetic cu mult mai puternic dect stimulii
subliminali i se impun cu mult mai uor planului contient.

Referin e bibliografice
Dixon, N. F. McGraw-Hill, 1971: Subliminal Perception: The nature of a controversy, New
York
Merikle P.M and M. Daneman, Psychological Investigations of Unconscious Perception in
Journal of Consciousness Studies, 1998.
Anthony W. Greenwald, New Look 3: Reclaimed Unconscious Cognition in American
Psychologist, 47, 1992.
D. Holender - Semantic activation without conscious identification in dichotic listening,
parafoveal vision, and visual masking: A survey and appraisal -, Behavioral and Brain Sciences,
9, 1-23 (1986).
Miclea,M., : Psihologia cognitiv - Polirom, Iai, 1999;
Dumitru Zamfir, tefan Vldu escu Percep ia i audiopercep ia -, Editura Didactic i
Pedagogic, Bucureti, 2003;
Zlate, M. Psihologia mecanismelor cognitive -, Polirom, Iai, 1999;
http://forum.alltheweb.ro/index.php/topic,128.0.html?PHPSESSID=6aa7f6607ae6908f9b7368a6
21f9a89b

II.ATRIBUIREA,

are loc pentru evenimente, situa ii, comportamente mai pu in obinuite.

Este un proces extrem de complex, i de aceea cele mai multe teorii ncerc s se axeze pe
urmtoarele aspecte practice :
1. pentru a-i cunoate pe ceilal i-nivel general,
22

2. a n elege cauzele care au declanat o anumit reac ie din partea unei alte
persoane, iar n felul acesta rspundem la ntrebarea de ce?-cauzalitate
3. identificarea inten iei sau neinten iei din partea unei alte persoane atunci cnd am
suferit anumite consecin e neplcute. Altfel interpretm ac iunile cuiva cnd tim
care au fost ra iunile faptelor sale. -intenionalitate
4. cunoaterea unor motive care stau n spatele unui act, pe viitor ne vor ajuta s
facem previziuni sau s anticipm anumite reac ii din partea altor persoane. Dwek
(1975), consider c este important s nv m copii s-i atribuie succesul lor,
deoarece n felul acesta pe viitor vor muncii mult mai eficient i vor fi i contien i
de acest lucru -predictivitate
1. Jones i Davis (1965) elaboreaz o teorie a procesului atribu ional, rmas clasic, numit
teoria inferen ei coresponden ei (corespondent inference).
ntrebarea de baz se centrez asupra modului n care folosesc oamenii informa iile ce le
de in despre comportamentul semenilor lor, pentru a deduce motiva ia, personalitatea, adic a
trsturilor stabile care au stat n spatele acestor acte.
n acest scop sunt luate n considerare doar comportamentele liber alese, neimpuse
de al ii care s fie de fapt specifice subiectului respectiv. Comportamentele impuse
nu fac obiectul acestui studiu deoarece ele nu indic atitudini i trsturi stabile.
sunt analizate conduitele care au distinctivitate, adic sunt rspunsul la un anumit
stimul specific. Termenul folosit de Jones i Davis este cel al efectelor
noncomune. Autorii consider c acel comportament care poate fi interpretat ca
avnd multiple cauze comune nu poate fi relevant pentru a se gsi o disponibilitate
intern. Deciziile sau diferite ac iuni mai pu in obinuite, ne determin s ne
ntrebm asupra motiva iilor corespondente evenimentelor sau faptelor observate.
dezirabilitatea social, reprezint conformarea comportamentului i atitudinilor
actorilor sociali la valorile i normele promovate i acceptate de societate. n
contrast cu acest concept, Jones i Davis, consider c rela ia de cauzalitate ntre
ac iuni i disponibilit i, trebuie cutat n activit ile cu o dezirabilitate social
sczut, deoarece dezirabilitatea social ascunde o marj mare de minciun.
Chestionarele din psihologie, ncearc s ocoleasc aceste rspunsuri de aprare a
eului.
Limitele: teoria i are limitele ei, inferen a corespondent, ofer explica ii pentru un numr redus
de cazuri n care se procedeaz la atribuiri, iar previziunile oferite de acestea sunt valabile doar
pentru un numr restrns de comportamente, care nu pot generalizate.
2. Teoria lui Heider sau teoria echilibrului cognitiv, este circumscris rela iilor
interpersonale, deoarece autorul consider comportamentul interpersonal co-determinat de
configura iile cognitive ale individului.
Perspectiva gestaltist consider c universul interior al individului trebuie s fie echilibrat i
consistent. Pentru aceasta individul d sens i interpreteaz evenimentele cu care vine n contact,
n conformitate cu judec ile, ateptrile sau implica iile referitoare la cele observate, proces
numit i producere de plus-valoare la nivelul sensului (Beauvois, Deschamps, 1990).

23

Atribuirea este tocmai aceast producere de sens, n care individul pornind de la

observa ie, gsete n mod subiectiv, nu aleator, o explica ie pentru evenimentul sau fenomenul n
cauz.
Cteva elemente definitorii pentru aceast teorie sunt:
detaarea unei matrici cauzale, permanente i stabile dintr-o serie de informa ii
ambigue i incerte care conduc la cunoaterea dispozi iilor stabile ale actorilor
sociali,
o percepere i reorganizare economic i stabil a mediului, prin utilizarea unor
legi ale sim ului comun, cu ajutorul crora individul n elege mediul su
cutarea distalului pornind de la proximal, se pornete de la date apropiate,
cunoscute, pentru a se ajunge la cele ndeprtate, nevzute, dar care i au
originea i caracteristicile n cele dinti.
rolul inten ionalit ii, n ac iunile celuilalt actor social, i permite s genreze
inferen e explicative mult mai rapide asupra trsturilor stabile de personalitate.
n aceast teorie, Heider, reuete s ne conving despre caracterul de subiect activ, pe care l
de ine actorul social, n procesul de observare i interpretare a mediului.
Modelulcovarian eialluiH.H.Kelley
Autorul pornete de la considerentul c oamenii obinui i atunci cnd ncearc s n eleag
mediul lor, evenimentele care se desfoar n jurul lor, au de fapt aceleai scopuri dar i metode
cu cele ale oamenilor de tiin . La capitolul metode, ntre Kelley i Heider, exist un consens,
deoarece, ambii consider c este vorba de o utilizare naiv a modelului analizei de varian
(ANOVA). Prin aceast metod, se observ n mod sistematic, cum variabilele dependente;
comportament sau eveniment observat, se modific n func ie de variabilele independente
reprezentate de: obiecte, persoane n interac iune cu obiectele, modalit i temporale i
circumstan iale. Aceste patru elemente ale structurii cauzale conduce la ob inerea unor imagini
despre realitatea nconjurtoare, dar care depinde de:
cantitatea de informa ii de inut de observator. Informa iile provenite din mai
multe surse, ofer posibilitatea atribuirii, i decelarea trsturilor stabile de
personalitate. Informa iile lacunare, sau cele ob inute dintr-o singur surs sau
observa ie, implic o analiz simpl i plin de subiectivism instabil.
Informa iile consensuale, se refer la comportamentul unor persoane diferite, dar
care se afl n aceeai situa ie i sub influen a aceluiai tip de stimul. Cnd de
exemplu, la o edin , o persoan ajunge s se certe cu alta, indic un consens
sczut.
Informa iile distinctive, care se refer la comportamentul aceleai persoane, dar
care se afl sub ac iunea unor stimuli diferi i. Analizm o persoan cnd este
supus unui factor de stres, cnd se afl ntr-o situa ie intim sau cnd trebuie s
decid rapid asupra unui lucru i constatm calm, luciditate, logica i echilibru n
ceea ce ntreprinde.
Informa ii consistente, care se refer la comportamentele unei singure persoane,
sub ac iunea unui singur stimul, de-a lungul timpului, n contexte diferite. La
stres o persoan, i pierde cumptul, devine agresiv, iar acest mod de a
reac iona se repet de fiecare dat cnd se afl n acest context.
Spre deosebire de savant, actorul naiv, recurge la analize incomplete, omi nd din calcul anumite
elemente, sau apelnd la experien a anterioar. Acest lucru este posibil datorit:
24

Schemei cauzale, care este foarte economic, din punctul de vedere al efortului
cognitiv al individului, i reprezint n fapt schema general a explica iei
cauzale.
Procesului de auto-atribuire respectiv hetero-atribuire, care desemneaz locul
intei a crei comportament se vrea a fi explicat. Auto-atribuirea se refer la
explicarea comportamentului propriu, pe cnd hetero-atribuirea se refer la
explicarea comportamentul celuilalt. Ulterior ntre cele dou no iuni, autorul
consider c nu exist o diferen n ceea ce privete modul de inferen a
comportamentului.

n mare parte teoria explic, modul n care observatorul naiv depete lacunele informa ionale.
Teoria lui Kelley a fost i ea supus criticilor,
deoarece ntre elementele observate de actorul social, pot s existe mai multe
tipuri de rela ii, nu doar cele cauzale ,
actorii sociali pot s utilizeze n analiz procedee mai pu in complicate, cum ar fi
principiile similarit ii efectelor i al eviden ei perceptive.
Teoria multidemensional a lui Wiener
Are n centrul ei dou teorii: motiva ia i afectivitatea, pe baza crora i construiete modelul
explicativ al atribuirilor. Pe lng elementele referitoare la atribuirea cauzal extern i intern,
autorul introduce:
instabilitatea vs. stablitatea factorilor cauzali, precum i a celor de
caracter controlabil respectiv incontrolabil al cauzelor comportamentale.
Explicarea comportamentului trebuie realizat att n termenii dispozi iilor stabile ct i a celor
instabile. De exemplu n meciul Steaua Rapid. Cnd o echip consider c cealalt a avut noroc,
se refer la atribuiri externe, instabil i incontrolabil, dar cnd antrenorul Gigi Becali afirm c
are o echip puternic, tehnic, bine pregtit fizic, face atribuiri interne, stabile i controlabile.
Teoriasocial aatribuirii
Accentul n aceast teorie cade n acest pe sens pe influen a factorilor culturali.
Explicarea i n elegerea mediului, are la baz:
rela iile interpersonale, dar aceast abordare necesit o corectare, deoarece ele
reprezint de fapt
rela ii ntre grupuri, fiecare individ fiind surs de atribuire, deoarece este
reprezentantul unui grup.
categorizarea social. Experimentele realizate, arat c informarea asupra
faptului c acel comportament observat este unul impus, nu a schimbat prerea
observatorului, i a fcut ca i atribuirea cauzal s se realizeze n func ie de
categorie i nu de rol. Dac galeriile a dou echipe de fotbal se ncaier, fiecare
consider c a fost mai agresat dect cealalt, sau suporterii unei echipe de
fotbal care au pierdut meciul, consider c arbitrul a fluierat de mai multe ori
mpotriva lor dect a echipei adeverse, chiar dac obiectiv nu a fost aa.
ntre atribuire i stereotipuri exist o rela ie circular (Hamilton, 1979). Prin
utilizarea acestor inferen e economice, n care se ignor anumite elemente, se
construiesc stereotipiile care sunt preluate de fapt, de la grup i vor influen a
25

ntreg procesul de codare, prelucrare a informa iei ulterioare provenit de la

membrii acelui grup care face obiectul stereotipului.
Influen ele culturale sunt determiante n formarea atriburilor, deaoarece norme,
valori diferite, implic o percep ie diferit asupra lumii, a celorlalte grupuri.

Erorile de atribuire
Prin caracterul economic al proceselor de inferen , putem sesiza c n procesul atribuirii se pot
strecura anumite erori, deoarece eliminarea sau alegerea unor trasee pra scurte spre o concluzie
afecteaz cantitatea de informa ie cu care opereaz actorul social. Cele mai frecvente erori sunt:
1. Eroarea fundamental a atribuirii, n care se atribuie persoanei n cauz o pondere
exagerat, adic cauzelor interne, i se ignor n mare msur cauzele externe
determinat de context. Gilbert i Malone (1995), arat c preferm s atribuim oamenilor
caracteristici direct observabile, dect s apelm la context. O persoan bine mbrcat
cazut pe trotuar este dus imediat la spital, deoarece trectorii se sesizeaz imediat,
atribuind individului faptul c a cazut jos fiindu-i ru, n schimb o persoan mbrcat
srccios va zacea mult i bine, deoarece este considerat sub influen a buturilor
alcoolice.
2. efectul actor-observator, se bazazeaz pe faptul c actorii sociali atribuie ac iunilor sau
comportamentelor lor cauze externe, i cauze interne cnd este vorba de actorii pe care i
observm. De asemenea comportamentele neinten ionate i mai pu in observabile sunt
supuse unei analize mult mai ample dect cele publice observabile. Prezentarea regizat a
unui interviu prezint un interes mult mai sczut dect o filmare a paparazilor asupra unui
eveniment monden. Principiu pe care se bazeaz i serialul: No Coment by Monica
Columbeanu, este cel c via a i comportamentele inaccesibile sunt mai interesante dect
cele acesibile, iar regia const tocmai n prezentarea unor scene sau comportamente mai
pu in accesibile publicului, care fac n fond s creasc rating-ul emisiunii.
3. atribuirea succesului vs. insuccesului. n general oamenii tind s atribuie propriul succes
unor cauze interne, self-serving bias, i se consider inteligen i, tenace, iar eecul este
atribuit unor cauze externe. Primele cercetri ce vizau locusul cauzalit ii au fost ini iate
de Rotter, i au pornit de la cercetrile lui Bandura de la teoria nv rii sociale. Rotter
(1966), elaboreaz o scal n care indivizii explic ac iunile lor ca fiind cauzate de:
propriul lor comportament, i atunci este vorba de un control intern
de for e externe, control extern.
Prin combinarea celor dou dimensiuni, se poate recurge la clasificarea indivizilor cu ajutorul
normei de internalitate. Ea se refer la o orientarea constant a discursului actorului social, spre
valorizarea factorilor de tip intern: efort, ambi ie etc. n plan social sunt persoane care se bucur
de apreciere crescut, spre deosebire de cei cu o orientare spre externalitate.
4. nevoia de control (Wortman, 1976), sau iluzia controlului sunt prezente n orice situa ie
dificil, dar exemplele le dm pentru cazuri extreme, deoarece persoanele respective, au credin a
incontient c pot influen a cursul unui eveniment. Prin ii copiilor cu cancer incurabil,
persoanele cu probleme care apeleaz la vraci sau persoanele prsite care consider c nu vor s
fie n alt context dect n cel care sunt. Experien ele repetate n care controlul s-a dovedit
ineficient, determin dobndirea unei neajutorri nv ate (Seligman, 1967).

26

Atrac iainterpersonal
1. Teorii ale atrac iei interpersonale
a. nsuirile personale: competen a i atrac ia fizic
b. Domenii de aplica ii ale atrac iei interpersonale: mass-media, educa ie, justi ie
2. Forme de manifestare ale atrac iei interpersonale
a. Dragostea i prietenia
b. Singurtatea

1. Teorii ale atrac iei interpersonale

Cadrul general
Un studiu efectuat n anii 50, n SUA, arat c americanii acelor vremuri erau preocupa i de ce
trebuie s fac pentru a deveni:
ndrgi i,
Populari,
i mai ales s fac o impresie bun (good impression)
Adolescen ii care au fost astfel studia i, au artat c sunt interesa i de:
Modul n care reac ioneaz ceilal i la persoana lor,
i cei din jur s-i iubeasc ct mai mult,
Dale Carnage ofer o re et foarte simpl pentru ceea ce ar trebui s facem pentru ca cineva s ne
iubeasc:
S fim cu persoana respectiv, amabili i drgu i,
S ne comportm de parc am iubi-o
S ne interesm de subiectele, domeniile ei de interes
S nu refuzm s o ludm i s rspltim amabilit ile ei n pozitiv,
27

 S fim aten i
Autorul consider c un astfel de comportament i atitudine n anumite condi ii, cu anumite tipuei
de persoane, succesul este asigurat.
Experimentele de laborator, arat c suntem nclina i s:
Manifestm interes i sensibilitate fa de persoanele cu trsturi fizice i psihice
plcute i cu un good loock, dar le respingem sau cel pu in nu manifestm prea
mare interes pentru personale mai pu in plcute,
Suntem interesa i de persoane care coopereaz, i mai pu in de cele care intr n
concuren cu noi,
Preferm persoanele care ne laud, celor care ne blameaz.
Concluzie:
Teoriile atrac iei indic faptul c n general suntem atrai de persoane cu aspect fizic plcut i mai
pu in de cele cu aspect fizic mai pu in plcut.
a. nsuirile personale: competena i atracia fizic
Concluziile anterioare ne conduc la ideea c prefernd persoanele atrgtoare din punct de vedere
fizic, cutm de fapt o recompens estetic. Teoria recompensei, expliciteaz faptul c ne plac
persoanele care sunt de aceeai prere cu noi, deoarece ne consolideaz convingerea c ceea ce
facem este corect.
Exist caracteristici aproape universale care ajung s ne plac la o persoan:
Sinceritate,
Pricepere,
Inteligen ,
energia sau dinamismul
Odat ce dezvoltm cu o persoan o rela ie apropiat, ajungem s o nzestrm pe aceea persoan,
n mod subiectiv uneori, cu trsturi i calit i pozitive, chiar i n situa iile n care le lipsesc
aceste caracteristici.
Competena, este trstura pe baza creia, atunci cnd avem o rela ie apropiat cu o persoan, ne
determin s o ndrgim mai tare.
Astfel, cu ct o person este mai competent, cu att o vom ndrgi mai tare.
Vom cuta ca cercul nostru intim s fie construit din persoane competente,
Dar nu ne vom sim i foarte bine lng persoane prea competente.

28

3. REPREZENT RILESOCIALE

1. Conceptul de Reprezentare Social

2. Teoria reprezentrilor sociale n abordarea lui Moscovici, Abric si Mugny
3. Reprezentarea social contextual a inteligenei
4. Funciile reprezentrilor sociale
5. Organizarea i structura reprezentrilor sociale

1. Conceptul de Reprezentare Social

Interesul psihologiei sociale pentru studiul reprezentrilor este relativ recent. Debutul,
consemneaz majoritatea autorilor, a fost fixat n 1961, odat cu publicarea celebrei teze de
doctorat a lui Serge Moscovici, "La psychanalyse, son image et son public".
Serge Moscovici a reactualizat conceptul de "reprezentare colectiv" propus de Durkheim care
acum devine social. Totodat, el a atras aten ia, asupra posibilit ii recitirii miturilor, a gndirii
magico-religioase, a structurilor imaginarului din perspectiv psihosociologic. Un alt curent din
care i extrage substan a teoria lui Moscovici asupra reprezentrilor sociale este
"interac ionismul simbolic", reprezentat de G.H. Mead, axat pe aspectele "implicite" ale
comportamentului i pe procesele simbolice dar i pe rolul limbajului n definirea realit ii
sociale. Individul este plasat n situa ii sociale construite de activitate, de lumea obiectelor i de
modele interac ionale (Herzlich, 1972). Produc iile simbolice regleaz comportamentul social,
inventeaz norme, creeaz ideologii, coduri de lectur i strategii comportamentale.
Reprezentrile sociale (RS) se alimenteaz din credin e religioase, practici culturale, ritualuri, din
imaginarul cotidian, dar depesc aceast "istorie poroas" (Ferrol, 1994) prin nzuin a de a
sistematiza, organiza i reface toate aceste informa ii lacunare. Se sprijin pe "mrturii" ale
subiectului, pe considera iile i interpretrile acestuia, dar apeleaz i la norme, reguli, stiluri
29

mprtite de o popula ie, valori ce regleaz rela iile interpersonale. RS se interfereaz n parte
cu opiniile i atitudinile, dar nu snt att de direc ionate ca acestea. Spre deosebire de opinii, care
construiesc un rspuns manifest, verbalizat, observabil i susceptibil de msurare, i de atitudini,
care stabilesc o rela ie ntre stimuli i rspunsuri, rspunsul fiind cuantificabil prin timpul de
reac ie, RS penduleaz ntre percep ie i social, mediaz ntre cognitiv i afectiv. Ele
reconstruiesc realul, "atingnd" simultan stimulul i rspunsul, accentund aici n aceeai msur
n care modeleaz acolo.
Dei construc ii cognitive, reprezentrile sociale aparin socialului. Doise (1990): ele joac un rol
important n men inerea raporturilor sociale, snt fasonate de aceste raporturi i vehiculeaz,
uneori direct, dar cel mai adesea indirect, o cunoatere social.

Articularea la context
Procesul reprezenta ional nu poate fi rupt de informa ia care vine din context; el ne apare constant
ata at ac iunii materiale sau simbolice. "Produse sociale", reprezentrile particip hotrtor la
constituirea social a contextului.
Interac ionnd cu contextul, dezvoltndu-i competen a, actorul social schimb, transform,
construiete, ia decizii i pozi ii, stabilete rela ii, ataeaz ac iunii sale o semnifica ie cognitiv
ce poate avea rol diferen iator n construirea reprezentrii. Amerio i De Piccoli (1991) au
demonstrat c ac iunea activeaz cogni iile (i reprezentrile), construc iile identitare ce fac ca
actorul s se diferen ieze de context i de al i actori. Ansamblul de concretizri, compara ii i
diferen ieri induse prin ac iune contribuie fie la elaborarea unor reprezentri comune din partea
unor indivizi grupa i de ac iunea colectiv, fie la mbog irea sau diluarea acestor reprezentri.
Cei doi au gsit c procesul reprezenta ional nu poate fi detaat de activitatea n care actorii
sociali sunt angaja i. Reprezentrile nglobeaz i structureaz elementele cognitive ce rezult din
rela iile concrete cu contextul social. Rela iile dintre indivizi nu sunt "neutre", ci determinate de
luarea de pozi ie ce angajeaz competen a lor ac ional. Iar competen a se dezvolt, dup cum se
tie, prin activitate.
Reprezentrile sociale impregneaz majoritatea raporturilor interpersonale, ele preiau norme,
modele, ticuri din mediu, se alimenteaz din specificitatea pe care le-o imprim societatea i
cultura noastr. Preluarea nu este ns mecanic, imaginea oferit de context este filtrat,
prelucrat, ncorporat. Specificul reprezentrii sociale (fa de opinie, atitudine, imagine) este
acela c nu opereaz o ruptur ntre universul exterior i universul interior al individului sau
grupului (cf. Moscovici, 1978).
Reprezentarea nu este o simpl "reflectare" a realit ii, ci o organizare n func ie de
"circumstan e" (context social i ideologic, caracteristicile situa iei, finalitate imediat). De aceea,
dac membrii unui grup omogen mprtesc o "teorie", aceasta capt caracteristici de
"prototip", de "tip de organizare" (cf. Flament, 1994) i devine "ghid de ac iune", orientnd
rela iile sociale, ac iunile actorilor sociali.
30

2. Teoria reprezentarilor sociale in abordarea lui Moscovici, Abric si Mugny

Analiza moleculara practicata de psihologia sociala si psihologia cognitiva evidentiaza cele doua
componente ale intelectului: cognitiv, subiectul activ vine incarcat cu textura psihica cognitiva;
sociala, aceasta textura se realizeaza si produce in mediul social. Nu exista o ruptura intre
universul exterior si universul interior al individului sau al grupului (Moscovici, 1988, 1998;
Abric, 1994). Discursul este totdeauna situat n timp i spa iu, presupune raporturi concrete,
interac iuni (Mugny, Carugati). n al doilea rnd, este alimentat de cmpul ideologic, de locul
ocupat de individ sau grup n sistemul social. Cu alte cuvinte, mediul cultural-ideologic, stilul de
gndire al colectivit ii l "ancoreaz" pe individ, l "modeleaz". Individul, este "prizonierul"
mediului su cultural.
Reprezentarea este reflectarea intr-un mediu intern al realitatii exterioare date de relatia:

R = f (P S)

Stimulul extern si obiectul sunt indisociabile, ele formeaza un ansamblu. Un raspuns nu este strict
o reactie la un stimul, pana la un punct acest raspuns este la originea stimulului, adica stimulul
este determinat in mare masura de raspuns. Daca un subiect sau un grup exprima o opinie in
raport cu un obiect sau eveniment, aceasta opinie este intr- un fel constitutiva obiectului, ea il
determina. Obiectul este atunci reconstituit in asa fel incat sa fie consistent cu sistemul de
evaluare utilizat de individ pentru el.
Se pune intrebarea de ce orice forma cu continut social - de exemplu: inteligenta, arta, boala,
delicventa sau elementele presocratice (apa, aer, foc) - are reprezentari sociale asa de diferite pe
populatia aceleasi culturi. Fiecare societate contine un numar de descriptori diferiti care constituie
o parte semnificativa a lumii obiective pe diferite grupuri si persoane in societatea respectiva.
Aceasta lume obiectiva cu tot ce contine ea: obiecte, evenimente, notiuni, nu exista in ea insasi ci
ea exista pentru un individ, grup sau in raport cu acestia. Relatia cu lumea determina lumea
insasi. O reprezentare este intotdeauna o reprezentare pentru cineva. Aceasta legatura cu obiectul
este o parte intrinseca a legaturilor sociale si trebuie interpretate in acest cadru.
Reprezentarea este intotdeauna o reprezentare sociala (Moscovici, 1961, p.50). Chiar si nivelului
simtului comun ii este propriu un anumit nivel al cunoasterii psihologice (H. Kelley, 1992). Nu
exista o relatie obiectiva intre realitate si reprezentare fiindca orice realitate este prelucrata de
individ sau de grup in sistemul sau cognitiv, integrata in sistemul sau de valori, depinzand de
istoria sa si de contextul social si ideologic. Subiectul sau grupul, prelucreaza necunoscutul si il
transforma in ceva familiar, indiferent daca acest lucru este posibil sau nu, dar aceasta prelucrare
si reconstructie constituie pentru subiect realitatea insasi. Reprezentarea este o constructie socio cognitiva condusa atat de reguli cognitive cat si de reguli sociale.
Obiectul este nscris ntr-un context activ, n micare, i este conceput de ctre o persoan sau o
colectivitate care comunic permanent cu contextul, ajustndu-i comportamentul. Deci subiectul
i obiectul nu sunt distincte. Individul reconstruiete obiectul, l reevalueaz. Am putea spune
31

chiar c obiectul nu are valoare intrinsec, ci c exist doar prin semnifica ia ce i-o d individul
(grupul) care-l pune n valoare. Reprezentarea e social pentru c individul nsufle ete "realitatea
obiectiv", i-o apropie, o reconstituie, o integreaz organizrii sale cognitive, sistemului su de
valori, istoriei sale, contextului su social i ideologic. Nimic mai fals dect ideea c realitatea
este "obiectiv", neutr. Ea capt semnifica ie numai atins de individ. Defini ia lui Abric (1994)
asupra reprezentrii sociale subliniaz aceast mixtur: "o viziune func ionalist a lumii ce
permite individului sau grupului s dea un sens conduitelor, s n eleag realitatea prin propriul
sistem de referin e, deci s se adapteze, s-i defineasc locul".
Serge Moscovici vorbea de era reprezentarilor sociale, iar Denise Jodelet considera
reprezentarile sociale un domeniu in expansiune, in timp ce Willem Doise afirma ca sint o
notiune aflata la rascruce. Conceptul de reprezentare sociala este greu de definit chiar si pentru
cei de talia lui Moscovici, care l-a lansat, deoarece el are o pozitie mixta, interdisciplinara, fiind
situata la intersectia dintre sociologie si psihologie. Conceptul apartinind acestui domeniu comun,
trebuie astfel sa cuprinda atit domeniul perceptiv cit si cel intelectual.
Reprezentarea sociala este un sistem de valori, de notiuni si de practici relative la obiecte, aspecte
sau dimensiuni ale mediului social care permit nu numai stabilirea cadrului de viata al indivizilor
si grupurilor, dar constituie in mod egal un instrument de orientare a perceptiei situatiei si de
elaborare a raspunsurilor ( Moscovici, 1976, p.43 ).
Abric si Mugny a caror cercetari s-au inspirat din conceptia teoretica a lui Moscovici, aduc o
serie de precizari si nuantari. Prin reprezentari autorii inteleg produsul si procesul unei activitati
mintale, prin care individul sau un grup reconstituie realul cu care este confruntat si ii atribuie o
semnificatie specifica. Este de subliniat ca nu caracteristicile obiective ale unei situatii sint cele
care determina comportamentele subiectilor aflati in interactiune, ci reprezenatarea acelei situatii.
Se observa ca paradigma in aceasta viziune arata acum in felul urmator: organism-stimulorganism-reactie. Astfel, comportamentele umane sint determinate nu de stimuli, cit de imaginile
sau ideile pe care le fac oamenii despre stimuli. Se observa ca aceasta convingere se regaseste la
majoritatea psihologilor si cercetarilor din domeniul psihologiei sociale, fiind defapt conceptul de
baza utilizat in acest tip de demers stiintific.
"Este eronat s spunem c reprezentrile sociale sunt reprezentri cognitive" afirm Moscovici
(1986). Nu nseamn c reprezentrile nu sunt i cognitive. Dar nu sunt doar produc ii sau
mecanisme cognitive. Func ionarea lor, alimentndu-se din exterior i din interior, n acelai timp,
integrnd socialul, le-a atras calificarea de construc ii socio-cognitive (Abric). Ele presupun un
subiect activ, care organizeaz totul plecnd de la o "textur psihologic", dar i o component
social, mediul exterior care elaboreaz condi ii de context. Ele integreaz, ra ionalul i
ira ionalul, tolereaz aparente contradic ii, articuleaz logicul i ilogicul. n realitate, ele ne apar
ca ansambluri bine organizate i coerente, dirijnd discret presta ia social a subiectului.
Generarea acestor reprezentari este sociala, dar elaborarea lor ramine personala ( Neculau, 1993
). Prin aceasta se surprinde faptul ca nu exista o incompatibilitate intre individual si social, intre
reprezentarile sociale si reprezentarile individuale, deoarece reprezentarile individuale sint
reprezentarea personala a socialului. Prin aceasta se poate explica faptul ca prin cultivare,
documentare, manipulare, subiectul poate sa-si modifice reprezentarea despre un lucru sau altul.
Aceasta modificare dupa cum se va demonstra experimental nu se datoreaza in exclusivitate
subiectului, ci ele sint consecinta actiunii convergente a societatii, culturii in care individul
32

traieste. Subiectul este cel care isi modifica reprezentarea sociala despre un concept in urma
presiunilor implicite sau explicite ale societatii, care are nevoie de un individ capabil sa se
adapteze noilor cerinte. Ideologia, specificul si interesele societatii sint de fapt factorii principali
care determina subiectul sa se schimbe ( M. Zlate, 1999 ).
Reprezentarile sociale constituie un exemplu elocvent de formatiuni psihice extrem de complexe,
multideterminate si plurivalente ( M. Zlate, 1999 ). Acest lucru este posibil datorita specificitatii
lor in raport cu reprezentarile mintale individuale prin caracterul lor simultan social si individual ;
de fantasme, prin faptul ca se raporteaza la lumea reala ; de figurabilitate, prin caracterul lor
constructiv pornind de la elementele senzoriale si perceptive fixare si conservate in memorie ; de
prejudecati si stereotipuri, prin continutul si structura lor care depasesc continutul lor ; de credinte
si superstitii, prin emergenta lor din real.

3. Reprezentarea social contextual a inteligenei

O componenta fundamentala a reprezentarii este semnificatia sa care este dublu determinata de
efectele de context:
contextul discursiv, adica de natura conditiilor de producere a discursului plecand de la
care va fi formulata sau descoperita o reprezentare;
contextul social, adica de contextul ideologic pe de o parte si pe de alta parte de locul
ocupat in sistemul social de catre individul sau grupul vizat.
In contextul stiintific, reprezentarea inteligentei va fi corespunzatoare paradigmei la care adera
cercetatorul respectiv. Mugny vorbeste despre monofazia reprezentarii stiintifice a inteligentei ca
despre un concept riguros axat pe o anumita paradigma si despre polifazia acestei reprezentari in
reprezentarea sociala, evidentiata in discursul subiectilor care vor aborda inconstient paradigme si
orientari diferite din lumea stiintei.
Reprezentarea unui membru al societatii va fi in conformitate cu cea a grupului de apartenenta,
oglindind coeziunea la grup si omogenitatea sau neomogenitatea grupului. Reprezentarea sociala
a inteligentei poarta amprenta rolului pe care il indeplineste subiectul in acel context. Studiul lui
Mugny a aratat diferente semnificative intre reprezentarile sociale despre inteligenta la profesorii
care sunt parinti si intre cei care nu sunt parinti, intre adultii profesori sau neprofesori.
Functiile reprezentarii sociale ale inteligentei
Functia de cunoastere permite intelegerea si explicarea realitatii. Cunoasterea sociala este un
ansamblu de mecanisme socio - cognitive prin care indivizii isi construiesc ideile lor despre
realitate si isi moduleaza in consecinta conduitele lor plecand de la cunostintele astfel
reprezentate.
Cunoasterea la nivelul simtului comun este un tip particular de cunoastere utilizat de toata lumea
si care functioneaza pe baza imaginilor si mecanismelor mintale puse in lucru in viata cotidiana
pentru a afla, invata, intelege si explica ceea ce se intampla. Notiunea de simt comun permite sa
aratam ca ceea ce prevaleaza in orice cunoastere sociala sunt semnificatiile atribuite lucrurilor.
Teme explicatiei cotidiene reprezinta un aspect pentru intelegerea psihologiei nave si explicarea
33

elaborarii prin inferenta a unor cognitii ale universului mental pornind de la observarea
evenimentelor si a comportamentului (Deschamp& Clemence, 1987).
Acestea nu sunt direct determinate de informatia care ne este furnizata asupra lor, ci de atitudinea
de baza cu care au fost construite de- a lungul istoriei noastre, de universul de valori in care am
fost plonjati si care a generat modul nostru de a vedea lumea.

Simul comun cuprinde doua forme esentiale:

un simt comun de prima mana reprezentat de ansamblul cunostintelor spontane de lucru
intr- un grup si care este fondat pe experienta fiecaruia;
un simt comun secundar care este compus din ansamblul cunostintelor cu continut
stiintific care sunt transformate in imagini si utilizate in viata cotidiana.
O forma economica de reprezentare care functioneaza la nivelul simtului comun este prototipul.
Cercetarile experimentale publicate de E. Rosch (1976, 1980) acrediteaza ideea reprezentarii
mintale ale categoriilor pe baza de prototip. Prototipul se refera la unul sau la mai multre
exemplare reale care apar cu cea mai mare frecventa cand se cere exemplificarea elementelor
unei categorii. Acei membri cu prototipicalitatea cea mai ridicata sunt socotiti prototipuri ai
categoriei respective. Se considera ca reprezentarea mintala a categoriei se face prin aceste
exemplare tip sau prototipuri. Cercetarile experimentale au pus in evidenta efectul
prototipicalitatii: unele elemente sunt considerate mai tipice pentru o categorie decat altele, unii
membri ai categoriei respective sunt mai reprezentativi decat altii (Fehr & Russel, 1984).
Prezenta efectului prototipicalitatii este confirmata de peste 50 de studii utilizand diverse tipuri de
categorii si manipulari experimentale (Miclea, 1994, p.131). Efectul prototipicalitatii este intalnit
incepand de la categoriile naturale, la emotii si perceptia sociala. Cercetarile experimentale
confera prototipului doua acceptiuni care se refera la :
unul sau mai multe exemplare reale care apar in exemplificarea unei categorii si care are
cea mai inalta valoare de prototipicalitate (Malt &Smith, 1984).
un exemplar ideal al categoriei, un portret robot care reprezinta suma caracteristicilor
membrilor categoriei respective (Neisser, 1979).
Psihologia cotidiana desemneaza un concept care construieste o explicatie a conduitelor proprii
sau ale altora, bazata pe o psihologie naiva, exersata pe omul banal in existenta sa cotidiana.
Acest tip de psihologie depinde de doi factori: primul vizeaza mobilizarea unui corpus de
cunostinte formate din cunoastere cat si din reprezentare, al doilea are trasatura mecanismelor de
procesare a informatiei de care individul dispune. Primul factor se refera la cunostintele pe care
individul le poseda asupra a ceea ce este inteligenta, informatii care sunt rezultanta prelucrarilor
sale asupra informatiilor din cunoastere. Recursul permanent la aceasta psihologie cotidiana
poate fi interpretat ca un proces ideologic, producand un mod de a vedea in conformitate cu
situatia in care se afla. Exista doua modalitati esentiale care opereaza in orice cunoastere:
coerena i producia de sens. Cautarea coerentei inseamna ca fiecare subiect cauta sa atribuie
inteligentei caracteristici care sunt in conformitate cu modul sau de a le considera, percepe,
intelege. Coerenta se obtine cand suntem capabili sa atasam caracteristicilor inteligentei altele
34

care ne sunt familiare, care reprezinta o anumita valoare si permit in consecinta judecarea
inteligentei. Cautarea coerentei inseamna ca indivizii se angajeaza in activitate, deci aceasta le
ofera o baza relativ stabila si logica. Producerea de sens se refera la faptul ca individul va face
semnificative elementele experientei sale si informatiile de care dispune in masura in care ele se
alatura motivatiilor si intereselor sale. Subiectul va filtra, elimina itemii sau informatiile care nu
sunt de valoare pentru el si ii va pastra doar pe cei cu o anumita valoare si semnificatie
motivationala pentru el.
4. Funciile reprezentrilor sociale
Reprezentarea are funcia de a situa indivizii i grupurile n campul social.
Reprezentarea unui concept va purta specificitatea grupului sau membrilor grupului social (Baron
& Byrne, 1991). Un individ cu o functie de conducere va situa aptitudinile de conducator pe
primul plan, permitand elaborarea unei identitati sociale si personale gratifianta, compatibila cu
sistemul de norme si valori social - istoric determinate. O educatoare sau invatatoare va considera
ca inteligent elevul care are note mari la disciplina ei; un parinte va considera ca inteligent copilul
care este ascultator acasa si cu note mari la scoala.
Functia de orientare a reprezentarilor sociale ale inteligentei, adica de ghidare a
comportamentului si practicilor socio - profesionale. Acest proces intervine direct in definirea
finalitatii situatiei, determinand apriori tipuri de relatii pertinente pentru subiect si chiar in situatii
in care exista o sarcina de efectuat va determina tipul de demers cognitiv adoptat. O educatoare
va acorda importanta metodelor de predare in scoala, acestea fiind implicit oglindite in
reprezentarea inteligentei. S- a demonstrat experimental ca reprezentarea sarcinii determina tipul
de demers cognitiv adoptat de un grup sau individ ca si maniera in care se structureaza si
comunica, toate acestea fiind independente de sarcina obiectiva.
Functia justificativa permite a posteriori justificarea luarilor de pozitie si a comportamentului.
Reprezentarea intervine si dupa realizarea unei actiuni, permitand subiectilor sa explice si sa
justifice conduitele lor intr- o situatie data. Acest lucru este mai dificil de dovedit experimental
necesitand studii de caz extrem de laborioase. Intre grupe, reprezentarea are rolul de a justifica
pozitia grupului fata de un alt grup. Pozitia elevilor fata de metodele de predare vor fi diferite
comparativ cu pozitia profesorilor fata de metodele de predare, iar acest lucru se va oglindi in
comportamentul profesorilor fata de elevi si invers. In functie de raportul dintre grupe
reprezentarea se modifica. Grupa subiectilor adulti care nu au copii, au o reprezentare diferita in
ceea ce priveste un copil inteligent, fata de acei adulti cu copii si fata de profesorii fara copii.
Situatia se modifica atunci cand subiectul adult este si profesor si parinte, iar relatia sa cu elevii
se modifica devenind nu numai o relatie elev - profesor ci una elev - profesor - parinte.
Functia atributiva - in perspectiva teoriilor sociale, atribuirea nu este un proces individual sau
interpersonal, ci un proces de prelucrare a informatiei care are ca si element central categorizarea
sociala (Beauvois, 1990). De ce fac oamenii atribuiri: intai pentru a controla lumea pentru a
intelege ce s- a intamplat si a prevede ce se va intampla; in al doilea rand pentru a pastra stima de
sine, pentru protejarea prin tipul de atitudine a reusitelor scolare si prin acestea pentru a te proteja
pe tine insuti. In al treile rand pentru a impresiona pe altii si a obtine aprecierea celorlalti.
35

Alaturi de functiile prezentate pina acum se pot identifica citeva proprietati generale principale :
figurativitatea, operativitatea, panoramizarea M. Zlate, 1999 ).
Figurativitatea se refera la faptul ca reprezentarea reda ceea ce este tipic pentru un obiect si are
incarcatura si saturatia informationala cea mai mare. Se realizeaza in acest caz o generalizare si
schematizare, astfel incit imaginea obiectelor sa devina reprezentativa pentru clasa de obiecte din
care face parte. Reprezentarea ramine ancorata in concret, fapt ce se regaseste si in cazul
stimulilor cu un grad extrem de mare de abstractizare, cum este cazul numerelor, cind subiectii
folosesc diferite sisteme de referinte particulare pe care le asociaza acestora.
Operativitatea este definita de Piaget ca si o reconstructie operatorie, datorita faptului ca in
realizarea ei sint implicate mecanismele de asociere prin asemanare si contiguitate, mecanismele
de contrast si nu in ultimul rind motricitatea si ideomotricitatea care faciliteaza reproducerea
miscarilor, transformarilor si a rezultatelor lor. Datorita acestor proprietati se realizeaza
simultaneizarea succesivului prin prescurtari si comprimari , precum si transfomarea
simultaneitatii intr-o succesiune concreta. Acest lucru in plan concret se realizeaza ca si o
derulare cu incetinitorul a intregii actiuni, sub influenta operatiilor intelectuale si a limbajului
exterior. Caracterul operatoriu al reprezentarilor permite trecerea reprezentarilor intr-o forma
superioara de evolutie.
Panoramizarea inseamna imbinarea in imaginea mintala a unor dimensiuni ale obiectelor ce nu
pot fi percepute decit succesiv ( Zlate, 1999 ). Aceasta caracteristica reprezinta forma superioara
a performantelor posibile in reprezentare. Un mecanic auto, de exemplu, nu percepe piesele dect
din maximum trei fee, dar pentru el nu este o problema s- i reprezinte piesa in intregul ei.
Pe lnga aceste proprietati ale reprezentarilor sociale mai pot fi enumarate inca alte cinci
(Zlate,1999; Jodelet, 1988 ):
Caracterul integrat indica faptul ca, reprezentarea reflecta lumea exterioara intr-un mod
activ, in sensul ca imaginea externa interactioneaza cu mecanismele cognitive complexe ale
gindirii, prin conceptualizarem figurativare, simbolizare. In felul acesta reprezentarea oricarui
figuri, obiect, fenomen, concept, face sa-i corespunda un sens si fiecarui sens o figura.
Caracterul constructiv indica faptul ca in interactiunea dintre subiect si obiect, a
subiectului cu lumea externa, are ca efect atit modificarea subiectului cit si modificarea
obiectului. Prin aceasta interactiune de constructie si reconstructie, subiectul isi poate adapta
permanent reprezentarea sociala, astfel incit sa fie in concordanta cu cerintele personale si
societale in vederea adaptarii sociale si cognive optime.
Caracterul autonom si creativ , permit reprezentarilor sociale sa se desprinda de
purtatorul lor concret si integrarea lor in mediul social al individului. Reprezentarea este
individuala, dar este constituita din elementele care circula in mediul exterior. Aceasta circulatie
are uneori rol coercitiv, deoarece impune o anumita conduita social acceptata, dar pe de alta parte
inoveaza procesele de elaborare cognitiva simboloca, prin inzestrarea subiectului cu noi
cunostinte si mecanisme cognitive mai performante.

36

Caracterul social , indica faptul ca reprezentarea contine intotdeauna elemente sociale care sint
imprumutate dintr-un fond cultural comun al subiectului.

5. Organizarea si structura reprezentarilor sociale

Reprezentarea este constituita dintr- un ansamblu de informatii, credinte, atitudini vis-a-vis de un
obiect dat. Elementele constitutive ale unei reprezentari sunt ierarhizate si au o pondere care
mentine intre ele relatia care determina semnificatia si locul pe care il ocupa in sistemul
reprezentational.
O ipoteza interesanta este cea cu privire la organizarea interna: ipoteza " nucleului central" si
elementele periferice ale reprezentarii. Organizarea unei reprezentari se realizeaza intr- un mod
particular, nu numai elementele reprezentarii sunt ierarhizate, ci si reprezentarea este organizata
in jurul unui "nucleu central", constituit din una sau mai multe elemente care dau semnificatie
reprezentarii. Adica reprezentarea este organizata in jurul unui nod central care determina atat
semnificatia cat si organizarea reprezentarii.
"Nucleul central" are doua functii esentiale:
functia generativa - "nucleul central" este cel prin care se transmite forma, semnificatia
sau alte elemente constitutive ale reprezentarii;
functia organizatoare - "nucleul central" este cel care determina natura legaturilor ce
unesc intre ele elementele reprezentarii. Este elementul unificator si stabilizator al
reprezentarii.
Orice modificare a nodului central determina o schimbare fundamentala a reprezentarii. Sesizarea
"nucleului central" permite studiul comparat al reprezentarii dupa natura obiectului si finalitatrea
situatiei, nodul central are doua dimensiuni diferite: dimensiunea functionala (de exemplu in
situatii cu finalitate operatorie), elementele cele mai importante in realizarea sarcinii vor fi
elementele cu ponderea cea mai ridicata si dimensiune normativa, in toate situatiile in care
intervin direct dimensiuni socio - afective, sociale si ideologice. In acest tip de situatie o norma,
un stereotip sau o prejudecata vor fi centrul reprezentarii.
In jurul nucleului central se organizeaza elementele periferice in relatie directa cu nucleul central.
Prezenta, ponderea, valoarea si functiile lor sunt determinate de nucleu.
Elementele periferice au trei functii esentiale:
Functia concretizatoare - direct dependenta de context, ea rezulta din ancorarea
reprezentarii in realitate si permite imbracarea ei in termeni concreti, imediat
comprehensibili.
Functia de reglare - este mai supla decat nucleul central si joaca un rol esential in
adaptarea reprezentarii la evolutia contextului (constituie aspectul miscator si evolutiv al
reprezentarii).
Functia de aparare - nucleul central rezista la schimbari, dar modificarea sa antreneaza
schimbarea intregii reprezentari.

37

In sistemul periferic pot aparea schimbari fara sa afecteze reprezentarea, dupa cum pot fi tolerate
si contradictiile.

38

4. COMPORTAMENT IINFLUEN

SOCIAL

a.Comportamentul social
Gustave Le Bon este cel care pune bazele teoriei despre comportamentul colectiv prin aparitia
in 1895 a lucrarii Psihologia multimilor. Teoria sa despre comportamentul social se poate
explica cel mai bine printr-un enunt de tip cauzal stimul contagiune. Definitia data de autor
multimilor: multimea este o reuniune de indivizi oarecare, indiferent de nationalitate, profesie
sau sex, indiferent de imprejurari care ii aduna impreuna. Inca de la aceasta definitie se poate
intui cu usurinta conceptia lui Gustave Le Bon despre comportamentul multimilor pentru ca o
astfel de reuniune cat se poate de eterogena nu va fi foarte greu de stapanit si dirijat.
Intr-o astfel de comunitate, spune autorul, personalitatea constienta dispare formandu-se un
suflet colectiv cu prezinta trasaturi distincte. In aceste conditii se poate pune problema
caracteristicilor unei astfel de multime de vreme ce ea este alcatuita din mai multi indivizi care isi
pierd in mare masura constiinta de sine. Membrii unei astfel de comunitati se supun Legii unitatii
mentale a multimilor, care spune ca toti indivizii din grup au tendinta de a-si ignora propriile
sisteme de valori si incep sa se ghideze exclusiv dupa normele gruplui respectiv.
Mulimea are cateva caracteristici care o definesc. In primul rand intre mebrii care o alcatuiesc
are loc o uniformizare a reactiilor (Legea uniformizarii actiunilor). Membrii grupului au un
sentiment de siguranta in interiorul maselor care sunt totdat impulsive versatile si iritabile.
Masele pot trece intr-un moment de la o stare, o emotie la una total opusa fara a avea vreo
explicatie foarte pertinenta pentru aceasta, iar prin faptul ca sunt impulsive se poate explica si
atitudinea lor profund irascibila. De asemenea masele sunt foarte credule datorita faptului ca
anumite sentimente le pot fi foarte usor induse. Aceasta caracteristica este valabila atat in cazul
maselor mari de oameni cat si in cazul celor alcatuite dintr-un numar mai mic de indivizi,
deoarece nu este nevoie de un numar mare de oameni intr-un grup pentru ca faptele reale sa fie
inlocuite in constiinta grupului respectiv de halucinatii, reprezentari care sa se potrivesca cu
sistemul grupului.
Sentimentele multimilor sunt foarte simple si nu de multe ori exagerate. Violenta unor astfel de
sentimente este de cele mai multe ori foarte mare din cauza lipsei de responsabilitate la nivelul
individual. Astfel grupul este intolerant autoritar si de cele mai multe ori conservator in
convingerile sale; autoritarismul si intoleranta avand grade diferite in functie de rasa, religie, sex
etc. Nu in ultimul rand moralitatea multimilor este in general redusa. Cu toate acestea multimile
sunt capabile sa faca si acte de sacrificiu, mai mari decat cele pe care le-ar putea face un individ
izolat dar in general aceste acte nu sunt rezultatul unui proces evaluativ personal, ci a
impulsivitatii si al sentimentului de siguranta pe care il da grupul.
De asemenea, este discutabil punctul de vedere al autorului conform caruia un lider carismatic
poate determina masele sa actioneze hipnotic, ignorandu-si astfel propriile convingeri. Este
39

adevarat ca din varii motive intr-o masa de oameni fiecare individ se comporta diferit decat ar
face-o in mod izolat, dar ese greu de crezut ca un om poate fi manipulat fara ca el sa mai fie
raspunzator de actiunile sale. Actiunile fiecaruia dintre oameni poarta in permanenta amprenta
individualitatii si a propriului sistem de reprezentare, a convingerilor si a credintelor personale.
O perspectiva diferita asupra copmprtamentului social ne este oferita de catre Herbert Blumer
(1900 1972) care transforma contagiunea mentala despre care vorbea Le Bon in contagiune
comportamentala. In acest sens el propune o noua teorie: Teoria reactiilor circulare.
Aplicnd modelul lui Blumer la realitatea inconjuratoare putem oferi un caz pentru a exemplifica
mai bine teoria autorului. Sa presupunem ca la un moment dat intr-o rezerva de spital se gasesc
mai multi pacienti internati, dintre acestia unul dintre ei urmeaza a suporta o interventie
chirurgicala peste un scurt timp. Acest pacient este linistit in ceea ce priveste reusita operatiei
pentru ca medicul in cauza ii inspira incredere, cu toate acestea el discuta cu colegii de rezerva cu
privire la practicile medicale. Unul dintre ceilalti pacienti ii marturiseste ca este nelinistit de
faptul ca medicii nu mai sunt atenti asa cum obisnuiau sa fie, oferindu-i cateva exemple de
neatentie a cadrelor medicale. Din acest motiv pacientul care urmeaza sa fie operat se
impacienteaza si ii comunica interlocutorului sau nelinistea sa. Astfel ambii si-au schimbat
comportamentle unul in functie de celalalt. Membrii grupurilor interactioneaza si astfel isi
schimba permanent reactiile unul in functie de celalalt, odata facuta o schimbare la nivelul
comportamentului individual ea este observata de catre ceilalti si pentru ca ineractiunea nu
inceteaza la nivelul grupului ceilalti isi vor adapta, la randul lor comportamentele. Deci se poate
trage concluzia ca acest fenomen de contagiune comportamentala este un fenomen ciclic. In
aceste conditii putem afirma ca intr-un grup este aproape imposibil sa determinam cu exactitate
comportamentele fiecarui individ ca urmare a permanentelor schimbari la care se supune acesta.
Herbert Blumer n Comportamentul colectiv (1969) gaseste ca exista cinci feluri de multimi in
functie de alcatuirea lor ele putand fi:
ntmpltoare (spontane si cu grad de participare redus),
conventionale (organizate cu un scop precis),
expresive (cu o puternica exprimare a emotiilor),
active (participare numeroasa cu caracte actv ridicat) i
protestatare (caracte conventionalizat si scop precis).
La rndul lor mi crile sociale sunt de mai multe tipuri:
regresive (intoarcerea la o forma anterioara a societatii),
reformiste (propun o noua societate),
revolutionare (schimbarea radicala a societatii) si
utopice (schimbarea radicala a societatii, dar fara un plan car).
Mulimile au in centrul lor individul si relatiile pe care acesta le are cu semenii sai din multime,
pe cand intr-o miscare sociala societatea este in centrul ecuatiei iar indivizii sunt importanti prin
prisma relatiei lor cu aceasta. Blumer nu reuseste sa faca o descriere completa a
comportamentului colectivprin faptul c nu explica in mod clar ce ii determina pe indivizi sa se
alture unii altora in comunitati (fie ele multimi sau miscari sociale). De asemenea nu se acorda
importanta necesara liderului de grup si calitatilor sale care il propulseza in aceasta pozitie.
40

O alta perspectiva, total diferita, asupra comportamentului social este oferita de catre Ralph
Turner in lucrarea cu numele Comportamentul colectiv (1957). Exista dupa parerea sa o
continuitate intre comportamentul de grup si cel colectiv. Aceasta continuitate este data de
norma, interesand numai modalitatea in care ia nastere aceasta norma. De aceea aceasta teorie
poarta in cadrul psihosociologiei numele de Teoria emergentei normei. Astfel se renunta definitiv
la cele enuntate de Gustave Le Bon prin Teoria contagiunii mintale. Cu alte cuvinte intregul
comportament social este explicat exclusiv prin intermediul normelor; oamenii creaza in
permanenta norme noi si se ghideaza dupa ele. Normele, la randul lor, pot fi schibate pentru ca
ele izvorasc din reprezentarile pe care le are grupul respectiv despre realitate.
Turner nu face nicio diferentiere intre comportamentul de grup si cel colectiv, sigura diferenta
fiind constituita de emergenta acestor norme. Se poate spune ca intr-un grup normele preexista
fiecarui individ in parte, ele fiid cerate anterior, iar intr-o masa mai mare de oameni (colectiv) ele
fiind constituite ad hoc. Cu toate acestea multimile au dupa parerea autorului o improtanta sporita
in determinarea comportamentului social.
Un rol important se acorda liderului care in cazul grupului are un comportament carismatic, dupa
un model administrativ, iar in cazul malelor mari, a colectivitatilor el are un comprtament
partizan. Nu este lipsit de importanta sa precizam faptul ca intr-un colectiv marit exista un
subgrup de unde emerg acete norme care mai apoi sunt insusite de restul membrilor, astfel
actiunile lor fiind justificate prin incadrarea in normele respectiva.
Aplicand teoria normei emergente dupa modelul propus de Turner unor cazuri practice
comportamentul social se poate explica in felul urmator. In cazul unui grup de indivizi exista
norme prestabilite pe care toti le cunosc si le respecta desi nu se poate stabili cu precizie cand au
fost stabilite aceste norme. Doua persoane merg sa cineze la un restaurant select. Barbatul va
intra primul in restaurant, va oferi un loc la masa doamnei va cere meniurile, amandoi respectand
toate regulile pe care le presupune acest grup (cei care iau masa in locuri publice). Amandoi
respecta normele grupului respectiv, pentru ca le cunosc, desi nu pot sa precizeze clar cine sau
cand a inventat aceste norme. Astfel comportamentul lor social s-a schibat in functie de normele
unui grup. Aceeasi explicatie poate fi data si in cazul unui comportament colectiv al indivizilor in
grupuri mai mari. Toata lumea scandeaza lozinci la un miting de protest cu un scop, cu toate
acestea unui singur individ ii va fi greu sa explice de ce a ales sa foloseasca o anumita lozinca si
nu alta. Teoria normei emergente aplicata comportamentului colectiv ne poate lamuri astfel.
Exista in cadrul acelui miting un grup de agitatori care are un lider, acesta va sti in fiecare
moment in functie de starea multimii ce sloganuri sa lanseze impreuna cu apropiatii sai. Aceste
sloganuri vor fi adoptate imediat si de catre ceilalti participanti la miting.
Comportamentul social se schimbat in functie de unele norme care au fost elaborate instantaneu
in cadrul masei, si adoptate de catre fiecare.
Toate aceste teorii pe care le-am prezentat mai sus incearca sa explice comportamentul social
porninid de la multimile de indivizi. Astfel multimile capata un statut de entitate independenta de
vointa maselor.

41

In 1962 James Devies lanseaza o noua abordare a comportamentului social prin care autorul
doreste sa destrame falsul mit al multimilor si sa explice exact rolul acestora. In acest scop el
concepe o noua teorie Teoria curbei in J sau Teoria convergentei.
In toate societatile poate aparea o deprivare absoluta, ceea ce este o urmare clara a inegalitatii
indivizilor, insa se poate observa si o deprivare relativa atunci cand individul constata ca exista o
disonanta intre cele meritate si cele obtinute. Aceasta diferentea este cauzatoare de tensiuni motiv
pentru care pot aparea conflicte. Davis porneste de la ideea ca indivizii isi stabilesc asteptari
legate de satisfacerea trebuintelor personale. In cazul in care intre satistacerea trebuintelor si
posibilitatile de realizare a acestora este o diferenta apare o tensiune care genereaza frustrare, care
la randul sau poate genera agresivitate. Legatura intre frustrare si agresivitate este clara ele sunt
intr-o relatie de directproportionalitate: cu cat frustrarea este mai mare cu atat agrasivitatea (sau
riscul aparitiei ei) este mai mare.
In functie de aceasta aceasta relatie frustrare atgresivitate indivizii se pot gasi in trei situatii:
cand nu-si pot realiza trebuintele personale (situatie caracteristica societatilor arhaice), cand
trebuintele se pot realiza dar lipsesc posibilitatile de infaptuire a acestor lucruri (situatie
caracteristica societatilor moderne) si cand cresc atat nevoile cat si modalitatile de realizare a lor.
In toate aceste cazuri frustrarea este prezenta iar indivizii isi canalizeaza energiile si eforturile
pentru a elemina tensiunile acumulate. De cele mai multe ori ei se asociaza in miscari sociale si
astfel ei adopta un comportament social care este rezultatul canalizarii fortelor tuturor de lupta
impotriva cauzei producatoare de frustrari.
Trebuie sa precizam ca exista anumite variabile care pot potenta aceasta legatura intre frustrare si
violenta cum ar fi: mediul de de viata (familia se impotriveste satisfacerii trebuintelor), traditia
culturala (anumite norme culturale sunt impotriva indeplinirii nevoilor), sistemul politic (o
anumita doctrina politica poate indeplini individul de la realizarea dezideratelor sale).
n modelul lui Davies de explicare a comportamentului social putem folosi un exemplu si anume
Revoluia romn din decembrie 1989. Mai multi oameni care erau impiedicati in principal de
catre sistemul politic si apoi de catre conditii particulare si-au canalizat eforturile pentru a
inlatura factorul care gera tensiunea (sistemul politic comunist). Un bun lider este mai mereu
urmat de catre mase datorita imaginii sale care inspira siguranta si putere. Este deci important sa
stabilim care sunt acele calitati care il face pe un simplu membru al unei comunitati un lider
convingator pentru ca de el depinde in mare masura comportamentul social al celorlalti.
Revenim la teoria de tipul stimul contagiune mintala a lui Gustave Le Bon care vorbeste despre
un bun lider. Trebuie deci sa punctam cateva din caracteristicile pe care le da autorul unui bun
conducator al multimilor. Acest conducator trebuie sa aibe puterea de a hipnotiza masele astfel
incat acestea sa-l urmeze orbeste, el trebuie sa se bucure de un prestigiu larg, sa respecte
normele pe care oamenii le pretuiesc cel mai mult, sa fie violent in limbaj, sa aibe un mesaj
simplu, clar si mai ales constant si nu in ultimul rand sa fie defaimator dar sa nu foloseasca
violenta fizica.
Serge Moscovici introduce in tema liderului si a relatiei sale cu comportamentul social un nou
termen: autoritate carismatica. In lucrarea Psihologia sociala sau masina de fabricat zei [1994],
42

da explicatia autoritatii carismatice ca fiind o dominatie mai putin prin intermediul unei trasaturi
fizice si mai mult printr-o forta care izvoraste din interior. Este interesant faptul ca in sens
traditional cuvantul carisma se refera la un personaj sacru, iar in zilele noastre conducatorii cu
carisma devin obiectul adoratiei maselor. Totusi carisma se bazeaza mai mult pe credinta maselor
si mai putin pe talentele personale ale unui individ anume. Relatiile pe care masele le intretin cu
conducatorul lor sunt foarte personale, sunt relatii subiective bazate pe o iluzie de reciprocitate.
Cum ia nastere un conducator carismatic?
Circumstantele sunt foarte dramatice, atunci cand are loc o ruptura sociala majora, cnd oamenii
sunt descumpaniti si considera ca totul in jurul lor se naruie ei cauta in mod inconstient un astfel
de reprezentant care sa le dea siguranta ca situatia se va remedia. Liderul carismatic opereaza la
nivelul societatii cu notiuni antagonice. El seduce masele prin nostalgia trecutului dulce, dar
aminteste mereu de tragismul situatiei prezente; el este in aceleasi timp superior tuturor celorlalti
dar si asemenea lor. Curios este faptul ca daca o persoana obisnuita ar emite acelasi tip de mesaj,
masele s-ar comporta total diferit, reusind sa sesizeze falsitatea lui, cu toate aceste ele nu reusesc
sa priveasca in profunzima sa atunci cand mesajul le ese prezentat de catre o persoana cu carisma.
Asadar rolul carismei liderului este decisiv in influentarea comportamentului maselor.
Ca o concluzie a intregii lucrari trebuie sa afirmam faptul ca un comportament social ia nastere ca
urmare a structurii interne a omului, a nevoii sale de a se relationa in permanenta cu ceilalti si ca,
comportamentul social este o contopire a unora dintre caracteristicile indivizilor ce alcatuiesc un
grup.
O perspectiva diferita asupra comportamentului social ne este oferita de catre Herbert Blumer
care transforma contagiunea mentala despre care vorbea Le Bon in contagiune comportamentala.
In acest sens el propune o noua teorie: Teoria reactiilor circulare.
Extrapoland, putem spune ca pe acelasi principiu intervin si schimbarile de comportament in
cadrul unor grupuri. Membrii grupurilor interactioneaza si astfel isi schimba permanent reactiile
unul in functie de celalalt; odata facuta o schimbare la nivelul comportamentului individual ea
este observata de catre ceilalti si pentru ca ineractiunea nu inceteaza la nivelul grupului, ceilalti
isi vor adapta, la randul lor comportamentele. Deci se poate trage concluzia ca acest fenomen de
contagiune comportamentala este un fenomen ciclic. In aceste conditii putem afirma ca intr-un
grup este aproape imposibil sa determinam cu exactitate comportamentele fiecarui individ ca
urmare a schimbarilor permanente la care se supune acesta.
In "Comportamentul colectiv" (1969), Herbert Blumer face o prima si importanta partajare intre
multime si miscari sociale, clasificandu-le pe fiecare.
Exista cinci feluri de multimi in functie de alcatuirea lor:
- intamplatoare (spontane si cu grad de participare redus);
- conventionale (organizate cu un scop precis);
- expresive (cu o puternica exprimare a emotiilor);
- active (participare numeroasa cu caracter activ ridicat);
- protestatare (caracter conventionalizat si scop precis).
Miscarile sociale sunt de mai multe tipuri:
43

- regresive (intoarcerea la o forma anterioara a societatii);

- reformiste (propun o noua societate);
- revolutionare (schimbarea radicala a societatii)
- utopice (schimbarea radicala a societatii, dar fara un plan).
Exista diferente intre multimi si miscarile sociale: multimile au in centrul lor individul si relatiile
pe care acesta le are cu semenii sai din multime, pe cand intr-o miscare sociala societatea este in
centrul ecuatiei iar indivizii sunt importanti prin prisma relatiei lor cu aceasta.
Blumer nu explica in mod clar ce ii determina pe indivizi sa se alature unii altora in comunitati
(fie ele multimi sau miscari sociale). De asemenea nu se acorda importanta necesara liderului de
grup si calitatilor sale care il propulseaza in aceasta pozitie.
O alta perspectiva, total diferita, asupra comportamentului social este oferita de catre Ralph
Turner in lucrarea cu numele "Comportamentul colectiv" (1957). Dupa parerea sa, exista o
continuitate intre comportamentul de grup si cel colectiv. Aceasta continuitate este data de
norma, fiind importanta doar modalitatea in care ia nastere aceasta norma. De aceea aceasta
teorie poarta in cadrul psihosociologiei numele de Teoria emergentei normei. Astfel se renunta
definitiv la cele enuntate de Gustave Le Bon prin Teoria contagiunii mintale. Cu alte cuvinte
intregul comportament social este explicat exclusiv prin intermediul normelor; oamenii creaza in
permanenta norme noi si se ghideaza dupa ele. Normele, la randul lor, pot fi schimbate pentru ca
ele izvorasc din reprezentarile pe care le are grupul respectiv despre realitate.
Turner nu opereaza nici un fel de diferentiere intre comportamentul de grup si cel colectiv,
singura diferenta fiind constituita de emergenta acestor norme. Se poate spune ca intr-un grup,
normele preexista fiecarui individ in parte, ele fiind create anterior, iar intr-o masa mai mare de
oameni (colectiv) ele fiind constituite ad hoc. Cu toate acestea multimile au dupa parerea
autorului o importanta sporita in determinarea comportamentului social.
Un rol important se acorda liderului care, in cazul grupului are un comportament carismatic, dupa
un model administrativ, iar in cazul colectivitatilor el are un comprtament partizan. Aplicand
teoria normei emergente dupa modelul propus de Turner unor cazuri practice, comportamentul
social se poate explica in felul urmator. In cazul unui grup de indivizi exista norme prestabilite pe
care toti le cunosc si le respecta desi nu se poate stabili cu precizie cand au fost stabilite aceste
norme. Deci constatam ca, comportamentul social s-a schimbat in functie de unele norme care au
fost elaborate instantaneu in cadrul masei, si adoptate de catre fiecare.
Toate aceste teorii pe care le-am prezentat mai sus incearca sa explice comportamentul social
pornind de la multimile de indivizi. Astfel, multimile capata un statut de entitate independenta de
vointa maselor.
In 1962, James Devies lanseaza o noua abordare a comportamentului social prin care autorul
doreste sa destrame falsul mit al multimilor si sa explice exact rolul acestora. In acest scop el
concepe o noua teorie: Teoria curbei in J sau Teoria convergentei.
In toate societatile poate aparea o deprivare absoluta, ceea ce este o urmare clara a inegalitatii
indivizilor, insa se poate observa si o deprivare relativa atunci cand individul constata ca exista o
disonanta intre cele meritate si cele obtinute. Aceasta diferenta este cauzatoare de tensiuni, motiv
pentru care pot aparea conflicte. Davis porneste de la ideea ca indivizii isi stabilesc asteptari
44

legate de satisfacerea trebuintelor personale. In cazul in care intre satisfacerea trebuintelor si

posibilitatile de realizare a acestora este o diferenta, apare o tensiune care genereaza frustrare, si
care, la randul sau poate genera agresivitate. Legatura intre frustrare si agresivitate este clara, ele
sunt directproportionale: cu cat frustrarea este mai mare cu atat agresivitatea (sau riscul aparitiei
ei) este mai mare.

b.Influena social
Cercetarile de psihologie a comunicarii (apud Jean Claude Abric, Psychologie de la
communication) au pus in evidenta rolul important jucat de comunicare, inteleasa ca proces de
influentare sociala in structurarea campului social, pe trei nivele esentiale: normativ, cognitiv si
social. Influenta, sub aspectul sau normativ, creeaza, intareste si impune valori; sub aspect
cognitiv, ea determina un anumit decodaj al realitatii si o utilizare corespunzatoare acestuia a
informatiei, iar sub aspect social, ea joaca un rol esential in organizatie, mentinand sau punand
sub semnul intrebarii statusurile, relatiile de putere si de autoritate.
Putem distinge astfel patru functii:
crearea de norme; influenta permite focalizarea punctelor de referinta comune care intemeiaza
coeziunea de grup, asigura permanenta si determina consistenta comportamentului membrilor sai
atunci cand grupul nu este prezent;
socializarea individului; influenta are, de asemenea, si o fata educativa. Ea este un proces care
permite copiilor sau unui nou membru al grupului sa cunoasca, sa accepte si sa integreze
progresiv regulile, principiile si modurile de functionare ale grupului sau de apartenenta. Ea
joaca, prin intermediul unui sistem de interactiune, un rol determinant in dezvoltarea sociocognitiva a copiilor si dezvoltarea sociala a inteligentei.
controlul social; influenta ajuta grupurile sociale sa-si pastreze integritatea si le permite sa
prevada si sa canalizeze comportamentele membrilor sai. Ea intareste astfel dependenta
individului de sistemul social.
inovarea; influenta permite transformarea progresiva a normelor grupului, evolutia regulilor si
a punctelor de vedere, acceptarea ideilor noi, adesea minoritare, eliberand astfel creativitatea.
Mult timp ignorata de teoreticienii comunicarii ca proces de influenta, aceasta functie este acum
recunoscuta, chiar daca mecanismele sale de actiune nu sunt in totalitate cunoscute.
Daca primele trei functii sunt observabile, explicite si directe, functia inovatoare este implicita si
mascata. Ea devine vizibila in perioade mari de timp. Insa toate aceste functii sunt direct
influentate de contextul comunicarii si de tipul de interactiune implicat.
Care sunt caracteristicile comunicarii in campul social?
asimetria;
diversificarea modalitatilor de exercitare (discurs argumentativ, discurs persuasiv, interactiv);

45

 faramitarea in spatii care se juxtapun sau chiar se suprapun (comunicarea politica se suprapune
uneori cu cea publica, comunicarea publicitara de asemenea);
o participare diferita in functie de clasa si grup social (acces la media in functie de modalitatile
de exercitare a controlului social);
tendinta spre o anumita intrepatrundere cu viata profesionala precum si cu spatiul privat;
''Utilizarea termenului de influenta implica utilizarea puterii pentru a obtine conformarea
celuilalt, in situatii in care comunicarea este principalul instrument, canal sau mijloc de exercitare
a resurselor puterii (Denis McQuail). Autorul distinge cinci baze ale puterii, adica proprietati
care ii dau comunicatorului posibilitatea sa isi exercite influenta: puterea recompensatoare,
coercitiva, legitima, referentiala, cea a expertului. In situatiile de comunicare prin influentare (si
este cazul intregului proces de comunicare realizat in spatiul public) influenta, chiar si in forma
extrema a persuasiunii, nu poate fi eficienta decat daca este acceptata de receptor.
Parsons considera influenta un mecanism generalizat prin intermediul caruia sunt determinate
atitudinile si opiniile, in special in cadrul unui proces de interactiune sociala intentionata. In
acelasi context, influenta mai este definita drept un mijloc simbolic de persuasiune: ea
determina decizia celuilalt de a actiona intr-un anumit fel pentru ca simte ca acesta este un lucru
bun pentru el, si nu pentru ca prin nonconformare si-ar incalca anumite obligatii.
Care sunt functiile comunicarii ca proces de influenta in campul social?
crearea de norme;
socializarea individului;
controlul social;
inovarea.
Daca primele trei functii sunt observabile, explicite si directe, functia inovatoare este implicita si
mascata. Ea devine vizibila in perioade mari de timp. Insa toate aceste functii sunt direct
influentate de contextul comunicarii si de tipul de interactiune implicat.
Deutsch i Gerard (1955) au continuat studiile lui Asch, folosind situa ii asemntoare. Ei au
fcut distinc ia ntre dou tipuri de influen social: normativ i informa ional. Influen a
normativ apare atunci cnd rspunsurile individului sunt urmare a tendin ei de a se conforma cu
expectan ele pozitive ale celorlal i; influen a informa ional apare cnd rspunsul individului
apare ca rezultat al acceptrii informa iei ob inute de la altcineva ca eviden despre realitate.
n timp ce influen a social normativ rezult din dorin a de a se conforma expectan elor
grupului, influen a social informa ional este rezultatul valorii (value) pe care o are
conformismul asupra individului. El folosete comportamentul majorit ii ca o surs de
informa ie care s-l ajute s ia cea mai bun decizie (s adopte cel mai bun rspuns) pentru
situa ia n care se gsete. Dei aceast distinc ie conceptual ntre cele dou tipuri de
conformism este fr ndoial semnificativ, mul i cercettori nu opereaz aceast distinc ie
(Shaw, 1976).
Cele dou for e, influen a social normativ i influen a social informa ional pot opera fie
mpreun, fie independent. Un caz n care nu exist influen informa ional ar fi acela n care
46

individul este convins c el are dreptate i grupul greete, i n acest caz tinde s se conformeze
motivat de nevoia de a fi acceptat de grup; acest tip de influen social, n care individul ader la
norma grupului n ciuda unor puternice rezerve cu privire la legitimitatea acesteia a fost numit i
complezen (Asch, 1951).
Interiorizarea descrie o situa ie n care conformismul devine o modalitate privat, intim de a
accepta norma grupului ca o descriere adecvat a realit ii. Ca atare, complezen a rezult n
primul rnd din influen a social normativ, n vreme ce interiorizarea corespunde influen ei
informa ionale. Complezen a persist numai att timp ct grupul exercit o presiune normativ.
La rndul su, Kelman (1958) deosebete trei tipuri de procese de influen care apar n condi ii
sociale diferite.
Complezen a, care apare atunci cnd conformismul joac un rol pur instrumental. Subiectul caut
s ctige aprobarea grupului, s evite situa iile dezagreabile care pot rezulta din
nonconformismul su, s asigure o reglare a raporturilor cu sursa de influen ; n acest caz,
propriile credin e nu sunt cu nimic afectate.
Procesul de identificare, care apare atunci cnd subiectul dorete s men in rela ii pozitive cu
grupul, pe care l consider atractiv; n acest caz, subiectul crede cu adevrat n ceea ce afirm,
pertinent fiind nu rspunsul specific la un con inut specific, ci rela ia sa cu grupul.
Procesul de interiorizare intervine atunci cnd rspunsurile conformiste nu provin nici din
controlul social, nici din vizibilitatea grupului, ci numai din invocarea con inutului. n acest caz
mecanismul const n integrarea noii informa ii n sistemul de valori al subiectului, atunci cnd
acesta consider c informa ia are valoare intrinsec.
Paradigma lui Asch despre conformism
Primul studiu experimental cu privire la conformism a fost cel fcut de Solomon Asch n 1952,
studiu care a ilustrat cteva din caracteristicile de baz ale proceselor de influen social i
control. ntr-un sens mai restrns, conformismul se refer la cedarea n fa a presiunii grupului,
atunci cnd nu se face nici o cerere explicit n acest sens. n acest studiu, o persoan este expus
judec ii unanim incorecte a majorit ii, ntr-o interac iune tip fa n fa . Ca i n experimentele
lui Sheriff, Asch le-a spus subiec ilor c vor participa la un experiment cu privire la percep ia
vizual. Subiec ilor li se prezentau cartoane cu patru linii, una etalon, de mrime fix, i trei linii
stimul, de mrime variabil. Participan ii, n grupuri de apte sau nou persoane, trebuiau s
rspund la mai multe probe care le cereau s indice care din cele trei linii stimul se potrivea cu
linia etalon. n acest grup, numai unul dintre participan i, cel care rspundea n ultima pozi ie era
subiectul naiv, ceilal i, complici ai experimentatorului ddeau rspunsuri dup un scenariu
dinainte stabilit.
Participan ii nu aveau voie s vorbeasc ntre ei, i fiecare s dea rspunsurile independent. Dar
aceste instruc iuni nu au avut mare importan la primele probe, deoarece sarcina li s-a prut
foarte uoar, i plictisitoare, deoarece to i cei nou participan i ddeau aceleai rspunsuri. Apoi,
la proba a patra, care era la fel ca celelalte, primul participant d un rspuns evident eronat. n loc
s numeasc linia de 1,5 inci, care era identic cu cea etalon, el indic linia de 0,5 inci.
Sentimentele de disconfort ale subiectului naiv au crescut pe msur i al ii ddeau acelai
47

rspuns eronat. La sfrit era rndul subiectului naiv s rspund, i el avea de ales n a da un
rspuns conform cu celelalte, sau s rmn independent. Pn la sfritul experimentului au
existat ntre 5 i 12 asemenea acte de conformism, n fiecare din cele 10 / 15 probe. Fiecare
prob critic a confruntat subiec ii cu aceeai dilem: fie s se conformeze, i n acest fel s nege
eviden a, fie s rmn independen i. Asch a sperat la nceputul studiului c majoritatea
subiec ilor i vor men ine convingerile n fa a majorit ii unanime, dar rezultatele au artat c, pe
cnd n condi ia control doar doi subiec i se neal, unul asupra unui item, cellalt asupra a doi,
dovedind astfel lipsa de ambiguitate a stimulului, n condi ia experimental procentajul de eroare
urc la peste 35 la sut.

Aronson, Elliot, Akert, Robin M. & Wilson, Timothy D., Social Psychology: The Heart and The
Mind, New York, Harper Collins, 1994
Aronson, Elliot, Social Animal, San Francisco, W.H. Freeman, 1981
Cialdini, R.B., Influence: Science and Practice (ed. III), New York, Harper Collins, 1993
Conway, Fio & Siegelman, Jim, The Awesome Power of The Mind-Probers, Science Digest,
sept. 1983
Hart, R., Friedrich, G. & Brooks, W., Overcoming Resistance to Persuasion, New York, Harper
& Row, 1975
Hassen, S., Combatting Cult Mind Control, Rochester VT, Park Street, 1988
Kapferer, Jean-Noel, Zvonurile, Bucureti, Humanitas, 1993 Keen, Sam, Faces ofthe Enemy, San
Francisco, Harper & Row, 1986
Le Bon, Gustave, Psihologia mul imilor, Bucureti, Anima, 1990
Lifton, R.J., Thought Reform and The Psychology of Totalism, New York, W.W. Norton, 1969
Lutz, W., Double-Speak, New York, Harper & Row, 1983 Mares, William,
The Marine Machine, New York, Doubleday, 1971 Marks, John, The Searchfor
The Manchurian Candidate, New York, McGraw-Hill, 1980
Milburn, M.A., Persuasion and Politics: The Social Psychology of Public Opinion, Pacific Grove
CA, Brooks/Cole, 1991
Milgram, S., The Individual in a Social Work: Essays and Experiments (ed. II), New York,
McGraw-Hill, 1992
Pease, A., Limbajul Trupului, Bucureti, Polimark, 1995
Pratkanis, A.R. & Aronson, E., Age of Propaganda: The Everyday Use and Abuse of Persuasion,
New York, Freeman, 1991
Schrag, R, Mind Control, New York, Pantheon Books, 1978
Schwitzgebel, R.L., & Schwitzgebel, R.K. (Ed.), Psychotechnology: Electronic Control of Mind
and Behavior, New York, Hoit, 1973
Weinstein, N.D., Psychiatry & the C.I.A., Washington D.C., American Psychiatric Press, 1990
Zimbardo, P.G., Ebbesen, E., & Maslach, C, Influencing Attitudes and Changing Behavior,
Menlo Park CA, Addison Wesley, 1977
Zimbardo, P.G., Mind control: Political Fiction and Psychological Reality. n P. Stansky (Ed.),
On Nineteen Eighty-four, New York, Freeman Press, 1984
Zimbardo, RG. & Leippe, M.R., The Psychology of Attitude Change and Social Influence, New
York, McGraw-Hill, 1991
Zimbardo, P.G., The Tactics and Ethics of Persuasion. E. McGinnies & B. King (Eds.), Attitudes,
Conflict, and Social Change, New York, Academic Press, 1972
48

5. GRUPULNPSIHOLOGIASOCIAL
Definiii
Termenul de grup a cunoscut o multitudine de defini ii, att n vorbirea curent ct i n tiin ele
umane, el avnd un sens foarte larg, referindu-se la forma iuni de lucru, familie, grup de prieteni,
comunit i, totalit ii celor aduna i ntr-un anumit loc pentru o scurt perioad de timp, etc. De
exemplu, Rupert Brown(1988) definete grupul pornind de la un proces de autocategorizare "un
grup exist atunci cnd dou sau mai multe persoane se definesc ele nsele ca membri ai acestui
grup, i cnd existen a lui este recunoscut de o a treia persoan". Visscher: "stricto senso,
aceasta nseamn c doi aman i platonici, separa i de ocean, vor constitui un grup de ndat ce
so ul le va intercepta coresponden a" (Visscher, 2001)
O defini ie corect a grupului trebuie s cuprind att dimensiunea "obiectiv", referitoare la
atributele reale ale grupului, cum ar fi caracteristicile acestuia, procesele din cadrul lui, ct i
dimensiunea "subiectiv", care cuprinde contiin a de grup (Chelcea, 2002). Diferen ele au existat
deoarece psihosociologia experimental s-a concentrat asupra proceselor obiective din grupurile
restrnse, iar psihosociologia cognitiv mai mult asupra fenomenelor subiective de identificare.
Al i autori, (Wrightsman, 1981) consider c, deoarece este evident c mai mul i autori privesc
diferite aspecte ale aceluiai fenomen, poate ar fi mai potrivit o defini ie simpl a termenului,
dnd ca exemplu defini ia dat de Shaw (1976): "dou sau mai multe persoane care
interac ioneaz una cu alta, n aa fel nct fiecare persoan influen eaz i este influen at de
cealalt".
Tajfel, Faucheux, Doise, au cerut o abordare mai realist sociologic a proceselor psihosociale. Ei
au afirmat c, dincolo de procesele intraindividuale, care se refer la modul cum i organizeaz
individul experien a privitoare la mediul su social, i interindividuale, ce se deruleaz ntre
indivizii considera i practic interanjabili, s ne referim la diferen ele de pozi ie, sau de statut
social, i s analizm concep iile generale asupra "valorilor" i "ideologiilor" pe care fiecare la
aduce cu sine, n mod neinten ionat, ntr-o situa ie concret. (DeVisscher,2001).
n ceea ce privete perspectiva sociologic, prin grup se n elege de fapt grup social, adic o
forma iune social printre altele, aceasta desemnnd un ansamblu de indivizi avnd n comun
modele culturale sau subculturale, care contribuie la desfurarea, pe de o parte, a unor procese
de uniformizare, pe de alt parte a unor procese de redistribuire a statutelor, pozi iilor i rolurilor.
Printre forma iunile sociale se pot distinge grupuri sociale, pe de o parte, colectivit i pe de alt
parte, i n fine, organiza ii; i aici, grupul social se distinge de categoria social.
Grupul social face referire la o forma iune social n interiorul creia indivizii sunt n interac iune
conform unor reguli fixe, mprtesc sentimentul de a constitui o entitate aparte astfel nct
membrii s-ar putea recunoate ca atare. n consecin , nici proximitatea fizic, nici semnarea
fiziologic, nici "nominalismul" statistic nu sunt cele care furnizeaz criteriul de distinc ie.: ceea

49

ce conteaz este s nu se confunde grupul social cu categoria social.(De Coster, 1990, p 125
apud DeVisscher)
Ce Nu este un grup?
Simpla alturare a unor indivizi care nu ntreprind nimic unul n raport cu altul reprezint o
grupare dar nu un grup n sens psihosocial. i gruparea se face pe baza unor similitudini, dar ct
vreme aceti indivizi sunt pasivi, avem de-a face cu un grup poten ial. Grupul poten ial se
transform n grup prin fenomenul de INTERAC IUNE.
Clasificarea grupurilor sociale
1. Dup crt. nr. de indivizi care le compun
- Grupuri mici ( primare) 2 30 membri
- Grupuri mari ( secundare) 30 n sus
Grupurile mici au fost numite i grupuri de tipul face to face ntruct dimensiunile microgrupului
ofer posibilitatea fiecrui membru de a avea o percep ie individual asupra oricrui alt membru
al grupului.
2. Dup criteriul gradului de instituionalizare
Exist grupuri formale grupul de munc, de ex., cu un set de norme institu ionale,
comportamente prescrise i o re ea prestabilit de status roluri i grupurile informale grupul
de prieteni, de ex.
3. Dup crt. gradului de participare efectiv i afectiv
grupuldeapartenen cel cruia individul i este integrat cu adevrat i
grupuldereferin la standardele cruia se raporteaz, pe care l ia ca
reper i etalon, al crui membru sper s devin( factor motiva ional f. imp.
un grup poate avea influen asupra unui individ chiar dac acesta nu este
membru al su )
4. Dup crt. scopului activitii: grupuri de munc, de joac, de suport ( terapie ), etc.
Conceptul de colectivitate, se aplic unor medii ai cror membri mprtesc un anume numr de
norme sau principii, dar n interiorul crora interac iunea lipsete. Acest termen este folosit pentru
a defini n general: etnii, "micri sociale", publice, chiar colectivele abstracte, mai ales statul i
biserica.
Organizaiile, pot fi definite ca forma iuni sociale care au fost fondate i construite n mod
deliberat de ctre indivizi, n snul crora ei i amenajeaz, mai ales, mijloace de decizie, de
execu ie, de control, totul n vederea unui obiectiv specific, ce determin sensul general al
interac iunilor ntre persoanele asociate n urmrirea acestui obiectiv.
Societatea global "nglobeaz oamenii n totalitatea lor pe un teritoriu dat" (Janne, 1968). n
interiorul societ ilor globale sau traversnd, adesea, mai multe astfel de societ i, reperm
50

forma iunile sociale enumerate pn aici: grupuri sociale, colectivit i, organiza ii. Ne-am situa,
n acest fel, pe planul social. (DeVisscher,2001)
Pentru a n elege cum anume oamenii stabilesc, tolereaz i modific credin ele, n particular
credin ele unui individ, este important de studiat individul vis-a-vis de asocierile grupale. Cnd
un individ se identific cu un grup, se dezvolt rela ii de referin ; conceptul de grup de referin
este, de aceea, important n explicarea manierei n care individul i dezvolt o idee a pozi iei sale
relative la ordinea social imediat. Grupul servete ca punct de plecare n crearea judec ilor de
valoare i este, de asemenea, o for de echilibru a influen ei sociale venite din exterior, care
afecteaz percep ia, n elegerea i expectan ele de rol ale individului. Termenul de grup de
referin mai este folosit adesea pentru a delimita grupul primar de grupul secundar. Deoarece
majoritatea persoanelor nu apar in numai unui singur grup, ci sunt membri a diferite grupuri,
primare i secundare, cum ar fi familia, coala, biserica, diferitele organiza ii, comportamentele
lor pot fi n elese mai bine prin prisma grupului din care face parte la un moment dat. To i
indivizii apar in unui grup sau altul. ntreaga construc ie a societ ii umane este format din
grupuri. Deci, pentru a n elege un individ n totalitate trebuie n eles mai nainte grupul care este
format din indivizi. Deoarece majoritatea experien elor umane sunt rezultatul apartenen ei la un
grup, i deoarece reputa ia unui individ se bazeaz n mare parte pe ceea ce cred ceilal i membri
ai grupului despre el, n elegerea individului va putea fi fcut numai prin compara ie cu ceilal i.
Din multitudinea grupurilor care i sunt familiare individului, el selecteaz numai cteva i
acestea devin grupuri de referin . Sunt cteva indica ii prin care un individ folosete un anume
grup ca standard dup care face judec i comportamentale, dac membrii sunt mai apropia i de
propriile lui atitudini sau norme. Cu ct este mai mare atrac ia unui individ pentru un grup, cu att
mai mare este probabilitatea ca acel grup s devin grup de referin . n aceste condi ii el va fi
motivat de dorin a de a fi membru al acelui grup i prin urmare l folosete ca un punct de
referin pozitiv.
Realitatea grupului social mic a aprut n eviden odat cu descoperirea faptului c sistemul
societ ii nu este un tot nediferen iat, avnd subsisteme care conteaz ca elemente structurale
fundamentale ale vie ii sociale.
Grupul mic ( punct de intersec ie ntre social i psihologic ) ocup o pozi ie strategic :
- asigur ptrunderea influen ei rela iilor i structurilor sociale pn la nivelul opiniilor,
atitudinilor i comportamentelor individuale facilitnd astfel trecerea socialului n
psihologic.
- Asigur influen a invers de la membrii grupului ctre suprastructur.
Relatiile intergrupuri
n primul rnd rela iile intergrupuri se refer la modul cum interac ioneaz ntre ei indivizii
afla i n grupuri diferite. nc de la nceputul istoriei oamenii au fcut compara ii ntre grupuri n
func ie de ras, de aezarea geografic, etc. De pild, Aristotel credea c climatul cald, favorabil
al Greciei i-a fcut pe greci s dezvolte, att fizic ct i mintal, caracteristici superioare celorlal i
oameni, iar aceast credin c un grup este mai bun dect altul nu a aprut numai la Aristotel.

51

Conceptele de in-group / out-group

Termenii in-group i out-group, prelua i din literatura de specialitate american desemneaz
faptul c exist o diferen , c indivizii fac distinc ie ntre grupul lor, din care fac parte, i alte
grupuri. Chelcea (2002) a expus aceast dihotomie foarte simplu a fi in-group nseamn noi, a
fi out-group nseamn al ii. Aceste concepte au fost utilizate intens n psihosociologie, ele
reprezentnd n special o problem de categorizare social, de autoidentificare i
heteroidentificare.
William Graham Sumner, a folosit pentru prima dat aceti termeni, n 1906, s-a pus accentul pe
diferen ele dintre noi i al ii. Acesta (Sumner, 1906) afirm c ntre grupuri exist diferen e
n percep ia indivizilor despre sine i despre ceilal i: n interiorul grupului, indivizii sunt ntr-o
rela ie de pace, ordine, lege, guvernare i dinamism. Rela ia lor cu strinii, cu alte grupuri, este
una de rzboi i prduire. Sentimentele sunt adaptate la imaginea grupului. Loialitatea fa de
grup, sacrificiul pentru el, ura i dispre ul pentru cei din afar, fr ia din interior i starea de
rzboi cu exteriorul, toate cresc mpreun, sunt produse comune ale aceleiai situa ii (Sumner,
1906).

Autocategorizare social i identitate social

Indivizii percep diferit propriul grup fa de celelalte. Acest fapt a fost eviden iat foarte bine de
Tajfel i Turner, (1986) n teoria identit ii sociale. Aceast teorie a fost n mare msur
influen at de cercetrile pe tema condi iilor minimale de discriminare intergrupuri.
Cel mai important autor n problematica identit ii sociale este Henri Tajfel, care a i demonstrat
experimental c simpla apartenen la un grup, chiar i creat n laborator, determin favorizarea
n aprecieri a membrilor din propriul grup i defavorizarea indivizilor din cellalt grup. La
originea acestei diferen e st motiva ia de a dobndi o identitate social pozitiv. n acest fel, un
individ va cuta s-i men in apartenen a la un grup, i va ncerca s adere i la alte grupuri care
i pot conferi aspecte pozitive ale identit ii sale sociale. Tajfel specific faptul c identitatea
social pozitiv nu se poate realiza dect n raport cu diferen ele fa de celelalte grupuri (Tajfel
1972). Individul are nevoie de o identitate social pozitiv, i dac aceasta nu poate fi ob inut
dect prin compararea cu ceilal i, atunci apartenen a la un grup are un rol important n aceast
evaluare. Grupurile sociale sunt asociate unor conota ii pozitive sau negative.
Identitatea social se bazeaz pe compara iile pozitive fcute ntre grupul de apartenen i
celelalte grupuri; grupul va fi perceput n mod pozitiv ca diferen iat sau distinct de alte grupuri
pertinente. Atunci cnd identitatea social este nesatisfctoare, indivizii au tendin a de a-i
prsi grupul, sau de a-i atribui conota ii pozitive. (Tajfel i Turner, 1979,7986, apud Doise
1996). O dezvoltare a teoriei identit ii sociale o constituie teoria categorizrii sinelui, sau a
autocategorizrii. La baza acesteia st no iunea de depersonalizare, care descrie trecerea de la
identitatea personal la identitatea social (Doise, apud Bourhis, 1997). Depersonalizarea este un
proces psihologic care conduce la o mai mare uniformitate i omogenitate a comportamentelor i
reprezentrilor ntr-un grup, la o salien mai slab a identit ii personale n favoarea celei
colective. Turner i colaboratorii stabilesc o ierarhie a nivelurilor ce categorizare, care, n func ie
de succesiunea vertical fac apel la principii diferite de diferen iere. La un prim nivel individul se
compar cu celelalte specii umane. La al doilea nivel, cel intermediar, el se percepe ca membru al
52

unui grup, iar diferen ierea acestui grup de celelalte este esen ial pentru identitatea sa social.
Acest nivel corespunde reprezentrilor intergrupuri teoretizat de Tajfel. La nivelul al treilea
individul se definete prin diferen ele fa da alte fiin e particulare ,ns, de obicei, innd cont de
articularea ierarhic a nivelurilor, este vorba de al i membri ai propriului grup. Acest nivel
corespunde polului interpersonal i st la baza distinctivit ii personale. n conformitate cu
aceast teorie, individul abandoneaz o reprezentare de sine bazat pe diferen ierea dintre el i
ceilal i indivizi pentru a se defini la un nivel de categorizare mai nalt, ca membru al unui grup
distinct de alte grupuri. Depersonalizarea omogenizeaz att in-group-ul ct i out-group-ul .

53

6. TEORIIPSIHOLOGICEASUPRAAGRESIVIT

II

1. Agresivitate, agresiune, violen

Zilnic, mass-media semnalizeaz violen a n societatea noastr sub aspectul ei extrem i
spectacular: asasinate, tlhrii, violuri, atacuri cu mn armat, atentate etc. Astfel, agresivitatea
este privit ca o problem social pentru care se ateapt o solu ie, studiul tiin ific al cauzelor
violen ei, precum i al mijloacelor de a reduce prevalen a acestora fiind de o importan major
ntr-o lume caracterizat printr-o cretere a agresivit ii att la nivelul rela iilor interpersonale, ct
i la nivelul celor interna ionale.
Termenii de agresivitate, respectiv agresiune i violen se regasesc atat n limbajului comun ct
i n cel al psihologiei. Astfel:
a) un comportament natural i instinctual propriu fiecruia;
b) un fapt social generat de constrngerile, dificultile vieii n comun;
c) o reacie la frustrare;
d) un comportament nvat.
O prim accep ie dat agresivit ii este aceea de comportare agresiv. Din aceast perspectiv
agresivitatea se poate defini ca ansamblu de conduite ostile care se pot manifesta n plan
contient, incontient sau fantasmatic n scopul distrugerii, degradrii, constrngerii, negrii sau
umilirii unei persoane, unui obiect investit cu semnifica ie social sau orientate spre propria
persoan (autoagresivitate), cum sunt conduitele autodistructive ntlnite n unele tulburri
psihice sau chiar n afara lor (suicidul ra ional).
Laplanche i Pontalis definesc agresivitatea ca tendin sau ansamblu de tendin e care se
actualizeaz n conduite reale sau fantasmatice, acestea urmrind rnirea altuia, distrugerea,
constrngerea sau umilirea lui. Din perspectiv psihanalitic, ideea de agresivitate, pe care Freud
o definete prin termenul de agresiune (termen care desemneaz att agresiunea ct i
agresivitatea) se situeaz n interiorul individului. Potrivit Dic ionarului de Psihologie Larousse
(1995), agresivitatea este definit ca tendin a de atacare a integrit ii fizice sau psihice a unei alte
fiin e vii.
n spatele acestei defini ii simple se ascunde ns o ambiguitate major a acestui concept. Dintr-o
astfel de perspectiv, agresivitatea este situat la nivelul dispozi iilor, reprezentnd acea tensiune
care pune organismul n micare, pn cnd motiva ia actului comportamental va fi redus sau
satisfcut. Or, aceast definire a agresivit ii este foarte larg i, aa cum numeroi autori au
subliniat, rezult c agresivitatea constituie o dispozi ie indispensabil pentru ca o persoan s se
poat constitui, pentru ca o fiin vie s-i poat ocupa locul n mediul social i geografic. Din
acest punct de vedere, dualitatea traducerilor engleze este interesant..

54

Aggressiveness se refer la o agresivitate pozitiv, la baza dinamismului general al personalit ii

i al comportamentelor adaptative; agresivitatea ar fi aici sinonim cu combativitatea.
Aggressivity traduce agresivitatea n sensul su negativ obinuit. Aceast distinc ie are meritul de
ilustra ideea conform creia un comportament agresiv poate fi o tentativ, mai mult sau mai pu in
reuit, de adaptare la condi iile de mediu i nu doar o simpl proiec ie a unei energii interne.
Agresivitatea desemneaz o caracteristic general a organismelor vii, referitoare la excitabilitate
i la activit ile de explorare necesare satisfacerii trebuin elor fundamentale (alimentare, de
aprare, sexuale etc.). ntr-un sens mai restrns, comportamentul agresiv este un comportament
verbal sau ac ional ofensiv orientat spre umilirea, minimalizarea sau chiar suprimarea fizic a
celorlal i semeni, spre distrugerea unor obiecte investite cu semnifica ii sociale sau contra
propriei persoane. Prin urmare, agresivitatea, care nu este ntotdeauna sinonim cu violen a, se
poate manifesta prin numeroase comportamente diferite. Actele agresive de factur antisocial
sunt cele care re in cel mai des aten ia datorit caracterului lor spectacular i poten ialului
periculos pe care-l prezint. Ele merg de gesturi amenin toare la crim, utilizeaz for a de care
dispune agresorul sau un mediator (armele), putnd s se exercite i indirect, asupra obiectelor.
Toleran a, mai mult sau mai pu in mare, a societ ii n privin a lor depinde de pragul de la care
ele devin delicte, vzute drept crime.
Agresiunea este un comportament efectuat cu inten ia de a face ru, de a cauza prejudiciu unei
alte persoane. Prejudiciul, vtmarea psihologic sau fizic care este cutat poate s mbrace
forme diverse: furtul, asasinatul, umilirea, privarea de o recompens anticipat etc. Ea poate fi, de
asemenea, dorit fie doar pentru ea nsi, fie ca mijloc n vederea atingerii altui scop. n primul
caz, spunem despre agresiune c este ostil (angry aggression), n cel de-al doilea caz ea este
instrumental. O form particular de agresiune instrumental o constituie ceea ce Levine i
Campbell numesc conflict realistic de grup. Acesta apare atunci cnd anumite grupuri sociale, de
dimensiuni diferite, intr n competi ie pentru o resurs de existen limitat.
Putem observa zilnic c exist forme de agresiune acceptate i socialmente legitimate, n timp ce
altele nu sunt. Se face, deci, distinc ie ntre agresiuni netolerate i cele care sunt acceptate i
legitimate. Agresiunea ocup astfel o pozi ie care depinde de judecata asupra caracterului adecvat
sau nu al acestui comportament, caracter determinat, n fond, de normele sau regulile culturale.
Se pot degaja astfel doi factori care, n anumite circumstan e, sunt n msur s confere
legitimitate comportamentului agresiv: sprijinul normativ i consecin ele benefice prezumate ale
agresiunii.
n ceea ce privete sprijinul normativ se face trimitere la forme de agresiune care se consider c
vor avea sus inerea grupului social. O cercetare efectuat de Blumenthal i colab.(1972), a permis
s se pun n eviden acest fenomen. Unui eantion de persoane li s-au prezentat cazuri de
infrac iuni mpotriva propriet ii, dar care nu au cauzat nici o vtmare fizic personal, comise
de trei categorii de grupuri: studen i albi, negrii implica i ntr-o rebeliune n ghe-tou i vagabonzi.
ntrebarea adresat subiec ilor era s se pronun e asupra comportamentului pe care s-l adopte
poli ia: s nu fac nimic, s aresteze vinova ii fr violen , s fac uz de bastoane dar nu i de
arme, s trag fr ns s ucid, s trag pentru a ucide. Rezultatele ob inute au pus n eviden
urmtoarele reac ii: pentru vagabonzi i negrii, dou treimi din subiec ii chestiona i consider c
poli ia trebuie s fac uz de arme, dar fr s ucid, iar o treime consider c poli ia trebuie s
55

fac uz de arme pentru a ucide. n ceea ce privete pe studen i, 50 din subiec ii eantionului
cred c poli ia trebuie s fac uz de arme fr s ucid i numai 20 aprob folosirea de arme n
vederea uciderii.
Un alt studiu (Kelman & Lawrence, 1972) a relevat, de asemenea, importan a normelor culturale
n ceea ce privete comportamentul agresiv: n urma desfurrii unei anchete, 51 din
persoanele chestionate erau gata s se supun ordinului de a ucide to i locuitorii unui alt sat vecin
(brba i, femei, copii) suspecta i de a ajuta un inamic comun.
Consecin ele benefice prezumate ale comportamentului agresiv se apreciaz c ntr-un anumit
numr de cazuri recurgerea la agresiune este legitimat prin faptul c este vorba de un mijloc de a
atinge un scop, un obiectiv superior considerat ca fiind pozitiv de i/sau pentru ntreaga
colectivitate. Astfel, rzboiul de aprare poate fi apreciat ca o motiva ie transcendent suficient
de puternic pentru a ridica interdic iile relative la exterminarea altuia.
No iunea de agresiune trebuie, aadar, s fie n permanen obiectul unei evaluri critice cu
referin e la situa ii, la circumstan e i la conatexte, care constituie o important surs de
informa ii asupra legitimit ii sale i caracterului su adecvat sau nu.
Rezumnd, putem s definim agresiunea ca o form specific de comportament, ntr-o situa ie de
interac iune social, ce vizeaz rniriea sau vtmarea altuia n moduri diferite i n grade
variabile, producnd o atingere mai mult sau mai pu in grav a integrit ii fizice sau psihice a
acestuia.
No iunea de violen , ntr-un sens general, desemneaz utilizarea for ei destinat exercitrii unei
constrngeri. Etimologic, termenul violen provine din latinescul vis care nseamn for , putere,
folosirea for ei fizice dar i cantitate, abunden , caracter esen ial al unui lucru. La origine, ns,
termenul vis nseamn for a n ac iune, resursele disponibile ale organismului pentru a-i exercita
for a i puterea.
La baza no iunii de violen se gsete, deci, ideea de for , ideea unei puteri naturale care se
exercit asupra unui lucaru sau asupra altei persoane. No iunea de violen se refer la utilizarea
ilegitim i ilegal a for ei i poate fi definit ca o conduit agresiv acut, caracterizat ndeosebi
prin folosirea for ei fizice. n acest sens, violen a este o form particular a for ei forma
puternic, accentuat a for ei care se caracterizeaz prin recurgerea la mijloace fizice pentru a
face ru altuia. Ea poate s se exercite ntr-o manier direct sau indirect, comport grade
diferite (omor, rnire sau doar amenin are) i este ndreptat asupra unor nivele diferite, cum
sunt: credin a, libertatea sau integritatea fizic.
Din punct de vedere social, violen a trebuie s fie situat ntr-o perspectiv care permite s se
n eleag realitatea sa multiform i complex. M. Wieviorka distinge violen a individual i
violen a colectiv. Violen a individual se subdivide n violen a criminal care poate fi mortal
(asasinatul), corporal (loviri i rniri) i sexual (violul); violen a poate fi, de asemenea,
noncriminal n cazul sinuciderilor sau accidentelor. Violen a colectiv se subdivide n violen a
unor grupuri organizate mpotriva puterii (terorism, greve, revolu ie), violen a puterii mpotriva
cet enilor (terorism de stat, violen a institu ionalizat) i violen paroxistic (rzboiul) .
56

2. Modele explicative ale agresivitii

Dup G. Moser, exist patru concep ii majore n ceea ce privete comportamentul agresiv:
a)
teoriile instinctuale consider ca agresiunea este o manifestare a unei pulsiuni sau instinct
nnscut;
b)
teoriile reactive consider comportamentul agresiv ca o reac ie la situa iile frustrante,
dezagreabile;
c)
teorii ale nv rii potrivit crora comportamentul agresiv este un comportament
achizi ionat prin intermediul unor diferite mecanisme cum este, de pild, nv area prin imita ie
i/sau observa ie;
d)
abordarea cognitiv care pune accentul pe procesele cognitive centrale interne inserate
ntre stimuli i rspunsul comportamental al individului. n varianta mai specific a costurilor i
beneficiilor, perspectiva cognitiv sugereaz c i comportamentele agresive sunt rezultanta
unui proces decizional: decizia de a ac iona agresiv este func ie de raportul dintre costurile i
beneficiile prezumate.

2.1. Teorii instinctuale ale agresivitii

Conform acestor modele de tradi ie ineist, for ele activatoare ale comportamentului agresiv se
situeaz la nivel intrapsihic: impulsurile agresive sunt generate n mod spontan de organism i
ndeplinesc o func ie de aprare i de afirmare n raport cu ceilal i.
Cele dou principale curente instinctuale psihanaliza i teoria etologic se deosebesc, ns, n
mod esen ial prin func ia pe care o atribuie agresivit ii. Astfel, pentru psihanaliz este vorba de o
reglare intern a individului, n timp ce pentru etologi agresivitatea are func ia de a asigura via a
social i evolu ia speciei.
2.1.1. Abordarea psihanalitic
Freud a propus, de fapt, dou modele succesive ale agresivit ii. Primul, n 1905, consider
agresivitatea ca o reac ie la frustrrile care mpiedic satisfacerea dorin elor libidinale sau
expresia geloziei (sexual jealosy). Aceast prim concep ie privind agresivitatea, abandonat mai
apoi, a dat natere ipotezei frustrare - agresivitate a lui Dollard i colab., care este la originea
cercetrilor empirice asupra cauzelor comportamentului agresiv.
n 1920, odat cu apari ia lucrrii Dincolo de principiul plcerii, Freud introduce un instinct al
mor ii THANATOS complementar lui EROS. Freud folose te adesea numele de pulsiune
agresiv (Aggressionstrieb) pr ii din pulsiunea de moarte orientat ctre exterior cu ajutorul
preponderent al musculaturii. Aceast pulsiune agresiv, la fel ca i tendin a la autodistrugere, nu
poate fi niciodat, dup Freud, dect n legtur cu sexualitatea. Agresivitatea are un caracter
inevitabil i se poate manifesta independent de caracteristicile situa ionale. El admite totui c,
ntr-o anumit msur, agresivitatea poate fi canalizat prin regulile vie i n societate i prin
intermediul Supraeului.
57

Teoria pulsional a lui Freud este un principiu explicativ dar nu este analizabil n mod empiric.
Ea este contestat chiar de c iva discipoli ai lui Freud, care consider agresivitatea ca un
fenomen reactiv i social.
2.1.2. Teoria etologic
Konrad Lorenz n lucrarea sa On Aggression (1966) care a contribuit la consolidarea i
popularizarea ideei naturii biologice, instinctuale a agresivit ii.
Lorenz i Eibl-Eibesfeldt consider agresivitatea ca o manifestare al unui instinct al luptei
(fighting instinct,) pe care omul l are n comun cu numeroase alte organisme vii. Acest instinct,
potrivit lui Lorenz, se dezvolt n cursul evolu iei filo- i ontogenetice i ndeplinete numeroase
func ii adaptative: dispersia popula iilor animale pe o arie geografic ntins asigurnd astfel
maximul de resurse alimentare, facilitarea reproducerii i selec iei celor mai buni indivizi i
stabilirea ierarhiilor necesare n toat societatea. Agresivitatea sporete ansele de supravie uire i
conservare a speciei.
Considernd c valoarea adaptativ a agresivit ii interspecii este evident, etologii i-au
concentrat aten ia asupra celei dintre indivizi apar innd aceleai specii agresivitatea conspecific
sau intraspecie. Problema care apare n acest caz este aceea c luptele dintre membrii aceleiai
specii, prin faptul c duc la rniri frecvente i uneori chiar la moarte, pot conduce la efecte
negative asupra speciei n cauz prin micorarea drastic a efectivelor ei. Acesta este motivul
pentru care la multe animale instinctul agresivit ii este dublat de unul care inhib distrugerea
total a adversarului care adopt un comportament submisiv i d semne c se recunoate nvins.
Tensiunea dintre agresivitate i inhibarea ei se rezolv prin comportamentul agresiv ritualizat, n
care atunci cnd n desfurarea luptei apare evident superioritatea unuia, adversarul nvins d
semne c se recunoate ca atare iar ctigtorul, dei i-ar putea distruge oponentul se oprete i
el. La aceasta se adaug manifestrile de durere din partea victimei.
Potrivit lui Lorenz, doi factori contribuie ca actele agresive s fie mai frecvente la om. n primul
rnd datorit faptului c omul utilizeaz arme sofisticate care pot omor la distan , situa ie n
care nu sunt percepute direct efectele asupra victimei i, drept urmare, aceasta nu poate induce
mil i re inere. La aceasta se mai adaug faptul c victima nu se angajeaz dect rar n acte de
linitire care joac rolul de inhibitori ai comportamentului agresiv. Realitatea demonstreaz c, de
regul, un act agresiv determin ca replic o agresiune i mai puternic care conduce la
escaladarea conflictelor mai ales n situa iile cnd sunt implicate grupuri mai mari. Instinctul de
agresiune a scpat de sub control n condi iile de via ale civiliza iei, n cazul omului avnd de-a
face cu o aa-numit selec ie intraspecific malign.
n fapt modelul avansat de Lorenz este, la fel ca i cel freudian, un model hidraulic. Schemele
comportamentale sunt asociate unui potenial energetic intern generat n mod spontan de
organism. Aceast energie se acumuleaz n mod regulat iar agresiunea este declanat de stimuli
externi. Modul de manifestare i intensitatea manifestrilor agresive, la om ca i la animale, sunt
n func ie de cantitatea de energie acumulat i de prezen a, respectiv importan a stimulilor
declanatori n mediul nconjurtor imediat al individului. Cu ct cantitatea de energie acumulat
este mai mare, cu att va fi mai redus ca intensitate stimulul necesar declanrii
58

comportamentului. Acest model explic de ce n cazul unei importante acumulri de energie

putem asista la agresiuni spontane numite de etologi disfunc ionale.
n zona nalt din Noua Guinee, popula ia Dugum Dani, i face din ostilit i un mod de via ,
bie ii fiind antrena i sistematic i intens pentru a stpni arta rzboiului. De asemenea, n
regiunile greu accesibile din Venezuela de Sud i Brazilia de Nord unde triete popula ia
Yanomamo ciocnirile ntre vecini sunt frecvente, aceti indivizi recurgnd, n mod regulat, la
substan e halocinogene extrase din plante. Agresivitatea popula iei Yanomamo nu s-a rspndit
ns la grupurile nvecinate: popula ia apropiat Makiritare avnd un comportament pacifist. Pe
de alt parte, polinizienii din Tahiti sunt descrii de europeni ca fiind neagresivi i cu purtri
nobile, ntre 1928 i 1962 nregistrndu-se numai dou cazuri de omucidere. n aceste comunit i
violen a este sistematic supus unei atitudini de descurajare, la toate vrstele, iar dac o persoan
este suprat, ea va trebui s-si manifeste sentimentele prin cuvinte i nu prin ac iuni injurioase.
Popula ia Semai din Malaezia prezint, de asemenea, un interes deosebit: indivizii sunt
necombativi i manifest repulsie fa de ucidere, chiar dac este vorba despre animale. Totui,
unii dintre ei au fost recruta i n armata britanic i, ca solda i, au eviden iat un comportament
violent, similar celorlal i. Cnd fotii solda i s-au ntors n satele lor ei au manifestat acelai
comportament linitit ca mai nainte i aceeai re inere fa de violen .

2.2. Teorii reactive asupra comportamentului agresiv

2.2.1. Ipoteza frustrare - agresiune
Ipoteza unei legaturi ntre frustrare si comportamentul agresiv nu este noua, ea fiind prezenta si n
primele scrieri ale lui Freud. n 1939, cinci cercettori de la Universitatea Yale din S.U.A.
Dollard, Doob, Miller, Mowrer i Sears ridica aceast ipotez la rangul de teorie" publicnd
faimoasa carte Frustration and Aggression. Autorii consider agresiunea ca un comportament
reactiv, adic dependent de condi iile situa ionale particulare care declaneaz acest
comportament. n formularea sa clasic, teoria frustrare - agresiune" postuleaz o rela ie cauzal
universal ntre frustrare i comportamentul agresiv: nu exist nici o agresiune care s nu aib la
origine o frustrare i nu exist nici o frustrare care s se rezolve altfel dect prin agresiune.
Aceasta nseamn c orice comportament agresiv este n mod necesar generat, determinat de o
frustrare; aceasta din urm poate s nu fie ntotdeauna evident, dar aceasta nu nseamn c nu
este prezent din moment ce exist o agresiune. De asemenea, agresiunea, la rndul ei, poate s
nu fie explicit, poate fi vorba, de pild, de o agresiune nemanifestat n exterior, poate s fie
deplasat, indirect sau poate s fie ndreptat asupra propriei persoane. Oricum, potrivit autorilor
acestei monografii, agresiunea este prezent, ntr-o form sau alta.
n consecin :
orice agresiune este o consecin a frustrrii;
orice frustrare genereaz o form de agresiune.
Prin urmare, Dollard si colaboratorii sai stabilesc o legtur necesar i suficient ntre frustrare
i comportamentul agresiv. Ei definesc agresiunea ca un comportament sau secven de
59

comportament, al crui scop este s rneasc pe altul sau substitutul acestuia", iar frustrarea ca
orice ac iune care mpiedic individul s ating un scop pe care i l-a propus".
Rela ia dintre frustrare i agresiune este, deci, una liniar: intensitatea rspunsului agresiv este
direct propor ional cu intensitatea frustrrii. Intensitatea frustrrii rezult din importan a pentru
subiect a activit ii blocate sau a scopului propus i din intensitatea, for a acestui blocaj. La acest
postulat de baz se adaug teze complementare, n numr de trei, innd de inhibi ie, deplasarea
agresiunii i de catharsis.
a) Inhibiia agresiunii.
Interdic ia, pentru subiect, s agreseze, sau blocajul agresiunii nu diminueaz n acelai timp,
dispozi ia de a agresa. Firete dac comportamentul agresiv este pedepsit se produce, apare o
inhibare a manifestrii acestui comportament. n msura n care probabilitatea administrrii unor
pedepse crete, probabilitatea unui comportament agresiv se diminueaz. n al i termeni, for a
inhibi iei unui act agresiv variaz n func ie de pedeapsa anticipat. n absen a posibilit ii de
actualizare a comportamentului agresiv, tendin a n a se angaja ntr-un astfel de comportament
rmne nsa.
Toate culturile i societ ile au instituit forme de pedeaps pentru ac iunile agresive ce aduc
prejudicii colectivit ii n ntregime, sau membrilor lor. Pedeapsa, att cea din realitatea social
informal, dar mai ales cea din sistemul formal (institu ional-juridic), are rolul nu numai de a-l
sanc iona sau izola pe cel n cauz, de a reduce probabilitatea ca el s mai svreasc acte
agresive antisociale, ci i de a servi drept exemplu. Prin nv area social observa ional, prin
percep ia consecin elor conduitelor reprobabile, indivizii i dau seama la ce se pot atepta. Astfel
nct att pedeapsa ct i amenin area cu pedeapsa conduc, ntr-o anumit msur, la re inerea de
la acte de violen .
Efectul pedepsei i al amenin rii cu pedeapsa nu este ns att de mare i pozitiv cum pare la
prima vedere, cum este vzut de contiin a comun. Studiile experimentale arat c eficacitatea
pedepsei este condi ionat de anumi i factori. Bower i Hilgard consider urmtoarele condi ii
necesare (luate concomitent) pentru ca pedepsele institu ionale s devin eficiente:
a) pedeapsa trebuie s fie imediat, adic s urmeze ct mai repede posibil dup actul svrit;
b) s fie suficient de intens pentru a induce aversitate fa de ea;
c) s fie foarte probabil, agresorul s fie contient de probabilitatea ridicat c pedeapsa
se va produce.
Actualele sisteme juridice penale ndeplinesc n mic msur concomitent aceste trei condi ii. De
la efectuarea unui act agresiv antisocial i pn la pedepsirea lui efectiv pot trece luni sau chiar
mai mul i ani, intensitatea pedepsei pentru acelai act difer uneori considerabil i ceea ce este
mult mai grav multe acte antisociale care ar trebui pedepsite, nu sunt. Iat de ce, schimbri
procedurale n tradi ia penal care s maximizeze interven ia condi iilor amintite ar spori
semnificativ impactul pedepselor institu ionale asupra reducerii i prevenirii conduitelor agresive
antisociale.
Pe de alt parte, ns, unei astfel de pozi ii i se aduc obiec ii datorit consecin elor nedorite pe
care le poate avea administrarea pedepselor. Astfel, cu deosebire n cazul delincven ei juvenile,
60

pedeapsa prin institu ii corec ionale i mai ales cea cu nchisoarea, ridic serioase probleme
datorit posibilit ii nsuirii sau accenturii, n asemenea contexte, a mentalit ii i conduitei
antisociale, precum i a consecin elor stigmatizarii asupra personalit ii tnrului.
Nici efectul pedepsei neinstitu ionalizate, informale asupra comportamentului agresiv nu este
necondi ionat i ntotdeauna pozitiv. E adevrat c multe studii confirm faptul c oamenii, n
decizia de a ac iona agresiv sau nu, iau n calcul i probabilitatea ripostei din partea celorlal i. Nu
n toate cazurile ns pedeapsa anticipat reduce violen a. Escaladrile conflictelor sociale sau
etnice reprezint exemple elocvente n acest sens. n acelai timp, s-a constatat c prin ii care au
recurs la pedepse mai ales la cele corporale, fizice au adesea copii deosebit de agresivi, care
odat deveni i adul i provoac i promoveaz n mai nalt grad violen a n familie. Se pune
ntrebarea dac nu cumva aceti prin i ofer modele agresive copiilor lor intrnd n joc nv area
modelului agresiv sau poate c, la fel ca n orice gen de atacuri repetate, se acumuleaz mnie i
furie.
Cum de nu evit individul, pe deplin contient, comportamentul delictual cunoscnd foarte bine
consecin ele neplcute ale actelor sale? Este aproape un paradox ca ntr-un plan inferior al fiin ei
umane s ac ioneze prompt i eficient reac ia de aprare a organismului, instinctul de conservare,
n timp ce n planul actelor contiente individul s nu caute s se fereasc de neplcerile ce i le
pot aduce faptele sale delictuale. O.H. Mowrer explic acest lucru prin prin formularea legii
secven ei temporale n desfurarea ac iunilor umane. Un act, arat el, este determinat n
efectuarea sa nu numai de consecin ele sale previzibile, ci i de ocuren a n timp a respectivelor
consecin e. Cnd o ac iune are dou consecin e, cum ar fi una pozitiv (premial) de satisfac ie
pentru individ, iar alta negativ, de sanc iune prin pedeaps i deci neplcut, ambele teoretic
fiind egale ca pondere, atunci situa ia se rezolv n func ie de consecin a probabil cea mai
apropiat n timp[31]. n cazul unui act agresiv nepermis social, consecin a imediat poate fi cea
plcut (mai ales n cazul unei agresiuni instrumentale), iar cea negativ este mai ndeprtat n
timp de momentul comiterii actului i comport un anume grad de incertitudine.
b) Deplasarea agresiunii. De obicei, reac ia agresiv este dirijat, n mod spontan, asupra
agentului frustrant nsui. Dac ns, pentru agresor este imposibil s atace agentul frustrant
datorit, de exemplu, amenin rii punitive, atunci agresiunea este supus unei deplasri, unei
devieri. n acest caz, ea este dirijat fie mpotriva unui alt subiect reprezentnd o amenin are
punitiv mai pu in puternic sau un substitut al agentului frustrant, fie ctre agentul frustrant dar
sub form deghizat (ironie, sarcasm, brf etc.). Potrivit lui N.E. Miller (1948), n cazul unei
deplasri a agresiunii, alegerea intei ar fi determinat de trei factori:
a) intensitatea dispozi iei de a agresa;
b) intensitatea inhibi iei n a agresa;
c) asemnarea, similitudinea fiecrei victime poten iale cu agentul frustrant.
Dac admitem, potrivit lui Miller, c for a inhibi iei descrete mai rapid dect dispozi ia de a
agresa, n func ie de asemnarea intei cu agentul frustrant, agresiunea se va produce atunci cnd
inhibi ia este mai pu in intens dect dispozi ia de a agresa.
Orict de bun pare acest model, el con ine cteva neclariti. Prima este c el se ntemeiaz pe
afirma ia c inhibi ia este generalizabil ntr-un grad mai mic dect dispozi ia n a se angaja ntr-o
conduit agresiv. A doua rezid n no iunea de similitudine a stimulilor, Miller referindu-se la o
61

similitudine fizic. Dac atacul asupra agentului frustrant sau asupra eventualelor sale substitute
devine imposibil, sau dac individul are motive s cread c originea frustrrii este intern, poate
s rezulte un alt tip de deplasare a agresiunii mbrcnd forma autoagresiunii.
c) Catharsisul. Exprimarea activ a agresiunii diminueaz tendin a de a agresa, i invers,
inhibi ia blocheaz agresiunea s se actualizeze, dar nu diminueaz, n acelai timp, tendin a de a
se angaja ntr-un astfel de comportament. Rezult c, singurul factor care poate reduce motiva ia
de a agresa este catharsisul sau abreac ia. Orice act de agresiune chiar i ironia, indirect sau
nevtmtoare pentru altul, ar func iona ca i catharsis i datorit acestui fapt ar diminua tendin a
de a se angaja n alte acte agresive. Astfel, potrivit lui Dollard, nu este absolut necesar s rnim
pe altul, deoarece chiar i comportamente cum sunt datul cu pumnul n mas" reduc motiva ia
ulterioar de a agresa.
2.2.2. Dezvoltri ulterioare i critica tezelor colii de la Yale
Taylor si Pisano (1971) concluzioneaz c un important numr dintre ele sunt n acelai timp
subiect al criticilor si controverselor. Aa de pild, frustrarea este deseori acompaniat de al i
factori susceptibili a fi, cel pu in n parte, responsabili de comportamentul agresiv al subiec ilor.
De exemplu, Mallack i Mac Candless (1966), compar grupe de copii frustra i i nefrustra i. n
grupa experimental copii sunt mpiedica i, de ctre un complice, s ndeplineasc o sarcin
remunerat. Numai c aceti complici au amenin at, n acelai timp, subiec ii.
Pe parcursul a mai multe decenii de cercetri asupra rela iei dintre frustrare i agresiune, termenul
de frustrare a fost opera ionalizat n numeroase feluri diferite i a fost golit de sensul su ini ial.
Astfel, termenul de frustrare acoper o multitudine de situa ii diferite: prezen a de bariere
psihologice sau fizice, diminuarea sau privarea de recompense, amenin ri, insulte i pedepse
diferite, eec prin blocarea atingerii unui scop urmrit de ctre individ, stimuli nocivi n general
(zgomot, disconfort, administrarea de ocuri electrice etc.). Unii autori consider frustrarea nu ca
o situa ie ci ca o stare, sentiment, trstur. Astfel, experien ele care au fost efectuate n cadrul
teoriei frustrare-agresiune, s-au desfurat att asupra situa iilor frustrante n sensul restrns dat
de Dollard i colaboratorii si (blocaj al unui comportament ndreptat ctre un scop) ct i asupra
unei variet i de situa ii considerate ca frustrante n sens larg.
Unii cercettori au ncercat s compare mai multe tipuri de frustrare. De exemplu, Geer (1968)
constituie patru grupe de subiec i masculini i i pune s rezolve un puzzle (trei grupe sunt
experimentale i o grup-martor): pentru prima grup, problema este insolubil (frustrarea este
generat de imposibilitatea ndeplinirii sarcinii); pentru a doua grup, problema este rezolvabil
dar un complice al experimentatorului mpiedic subiec ii s o rezolve n timpul cerut (frustrare
personal); pentru a treia grup, subiec ii gsesc solu ia problemei, dar sunt dup aceea ultragia i,
insulta i: li se reproeaza lipsa lor de inteligen i o absen total de motiva ie (condi ia insult);
a patra grup este o grup-martor. Dup realizarea sarcinii, participan ii la experiment sunt
invita i, cu ocazia unei sarcini de nva are, s transmit ocuri electrice asupra parteneruluicomplice al experimentatorului. Subiec ii care nu au putut rezolva problema transmit ocuri de
intensitate medie mai pu in ridicat fa de subiec ii care au fost mpiedica i s rezolve problema
de ctre complice. Condi ia insult provoac, deci, cea mai puternic agresivitate din partea
subiec ilor. Se pare c situa ia frustrare personal i insult reprezint o mai mare frustrare dect
62

imposibilitatea de a rezolva sarcina. Prin urmare, condi ia care reproduce fidel conceptul de
frustrare enun at n teoria frustrare-agresiune este aici mai pu in puternic n a genera conduite
agresive. Pe de alt parte, alte rezultate sugerez c experin a unei frustrri intense poate genera o
diminuare a agresivit ii: subiec ii care au fost mpiedica i s termine un test de inteligen devin
apatici i transmit mai pu ine ocuri electrice dect subiec ii unei grupe-martor.
n consecin , din acest punct de vedere, critica tezelor colii de la Yale pare ntemeiat deoarece
introducerea de frustrri att de variate a golit de sensul su restrictiv ini ial rela ia direct dintre
frustrare i agresiune. De asemenea, s-a constatat urmtorul fapt: chiar dac frustrarea faciliteaz
n anumite cazuri agresiunea, ea nu genereaz ntotdeauna acest tip de comportament
clarificndu-se faptul c nu to i indivizii rspund la sentimentul frustrrii prin agresivitate, printrun comportament agresiv multi cad n resemnare, apatie i melancolie dupa cum nu toate
actele de violen au ca substrat frustrarea - personalul militar n rzboi i sportivii, de exemplu.
Prin urmare, legtura prezumat ntre frustrare i agresiune este mai pu in puternic dect au
crezut autorii.
Pe de alt parte, avnd n vedere unele cercetri care nu las nici o ndoial asupra faptului c
agresiunea poate s rezulte i datorit altor factori, al ii dect frustrarea i al doilea enun
agresiunea este ntotdeauna urmarea unei frustrri a fost, de asemenea, modificat. Astfel, statutul
social, satisfacerea tendin elor sadice, ca i incita iile la ac iune cum sunt ordinele unui superior,
ctigurile materiale sau spirituale, patriotismul sau sentimentul datoriei, pot, de asemenea, s fie
la originea conduitelor agresive. Acest fapt conduce la punerea la ndoial a afirma iei c nu
putem avea agresiune fr o frustrare prealabil.
Putem s credem, aadar, c subiectul nu se angajeaz ntr-o conduit agresiv dect dac acest
comportament se dovedete a fi cel mai eficace n situa ia respectiv. Exist alte comportamente
sau reac ii la frustrare: subiectul se resemneaz sau ocolete obstacolul, de pild. Rezult c cele
dou teze ale teoriei frustrare - agresiune: agresiunea este ntotdeauna o consecin a frustrrii i
frustrarea genereaz ntotdeauna o form de agresiune, nu sunt aprabile aa cum sunt ele
formulate i nu rezist eviden ei experimentale. Legtura necesar i suficient ntre frustrare i
agresiune este puternic doar n cazul n care agresiunea poate avea n mod direct un rol
instrumental eliminnd sursa frustrrii.
Tezele complementare privind mecanismele inhibi iei, deplasrii i catharsisului nu rezist nici
ele examenului empiric. Se tie, de exemplu, c agresiunea mpotriva agentului frustrant crete
probabilitatea agresiunilor ulterioare chiar i n absen a unei frustrri adi ionale, datorit efectelor
nv rii. Ansamblul acestor limite i rezultatele numeroaselor studii experimentale pe care
ipotezele colii de la Yale le-au suscitat, au condus la cteva modificri ce au fost aduse
formulrilor ini iale. Aceste noi formulri i corecturi ncepute de Miller, au fost continuate
ulterior de L. Berkowitz.

63

2.2.3. Modelul lui Berkowitz

Pentru Berkowitz, frustrarea nu este dect o condi ie sau un facilitator, fiind necesari stimuli
externi pentru provocarea unei reac ii agresive. El neag rela ia automat i liniar ntre frustrare
i comportamentul agresiv, introducnd dou elemente intermediare:
1. reac ia emo ional la frustrare: furia;
2. prezen a unor indici evocatori indispensabili actualizrii agresivit ii.
El face, astfel, distinc ia ntre: o condi ie intern (reac ia emo ional) i o condi ie extern (indicii
evocatori). Prin urmare, frustrarea nu este o condi ie suficient pentru actualizarea agresivit ii,
ea d natere unei reac ii emo ionale, furia, care, la rndul ei, nu este, potrivit lui Berkowitz,
dect o stare de disponibilitate de a se angaja n acte agresive. n al i termeni, un stimul trebuie s
fie resim it ca perturbator (piedici, obstacole), amenin tor sau aversiv pentru a provoca furia. n
plus, reac ia emo ional nu este ntotdeauna urmarea direct unei frustrri, ea depinde:
a. de caracterul atribut frustrrii: este ea voluntar sau involuntar?
b. de evaluarea mai general a comportamentului celuilalt n situa ia
specific de interac iune victim-agresor.
Furia, ca excita ie emo ional intern, este condi ia necesar pentru ca indicii din mediul
nconjurtor s func ioneze ca declanatori ai unei conduite agresive. Potrivit lui Berkowitz,
pentru ca individul s se angajeze ntr-un comportament agresiv sunt necesare condi ii
situa ionale adecvate, adic stimuli externi asocia i cu elementul provocator al frustrrii. Prezen a
acestor indici evocatori devine astfel o condi ie de ocuren a agresiunii. Aceti indici evocatori
pot fi asocia i n mod direct cu stimuli care dau natere furiei sau pot fi semnale agresive mai
generale cum sunt armele de toate tipurile. Indicele evocator cel mai adecvat este, firete, agentul
frustrant nsui, dar indivizii sau obiectele evocndu-l pot, n egal msur, s provoace
agresiunea datorit asocia iilor multiple. Aceti indici evocatori pot fi filmele cu con inut agresiv,
persoane recunoscute ca agresive, nume de indivizi asociate cu o agresiune etc.
Berkowitz i colaboratorii si au efectuat o serie ntreag de experimente cu scopul de a arta
rolul unor diferi i indici evocatori cum sunt: nume de persoane asociate cu acte agresive, imagini
cu con inut agresiv, inute vestimentare sau expresii faciale agresive. Aceste cercetri pun n
eviden modul n care asocierea indicilor evocatori cu violen a declaneaz un comportament
agresiv dac ei sunt prezen i n momentul n care subiectul este furios. Procedura experimental
utilizat a fost urmtoarea: subiec ii sunt informa i c vor participa mpreun cu un alt subiect (n
realitate un complice al experimentatorului) la un studiu privind efectele stresului asupra
rezolvrii de probleme. Stresul este inoculat prin evaluarea solu iei de ctre coechipier, evaluare
care se face sub forma administrrii de ocuri electrice (1 - 10 ocuri). Subiec ilor din prima
grup li se administreaz 1 oc, celor din a doua grup 7 ocuri electrice, n aceast a doua grup
subiec ii sunt, deci, provoca i prin evaluarea dur fcut de complicele experimentatorului. In
faza urmtoare, subiec ii vizioneaz un film con innd o scena de box brutal(grupa
experimental) i un film cu con inut non-violent (grupa-martor). Filmul violent este suportul
care permite ulterior asocia ia ntre actorul agresiv (boxerul) si complicele experimentatorului. n
continuare, se prezint subiec ilor solu ia unei probleme elaborat de complice, cernduli-se s-o
evalueze prin intermediul administrrii unui anumit numr de ocuri electrice; complicele este
prezentat fie ca fiind un boxer, fie ca fiind un student. Ipoteza este c prezentnd coechipierul ca
64

fiind un boxer, el va fi asociat cu scena de box i, n consecin , cu o agresiune, n timp ce

coechipierul prezentat ca student nu va determina o asemenea asocia ie. Exist, deci, dou faze:
a) inducerea unei stri emo ionale negative (furia) printr-o evaluare
foarte sever (7 ocuri);
b) asocia ia ntre complice i agresiune prin analogia dintre
aceta i eroul filmului violent.
Rezultatele ob inute confirm ipoteza c: n situa ia n care a fost vizionat n prealabil un film cu
con inut violent, complicele este atacat mai violent atunci cnd a fost prezentat ca boxer i cnd
el a evaluat n mod negativ solu ia subiectului. Experimente realizate ulterior dup aceast
schem de ctre Berkowitz au artat c intensitatea agresiunii este n func ie de: inducerea furiei
i asocia ia ntre complice i actorul violent.
Teoria lui Berkowitz cu toate c face apel la furie ca stare intermediar este o teorie behaviorist
n ceea ce privete rolul stimulilor declanatori, n special n ceea ce privete generalizarea
efectului stimulilor frustran i sau evocatori prin contiguitate temporal sau prin analogie. Acest
model ca i ipoteza frustrare-agresiune se refer doar la agresiunea impulsiv, caracterizat
printr-un minimum de procese cognitive mediatoare. Potrivit lui Berkowitz, cu ct excita ia
emo ional este mai mare cu att subiectul este mai pu in contient i deci componenta impulsiv
a agresiunii este mai important, ceea ce exclude orice explicatie a agresiunii instrumentale,
premeditata de subiect.
Mai trziu, Berkowitz revine cu noi precizari: starea psihica de afectare negativa, indusa de
evenimente, situatii sau persoane adverse, nsotita si de modificari fiziologice, este un mobil
puternic de a actiona violent, dar transpunerea lui n planul actiunii concrete depinde de o serie de
factori cognitivi (asocierea cu experiente trecute, evaluarea consecintelor comportamentale etc.).
Firete, teoria frustrare - agresiune astfel modificata, acopera un teritoriu mai extins din vasta
scena a vietii sociale. Totusi, legnd evenimentele neplacute de starile afective negative si de aici,
de agresivitate, ea sugereaza ca, ntruct asemenea evenimente sunt prezente la tot pasul,
predispozitia la violenta sau chiar violenta nsasi este o realitate cvasipermanenta, ceea ce nu este
prea ncurajator si foarte probabil nici adevarat.

2.3. Teorii ale nvrii

Teoriile nv rii sociale, una din cele mai importante contribu ii la studiul conduitelor agresive,
consider contrar modelului frustrare-agresiune c un comportament agresiv, la fel ca multe alte
comportamente sociale, este dobndit prin nv are social, n msura n care poate fi obiectul
unui sprijin social sau o valorizare a imaginii de sine. Procesul de socializare nseamn i
achizi ia de rspunsuri agresive, fie prin nv are direct, instrumental acordarea de recompense
sau pedepse unor comportamente fie mai ales prin observarea conduitelor i a consecin elor lor
la al ii (nv area prin observa ie).
Individul are capacitatea s-i modifice comportamentul i s se adapteze la situa ii specifice n
func ie de experien ele achizi ionate anterior.
65

Printre diferitele mecanisme de nv are n general, distingem: condi ionarea clasic (I.P.
Pavlov), nv area instrumental (B.F. Skinner) i nv area prin observa ie i imita ie (A.
Bandura); ultimele dou tipuri sunt cele care au re inut, n mod special, aten ia cercettorilor.
2.3.1. nvarea direct instrumental
Ipoteza nv rii agresivit ii a fost studiat dintr-o perspectiv instrumental care consider c
achizi ionarea unui comportament agresiv se realizeaz dac aceste este urmat de o ntrire
pozitiv. n nv area instrumental (nv area prin ncercare i eroare) exist o achizi ie a unui
nou mod de reac iona ca urmare a unor ncercri spontane din care doar cele care se ncheie cu un
succes sunt re inute, cele care conduc la un eec fiind abandonate. n aceste condi ii, acest tip de
comportament devine o strategie pentru a ob ine recompense sau a evita pedepse. Astfel,
nv area se realizeaz prin ntrire, respectiv rentrire pozitiv (succes, recompens) sau
negativ (eec, pedepse) a comportamentului subiectului.
Consecin ele pozitive ale unui comportament agresiv contribuie la nscrierea lui printre schemele
de ac iune posibile n situa ii asemntoare. n plus, repetarea situa iilor asemntoare n care
comportamentul agresiv va fi din nou ncununat de succes va conduce la men inerea i
consolidarea acestui comportament, subiectul formndu-i convingerea c succesul ntr-o astfel
de situa ie nu se va ob ine dect prin intermediul agresiunii. Aceast ntrire pozitiv poate fi
realizat att prin succese materiale, cum ar fi reuita n urmrirea unui scop, ct i prin succese
simbolice, cum sunt aprecierile favorabile, felicitrile venite din partea celorlal i. Invers, dac
comportamentul agresiv este urmat de un eec sau de o pedeaps, are loc o inhibare a
comportamentului respectiv.

2.3.2. nvarea prin observaie

Una dintre cele mai reprezentative teorii ale nv rii sociale, ce se concentreaz asupra
achizi ionrii comportamentului agresiv, apar ine lui Albert Bandura. El consider c n
dezvoltarea diferitelor forme de comportament, inclusiv cel agresiv, intervin o serie de
mecanisme precum imita ia i modelarea. Bandura pleac de la premisa c indivizii nu se nasc cu
repertorii preformate ale comportamentului agresiv, ci ei trebuie s le nve e. Pentru a analiza
mecanismele acestui tip de nv are, Bandura i colaboratorii si disting, pe de o parte,
achizi ionarea comportamentului iar, pe de alt parte, consecin ele sale i men inerea
respectivului comportament. Subiectul achizi ioneaz noi scheme de comportament agresiv prin
intermediul observrii unui model i a consecin elor pe care le are acest comportament pentru
acesta. Astfel, cnd modelul se angajeaz, ntr-o situa ie dat, ntr-un comportament agresiv i
acest tip de comportament este recompensat pozitiv, este probabil ca, ntr-o situa ie
asemntoare, subiectul-observator s promoveze acelai tip de comportament, chiar dac nu a
experimentat el nsui consecin ele acestui comportament. Experimentele lui Bandura au
demonstrat rolul adultului ca model n nsuirea comportamentului agresiv la copii.

66

Studii cu ppua Bobo-Doll

Expunerea subiec ilor la un model (filme violente, personaje reale etc.), dup care li se ofer
ocazia de a lovi sau ataca ntr-un mod oarecare o ppu n mrime natural denumit Bobo-Doll.
Pentru a msura agresivitatea, se nregistreaz frecven a i for a atacurilor mpotriva acestei
ppui. Astfel, de exemplu, Bandura, Ross i Ross (1961, 1963) au artat unor grupe de copii
filme violente n care un adult a lovit i njurat ppua Bobo-Doll. Ulterior, copiii au fost condui
ntr-o camer cu mai multe jucrii printre care i cea utilizat de ctre model astfel c ppua
Bobo-Doll este observat dup aproximativ 25 de minute. n general, rezultatele acestor studii
permit s se concluzioneze urmtoarele efecte:
1) bie ii manifest mai mult agresivitate dect fetele;
2) att bie ii, ct i fetele sunt mai influen a i de un model masculin
dect unul feminin.
Mai mult, s-a observat c agresivitatea a crescut atunci cnd modelul a fost recompensat sau a
avut nainte legturi intense cu copilul ( prieten de familie, nv tor etc.).
Toate aceste rezultate demonstreaz impactul unui model care se manifest agresiv asupra
achizi ionrii de ctre copil de noi comportamente incluznd elemente agresive. Prin urmare,
chiar dac copiii nu sunt educa i expres n a fi agresivi n multe culturi se ntmpl i asta ei
nva din experien proprie sau imit persoanele semnificative i/sau autoritare. Normele
sociale elaborate n diferite contexte socio-culturale indic nu numai intensitatea i modalit ile
conduitelor agresive, ci i circumstan ele n care ele trebuie s se desfoare, i anume: care
persoane sau grupuri merit s fie inta agresivit ii, ce fel de ac iuni ale celorlal i justific sau
chiar pretind a rspunde prin violen , n ce situa ii agresivitatea este o modalitate adecvat sau
nu.
nv area prin observa ie joac, de asemenea, un rol important n evaluarea consecin elor unui
comportament agresiv achizi ionat anterior i men inerea acestuia. Astfel, func ie de consecin ele
pozitive sau negative ale comportamentului modelului apare un efect inhibitor, respectiv
dezinhibitor asupra unei conduite achizi ionate mai nainte de ctre subiectul-observator. Prin
intermediul observrii consecin elor pe care le are un comportament agresiv pentru model, o
schem de comportament achizi ionat anterior sufer o inhibi ie sau dezinhibi ie, subiectulobservator neexperimentnd el nsui ntrirea pozitiv sau negativ suportat de model. Dac, n
mod repetat, comportamentul modelului are consecin e negative, atunci acest comportament va fi
inhibat; invers, dac consecin ele sunt pozitive are loc o dezinhibare i foarte probabil, ntr-o
situa ie asemntoare, subiectul-observator se va angaja ntr-un comportament agresiv similar.
2.4. Abordarea cognitiv
Abordarea cognitiv pune accentul pe procesele cognitive centrale inserate ntre stimuli i
rspunsul comportamental al individului. Aa cum am vzut, conduitele agresive pot fi induse
motiva ional prin crearea la indivizi a unei stri de mnie i furie. Ct din aceast stare este de
origine biologic i ct rezultatul nva rii este greu de decelat; clar este c n transpunerea unei
porniri agresive n acte efective intervin o serie de parametrii. Abordarea cognitiv face referin
la o structur cognitiv sub forma unor procese de identificare, transformare i procesare a
semnifica iei obiectelor sau evenimentelor-stimul externe, acestea condi ionnd reac ia
67

individului. Influen a anumitor procese cognitive n nv area prin observa ie a fost subliniat si
de Bandura, care le acord ns alt statut, acela de variabile intermediare modulatoare n
achizi ionarea de noi scheme comportamentale. De asemenea, teoria nv rii sociale cu toate c
face referiri i la condi iile cognitive prezente, pune accentul pe ceea ce s-a nv at n trecut.
Zillman (1978), consider c individul are capacitatea s mobilizeze procese cognitive complexe
pentru a aprecia circumstantele situa ionale i rspunsul comportamental n func ie de nivelul de
excitare neuropsihic (arousal). Numai un nivel de excitare mediu ofer condi iile optimale,
permi nd subiectului s aprecieze circumstan ele provocrii creia i este obiect. n acest caz,
rspunsul subiectului va fi n func ie de: inten ia ac iunii creia i este obiect, tipul ac iunii, costul
i efortul pe care-l presupune reac ia sa i diverse considera ii morale.
Dimpotriv, interven ia proceselor cognitive superioare este blocat n cazul unor nivele foarte
sczute sau foarte nalte de excitare a sistemului nervos simpatic. n absen a medierilor cognitive,
evantaiul reac iilor posibile se restrnge i se limiteaz la comportamente reactive primare sau la
scheme comportamentale nv ate anterior. n aceast situa ie, individul reac ioneaz cu o energie
puternic (datorit activrii simpaticului) la cele mai nensemnate amenin ri, dar aceste explozii
de energie nu sunt adaptate situa iei.
Conform modelului lui Zillman, se ateapt ca subiectul care se afl ntr-o stare de excita ie
emo ional ridicat s nu poat s evalueze situa ia i s rspund atunci printr-o agresiune ostil.
Abordarea cognitiv nu neag, deci, rolul furiei ca stare emo ional ce poate determina o reac ie
agresiv, dar ncearc s explice prin procese cognitive emergen a i exprimarea ei la individ.
Furia i agresiunea ostil ca rspuns la provocare, atac sau frustrare depind atunci mai pu in de
intensitatea acestor provocri dect de caracteristicile care pot fi atribuite ac iunii provocatorului.
n varianta ei mai specific a costurilor i beneficiilor, perspectiva cognitiv sugereaz c i
comportamentele agresive antisociale sunt rezultanta unui proces decizional, prin care, pe baza
unor informa ii, indivizii doresc prin ac iunile lor s-i maximizeze ctigurile. Decizia de a
ac iona agresiv i antisocial este n func ie de raportul dintre costurile i beneficiile anticipate.
Gradul de ra ionalitate n aceste decizii depinde de mai multe variabile, putnd vorbi n acest sens
de un continuum, ce are la una dintre extreme reac ii de agresivitate spontane, iar la cealalt,
comportamente antisociale calculate pn n cele mai mici detalii. La acest al doilea pol se
grupeaz acele acte agresive care urmresc lezarea unor persoane sau grupuri n vederea atingerii
unor scopuri practice i ele sunt subsumate conceptului de agresivitate instrumental. n
asemenea cazuri, nu furia provocat de cineva determin reac ia agresiv, ci pur i simplu faptul
c prin agresare se ob ine un beneficiu.
Caracterizarea activit ii cognitive a indivizilor din punct de vedere stilistic ar putea avea
consecin e de ordin teoretic i practic asupra studiului comportamentului antisocial. Teoretic,
stilurile cognitive ar putea juca rolul unor variabile moderatoare pentru unii dintre factorii
identifica i ca fiind importan i n apari ia comportamentului antisocial. Preferin a pentru
prelucrarea informa iei corespunztoare unui anumit pol stilistic s-ar constitui atunci ca un factor
de risc n dezvoltarea tendin elor nspre un comportament antisocial n anumite contexte. Ca
urmare, ea ar putea explica, par ial, i dependen a de context a influen ei exercitate de anumi i
68

factori, direc ia efectului lor schimbndu-se func ie de situa ie. Tot din punct de vedere teoretic,
cercetarea stilurilor cognitive n contextul comportamentului antisocial s-ar integra n eforturile
care se fac recent de a afle cile diferite prin care se dezvolt la anumi i indivizi, anumite tipuri
de comportament antisocial, adic aa numita analiz a cii de dezvoltare a comportamentului
antisocial (Loeber i Hay, 1997). De asemenea, ea ar putea sluji interpretrii rezultatelor ob inute
la alte probe folosite cu scopul diagnozei i prognozei pentru indivizii cu tendin e spre
comportamentul antisocial. Stilurile cognitive ar putea fi invocate i pentru a explica
particularit ile n prelucrarea informa iei sociale identificate la persoanele cu comportament
agresiv (Dodge, 1986, citat de Reine, 1993), particularit ile n dezvoltarea moralit ii, n
formarea imaginii, concep iei de sine, a modelului lumii n func ie de care astfel de persoane i
regleaz comportamentul. Luarea n considerare a stilurilor cognitive ca factor explicativ ar
implica recunoaterea faptului c pentru a solu iona o problem de natur social ntr-un mod
considerat a fi acceptabil social, nu e important doar capacitatea de a elabora i a pune n
practic acea solu ie, ci i capacitatea i dorin a de a investi efort pentru a o aplica ntr-o anumit
situa ie. De altfel, un studiu realizat de Pont (1995) arat c cei cu tendin spre comportamente
agresive nu prezint deficite n ceea ce privete capacitatea de a genera solu ii, ci au o preferin
pentru anumite tipuri de solu ii. Aceast preferin ar putea fi pus n legtur cu prezen a
anumitor stiluri cognitive. Pe scurt, stilurile cognitive, care se consider a fi deja conturate la
vrsta adolescen ei, ar aduce o contribu ie important la n elegerea proceselor care conduc la
apari ia comportamentelor antisociale.
Dodge i Newman (1991, n Reine, 1993) au ob inut date care vin n sprijinul ipotezei potrivit
creia copiii agresivi tind s foloseasc mai pu in stimulii din mediu pentru a media propriul
comportament, codnd probabil mai pu in acest gen de stimuli. Astfel de date ar putea sta la baza
formulrii unei ipoteze privind legtura ntre independen a de cmp, ca dimensiune stilistic, i
comportamentul agresiv, plecnd de la presupunerea c cei cu un stil caracterizat prin
independen a de cmp ar coda mai pu in indicii din mediu.
Vernon (citat de Gardner, 1966), eviden iaz o legtur ntre mecanismele de aprare i de coping
i polii dimensiunii cognitive egalizator - diferen iator. Egalizatorii ar tinde s foloseasc
represia, pe cnd diferen iatorii ar tinde mai mult nspre un comportament agresiv.
Farrington (1992) eviden iaz legtura dintre comportamentul antisocial i o capacitate sczut
pentru gndirea abstract. n legtur cu aceste date, cercetrile ar trebui s clarifice dac e vorba
de incapacitatea de a gndi abstract sau e mai degrab vorba de o preferin pentru gndirea
concret, lucru care ar justifica punerea n legtur a acestui comportament cu dimensiunea
stilistic abstract-concret.
Reine (1993), citnd o serie de studii, explic comportamentul antisocial prin prezen a la
persoanele cu un astfel de comportament a unor disfunc ionalit i ale emisferei stngi, care ar
conduce la deficite n comunicare. Dac o astfel de rela ie s-ar adeveri, acest lucru ar putea
implica i existen a unei asocieri ntre particularit ile n prelucrarea informa iei care decurg din
asimetria n func ionarea celor dou emisfere i comportamentul antisocial.
Davidson i Jouniss (1991, n Colby i Damon, 1992) remarc faptul c dezvoltarea moral (al
crei nivel influen uen eaz apari ia comportamentelor antisociale) pare a fi sus inut de un stil de
interac iune cu al ii deschis, generativ, autoreflexiv, astfel nct ac iunile morale s se nchege
69

ntr-un sistem stabil i flexibil. Un stil cognitiv caracterizat prin complexitate cognitiv consider
c ar favoriza stilul de interac iune men ionat mai sus. De asemenea, Berzonsky, Rice i
Neimeyer (1990, n Jones, 1994) stabilesc, printr-o cercetare experimental, o legtur ntre cele
patru niveluri ale dezvoltrii identit ii de sine propuse de Marcia (1966, n Jones, 1994) i
stilurile cognitive. Cei afla i doar n primul stadiu al formrii identit ii de sine, cel difuz (cnd
individului i lipsete orice dorin de cutare a identit ii de sine, i lipsete hotrrea de a se
implica n realizarea unui scop sau n respectarea unei valori), n rndul crora s-ar gsi conform
autorilor cita i mai sus cel mai mare procent de persoane cu comportament antisocial, s-ar
caracteriza printr-o concentrare redus a aten iei, printr-o orientare prin evitare, represie i
complexitate cognitiv redus, adic ceea ce ei numesc stil cognitiv difuz.
Ca i concluzie: plecnd de la datele ob inute de diverii autori cita i, c exist, ntr-o oarecare
msur, premisele ini ierii unui studiu mai amplu al unor legturi ntre comportamnetul antisocial
i diverse dimensiuni ale stilului cognitiv. Reuita unui astfel de demers ar aduce, dup cum s-a
vzut mai sus, beneficii de ordin teoretic i practic. Cercetrile ulterioare ar trebui s determine n
ce msur sunt ndrept ite specula iile fcute n aceast lucrare pe marginea datelor din studiile
citate. Astfel de cercetri vor fi ns dificil de realizat practic. Aceasta pentru c, dei existen a
diferen elor individuale n modul de desfurare a proceselor cognitive este relativ bine
documentat i ea are, intuitiv, numeroase consecin e practice, constructul de stil cognitiv nu are
o baz teoretic unitar. Prin urmare, lipsete i acordul cu privire la metodele cele mai bune de
evaluare a dimensiunilor stilistice i lipsesc i instrumentele de lucru care s permit o plasare
mai precis a persoanelor pe aceste dimensiuni.
Bibliografie

Bandura, A Aggression: A social learning analysis, Prentice Hall, Englewood Cliffs, N.-J., 1973.
Baron, R.A. Byrne, D. Social Psychology, Edit. Allyn & Bacon, Boston, 1991.
Baron, R.A., Byrne, D., Johnson, B.T. (1998). Exploring Social Psychology, Boston: Allyn and
Bacon
Berkowitz, L. Aggression. Its causes, consequences and control, McGraw Hill Inc, New York,
1993.
Berkowitz, L. Frustration - Aggresion hypothesis, n Psychological Bulletin, 106, 1989.
Brehm, S.S., Kassin, S.M. (1990). Social; Psychology. Boston: Houghton Miffin Company
Colby, A., Damon, W. (1992). Some Do Care. Contemporary Lives of Moral Commitment, New
York: The Free Press
Davidson, G.C., Neale, J.M. (1994). Abnormal Psychology. New York: John Wiley and Sons
Dollard, J. Doob, L.W. Miller, N.E. Mowrer, O.H. Sears, R.T. Frustration and aggression, Yale
University Press, New Haven, 1939.
Farrington, D.P. (1992). Juvenile delinquency. n J.C. Coleman (Ed.), Current issues in the
socialization of young people. London: Routledge
Fischer, G.N.,La dinamique du social. Violence, Pouvoir, Changement, Edit. Dunod, Paris, 1992.
70

Gardner, R.W. (1966). Differences in Cognitive Structure. n P.B. Warr (Ed.), Thought and
Personality, Ringwood: Penguin Books, 1970
Gorgos, C Dic ionar enciclopedic de psihiatrie, Edit. Medical, Bucureti, 1987, p. 110-111.
Harvey, O.J. (1967).Conceptual Systems and Attitude Change. n P.B. Warr (Ed.), Thought and
Personality, Ringwood: Penguin Books, 1970
Huesmann, L.R. (1997). Observational Learning of Violent Behavior. Social and Biosocial
Processes. n A. Reine, P.A. Brennan, D.P. Farrington i S.A. Mednick (Eds.), Biosocial Bases of
Violence, New York: Plenum Press
I. Eibl - Eibesfeldt, Agresivitatea uman, Edit. Trei, Bucureti, 1995.
Jones, R.M. (1994). Curricula Focused on Behavioral Deviance. n S.L. Archer (Ed.),
Interventions for Adolescent Identity Development, Thousand Oaks: Sage Publications
Klein, G. (1970). Perception, Motives, and Personality. New York: Alfred A. Knopf
Laplache, J. J.B. Pontalis, Vocabularul psihanalizei, Edit. Humanitas, Bucureti, 1994, p. 34.
Leyens, J. Ph. ,Psychologie sociale, Edit. Pierre Mardaga, Bruxelles, 1992.
Loeber, R., Hay, D. (1997). Key Issues in the Development of Agression and Violence from
Childhood to Early Adulthood, Annual Review of Psychology, 48, 371-410
Lorenz, K. Asa-zisul ru. Despre istoria natural a agresiunii, Edit. Humanitas, Bucureti, 1998.
Michaud, Y., La violence, P.U.F., Paris, 1988.
P. Ilu , Comportament prosocial-comportament antisocial, n I. Radu (coord.), Psihologie social,
Edit. Exe, Cluj-Napoca, 1994.
Perry, D.G., Perry, L.C., Kennedy, E. (1992). Conflict and the development of antisocial
behavior. n V.S. Carolyn, W.W. Hartup (Eds.), New York: Cambridge University Press
Pont, H.B. (1995). Maladjustement and socio-cognitive problem solving: The validity of
quantitative and qualitative assessment, British Journal of Clinical Psychology, 34, 53-65
Preda, V.,Delincven a juvenil, Edit. Presa Universitar Clujean, Cluj-Napoca, 1998.
Reine, A. (1993). The Psychopathology of Crime: Criminal Behavior as a Clinical Disorder, San
Diego: Academic Press
Schroeder, H.M., Driver, M.J., Steufert, J. (1967). Levels of Information Processes. n P.B. Warr
(Ed.), Thought and Personality, Ringwood: Penguin Books, 1970
Skinner, B.F Science and human behavior, Edit. Macmillan, New-York, 1953.
Sternberg, R.G. (1996). Styles of thinking. n P.B. Baltes, U.M. Staudinger (Eds.) Interactive
minds. Life-span perspectives on the social foundation of cognition. Melbourne: Cambridge
University Press
Wieviorka, M. , Societes et terrorismes, Edit. Fayard, Paris, 1988.
Wyer, R.S., Jr., Radvansky, G.A. (1999). The Comprehension and Validation of Social
Information, Psychological Review, vol. 106, 89-118

71

72