Structura logica a HD urilor

Am vazut mai sus structura fizica a hardului care sta in formarea pistelor si a sectoarelor
pe disc. Pe discul formatat fizic trebuie depusa o cantitate mare de informatie. Pentru a putea
accesa usor informatia dorita si pentru a putea inscrie o alta informatie se foloseste structura
logica a HD-ului. Aceasta structura permite identificarea rapida a informatiei dorite pe disc.
Pe un HD se poate forma unul sau mai multe discuri logice prin procesul de partitionare.
In sistemul Windows XP se pot forma maxim patru partitii active (partitii de pe care se poate
boota). Dupa ce s-au format partitiile, se trece la formatarea logica a fiecarui disc logic. Deoarece
pe un HD este un numar enorm de sectoare, nu este convenabil sa se utilizeze sectorul ca unitate
a informatiei. In loc de sector se foloseste clusterul care este format din mai multe sectoare si
care contine 1, 2 , 4,..., k octeti. La discul logic clusterul este unitatea fundamentelor de
informatie.
Folosirea clusterului in loc de sector are si avantaje si dezavantaje.
Avantaje: - folosirea clusterului necesita un spatiu mai mic;
- accesarea informatiei se face foarte rapid.
Dezavantaj: - informatia se inscrie pe un numar intreg de clusteri. Pe ultimul cluster este posibil
sa fie ocupat foarte putin si clusterul in ansamblu apare ca ocupat. Atunci cand sunt foarte multe
fise pe disc exista foarte multe clustere finale incomplet ocupate. Zonele neocupate de pe cluster
se numesc zone moarte (Slack Area). Din acest motiv atunci cand se afiseaza un program si se da
vvolumul, se pune si spatiul ocupat pe disc care de regula este mai mare. Partea mai rea este ca
zonele moarte sunt de obicei folosite de virusi pentru a se instala pe disc. O solutie este sa se
inscribe pe zona moarta informatia redundanta. De exemplu sa se scrie cifra 0 in toate zonele
ramase libere. Chiar si asa, virusii recunosc zonele respective si se pot instala pe HD. Pentru a
intelege mai usor structura logica a unui HD, consideram ca volumul acestuia poate fi
desfasurata liniar. Mai presupunem ca avem pe HD numai doua partitii care sunt aproximativ
egale. Fiecare partitie are o zona de sistem si o zona de date. Prima partitie este accesata automat
la pornirea discului si in zona lui de sistem este un foarte mic programel care indica cate spatii
sunt formate pe disc si intre ce adrese se gasesc acestea. Acesta se numeste table de partitii si
apare numai pe prima partitie a discului.

Urmeaza apoi pe ambele zone, sectorul de Boot. Aici sunt inscrise o serie de programe
care permit trecerea de la biosul HD-ului la sistemul de operare.
BIOS Basic Input Output System contine o serie de fisiere memorate intr-un circuit
integrat programabil, care asigura pornirea calculatorului, verifica tensiunea de alimentare si apoi
accesul catre HD. Dupa ce calculatorul a bootat si s-a instalat sistemul de operare, urmeazape
zona de sistem accesarea adreselor de inceput si sfarsit a fiecarui dosar si fisier. Numele acestora
si adresele lor se gasesc in FAT File Allocation Table. Daca acest fisier se deterioreaza, discul
devine inutilizabil. Din acest motiv, FAT se scrie in doua exemplare: FAT 1, FAT 2 si in caz ca
unul din tabele devine inutilizabil, adresele se iau de pe tabelul 2 si se rescriu sip e tabelul 1.
Ultima zona este RD Root Directory si contine modul de utilizare a informatiei pe disc.
Sistemele de operare actuale folosesc o structura arborescenta a informatiei pe disc.
Radacina este partitia data, apoi urmeaza trunchiul care este sistemul de operare, ramurile care
sunt subdiviziunile sistemului de operare plus programele instalatede utilizator si asa mai departe
pana la frunze care sunt fisierele simple.
Atunci cand se doreste o informatie, se merge la RD si se acceseaza aplicatia dorita.
Zona de date impartita in clustere contine toate programele si rezultatele acestora inclusiv
sistemul de operare.
Zonele de inceput si de sfarsit a fisierelor se gasesc in FAT. La sistemul actual FAT este
scris pe 32 bitts, dar sunt si sisteme mai evoluate de exemplu NTFS care are o singuranta mult
mai mare in exploatare. Atunci cand un fisier se sterge in adresa lui de inceput se inscrie o litera
(de obicei ). De exemplu: mcad, cad.
Atunci cand calculatorul intalneste fisier care incepe cu , considera spatial liber si
inscrie peste el. Informatia stearsa poate fi recuperata daca peste ea nu s-a inscris deja alta
informatie. Sunt programe speciale: UNDELETE, UNERASE, care afiseaza toate fisierele care
au la inceput si utilizatorul trebuie sa scrie in loc de litera normala.
In mod special, in sistemul de 64 bitts, se foloseste formatarea NTFS pentru Windows.
NTFS New Technology Files System este mai elastic si mai sigur decat sistemul FAT. Sistemul
lucreaza cu clustere de marime variabila astfel incat zona moarta este foarte mica.
Formatarea logica se face cu programe de formatare care exista in sistemul de operare.
Cand se instaleaza sistemul de operare, operatorul isi stabileste numarul partitiilor dupa care
formatarea se face relativ rapid.

Principii constructive ale video recorderelor.

In perioada 1980 2000, aparatele cele mai convenabile pt stocarea informatiei video au
fost video recorderele (VR). In varianta simpla s-au produs si video playere aparate de redat
informatia de pe suport magnetic preinregistrat. Aparatura de inregistrare video a aparut dupa
raspandirea televiziunii. In studiourile de televiziune nu se puteau transmite toate emisiunile live.
Din acest motiv, multe emisiuni trebuiau inregistrate video si redate pe post la ora programata.
Apoi multi utilizatori de televiziune au simtit nevoia sa-si inregistreze multe programe de
interes.
Sistemele de inregistrare video pe suport magnetic au fost realizate sa fie compatibile cu
televizoarele. Ele folosesc acelasi mod de reprezentare a semnalului video si acelasi mod de
inregistrare a sunetului ca in televiziune.
Pentru a putea intelege functionarea video recorderelor vom reaminti particularitatile
semnalului video complex. In afara sistemului PAL care este raspandit in Europa, mai exista in
SUA sistemul NTFS, care se caracterizeaza prin 30 de cadre/sec. Celelalte sisteme folosesc 25 de
cadre/sec, aceste valori fiind preluate de la frecventa retelei electrice: 60 Hz in SUA, 50 Hz in
Europa.
Cel mai performant sistem la un pret accesibil este sistemul PAL.
Imaginea care se vede la un moment dat pe ecran poarta numele de cadru. Din motive
tehnice nu se poate afisa efectiv simultan pe ecran intregul cadru, in schimb se afiseaza
semicadre care se succed cu frecventa de 50 Hz in Europa respectiv 60 Hz in SUA. Totusi ochiul
nu vede afisarea succesiva a semicadrelor si nici macar a cadrelor din cauza memoriei vizuale a
vederii umane.
Ochiul uman memoreaza o imagine pe durata a 0,1 s astfel incat, abia procese ce se
succed cu o frecventa mai mica de 10 Hz, apar ca discontinue. Un semicadru efectiv afisat este
completat de sistemul visual uman cu semicadrul anterior afisat si se percepe o imagine continua
pe tot cadrul.
Pentru a se afisa imaginea fascicolului de electroni al tubului cinescop, baleiaza sau
matura ecranul pe linii orizontale. In sistemul PAL, un cadru contine 625 de linii, ceea ce
inseamna 312,5 linii pe semicadru. Frecventa de baleiere este de
Durata unei linii este:
.
Pe durata unei linii intensitatea luminoasa variaza intre nivelul de negru si nivelul de alb
dupa legi date de imaginea transmisa. Tensiunea aplicata pe grila tubului cinescop este
monopolara.

In dreptul varfurilor, imaginea este alba, iar la prima vale imaginea este neagra. In pozitie
intermediara imaginea este gri.
La interval de 64 s se transmit impulsuri scurte de sincronizare care fac ca liniile afisate
televizor sa fie in sincronism cu cele transmise. Aceste impulsuri sunr scurte si au nivel mai mic
decat nivelul de negru.
In cazul unui televizor alb-negru, luminanta este singurul element necesar transmiterii
informatiei. Imaginea color are nevoie de informative suplimentara privind culoarea imaginii. Ca
urmare, daca la televizorul alb-negru se transmite semnal de luminanta (intensitatea iluminarii),
la televizorul color pe langa acest semnal trebuie trimis un semnal de crominanta (privind
culoarea).
Banda de frecventa a acestor semnale:

La sistemul PAL semnalul de luminanta ajunge la 4,2 MHz, iar cel de crominanta ajunge
pana la 4,433619 MHz. Semnalul de crominanta este modelat in amplitudine, pe cand cel de
luminanta depinde de sistemul folosit (in amplitudine sau in frecventa).
Partea de inalta frecventa din luminanta asigura redarea detaliilor imaginii, iar
intensitatea luminantei asigura partea de semnal-zgomot al imaginii.
Banda de tercere a amplificatoarelor video trebuie sa ajunga pana la 5 MHz. Pentru a
putea inregistra o asemenea banda larga de frecventa, pe banda magnetica trebuie o viteza
relativa intre banda si cap de peste 4 m/s.
Principiul de transmitere se bazeaza pe piste elicoidale, turatia tamburului cu capete este
de 1500 rot/min dat de numarul cadrelor. Diametrul tamburului este de 62,005 mm, ceea ce
conduce la o viteza periferica de 4,9 m/s.
Viteza benzii este de 23,8 m/s in VHS.
Intrefierul are o latime de geometrica de 0,3 0,35 m, iar inaltimea de 48,5 m, aceasta
fiind si latimea pistei.
Pe o pista oblica se inscrie semnalul corespunzator unui semicadru.

Doua piste adiacente sunt explorate succesiv de cele doua capete diametral opuse. In
lungul pistei se inscriu semnalele celor 312,5 linii care formeaza semicadrul.
SCS semicadru superior;
SCI semicadru inferior.
Problema importanta este ca pentru a economisi suprafata benzii, pistele se inscriu fara
spatiu de garda intre ele. In acest caz apare pericolul diafoniei, adica a patrunderii unui semnal de
semicadru peste celalalt.
La o inregistrare pe pista longitudinala, axa intrefierului trebuie sa fie perpendiculara pe
viteza de deplasare a benzii.

Daca apare o deviatie de unghi de la perpendicularitate, atunci semnalul redat scade

extreme de mult. De exemplu o eroare de azimut de 1 reduce cu mai mult de jumatate frecventa
superioara redata. La ansamblul capetelor, cap cu pista longitudinala, exista pozitia de reglare a
azimutului.

Atunci cand parcurge o pista elicoidala un cap se deplaseaza longitudinal pe ea.

Intrefierul unui cap nu este paralel cu generatoarea tamburului port capete ci inclinat cu un unghi
de 6.

Capatul de pe fata opusa este inclinat invers cu 6 astfel incat decalajul unghiurilor intre
capul care exploreaza o pista si pistele vecine este de 12.
Pentru pista curenta azimutul este 0, iar pentru pistele invecinate este 12. Asa se
inlatura diafonia.
Pe banda mai sus sunt dispuse trei piste: AL (Audio Left), AR (Audio Right) si SS
(semnal de sincronizare). Acestea sunt plasate pe traseul benzii inafara zonei tamburului. Pe
banda de sincronizare se inscriu SS, cadre si linii.
In afara de cele doua capete diametral opuse, pe periferia tamburului pot fi plasate si alte
capete. De exemplu la circa 120 se monteaza un al treilea cap cu ajutorul caruia se redau
imaginile in regim stil (imagini fixe).

La aparatele long play, care functioneaza cu viteza benzii jumatate decat la aparatele de
mai sus, se folosesc inca doua capete 4 si 5 situate in plan perpendicular pe 1 si 2. In acest caz
fiecare cap urmareste o jumatate de pista oblica, adica o jumatate de semicadru. Calitatea
imaginii este mai slaba, dar este satisfacatoare in scopul de supraveghere.
Atunci cand se doreste inregistrare audio cu calitate inalta se mai folosesc doua capete 6
si 7 situate diametral opus intr-un unghi la 45 ( ). De regula insa aparatele care au HI FI nu au
long play astfel incat un aparat are cel mult 5 capete.
Sistemul de inregistrare magnetica a inregistrarii sunt parasite odata cu aparitia DVDului.
Principii de inregistrare redare a semnalului video complex.
La inceput legatura intre capete si partea electrica s-a facut cu colectoare cu periute de Ag
montate pe axul tamburului.
Dezavantajul sistemului: - uzura relativa repida a contactelor dintre perii si collector
- aparitia zgomotului datorita fluctuatiilor rezistentei de contact
cauzate de rugozitatea suprafetei.
Sistemul a fost inlocuit cu asa numitul transformator rotativ.

Fiecare cap este legat la o bobina infasurata plan si constituie primarul transformatorului
rotativ la redare respectiv secundarul la inregistrare. Infasurarea legata la cap se roteste o data cu
tamburul in fata unei infasurari fixe.
Transformatorul are ca miez aerul si prin urmare un randament scazut al transmisiei.
Fiecare infasurare fixa este legata la un amplificator bidirectional. La iesirile amplificatorului se
gasesc cele doua semnale de semicadre. Acestea se dispun succesiv pe aceeasi iesire cu ajutorul
unui comutator electronic CE.
La redare se obtine semnal video complex. La inregistrare semnalul video complex este
separate de catre comutator pe semicadre.
Translatarea spectrului video.
Este o masura care se ia pentru a asigura redarea corecta a culorilor imaginii inregistrate.
Atunci cand banda de trecere a intregului sistem nu ajunge la 5 MHz, primul semnal care are de
suferit este cel de crominanta. Variatia amplitudinii semnalului de crominanta duce la redarea
incorecta a culorilor. Sistemul trebuie sa fie sigur ca, culorile redate nu au de suferit. In acest
scop se aplica translatarea spectrului, adica trecerea semnalului de crominanta la frecvente mici,
iar al celui de luminanta la frecvente mari.
O scadere a benzii de trecere elimina o parte din semnalul de luminanta (cel de frecventa
mare) si atenueaza detaliile. Redarea culorilor ramane corecta. In urma translatiei, spectrul
capata urmatoarea forma:

Crominanta devine centrata pe 627 KHz, iar luminanta ocupa banda 1,8 5 MHz.

Schema bloc a inregistrarii semnalului de luminanta.

La intrare soseste semnalul video complex (de exemplu din Tv). Luminanta si crominanta
se separa pentru a fi prelucrate independent. Luminanta se separa printr-un filtru trece sus care
elimina crominanta. Dupa filtru este preaccentuarea semnalului. Etajul de preaccentuare este un
divisor de tensiune selectiv cu frecventa. La frecvente foarte mici, C1 nu are efect si apare
divizorul de tensiune R1R2. La frecvente foarte mari, C1 este in scurt circuit si factorul de
transfer devine 1. Frecventa f1 este de circa 50 Hz, iar frecventa f2 este 1MHz.

Semnalul de frecventa mare este mai amplificat decat cel de frecventa mica. La iesire se
pune un etaj de dezaccentuare care readuce caracteristica de transfer la o linie orizontala prin
reducerea amplificarii la frecvente mari. Simultan se reduce si zgomotul.
Limitatorul de nivel negru si alb mentine tensiunea extrema corespunzatoare celor doua
nivele negru-alb si negru-negru la valorile corecte. Astfel aceste nivele pot fi alterate de etajul de
preaccentuare.
Modulatorul in frecventa transforma semnalul modulat in amplitudine in semnal modulat
in frecventa.
Circuitul este realizat astfel incat intre nivelele Un si Uo sa aiba o caracteristica liniara.
Procesul de modulatie in frecventa este proces de produs si el contine pe langa semnalul dorit si
componente parazite. Acestea sunt eliminate printr-un filtru trece jos de la care rezulta semnale
de luminanta modulat in frecventa.

Amplificatorul liniar Al, elimina modulatiile de amplitudine ramase si transforma

semnalul in semnal dreptunghiular. Semnalele obtinute se aplica unui mixer unde se mixeaza cu
semnalul de crominanta. Rezultatul mixarii se aplica unui comutator electronic CE.
Schema bloc a circuitului de luminanta la redare.

La redare semnalul vine de la comutatorul electronic si contine semnalul de luminanta

mixat. Acestea se separa din nou pentru a fi prelucrate independent.

In urma translatarii, semnalul de luminanta are frecventa mare si se separa printr-un filtru
FTS. Amplificatorul limitator AL, elimina eventualele variatii de amplitudine produse de filtrul
trece sus. Semnalul de amplitudine constanta si frecventa variabila, se aplica unui demodulator
de frecventa care are caracteristica inversa modulatorului. Se obtine astfel un semnal modulat in
amplitudine retranslat in domeniul frecventelor joase. Deoarece in procesul de demodulare apar
componente parazite mari, acestea se elimina cu filtrul FTJ. Semnalul obtinut este supus unui
process de dezaccentuare cu caracteristica simetrica fata de caracteristica de accentuare.
Amplitudinea componentelor de inalta frecventa revin la nivel inalt si o data cu el se reduce si
zgomutul.
Schema bloc a circuitului de crominanta la inregistrare.

Semnalul de crominanta se extrage din SVC cu un filtru trece banda centrat pe 4,43 MHz.
Pentru a se translata, se aplica unui convertor, care primeste la cealalta intrare un semnal de 5

MHz de la un oscilator local comandat in tensiune. La iesire, component de 672 KHz se separa si
se aplica in vederea transmiterii catre CE. Procesul esta mult mai simplu ca la luminanta.
Schema bloc a circuitului de crominanta la redare.

De la CE semnalul de crominanta vine amestecat cu cel de luminanta. Semnalul

crominanta trece printr-un FTB sau FTJ la aparatele mai ieftine. Urmeaza apoi un convertor care
are la intrarea cealalta 5 MHz.
Se separa semnalulde crominanta printr-un FTB acordat pe 4,43 MHz. se obtine astfel
semnalul de cromnanta. Acesta se aplica direct sau prin intermediul unei linii de intarziere LI
sunetului

, unde se combina cu sunetul de la luminanta, generand semnalul video complex.

Atenuarea caderilor de scurta durata.

Datorita desprinderii unor particule magnetice de pe banda este posibil sa se perturbe
semnalul, producand desincronizari si intunecarea ecranului. Pentru a elimina acest fenomen se
foloseste linia de intarziere in lantul de redare a crominantei, deoarece intre doua linii nu sunt
mari diferente de culoare atunci cand semnalul de crominanta corespunde unei linii, dispare si
preia semnalul de la linia de intarziere. Calitatea imaginii scade, dar perturbatia este mult mai
mica decat atunci cand semnalul lipseste complet pe o linie.
In felul acesta se atenueaza caderile de tensiune de scurta durata.